Instrucţiune nr.11-3-25-98 din 29.11.93 cu privire la modul de reevaluare şi recalculare a articolelor bilanţurilor contabile ale tuturor întreprinderilor şi instituţiilor bugetare indiferent de forma de proprietate conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993
MINISTERUL FINANŢELOR
I N S T R U C Ţ I U N E
cu privire la modul de reevaluare şi recalculare a articolelor bilanţurilor
contabile ale tuturor întreprinderilor şi instituţiilor bugetare indiferent
de forma de proprietate conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993
nr. 11-3-25-98 din 29.11.1993
(în vigoare 29.11.1993)
* * *
În legătură cu introducerea valutei naţionale şi schimbarea scării preţurilor şi înlocuirea banilor, care circulă la momentul actual în lei e necesară reevaluarea şi recalcularea tuturor articolelor activului şi pasivului bilanţurilor contabile, inclusiv datele privitor la normativele mijloacelor circulante. Reevaluarea şi recalcularea articolelor de bilanţ se efectuează de către toate întreprinderile şi instituţiile indiferent de forma de proprietate.
Reevaluarea şi recalcularea articolelor de bilanţ se efectuează conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993 în modul următor:
A. MODUL DE REEVALUARE ŞI RECALCULARE
A ARTICOLELOR BILANŢURILOR CONTABILE
ALE TUTUROR ÎNTREPRINDERILOR
1. Valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe şi circulante, sumele de mijloace băneşti şi valutare, beneficiarului sau pierderilor, de finanţare şi creditare, mijloacelor disponibile reale în fonduri şi rezerve, în datorii debitoare şi creditoare, precum şi în alte valori şi cheltuieli, care urmează să fie reevaluate şi recalculate, se determină la 29 noiembrie 1993 conform datelor evidenţei contabile, în legătură cu aceasta circulaţia mijloacelor şi operaţiile economice în perioada de la 1 ianuarie pînă la 29 noiembrie 1993 inclusiv 28 noiembrie sînt înregistrate de către toate întreprinderile în evidenţa analitică cît şi pe conturile sintetice în Cartea Mare la preţuri actuale. În acest scop toate operaţiile pe luna noiembrie se încheie pe data de 28 noiembrie 1993, se întocmesc toate documentele şi se prezintă în contabilitatea întreprinderii instituţiei toate raporturile materiale şi de producţie cu toate anexele despre circulaţia şi virările mijloacelor băneşti, valorilor de marfă şi materiale, producţiei neterminate, produselor finite, fondurilor fixe, activelor nemateriale, decontărilor, creditelor şi altor active şi pasive pe toate articolele de bilanţ. În baza acestor date la preţurile actuale se efectuează toate înregistrările în contabilitate pe luna noiembrie şi se întocmeşte bilanţul contabil conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993 şi raportul financiar după formularul nr.2 pe perioada de la 1 ianuarie şi pînă la 28 noiembrie 1993. Salariul pentru zilele de 29 şi 30 noiembrie se calculează în ruble şi se include în bilanţ conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993, se reevaluează în valută naţională şi se achită în lei în modul stabilit pentru salariul pentru a doua jumătate a lunii.
Zilele rămase, începînd cu 29 noiembrie şi pînă la finele lunii se alătură la luna decembrie şi se întocmeşte o dare de seamă aparte în valuta naţională. Documentele în zilele de 29 şi 30 noiembrie se întocmesc în lei şi bani şi se reflectă în luna decembrie. În aceleaşi unităţi de măsură şi preţuri se încheie totalurile pe conturile contabile pentru anul 1993.
În baza înregistrărilor contabile, verificării totalurilor şi soldurilor conturilor analitice cu totalurile şi soldurile pe conturile sintetice în cartea mare se întocmeşte şi se prezintă organului suprem şi în alte adrese stabilite bilanţul intermediar şi de încheiere pe toate articolele la 29 noiembrie 1993 la preţurile în vigoare pînă la 29 noiembrie 1993 în mii ruble şi recalculate în mii lei, iar conform situaţiei de la 1 ianuarie 1994 darea de seamă anuală generală în mii lei pentru perioada de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie 1993.
2. Toate articolele active şi pasive ale bilanţului intermediar, întocmit conform situaţiei de la 29 noiembrie la preţurile în vigoare, la fel şi articolele extrabilanţiere urmează să fie reevaluate şi recalculate în aceeaşi măsură. Articolele de bilanţ se recalculează prin micşorarea sumei înscrise la fiecare articol conform indicelui scării preţurilor 1000 ruble la 1 leu.
Concomitent cu reevaluarea şi recalcularea articolelor de bilanţ se micşorează conform indicelui scării preţurilor şi suma normativului mijloacelor circulante la sfîrşitul anului. La rotunjirea cifrelor mărimile mai mici de 0,5 bani se înlătură iar de 0,5 bani şi mai mari se rotunjesc pînă la 1 ban. Diferenţa de sumă de la rotunjire se include la rezultatele financiare.
3. Articolele active şi pasive ale bilanţului intermediar întocmit la 29 noiembrie 1993 la preţurile actuale, precum şi articolele extrabilanţiere se reevaluează prin metoda de sondaj. Se reevaluează articolele active şi pasive ale bilanţului, pe care sînt înscrise în valută străină metalele preţioase, materialele, rebutul de producţie şi tehnologic, piesele, componenţii şi articolele de garnitură cumpărate care conţin metale preţioase, cît şi unele valori în marfă şi materiale atunci cînd diferenţa (mai mult de 20 procente) dintre preţurile actuale conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993 şi preţurile de procurare este considerabilă. În cazuri excepţionale pot fi reevaluate şi obiectele de mică valoare şi scurtă durată, dacă preţurile de procurare şi preţurile actuale ale lor se deosebesc considerabil şi termenul de exploatare rămas depăşeşte un an.
4. Reevaluarea articolelor active şi pasive ale bilanţului referitor la valuta străină se efectuează în conformitate cu instrucţiunea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova din 24 noiembrie 1993 nr.11-3-25-100 "Cu privire la evidenţa şi reevaluarea mijloacelor pe conturile valutare ale întreprinderilor şi instituţiilor în legătură cu introducerea valutei naţionale şi stabilirii cursului leului moldovenesc către valutele străine." Pînă la reevaluarea articolelor de bilanţ în valută străină care sînt la data de 29 noiembrie 1993 în ruble, se efectuează recalcularea în lei conform indicelui schimbării scării preţurilor 1000 la 1 şi numai după aceea - reevaluarea lor, determinînd sumele diferenţelor de reevaluare (micşorare sau majorare).
5. Reevaluarea prin metoda de sondaj a articolelor active şi pasive ale bilanţului intermediar întocmit la 29 noiembrie 1993 la preţurile actuale după care se socot metalele preţioase, materialele, deşeurile utilizabile, rebutul de producţie şi tehnologic, piesele, componenţii şi articolele de garnitură cumpărate ce conţin metale preţioase se efectuează în conformitate cu instrucţiunea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova din 24 noiembrie 1993 nr. 06-2-6 "Cu privire la reevaluarea stocurilor metalelor preţioase la 29 noiembrie 1993".
Reevaluarea metalelor preţioase, materialelor, deşeurilor utilizabile, rebutului de producţie şi tehnologic, pieselor, componenţilor şi articolelor de garnitură cumpărate care conţin metale preţioase, se efectuează luînd în consideraţie atît conţinutul de metale preţioase cît şi preţurile actuale, iar rezultatele să fie înregistrate în evidenţa contabilă pînă la recalcularea lor în lei conform indicelui schimbării scării preţurilor 1000 la 1.
Rezultatele acestei reevaluări se determină reieşind din cel mai mare preţ şi acelaşi conţinut de metale preţioase, reflectînd în evidenţa contabilă suma corespunzătoare a majorării (micşorării).
6. Reevaluarea prin metoda de sondaj a articolelor active şi pasive ale bilanţului intermediar, întocmit conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993 la preţurile actuale, pe care sînt înscrise unele valori în marfă şi materiale cu o diferenţă considerabilă (mai mult de 20 procente) dintre preţurile actuale conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993 şi preţurile lor de procurare se efectuează pînă la recalcularea lor în conformitate cu schimbarea indicelui scării preţurilor de 1000 cupoane (ruble) la 1 leu.
Reevaluarea prin metoda de sondaj a unor valori în marfă şi materiale conform datelor contabilităţii la data de 29 noiembrie 1993 sînt reflectate în procesul-verbal, privind inventarierea şi reevaluarea valorilor în marfă şi materiale după formularul nr.1, anexat la prezenta instrucţiune.
7. Reevaluarea prin metoda de sondaj a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată care se găsesc în exploatare la care preţurile de procurare se deosebesc considerabil de cele actuale şi termenul de exploatare rămas depăşeşte un an de zile, se efectuează analogic cu reevaluarea unor valori în mărfuri şi materiale în procesul-verbal după formularul nr. 1, anexat la prezenta instrucţiune. Concomitent cu reevaluarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată în exploatare se reevaluează şi uzura lor cu 50 la sută iar în complexul agroindustrial şi întreprinderile mici cu 100 procente din contul majorării preţului pe aceste obiecte. Aceste sume se înscriu la debitul contului 14 "Reevaluarea valorilor materiale şi mijloacelor valutare" şi creditul contului 13 "Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată". În rest suma majorării pe obiectele de mică valoare şi scurtă durată în exploatare se înscrie la veniturile anticipate de debitul contului 14 şi creditul contului 83 "Venituri anticipate". Pe măsura virării din cont a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată în exploatare reevaluate se trec la pierderi şi majorările pe debitul contului 83 "Venituri anticipate" şi creditul contului 88 "Beneficii şi pierderi".
8. Reevaluarea prin metoda de sondaj a articolelor active şi pasive ale bilanţului intermediar, întocmit la 29 noiembrie 1993 pe mijloacele fixe şi activele nemateriale ale nu se efectuează. Aceste articole de bilanţ numai se recalculează în lei conform indicelui schimbării scării preţurilor de 1000 la 1.
9. În suma majorării articolelor activului bilanţului se debitează, iar ale pasivului se creditează contul 14 "Reevaluarea valorilor materiale şi mijloacelor valutare" în corespondenţă cu conturile pe care sînt înregistrate activele şi pasivele respective. În suma micşorării articolelor activului bilanţului se debitează, iar ale pasivului se creditează contul 14 "Reevaluarea valorilor materiale şi mijloacelor valutare în corespondenţă cu conturile pe care sînt înregistrate activele şi pasivele respective. Rezultatele definitive ale reevaluării prin metoda de sondaj a articolelor activului şi pasivului bilanţului intermediar, întocmit la 29 noiembrie 1993 la preţuri actuale în suma majorării (micşorării), înregistrate la contul bilanţier 14 "Reevaluarea valorilor materiale şi mijloacelor valutare" se raportează la rezultatele financiare pe contul 80 "Beneficii şi pierderi".În limita a 60 la sută de la suma majorării raportată la beneficiu întreprinderile pot îndrepta la majorarea fondului statutar în scopul indexării mijloacelor circulante.
10. Reevaluarea şi recalcularea articolelor bilanţului intermediar şi a articolelor extrabilanţiere se înregistrează într-un proces verbal special, întocmit conform formularului anexat (anexa nr.1) şi care se semnează de conducătorul şi contabilul-şef al întreprinderii.
11. În corespundere cu procesul verbal privitor la reevaluarea şi recalcularea articolelor de bilanţ se schimbă datele contabile, de deschidere la 29 noiembrie 1993 pe toate conturile sintetice şi analitice în registrele contabile (fişe, borderouri, jurnale-ordere, registre etc.) în scopul reflectării în ele a valorii mijloacelor fixe, a tuturor valorilor în marfă şi materiale, mijloacelor băneşti şi valutare cheltuielilor, fondurilor şi rezervelor, împrumuturilor şi creditelor bancare, sumelor finanţării cu destinaţie specială, datoriilor debitoare şi creditoare şi altor mijloace şi valori, conform indicelui scării noi de preţuri.
Valoarea recalculată a mijloacelor fixe şi circulante, cheltuielilor decontărilor, obligaţiunilor şi altor mijloace gospodăreşti conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993 se înscrie în registrele contabile. În acest scop în fiecare registru deschis la 29 noiembrie 1993 după soldul de deschidere la preţurile vechi se scriu următoarele: "Conform scării noi de preţuri la 29 noiembrie 1993 ....lei". Datele evidenţei analitice după schimbarea lor trebuie să corespundă în întregime cu datele evidenţei sintetice pe conturile în cartea mare, iar conturile în cartea mare şi articolele bilanţului de deschidere - sumelor articolelor corespunzătoare a bilanţului intermediar la 29 noiembrie 1993 după reevaluarea şi recalcularea lor.
Toate schimbările pe conturile analitice (fişe, borderouri, registre şi altele) le introduce comisia sub supravegherea contabilului şef al întreprinderii şi sînt semnate (după calcularea stocurilor, soldurilor) de membrii comisiei şi contabilul şef sau persoanele împuternicite de ei.
12. La prezentarea organelor supreme a dărilor de seamă anuale şi bilanţurilor pe anul 1993 întreprinderile anexează la bilanţ copia procesului verbal privitor la reevaluarea articolelor de bilanţ la ziua introducerii valutei naţionale.
Ministerele, departamentele de stat ale Republicii Moldova asociaţiile, concernele, Federaţia sindicatelor independente şi cîrmuirile organizaţiilor obşteşti, comitetele executive raionale şi primăriile oraşelor, precum şi alte organe de administrare trebuie să examineze şi să aprobe bilanţurile la 31 decembrie 1993 ale întreprinderilor şi organizaţiilor subordonate la scara nouă de preţuri concomitent controlînd prin metoda de sondaj veridicitatea reevaluării şi recalculării articolelor bilanţurilor intermediare, conform situaţiei de la 29 noiembrie 1993.
B. MODUL DE REEVALUARE ŞI RECALCULARE A ARTICOLELOR
DE BILANŢ, ÎNDEPLINIREA DEVIZULUI DE CHELTUIELI
DE CĂTRE INSTITUŢIILE BUGETARE
13. În instituţiile şi organizaţiile bugetare valoarea de bilanţ a mijloacelor fixe, obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, produselor alimentare, medicamentelor şi mijloacelor de pansament, fondurilor de bibliotecă şi altor valori materiale, sumele mijloacelor băneşti şi valutare, datoriilor debitoare şi creditoare, fondului în mijloacele fixe, finanţarea datoriilor părinţilor pentru întreţinerea copiilor în instituţiile preşcolare, mijloacele speciale, sumele încredinţate mandate, sumele de depozit şi alte mijloace şi valori ce reevaluează şi recalculează în modul stabilit în punctele 1-5 ale compartimentului A din instrucţiunea prezentă. Procesul verbal privitor la reevaluare se întocmeşte conform formularului din anexa nr.2 la instrucţiunea prezentă.
14. Instituţiile bugetare în procesele-verbale privitor la recalcularea tuturor articolelor active şi pasive ale bilanţului nu îndeplinesc rîndul "Normativul mijloacelor circulante".
15. Instituţiile bugetare, care efectuează contabilitatea conform sistemului simplu, reevaluarea soldurilor pe conturile valorilor materiale, mijloacelor băneşti şi valutare şi mijloacelor decontate o înregistrează într-un proces verbal conform formularului special din anexa nr. 3 la instrucţiunea prezentă. Copia procesului-verbal privitor la reevaluarea soldurilor pe conturi, la 29 noiembrie 1993 se anexează la darea de seamă şi se expediază ordonatorului de credite ierarhic superior.
16. Ordonatorii de credite ierarhic superiori odată cu primirea de la instituţiile subordonate a copiilor indicate în punctul 8 a proceselor-verbale privitor la reevaluarea soldurilor pe conturi, transpun datele privitor la reevaluarea soldurilor pe conturi conform formularului din anexa nr.1 la prezenta instrucţiune, în modul prevăzut la transpunerea datelor evidenţei contabile conform sistemului dublu.
| VICEMINISTRU | Alexei CEMÎRTAN |
Şeful secţiei metodologia |
|
| evidenţei contabile şi gestiunii | Ion Dintiu |
|
Anexa nr.1 la Instrucţiunea Ministerului Finanţelor nr.11-3-25-98 din 29 noiembrie 1993 Întreprinderea (instituţia) _______________ ___________________________________ PROCES-VERBAL privind inventarierea valorilor la marfă şi materiale la 29 noiembrie 1993 Comisia de inventariere şi reevaluare a valorilor la marfă şi materiale în componenţa __________________ ____________________________________________________________________________________ numită prin ordinul pe ___________nr.____din________________ a întocmit procesul-verbal prezent cum că ea a efectuat inventarierea valorilor la marfă şi materiale _____________________________________ ____________________________________________________________________________________ (la depozit, în secţie etc.) şi reevaluarea lor în conformitate cu Instrucţiunea Ministerului Finanţelor din 24 noiembrie 1993 nr.11-3-25-98. În rezultat sînt relevate: |
||||||||||
|
Nr. d/r |
Denumirea valorilor la marfă şi materiale | Numărul nomenclator | Unitatea de evidenţă | Cantitatea | Preţul de procurare pînă la 29.11.1993 | Preţul actual începînd cu 29.11.1993 | Valoarea | Suma micşorării | Suma majorării | |
| la preţul de procurare de pînă la 29.11.93 | la preţul actual începînd cu 29.11.93 | |||||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
|
Preşedintele Membrii |
||||||||||
|
Anexa nr.2 la Instrucţiunea Ministerului Finanţelor nr.11-3-25-98 din 29 noiembrie 1993 Întreprinderea ______________________ PROCES-VERBAL ACT privind reevaluarea şi recalcularea tuturor articolelor activului şi pasivului bilanţului contabil la 29 noiembrie 1993 În corespundere cu hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 29 noiembrie 1993 nr.___ s-a efectuat reevaluarea şi recalcularea următoarelor articole ale bilanţului intermediar la 29 noiembrie 1993, întocmit conform datelor evidenţei contabile. |
|||
| Nr. d/r | Denumirea articolelor activului şi pasivului bilanţului | Valoarea de bilanţ sau suma în preţuri de pînă la 29.11.93 (după bilanţul intermediar la această dată în ruble) |
Valoarea de bilanţ sau suma în preţuri de la 29.11.93 (în lei şi bani) |
| A. Articolele activului | |||
| 1. | |||
| 2. | |||
| În total la activ | |||
| Normativul mijloacelor circulante (în total) | |||
| B. Articolele pasivului | |||
| 1. | |||
| 2. | |||
| În total la pasiv | |||
| C. Articolele extrabilanţiere şi note | |||
| 1. | |||
| 2. | |||
|
Suma rotunjirilor raportate la rezultatele financiare ale soldului veniturilor (pierderilor) _________________lei. Conducătorul întreprinderii Contabilul-şef "___"______________ 1993 |
|||
|
Anexa nr.3 la Instrucţiunea Ministerului Finanţelor nr.11-3-25-98 din 29 noiembrie 1993 Instituţia ______________________ PROCES-VERBAL ACT despre reevaluarea tuturor soldurilor pe conturi la 29 noiembrie 1993 a instituţiei bugetare În corespundere cu hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 29 noiembrie 1993 nr.___ s-a efectuat reevaluarea şi recalcularea următoarelor articole a bilanţului intermediar la 29 noiembrie 1993, întocmit conform datelor evidenţei contabile. |
|||
| Nr. d/r | Denumirea conturilor | Costul sau suma soldurilor în preţuri pînă la 29.11.1993 (în ruble) | Costul sau suma soldurilor pe conturi de la 29.11.1993 (în lei şi bani) |
| 1. | Mijloacele fixe | ||
| 2. | Materiale şi produse alimentare | ||
| 3. | Obiectele de mică valoare şi scurtă durată | ||
| 4. | Contul curent al sumelor pe dispoziţii | ||
| 5. | Contul curent pe mijloace speciale | ||
| 6. | Persoane gestionare | ||
| 7. | Debitori | ||
| 8. | Debitori pe neajunsuri | ||
| 9. | Datoria instituţiilor faţă de creditori | ||
| 10. | Datoria pe salariul neachitat | ||
| 11. | Deponenţi | ||
| 12. | Decontările la plăţile în buget | ||
| 13. | Conturi curente la bugetele republicane ale republicilor autonome şi bugetare locale | ||
|
Conducătorul întreprinderii Contabilul-şef |
|||