Hotărâri
Hotărîre nr.87 din 13.12.2005 privind rezultatele reviziei financiare efectuate la Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova pe perioada anilor 2003-2004
Hotărîre privind rezultatele reviziei financiare
efectuate la Aparatul Preşedintelui Republicii
Moldova pe perioada anilor 2003-2004
Nr.87 din 13.12.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.31-34/8 din 24.02.2006
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa dnei A.Russu, şeful Direcţiei
generale a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, dlui R.Cazan,
fostul şef al Direcţiei generale a Aparatului Preşedintelui, dnei
E.Pistol, şef al secţiei, contabil-şef al Direcţiei generale a
Aparatului Preşedintelui, dnei F.Furculiţă, viceministru al finanţelor,
a examinat rezultatele reviziei financiare efectuate la Aparatul
Preşedintelui pe perioada anilor 2003-2004 conform Programului
activităţii de control a Curţii de Conturi pe semestrul II al anului
2005, de la 04.10.2005 pînă la 05.12.2005, avînd drept obiectiv
verificarea legalităţii efectuării cheltuielilor pentru întreţinerea
Aparatului Preşedintelui, asigurării utilizării legale şi conform
destinaţiei a patrimoniului public, respectării legalităţii şi
regularităţii operaţiunilor economico-financiare.
În cadrul reviziei financiare efectuate la faţa locului probele au
fost colectate prin metodele examinării dărilor de seamă şi bilanţurilor
despre executarea devizelor de cheltuieli; verificării documentelor
primare şi a registrelor contabile; analizei datelor instituţiei şi
contrapunerii lor cu datele obţinute de la Ministerul Finanţelor etc.
Curtea de Conturi, examinînd rezultatele reviziei financiare
efectuate la Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova pe perioada
anilor 2003-2004,
a constatat:
Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova îşi desfăşoară activitatea
în baza Regulamentului, aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii
Moldova nr.720-III din 12.06.2002 "Privind aprobarea Regulamentului
Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova"/1 şi asigură asistenţa
organizatorică, informaţională şi tehnică a activităţii Preşedintelui
Republicii Moldova, în vederea exercitării de către acesta a
prerogativelor prevăzute de Constituţie.
------------------------
/1 M.O., 2002, nr.75, art.639.
În anul 2003, pentru finanţarea cheltuielilor Aparatului
Preşedintelui au fost precizate mijloace bugetare în sumă totală de
6759,5 mii lei şi executate cheltuieli de casă în sumă de 6740,6 mii
lei, cheltuielile efective constituind 8289,8 mii lei. Depăşirea a fost
generată de efectuarea cheltuielilor din contul datoriilor debitoare,
formate la 01.01.2003, la art.242 "Procurarea de utilaj şi consumabile
durabile atribuite la categoria de fonduri fixe" în sumă de 1325 mii
lei, precum şi de formarea, la 01.01.2004, a datoriilor creditoare la
art.113.13 "Arendarea mijloacelor de transport şi întreţinerea
mijloacelor de transport proprii" în sumă de 556,3 mii lei, art.113.23
"Cheltuieli de protocol" - 11,1 mii lei şi a datoriilor debitoare la
art.241 "Investiţii capitale în construcţii" în sumă de 300,0 mii lei
etc.
În anul 2004, pentru întreţinerea Aparatului Preşedintelui au fost
precizate cheltuieli de la bugetul de stat în sumă de 9682,5 mii lei,
executarea de casă constituind 9400,0 mii lei şi cheltuielile efective -
8957,9 mii lei. Deşi în ansamblu pe devizul de cheltuieli a fost
înregistrată economie, la art.113.23 "Cheltuieli de protocol" a fost
admisă o depăşire de 31,4 mii lei (precizate - 441,6 mii lei; efective -
473,0 mii lei), fiind înregistrate datorii creditoare, la 01.01.2005, în
sumă de 22,0 mii lei.
Aparatul Preşedintelui a format mijloace extrabugetare cu derogare
de la art.12 alin.(1) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar nr.847-XIII din 24.05.1996/2 (cu modificările ulterioare; în
continuare - Legea nr.847-XIII) şi de la pct.3 din Regulamentul cu
privire la mijloacele extrabugetare, aprobat prin ordinul ministrului
finanţelor nr.43 din 11.04.2001/3. Astfel, pentru anii 2003-2004, de
către Ministerul Finanţelor au fost aprobate venituri şi cheltuieli pe
mijloace extrabugetare în sumă a cîte 200 mii lei pentru fiecare an.
Veniturile de casă au constituit: în anul 2003 - 9,6 mii lei şi în anul
2004 - 137,6 mii lei, care au fost obţinute de la compensarea de către
agenţii economici a cheltuielilor de transport pentru vizitele efectuate
peste hotare de către reprezentanţii acestora, incluşi în componenţa
delegaţiilor oficiale, cheltuielile pentru aceste vizite fiind suportate
din contul mijloacelor bugetare. Din veniturile obţinute în această
perioadă au fost efectuate cheltuieli în sumă de 16,8 mii lei, soldul la
momentul controlului constituind 143,3 mii lei (cu dobînda bancară
calculată).
------------------------
/2 M.O., 1997, nr.19-20, art.197.
/3 M.O., 2001, nr.52-54, art.149.
De către contabilitatea Aparatului Preşedintelui, în perioada supusă
controlului, la cheltuieli de protocol au fost atribuite serviciile în
sumă de 297,9 mii lei în baza conturilor şi listelor zilnice pentru
livrarea de produse finite, prezentate de către Î.S. "Cantina
Cancelariei de Stat", care nu sînt documente justificative, deoarece nu
conţin elemente obligatorii stipulate în art.21 alin.(1) din Legea
contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995/4 (cu modificările ulterioare;
în continuare - Legea nr.426-XIII). Acestea urmau a fi livrate conform
facturilor fiscale.
------------------------
/4 M.O., 1995, nr.28, art.321.
Generalizînd cele expuse, Curtea de Conturi concluzionează că
neajunsurile stabilite în rezultatul reviziei financiare sînt o
consecinţă a neexecutării întocmai a Legii nr.847-XIII şi a Legii
nr.426-XIII, precum şi a golurilor în legislaţie la compartimentul ce
ţine de reglementarea mecanismului de detaşare a delegaţiilor oficiale
ale Republicii Moldova peste hotare, însoţite de oameni de afaceri din
republică, cheltuielile pentru care nu sînt prevăzute în bugetul de stat.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de neajunsurile depistate în
rezultatul reviziei financiare, în baza art.27 şi 29 din Legea privind
Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.1994/5 (cu modificările
ulterioare),
-----------------------
/5 M.O., 1995, nr.7, art.77.
hotărăşte:
1. Se propune şefului Direcţiei generale a Aparatului Preşedintelui
Republicii Moldova (dna A.Russu):
1.1. să examineze rezultatele reviziei financiare efectuate de
Curtea de Conturi în vederea întreprinderii măsurilor de lichidare a
neajunsurilor depistate;
1.2. să intensifice controlul asupra utilizării alocaţiilor aprobate
şi respectării normativelor de cheltuieli stabilite;
1.3. să asigure respectarea legislaţiei la ţinerea evidenţei
contabile.
2. Prezenta hotărîre se aduce la cunoştinţă Ministerului Finanţelor
în vederea elaborării propunerilor de reglementare a mecanismului de
detaşare a delegaţiilor oficiale ale Republicii Moldova peste hotare,
însoţite de oamenii de afaceri din republică, cheltuielile pentru care
nu sînt prevăzute în bugetul de stat, precum şi promovării acestora în
ordinea stabilită pentru excluderea golurilor în actele normative.
3. Se ia act că în perioada reviziei financiare (24.11.2005) soldul
de mijloace extrabugetare în sumă de 143,4 mii lei a fost transferat la
bugetul de stat.
4. Prezenta hotărîre se remite Preşedintelui Republicii Moldova
pentru informare.
5. Despre executarea cerinţelor punctelor 1 şi 2 din prezenta
hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de o lună.
6. Prezenta hotărîre poate fi atacată în modul stabilit de
legislaţie şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în
conformitate cu art.6 alin.(4) din Legea privind Curtea de Conturi.
Preşedintele
Curţii de Conturi Ala Popescu
Chişinău, 13 decembrie 2005.
Nr.87.