Hotărîre nr.9/1 din 31.01.2014 cu privire la modificarea Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.51/1 din 25.10.2013
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea Hotărîrii Comisiei Naţionale
a Pieţei Financiare nr.51/1 din 25.10.2013
nr. 9/1 din 31.01.2014
(în vigoare 07.02.2014)
Monitorul Oficial nr.27-34 art.128 din 07.02.2014
* * *
Urmare a examinării explicaţiilor suplimentare prezentate de Societatea pe Acţiuni "MOLDASIG" pe marginea rezultatelor controlului tematic privind regularizarea dosarelor de daune instrumentate în baza certificatelor internaţionale de asigurare "Carte Verde" emise de Birourile naţionale de motoare din străinătate, în temeiul art.1, art.3, art.8 lit.b) şi lit.f) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.54 alin.(1), alin.(2) lit.c), art.55 alin.(1) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.51/1 din 25.10.2013 "Cu privire la rezultatele controlului tematic privind regularizarea de către Societatea pe Acţiuni "MOLDASIG" a dosarelor de daune instrumentate în baza certificatelor internaţionale de asigurare "Carte Verde" emise de Birourile naţionale de motoare din străinătate" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.258-261, art.1696) se modifică şi se completează după cum urmează:
1) în partea constatatoare:
a) al cincilea alineat se modifică şi va avea următorul cuprins:
"La evaluarea întinderii reale a pagubei în cazul unui dosar de daună "MOLDASIG" S.A. a aplicat eronat coeficienţii de uzură aferenţi stării de întreţinere a autovehiculului avariat, stabiliţi în conformitate cu pct.8 din Regulamentul cu privire la modul de determinare a uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.13/1 din 03.04.2008, fapt ce a condiţionat majorarea neîntemeiată a cuantumului despăgubirii de asigurare plătite cu 6,7 mii lei.";
b) al şaptelea alineat se exclude;
c) al optulea alineat sintagma "6 cazuri" se substituie cu sintagma "5 cazuri", iar cuvintele "explicaţia asiguratului sau a utilizatorului de autovehicul privind producerea accidentului" se exclud;
2) în partea dispozitivă la pct.1 cifrele "30,0" se substituie cu cifrele "5,0".
2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Artur GHERMAN |
Chişinău, 31 ianuarie 2014. |
|
| Nr.9/1. |