BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nt.7/2 din 26.02.2004 cu privire la rezultatele controlului activităţii FINN "Telecom-Invest"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.02.2004
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE Hotărîre cu privire la rezultatele controlului activităţii FINN "Telecom-Invest" Nr.7/2 din 26.02.2004 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.50-52/126 din 26.03.2004 * * * Conform Planului de activitate pe anul 2003, grupul de control al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (în continuare - CNVM) a efectuat controlul complex al activităţii FINN "Telecom-Invest" (în continuare - fondul) pe perioada 01.01.99-01.10.03, în urma căruia s-au constatat următoarele. Pe întreaga perioadă inspectată funcţiile organului executiv al fondului au fost îndeplinite de OAI "Manager Capital Grup". Valoarea estimativă a activelor nete ale fondului a constituit la 01.01.00 - 41493660 lei, la 01.01.01- 44723473 lei, la 01.01.02 - 49750034 lei, la 01.01.03 - 45437376 lei şi la 01.10.03 - 36708017 lei. Diminuarea valorii estimative a activelor nete se explică prin excluderea din calcule a valorii de bilanţ a emitenţilor insolvabili şi celor în proces de lichidare, astfel cum prevăd actele normative în vigoare. Pentru perioada supusă controlului veniturile medii anuale obţinute de fond au constituit 684831 lei, iar cheltuielile au constituit 57,55% din venituri, inclusiv 31,72% pentru serviciile companiei manageriale. Pe rezultatele anilor 1998-2002 fondul a anunţat dividende în sumă totală de 596331 lei, sau, în mediu, cîte 2,04 bani per acţiune. Conform situaţiei la 01.10.03 soldul dividendelor neachitate a constituit 131857 lei, sau 22,11% din suma totală a dividendelor anunţate. Consiliul fondului a încălcat procedura de încheiere a tranzacţiilor cu conflict de interese, prin nerespectarea prevederilor art.86 alin.(2) şi (6) al Legii privind societăţile pe acţiuni. Astfel, în majoritatea deciziilor privind aprobarea tranzacţiilor cu conflict de interese nu este indicat preţul valorilor mobiliare, iar membrii consiliului cointeresaţi în efectuarea tranzacţiei nu au părăsit şedinţa respectivă. În procesul administrării investiţiilor fondului OAI "Manager Capital Grup" a admis nerespectarea legislaţiei în vigoare şi anume: - în perioada anilor 1999 - 2002 s-au încălcat prevederile art.18 alin.(1) al Legii cu privire la fondurile de investiţii prin admiterea afilierii cu membrii consiliului (dnii Ion Muşuc şi Nadejda Iaţîc) şi cu registratorul independent ce deserveşte fondul (SA "Recom"); - s-au încălcat prevederile art.18 alin.(3) lit.a) al Legii cu privire la fondurile de investiţii prin achiziţionarea acţiunilor SA "Utilajcom", în acţiunile căreia fondul şi-a investit mijloacele; - s-au încălcat prevederile art.18 alin.(3) lit.b) al Legii cu privire la fondurile de investiţii prin încheierea contractelor cu SA "Telecom Holding", SRL "Renacom" şi SRL "Moldavian Mobile Telephone", care erau afiliate cu fondul prin intermediul unora din membrii consiliului (dnii Ion Muşuc, Nicolai Costandoglo, Nadejda Iaţîc); - nu s-au respectat prevederile art.84 alin.(4) al Legii privind societăţile pe acţiuni şi art.55, 58 ale Legii privind piaţa valorilor mobiliare ce ţin de dezvăluirea informaţiei la efectuarea tranzacţiilor cu pachete importante de acţiuni; - nu s-au respectat prevederile art.60 alin.(3) al Legii privind piaţa valorilor mobiliare la efectuarea tranzacţiilor în calitate de insider; - la contabilizarea investiţiilor, precum şi a veniturilor şi cheltuielilor suportate s-au încălcat prevederile Standardului Naţional de contabilitate nr.25 "Contabilitatea investiţiilor", art.15, 16 ale Legii contabilităţii şi art.66 lit.c) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare. Auditorul fondului (compania "Moldauditing") nu a executat obligaţiunile prevăzute de art.18 alin.(6) şi art.25 alin.(4) ale Legii cu privire la fondurile de investiţii prin faptul, că nu a sesizat CNVM şi conducerea fondului privind încălcările în evidenţa contabilă a acestuia; - s-au încălcat prevederile art.6 alin.(6) al Legii cu privire la fondurile de investiţii, pentru a.2002 fondul înregistrînd cheltuieli ce depăşesc limita de 25% de la veniturile reale. Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3 lit.b) ale Legii cu privire la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, art.17 alin.(3) lit.a), art.18 alin.(6) şi art.25 alin.(4) ale Legii cu privire la fondurile de investiţii, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare HOTĂRĂŞTE: 1. A avertiza preşedintele consiliului FINN "Telecom-Invest" (dna Nadejda Iaţîc) despre necesitatea respectării legislaţiei în vigoare. 2. A trage la răspundere administrativă pe dl Leaşuc Anatol, conducătorul OAI "Manager Capital Grup" în perioada 01.06.99 - 03.02.03, pentru admiterea tranzacţiilor interzise de Legea cu privire la fondurile de investiţii şi nedezvăluirea informaţiei privind tranzacţiile efectuate. 3. A atenţiona conducerea companiei de audit "Moldauditing" asupra necesităţii respectării necondiţionate a normelor legislaţiei cu privire la activitatea de audit al fondului de investiţii. 4. OAI "Manager Capital Grup": - va conforma evidenţa sa contabilă cu prevederile Standardului Naţional de Contabilitate nr.25, despre ce va informa CNVM pînă la 01.04.04; - va întreprinde măsuri pentru achitarea dividendelor pînă la 01.10.04, despre ce va informa trimestrial CNVM. 5. Controlul asupra executării prezentei Hotărîri se pune în sarcina Departamentului activităţi profesioniste în domeniul investiţional. Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare Ion ROBU Chişinău, 26 februarie 2004. Nr. 7/2.