Ordin nr.100-O din 25.02.2026 cu privire la modificarea anexei nr.16 la Normele tehnice privind cerinţele în materie de date pentru completarea declaraţiei vamale, aprobate prin Ordinul directorului Serviciului Vamal nr.563-O/2023
SERVICIUL VAMAL
O R D I N
cu privire la modificarea anexei nr.16 la Normele tehnice privind cerinţele
în materie de date pentru completarea declaraţiei vamale, aprobate prin
Ordinul directorului Serviciului Vamal nr. 563-O/2023
nr. 100-O din 25.02.2026
(în vigoare 25.02.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.121-124 art. 201 din 17.03.2026
* * *
În temeiul art.6 alin.(1), alin.(3) şi art.162 din Codul vamal nr.95/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.219-225, art.238), cu modificările ulterioare, şi pct.276 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.92/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.93-96, art.193), cu modificările ulterioare,
ORDON:
1. Anexa nr.16 la Normele tehnice privind cerinţele în materie de date pentru completarea declaraţiei vamale, aprobate prin Ordinul directorului Serviciului Vamal nr.563-O/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.527-531, art.1324), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează, codul scutirii "016" va avea următorul cuprins:
|
TV, Acciz, TVA |
||
|
016 |
Legea nr.319/2025 privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetăţenii Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova şi modificarea Codului contravenţional nr.218/2008; Hotărîrea Guvernului nr.61/2026 cu privire la lista bunurilor personale introduse pe teritoriul Republicii Moldova, cu scutire de la plata drepturilor de import, la revenirea cetăţenilor cu traiul în Republica Moldova. |
Scutiri aplicate la importul bunurilor personale şi unui singur vehicul clasificat la poziţia tarifară 8703 pentru cetăţenii Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova. |
2. Direcţia dezvoltare şi securitate informaţională va opera modificările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "Asycuda World", precum şi va remite mesaj informativ, despre modificările operate la facilităţile vamale prevăzute în ordin.
3. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.
4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.
5. Prezentul ordin intră în vigoare din data semnării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTOR | Radu VRABIE |
| Nr.100-O. Chişinău, 25 februarie 2026. | |