Hotărîre nr.9/4 din 03.03.2016 cu privire la retragerea licenţei Asociaţiei de Economii şi Împrumut "BUŞILA"
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la retragerea licenţei Asociaţiei
de Economii şi Împrumut "BUŞILA"
nr. 9/4 din 03.03.2016
(în vigoare 11.03.2016)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 55-58 art. 388 din 11.03.2016
* * *
Asociaţia de Economii şi Împrumut "BUŞILA" (satul Buşila, raionul Ungheni, IDNO 1003609011708), licenţa căreia a fost suspendată prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.41/3 din 17.07.2015 "Cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "BUŞILA""1 (în continuare - Hotărîrea C.N.P.F. nr.41/3 din 17.07.2015), pînă în prezent nu a asigurat executarea prescripţiilor stabilite la pct.3.
__________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.197-205, art.1347
Astfel, administratorii asociaţiei nu au întreprins măsurile de rigoare în vederea înlăturării încălcărilor constatate în rezultatul controlului, inclusiv rambursarea integrală a depunerilor de economii acceptate conform contractelor de depuneri de economii, precum şi conformării contabilului-şef al asociaţiei cerinţelor Regulamentului cu privire la exigenţele faţă de administratorii asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.63/6 din 25.12.20072. Totodată, suplimentar încălcărilor menţionate, contrar cerinţelor pct.5 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.41/3 din 17.07.2015, nu au fost prezentate rapoartele lunare cu privire la măsurile întreprinse în vederea înlăturării încălcărilor depistate.
__________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.37-39, art.90
De asemenea, nerespectînd prevederile art.31 alin.(7) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20073 (în continuare - Legea nr.139-XVI din 21.06.2007), administratorii A.E.Î. "BUŞILA" nu au prezentat raportul de înlăturare a încălcărilor cu descrierea detaliată a acţiunilor întreprinse.
__________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506
Reieşind din cele expuse, în scopul protejării drepturilor şi intereselor membrilor asociaţiei, în temeiul art.1, art.3, art.4, art.8 lit.b), lit.c) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.r), art.21 alin.(1), art.22 alin.(3), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"4, art.9 alin.(2) lit.e), art.31 alin.(7), art.32 alin.(1) şi alin.(5), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.e) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, art.8 alin.(1) lit.c) pct.36), art.21 alin.(2) lit.e), alin.(3) şi alin.(6) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 "Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător"5, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
__________________
4 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
5 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26-28, art.95
HOTĂRĂŞTE:
1. Se retrage licenţa A.E.Î. "BUŞILA" seria C.N.P.F. nr.000410, eliberată la 10.07.2009 pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut de categoria A.
2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "BUŞILA" întreprinderea următoarelor măsuri:
- depunerea la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, în decurs de 10 zile lucrătoare din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, a licenţei retrase;
- rambursarea integrală a depunerilor de economii în termen de 12 luni din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri;
- adresarea în instanţa de judecată pentru rambursarea tuturor împrumuturilor şi dobînzilor aferente expirate mai mult de 90 de zile în termen de 6 luni din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare conform art.22 alin.(3) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare".
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Iurie FILIP |
| Nr.9/4. Chişinău, 3 martie 2016. | |