Hotărâre nr. 92 din 28.02.2023
cu privire la punerea în aplicare a Codului vamal nr.95/2021
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la punerea în aplicare a
Codului vamal nr. 95/2021
nr. 92 din 28.02.2023
(în vigoare 01.01.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 93-96 art.193 din 21.03.2023
* * *
În temeiul art.426 alin.(2) din Codul vamal nr.95/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.219-225, art.238), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Prezenta hotărâre transpune parţial:
- Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr.952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului vamal al Uniunii, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 343 din 29 decembrie 2015, aşa cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul delegat (UE) 2021/1934 al Comisiei din 30 iulie 2021;
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr.952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 343 din 29 decembrie 2015, aşa cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/235 al Comisiei din 8 februarie 2021;
- Regulamentul (UE) nr.608/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1383/2003 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 181 din 29 iunie 2013.
1. Se aprobă:
1) Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021, conform anexei nr.1;
2) Lista hotărârilor Guvernului care se abrogă, conform anexei nr.2.
2. Serviciul Vamal, până la data de 30 aprilie 2023, va elabora şi va aproba:
1) actele normative necesare pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri;
2) formularele-tip ale actelor procedurale utilizate în cadrul procesului contravenţional şi în cadrul activităţii agenţilor constatatori.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
Rectificare: În punctul 3 din Hotărârea Guvernului nr.92/2023 cu privire la punerea în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.93-96, art.193), textul "1 iulie 2023" se va citi "1 ianuarie 2024".
*Conform scrisorii Cancelariei de Stat a Republicii Moldova nr.18-69-3322 din 28 martie 2023.
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.101-104 din 29.03.2023, pag.110)
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul finanţelor | Veronica Sireţeanu |
| Nr.92. Chişinău, 28 februarie 2023. | |
Notă: În anexa nr.1, pe tot parcursul textului, cuvintele "notificare sumară de intrare" şi "notificare sumară de ieşire", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "declaraţie sumară de intrare" şi, respectiv, "declaraţie sumară de ieşire", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025
Notă: Pe tot parcursul textului Regulamentului:
a) cuvintele "document de însoţire de tranzit", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "document de însoţire a tranzitului" la forma gramaticală corespunzătoare;
b) cuvintele "ia naştere", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "apare", la forma gramaticală corespunzătoare;
c) cuvintele "declaraţia vamală în detaliu", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "declaraţia vamală", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.92/2023
REGULAMENT
DE PUNERE ÎN APLICARE A CODULUI VAMAL
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Secţiunea 1
Definiţii
1. În sensul prezentului Regulament se aplică următorii termeni:
1) cod – Codul vamal nr.95/2021;
2) post vamal de prezentare – postul vamal de a cărui competenţă ţine locul în care sunt prezentate mărfurile;
3) post vamal de tranzit – oricare dintre următoarele:
a) postul vamal competent pentru punctul de ieşire din teritoriul vamal atunci când mărfurile părăsesc acel teritoriu în cursul unei operaţiuni de tranzit printr-o frontieră cu un teritoriu în afara teritoriului vamal;
b) postul vamal competent pentru punctul de intrare pe teritoriul vamal atunci când mărfurile au traversat un teritoriu din afara teritoriului vamal în cursul unei operaţiuni de tranzit;
4) valoare intrinsecă:
a) pentru mărfuri comerciale: preţul mărfurilor în sine atunci când sunt vândute pentru export, excluzând costurile de transport şi asigurare, cu excepţia cazului în care acestea sunt incluse în preţ şi nu sunt indicate separat pe factură;
b) pentru mărfuri cu caracter necomercial: preţul care ar fi fost plătit pentru mărfurile în sine dacă ar fi vândute pentru export către teritoriul vamal;
5) perfecţionare activă EX/IM – exportul anticipat de produse prelucrate obţinute din mărfuri echivalente sub regimul de perfecţionare activă înainte de importul mărfurilor pe care le înlocuiesc;
6) perfecţionare activă IM/EX – importul mărfurilor străine sub regimul de perfecţionare activă înainte de exportul produselor prelucrate;
7) produse prelucrate principale – produsele prelucrate pentru care s-a acordat autorizaţia de perfecţionare activă;
8) produse prelucrate secundare – produse prelucrate care sunt un produs secundar necesar al operaţiunii de prelucrare, altul decât produsele prelucrate principale;
9) perfecţionare pasivă EX/IM – exportul de mărfuri autohtone în regim de perfecţionare pasivă înainte de importul de produse prelucrate;
10) perfecţionare pasivă IM/EX – importul anticipat de produse prelucrate obţinute din mărfuri echivalente sub regimul de perfecţionare pasivă înainte de exportul mărfurilor autohtone pe care le înlocuiesc;
11) palet – dispozitiv pe puntea căruia se poate asambla o cantitate de mărfuri pentru a forma o încărcătură unitară în scopul transportării acesteia ori manipulării sau stivuirii acesteia cu ajutorul unor aparate mecanice. Acest dispozitiv este alcătuit din două punţi separate de purtători sau dintr-o singură punte susţinută de picioare; înălţimea sa totală este redusă la minimul compatibil cu manipularea cu stivuitoare sau transpaleţi; poate avea sau nu o suprastructură;
12) antrepozit vamal public tip I – antrepozit vamal public în care responsabilităţile prevăzute la art.304 alin.(1) din Cod revin titularului autorizaţiei şi titularului regimului;
13) antrepozit vamal public tip II – antrepozit vamal public în care responsabilităţile prevăzute la art.304 alin.(1) din Cod revin titularului regimului;
14) antrepozit vamal public tip III – antrepozit vamal care este operat de Serviciul Vamal;
15) carnet ATA – document vamal internaţional de admitere temporară, emis în conformitate cu Convenţia ATA sau Convenţia de la Istanbul;
16) carnet CPD – document vamal internaţional utilizat pentru admiterea temporară a mijloacelor de transport străine, eliberat în conformitate cu Convenţia de la Istanbul;
17) Convenţia ATA – Convenţia vamală privind carnetul ATA pentru admiterea temporară a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 6 decembrie 1961;
18) Convenţia de la Istanbul – Convenţia privind admiterea temporară, încheiată la Istanbul la 26 iunie 1990;
19) Convenţia TIR – Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR, încheiată la Geneva la 14 noiembrie 1975;
191) Convenţia privind regimul de tranzit comun – Convenţia privind regimul de tranzit comun, încheiată la Interlaken la 20 mai 1987;
20) ţară de tranzit comun – un stat membru al Uniunii Europene şi orice ţară care este parte contractantă la Convenţia privind un regim comun de tranzit, încheiată la Interlaken la 20 mai 1987;
21) principii de contabilitate general acceptate – principiile care sunt recunoscute sau au un sprijin autoritar substanţial într-o ţară la un moment dat cu privire la resursele şi obligaţiile economice care trebuie înregistrate ca active şi pasive, care modificări ale activelor şi datoriilor trebuie înregistrate, cum activele şi pasivele şi modificările acestora ar trebui măsurate, ce informaţii ar trebui dezvăluite şi cum ar trebui dezvăluite şi ce situaţii financiare ar trebui întocmite;
22) mărfuri în trimitere poştală – mărfuri, altele decât obiectele de corespondenţă, conţinute într-un colet poştal şi transportate sub responsabilitatea unui furnizor de serviciu poştal universal sau de către acesta în conformitate cu prevederile Convenţiei Uniunii Poştale Universale, adoptată la 10 iulie 1984 sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite;
23) obiecte de corespondenţă – scrisori, cărţi poştale, scrisori braille şi imprimate care nu sunt supuse drepturilor de import sau de export;
231) trimitere expresă – trimitere care este colectată, ambalată, transmisă şi distribuită prin mijloace fizice într-un mod cât mai rapid posibil;
24) număr de referinţă principal (MRN) – numărul de înregistrare alocat de către postul vamal competent declaraţiilor sau notificărilor menţionate la art.5 pct.13, 15, 151, 16 şi 43–45 din Cod, operaţiunilor TIR sau dovezilor statutului vamal al mărfurilor autohtone;
25) aeroportul Moldovei – orice aeroport situat pe teritoriul vamal;
26) portul Moldovei – orice port maritim situat pe teritoriul vamal;
27) perioadă de încheiere – timpul până la care mărfurile plasate sub un regim special, cu excepţia tranzitului, sau produsele prelucrate trebuie să fie plasate sub un regim vamal ulterior, să fie distruse, să fie scoase de pe teritoriul vamal sau să fie atribuite la utilizarea finală prescrisă. În cazul perfecţionării pasive, termenul de încheiere înseamnă perioada în care mărfurile exportate temporar pot fi reimportate pe teritoriul vamal sub formă de produse prelucrate şi puse sub punere în liberă circulaţie, pentru a putea beneficia de scutire totală sau parţială de drepturi de import;
28) persoană fizică – persoana, alta decât persoana juridică;
29) birou vamal de supraveghere:
a) în cazul depozitării temporare sau în cazul unor regimuri speciale, altele decât tranzitul, biroul vamal indicat în autorizaţie să supravegheze fie depozitarea temporară a mărfurilor, fie regimul special în cauză;
b) în cazul declaraţiei vamale simplificate, vămuirii centralizate, înscrierii în evidenţa declarantului, biroul vamal indicat în autorizaţia de supraveghere a plasării mărfurilor sub regimul vamal în cauză;
30) operaţiune TIR – circulaţia mărfurilor pe teritoriul vamal în conformitate cu Convenţia TIR;
31) document de însoţire a tranzitului – document tipărit în baza informaţiilor din declaraţia de tranzit folosind tehnici electronice de prelucrare a datelor pentru a însoţi mărfurile;
32) forţă majoră – împrejurare de fapte (evenimente, circumstanţe) care este imprevizibilă şi insurmontabilă şi care face imposibilă executarea corespunzătoare a obligaţiilor faţă de Serviciul Vamal. Forţa majoră este confirmată prin acte justificative, prezentate postului vamal şi acceptate de acesta, conform modului prevăzut de prezentul Regulament;
33) control fizic – set de acţiuni de verificare a mărfurilor, mijloacelor de transport, trimiterilor poştale internaţionale şi bagajelor persoanelor fizice, care se efectuează în scopul de a confirma informaţiile despre natura, originea, starea şi cantitatea de mărfuri aflate sub control vamal, prezenţa de bunuri, mijloace de transport şi spaţii de depozitare, starea sigiliilor, ştampilelor şi altor mijloace de identificare;
34) contingent tarifar – volum de mărfuri, exprimat cantitativ sau valoric, ce poate fi pus în liberă circulaţie cu reducerea sau exonerarea de taxe vamale;
35) valabilitatea contingentului – intervalul de timp în care, pentru mărfurile ce fac obiectul contingentului tarifar, poate fi acceptată punerea în liberă circulaţie cu reducerea sau exonerarea de taxe vamale;
36) cerere pentru a beneficia de contingentul tarifar – solicitare de aplicare a reducerii sau exonerării de taxele vamale în cadrul unui contingent tarifar, care constă în acceptarea declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie în sistemul informaţional vamal;
37) validare automată a declaraţiei vamale – operaţiune automată a sistemului informațional vamal prin care declaraţia vamală se validează informatic, fără intervenţia directă a funcţionarului vamal;
38) loc desemnat – loc/spaţiu stabilit de Serviciul Vamal pentru asigurarea efectuării controlului şi supravegherii vamale a mărfurilor ce necesită anumite condiţii speciale de control;
39) loc aprobat – loc/spaţiu aprobat de către Serviciul Vamal la cererea operatorului economic (declarantului) pentru prezentarea mărfurilor şi depozitarea temporară, pentru o perioadă prevăzută lege, cu plasarea ulterioară a mărfurilor sub regim vamal sau reexport;
40) borderou de transport – document vamal electronic utilizat pentru asigurarea supravegherii vamale a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova de la un post vamal la altul (inclusiv posturile vamale interne de control). Cazurile şi procedura de utilizare a borderoului de transport se stabilesc de Serviciul Vamal.
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 2-a
Deciziile vamale
2. Subdiviziunea Serviciului Vamal păstrează toate datele şi informaţiile pe care s-a bazat la luarea deciziei timp de cel puţin 3 ani de la data expirării valabilităţii acesteia.
3. Până la emiterea unei decizii vamale, comunicarea cu solicitantul acesteia se efectuează conform art.22 din Cod. Comunicarea menţionată în art.15 alin.(8) din Cod conţine următoarele:
a) trimitere la documentele şi informaţiile pe care Serviciul Vamal intenţionează să îşi întemeieze decizia;
b) perioada în care persoana în cauză îşi va exercita dreptul la replică de la data la care primeşte respectiva comunicare sau se consideră că a primit-o;
c) referire la dreptul persoanei în cauză de a avea acces la documentele şi informaţiile menţionate la lit.a), în conformitate cu dispoziţiile aplicabile.
[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
31. Prin Sistemul "Decizii Vamale" se vor depune cererile şi se vor emite, modifica, suspenda, anula, revoca următoarele tipuri de decizii vamale:
a) autorizaţia pentru statutul de destinatar agreat;
b) autorizaţia pentru statutul de expeditor agreat;
c) autorizaţia pentru statutul de destinatar agreat în sensul TIR;
d) autorizaţia pentru utilizarea garanţiei globale, inclusiv cu un cuantum redus, sau de exonerarea de la aceasta;
e) autorizaţia pentru funcţionarea spaţiilor de depozitare a mărfurilor într-un antrepozit vamal;
f) autorizaţia pentru funcţionarea spaţiilor de depozitare a mărfurilor într-un depozit temporar;
g) autorizaţia pentru amânarea plăţilor;
h) autorizaţia pentru depunerea declaraţiei simplificate sub forma unei înscrieri în evidenţele declarantului;
i) autorizaţia pentru utilizarea unui document electronic de transport ca declaraţie vamală;
j) autorizaţia pentru utilizarea regimului vamal de destinaţie finală;
k) autorizaţia pentru utilizarea regimului vamal de perfecţionare activă;
l) autorizaţia pentru utilizarea regimului vamal de perfecţionare pasivă;
m) autorizaţia pentru utilizarea declaraţiei simplificate;
n) autorizaţia pentru utilizarea sigiliilor speciale;
o) autorizaţia pentru utilizarea regimului vamal de admitere temporară;
p) autorizaţie pentru utilizarea declaraţiei de tranzit cu un set redus de date;
q) autorizaţia pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor;
r) autorizaţia pentru statutul de exportator aprobat.
[Pct.31 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Pct.31 completat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
4. În cazul în care persoana îşi exercită dreptul la replică înainte de expirarea perioadei menţionate la pct.3 lit.b), Serviciul Vamal continuă examinarea cererii pentru luarea deciziei, cu excepţia cazului în care persoana solicită menţinerea termenului iniţial pentru exprimarea dreptului la replică.
Secţiunea a 3-a
Operator economic autorizat
5. Procedura de eliberare, suspendare, retragere, modificare şi anulare a autorizaţiei de operator economic autorizat (în continuare – autorizaţie AEO) se efectuează prin intermediul Sistemului informaţional de gestionare a autorizaţiei AEO (în continuare – SI "e-AEO").
6. SI "e-AEO" reprezintă o soluţie informatică, constituită din interconexiunea unui ansamblu de resurse şi tehnologii informaţionale, mijloace tehnice de program şi metodologii, precum şi infrastructură, destinată utilizatorului pentru procesarea informaţiei şi formarea resursei informaţionale privind gestionarea proceselor de aplicare, eliberare a autorizaţiilor AEO, monitorizare şi reevaluare a condiţiilor de autorizare AEO.
7. SI "e-AEO" este parte componentă a Sistemului Informaţional Integrat Vamal.
8. Cererea se completează în conformitate cu modelul din anexa nr.1 şi se prezintă în format electronic, cu utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor şi identificare prin aplicarea semnăturii electronice.
9. Solicitantul transmite cererea, chestionarul de autoevaluare, anexele, informaţiile şi documentele necesare Serviciului Vamal în format electronic, prin intermediul SI "e-AEO".
10. Procedura de verificare a criteriilor de autorizare AEO prin intermediul SI "e-AEO" şi rezultatele acesteia se perfectează conform metodologiei stabilite de Serviciul Vamal. Normele tehnice privind modul de utilizare a SI "e-AEO" se aprobă de Serviciul Vamal.
[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
11. Autorizaţia AEO se completează folosind formularul prevăzut în anexa nr.2.
12. Procedura de evidenţă şi eliberare a autorizaţiei AEO este stabilită de Serviciul Vamal.
13. Autorizaţia AEO se acordă pe o perioadă nelimitată.
14. Autorizaţia AEO se înscrie în declaraţia vamală în rubrica nr.44.
Subsecţiunea 1
Examinarea criteriilor pentru statutul de AEO
15. Comunicarea dintre Serviciul Vamal şi solicitant/titular, inclusiv a deciziilor de eliberare, suspendare, retragere, modificare şi anulare a autorizaţiei AEO, precum şi prezentarea/solicitarea actelor şi informaţiilor va fi efectuată electronic, prin intermediul SI "e-AEO".
16. În cazul în care o autorizaţie AEO a fost eliberată unui solicitant înregistrat ca operator economic la organul înregistrării de stat mai puţin de trei ani, se asigură o monitorizare atentă în primul an de la data acordării statutului de AEO.
17. Serviciul Vamal notifică imediat birourilor vamale şi autorităţilor competente eliberarea, suspendarea, retragerea, modificarea şi anularea autorizaţiei AEO.
18. În scopul examinării criteriilor prevăzute la art.41 alin.(1) şi art.43 alin.(1) din Cod, Serviciul Vamal se asigură că se efectuează verificări la faţa locului în toate spaţiile care sunt relevante pentru vamă.
181. În scopul examinării dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art.42 alin.(1) pct.3) lit.b) şi c) din Cod, Serviciul Vamal va recunoaşte instituţiile de învăţământ, asociaţiile profesionale sau operatorii economici drept furnizori de calificări în domeniul vamal în baza unui Acord încheiat cu acestea. Tipul de formare pe tema legislaţiei vamale trebuie să fie recunoscut de către Serviciul Vamal ca fiind suficient şi pertinent în contextul profesional specific în corelare cu Standardul SM EN 16992:2017.
[Pct.181 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.181 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
19. În cazul în care solicitantul dispune de un număr mare de spaţii, iar termenul aplicabil pentru luarea deciziei nu permite examinarea tuturor acestor spaţii, Serviciul Vamal examinează doar o proporţie reprezentativă din acele spaţii dacă este convins că solicitantul aplică aceleaşi standarde de securitate şi siguranţă în toate spaţiile sale şi aplică aceleaşi standarde şi proceduri comune pentru păstrarea înregistrărilor sale în toate sediile sale.
20. Serviciul Vamal ia în considerare rezultatele evaluărilor sau auditurilor efectuate în conformitate cu legislaţia, în măsura în care acestea sunt relevante pentru examinarea criteriilor menţionate la art.38 alin.(1) din Cod.
21. În scopul examinării dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art.40 alin.(1), art.41 alin.(1) şi art.43 alin.(1) din Cod, Serviciul Vamal ia în considerare concluziile experţilor furnizate de solicitant, în cazul în care expertul care a întocmit concluziile nu are legătură cu solicitantul în sensul art.72 alin.(4)-(6) din Cod.
22. Serviciul Vamal ţine seama în mod corespunzător de caracteristicile specifice ale operatorilor economici, în special ale întreprinderilor mici şi mijlocii, atunci când examinează îndeplinirea criteriilor prevăzute la art.38 alin.(1) din Cod.
23. Examinarea criteriilor prevăzute la art.38 alin.(1) din Cod, precum şi a rezultatelor acesteia se documentează de către Serviciul Vamal.
Subsecţiunea a 2-a
Procedura de eliberare şi condiţiile de utilizare a logoului AEO
24. Operatorii economici autorizaţi sunt împuterniciţi să folosească în relaţiile lor comerciale logoul AEO, conform modelului prevăzut în anexa nr.3.
25. Logoul AEO este proprietatea Serviciului Vamal şi este protejat prin Legea nr.230/2022 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
26. Logoul AEO este compus din două elemente:
1) un dreptunghi de culoare albastră-închis, care reprezintă culoarea Serviciului Vamal;
2) textul format din abrevierea AEO, plasat în partea stângă a dreptunghiului, şi echivalentul, pe larg, în limba engleză – AUTHORISED ECONOMIC OPERATOR, text care se regăseşte în partea dreaptă a aceluiaşi dreptunghi. Sub dreptunghi, textul MOLDOVA reprezintă ţara care a eliberat autorizaţia AEO.
27. Logoul se eliberează operatorilor economici autorizaţi la solicitare, prin depunerea unei cereri-declaraţie la Serviciul Vamal, conform modelului stabilit în anexa nr.4, prin intermediul SI "e-AEO".
28. Logoul AEO se eliberează operatorilor economici autorizaţi în format electronic în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data recepţionării cererii-declaraţie.
29. Utilizarea logoului de către operatorii economici autorizaţi se permite doar cu respectarea cerinţelor ce urmează:
1) logoul AEO nu este întrebuinţat în asociere cu materiale şi/sau informaţii care contravin normelor legale;
2) logoul AEO nu este subiectul nici unei modificări ce se referă la proporţia, culorile, elementele componente sau altor transformări;
3) logoul AEO nu este întrebuinţat în situaţiile ce discreditează numele şi/sau imaginea Serviciului Vamal ori serviciile oferite de către acesta, precum şi în cele în care se încalcă reglementările legale privind proprietatea intelectuală.
30. Utilizarea neautorizată a logoului nu este permisă, iar Serviciul Vamal îşi rezervă dreptul de a iniţia demersuri legale împotriva oricărei părţi care aduce prejudicii Serviciului Vamal prin utilizarea logoului AEO.
31. Serviciul Vamal este în drept de a utiliza logoul AEO în următoarele cazuri:
1) pe pagina web oficială a autorităţii sau pe orice material publicitar şi promoţional în orice format;
2) pe autorizaţiile AEO emise;
3) pe corespondenţă, diverse materiale emise, respectând forma recomandată în anexa nr.3.
32. Reproducerea logoului AEO se face cu respectarea proporţiilor originale, iar micşorarea sau mărirea acestuia trebuie să respecte condiţiile de lizibilitate.
33. Logoul AEO poate fi reprodus în culorile prezentate în anexa nr.3 sau în alb-negru.
34. Utilizarea logoului AEO de către operatorii economici autorizaţi se permite numai sub forma care este transmisă de către Serviciul Vamal.
35. Logoul AEO este transmis operatorilor economici autorizaţi de către Serviciul Vamal numai după sau concomitent cu obţinerea autorizaţiei AEO.
36. Dreptul unui operator economic autorizat de a utiliza logoul AEO sau referirea la acesta se dobândeşte la data producerii efectelor autorizaţiei AEO şi se menţine pe toată perioada de valabilitate a acesteia.
37. Operatorul economic autorizat este responsabil pentru utilizarea logoului AEO şi nu trebuie să admită utilizarea ilegală a acestuia de către terţe persoane.
Subsecţiunea a 3-a
Efectele juridice ale suspendării statutului de AEO
38. În cazul în care o autorizaţie AEO este suspendată din cauza nerespectării oricăruia dintre criteriile menţionate la art.38 alin.(1) din Cod, Serviciul Vamal suspendă orice decizie luată cu privire la acel AEO care se bazează pe autorizaţia AEO în general sau pe oricare dintre criteriile specifice care au condus la suspendarea autorizaţiei AEO.
39. Suspendarea unei decizii referitoare la aplicarea legislaţiei vamale luate cu privire la un AEO nu conduce la suspendarea automată a autorizaţiei AEO.
40. În cazul în care o decizie referitoare la o persoană care este atât operator economic autorizat pentru securitate şi siguranţă (în continuare – AEOS), cât şi operator economic autorizat pentru simplificări vamale (în continuare – AEOC), menţionate la art.36 alin.(3) lit.(a) din Cod, este suspendată în conformitate cu art.25 alin.(1) din Cod din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.42 alin.(1) din Cod, autorizaţia sa AEOC se suspendă, dar autorizaţia sa AEOS rămâne valabilă.
41. În cazul în care o decizie referitoare la o persoană care este atât AEOS, cât şi AEOC este suspendată în conformitate cu art.25 alin.(1) din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.43 alin.(1) din Cod, autorizaţia AEOS se suspendă, dar autorizaţia sa AEOC rămâne valabilă.
42. Respingerea unei cereri AEO nu afectează deciziile favorabile existente luate cu privire la solicitant în conformitate cu legislaţia vamală, cu excepţia cazului în care acordarea acestor decizii favorabile se bazează pe îndeplinirea oricăruia dintre criteriile AEO care s-au dovedit a nu fi întrunite în timpul examinării cererii AEO.
43. Revocarea unei autorizaţii AEO nu afectează nicio decizie favorabilă care a fost luată cu privire la aceeaşi persoană, cu excepţia cazului în care statutul de AEO a fost o condiţie pentru acea decizie favorabilă sau acea decizie s-a bazat pe un criteriu enumerat la art.38 alin.(1) din Cod, care nu mai este îndeplinit.
44. Revocarea sau modificarea unei decizii favorabile care a fost luată cu privire la titularul autorizaţiei nu afectează în mod automat autorizaţia AEO a persoanei respective.
45. În cazul în care aceeaşi persoană este atât un AEOC, cât şi un AEOS, iar art.29 din Cod este aplicabil din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.42 alin.(1) din Cod, autorizaţia AEOC va fi revocată, iar autorizaţia AEOS va rămâne valabilă.
46. În cazul în care aceeaşi persoană este atât AEOS, cât şi AEOC, iar art.29 din Cod este aplicabil din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.43 alin.(1) din Cod, autorizaţia AEOS va fi revocată, iar autorizaţia AEOC va rămâne valabilă.
Capitolul II
FACTORII PE BAZA CĂRORA SE APLICĂ DREPTURILE
DE IMPORT SAU DE EXPORT ŞI ALTE MĂSURI
CU PRIVIRE LA SCHIMBUL DE MĂRFURI
Secţiunea 1
Originea mărfurilor
47. Operaţiunile substanţiale de transformare sau prelucrare care conferă origine nepreferenţială sunt prevăzute în anexa nr.5.
În cazurile menţionate la art.611 alin.(2) şi la art.62 alin.(2) din Cod, se aplică regulile reziduale de capitol pentru mărfurile reglementate de anexa nr.5.
48. În cazul în care mărfurile străine cu statut de origine preferenţială în cadrul unui acord între Republica Moldova şi ţări sau teritorii terţe sunt plasate sub regimul de perfecţionare activă, produsele prelucrate obţinute din acestea se consideră, la punerea în liberă circulaţie, a avea acelaşi statut de origine preferenţială ca acele mărfuri.
49. Pct. 48 nu se aplică în niciunul dintre următoarele cazuri:
1) operaţiunea de prelucrare implică şi mărfuri străine, altele decât cele menţionate la pct.48, inclusiv mărfuri cu statut de origine preferenţială în temeiul unui acord diferit;
2) produsele prelucrate sunt obţinute din mărfuri echivalente prevăzute la art.290 din Cod;
3) Serviciul Vamal a autorizat reexportul temporar al mărfurilor pentru prelucrare ulterioară în conformitate cu art.328 din Cod.
50. În cazul în care se aplică pct.48, o dovadă de origine eliberată sau întocmită pentru mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare activă este considerată a fi o dovadă de origine eliberată sau întocmită pentru produsele prelucrate.
51. În cazul în care un furnizor furnizează exportatorului sau comerciantului informaţiile necesare pentru a determina originea preferenţială a mărfurilor în sensul prevederilor cuprinse în acordurile pe care Republica Moldova le-a încheiat cu anumite ţări sau teritorii, furnizorul va face acest lucru prin intermediul unei declaraţii a furnizorului, conform anexei nr.6. Pentru fiecare transport de mărfuri se întocmeşte o declaraţie separată a furnizorului, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct.54.
[Pct.51 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
52. Furnizorul include declaraţia pe factura comercială aferentă transportului respectiv, pe un bon de livrare sau pe orice alt document comercial care descrie mărfurile în cauză suficient de detaliat pentru a permite identificarea acestora.
53. Furnizorul poate furniza declaraţia în orice moment, chiar şi după livrarea mărfurilor.
54. În cazul în care un furnizor furnizează în mod regulat unui exportator sau comerciant loturi de mărfuri şi se aşteaptă că toate aceste mărfuri vor avea acelaşi statut originar, furnizorul poate furniza o singură declaraţie care să acopere mai multe loturi de mărfuri respective (o declaraţie pe termen lung a furnizorului conform anexei nr.7).
[Pct.54 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
55. O declaraţie pe termen lung a furnizorului se întocmeşte pentru loturile trimise într-o perioadă de timp şi va menţiona trei date:
a) data la care se întocmeşte declaraţia (data emiterii);
b) data începerii perioadei (data începerii), care nu poate fi cu mai mult de 12 luni înainte sau cu mai mult de 6 luni după data emiterii;
c) data de încheiere a perioadei (data de încheiere), care nu poate fi mai mare de 24 de luni de la data începerii.
56. Furnizorul informează imediat exportatorul sau comerciantul în cauză în cazul în care declaraţia furnizorului pe termen lung nu este valabilă în legătură cu unele sau toate loturile de mărfuri furnizate şi care urmează să fie furnizate.
57. Furnizorii care întocmesc pentru uzul exportatorilor declaraţii ale furnizorului care atestă caracterul originar al mărfurilor pe care le furnizează au următoarele obligaţii:
1) ţin o evidenţă contabilă adecvată privind producţia şi furnizarea de mărfuri eligibile pentru tratament preferenţial;
2) pun la dispoziţie toate documentele justificative referitoare la materialele utilizate la fabricare;
3) păstrează toate documentele referitoare la materialele utilizate la fabricare;
4) păstrează, timp de cel puţin trei ani de la sfârşitul anului calendaristic în care a fost întocmită declaraţia furnizorului/declaraţia pe termen lung a furnizorului, registre:
a) ale declaraţiei furnizorului/declaraţiei pe termen lung a furnizorului întocmite;
b) cu evidenţa materialelor originare şi neoriginare utilizate, precum şi cu evidenţa producţiei şi a stocurilor.
[Pct.57 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
58. Serviciul Vamal realizează verificarea ulterioară, în cadrul cooperării administrative internaţionale, a certificatelor de origine preferenţială a mărfurilor, a declaraţiilor de origine, a declaraţiilor furnizorului şi a declaraţiilor pe termen lung ale furnizorului, conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal.
[Pct.58 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
59. Modelul certificatului de origine nepreferenţială a mărfurilor este prevăzut în anexa nr.8.
Secţiunea a 2-a
Valoarea mărfurilor în scopuri vamale
60. Valoarea de tranzacţie a mărfurilor vândute pentru export către teritoriul vamal se determină în momentul acceptării declaraţiei vamale pe baza vânzării care a avut loc imediat înainte ca mărfurile să fie aduse pe teritoriul vamal.
În cazul în care mărfurile sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal nu înainte de a fi aduse pe teritoriul respectiv, ci în timpul depozitării temporare sau în timp ce sunt plasate sub un regim special, altul decât tranzitul intern, destinaţia finală sau perfecţionarea pasivă, valoarea tranzacţiei va fi determinată în baza acestei vânzări.
61. Preţul efectiv plătit sau de plătit în sensul art.72 alin.(1) şi (2) din Cod va include toate plăţile efectuate sau care urmează să fie efectuate drept condiţie a vânzării mărfurilor importate de către cumpărător către oricare dintre următoarele persoane:
1) vânzătorul;
2) o terţă parte în beneficiul vânzătorului;
3) o terţă parte afiliată vânzătorului;
4) o terţă parte în cazul în care plata către această parte este efectuată pentru a îndeplini o obligaţie a vânzătorului.
62. Plăţile menţionate la pct.61 pot fi efectuate prin acreditive sau printr-un instrument negociabil şi pot fi efectuate direct sau indirect.
63. Activităţile, inclusiv activităţile de comercializare, întreprinse de cumpărător sau de o societate afiliată cu cumpărătorul în numele cumpărătorului sau pe cont propriu, altele decât cele pentru care este prevăzută o ajustare la art.74 din Cod, nu vor fi considerate o plată indirectă către vânzător.
64. În scopul determinării valorii în vamă în temeiul art.72 alin.(1) din Cod, reducerile se iau în considerare dacă sunt atribuite mărfurilor de evaluat şi la momentul acceptării declaraţiei vamale în actele comerciale aferente tranzacţiei se prevede aplicarea acestora, condiţiile acordării şi cuantumul reducerii.
Reducerile comerciale se acceptă dacă sunt specificate:
1) în contractul de vânzare-cumpărare (dacă există) şi/sau
2) în factură/invoice, confirmate, după caz, şi de alte acte comerciale furnizate Serviciului Vamal la momentul acceptării declaraţiei vamale.
Reducerile pentru plata anticipată nu se iau în considerare pentru mărfurile al căror preţ nu a fost plătit efectiv la momentul acceptării declaraţiei vamale.
Reducerile care rezultă din modificări în actele comerciale survenite după acceptarea declaraţiei vamale nu se iau în considerare.
[Pct.64 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
65. În cazul în care mărfurile declarate pentru un regim vamal fac parte dintr-o cantitate mai mare de aceleaşi mărfuri cumpărate într-o tranzacţie unică, preţul efectiv plătit sau de plătit se calculează, în sensul art.72 alin.(1) din Cod, proporţional în baza preţului pentru cantitatea totală cumpărată.
O repartizare proporţională a preţului efectiv plătit sau de plătit se aplică şi în cazul pierderii unei părţi din trimitere sau în cazul în care mărfurile au fost deteriorate înainte de punerea lor în liberă circulaţie, cu prezentarea actelor confirmative.
[Pct.65 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
66. O ajustare efectuată de vânzător, în beneficiul cumpărătorului, a preţului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri cu defect poate fi luată în considerare pentru determinarea valorii în vamă în conformitate cu art.72 alin.(1) din Cod, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) mărfurile erau defecte la momentul acceptării declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie;
2) vânzătorul a efectuat ajustarea pentru compensarea defectului pentru a îndeplini:
a) fie o obligaţie contractuală asumată înainte de acceptarea declaraţiei vamale;
b) fie o obligaţie legală aplicabilă mărfurilor;
3) ajustarea se face în termen de un an de la data acceptării declaraţiei vamale.
[Pct.66 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
67. În cazul în care vânzarea sau preţul mărfurilor importate fac obiectul unei condiţii sau prestaţii a cărei valoare poate fi determinată în raport cu mărfurile de evaluat, această valoare va fi considerată ca parte a preţului efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia cazului în care aceste condiţii sau prestaţii se referă la oricare dintre următoarele:
a) o activitate căreia i se aplică pct.63;
b) un element al valorii în vamă conform art.74 din Cod.
68. În cazul în care cumpărătorul şi vânzătorul sunt legaţi în sensul art.72 alin.(4) din Cod şi pentru a determina dacă această relaţie nu a influenţat preţul, se examinează circumstanţele vânzării, după caz, iar declarantului i se oferă posibilitatea de a furniza informaţii detaliate suplimentare referitor la aceste circumstanţe.
Cu toate acestea, mărfurile vor fi evaluate în conformitate cu art.72 alin.(1) din Cod în cazul în care declarantul demonstrează că valoarea de tranzacţie declarată este foarte apropiată de una dintre următoarele valori de testare, determinate în acelaşi timp sau aproximativ în aceeaşi perioadă de timp:
a) valoarea de tranzacţie între cumpărători şi vânzători nelegaţi, în vânzările de mărfuri identice sau similare exportate către teritoriul vamal;
b) valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare, determinată în conformitate cu art.80 alin.(3) pct.3) din Cod;
c) valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare, determinată în conformitate cu art.80 alin.(3) pct.4) din Cod.
69. La stabilirea valorii mărfurilor identice sau similare menţionate la pct.68 se iau în considerare următoarele elemente:
a) diferenţele demonstrate la nivelurile comerciale;
b) nivelurile cantitative;
c) elementele enumerate la art.74 alin.(1) din Cod;
d) costurile suportate de vânzător în cadrul vânzărilor unde el nu este legat cu cumpărătorul, în cazul în care astfel de costuri nu sunt suportate de vânzător în vânzările când el şi cumpărătorul sunt persoane legate.
70. Valorile de testare enumerate la pct.68 trebuie utilizate la cererea declarantului. Acestea nu înlocuiesc valoarea de tranzacţie declarată.
71. În cazul în care un cumpărător furnizează vânzătorului oricare dintre mărfurile sau serviciile enumerate la art.74 alin.(1) pct.2) din Cod, valoarea acestor mărfuri şi servicii este considerată egală cu preţul lor de cumpărare. Preţul de cumpărare include toate plăţile pe care cumpărătorul mărfurilor sau serviciilor enumerate la art.74 alin.(1) pct.2) din Cod este obligat să le efectueze pentru cumpărarea mărfurilor sau serviciilor respective.
În cazul în care mărfurile sau serviciile au fost produse de cumpărător sau de o persoană legată cu acesta, valoarea lor este corespunzătoare costului de producţie.
72. În cazul în care valoarea mărfurilor şi serviciilor menţionate la art.74 alin.(1) pct.2) din Cod nu poate fi determinată în conformitate cu pct.71, aceasta se determină în baza altor date obiective şi cuantificabile.
73. În cazul în care mărfurile specificate la art.74 alin.(1) pct.2) din Cod au fost utilizate de către cumpărător înainte de a fi furnizate, valoarea acestora se ajustează pentru a ţine cont de orice depreciere.
74. Valoarea serviciilor prevăzute la art.74 alin.(1) pct.2) din Cod include costurile activităţilor de dezvoltare nefinalizate cu succes, în măsura în care costurile respective au fost suportate în legătură cu proiectele sau cu comenzile referitoare la mărfurile importate.
75. În sensul art.74 alin.(1) pct.2) lit.d) din Cod, costurile de cercetare şi ale schiţelor preliminare nu se includ în valoarea în vamă.
76. Valoarea mărfurilor şi serviciilor furnizate, astfel cum este stabilită în conformitate cu pct.71–75, se repartizează proporţional între mărfurile importate.
77. Redevenţele şi taxele de licenţă sunt legate de mărfurile importate în cazul în care, în special, drepturile transferate în baza acordului de licenţă sau de redevenţe sunt încorporate în mărfurile respective. Modul de calcul al cuantumului redevenţei sau taxei de licenţă nu constituie factorul decisiv.
78. În cazul în care metoda de calcul al cuantumului redevenţelor sau taxelor de licenţă derivă din preţul mărfurilor importate, se presupune că plata acestor redevenţe sau taxe de licenţă este legată de mărfurile de evaluat, dacă nu se dovedeşte altfel.
79. În cazul în care redevenţele sau taxele de licenţă se referă parţial la mărfurile de evaluat şi parţial la alte ingrediente sau părţi componente adăugate mărfurilor după importul acestora sau la activităţi sau servicii ulterioare importului, se efectuează o ajustare corespunzătoare.
80. Redevenţele şi taxele de licenţă sunt considerate a fi plătite ca o condiţie de vânzare pentru mărfurile importate atunci când este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a) vânzătorul sau o persoană împuternicită de vânzător solicită cumpărătorului să efectueze această plată;
b) cumpărătorul face plata pentru a satisface o obligaţie a vânzătorului, în conformitate cu obligaţiile contractuale;
c) mărfurile nu pot fi vândute cumpărătorului sau cumpărate de acesta fără efectuarea plaţii pentru redevenţe sau taxe de licenţă către un licenţiator.
În cazul în care redevenţele sau taxa de licenţă se includ în valoarea în vamă potrivit art.74 alin.(1) pct.3) din Cod, însă la momentul vămuirii, potrivit clauzelor contractuale, aceste plăţi nu pot fi stabilite, declarantul este în drept să aplice prevederile art.164 din Cod.
[Pct.80 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
81. Ţara în care este stabilit beneficiarul plăţii redevenţelor sau al taxelor de licenţă nu se ia în considerare.
82. În sensul art.74 alin.(1) pct.5 din Cod, locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal reprezintă:
1) pentru mărfurile transportate pe cale aeriană – aeroportul de destinaţie sau primul aeroport de pe teritoriul vamal unde a aterizat avionul şi se efectuează descărcarea mărfurilor;
2) pentru mărfurile transportate pe cale ferată sau pe căi rutiere – locul unde este situat postul vamal de intrare pe teritoriul vamal;
3) pentru mărfurile transportate pe cale fluvială – primul port de descărcare de pe teritoriul vamal;
4) pentru mărfurile transportate în alte moduri – locul unde se traversează frontiera vamală.
83. În cazul în care transportarea se efectuează cu diferite tipuri de transport, se iau în calcul cheltuielile pentru fiecare tip de transport.
84. În cazul în care mărfurile sunt transportate cu acelaşi mijloc de transport până la un punct situat dincolo de locul de intrare pe teritoriul vamal, în sensul pct.82, valoarea în vamă nu va include cheltuielile de transport suportate pe teritoriul vamal, cu condiţia ca acestea să fie distincte (indicate separat) de preţul plătit sau de plătit pentru mărfuri, însoţite de justificarea lor documentară, sau cumpărătorul evaluează aceste costuri proporţional cu distanţa până la locul unde mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal, cu confirmarea lor documentară.
85. În cazul în care transportul este asigurat cu mijlocul propriu al cumpărătorului sau închiriat de acesta, cheltuielile de transport până la locul de intrare se declară potrivit tarifului uzual, aplicat de regulă pentru aceleaşi moduri de transport. În cazul în care aceste informaţii nu sunt disponibile, cheltuielile de transport se calculează şi se declară prin includerea următoarelor elemente:
a) costul combustibilului şi al lubrifianţilor pentru parcursul tur şi/sau retur (cu includerea TVA aferentă);
b) costul autorizaţiilor;
c) cheltuielile legate de amortizarea mijlocului de transport (cap tractor şi semiremorcă), raportate la fiecare zi de transportare;
d) cheltuielile pentru salarizare şi contribuţii aferente;
e) diurna şi cazarea (după caz);
f) cheltuielile de asigurare obligatorie a mijlocului de transport, raportate la fiecare zi de transportare;
g) cheltuielile de asigurare obligatorie pentru circulaţie în afara teritoriului Republicii Moldova, raportate la numărul de traversări;
h) taxele pentru utilizarea drumurilor în afara teritoriului Republicii Moldova;
i) cheltuielile pentru perfectarea vamală a mărfii în ţara de export (după caz);
j) cheltuielile pentru încărcare, descărcare şi transbordare a mărfii, inclusiv cheltuielile pentru depozitare, până la locul de introducere pe teritoriul Republicii Moldova (după caz);
k) costul asigurării mărfii (după caz);
l) adaosul comercial de 5% din totalul cheltuielilor sus-menţionate.
86. În cazul în care transportul este gratuit şi/sau în lipsa prezentării calculului specificat la pct.85, cheltuielile de transport până la locul de intrare se identifică de către Serviciul Vamal în baza cheltuielilor de transport declarate anterior pentru acelaşi mod de transport, distanţă parcursă, greutate/volum transportat, regim de temperatură necesar pentru transportarea mărfurilor. În cazul în care se constată mai multe transporturi similare, se utilizează cea mai mică dintre aceste valori.
87. Costurile (taxele) poştale achitate până la locul de destinaţie pentru mărfurile expediate prin poştă se includ în totalitate în valoarea în vamă a acestora, cu excepţia costurilor poştale suplimentare percepute pe teritoriul vamal.
88. Serviciul Vamal permite utilizarea altor mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor în legătură cu furnizarea unei declaraţii vamale de punere în liberă circulaţie, inclusiv informaţii referitoare la valoarea în vamă.
În cazul în care informaţiile menţionate la alineatul unu sunt furnizate prin alte mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor, pentru declararea valorii în vamă stabilite potrivit art.72 din Cod, declarantul întocmeşte şi prezintă o declaraţie pentru valoarea în vamă pe un formular D.V.1, potrivit modelului din anexa nr.9. În cazul în care declaraţia vamală conţine mai mult de trei articole, formularul D.V.1 este însoţit de una sau mai multe file complementare.
Completarea formularului D.V.1 se efectuează potrivit Instrucţiunii privind completarea declaraţiei pentru valoarea în vamă, prevăzută la anexa nr.10.
89. Declaraţia pentru valoarea în vamă să întocmeşte pe propria răspundere, concomitent cu declaraţia vamală, de către declarant sau reprezentantul acestuia, care deţin toate elementele relevante.
Depunerea la Serviciul Vamal a declaraţiei pentru valoarea în vamă este echivalentă cu angajarea răspunderii persoanei menţionate la alineatul unu, în legătură cu:
a) exactitatea şi integralitatea elementelor înscrise în declaraţie; şi
b) autenticitatea documentelor prezentate în susţinerea acestor elemente; şi
c) furnizarea oricăror informaţii sau documente suplimentare necesare pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor.
[Pct.89 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
90. Cu excepţia cazurilor în care acest lucru este indispensabil pentru perceperea corectă a drepturilor de import, declaraţia pentru valoarea în vamă (D.V.1) nu se va depune:
a) în cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor importate în cadrul unei tranzacţii nu depăşeşte echivalentul sumei de 20 000 euro, cu condiţia ca acestea să nu reprezinte tranzacţii fracţionate sau multiple de la acelaşi expeditor pentru acelaşi destinatar;
b) în cazul plasării mărfurilor sub anumite destinaţii vamale exonerate/suspendate de plata drepturilor de import;
c) în cazul introducerii mărfurilor de către persoanele fizice;
d) în cazul în care declarantul deţine statut de agent economic autorizat (AEO).
[Pct.90 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
91. În cazul importurilor de mărfuri de acelaşi tip furnizate de acelaşi vânzător către acelaşi cumpărător în aceleaşi condiţii comerciale, Serviciul Vamal nu solicită declaraţia de valoare D.V.1 pentru fiecare tranzacţie de import. Aceasta se depune ori de câte ori se modifică împrejurările tranzacţiei.
92. În cazul în care se constată că nu sunt respectate condiţiile prevăzute la pct.90 şi 91 şi/sau Serviciul Vamal a identificat riscul privind inexactitatea valorii declarate, acesta solicită declarantului completarea şi prezentarea unui formular D.V.1.
[Pct.92 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
93. Factura comercială conţine informaţiile de bază despre tranzacţie, nu are o formă specifică, este întocmită de vânzător în conformitate cu practicile comerciale standard şi se prezintă în original împreună cu declaraţia vamală.
Datele minime incluse, în general, în factură sunt următoarele:
a) datele de identificare ale vânzătorului şi ale cumpărătorului mărfurilor de evaluat;
b) numărul şi data de emitere a facturii;
c) denumirea mărfurilor, cantitatea, preţul pentru fiecare unitate şi valoarea totală a mărfurilor;
d) condiţiile şi modalitatea de achitare;
e) reducerile şi condiţiile de aplicare a acestora, după caz;
f) termenul de livrare conform Incoterms corespunzător;
g) mijlocul de transport.
931. La aplicarea art.80 alin.(4) din Cod, pentru importul mijloacelor de transport care au fost în folosinţă, valoarea în vamă se determină ţinând cont de marcă, de model, de anul fabricării, de starea tehnică, de parcurs, precum şi de alte caracteristici tehnice relevante, prin utilizarea datelor din catalogul de preţuri al mijloacelor de transport, conform procedurii aprobate de către Serviciul Vamal.
[Pct.931 în redacţia Hot.Guv. nr.829 din 29.12.2025, în vigoare 01.01.2026]
[Pct.931 introdus prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 01.01.2026]
94. Valoarea în vamă a anumitor mărfuri perisabile, astfel cum se menţionează în anexa nr.11, importate în regim de consignaţie poate fi determinată direct în conformitate cu art.80 alin.(3) pct.3) din Cod. În acest caz, preţurile unitare se stabilesc de Serviciul Vamal şi declaraţia vamală este definitivă în ceea ce priveşte determinarea valorii în vamă.
Aceste preţuri unitare se utilizează la determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate pentru perioade de 14 zile. Fiecare perioadă începe într-o zi de vineri.
Preţurile unitare se calculează şi se notifică birourile vamale după cum urmează:
1) preţurile unitare se stabilesc în lei, per 100 kg net pentru fiecare categorie de mărfuri şi se calculează pe baza informaţiilor deţinute referitor la preţurile de vânzare, înregistrate la primul nivel comercial după import şi prin deducerea din aceste sume a următoarelor elemente:
a) marja comercială pentru centrele comerciale;
b) cheltuielile uzuale de transport şi de asigurare, precum şi cheltuielile conexe care se suportă pe teritoriul vamal;
c) drepturile de import şi alte plăţi pe teritoriul vamal pentru importul sau vânzarea mărfurilor;
2) pentru cheltuielile de transport, de asigurare şi cheltuielile conexe, specificate la subpct. 1) lit.b), care trebuie deduse, se stabilesc sume forfetare pentru deducere;
3) perioada de referinţă pentru determinarea preţurilor unitare este perioada precedentă de 14 zile care se încheie în ziua de joi care precedă săptămâna în cursul căreia urmează să fie stabilite noi preţuri unitare. În anumite situaţii, se poate decide prelungirea perioadei de valabilitate cu încă 14 zile. Birourile vamale sunt informate imediat cu privire la această decizie;
4) preţurile unitare se notifică birourilor vamale nu mai târziu de ora 12:00 a zilei de joi din săptămâna în cursul căreia urmează să fie stabilite noi preţuri unitare. În cazul în care această zi nu este lucrătoare, notificarea se efectuează în ziua lucrătoare imediat precedentă.
95. Pentru executarea dispoziţiilor art.72-86 din Cod şi ale celor din prezenta secţiune, se aplică prevederile expuse în anexa nr.12.
În sensul art.73 din Cod, "îndoieli întemeiate" pot fi considerate:
1) neconcordanţe sau nereguli constatate în documentele şi/sau informaţiile prezentate pentru vămuirea mărfurilor;
2) identificarea riscurilor gestionate de către Serviciul Vamal.
În vederea determinării valorii în vamă a mărfurilor, Serviciul Vamal poate emite norme metodologice publicate în Monitorul Oficial în temeiul instrumentelor adoptate de Comitetul tehnic de evaluare în vamă al Organizaţiei Mondiale a Vămilor (decizii, note explicative, concluzii, explicaţii, avize consultative, comentarii şi materialele studiilor efectuate ale Comitetului, precum şi alte materiale metodologice, privind valoarea în vamă a mărfurilor sau a elementelor sale constitutive).
[Pct.95 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
951. Verificarea corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfurilor importate este efectuată în baza evaluării de către Serviciul Vamal a riscurilor determinate/potenţiale în cadrul perfectării tranzacţiilor de import al mărfurilor.
La determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate în baza valorii tranzacţiei, valoarea în vamă a mărfurilor corespunde cu valoarea de tranzacţie, care este egală cu preţul plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, ajustată la valoarea elementelor prevăzute la art.74 şi art.75 din Cod.
[Pct.951 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
952. În cazul în care valoarea în vamă declarată este stabilită în baza metodei valorii de tranzacţie, funcţionarul vamal verifică corespunderea datelor din declaraţia vamală şi declaraţia pentru valoarea în vamă cu datele din documentele de însoţire prezentate. În situaţia în care sunt îndeplinite prevederile de aplicare a metodei de tranzacţie prevăzute în Cod şi prezenta secţiune, funcţionarul vamal acceptă metoda de tranzacţie.
[Pct.952 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.952 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
953. În cazul în care, ca urmare a verificării primare a actelor ataşate la declaraţia vamală, prevederile de aplicare a metodei prevăzute în art.72 din Cod nu sunt îndeplinite, funcţionarul vamal informează declarantul, prin actul de inspecţie, despre necesitatea prezentării actelor/informaţiilor suplimentare pentru confirmarea valorii în vamă declarate într-un termen ce nu va depăşi 2 zile de la data aducerii la cunoştinţă.
Concomitent, se informează declarantul referitor la dreptul de plasare în liberă circulaţie a mărfurilor cu constituirea unei garanţii, în conformitate cu art.184 alin.(4) din Cod.
[Pct.953 modificat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Pct.953 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.953 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
954. La prezentarea de către declarant a actelor şi/sau a informaţiilor suplimentare pentru confirmarea valorii în vamă declarate, funcţionarul vamal efectuează înscrieri pe actul de inspecţie, cu indicarea expresă a acestora şi a timpului de prezentare.
Actele/informaţiile prezentate de către declarant se examinează în cel mai scurt timp posibil, ce nu va depăşi termenul de o zi. În cazul în care, în urma examinării, îndoielile privind veridicitatea valorii în vamă declarate sunt înlăturate, funcţionarul vamal acceptă valoarea declarată cu efectuarea înscrisurilor de rigoare pe actul de inspecţie.
[Pct.954 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.954 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
955. În cazul în care, în urma examinării actelor/informaţiilor prezentate, îndoielile nu sunt înlăturate sau în situaţia în care declarantul nu prezintă acte şi/sau informaţii suplimentare, imediat după expirarea termenului prevăzut la pct.953, funcţionarul vamal înscrie pe actul de inspecţie motivul justificat ce stă la baza respingerii datelor declarate şi o determină prin aplicarea art.80 din Cod. Concomitent, în conformitate cu art.15 alin.(8) din Cod, declarantul este informat despre dreptul la replică.
[Pct.955 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.955 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
956. În cazul în care declarantul îşi exercită dreptul la replică înainte de expirarea termenului prevăzut la art.15 alin.(8) din Cod, acest fapt se consemnează pe actul de inspecţie şi funcţionarul vamal adoptă decizia cu privire la valoare în vamă, care se aduce la cunoştinţă declarantului.
[Pct.956 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.956 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
957. La plasarea în liberă circulaţie a mărfurilor cu constituirea unei garanţii, în conformitate cu art.184 alin.(4) din Cod, stabilirea valorii în vamă se efectuează după examinarea actelor aferente tranzacţiei de import şi prezentate suplimentar la cererea funcţionarului vamal, într-un termen de 30 de zile de la validarea declaraţiei vamale, precum şi, după caz, prezentate de către declarant din propria iniţiativă.
În cazul în care, în urma examinării actelor prezentate, îndoielile privind veridicitatea valorii în vamă declarate sunt înlăturate, valoarea în vamă declarată se acceptă cu efectuarea înscrisurilor de rigoare pe actul de inspecţie.
Atunci când, în urma examinării actelor/informaţiilor prezentate, îndoielile nu sunt înlăturate, funcţionarul vamal înscrie pe actul de inspecţie motivul neacceptării valorii în vamă declarate şi o determină prin aplicarea art.80 din Cod.
Concomitent, în conformitate cu art.15 alin.(8) din Cod, declarantul este informat despre dreptul la replică.
Imediat după expirarea termenului prevăzut de art.15 alin.(8) din Cod, decizia finală se aduce la cunoştinţă declarantului.
În cazul în care declarantul îşi exercită dreptul la replică înainte de expirarea termenului prevăzut la art.15 alin.(8) din Cod, acest fapt se consemnează pe actul de inspecţie şi funcţionarul vamal adoptă decizia cu privire la valoare în vamă, care se aduce la cunoştinţă declarantului.
[Pct.957 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.957 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
958. Decizia biroului vamal privind valoarea în vamă a mărfurilor plasate în liberă circulaţie cu constituirea garanţiei se aplică şi în cadrul tranzacţiilor ulterioare cu acelaşi tip de marfă, în cazul în care sunt realizate de acelaşi vânzător către acelaşi cumpărător, în aceleaşi condiţii comerciale.
[Pct.958 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
959. Pentru constituirea garanţiei, în sensul art.184 alin.(4) din Cod, se stabileşte o valoare provizorie prin utilizarea informaţiilor deţinute la momentul evaluării vamale (de exemplu: date privind preţurile mărfurilor identice sau similare a căror perfectare vamală a efectuat-o anterior aplicând metoda de tranzacţie; preţuri de realizare a mărfurilor identice/similare importate pe teritoriul ţării, cu deducerile relevante art.82 alin.(5) din Cod; informaţii oferite de autorităţile vamale din ţara de export în baza acordurilor de cooperare internaţională; preţuri ale mărfurilor din circuitul comerţului extern; oferte de preţuri ale producătorilor, inclusiv cele plasate pe site-urile web oficiale ale acestora; cataloage ce conţin descrierea detaliată a mărfurilor; cotaţii bursiere; date privind nivelurile admisibile ale comisioanelor, reducerilor, beneficiilor, tarifelor de transportare; concluzii ale experţilor etc.).
[Pct.959 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
9510. În situaţia în care mărfurile au fost plasate în liberă circulaţie cu constituirea garanţiei potrivit art.184 alin.(4) din Cod şi declarantul nu prezintă acte şi/sau informaţii justificative, imediat expirării termenului prevăzut de pct.957, valoarea în vamă stabilită provizoriu poate avea caracter definitiv, în cazul în care, ca urmare a aplicării metodelor de determinare a valorii în vamă, aceasta nu se modifică, iar operaţiunea de plasare a mărfurilor sub regim vamal se consideră a fi încheiată.
[Pct.9510 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.9510 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 3-a
Gestionarea contingentelor tarifare
[Secţiunea a 3-a (pct.9511-9514) introdusă prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
9511. Contingentele tarifare deschise în conformitate cu acordurile internaţionale şi legislaţia Republicii Moldova sunt gestionate potrivit ordinii cronologice a momentului acceptării (oră/min./sec.) declaraţiilor vamale de punere în liberă circulaţie (import).
Fiecare contingent tarifar este identificat printr-un cod care să faciliteze gestionarea acestuia.
[Pct.9511 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
9512. Serviciul Vamal verifică dacă o cerere, pentru a beneficia de un contingent tarifar, făcută de declarant în declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie este valabilă în conformitate cu legislaţia privind deschiderea contingentului tarifar.
Pentru fiecare contingent tarifar, cantităţile se alocă şi se rezervă pe baza cererilor primite pentru a beneficia de respectivul contingent tarifar, în ordinea cronologică a momentului acceptării (oră/min./sec.) declaraţiilor vamale relevante şi în măsura în care soldul contingentului tarifar permite.
Cererea de alocare este considerată validă la momentul acordării liberului de vamă, conform prevederilor art.186 şi 187 din Cod.
[Pct.9512 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
9513. Serviciul Vamal reîntregeşte imediat soldul contingentului cu cantitatea care a fost alocată în mod eronat.
În cazul în care se invalidează o declaraţie vamală pentru mărfuri care fac obiectul unei cereri pentru a beneficia de un contingent tarifar înainte de a fi alocată cantitatea solicitată, Serviciul Vamal anulează întreaga cerere pentru a beneficia de contingentul tarifar.
În cazul în care a fost alocată deja cantitatea solicitată pe baza unei declaraţii vamale invalidate, Serviciul Vamal reîntregeşte imediat în soldul contingentului cantitatea atribuită.
[Pct.9513 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
9514. Pentru gestionarea contingentelor tarifare se utilizează un sistem electronic implementat în acest scop.
Sistemul electronic soluţionează cererea pentru a beneficia de contingentul tarifar în baza principiului "primul venit, primul servit" în limita soldului stabilit în conformitate cu ordinea cronologică a momentului acceptării (oră/min./sec.) declaraţiilor vamale de punere în liberă circulaţie, completată în Sistemul Informaţional Integrat Vamal.
Responsabilitatea pentru veridicitatea informaţiilor din documentele prezentate în procesul de vămuire revine exclusiv importatorilor.
Serviciul Vamal pune la dispoziţie informaţiile referitoare la rezultatele alocărilor prin sistemul respectiv pe site-ul său web oficial, la adresa www.customs.gov.md.
[Pct.9514 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Capitolul III
DATORII VAMALE ŞI GARANŢII
Secţiunea 1
Norme generale pentru calcularea cuantumului
drepturilor de import sau de export
96. Pentru a stabili cuantumul drepturilor de import care trebuie percepute pentru produsele transformate în conformitate cu art.96 alin.(4) din Cod, cantitatea mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare activă considerată a fi prezentă în produsele transformate pentru care apare o datorie vamală se stabileşte în conformitate cu pct.97-101.
97. Metoda scalei cantitative prevăzută la pct.98-99 se aplică în următoarele cazuri:
1) atunci când un singur fel de produs transformat este obţinut din operaţiunile de transformare;
2) atunci când mai multe tipuri de produse transformate se obţin din operaţiunile de transformare şi toate părţile sau componentele mărfurilor plasate sub regim se găsesc în fiecare dintre aceste produse transformate.
98. În cazul menţionat la pct.97 subpct. 1), cantitatea mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare activă considerate a fi prezente în produsele transformate pentru care apare o datorie vamală se determină prin aplicarea procentului pe care produsele transformate pentru care se contractează o datorie vamală îl constituie din cantitatea totală de produse transformate rezultate din operaţiunea de transformare la cantitatea totală a mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare activă.
99. În cazul menţionat la pct.97 subpct. 2), cantitatea mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare activă considerate a fi prezente în produsele transformate pentru care apare o datorie vamală se determină prin aplicarea la cantitatea totală a mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare activă a unui procentaj calculat prin înmulţirea următorilor factori:
1) procentul pe care produsele transformate pentru care apare o datorie vamală îl constituie din cantitatea totală de produse transformate de acelaşi tip care rezultă din operaţiunea de transformare;
2) procentul pe care cantitatea totală a produselor transformate de acelaşi tip, indiferent dacă apare o datorie vamală sau nu, îl constituie din cantitatea totală a tuturor produselor transformate care rezultă din operaţiunea de transformare.
100. Cantităţile de mărfuri plasate sub regim care sunt distruse şi pierdute în timpul operaţiunii de transformare, în special prin evaporare, uscare, sublimare sau scurgere, nu vor fi luate în considerare la aplicarea metodei scalei cantitative.
101. În alte cazuri decât cele menţionate la pct.97, se aplică metoda scalei valorice în conformitate cu pct.102-104.
102. Cantitatea mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare activă considerate a fi prezente în produsele transformate pentru care apare o datorie vamală se determină prin aplicarea la cantitatea totală a mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare activă a unui procentaj calculat prin înmulţirea următorilor factori:
1) procentul pe care produsele transformate pentru care apare o datorie vamală îl constituie din valoarea totală de produse transformate de acelaşi tip care rezultă din operaţiunea de transformare;
2) procentul pe care valoarea totală a produselor transformate de acelaşi tip, indiferent dacă apare o datorie vamală sau nu, îl constituie din valoarea totală a tuturor produselor transformate care rezultă din operaţiunea de transformare.
103. În scopul aplicării metodei scalei valorice, valoarea produselor transformate se stabileşte pe baza preţurilor franco fabrică actuale pe teritoriul vamal sau, în cazul în care acestea nu pot fi stabilite, pe baza preţurilor franco fabrică actuale de vânzare pe teritoriul vamal pentru produse identice sau similare. Preţurile practicate între părţi care par a fi asociate sau a fi încheiat între ele un acord de compensare nu pot fi utilizate pentru stabilirea valorii produselor transformate, cu excepţia cazului în care se stabileşte că preţurile în cauză nu sunt afectate de această relaţie.
104. Atunci când valoarea produselor transformate nu poate fi stabilită în conformitate pct.103, aceasta poate fi determinată prin orice metodă rezonabilă.
105. În sensul aplicării art.96 alin.(4) din Cod, la stabilirea cuantumului drepturilor de import corespunzătoare datoriei vamale pentru produse transformate care rezultă din regimul de perfecţionare activă, mărfurile plasate sub acest regim beneficiază de o scutire sau o reducere a drepturilor de import datorită utilizării lor specifice, care ar fi fost aplicată respectivelor mărfuri în cazul în care ar fi fost plasate sub regimul de destinaţie finală în conformitate cu art.323 din Cod.
106. Pct. 105 se aplică în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) s-ar fi putut emite o autorizaţie pentru a plasa mărfurile sub regimul de destinaţie finală; şi
2) condiţiile pentru scutirea sau reducerea de drepturi de import datorită utilizării specifice a respectivelor mărfuri ar fi fost îndeplinite în momentul acceptării declaraţiei vamale pentru plasarea mărfurilor sub regimul de perfecţionare activă.
107. În sensul aplicării art.96 alin.(4) din Cod, în cazul în care, la momentul acceptării declaraţiei vamale pentru plasarea mărfurilor sub regimul de perfecţionare activă, mărfurile importate îndeplinesc condiţiile pentru a se încadra în tratamentul tarifar preferenţial la contingentele sau plafoanele tarifare, respectivele mărfuri sunt eligibile pentru orice tratament tarifar preferenţial prevăzut în privinţa unor mărfuri identice la momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie.
108. În cazul în care anumite drepturi de import trebuie să se aplice în ceea ce priveşte produsele transformate care rezultă din regimul de perfecţionare pasivă sau produsele înlocuitoare, cuantumul drepturilor de import se calculează pe baza valorii în vamă a produselor transformate în momentul acceptării declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie, minus valoarea statistică a mărfurilor de export temporar corespunzătoare la momentul în care au fost plasate sub regimul de perfecţionare pasivă, înmulţit cu cuantumul drepturilor de import aplicabile produselor transformate sau produselor de înlocuire, împărţit la valoarea în vamă a produselor transformate sau a produselor de înlocuire.
109. Art.96 alin.(4) din Cod se aplică fără o cerere din partea declarantului în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:
1) produsele transformate care rezultă din regimul de perfecţionare activă sunt importate direct sau indirect de titularul autorizaţiei în cauză în termen de un an după reexportul lor;
2) mărfurile ar fi făcut, la momentul acceptării declaraţiei vamale de plasare a mărfurilor sub regimul de perfecţionare activă, obiectul unei măsuri de politică agricolă sau comercială ori al unei taxe antidumping, taxe compensatorii, taxe de salvgardare sau taxe de retorsiune dacă ar fi fost puse în liberă circulaţie la data respectivă;
3) nu a fost necesară o examinare a condiţiilor economice, în conformitate cu art.164 din Cod.
Secţiunea a 2-a
Termenul-limită pentru stabilirea locului în care apare datoria vamală
110. Pentru mărfurile plasate sub regimul de tranzit, termenul menţionat la art.97 alin.(4) din Cod este unul dintre cele de mai jos:
1) şapte luni de la data-limită la care mărfurile ar fi trebuit prezentate la postul vamal de destinaţie, cu excepţia cazului în care, înainte de expirarea acestui termen, o solicitare de a transfera recuperarea datoriei vamale a fost trimisă autorităţii competente din locul unde, în conformitate cu elementele de probă obţinute de autorităţile vamale de plecare, au avut loc evenimente care au dus la apariţia datoriei vamale, caz în care acest termen se prelungeşte cu maximum o lună;
2) o lună de la data expirării termenului-limită de răspuns de către titularul regimului la o cerere pentru informaţiile necesare descărcării regimului, în cazul în care autorităţile vamale de plecare nu au fost notificate cu privire la sosirea mărfurilor, iar titularul regimului a furnizat informaţii insuficiente sau nu a furnizat nicio informaţie.
111. Pentru mărfurile plasate sub regim de tranzit în conformitate cu Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR, inclusiv eventualele modificări ulterioare (Convenţia TIR), termenul prevăzut la art.97 alin.(4) din Cod este de şapte luni începând cu ultima dată la care mărfurile ar fi trebuit prezentate la postul vamal de destinaţie sau de ieşire.
112. Pentru mărfurile plasate sub regim de tranzit în conformitate cu Convenţia vamală privind carnetul ATA pentru admiterea temporară de mărfuri, adoptată la Bruxelles la 6 decembrie 1961, inclusiv orice modificări ulterioare (Convenţia ATA), sau cu Convenţia privind admiterea temporară, inclusiv eventualele modificări ulterioare (Convenţia de la Istanbul), termenul menţionat la art.97 alin.(4) din Cod este de şapte luni de la data la care mărfurile ar fi trebuit prezentate la biroul vamal de destinaţie.
113. Pentru mărfurile plasate sub un regim special, altul decât cel de tranzit, sau pentru mărfurile plasate sub regim de depozitare temporară, termenul menţionat la art.97 alin.(2) din Cod este de şapte luni de la expirarea oricăruia dintre următoarele termene:
1) termenul prevăzut pentru încheierea regimului special;
2) termenul prevăzut pentru încheierea supravegherii vamale a mărfurilor cu destinaţie finală;
3) termenul prevăzut pentru încheierea regimului de depozitare temporară;
4) termenul prevăzut pentru încheierea circulaţiei mărfurilor plasate sub regim de antrepozit vamal între diferite locuri de pe teritoriul vamal în care regimul nu a fost încheiat.
Secţiunea a 3-a
Garanţia pentru o datorie vamală existentă sau potenţială
Subsecţiunea 1
Utilizarea unei garanţii izolate
114. Cuantumul unei garanţii izolate se calculează de către biroul vamal competent în conformitate cu prevederile art.99 din Cod. În cazul în care este o garanţie izolată pentru datoria vamală care poate apărea, cuantumul garanţiei se calculează pe baza celor mai mari cote ale drepturilor de import sau de export aplicabile mărfurilor de acelaşi tip.
[Pct.114 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
115. O garanţie izolată poate fi furnizată în una dintre următoarele forme:
1) printr-un depozit în numerar;
2) prin angajamentul unui garant – garanţie izolată;
3) prin angajamentul unui garant – garanţie izolată sub formă de titluri.
116. Depozitul în numerar menţionat la art.101 alin.(1) lit.a) din Cod şi angajamentul garantului pot fi utilizate pentru operaţiunile vamale ale oricărei persoane.
117. Depozitul în numerar menţionat la art.101 alin.(1) lit.c) şi titlurile pot fi utilizate numai în contextul regimului de tranzit.
118. Prevederile care reglementează constituirea, monitorizarea, revocarea, anularea, rambursarea şi restituirea garanţiei sub forma depozitului în numerar se stabilesc de către Serviciul Vamal.
119. Angajamentul garantului constituit sub forma unei garanţii izolate se întocmeşte folosind formularul prevăzut în anexa nr.13. Acest angajament este furnizat la biroul vamal competent şi se păstrează la acesta pe perioada de valabilitate.
1191. Angajamentul garantului constituit de către o altă persoană, în conformitate cu art.98 alin.(2) din Cod, sub forma unei garanţii izolate, se întocmeşte folosind formularul prevăzut în anexa nr.131. Acest angajament este furnizat biroului vamal competent şi se păstrează la acesta pe perioada de valabilitate.
[Pct.1191 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
120. Angajamentul garantului sub formă de titluri se întocmeşte utilizând formularul prevăzut în anexa nr.14. Acesta este furnizat la biroul vamal competent şi se păstrează la acesta pe perioada de valabilitate.
121. Prevederile care reglementează constituirea, monitorizarea, revocarea, anularea şi eliberarea angajamentelor garantului sub formă de garanţii izolate şi titluri se stabilesc de către Serviciul Vamal.
122. Serviciul Vamal autorizează utilizarea garanţiei sub formă de titluri la prezentarea de către garant a unui angajament, acordând garantului dreptul de a emite titluri pentru titularii procedurii de tranzit.
[Pct.123 abrogat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
124. Garantul obţine dreptul de a elibera titluri după ce Serviciul Vamal a acceptat angajamentul garantului.
125. Titlurile se întocmesc de către garant utilizând formularul prevăzut în anexa nr.15. Fiecare titlu va acoperi echivalentul în lei moldoveneşti a 10000 euro, pentru care garantul va fi responsabil. Perioada de valabilitate a unui titlu este de un an de la data emiterii.
126. Garantul furnizează biroului vamal competent toate detaliile necesare despre titlurile pe care le-a emis.
127. Persoana care intenţionează să fie titularul regimului trebuie să depună la biroul vamal de plecare un număr de titluri corespunzător echivalentului în lei moldoveneşti a 10000 euro, necesar pentru acoperirea cuantumurilor menţionate la pct.114.
128. Următoarele pot fi utilizate şi ca garanţie izolată:
1) carnetele TIR – în cazurile prevăzute de Convenţia TIR şi în conformitate cu procedura prevăzută de Convenţia menţionată şi de legislaţia care reglementează aplicarea acesteia;
2) carnete ATA – în cazurile prevăzute de Convenţia de la Istanbul şi în conformitate cu procedura prevăzută de convenţia menţionată şi de legislaţia care reglementează aplicarea acesteia.
Subsecţiunea a 2-a
Utilizarea unei garanţii globale: cuantumul şi autorizaţiile de utilizare a acesteia
129. Cuantumul garanţiei globale este egal cu un cuantum de referinţă stabilit de către biroul vamal competent în conformitate cu art.104 din Cod şi cu prevederile prezentei subsecţiuni.
130. În cazul în care trebuie constituită o garanţie globală pentru drepturi de import sau de export al căror cuantum poate fi determinat cu certitudine în momentul în care garanţia este solicitată, partea din cuantumul de referinţă care acoperă aceste drepturi corespunde cuantumului drepturilor de import sau de export.
131. În cazul în care trebuie constituită o garanţie globală pentru drepturi de import sau de export al căror cuantum nu poate fi determinat cu certitudine în momentul în care garanţia este solicitată sau al căror cuantum variază în timp, partea din cuantumul de referinţă care acoperă aceste drepturi se stabileşte după cum urmează:
1) pentru partea care trebuie să acopere drepturile de import sau de export care au apărut, cuantumul de referinţă corespunde cu cuantumul drepturilor de import sau de export de plătit;
2) pentru partea care trebuie să acopere drepturile de import sau de export care pot apărea, cuantumul de referinţă corespunde cuantumului drepturilor de import sau de export ce ar putea deveni exigibile în legătură cu fiecare declaraţie vamală sau declaraţie de depozitare temporară pentru care este constituită garanţia, în cursul perioadei cuprinse între plasarea mărfurilor sub regimul vamal relevant sau în depozitare temporară şi momentul în care este descărcat regimul vamal sau momentul în care se încheie supravegherea mărfurilor sub regim de destinaţie finală ori depozitarea temporară.
În cazul subpct. 2), se iau în considerare cele mai mari cote ale drepturilor de import sau de export aplicabile mărfurilor de acelaşi tip.
În cazul în care informaţiile necesare pentru determinarea părţii din cuantumul de referinţă nu sunt disponibile biroului vamal competent în temeiul primului alineat, respectiva sumă se stabileşte la echivalentul în lei moldoveneşti a 10000 euro pentru fiecare declaraţie.
132. Biroul vamal competent determină cuantumul de referinţă în cooperare cu persoana căreia i se solicită constituirea garanţiei.
Atunci când determină partea din cuantumul de referinţă în conformitate cu pct.131, biroul vamal competent determină cuantumul respectiv pe baza informaţiilor privind mărfurile plasate sub regimurile vamale relevante sau în depozitare temporară în cele 12 luni precedente şi pe baza unei estimări a volumului de operaţiuni intenţionate, astfel cum reiese, printre altele, din documentaţia comercială şi din evidenţele contabile ale persoanei căreia i se solicită constituirea garanţiei.
133. Biroul vamal competent efectuează o verificare a cuantumului de referinţă, din proprie iniţiativă sau în urma unei cereri adresate de persoana căreia i se solicită constituirea garanţiei, şi îl ajustează pentru a se conforma dispoziţiilor prezentei secţiuni şi ale art.99 din Cod.
Subsecţiunea a 3-a
Monitorizarea cuantumului de referinţă de către persoana căreia i
se solicită constituirea garanţiei şi de către autorităţile vamale
134. Persoana căreia i se solicită constituirea garanţiei se asigură că cuantumul drepturilor de import sau de export şi al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul mărfurilor în cazul în care acestea urmează să fie acoperite de garanţie, de plătit sau care ar putea deveni exigibil, nu depăşeşte cuantumul de referinţă.
Persoana respectivă informează biroul vamal competent când cuantumul de referinţă nu se mai situează la un nivel suficient pentru a acoperi operaţiunile sale.
135. Monitorizarea părţii din cuantumul de referinţă care acoperă cuantumul drepturilor de import sau de export şi al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul de mărfuri, care vor deveni exigibile în ceea ce priveşte mărfurile plasate sub regimul de punere în liberă circulaţie, se asigură pentru fiecare declaraţie vamală în momentul plasării mărfurilor sub regimul respectiv. Atunci când declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie sunt depuse în conformitate cu o autorizaţie menţionată la art.164 alin.(2) sau la art.177 din Cod, monitorizarea părţii relevante din cuantumul de referinţă se asigură pe baza declaraţiilor suplimentare sau, dacă este cazul, pe baza datelor înscrise în evidenţe.
136. Monitorizarea părţii din cuantumul de referinţă care acoperă cuantumul drepturilor de import sau la export şi al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul de mărfuri, care pot deveni exigibile în ceea ce priveşte mărfurile plasate sub regimul de tranzit, se asigură, prin intermediul sistemului electronic, pentru fiecare declaraţie vamală în momentul plasării mărfurilor sub regimul respectiv. Această monitorizare nu se aplică mărfurilor plasate sub regimul de tranzit în cazul în care declaraţia vamală nu este prelucrată prin sistemul electronic menţionat la art.296 din Cod.
137. Monitorizarea părţii din cuantumul de referinţă care acoperă cuantumul drepturilor de import sau de export şi al altor taxe datorate în legătură cu importul sau exportul mărfurilor în cazul în care acestea urmează să fie acoperite de garanţie, care vor apărea sau care pot apărea în alte cazuri decât cele menţionate la pct.135 şi 136, se asigură prin audit periodic corespunzător.
138. Dreptul de a utiliza o garanţie globală sau/şi o garanţie globală cu un cuantum redus se acordă titularului autorizaţiei după acceptarea de către biroul vamal competent a garanţiei globale.
139. O garanţie globală poate fi furnizată în una dintre următoarele forme:
1) printr-un depozit în numerar, prevăzut la art.101 alin.(1) lit.a) din Cod;
2) prin angajamentul unui garant.
140. Garantul poate fi o bancă sau o societate de asigurări licenţiată, care sunt autorizate cu drept de emitere de garanţii şi nu sunt în proces de lichidare silită sau benevolă.
[Pct.140 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1401. Garantul menţionat la art.103 alin.(1) din Cod, cu excepţia cazului în care garantul este o bancă sau o societate de asigurări licenţiată, se aprobă de către Serviciul Vamal în conformitate cu procedura stabilită de acesta.
[Pct.1401 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
141. În contextul regimului de tranzit, garanţia globală poate fi furnizată numai sub forma unui angajament al garantului.
142. Procedura de acceptare a depozitului în numerar, gestionarea acestuia, utilizarea pentru recuperarea restanţelor şi rambursarea se stabileşte de către Serviciul Vamal în conformitate cu art.101 alin.(1) lit.a) şi art.107 din Cod.
143. Angajamentul garantului se face folosind formularul prevăzut în anexa nr.16. Acesta este furnizat biroului vamal competent şi se păstrează la acesta pe perioada de valabilitate.
1431. Angajamentul garantului constituit de către o altă persoană, în conformitate cu art.98 alin.(2) din Cod, sub forma unei garanţii globale, se întocmeşte folosind formularul prevăzut în anexa nr.161. Acesta este furnizat biroului vamal competent şi se păstrează la acesta pe perioada de valabilitate.
[Pct.1431 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
144. Angajamentele garantului vor fi depuse, aprobate şi gestionate în conformitate cu procedura stabilită de Serviciul Vamal.
145. Biroul vamal competent monitorizează condiţiile care trebuie îndeplinite de titularul autorizaţiei. Acesta monitorizează, de asemenea, respectarea obligaţiilor care decurg din respectiva autorizaţie.
146. În cazul în care titularul autorizaţiei este stabilit de mai puţin de trei ani, biroul vamal competent îl monitorizează îndeaproape în primul an de la acordarea autorizaţiei.
147. Rezultatele monitorizării sunt implementate de către biroul vamal competent în conformitate cu art.23-30 din Cod.
148. Forma şi procedura de depunere a cererii la biroul vamal competent se stabilesc de către Serviciul Vamal.
149. Cererile sunt acceptate şi deciziile solicitate se iau în conformitate cu art.15-22 din Cod şi cu procedura stabilită de Serviciul Vamal.
150. Forma autorizaţiei şi procedura de eliberare a acesteia către solicitant se stabilesc de către Serviciul Vamal. În funcţie de conţinutul cererii, biroul vamal competent poate elibera mai multe autorizaţii.
151. În cazul în care autorităţile vamale decid să solicite o garanţie care este facultativă, se aplică prevederile secţiunii a 3-a subsecţiunile 1 şi a 2-a din prezentul capitol.
Secţiunea a 4-a
Stabilirea plăţii, rambursării şi remiterii cuantumului
drepturilor de import sau de export
Subsecţiunea 1
Decizia de regularizare
152. În cazul în care cuantumul drepturilor de import sau de export plătibile nu este egal cu suma indicată în declaraţia vamală, Serviciul Vamal informează persoana cu privire la datoria vamală, rambursare, remitere prin emiterea deciziei de regularizare.
153. Decizia de regularizare se semnează de către funcţionarul vamal care a efectuat controlul în urma căruia au fost identificate diferenţele de drepturi de import sau de către un alt funcţionar desemnat şi se aprobă de către şeful acestuia sau un alt funcţionar vamal autorizat.
154. Decizia de regularizare va specifica, printre altele, motivul şi temeiul legal de emitere, cuantumul drepturilor de import reevaluate care urmează să fie plătite sau rambursate, termenul de prescripţie pentru recuperarea acestora, după caz, cuantumul majorării de întârziere de plătit, trimiterea la dreptul de contestare a deciziei de regularizare.
155. Un exemplar al deciziei de regularizare va fi înmânat persoanei. Fără a aduce atingere capitolului II al titlului IX din Cod, acest exemplar va fi însoţit de toate anexele, în măsura în care nu conţin informaţii ce constituie secret de stat sau informaţii despre o altă persoană.
156. Modul de utilizare, formularul şi instrucţiunea de completare a deciziei de regularizare se stabilesc de către Serviciul Vamal.
[Pct.156 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 2-a
Contractul de amânare/eşalonare a plăţii datoriei vamale
157. Termenul de plată a datoriei vamale poate fi modificat în conformitate cu art.1131 din Cod, pe o perioadă de până la 24 de luni consecutive.
[Pct.157 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
158. Modificarea termenului de plată a datoriei vamale se efectuează prin:
1) amânarea plăţii datoriei vamale (stingerea se va efectua printr-o plată unică);
2) eşalonarea plăţii datoriei vamale (stingerea se va efectua în rate).
159. Amânarea/eşalonarea plăţii datoriei vamale se acordă în următoarele cazuri:
1) calamităţi naturale şi tehnogene;
2) distrugere accidentală a clădirilor de producţie;
3) împrejurare imprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică în mod efectiv capacitatea de producţie pe o perioadă îndelungată şi executarea obligaţiei contractuale a debitorului;
4) datorii ale autorităţilor sau instituţiilor publice (finanţate de la bugetul public naţional) faţă de debitor, doar în limitele sumelor datorate, precum şi impozitelor şi taxelor aferente acestora;
5) alte circumstanţe, stabilite de Serviciul Vamal, ce îndreptăţesc debitorul să beneficieze de modificarea termenului de plată a datoriei vamale.
Cazurile amânării sau eşalonării de plată a datoriei vamale expuse la subpct.1)-4) urmează a fi confirmate prin acte emise de autorităţile sau instituţiile competente.
[Pct.159 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
160. Amânarea sau eşalonarea plăţii datoriei vamale se acordă în baza unui contract-tip, care se încheie la cererea debitorului între Serviciul Vamal şi debitor.
[Pct.160 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
161. În cazul nerespectării de către debitor a clauzelor contractului de amânare sau eşalonare a plăţii datoriei vamale, acesta este reziliat din momentul în care Serviciul Vamal a depistat încălcările.
162. Nu se admite încheierea unui nou contract de amânare sau eşalonare a uneia şi aceleiaşi datorii vamale cu debitorul care nu a îndeplinit condiţiile contractului precedent.
163. Până la expirarea termenului de plată a datoriei vamale, modificat prin amânare sau eşalonare, nu se vor întreprinde acţiuni de executare silită asupra datoriei vamale care este obiect al contractului, iar cele deja întreprinse se vor suspenda.
[Pct.163 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
164. Procedura şi contractul-tip de modificare a termenului de plată a datoriei vamale prin amânare/eşalonare este stabilită de Serviciul Vamal.
[Pct.164 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 3-a
Instrumente de plată acceptate de către Serviciul Vamal
şi reguli procedurale de utilizare a acestora
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
165. Serviciul Vamal acceptă plata datoriei vamale, inclusiv a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor în numerar, prin virament sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar.
[Pct.165 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
166. Instrumentul de plată fără numerar acceptate de Serviciul Vamal este plata efectuată prin intermediul cardurilor bancare.
[Pct.166 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1661. Plata prin virament şi/sau în numerar se efectuează prin intermediul instituţiilor financiare (sucursale sau agenţii ale acestora), dacă legislaţia nu prevede altfel.
[Pct.1661 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1662. Plata în numerar poate fi efectuată şi prin intermediul băncii selectate prin concurs de Serviciul Vamal, la agenţiile acesteia sau la terminalele de plăţi Cash-in Self Service ce deservesc birourile vamale.
[Pct.1662 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1663. Plata prin intermediul cardurilor bancare se efectuează prin intermediul instituţiilor financiare (sucursale sau agenţii ale acestora), precum şi prin Serviciul guvernamental de plăţi electronice (Mpay).
[Pct.1663 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1664. Plata efectuată în numerar sau prin virament, inclusiv prin intermediul cardurilor bancare, se transferă la contul unic trezorerial de încasări al bugetului de stat, destinat plăţilor vamale, nu mai târziu de ziua operaţională următoare zilei în care au fost încasate, iar de către operatorii de poştă – nu mai târziu de a treia zi lucrătoare de la data la care au fost încasate.
[Pct.1664 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1665. Data achitării în numerar la agenţia băncii selectate prin concurs de Serviciul Vamal se consideră data depunerii mijloacelor băneşti la instituţia respectivă.
[Pct.1665 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1666. Data achitării în numerar la instituţia financiară (sucursale sau agenţii ale acestora) ,alta decât cea selectată prin concurs de Serviciul Vamal, se consideră data confirmată prin extrasul transmis de către Trezoreria de Stat.
[Pct.1666 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1667. Data achitării prin virament prin instituţia financiară (sucursale sau agenţii ale acestora) se consideră data confirmată prin extrasul transmis de către Trezoreria de Stat.
[Pct.1667 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1668. Data achitării prin intermediul cardurilor bancare se consideră momentul debitării cu suma plăţii respective a contului de card din care a fost emis cardul utilizat la plată. Debitarea contului de card se confirmă prin bonul (chitanţa) de plată cu card bancar perfectat la terminal POS sau la alt dispozitiv de utilizare a cardurilor bancare.
[Pct.1668 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
1669. Plata efectuată în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare nu pot fi anulată decât cu acceptul Serviciului Vamal.
[Pct.1669 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 5-a
Procedura de înscriere în fişa de evidenţă a cuantumului datoriei
vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor
şi contravalorii mărfurilor
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea 1
Modul de asigurare a evidenţei datoriei vamale, a majorărilor de
întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Notă: La capitolul III secţiunea a 5-a, pe tot textul subsecţiunii 1, după cuvintele "datoriei vamale" se introduce textul " , a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor" conform Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023
167. Serviciul Vamal asigură evidenţa drepturilor de import şi de export, a penalităţilor şi a amenzilor aplicate pentru contravenţiile vamale a căror administrare şi/sau evidenţă îi sunt atribuite, în corespundere cu legislaţia.
168. Evidenţa datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor se asigură prin înscrierea în fişa de evidenţă a debitorului a datelor privind apariţia, modificarea şi stingerea acesteia.
169. Sumele datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor se înscriu în sistemul de evidenţă în monedă naţională.
170. Evidenţa datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor se ţine în format electronic, cu prelucrarea automatizată a informaţiei din sistemul informaţional integrat vamal.
171. Organizarea evidenţei datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor se bazează pe următoarele:
1) deschiderea fişei de evidenţă a debitorului, corespunzătoare codului fiscal, la înregistrarea acestuia, în baza setului de documente de constituire, ca participant la activitatea economică externă;
2) reflectarea în fişa de evidenţă a debitorului a apariţiei, a modificării şi a stingerii datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor pe perioada unui an bugetar;
3) efectuarea în regim online în sistemul informaţional de evidenţă a înscrierilor privind apariţia, modificarea sau stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor, în temeiul documentelor justificative;
4) efectuarea înscrierilor în fişa de evidenţă a debitorului în ordine cronologică, potrivit datelor de efectuare a operaţiunilor privind apariţia, modificarea şi stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor;
5) înregistrarea şi reflectarea zilnică în fişa de evidenţă a debitorului a achitării prin virament a drepturilor de import şi de export, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor, efectuate în baza informaţiei recepţionate de la Trezoreria de Stat;
51) în cazul în care documentul de plată este generat de către Serviciul Vamal, înregistrarea şi reflectarea în fişa de evidenţă a debitorului privind achitarea în numerar sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar are loc în regim online, în baza recepţionării informaţiei electronice despre sumele achitate, prin intermediul Mpay;
52) în cazul în care documentul de plată nu este generat de către Serviciul Vamal, înregistrarea şi reflectarea în fişa de evidenţă a debitorului privind achitarea în numerar sau prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar are loc în baza informaţiei recepţionate de la Trezoreria de Stat;
[Subpct.6) abrogat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
7) verificarea zilnică şi lunară, conform situaţiei de la data de întâi a lunii imediat următoare lunii de gestiune, a încasărilor drepturilor de import şi de export, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor între Serviciul Vamal şi Trezoreria Centrală;
8) asigurarea stingerii datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor prin compensare, inclusiv restituirea mijloacelor băneşti la conturile bancare ale persoanei şi ale debitorului, în modul stabilit de legislaţie;
9) elaborarea de către Serviciul Vamal a rapoartelor privind sumele calculate şi încasate ale drepturilor de import şi de export, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi contravalorii mărfurilor;
10) întocmirea, la solicitarea plătitorului vamal, a actului de verificare privind sumele calculate şi achitate ale drepturilor de import şi de export, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi contravalorii mărfurilor şi situaţia decontărilor la buget;
11) eliberarea certificatelor privind lipsa sau existenţa datoriilor la bugetul de stat, compartimentul Plăţi vamale.
[Pct.171 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Pct.171 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 2-a
Modul de ţinere şi actualizare a fişelor de evidenţă ale debitorilor
Notă: La capitolul III secţiunea a 5-a, pe tot textul subsecţiunii a 2-a, după cuvintele "datoriei vamale" se introduce textul " , a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor" conform Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023
172. Apariţia datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor este reflectată cumulativ, în creştere, în temeiul sumelor indicate în documentele menţionate la pct.173, cu înscrierea în compartimentul Debit – "calculat" din fişa de evidenţă a debitorului.
173. Fişa de evidenţă a debitorului se actualizează prin efectuarea înscrierilor privind apariţia, modificarea şi/sau stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor în temeiul următoarelor documente:
1) declaraţia vamală detaliată;
2) chitanţa de percepere a drepturilor de import şi de export;
3) decizia de regularizare;
4) decizia privind aplicarea amenzii şi contravalorii;
[Pct.173 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
174. Calculul datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor în fişa de evidenţă a debitorului se efectuează cu data emiterii (validării) documentului de calcul.
175. Înscrierile în fişa de evidenţă a debitorului privind stingerea datoriilor vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor reflectate în compartimentul Credit – "încasat" se efectuează:
1) în cazul stingerii prin plată – în temeiul documentelor de plată trezoreriale reflectate în sistemul de evidenţă al Serviciului Vamal, conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor, privind schimbul de informaţii prezentate în format electronic despre încasările veniturilor bugetare;
2) în cazul anulării – în temeiul deciziei de regularizare;
3) în cazul stingerii prin prescripţie – în temeiul deciziei privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor sau a sumelor plătite în plus al căror termen de prescripţie a expirat;
31) în cazul stingerii prin scădere – în temeiul deciziei privind stingerea prin scădere datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi contravalorii mărfurilor;
4) în cazul stingerii prin compensare cu executare de casă – în temeiul documentelor de plată trezoreriale reflectate în sistemul de evidenţă al Serviciului Vamal, conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor;
5) în cazul executării silite – în temeiul documentelor de plată trezoreriale reflectate în sistemul de evidenţă al Serviciului Vamal, conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor.
[Pct.175 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
176. Corectarea erorilor comise de către subdiviziunile Serviciului Vamal la reflectarea în sistemul de evidenţă a apariţiei, a modificării şi a stingerii datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor se efectuează de către subdiviziuni în mod independent, fără implicarea debitorului.
177. La finele anului bugetar, Serviciul Vamal efectuează transferul soldurilor supraplăţilor şi al datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor nestinse în fişele de evidenţă ale debitorilor pentru anul bugetar următor.
178. Serviciul Vamal suspendă dreptul de plasare a mărfurilor şi/sau a mijloacelor de transport în destinaţii vamale de către debitor pentru a asigura:
1) stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor;
2) executarea încheierilor instanţelor judecătoreşti privind intentarea procedurii de insolvabilitate.
Subsecţiunea a 3-a
Restituirea sumelor plătite în plus
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Notă: La Capitolul III, secţiunea a 5-a, pe tot textul subsecţiunii a 3-a, cuvintele "drepturilor de import sau export" se substituie cu cuvântul "sumelor" conform Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023
179. În sensul prezentului Regulament se utilizează următoarele noţiuni:
1) stingerea datoriei debitorului prin compensare – trecerea în contul datoriei debitorului faţă de bugetul public naţional a sumelor plătite în plus;
2) restituire – acţiunea Serviciului Vamal în vederea transferării mijloacelor băneşti constatate plătite în plus;
3) suma plătită în plus – suma de mijloace băneşti plătite în plus şi constatate în fişa de evidenţă.
[Pct.179 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
180. În cazul în care persoana are datorii la bugetul public naţional, sumele plătite în plus, constatate în fişa de evidenţă, vor fi îndreptate la stingerea datorilor existente faţă de bugetul public naţional.
181. În cazul lipsei datoriilor faţă de bugetul public naţional, la cererea persoanei, restituirea sumelor plătite în plus se efectuează în contul viitoarelor obligaţii faţă de bugetul public naţional sau la contul bancar al persoanei.
[Pct.181 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 4-a
Modul de solicitare a restituirii
Notă: La capitolul III secţiunea a 5-a, pe tot textul subsecţiunilor a 4-a şi a 5-a, cuvintele "drepturilor de import sau export" se substituie cu cuvântul "sumelor" conform Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023
182. Pentru restituirea sumelor plătite în plus, persoana depune la Aparatul central al Serviciului Vamal (în continuare – Serviciul Vamal) o cerere conform anexei nr.17, care va conţine:
1) denumirea persoanei;
2) codul fiscal al persoanei;
3) adresa, date de contact ale persoanei;
4) cuantumul sumei care urmează a fi restituită:
a) în contul stingerii datoriilor persoanei faţă de bugetul public naţional (se va completa litera a) din anexă);
b) în contul viitoarelor datorii ale persoanei faţă de bugetul public naţional (se va completa litera b) din anexă);
c) la contul bancar al persoanei (se va completa litera c) din anexă);
5) menţiunea despre documentele care confirmă faptul achitării în plus a sumelor la bugetul de stat şi care urmează a fi restituite, după cum urmează:
a) numărul şi data dispoziţiei de plată sau ordinul de încasare a numerarului referitor la achitarea sumelor; sau
b) numărul şi data deciziei de regularizare aprobate de şeful biroului vamal privind restituirea sumelor drepturilor de import/export; şi/sau
c) numărul, data şi organul emitent al deciziei sau al hotărârii executorii;
d) numărul şi data declaraţiei vamale în care s-au efectuat recalculările respective de către biroul vamal;
6) rechizitele bancare, în cazul solicitării restituirii la contul bancar al persoanei;
7) autentificarea cererii:
a) pentru persoanele juridice – semnătura administratorului sau a persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestuia;
b) pentru persoanele fizice sau pentru persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a se constitui persoană juridică – semnătura acestora.
183. La cererea de restituire depusă de către persoană la Serviciul Vamal se anexează următoarele documente:
1) documentele prezentate de către persoană: copiile autentificate sau în original ale deciziilor şi hotărârilor executorii;
2) documentele anexate la cererea persoanei de către Serviciul Vamal:
a) informaţia privind lipsa sau existenţa datoriilor faţă de bugetul public naţional, eliberată de către Serviciul Fiscal de Stat la solicitarea Serviciului Vamal;
b) informaţia privind mijloacele băneşti existente în fişa de evidenţă extrasă din Sistemul Informaţional Integrat Vamal;
c) informaţia privind prezenţa sau absenţa deciziilor de sancţionare datorate, pe dosarele de contravenţii vamale, prezentată de birourile vamale la solicitarea Serviciului Vamal.
184. După finalizarea procedurii de restituire, documentele menţionate în pct.183 se anexează la documentele de plată trezoreriale.
Subsecţiunea a 5-a
Procedura de restituire
185. Cererea, întocmită în forma stabilită de prezentul Regulament, însoţită de documentele menţionate la pct.183 subpct.1) şi depusă de persoană la Serviciul Vamal, este înregistrată în Registrul documentelor de intrare.
186. Examinarea cererii de către Serviciul Vamal cuprinde verificarea, în special, a următoarelor:
1) fişa de evidenţă a persoanei, în scopul confirmării sumelor plătite în plus, cu imprimarea fişei din Sistemul Informaţional Integrat Vamal;
2) existenţa sau lipsa datoriilor persoanei faţă de bugetul public naţional din informaţia eliberată de către Serviciul Fiscal de Stat;
3) informaţia privind prezenţa sau absenţa deciziilor de sancţionare datorate, pe dosarele de contravenţii vamale, prezentată de birourile vamale la solicitarea Serviciului Vamal.
187. În cazul în care în fişa de evidenţă a persoanei este înregistrată o datorie spre încasare, Serviciul Vamal stinge datoria vamală prin compensare, acţionând conform art.125 alin.(21) din Cod.
188. În cazul în care se constată o datorie la bugetul public naţional, Serviciul Vamal efectuează transferul mijloacelor băneşti, în limitele sumelor datorate la impozite, taxe şi plăţi, conform clasificaţiei bugetare.
189. În cazul în care persoana nu are datorii faţă de bugetul public naţional, Serviciul Vamal iniţiază procedura de restituire a sumelor plătite în plus după destinaţia indicată în cerere, după cum urmează:
1) în contul viitoarelor datorii ale persoanei; şi/sau
2) la contul bancar al persoanei.
190. În cazul în care cererea nu întruneşte toate condiţiile enumerate în prezenta secţiune şi se creează condiţii de imposibilitate a restituirii sumelor plătite în plus, Serviciul Vamal, în termen de 15 zile, informează persoana, în scris, despre motivele în cauză.
191. În cazul în care persoana nu a depus cerere de restituire după constatarea sumelor plătite în plus sau care urmau a fi restituite pe parcursul a 6 ani de la data efectuării şi/sau a apariţiei acestora, sumele respective se supun stingerii prin prescripţie în corespundere cu art.266 din Codul fiscal nr.1163/1997, prin transferul acestor sume la bugetul de stat la contul trezorerial stabilit de Ministerul Finanţelor.
Subsecţiunea a 6-a
Cererea de rambursare sau remitere.
Rambursarea şi remiterea
192. Cererea de rambursare sau remitere se depune de către persoana care a achitat sau căreia îi revine obligaţia de a achita cuantumul drepturilor de import sau de export sau de către oricare altă persoană care a preluat drepturile şi obligaţiile acesteia.
193. Cererea de rambursare sau de remitere a drepturilor de import sau de export menţionată la art.119 din Cod se prezintă la biroul vamal în care datoria vamală a fost notificată.
194. Până în momentul luării unei decizii cu privire la o cerere de rambursare sau de remitere, mărfurile pentru care s-a solicitat rambursarea sau remiterea nu sunt transferate către un alt amplasament decât cel menţionat în cerere, cu excepţia cazului în care solicitantul notifică în prealabil acest lucru biroului vamal în care datoria vamală a fost notificată.
195. Atunci când rambursarea sau remiterea este condiţionată de distrugerea, abandonul în favoarea statului sau plasarea sub un regim special ori sub regimul de export a mărfurilor, însă formalităţile corespunzătoare sunt îndeplinite numai pentru una sau mai multe părţi ori componente ale mărfurilor respective, cuantumul care trebuie rambursat sau remis este diferenţa dintre cuantumul drepturilor de import sau de export aferente mărfurilor şi cuantumul drepturilor de import sau de export care ar fi fost aplicabile restului mărfurilor, dacă acestea ar fi fost plasate în aceeaşi stare sub un regim vamal care implică apariţia unei datorii vamale, la data la care mărfurile au fost plasate astfel.
196. Atunci când în urma distrugerii mărfurilor, autorizată de autoritatea vamală competentă să ia decizia, se produc deşeuri sau resturi, aceste deşeuri sau resturi sunt considerate mărfuri străine din momentul luării unei decizii de acordare a rambursării sau remiterii.
Subsecţiunea a 7-a
Exportul sau distrugerea fără supraveghere vamală
197. În cazurile care intră sub incidenţa art.119 alin.(2), art.121 sau 123 din Cod, atunci când exportul sau distrugerea a avut loc fără supraveghere vamală, rambursarea sau remiterea în temeiul art.123 din Cod este condiţionată de următoarele:
1) depunerea de către solicitant la autoritatea vamală competentă să ia decizia a dovezilor necesare pentru a se stabili dacă mărfurile pentru care este solicitată rambursarea sau remiterea îndeplinesc una dintre condiţiile enumerate în continuare:
a) mărfurile au fost exportate de pe teritoriul vamal;
b) mărfurile au fost distruse sub supravegherea autorităţilor sau a persoanelor autorizate de autorităţile respective să certifice această distrugere;
2) returnarea de către solicitant la autoritatea vamală competentă să ia decizia a oricărui document care certifică sau conţine informaţii ce confirmă statutul vamal de mărfuri autohtone al mărfurilor în cauză, sub acoperirea căruia mărfurile menţionate ar fi putut părăsi teritoriul vamal, sau prezentarea oricărei dovezi pe care autoritatea respectivă o consideră necesară pentru a se putea asigura că documentul în discuţie nu poate fi folosit ulterior în legătură cu mărfurile introduse pe teritoriul vamal.
198. Dovada care stabileşte că mărfurile pentru care se solicită rambursarea sau remiterea au fost exportate de pe teritoriul vamal constă în următoarele documente:
1) certificarea ieşirii;
2) exemplarul original sau o copie certificată a declaraţiei vamale pentru regimul care implică apariţia datoriei vamale;
3) dacă este necesar, documente comerciale sau administrative conţinând o descriere completă a mărfurilor care au fost prezentate cu declaraţia vamală pentru regimul menţionat sau cu declaraţia vamală pentru exportul de pe teritoriul vamal ori cu declaraţia vamală întocmită pentru mărfuri în ţara terţă de destinaţie.
199. Dovada care stabileşte că mărfurile pentru care se solicită rambursarea sau remiterea au fost distruse sub supravegherea autorităţilor sau a persoanelor autorizate să certifice în mod oficial această distrugere constă în oricare dintre următoarele documente:
1) un raport sau o declaraţie de distrugere întocmită de autorităţile sub a căror supraveghere au fost distruse mărfurile ori o copie certificată a acestuia/acesteia;
2) un certificat întocmit de persoana autorizată să certifice distrugerea, însoţit de dovada privind autoritatea pe care o deţine aceasta în chestiunea respectivă.
Documentele respective conţin o descriere completă a mărfurilor distruse pentru a se putea stabili, prin comparaţie cu datele furnizate în declaraţia vamală pentru un regim vamal care implică aparaţia datoriei vamale şi cu documentele justificative, că mărfurile distruse sunt cele care fuseseră plasate sub regimul în cauză.
200. Dacă dovezile menţionate la pct.198 şi 199 sunt insuficiente pentru ca autoritatea vamală să ia o decizie în privinţa cazului care îi este prezentat sau dacă anumite dovezi nu sunt disponibile, aceste dovezi pot fi completate sau înlocuite cu oricare alte documente pe care autoritatea respectivă le consideră necesare.
Secţiunea a 6-a
Stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere
(penalităţilor), a amenzilor şi contravalorii mărfurilor
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea 1
Modul de stingere a datoriei vamale, a majorărilor
de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi
contravalorii mărfurilor prin plată
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
201. Stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor prin plată se efectuează în conformitate cu modalitatea stabilită de Ministerul Finanţelor pentru anul bugetar corespunzător.
[Pct.201 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
202. Reflectarea informaţiei privind data stingerii datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor plătite prin virament se face cu data la care sumele au fost înscrise la buget, la contul trezorerial respectiv, confirmate prin extrasul transmis de către Trezoreria de Stat.
[Pct.202 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
203. Se consideră dată a stingerii datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor plătite în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare data la care sumele au fost depuse sau, respectiv, debitate la banca selectată prin concurs de Serviciul Vamal sau la terminalele de plăţi Cash-in Self Service.
[Pct.203 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2031. Se consideră dată a stingerii datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor plătite în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare la instituţia financiară (sucursale sau agenţii ale acestora), altele decât cea selectată prin concurs de Serviciul Vamal, data confirmată prin extrasul transmis de către Trezoreria de Stat.
[Pct.2031 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
204. În cazul achitării prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay) – dată a stingerii se consideră data efectuării plăţii de către debitor, confirmată de către Serviciul MPay printr-o notificare către organul de stat competent privind efectuarea completă a plăţii şi prin documentul de plată emis de prestatorul serviciilor de plată, în care se indică data efectuării plăţii.
[Pct.204 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
205. Stingerea datoriei vamale în cazurile în care mărfurile supuse drepturilor de import sau de export sunt reţinute şi simultan sau ulterior confiscate ori în cazurile în care mărfurile supuse drepturilor de import sau de export sunt distruse sub supraveghere vamală sau abandonate în favoarea statului se operează numai atunci când situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă.
206. Reflectarea informaţiei privind data stingerii datoriei vamale menţionate în art.125 alin.(2) pct.6 şi 9 se face cu data validării declaraţiei vamale.
207. Reflectarea informaţiei privind data stingerii datoriei vamale menţionate în art.125 alin.(2) pct.5 se face cu data emiterii actului de reţinere şi/sau confiscare.
Subsecţiunea a 2-a
Modul de stingere datoriei vamale, a majorărilor
de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a
contravalorii mărfurilor prin prescripţie
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
208. Curgerea termenului de prescripţie începe la data notificării datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor.
[Pct.208 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
209. Termenul de prescripţie se suspendă în baza următoarelor acte, ce servesc drept temei pentru suspendare:
1) actul juridic ce atestă că persoana fizică se află sub arest sau este condamnată la privaţiune de libertate;
2) decizia Serviciului Vamal/încheierea instanţei de judecată privind suspendarea efectelor actului administrativ;
3) contractul de modificare a termenului de plată a datoriei prin amânare/eşalonare (încheiat în temeiul art.1131 din Codul vamal);
4) actul juridic ce atestă că persoana juridică se află în procedură de insolvabilitate în conformitate cu Legea insolvabilităţii nr.149/2012.
Serviciul Vamal este obligat să obţină informaţiile prevăzute la subpct.1)-4) ale prezentei subsecţiun
[Pct.209 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.209 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2091. Curgerea termenului de prescripţie prevăzut la pct.209 continuă de la data încetării împrejurărilor care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescripţiei, iar termenul scurs în perioada în care cursul prescripţiei este suspendat nu se include în termenul de prescripţie.
[Pct.2091 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 3-a
Procedura de adoptare a deciziei privind stingerea datoriei
vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi
a contravalorii mărfurilor al cărei termen de prescripţie a expirat
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
210. Conform art.125 alin.(2) pct.12) din Cod, în temeiul informaţiei din Sistemul Informaţional al Serviciului Vamal şi documentelor confirmative, stingerea prin prescripţie a datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor în urma survenirii termenului de prescripţie se efectuează în temeiul unei decizii scrise a Biroului vamal, aprobate de către conducătorul Biroului vamal, conform anexei nr.18.
[Pct.210 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2101. În termen de cel mult 6 luni de la data expirării termenului menţionat la art.125 alin.(2) pct.12 din Cod se finalizează procedura de acumulare şi perfectare a documentelor necesare adoptării deciziei privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor al cărei termen de prescripţie a expirat.
[Pct.2101 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2102. Pachetul documentelor confirmative necesare pentru adoptarea deciziei privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor al căror termen de prescripţie a expirat include:
1) documentul care confirmă data apariţiei şi notificării datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor;
2) actul de carenţă, cu anexarea informaţiilor primite de la organele în adresa cărora au fost remise interpelări în vederea identificării bunurilor pasibile urmăririi;
3) actele procedurale (documente executorii în conformitate cu legislaţia), în cazul executării silite prin intermediul instanţei de judecată şi/sau executorului judecătoresc;
4) informaţia privind urmărirea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale debitorului şi litigiile juridice cu debitorul;
5) informaţia de la Biroul Naţional de Statistică despre prezentarea ultimului raport financiar.
[Pct.2102 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2103. Documentele menţionate la subpct.1)-5) vor fi examinate de o comisie instituită în acest scop, prin ordin intern, în cadrul Biroului Vamal, asigurând perfectarea deciziei privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor al căror termen de prescripţie a expirat.
[Pct.2103 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 4-a
Procedura de stingere a datoriei vamale, a majorărilor
de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii
mărfurilor al căror termen de prescripţie a expirat
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
211. Decizia privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor al căror termen de prescripţie a expirat se adoptă de către Biroul Vamal şi se întocmeşte în trei exemplare, dintre care:
1) un exemplar al deciziei se plasează în dosarul persoanei;
2) al doilea exemplar se transmite contra semnătură sau se expediază prin scrisoare recomandată persoanei;
3) al treilea exemplar, însoţit de registru, se prezintă subdiviziunii responsabile din cadrul aparatului central al Serviciului Vamal pentru efectuarea înscrierilor ulterioare în Sistemul Informaţional al Serviciului Vamal, până la data de 5 a lunii următoare trimestrului de gestiune.
[Pct.211 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
212. Evidenţa deciziilor privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor al căror termen de prescripţie a expirat se ţine în Registrul evidenţei deciziilor privind stingerea termenului de prescripţie a datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor de către subdiviziunea responsabilă din cadrul Biroului Vamal şi de către subdiviziunea responsabilă din cadrul aparatului central al Serviciului Vamal, conform anexei nr.19.
Conform Legii cu privire la registre nr.71/2007, Registrul se ţine în mod electronic.
[Pct.212 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
213. Înregistrarea deciziei în Registru se efectuează cu data adoptării deciziei.
[Pct.213 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2131. Reflectarea deciziilor în Sistemul Informaţional al Serviciului Vamal în fişele de evidenţă ale debitorului se va efectua de către subdiviziunea responsabilă din cadrul aparatului central al Serviciului Vamal.
[Pct.2131 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 5-a
Stingerea sumelor plătite în plus al căror termen
de prescripţie a expirat
214. Stingerea sumelor plătite în plus al căror termen de prescripţie a expirat se efectuează în temeiul art.266 din Codul fiscal nr.1163/1997.
215. Conform art.266 din Codul fiscal nr.1163/1997, se supun stingerii prin prescripţie sumele plătite în plus sau sumele care urmau a fi restituite, însă pentru care, pe parcursul a 6 ani de la data efectuării şi/sau a apariţiei acestora, persoana nu a depus cererea de compensare ori de restituire din contul sumelor indicate.
216. Dată a stingerii prin prescripţie a sumelor plătite în plus este considerată prima zi după data în care a expirat termenul de prescripţie.
217. Stingerea sumelor plătite în plus în urma expirării termenelor de prescripţie se efectuează de către Serviciul Vamal în temeiul unei decizii întocmite de către subdiviziunea responsabilă din cadrul Aparatului central al Serviciului Vamal şi aprobate de către directorul Serviciului Vamal, conform anexei nr.20.
218. Evidenţa deciziilor privind stingerea prin prescripţie a sumelor plătite în plus se va efectua de către subdiviziunea responsabilă din cadrul Aparatului central al Serviciului Vamal potrivit Registrului evidenţei deciziilor privind stingerea sumelor plătite în plus al căror termen de prescripţie a expirat, în conformitate cu anexa nr.21.
219. Subdiviziunea responsabilă din cadrul Aparatului central al Serviciului Vamal va prezenta comisiei din cadrul Aparatului central al Serviciului Vamal informaţia generalizată din fişele personale de evidenţă ale persoanelor (lista plătitorilor vamali cu indicarea soldului creditor spre stingere) pentru care persoana nu a depus cererea privind stingerea sumelor plătite în plus pe parcursul a 6 ani de la data efectuării şi/sau apariţiei acestora.
220. În temeiul informaţiei specificate în pct.219, subdiviziunea responsabilă din cadrul Aparatului central al Serviciului Vamal asigură întocmirea lunară a deciziei privind stingerea sumelor plătite în plus al căror termen de prescripţie a expirat şi o transmite pentru aprobare directorului Serviciului Vamal.
221. Decizia privind stingerea prin prescripţie a sumelor plătite în plus se întocmeşte lunar, într-un singur exemplar, de către subdiviziunea responsabilă din cadrul Aparatului central al Serviciului Vamal.
222. Deciziile privind stingerea prin prescripţie a sumelor plătite în plus, aprobate de către directorul Serviciului Vamal, se reflectă în fişele de evidenţă ale persoanelor, cu data aprobării acestora de către subdiviziunea responsabilă din cadrul Aparatului central al Serviciului Vamal.
Subsecţiunea a 6-a
Modul de stingere a datoriei vamale, a majorărilor
de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a
contravalorii mărfurilor prin scădere
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
223. Stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor prin scădere se face de către Serviciul Vamal în temeiul unei decizii întocmite de către subdiviziunea responsabilă din cadrul biroului vamal, aprobate de către conducătorul biroului vamal, conform anexei nr.22.
[Pct.223 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
224. Evidenţa deciziilor privind stingerea prin scăderea a datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor se va efectua de către subdiviziunea responsabilă din cadrul Biroului Vamal şi de către subdiviziunea responsabilă din cadrul aparatului central al Serviciului Vamal, potrivit Registrului evidenţei deciziilor privind stingerea datoriei conform anexei nr.23.
[Pct.224 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
225. Documentele justificative care stau la baza stingerii prin scădere a datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor în cazurile menţionate la art.125 alin.(2) pct.13)-14) din Cod se examinează de către o comisie creată în acest scop în cadrul biroului vamal, instituită prin ordin intern, care asigură întocmirea deciziei privind stingerea datoriei prin scădere.
[Pct.225 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
226. Decizia privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor prin scădere se întocmeşte în 3 exemplare:
1) un exemplar al deciziei se plasează în dosarul persoanei;
2) al doilea exemplar se transmite contra semnătură sau se expediază prin scrisoare recomandată persoanei;
3) al treilea exemplar, însoţit de registru, se prezintă subdiviziunii responsabile din cadrul aparatului central al Serviciului Vamal pentru efectuarea înscrierilor ulterioare în Sistemul Informaţional al Serviciului Vamal, până la data de 5 a lunii următoare trimestrului de gestiune.
[Pct.226 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2261. Reflectarea deciziei privind stingerea datoriei prin scădere în fişele de evidenţă ale debitorilor se face de către subdiviziunea responsabilă din cadrul aparatului central al Serviciului Vamal cu data aprobării acesteia de către conducătorul Biroului Vamal.
[Pct.2261 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 7-a
Modul de stingere a datoriei vamale, a majorărilor
de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a
contravalorii mărfurilor prin anulare
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
227. Stingerea datoriei vamale prin anulare în cazul anulării declaraţiei vamale în privinţa mărfurilor declarate pentru un regim vamal care comportă obligaţia plăţii drepturilor de import sau de export se efectuează în temeiul deciziei adoptate de către Serviciul Vamal prin stornarea sumelor calculate.
[Pct.227 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
228. Stingerea datoriei prin anulare în cazul anulării datoriei vamale şi a majorării de întârziere (penalităţilor) se efectuează drept consecinţă a executării unei hotărâri de judecată sau de către Serviciul Vamal în urma examinării cererii prealabile (contestaţiei), în temeiul deciziei de regularizare, prin stornarea sumelor calculate.
[Pct.228 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
229. Stingerea datoriei prin anulare în cazul anulării amenzii şi a contravalorii se efectuează drept consecinţă a executării unei hotărâri de judecată sau de către Serviciul Vamal în urma examinării cererii prealabile (contestaţiei), în temeiul deciziei adoptate de către Serviciul Vamal prin stornarea sumelor calculate.
[Pct.229 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2291. Reflectarea informaţiei privind data stingerii datoriei prin anulare se face cu data emiterii actului de anulare sau cu data intrării în vigoare a actului legislativ privind anularea datoriei în fişele de evidenţă ale debitorului din Sistemul Informaţional al Serviciului Vamal.
[Pct.2291 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Capitolul IV
MĂRFURI INTRODUSE PE TERITORIUL VAMAL
Secţiunea 1
Declaraţia sumară de intrare
230. Un sistem electronic instituit în temeiul art.6 alin.(1) din Cod va fi utilizat pentru:
1) depunerea, prelucrarea şi stocarea datelor unei declaraţii sumare de intrare şi a altor informaţii referitoare la respectiva declaraţie, în vederea analizei de risc în scopuri de securitate şi siguranţă, inclusiv susţinerea securităţii aviaţiei, şi referitoare la măsurile care trebuie întreprinse asupra tranzacţiilor pe baza rezultatelor analizei respective;
2) schimbul de informaţii cu privire la datele declaraţii sumare de intrare şi rezultatele analizei de risc aferente declaraţii sumare de intrare, cu privire la alte informaţii necesare pentru realizarea acelei analize de risc şi cu privire la măsurile întreprinse pe baza analizei de risc, inclusiv recomandări privind locurile de control şi rezultatele acestor controale;
3) schimbul de informaţii privind riscurile, rezultatele analizei de risc, măsurile necesare a fi întreprinse şi rezultatele controalelor vamale.
231. Operatorii economici utilizează sistemul electronic pentru depunerea şi schimbul de informaţii referitoare la declaraţiile sumare de intrare gestionat de Serviciul Vamal în conformitate cu cerinţele stabilite.
232. Serviciul Vamal înregistrează declaraţia sumară de intrare la primirea acesteia, informează imediat declarantul sau reprezentantul acestuia cu privire la înregistrarea notificării şi transmite acelei persoane un MRN al declaraţiei sumare de intrare şi data înregistrării acesteia.
233. Serviciul Vamal va informa imediat transportatorul cu privire la înregistrare, cu condiţia ca transportatorul să fi solicitat să fie informat şi să aibă acces la sistemul electronic menţionat la pct.231, în oricare dintre următoarele cazuri:
1) în cazul în care declaraţia sumară de intrare este depusă de către o persoană menţionată la art.140 alin.(2) lit.a) sau b) din Cod;
2) în cazuri specifice, în care toate datele prevăzute la art.140 alin.(3) din Cod nu pot fi obţinute de la persoanele prevăzute la art.140 alin.(2) lit.a) sau b) din Cod.
234. Analiza de risc a informaţiilor declaraţiilor sumare de intrare se realizează înainte de sosirea mărfurilor, cu excepţia cazului în care este identificat un risc sau este necesară efectuarea unei analize de risc suplimentare.
235. Analiza de risc este finalizată atunci când este necesar, în urma realizării schimbului de informaţii privind riscurile şi rezultatele analizei de risc, prevăzut de art.341 din Cod.
236. În cazul în care pentru finalizarea analizei de risc sunt necesare informaţii suplimentare cu privire la datele declaraţiei sumare de intrare, analiza respectivă este finalizată doar după furnizarea informaţiilor în cauză.
237. În acest scop, Serviciul Vamal solicită informaţiile respective de la persoana care a depus declaraţia sumară de intrare sau, dacă este cazul, de la persoana care a depus datele în cauză ale declaraţiei sumare de intrare. Dacă această persoană este diferită de transportator, Serviciul Vamal informează transportatorul, cu condiţia ca acesta să fi solicitat să îi fie notificat acest lucru şi să aibă acces la sistemul electronic menţionat la pct.231.
238. În cazul în care pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sunt introduse mărfuri pentru care există o derogare de la obligaţia de a depune o declaraţie sumară de intrare în conformitate cu pct.242, analiza de risc se efectuează în momentul prezentării mărfurilor, pe baza declaraţiei de depozitare temporară sau a declaraţiei vamale care le acoperă, atunci când acestea sunt disponibile.
239. Mărfurile prezentate în vamă pot primi liber de vamă pentru un regim vamal sau pot fi reexportate imediat ce s-a efectuat analiza de risc şi rezultatele analizei de risc, precum şi măsurile luate, dacă este necesar, permit acordarea liberului de vamă.
240. Analiza de risc se realizează şi în cazul în care datele declaraţiei sumare de intrare se modifică în conformitate cu art.140 alin.(4) din Cod. În acest caz, analiza de risc se finalizează imediat după primirea datelor, cu excepţia cazurilor în care este identificat un risc sau trebuie realizată o analiză de risc suplimentară.
241. Se renunţă la depunerea unei declaraţii sumare de intrare pentru următoarele mărfuri:
1) energie electrică;
2) mărfuri care intră prin conductă;
3) obiecte de corespondenţă;
4) obiectele de uz gospodăresc definite la art.198 alin.(2) din Cod, cu condiţia ca acestea să nu fie transportate în baza unui contract de transport;
5) mărfuri pentru care este permisă o declaraţie vamală verbală conform pct.277-279;
6) mărfuri pentru care este permisă o declaraţie vamală prin alte mijloace conform pct.284 şi 285;
7) mărfuri conţinute în bagajele personale ale călătorilor;
8) armele şi echipamentele militare introduse pe teritoriul vamal de către autorităţile responsabile pentru apărarea militară a Republicii Moldova sau în domeniul securităţii statului, în transporturi militare sau transporturi operate în uz exclusiv al autorităţilor militare;
9) următoarele mărfuri introduse pe teritoriul vamal direct din instalaţii offshore operate de o persoană stabilită pe teritoriul vamal:
a) mărfuri care au fost încorporate în acele instalaţii offshore în scopul construirii, reparaţiei, întreţinerii sau transformării acestora;
b) mărfuri care au fost folosite pentru montarea sau echiparea instalaţiilor offshore;
c) provizii utilizate sau consumate pe instalaţiile offshore;
d) deşeuri nepericuloase provenite din instalaţiile offshore menţionate;
10) mărfuri scutite în temeiul Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, altor convenţii consulare sau Convenţiei de la New York din 16 decembrie 1969 privind misiunile speciale;
11) următoarele mărfuri aflate la bordul navelor şi aeronavelor:
a) mărfurile care au fost furnizate pentru a fi încorporate ca piese sau accesorii în acele nave şi aeronave;
b) mărfuri necesare pentru funcţionarea motoarelor, maşinilor şi altor echipamente ale acestor nave sau aeronave;
c) produse alimentare şi alte produse destinate consumului sau vânzării la bord;
12) produse de pescuit maritim şi alte produse preluate din mare în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova de către navele de pescuit ale Republicii Moldova;
13) navele şi mărfurile transportate de acestea, care intră în apele teritoriale ale Republicii Moldova cu unicul scop de a lua la bord provizii fără a se conecta la niciuna dintre instalaţiile portuare;
14) mărfuri acoperite de carnete ATA sau CPD, cu condiţia ca acestea să nu fie transportate în baza unui contract de transport;
15) deşeuri provenite de la nave autorizate de autorităţile competente, inclusiv autorităţile vamale;
16) mărfuri în trimiteri poştale şi trimiteri exprese;
17) mijloacele de transport şi mărfurile transportate de acestea care doar trec prin apele teritoriale sau spaţiul aerian al teritoriului vamal, fără oprire pe teritoriul respectiv;
18) mărfurile care fac obiectul excepţiilor stabilite în acorduri internaţionale.
[Pct.241 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
242. În cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal pe cale navală, declaraţia sumară de intrare se depune în următoarele termene:
1) pentru mărfuri transportate în containere – cel târziu cu 24 de ore înainte ca mărfurile să fie încărcate pe nava pe care urmează să fie introduse pe teritoriul vamal;
2) pentru mărfuri în vrac – cel târziu cu patru ore înainte de sosirea navei la portul de intrare pe teritoriul vamal.
243. În cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal pe calea aerului, declaraţia sumară de intrare se depune în următoarele termene:
1) pentru zboruri cu o durată mai mică de patru ore, cel târziu până la momentul plecării efective a aeronavei;
2) pentru alte zboruri, cel târziu cu patru ore înainte de sosirea aeronavei pe aeroportul de pe teritoriul vamal.
244. În cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal pe cale ferată, declaraţia sumară de intrare se depune în următoarele termene:
1) în cazul în care călătoria cu trenul de la ultima staţie de formare a garniturii situată în afara teritoriului vamal până la postul vamal de prima intrare durează mai puţin de două ore, cel târziu cu o oră înainte de sosirea mărfurilor la locul pentru care postul vamal este competent;
2) în toate celelalte cazuri, cel târziu cu două ore înainte de sosirea mărfurilor la locul pentru care este competent postul vamal de prima intrare.
245. În cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal pe cale rutieră, declaraţia sumară de intrare se depune cel târziu cu o oră înainte de sosirea mărfurilor la locul pentru care este competent postul vamal de prima intrare.
246. În cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal pe căi navigabile interioare, declaraţia sumară de intrare se depune cel târziu cu două ore înainte de sosirea mărfurilor la locul pentru care este competent postul vamal de prima intrare.
247. În cazul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal cu un mijloc de transport care este el însuşi transportat cu un mijloc de transport activ, termenul pentru depunerea declaraţiei sumare de intrare este termenul aplicabil mijlocului de transport activ.
248. Termenele menţionate la pct.242-247 nu se aplică în cazul unei forţe majore.
[Pct.248 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 2-a
Sosirea mărfurilor
249. Un alt spaţiu decât postul vamal competent poate fi aprobat în scopul prezentării mărfurilor, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art.152 alin.(2), (4) şi (6) din Cod;
2) mărfurile sunt declarate pentru un regim vamal sau sunt reexportate în cel mult 3 zile de la data prezentării lor în vamă sau în cel mult 6 zile de la data prezentării lor în vamă în cazul unui destinatar agreat prevăzut la art.298 alin.(1) lit.b) din Cod, cu excepţia cazului în care Serviciul Vamal solicită ca mărfurile să fie examinate în conformitate cu art.146 alin.(3) din Cod.
250. În cazul în care spaţiul respectiv este deja autorizat pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară, nu este necesară aprobarea spaţiului respectiv în scopul prezentării mărfurilor.
2501. În cazurile prevăzute la art.142 alin.(5) din Cod, Serviciul Vamal va stabili procedura cu privire la acordarea permisiunii deţinătorului mărfurilor privind examinarea sau prelevarea de probe pentru mărfurile aflate sub supraveghere vamală.
[Pct.2501 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Secţiunea a 3-a
Depozitare temporară
251. Depozitarea temporară a mărfurilor poate avea loc:
[Subpct.1) abrogat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
2) în depozitele temporare operate în conformitate cu art.152 din Cod;
3) în alte locuri de depozitare temporară desemnate sau aprobate de către Serviciul Vamal.
2511. În vederea obţinerii autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară prevăzute în anexa nr.63, solicitantul urmează să completeze o cerere de autorizaţie pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară, conform anexei nr.62.
[Pct.2511 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
252. Un alt loc decât un depozit temporar poate fi autorizat pentru depozitarea temporară a mărfurilor în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art.152 alin.(2), (4) şi (6) din Cod;
2) mărfurile sunt declarate pentru un regim vamal sau sunt reexportate în cel mult 3 zile de la prezentarea lor în vamă sau în cel mult 6 zile de la prezentarea lor în vamă în cazul unui destinatar agreat prevăzut la art.298 alin.(1) lit.b) din Cod, cu excepţia cazului în care Serviciul Vamal solicită ca mărfurile să fie examinate în conformitate cu art.146 alin.(3) din Cod.
253. Mărfurile aflate în depozitare temporară, care fac obiectul controalelor veterinare sau fitosanitare, cu excepţia celor care sunt depozitate fără descărcarea lor din mijloacele de transport adecvate pentru transportul acestor mărfuri, pot fi depozitate numai în locuri recunoscute de autorităţile competente ca fiind adecvate pentru depozitarea acelor mărfuri în conformitate cu legislaţia în vigoare.
2531. Pentru aplicarea art.142 alin.(5) din Cod, Serviciul Vamal aprobă Regulamentul privind acordarea permisiunii deţinătorului mărfurilor/ reprezentantului pentru examinarea sau prelevarea probelor de mărfuri care se află sub supraveghere vamală.
[Pct.2531 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Capitolul V
REGULI GENERALE PRIVIND STATUTUL VAMAL, PLASAREA
MĂRFURILOR SUB UN REGIM VAMAL, VERIFICAREA, ACORDAREA
LIBERULUI DE VAMĂ ŞI DISPUNEREA DE MĂRFURI
Secţiunea 1
Statutul vamal al mărfurilor
254. Până la implementarea mijloacelor de demonstrare a statutului vamal al mărfurilor autohtone bazate pe utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor, conform art.155 alin.(1) din Cod, oricare dintre următoarele mijloace, după caz, va fi utilizat pentru a dovedi că mărfurile au statutul vamal de mărfuri autohtone:
1) datele declaraţiei de tranzit al mărfurilor plasate în tranzit intern. În acest caz, art.157 alin.(2) din Cod nu se aplică;
2) documentul T2LMD menţionat la pct.258;
3) factura sau documentul de transport menţionat la pct.262;
4) un mijloc de probă menţionat la pct.264-267.
255. Mijloacele de probă menţionate la pct.254 nu se utilizează pentru mărfurile pentru care au fost îndeplinite formalităţile de export sau care au fost plasate sub regimul de perfecţionare pasivă.
256. În cazul în care mijloacele de probă menţionate la pct.254 sunt utilizate pentru mărfuri cu statutul vamal de mărfuri autohtone cu un ambalaj care nu are statutul vamal de mărfuri autohtone, acel mijloc de probă include menţiunea "N ambalaj".
257. În cazul în care mijloacele de probă menţionate la pct.254 subpct. 2) şi 3) sunt emise retroactiv, acestea includ menţiunea "Emis retroactiv".
258. În cazul în care se utilizează documentul T2LMD, acesta se aplică după cum urmează:
1) se furnizează formularul aprobat de către Serviciul Vamal;
2) persoana în cauză introduce datele în "T2LMD" în rubrica din dreapta a casetei 1 a formularului şi "T2LMD" în rubrica din dreapta a casetei 1 a oricăror fişe suplimentare utilizate. Serviciul Vamal va permite utilizarea listelor de încărcare întocmite în baza formularului aprobat de către Serviciul Vamal în locul foilor complementare ca parte descriptivă a unui document T2LMD;
3) documentul T2LMD se întocmeşte într-un singur exemplar în original;
4) după avizarea de către postul vamal competent, documentul T2LMD se returnează persoanei în cauză;
5) este valabil 90 de zile de la data înregistrării. La cererea persoanei în cauză şi din motive justificate, postul vamal poate stabili o perioadă mai lungă de valabilitate a dovezii;
6) regulile de completare a unui document T2LMD, fişele suplimentare ale acestuia şi listele de încărcare se aprobă de către Serviciul Vamal.
259. Serviciul Vamal autorizează orice persoană să utilizeze liste de încărcare care nu respectă toate cerinţele aplicabile foilor complementare menţionate la pct.258 subpct. 2), în cazul în care acele persoane:
1) sunt stabilite în Republica Moldova;
2) eliberează în mod regulat dovada statutului vamal al mărfurilor autohtone sau despre care Serviciul Vamal cunoaşte că pot îndeplini obligaţiile legale pentru utilizarea acelor dovezi;
3) nu au comis infracţiuni grave sau repetate împotriva legislaţiei vamale sau fiscale.
260. Forma şi regulile de completare a autorizaţiilor menţionate la pct.259 vor fi aprobate de Serviciul Vamal. Aceste autorizaţii se acordă numai în cazul în care:
1) Serviciul Vamal este capabil să supravegheze procedura şi să efectueze controale fără un efort administrativ disproporţionat faţă de cerinţele persoanei în cauză; şi
2) persoana în cauză ţine evidenţe care permit Serviciului Vamal să efectueze controale eficiente.
261. Postul vamal competent vizează documentul T2LMD şi, dacă este necesar, orice foi complementare sau liste de încărcare utilizate. În cazul avizării de către postul vamal, acesta cuprinde următoarele date, care ar trebui, pe cât este posibil, să apară în caseta C "Postul de plecare":
1) în cazul documentului T2LMD – ştampila şi semnătura funcţionarului vamal al postului respectiv, data vizării şi numărul de înregistrare;
2) în cazul foilor complementare sau listelor de încărcare – numărul care apare pe documentul T2LMD, care se înscrie prin ştampilă, cu denumirea postului vamal competent, sau manual; în cazul în care este introdus manual, acesta va fi însoţit de ştampila oficială a postului vamal menţionat.
262. În cazul mărfurilor cu statut vamal de mărfuri autohtone a căror valoare nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 15000 euro, statutul vamal al mărfurilor autohtone poate fi dovedit prin prezentarea facturii sau a documentului de transport aferent mărfurilor respective, cu condiţia că se referă numai la mărfuri cu statut vamal de mărfuri autohtone.
263. Factura sau documentul de transport menţionat la pct.262 trebuie să includă cel puţin numele şi adresa completă ale expeditorului sau ale persoanei împuternicite, în cazul în care nu există expeditor, postul vamal competent, numărul de colete şi felul acestora, mărcile şi numerele de referinţă ale pachetelor, codul mărfurilor, o descriere a mărfurilor, masa brută a mărfurilor (kg), valoarea mărfurilor şi, după caz, numărul containerului.
Expeditorul sau persoana împuternicită, în cazul în care nu există expeditor, identifică statutul vamal al mărfurilor autohtone prin indicarea codului "T2LMD", însoţit de semnătura sa pe factură sau pe documentul de transport.
Factura sau documentul de transport, completat/ă şi semnat/ă corespunzător de persoana împuternicită, va fi vizat/ă de funcţionarul vamal. Avizul include numele, semnătura şi ştampila funcţionarului vamal, data vizării şi numărul de înregistrare.
264. În cazul în care mărfurile autohtone sunt transportate în conformitate cu art.156 alin.(3) din Cod, dovada statutului lor de mărfuri autohtone poate fi identificată în carnetul TIR sau ATA prin indicarea codului "T2LMD". Titularul regimului poate indica acest cod, însoţit de semnătura sa, în documentele relevante în spaţiul rezervat descrierii mărfurilor, înainte de a-l prezenta postului vamal de plecare pentru autentificare. Codul "T2LMD" se autentifică cu semnătura şi ştampila funcţionarului vamal al postului vamal de plecare.
În cazul în care carnetul TIR sau carnetul ATA acoperă atât mărfuri autohtone, cât şi mărfuri străine, acestea sunt enumerate separat, iar codul "T2LMD" se introduce astfel încât să se refere în mod clar doar la mărfurile autohtone.
265. În cazul autovehiculelor rutiere înmatriculate în Republica Moldova care au părăsit şi au reintrat temporar pe teritoriul vamal, statutul vamal al mărfurilor autohtone se consideră dovedit dacă sunt însoţite de plăcuţele de înmatriculare, documentele de înmatriculare şi de datele de înmatriculare afişate pe acele plăcuţe, iar documentele indică fără ambiguitate acea înregistrare.
În cazul în care statutul vamal al mărfurilor autohtone nu poate fi considerat dovedit în conformitate cu primul alineat, dovada statutului vamal al mărfurilor autohtone se face printr-unul dintre celelalte mijloace enumerate la pct.254.
266. În cazul ambalajelor, paleţilor şi altor echipamente similare, cu excepţia containerelor, aparţinând unei persoane stabilite pe teritoriul vamal, care sunt utilizate pentru transportul mărfurilor care au părăsit şi au reintrat temporar pe teritoriul vamal, statutul vamal al mărfurilor autohtone se va stabili şi va fi considerat dovedit în cazul în care ambalajele, paleţii şi alte echipamente similare pot fi identificate ca aparţinând acelei persoane, sunt declarate ca având statutul vamal de mărfuri autohtone şi nu există nicio îndoială cu privire la veridicitatea declaraţiei.
În cazul în care statutul vamal al mărfurilor autohtone nu poate fi considerat dovedit în conformitate cu primul alineat, dovada statutului vamal al mărfurilor autohtone se face prin unul dintre celelalte mijloace enumerate la pct.254.
267. În cazul mărfurilor în bagaje transportate de un pasager, care nu sunt destinate utilizării comerciale şi au părăsit şi au reintrat temporar pe teritoriul vamal, statutul vamal al mărfurilor autohtone se consideră a fi dovedit atunci când pasagerul declară că acestea au statutul vamal de mărfuri autohtone şi nu există nicio îndoială cu privire la veridicitatea declaraţiei.
268. Serviciul Vamal autorizează orice persoană stabilită pe teritoriul vamal, care solicită să fie autorizată să stabilească statutul vamal al mărfurilor autohtone prin intermediul unei facturi sau al unui document de transport aferent mărfurilor având statutul vamal de mărfuri autohtone a căror valoare nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 15 000 euro sau al unui document T2LMD, să utilizeze astfel de documente, fără a fi necesar să le prezinte spre avizare la postul vamal competent.
Cererea pentru statutul de emitent autorizat se depune la Serviciul Vamal. În cazul în care este depusă prin alte mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor, cererea respectivă se face utilizând formularul prevăzut de Serviciul Vamal.
În cazul în care Serviciul Vamal decide să acorde autorizaţia, acesta o face utilizând formularul aprobat de Serviciul Vamal.
269. Autorizaţia menţionată la pct.268 se eliberează de către Serviciul Vamal la cererea persoanei şi se acordă numai în cazul în care:
1) persoana nu a săvârşit încălcări repetate ale legislaţiei vamale sau fiscale;
2) Serviciul Vamal este capabil să supravegheze procedura şi să efectueze controale fără un efort administrativ disproporţionat faţă de cerinţele persoanei în cauză;
3) persoana în cauză ţine evidenţe care permit Serviciului Vamal să efectueze controale eficiente; şi
4) persoana în cauză eliberează în mod regulat dovada statutului vamal al mărfurilor autohtone sau despre care Serviciul Vamal ştie că poate îndeplini obligaţiile legale pentru utilizarea acelor dovezi.
270. În cazul în care persoanei în cauză i s-a acordat statutul de AEO în conformitate cu art.36 din Cod, condiţiile enumerate la pct.269 subpct. 1)-3) sunt considerate îndeplinite.
271. Titularul autorizaţiei menţionate la pct.268 trebuie să facă o copie a fiecărui document T2LMD eliberat. Serviciul Vamal precizează condiţiile în care copia va fi prezentată în scopuri de control şi păstrată pentru cel puţin 5 ani.
272. Autorizaţia menţionată la pct.268 precizează, în special:
1) modul în care titularul autorizaţiei stabileşte că formularele au fost utilizate în mod corespunzător;
2) categoriile sau deplasările de mărfuri excluse;
3) perioada şi modul în care titularul autorizaţiei notifică postul vamal competent, pentru a-i permite acestuia să efectueze orice controale necesare înainte de plecarea mărfurilor;
4) documentele comerciale în cauză sau caseta C "Biroul de plecare" de pe formularele utilizate în scopul întocmirii documentului T2LMD şi, după caz, a foilor complementare sau a listelor de încărcare utilizate trebuie să fie ştampilate de către titularul autorizaţiei cu ştampilă specială, conformă cu modelul din anexa nr.24. Ştampila poate fi pretipărită pe formularele în care tipărirea este încredinţată unei tipografii autorizate în acest scop;
5) nu mai târziu de expedierea mărfurilor, titularul autorizaţiei completează şi semnează formularul. Acesta va înscrie, de asemenea, în căsuţa D "Control la postul de plecare" a documentului T2LMD sau într-un spaţiu clar identificabil pe documentul comercial utilizat, denumirea biroului vamal competent, data completării documentului şi avizul "Emitent autorizat".
273. Casetele 1, 2 şi 4-6 ale ştampilei speciale menţionate la pct.272 subpct. 4) se completează cu următoarele informaţii:
1) stema sau orice alte semne sau litere care simbolizează Republica Moldova;
2) biroul vamal competent;
3) data;
4) emitentul autorizat;
5) numărul autorizaţiei.
274. Titularul autorizaţiei menţionate la pct.268 poate fi autorizat să nu semneze documentele T2LMD sau documentele comerciale utilizate purtând ştampila specială menţionată la pct.272 subpct. 4), care sunt întocmite printr-un sistem electronic sau automat de prelucrare a datelor. O astfel de autorizaţie va fi supusă condiţiei ca titularul autorizaţiei să fi transmis în prealabil Serviciului Vamal un angajament scris, prin care îşi recunoaşte răspunderea pentru consecinţele juridice care decurg din toate documentele T2LMD sau documentele comerciale emise purtând ştampila specială.
275. Documentele T2LMD sau documentele comerciale întocmite în conformitate cu pct.274 trebuie să conţină în loc de semnătură a titularului autorizaţiei menţiunea "Renunţare la semnătură".
Secţiunea a 2-a
Plasarea mărfurilor sub un regim vamal
Subsecţiunea 1
Dispoziţii generale
276. Pentru prelucrarea şi schimbul de informaţii referitoare la plasarea mărfurilor sub un regim vamal se utilizează sisteme/mijloace electronice instituite sau implementate de Serviciul Vamal.
277. Declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie pot fi depuse verbal pentru mărfuri cu caracter necomercial.
[Pct.277 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
278. Declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie pot fi depuse verbal pentru mărfurile menţionate la pct.279, cu condiţia ca mărfurile să beneficieze de scutirea de drepturi de import în calitate de mărfuri reintroduse.
279. Declaraţiile vamale de admitere temporară pot fi depuse verbal pentru următoarele mărfuri:
1) paleţi, containere şi mijloace de transport, precum şi piese de schimb, accesorii şi echipamente pentru paleţii, containerele şi mijloacele de transport menţionate la pct.489-495;
2) obiecte de uz personal şi mărfuri pentru scopuri sportive menţionate la pct.512;
3) bunuri de primă necesitate pentru navigatori, utilizate pe o navă angajată în trafic maritim internaţional, menţionat la pct.513 subpct. 1);
4) echipamente medicale, chirurgicale şi de laborator, menţionate la pct.515;
5) animale menţionate la pct.516, cu condiţia ca acestea să fie destinate transhumanţei sau păşunatului sau efectuării de muncă ori transport;
6) echipamentele menţionate la pct.517 subpct. 1);
7) instrumentele şi aparatele necesare unui medic pentru a oferi asistenţă unui pacient care aşteaptă un transplant de organ ce îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct.519;
8) ajutoare umanitare, în caz de calamitate, utilizate în cadrul unor măsuri de contracarare a efectelor dezastrelor sau unor situaţii similare care afectează teritoriul vamal;
9) instrumente muzicale portabile, importate temporar de călători şi destinate a fi utilizate ca echipamente profesionale;
10) ambalaje care se importă goale sau pline şi sunt destinate reexportului goale sau pline, purtând marcaje, permanente şi rezistente la ştergere, pentru identificarea unei persoane stabilite în afara teritoriului vamal;
11) echipamente de producţie şi difuzare radio şi televiziune şi vehicule special adaptate pentru utilizare în scopuri de producţie şi difuzare radio şi televiziune şi echipamentele acestora, importate de organizaţii publice sau private stabilite în afara teritoriului vamal şi avizate de biroul vamal, care eliberează autorizaţia pentru admiterea temporară a unor astfel de echipamente şi vehicule;
12) alte mărfuri, în cazul în care acest lucru este autorizat de Serviciul Vamal.
[Pct.279 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Pct.279 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
280. Declaraţiile de reexport pot fi făcute verbal atunci când se încheie regimul vamal de admitere temporară pentru mărfurile menţionate la pct.279.
281. Declaraţiile vamale de export pot fi făcute verbal pentru următoarele mărfuri:
1) mărfuri cu caracter necomercial;
2) mărfuri cu caracter comercial, cu condiţia ca valoarea acestora să nu depăşească echivalentul în lei moldoveneşti a sumei de 1000 euro sau 1000 kg în masă netă;
3) mijloace de transport înregistrate pe teritoriul vamal şi destinate reimportului, precum şi piese de schimb, accesorii şi echipamente pentru aceste mijloace de transport;
4) furaje şi hrană care însoţesc animalele în timpul exportului acestora şi care beneficiază de scutire de drepturi de import în temeiul art.271 din Cod.
282. Declaraţiile vamale de export pot fi depuse verbal pentru mărfurile menţionate la pct.279, în cazul în care aceste mărfuri sunt destinate reimportului.
283. În cazul în care o declaraţie vamală este făcută verbal în conformitate cu pct.277, 278, 281, 282 sau în alte cazuri stabilite de Serviciul Vamal, pentru mărfurile care sunt supuse drepturilor de import sau de export, Serviciul Vamal perfectează documentul de strictă evidenţă - chitanţa de percepere a drepturilor de import şi de export.
Formularul şi normele de completare a chitanţei de percepere a drepturilor de import şi de export se stabilesc de către Serviciul Vamal.
[Pct.283 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
284. În cazul în care nu sunt declarate prin alte mijloace, următoarele mărfuri sunt considerate a fi declarate pentru punere în liberă circulaţie în conformitate cu pct.287-289:
1) mărfuri de natură necomercială conţinute în bagajele personale ale călătorului, care beneficiază de scutire de drepturi de import în temeiul art.224 din Cod sau ca mărfuri reintroduse;
2) mărfurile menţionate la pct.279 subpct.1) şi 10) care beneficiază de scutire de drepturi de import ca mărfuri reintroduse în conformitate cu art.194 din Cod;
3) instrumente muzicale portabile reimportate de călători şi care beneficiază de scutire de drepturi de import ca mărfuri reintroduse în conformitate cu art.194 din Cod;
4) obiecte de corespondenţă;
5) mărfuri dintr-o trimitere poştală, care beneficiază de scutiri în conformitate cu art.219 sau 221 din Cod;
6) mărfuri a căror valoare intrinsecă nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 150 euro;
7) organe şi alte ţesuturi umane sau animale sau sânge uman care pot fi utilizate pentru grefe permanente, implanturi sau transfuzii în caz de urgenţă.
[Pct.284 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
285. În cazul în care nu sunt declarate prin alte mijloace, mărfurile menţionate la pct.279 subpct. 1)-4), 8) şi 9) se consideră a fi declarate pentru admitere temporară în conformitate cu pct.287, 288 şi 289.
În cazul în care nu sunt declarate prin alte mijloace, mărfurile menţionate la pct.279 subpct. 1)-4), 8) şi 9) sunt considerate a fi declarate pentru reexport în conformitate cu pct.287, 288 şi 289, care închide procedura de admitere temporară.
286. În cazul în care nu sunt declarate prin alte mijloace, următoarele mărfuri sunt considerate a fi declarate pentru export în conformitate cu punctele pct.287, 288 şi 289:
1) mărfurile menţionate la pct.281;
2) instrumentele muzicale portabile ale călătorilor;
3) obiectele de corespondenţă;
4) mărfurile într-o trimitere poştală sau expresă a căror valoare nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 1000 euro şi care nu sunt supuse drepturilor de export;
5) organele şi alte ţesuturi umane sau animale sau sânge uman care pot fi utilizate pentru grefe permanente, implanturi sau transfuzii în caz de urgenţă.
[Pct.286 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
287. În ceea ce priveşte mărfurile menţionate la pct.284 subpct.1)-3) şi 7), la pct.285 şi 286, oricare dintre următoarele acţiuni se consideră a fi o declaraţie vamală:
1) trecerea prin culoarul verde sau "nimic de declarat" într-un post vamal unde este în funcţiune sistemul cu două culoare de control;
2) trecerea printr-un post vamal care nu foloseşte sistemul cu două culoare;
3) simpla acţiune prin care mărfurile trec frontiera de stat în oricare dintre următoarele situaţii:
a) în cazul în care se aplică o scutire de la obligaţia de a transporta mărfurile la locul desemnat în conformitate cu regulile speciale prevăzute la art.143 alin.(4) din Cod;
b) în cazul în care mărfurile sunt considerate a fi declarate pentru reexport în conformitate cu pct.285 alineatul al doilea;
c) în cazul în care mărfurile sunt considerate a fi declarate pentru export în conformitate cu pct.286;
d) în cazul în care mărfurile menţionate la pct.279 subpct.1) şi 10) sunt considerate a fi declarate pentru admitere temporară în conformitate cu pct.285 primul alineat;
e) în cazul în care mărfurile menţionate la pct.279 subpct.1) şi 10) care îndeplinesc condiţiile stabilite la articolul 194 din Cod sunt introduse pe teritoriul vamal în conformitate cu pct.284 subpct.2).
[Pct.287 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
288. Obiectele de corespondenţă se consideră a fi declarate pentru punere în liberă circulaţie prin intrarea lor pe teritoriul vamal.
Obiectele de corespondenţă se consideră a fi declarate pentru export sau reexport prin ieşirea lor de pe teritoriul vamal.
Mărfurile dintr-o trimitere poştală pot fi declarate pentru punere în liberă circulaţie prin prezentarea lor în vamă conform art.145 din Cod, cu condiţia ca toate următoarele condiţii să fie îndeplinite:
1) Serviciul Vamal a acceptat utilizarea prezentului act şi a datelor furnizate de operatorul poştal;
2) mărfurile beneficiază de scutire în conformitate cu art.219 sau 221 din Cod;
3) trimiterea este însoţită de o declaraţie CN22 sau de o declaraţie CN23.
289. Mărfurile dintr-o trimitere poştală a căror valoare nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 1 000 euro şi care nu sunt supuse drepturilor de export sunt considerate a fi declarate la export prin scoaterea lor de pe teritoriul vamal.
Mărfurile dintr-o trimitere expres a căror valoare nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 1000 euro şi care nu sunt supuse drepturilor de export sunt considerate a fi declarate la export prin prezentarea lor la postul vamal de ieşire, cu condiţia ca datele din documentul de transport şi/sau factură să fie disponibile şi acceptate de Serviciul Vamal.
Mărfurile a căror valoare intrinsecă nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 150 euro se consideră a fi declarate pentru punerea în liberă circulaţie prin prezentarea lor la vamă în conformitate cu art.145 din Cod, cu condiţia ca datele necesare să fie acceptate de către Serviciul Vamal.
2891. Transmisiunile de bunuri în colete expediate de la o persoană fizică la alta (persoane care fac parte din diasporă) a căror valoare intrinsecă nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 150 euro se consideră a fi declarate pentru punerea în liberă circulaţie prin prezentarea lor la postul vamal de intrare în conformitate cu art.145 din Cod, cu condiţia acceptării datelor referitor la colete prezentate de către transportator.
Transmisiunile de bunuri în colete expediate de la o persoană fizică la alta (persoane care fac parte din diasporă) a căror valoare nu depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 1 000 euro şi care nu sunt supuse drepturilor de export sunt considerate a fi declarate la export prin scoaterea lor de pe teritoriul vamal.
[Pct.2891 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
290. Pct. 277-286 nu se aplică:
1) mărfurilor pentru care s-a depus cererea de rambursare a drepturilor de import, cu excepţia cazului în care această cerere se referă la invalidarea declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie a mărfurilor care fac obiectul în conformitate cu art.219 sau 221 din Cod;
2) mărfurilor care fac obiectul prohibiţiilor şi restricţiilor;
3) mărfurilor care fac obiectul oricărei alte formalităţi speciale prevăzute de legislaţia Republicii Moldova pe care Serviciul Vamal este obligat să o aplice.
291. În sensul pct.284-286, următoarele formalităţi vamale, după caz, se consideră a fi îndeplinite printr-un act/acţiune menţionat/ă la pct.287-289:
1) transportarea mărfurilor în conformitate cu art.143 din Cod şi prezentarea mărfurilor în vamă în conformitate cu art.145 din Cod;
2) prezentarea mărfurilor în vamă în conformitate cu art.333 din Cod;
3) acceptarea declaraţiei vamale de către postul vamal în conformitate cu art.171 din Cod;
4) acordarea liberului de vamă de către postul vamal în conformitate cu art.186 din Cod.
292. În cazul în care o verificare arată că a fost efectuată o acţiune menţionată la pct.287-289, dar mărfurile introduse sau scoase nu sunt mărfuri menţionate la pct.284-286, declaraţia vamală pentru mărfurile respective se consideră că nu a fost depusă.
293. În sensul pct.284, se consideră că declaraţia vamală pentru mărfurile menţionate la pct.288 alineatul al treilea este acceptată şi că mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă atunci când mărfurile sunt livrate destinatarului.
În cazul în care nu a fost posibilă livrarea mărfurilor destinatarului, se consideră că declaraţia vamală nu a fost depusă.
Mărfurile care nu au fost livrate destinatarului se află în depozitare temporară până la momentul în care sunt distruse, reexportate sau se dispune de ele în alt mod în conformitate cu art.189 din Cod.
294. Declaraţia vamală a călătorului se depune în următoarele cazuri:
1) pentru mărfuri cu caracter comercial conţinute în bagajele personale ale călătorilor, cu condiţia ca valoarea acestora să nu depăşească echivalentul în lei moldoveneşti a sumei de 1000 euro sau 1000 kg în masă netă;
2) pentru bunuri al căror transport peste frontiera vamală se autorizează de către alte autorităţi de control;
3) pentru bagajul personal conform art.225 Cod vamal;
4) la solicitarea călătorului;
5) la cerinţa funcţionarului vamal.
[Pct.294 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
295. Forma şi datele declaraţiei vamale pe hârtie se stabilesc de către Serviciul Vamal.
296. Cu excepţia cazurilor în care declaraţia vamală este depusă verbal sau printr-un act considerat a fi o declaraţie vamală sau în care declaraţia vamală ia forma unei înscrieri în evidenţa declarantului în conformitate cu art.177 şi 178 din Cod, postul vamal informează declarantul despre acceptarea declaraţiei vamale şi îi furnizează un număr de înregistrare pentru declaraţia vamală respectivă şi data acceptării acesteia.
297. În cazul în care declaraţia vamală este depusă în conformitate cu art.170 din Cod, Serviciul Vamal prelucrează datele furnizate înainte de prezentarea mărfurilor, în special în scopul analizei riscurilor.
298. În scopul derogării de la obligaţia ca mărfurile să fie prezentate în conformitate cu art.178 din Cod, postul vamal de supraveghere menţionat la art.178 alin.(2) lit.c) din Cod este post vamal competent pentru plasarea mărfurilor sub un regim vamal menţionat la art.161 din Cod.
Următoarele posturi vamale sunt competente pentru plasarea mărfurilor sub regimul de export:
1) post vamal responsabil de locul unde este stabilit exportatorul;
2) post vamal competent pentru locul unde mărfurile sunt ambalate sau încărcate pentru expediere la export;
3) post vamal diferit, competent din motive administrative pentru operaţiunea în cauză.
[Pct.298 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
299. În cazul în care mărfurile nu depăşesc echivalentul în lei moldoveneşti a 3000 euro per trimitere şi per declarant şi nu fac obiectul unor prohibiţii sau restricţii, fără a ţine cont de posturile vamale menţionate la pct.298, postul vamal competent pentru locul de ieşire a mărfurilor de pe teritoriul vamal este, de asemenea, competent pentru plasarea mărfurilor sub regimul de export.
În cazul subcontractării, postul vamal responsabil de locul unde este stabilit subcontractantul este, de asemenea, competent pentru plasarea mărfurilor sub regimul de export, pe lângă posturile vamale identificate la primul alineat şi la pct.294.
Atunci când este justificat de circumstanţele unui caz individual, un alt post vamal mai bine plasat pentru prezentarea mărfurilor în vamă este, de asemenea, competent pentru plasarea mărfurilor sub regimul de export.
300. Declaraţiile vamale verbale pentru export şi reexport se fac la postul vamal competent pentru locul de ieşire a mărfurilor.
301. În cazul în care o declaraţie vamală acoperă două sau mai multe articole de mărfuri, datele menţionate în declaraţia respectivă referitoare la fiecare articol sunt considerate că constituie o declaraţie vamală separată.
302. Cu excepţia cazului în care anumite mărfuri specifice incluse într-o trimitere fac obiectul unor măsuri diferite, mărfurile conţinute într-o trimitere sunt considerate că constituie un singur articol în sensul pct.301, în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
1) mărfurile se clasifică la o singură subpoziţie tarifară;
2) mărfurile fac obiectul unei cereri de simplificare în conformitate cu art.176 din Cod.
Subsecţiunea a 2-a
Simplificări
303. În cazul în care o cerere pentru utilizarea regulată a unei declaraţii simplificate menţionate în art.165 alin.(1) din Cod sau pentru depunerea unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţele declarantului menţionate la art.177 alin.(1) din Cod sau pentru utilizarea vămuirii centralizate menţionate la art.180 din Cod se depune prin alte mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor, cererea respectivă se face folosind formularul prevăzut în anexa nr.25.
Regulile de completare a formularului vor fi aprobate de Serviciul Vamal. Forma şi regulile de completare a autorizaţiilor pentru utilizarea simplificărilor menţionate în primul alineat se aprobă de Serviciul Vamal.
La verificarea îndeplinirii condiţiilor de autorizare menţionate la art.165, art.179 alin.(1) şi art.180 din Cod, Serviciul Vamal aplică în mod corespunzător metodologia privind modul de verificare a criteriilor de autorizare a solicitanţilor şi titularilor autorizaţiei de operator economic autorizat.
[Pct.303 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
304. În sensul art.176 din Cod, în cazul în care mărfurile dintr-un transport se încadrează în subpoziţii tarifare supuse unei:
1) taxe specifice exprimate prin referire la aceeaşi unitate de măsură, taxa care se percepe asupra întregului transport se bazează pe subpoziţia tarifară supusă celei mai mari taxe specifice;
2) taxe specifice exprimate prin referire la diferite unităţi de măsură, taxa specifică cea mai mare pentru fiecare unitate de măsură se aplică tuturor mărfurilor din lotul pentru care taxa specifică este exprimată prin referire la acea unitate şi transformată într-o taxă ad valorem pentru fiecare tip de mărfuri respective. Taxa care se percepe asupra întregului transport se bazează pe subpoziţia tarifară care face obiectul celei mai mari cote a taxei ad valorem care rezultă din conversia în conformitate cu primul paragraf;
3) taxe ad valorem şi unei taxe specifice, cea mai mare taxă specifică, astfel cum este determinată în conformitate cu subpct. 1) şi 2), se transformă într-o taxă ad valorem pentru fiecare tip de mărfuri pentru care taxa specifică este exprimată prin referire la aceeaşi unitate. Taxa care se percepe asupra întregului transport se bazează pe subpoziţia tarifară care face obiectul celei mai mari cote a taxei ad valorem, inclusiv taxa ad valorem rezultată în urma conversiei în conformitate cu primul paragraf.
305. În cazul în care se depune o declaraţie simplificată pentru punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse unui contingent tarifar gestionat în conformitate cu ordinea cronologică a datelor de acceptare a declaraţiilor vamale, declarantul poate solicita acordarea contingentului tarifar numai atunci când sunt disponibile informaţiile necesare, fie în declaraţia simplificată, fie într-o declaraţie suplimentară.
În cazul în care cererea de acordare a unui contingent tarifar gestionat în ordinea cronologică a datelor de acceptare a declaraţiilor vamale se face într-o declaraţie suplimentară, cererea nu poate fi procesată până la depunerea declaraţiei suplimentare. În scopul alocării contingentului tarifar, se ia în considerare data acceptării declaraţiei simplificate.
306. În cazul în care mărfurile au fost plasate sub un regim vamal pe baza unei declaraţii simplificate, documentele justificative menţionate la art.163 alin.(2) din Cod sunt furnizate biroului/postului vamal înainte de acordarea liberului de vamă pentru mărfuri.
307. Pentru ca vămuirea centralizată să fie autorizată în conformitate cu art.180 din Cod, cererile de vămuire centralizată trebuie să se refere la oricare dintre următoarele:
1) punerea în liberă circulaţie;
2) antrepozit vamal;
3) admiterea temporară;
4) destinaţia finală;
5) perfecţionarea activă;
6) perfecţionarea pasivă;
7) export;
8) reexport.
308. În cazul în care declaraţia vamală ia forma unei înscrieri în evidenţele declarantului, vămuirea centralizată poate fi autorizată în condiţiile prevăzute la art.179 din Cod.
309. Titularul autorizaţiei de vămuire centralizată trebuie să prezinte mărfurile la un post vamal competent, astfel cum se prevede în autorizaţia respectivă, depunând la postul vamal de supraveghere oricare dintre următoarele:
1) o declaraţie vamală standard, menţionată la art.162 din Cod;
2) o declaraţie vamală simplificată, menţionată la art.164 din Cod;
3) o notificare de prezentare, menţionată la pct.316 subpct. 1).
310. În cazul în care declaraţia vamală ia forma unei înscrieri în evidenţele declarantului, se aplică pct.316 - 321. Renunţarea la prezentare, acordată în conformitate cu art.178 alin.(1) din Cod, se aplică vămuirii centralizate, cu condiţia ca titularul autorizaţiei de depunere a unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţa declarantului să fi îndeplinit obligaţia prevăzută la pct.316 subpct. 7).
311. În cazul în care postul vamal de supraveghere a acceptat declaraţia vamală sau a primit notificarea menţionată la pct.309 subpct. 3), acesta:
1) efectuează controalele corespunzătoare, verificarea declaraţiei vamale sau a notificării de prezentare;
2) transmite imediat postului vamal de prezentare declaraţia vamală sau notificarea şi rezultatele analizei de risc aferente;
3) informează postul vamal de prezentare:
a) că mărfurile pot fi eliberate pentru regimul vamal în cauză;
b) că controalele vamale sunt necesare în conformitate cu art.180 alin.(3) lit.c) din Cod.
312. În cazul în care postul vamal de supraveghere informează postul vamal de prezentare că:
1) mărfurile pot fi eliberate pentru regimul vamal în cauză, postul vamal de prezentare informează, în termenul stabilit în autorizaţia de vămuire centralizată, postul vamal de supraveghere dacă propriile controale asupra acestor mărfuri afectează această eliberare;
2) sunt necesare controale vamale în conformitate cu art.180 alin.(3) lit.c) din Cod, postul vamal de prezentare trebuie, în termenul stabilit în autorizaţie pentru vămuirea centralizată, confirmă primirea cererii postului vamal de supraveghere de a efectua controalele necesare şi, după caz, informează postul vamal de supraveghere cu privire la propriile controale asupra mărfurilor, inclusiv controale legate de interdicţii şi restricţii. Postul vamal de supraveghere informează postul vamal de prezentare referitor la acordarea liberului de vamă pentru mărfuri.
313. La export postul vamal de supraveghere, după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, completează, după caz, informaţiile din declaraţia de export, în conformitate cu pct.564, disponibile postului vamal de ieşire declarat. Postul vamal de ieşire informează postul vamal de supraveghere cu privire la ieşirea mărfurilor în conformitate cu pct.577 - 580. Postul vamal de supraveghere confirmă ieşirea mărfurilor către declarant în conformitate cu pct.581.
314. Prin derogare de la pct.309, pentru mărfurile care fac obiectul unei autorizaţii de vămuire centralizată, titularul autorizaţiei sau declarantul este obligat:
1) să prezinte mărfurile la locurile prevăzute în autorizaţie şi desemnate sau agreate de Serviciul Vamal în conformitate cu art.145 din Cod, cu excepţia cazului în care se renunţă la obligaţia ca mărfurile să fie prezentate în conformitate cu art.178 alin.(1) din Cod; şi
2) să depună o declaraţie vamală sau înscrie mărfurile în evidenţele sale la postul vamal specificat în autorizaţie.
315. Serviciul Vamal întocmeşte un plan de control specific operatorului economic la acordarea unei autorizaţii de depunere a unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţa declarantului în conformitate cu art.177 alin.(1) din Cod, care prevede: supravegherea procedurilor vamale operate în temeiul autorizaţiei, definirea frecvenţei controalelor vamale şi asigurându-se, printre altele, că pot fi efectuate controale vamale eficiente în toate etapele înscrierii în procedura de evidenţă a declarantului.
După caz, planul de control ţine cont de termenul de prescripţie pentru notificarea datoriei vamale menţionat la art.110 alin.(1) din Cod.
Planul de control prevede efectuarea controlului în cazul în care se acordă o derogare de prezentare în conformitate cu art.178 alin.(1) din Cod.
În cazul vămuirii centralizate, planul de control specifică divizarea sarcinilor între postul vamal de supraveghere şi postul vamal de prezentare.
316. Titularul autorizaţiei de a depune o declaraţie vamală sub forma unei înscrieri în evidenţa declarantului:
1) prezintă mărfurile la vamă, cu excepţia cazului în care se aplică art.178 alin.(1) din Cod, şi înscrie în evidenţă data notificării de prezentare;
2) înscrie cel puţin în evidenţă datele unei declaraţii vamale simplificate şi orice documente justificative;
3) la cererea postului vamal de supraveghere, pune la dispoziţie datele declaraţiei vamale înscrise în evidenţă şi orice document justificativ, cu excepţia cazului în care autorităţile vamale permit ca declarantul să ofere acces computerizat direct la acele informaţii din evidenţele sale;
4) pune la dispoziţia postului vamal de supraveghere informaţii privind mărfurile care fac obiectul restricţiilor şi interdicţiilor;
5) furnizează postului vamal de supraveghere documentele justificative prevăzute la art.163 alin.(2) din Cod înainte ca mărfurile declarate să poată fi eliberate;
6) în cazul în care se aplică derogarea prevăzută la art.178 alin.(1) din Cod, se asigură că titularul autorizaţiei de exploatare a depozitelor temporare dispune de informaţiile necesare pentru a dovedi încetarea depozitării temporare;
7) cu excepţia cazului în care se renunţă la obligaţia de a depune o declaraţie suplimentară în conformitate cu art.166 alin.(4) din Cod, depune declaraţia suplimentară la postul vamal de supraveghere în modul şi în termenul stabilit în autorizaţie.
[Pct.316 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
317. Autorizaţia de depunere a unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţa declarantului nu se aplică următoarelor declaraţii:
1) declaraţiile vamale care constituie o cerere de autorizare pentru un regim special în conformitate cu pct.356;
2) declaraţiile vamale depuse în locul unei declaraţiei sumare de intrare în conformitate cu art.140 alin.(7) din Cod.
[Pct.317 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
318. În cazul în care postul vamal de supraveghere a solicitat, în conformitate cu art.178 alin.(3) din Cod, ca mărfurile să fie prezentate în vamă deoarece Serviciul Vamal a identificat un nou risc financiar grav sau o altă situaţie specifică în legătură cu o autorizaţie de depunere, o declaraţie vamală sub forma unei înscrieri în evidenţa declarantului cu renunţarea la obligaţia de a prezenta mărfurile, postul vamal de supraveghere indică titularului unei astfel de autorizaţii:
1) perioada specifică de timp în care să se prezinte la vamă mărfurile vizate de acele situaţii;
2) obligaţia de a înscrie în evidenţă data notificării prezentării; şi
3) obligaţia de a respecta pct.316 subpct. 2) – 5) şi 7).
319. În sensul pct.318, eliberarea mărfurilor se face în conformitate cu art.186 din Cod.
320. În cazul în care autorizaţia de depunere a unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţele declarantului stabileşte un termen pentru informarea titularului autorizaţiei respective cu privire la orice controale care trebuie efectuate, mărfurile se consideră că au fost eliberate la expirarea acest termen, cu excepţia cazului în care postul vamal de supraveghere şi-a indicat în acest termen intenţia de a efectua un control.
În cazul în care autorizaţia nu prevede un termen prevăzut la primul alineat, postul vamal de supraveghere eliberează mărfurile în conformitate cu art.186 din Cod.
321. În cazul în care o declaraţie vamală este depusă sub forma unei înscrieri în evidenţa declarantului pentru punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse unui contingent tarifar gestionat în conformitate cu ordinea cronologică a datelor de acceptare a declaraţiilor vamale, titularul autorizaţiei solicită acordarea contingentului tarifar într-o declaraţie suplimentară.
În cazul în care cererea de acordare a unui contingent tarifar gestionat în conformitate cu ordinea cronologică a datelor de acceptare a declaraţiilor vamale se face într-o declaraţie suplimentară, cererea poate fi procesată numai după depunerea declaraţiei respective. Cu toate acestea, data la care mărfurile sunt înscrise în evidenţa declarantului se ia în considerare în scopul repartizării contingentului tarifar. Prin derogare de la primul alineat, Serviciul Vamal poate prevedea că cererea de a beneficia de un contingent tarifar gestionat se face într-un alt formular decât cel menţionat la primul alineat, cu condiţia ca toate informaţiile necesare să fie disponibile pentru ca Serviciul Vamal să se pronunţe asupra validităţii cererii.
Secţiunea a 3-a
Verificarea şi eliberarea mărfurilor
322. În cazul în care postul vamal competent a decis să examineze mărfurile în conformitate cu art.181 lit.c) din Cod sau să preleve probe în conformitate cu art.181 lit.d) din Cod, acesta desemnează ora şi locul în acest scop şi informează declarantul despre aceasta.
La cererea declarantului, postul vamal competent poate desemna un alt loc decât sediul postului vamal sau o oră în afara programului oficial al postului vamal respectiv.
323. În cazul în care postul vamal decide să examineze doar o parte din mărfuri, acesta informează declarantul cu privire la articolele pe care doreşte să le examineze.
În cazul în care declarantul refuză să fie prezent la examinarea mărfurilor sau nu furnizează asistenţa necesară conform cerinţelor Serviciului Vamal, acesta stabileşte un termen-limită pentru prezenţa sau asistenţa sa, dar termenul nu poate depăşi 3 zile lucrătoare.
În cazul în care declarantul nu a respectat cerinţele Serviciului Vamal la expirarea termenului, postul vamal va proceda la verificarea mărfurilor, pe riscul şi cheltuiala declarantului. Dacă este necesar, Serviciul Vamal poate apela la serviciile unui expert.
[Pct.323 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
324. În cazul în care postul vamal decide să preleve probe de mărfuri, acesta informează declarantul în acest sens.
În cazul în care declarantul refuză să fie prezent la prelevarea probelor sau nu furnizează asistenţa necesară conform cerinţelor Serviciului Vamal, acesta stabileşte un termen-limită pentru prezenţa sau asistenţa sa, dar termenul nu poate depăşi 3 zile lucrătoare.
În cazul în care declarantul nu a respectat cerinţele Serviciului Vamal la expirarea termenului, Serviciul Vamal procedează la prelevarea de probe, pe riscul şi cheltuiala declarantului.
Probele vor fi prelevate chiar de Serviciul Vamal. Cu toate acestea, Serviciul Vamal poate solicita prelevarea de probe de către declarant sau poate apela la un expert pentru a preleva probe, sub supravegherea acestuia.
Cantităţile prelevate ca probe nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru analiză sau examinare mai detaliată, inclusiv posibile analize ulterioare.
Cantităţile prelevate ca probe nu se scad din cantitatea declarată.
În cazul unei declaraţii de export sau de perfecţionare pasivă, declarantul poate înlocui cantităţile de mărfuri prelevate ca eşantioane cu mărfuri identice, pentru a completa lotul.
[Pct.324 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
325. În cazul în care examinarea probelor din aceleaşi mărfuri conduce la rezultate diferite, care necesită un tratament vamal diferit, se prelevă probe suplimentare, acolo unde este posibil.
În cazul în care rezultatele examinării probelor suplimentare confirmă rezultatele diferite, se consideră că mărfurile constau din mărfuri diferite în cantităţi corespunzătoare rezultatelor examinării. Acelaşi lucru se aplică în cazul în care nu este posibilă prelevarea de probe suplimentare.
326. Probele prelevate se returnează declarantului la cererea acestuia, cu excepţia următoarelor cazuri:
1) în cazul în care probele au fost distruse prin analiză sau examinare;
2) în cazul în care probele trebuie păstrate de către Serviciul Vamal în oricare dintre scopurile următoare:
a) o examinare ulterioară;
b) o cale de atac sau o acţiune în justiţie.
327. În cazul în care declarantul nu solicită returnarea probelor, Serviciul Vamal poate solicita declarantului să ridice orice probe care au rămas sau să dispună de ele în conformitate cu art.189 alin.(3) din Cod.
328. În cazul în care Serviciul Vamal verifică exactitatea informaţiilor conţinute într-o declaraţie vamală, acesta înregistrează faptul că a fost efectuată o verificare şi rezultatele verificării respective.
În cazul în care numai o parte a mărfurilor a fost examinată, mărfurile examinate se înregistrează.
În cazul în care declarantul a lipsit, absenţa acestuia se consemnează.
Serviciul Vamal informează declarantul cu privire la rezultatele verificării.
329. În cazul în care rezultatele verificării declaraţiei vamale nu sunt în conformitate cu informaţiile furnizate în declaraţie, Serviciul Vamal stabileşte şi înregistrează informaţiile care trebuie luate în considerare în următoarele scopuri:
1) calcularea drepturilor de import sau de export aplicabile mărfurilor;
2) calcularea oricăror restituiri sau avantaje financiare;
3) aplicarea oricăror alte prevederi care reglementează regimul vamal sub care sunt plasate mărfurile.
330. În cazul în care se constată că originea nepreferenţială declarată este incorectă, originea care trebuie luată în considerare în sensul pct.329 subpct. 1) se stabileşte pe baza dovezilor prezentate de către declarant sau, în cazul în care acest lucru nu este suficient sau satisfăcător, pe baza oricăror informaţii disponibile.
331. În cazul în care Serviciul Vamal consideră că verificarea declaraţiei vamale poate duce la plata drepturilor de import sau de export mai mari decât cei care rezultă din detaliile declaraţiei vamale, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri este condiţionată de furnizarea unei garanţii suficiente pentru a acoperi diferenţa dintre suma conformă cu datele din declaraţia vamală şi suma care poate fi plătită în final.
Cu toate acestea, declarantul poate solicita notificarea imediată a datoriei vamale căreia îi pot fi supuse în cele din urmă mărfurile, în loc să depună această garanţie.
332. În cazul în care, pe baza verificării declaraţiei vamale, Serviciul Vamal stabileşte un cuantum al drepturilor de import sau de export diferit de cuantumul ce rezultă din datele din declaraţie, se aplică art.187 alin.(1) din Cod, ce se referă la cuantumul astfel evaluat.
În cazul în care Serviciul Vamal are îndoieli cu privire la aplicarea sau nu a unei interdicţii sau restricţii şi acest lucru nu poate fi rezolvat până când rezultatele verificărilor efectuate de Serviciul Vamal nu sunt disponibile, mărfurilor în cauză nu li se acordă liberul de vamă.
333. Serviciul Vamal notifică declarantului acordarea liberului de vamă pentru mărfuri şi înregistrează acordarea liberului de vamă pentru regimul vamal respectiv, indicând cel puţin referinţa declaraţiei sau notificării vamale şi data acordării liberului de vamă pentru mărfuri.
334. În cazul în care, înainte de acordarea liberului de vamă pentru mărfurile care fac obiectul unei solicitări de acordare a unui contingent tarifar, volumul contingentului tarifar în cauză nu este considerat critic, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri nu este condiţionată de constituirea unei garanţii pentru mărfurile respective.
335. În cazul în care declaraţia pentru un regim vamal sau reexport este depusă folosind alte mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor, Serviciul Vamal poate, în scopul notificării declarantului cu privire la acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, să utilizeze alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor.
În cazul în care mărfurile au fost depozitate temporar înainte de acordarea liberului de vamă, iar postul vamal trebuie să informeze titularul autorizaţiei de exploatare a spaţiilor de depozitare temporară cu privire la acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, informaţiile respective pot fi furnizate folosind alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor.
336. În cazul în care, din oricare dintre motivele enumerate la art.189 alin.(2) din Cod, mărfurilor nu li se poate acorda liberul de vamă sau când acordarea liberului de vamă se constată că mărfurile nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea liberului de vamă, postul vamal va acorda declarantului un termen rezonabil pentru a remedia situaţia mărfurilor.
Serviciul Vamal poate, pe riscul şi pe cheltuiala declarantului, să transfere mărfurile menţionate în primul alineat în spaţii speciale sub supravegherea Serviciului Vamal.
Secţiunea a 4-a
Dispunerea de mărfuri
337. Serviciul Vamal stabileşte tipul şi cantitatea tuturor resturilor sau a deşeurilor rezultate din distrugerea mărfurilor pentru a determina cuantumul drepturilor de import aplicabile resturilor sau deşeurilor respective atunci când sunt plasate sub un regim vamal sau reexportate.
338. Serviciul Vamal poate vinde mărfuri abandonate în favoarea statului sau confiscate numai cu condiţia ca cumpărătorul să îndeplinească imediat formalităţile de plasare a mărfurilor sub regim vamal sau de reexportare a acestora.
În cazul în care mărfurile sunt vândute la un preţ care include cuantumul drepturilor de import, mărfurile se consideră a fi puse în liberă circulaţie. Serviciul Vamal calculează cuantumul drepturilor de import şi îl înregistrează în contabilitate. Acea vânzare va fi efectuată conform procedurilor aplicabile.
Capitolul VI
PUNEREA ÎN LIBERĂ CIRCULAŢIE ŞI SCUTIREA
DE DREPTURI DE IMPORT
Secţiunea 1
Punerea în liberă circulaţie (import)
339. Declarantul va pune la dispoziţia postului vamal la care se depune declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie informaţiile din care rezultă că condiţiile de scutire de drepturi de import prevăzute la art.194 alin.(1) din Cod au fost îndeplinite.
340. Informaţiile menţionate la pct.339 pot fi furnizate prin oricare dintre următoarele mijloace:
1) accesul la datele relevante ale declaraţiei vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reintroduse au fost iniţial exportate sau reexportate de pe teritoriul vamal; dispoziţiile propuse ar putea fi aplicate dacă Serviciul Vamal are acces la detaliile relevante ale declaraţiei vamale sau de reexport;
2) un exemplar tipărit, autentificat de postul vamal, al declaraţiei vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reimportate au fost iniţial exportate sau reexportate de pe teritoriul vamal;
3) un document emis de Serviciul Vamal, cu detaliile relevante ale declaraţiei vamale sau ale declaraţiei de reexport respective;
4) un document eliberat de Serviciul Vamal, care atestă că au fost îndeplinite condiţiile pentru scutirea de drepturi de import (fişa de informaţii INF3). Forma fişei de informaţii INF3 şi procedura de eliberare a respectivei fişe se stabilesc de către Serviciul Vamal.
341. În cazul în care din informaţiile aflate la dispoziţia Serviciului Vamal se stabileşte că mărfurile declarate pentru punere în liberă circulaţie au fost exportate iniţial de pe teritoriul vamal şi au îndeplinit la momentul respectiv condiţiile pentru acordarea scutirii de drepturi de import ca mărfuri reintroduse, informaţiile menţionate la pct.340 nu sunt necesare.
342. Pct. 340 nu se aplică în cazul în care mărfurile pot fi declarate pentru punere în liberă circulaţie verbal sau prin alt act. Prevederile respective nu se aplică nici circulaţiei internaţionale a ambalajelor, a mijloacelor de transport sau a anumitor mărfuri admise în cadrul unor regimuri vamale specifice, cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare.
Secţiunea a 2-a
Supravegherea vamală a mărfurilor puse în liberă
circulaţie cu scutire sau reducere de drepturi
de import datorită destinaţiei lor finale
[Secţiunea a 2-a (pct.343-348) abrogată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 3-a
Procedura de confirmare a forţei majore
349. Drept forţă majoră pot fi considerate următoarele evenimente:
1) război (declarat sau nu), ostilităţi, invazii, acţiuni ale unui inamic străin, mobilizare militară extensivă;
2) embargo;
3) epizootie, epidemie, dezastru natural sau eveniment natural extrem;
4) explozie, incendiu, distrugerea mărfii, distrugerea mijlocului de transport cauzat de un accident rutier.
350. Circumstanţele pot fi atestate ca forţă majoră de neexecutare a obligaţiei doar după constatarea a trei criterii:
1) caracterul lor excepţional ce a determinat neexecutarea obligaţiilor, în afara controlului rezonabil;
2) caracterul lor imprevizibil la plasarea mărfurilor în regim vamal, care nu putea fi cunoscut la producerea forţei majore în momentul plasării mărfurilor în regim vamal;
3) caracterul lor insurmontabil, ele nu pot fi preîntâmpinate, evitate, depăşite, sunt invincibile, iar persoana nu ar fi putut în mod rezonabil să le evite sau să depăşească consecinţele forţei majore.
351. Pentru confirmarea drept forţă majoră, urmează a fi prezentate postului vamal, după caz, următoarele acte:
1) procesul-verbal de constatare şi/sau procesul-verbal cu privire la contravenţie, întocmit de către organele competente (Ministerul Afacerilor Interne, etc.);
2) raportul de expertiză privind starea de facto a mărfurilor, eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie;
3) procesul-verbal de examinare la faţa locului, întocmit de funcţionarul vamal;
4) note, avize, rapoarte, concluzii, eliberate de instituţiile abilitate conform legislaţiei (Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Camera de Comerţ şi Industrie etc.);
5) alte acte relevante.
352. După examinarea tuturor actelor, în cazul în care postul vamal califică împrejurarea de fapt ca forţă majoră închide din oficiu regimul vamal, cu scoaterea din evidenţă a mărfurilor, iar în cazul în care postul vamal nu califică acţiunile ca forţă majoră, închide din oficiu regimul vamal, cu emiterea deciziei de regularizare pentru încasarea drepturilor de import.
Capitolul VII
PROCEDURI SPECIALE
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Subsecţiunea 1
Cerere de autorizare
353. În cazul în care cererea pentru autorizaţiile prevăzute la art.279 alin.(1) din Cod nu se bazează pe o declaraţie vamală, cererea va conţine informaţiile prevăzute în anexa nr.27. Regulile de completare a cererilor de autorizare a regimurilor speciale, procedura şi condiţiile de acordare a autorizaţiilor se stabilesc de Serviciul Vamal.
[Pct.353 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
354. Serviciul Vamal acordă o autorizaţie pentru regimul de destinaţie finală sau regimul de perfecţionare activă persoanelor stabilite în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, în condiţiile în care acestea întrunesc criteriile stabilite de organul vamal.
355. În cazurile menţionate la pct.354, subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal este acea al cărei:
1) loc unde mărfurile care urmează să fie plasate sub regimul de destinaţie finală urmează să fie utilizate pentru prima dată;
2) loc unde mărfurile care urmează să fie plasate sub regimul de perfecţionare activă urmează să fie supuse primei prelucrări.
356. O declaraţie vamală, cu condiţia ca aceasta să fie completată cu elemente de date suplimentare specificate de Serviciul Vamal în conformitate cu art.6 alin.(3) din Cod, este considerată o cerere de autorizare în oricare dintre următoarele cazuri:
1) în cazul în care mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de admitere temporară, cu excepţia cazului în care Serviciul Vamal solicită o cerere formală în cazurile prevăzute la pct.534 subpct. 2);
2) în cazul în care mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de destinaţie finală şi solicitantul intenţionează să dea mărfurilor în întregime destinaţia finală prevăzută;
3) în cazul în care mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de perfecţionare activă;
4) în cazul în care mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de perfecţionare pasivă;
5) în cazul în care a fost acordată o autorizaţie de utilizare a regimului de perfecţionare pasivă şi produsele echivalente urmează să fie puse în liberă circulaţie utilizând sistemul de schimb standard, care nu este reglementat de autorizaţia respectivă;
6) în cazul în care produsele prelucrate urmează să fie puse în liberă circulaţie după perfecţionare pasivă şi operaţiunea de prelucrare implică mărfuri cu caracter necomercial.
357. Pct. 356 nu se aplică în niciunul dintre următoarele cazuri:
1) declaraţia simplificată;
2) vămuirea centralizată;
3) înscrierea în evidenţa declarantului;
4) în cazul în care se solicită utilizarea mărfurilor echivalente în conformitate cu art.290 din Cod;
5) în cazul în care subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal informează declarantul că este necesară verificarea condiţiilor economice în conformitate cu art.279 alin.(7) din Cod;
6) în cazul în care se solicită o autorizaţie cu efect retroactiv în conformitate cu art.279 alin.(3) din Cod, cu excepţia cazurilor menţionate la pct.356 subpct. 5) sau 6).
358. În cazul în care Serviciul Vamal consideră că plasarea mijloacelor de transport sau a pieselor de schimb, a accesoriilor şi a echipamentelor pentru mijloacele de transport în regimul de admitere temporară ar presupune un risc grav de nerespectare a uneia dintre obligaţiile prevăzute de legislaţia vamală, declaraţia vamală menţionată la pct.356 nu poate fi efectuată verbal sau în conformitate cu pct.287. În acest caz, Serviciul Vamal informează declarantul cu privire la aceasta fără întârziere, după prezentarea mărfurilor la vamă.
359. Obligaţia de a furniza elemente de date suplimentare menţionate la pct.356 nu se aplică în cazurile care implică oricare dintre următoarele tipuri de declaraţii:
1) declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie efectuate verbal în conformitate cu pct.381;
2) declaraţiile vamale de admitere temporară sau declaraţiile de reexport efectuate verbal în conformitate cu pct.279 sau 280;
3) declaraţiile vamale de admitere temporară sau declaraţiile de reexport în conformitate cu pct.285 care se consideră a fi făcute în conformitate cu pct.287.
360. Carnetele ATA şi CPD sunt considerate cereri de acordare a unei autorizaţii de admitere temporară dacă îndeplinesc toate următoarele condiţii:
1) carnetul a fost emis într-o parte contractantă la Convenţia ATA sau la Convenţia de la Istanbul şi a fost avizat şi garantat de o asociaţie care face parte dintr-un lanţ de garantare, astfel cum este definit în art.1 lit.(d) din anexa A la Convenţia de la Istanbul;
2) carnetul se referă la mărfuri şi utilizări prevăzute de convenţia în temeiul căreia a fost emis;
3) carnetul este certificat de autorităţile vamale;
4) carnetul este valabil pe teritoriul vamal.
3601. Dacă o cerere de autorizaţie a fost făcută pe baza unei declaraţii vamale în conformitate cu pct.356 şi 360, autorizaţia se acordă prin acordarea liberului de vamă pentru regimul vamal respectiv.
[Pct.3601 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
361. În cazul în care o declaraţie vamală verbală este considerată o cerere de acordare a unei autorizaţii de admitere temporară în conformitate cu pct.356, declarantul trebuie să prezinte un document justificativ, conform anexei nr.28.
Subsecţiunea a 2-a
Luarea deciziei asupra unei cereri
362. În cazul în care subdiviziunea Serviciului Vamal competentă să decidă cu privire la cererea menţionată la pct.353 decide să acorde autorizaţia, aceasta utilizează formularele prevăzute în anexa nr.29 Regulile de completare a cererilor de autorizare a regimurilor speciale, procedura şi condiţiile de acordare, modificare, suspendare, revocare, anulare autorizaţiilor se aprobă de Serviciul Vamal.
[Pct.362 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
363. Condiţia prevăzută la art.279 alin.(6) lit.b) din Cod nu se aplică autorizaţiilor de perfecţionare activă, cu excepţia cazului în care calcularea cuantumului dreptului de import se face în conformitate cu art.96 alin.(4) din Cod, există dovezi că interesele esenţiale ale producătorilor din Republica Moldova sunt susceptibile de a fi afectate negativ, iar cazul nu este reglementat de pct.365 subpct.1) şi 2).
[Pct.363 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
364. Condiţia prevăzută la art.279 alin.(6) lit.b) din Cod nu se aplică autorizaţiilor de perfecţionare pasivă, cu excepţia cazului în care există dovezi că interesele esenţiale ale producătorilor din Republica Moldova sunt susceptibile de a fi afectate negativ, iar mărfurile nu sunt destinate a fi reparate.
365. Condiţiile economice de perfecţionare activă se consideră îndeplinite atunci când cererea se referă la oricare dintre următoarele operaţiuni:
1) reparaţie;
2) prelucrarea mărfurilor puse direct sau indirect la dispoziţia titularului autorizaţiei, efectuată conform caietului de sarcini, în numele unei persoane stabilite în afara teritoriului vamal, în general cu plata numai a costurilor de prelucrare;
3) prelucrarea mărfurilor pentru a asigura conformitatea acestora cu cerinţele tehnice pentru punerea lor în liberă circulaţie;
4) prelucrarea mărfurilor cu caracter necomercial;
5) prelucrarea mărfurilor obţinute în baza unei autorizaţii anterioare, a cărei eliberare a fost supusă unei examinări a condiţiilor economice;
6) prelucrarea mărfurilor în mostre;
7) prelucrarea oricărui tip electronic de componente, piese, ansambluri sau orice alte materiale în produse de tehnologie a informaţiei;
8) prelucrarea mărfurilor care se încadrează la poziţiile 2707 sau 2710 din Nomenclatura combinată în produse care se încadrează la poziţiile 2707, 2710 sau 2902 din Nomenclatura combinată;
9) reducerea la deşeuri şi resturi, distrugerea, recuperarea pieselor sau componentelor;
10) denaturare;
11) formele uzuale de manipulare prevăzute la art.289 din Cod.
366. În scopul acordării unei autorizaţii în conformitate cu art.290 alin.(4) din Cod, nu este relevant dacă utilizarea mărfurilor echivalente este sistematică sau nu.
367. Utilizarea mărfurilor echivalente nu este autorizată pentru mărfurile care au fost modificate genetic sau care conţin elemente care au suferit modificări genetice.
368. Sunt considerate ca mărfuri echivalente în regim de perfecţionare activă:
1) mărfurile aflate într-un stadiu de prelucrare superior celui al mărfurilor străine care fac obiectul regimului de perfecţionare activă atunci când partea esenţială a transformării acestor mărfuri echivalente se efectuează în întreprinderea titularului autorizaţiei sau în întreprinderea unde operaţiunea se efectuează pe seama acestuia;
2) în caz de reparaţie, mărfuri noi în locul mărfurilor uzate sau mărfuri în stare mai bună decât mărfurile străine plasate sub regimul de perfecţionare activă;
3) mărfuri cu caracteristici tehnice similare mărfurilor pe care le înlocuiesc, cu condiţia să aibă acelaşi cod din nouă cifre din Nomenclatura combinată şi o calitate comercială identică.
[Pct.368 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
369. În cazul regimului de admitere temporară, mărfurile echivalente pot fi utilizate numai în cazul în care autorizaţia de admitere temporară a paleţilor şi a pieselor de schimb ale acestora, accesoriilor şi echipamentelor, containerelor şi pieselor lor de schimb cu scutire totală de drepturi de import este acordată în conformitate cu pct.490-492.
[Pct.369 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
370. Autorizaţia de perfecţionare activă IM/EX precizează, la cererea solicitantului, că produsele prelucrate sau mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare activă IM/EX care nu au fost declarate pentru un alt regim vamal sau reexportate la expirarea perioadei de încheiere sunt considerate a fi fost puse în liberă circulaţie la data expirării perioadei de încheiere. Acest punct nu se aplică în cazul în care mărfurile fac obiectul unor prohibiţii sau restricţii.
371. Autorizaţiile de utilizare a regimului vamal de perfecţionare activă IM/EX, de perfecţionare activă EX/IM sau de destinaţie finală prevăd că titularul autorizaţiei trebuie să prezinte biroului vamal de supraveghere un decont de încheiere în termen de 30 de zile de la expirarea termenului-limită pentru încheiere. Cu toate acestea, biroul vamal de supraveghere poate acorda o derogare de la obligaţia de a prezenta decontul de încheiere în cazul în care consideră că acesta nu este necesar.
372. La cererea titularului autorizaţiei, Serviciul Vamal prelungeşte termenul menţionat la pct.371 până la 60 de zile. În cazurile stabilite de Serviciul Vamal, acesta prelungeşte termenul chiar dacă termenul a expirat.
373. Decontul de încheiere va conţine datele stabilite de Serviciul Vamal.
374. În cazul în care produsele sau mărfurile prelucrate plasate sub regimul de perfecţionare activă IM/EX sunt considerate a fi puse în liberă circulaţie în conformitate cu pct.370, acest fapt se menţionează în decontul de încheiere.
[Pct.374 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
375. În cazul în care autorizaţia de perfecţionare activă IM/EX specifică că produsele sau mărfurile prelucrate plasate sub acest regim sunt considerate a fi fost puse în liberă circulaţie la data expirării termenului de încheiere, titularul autorizaţiei prezintă decont de încheiere către biroul vamal de supraveghere menţionat, astfel cum se menţionează la pct.371.
376. În cazul în care mărfurile autohtone sunt depozitate împreună cu mărfuri străine într-o unitate de depozitare pentru antrepozit vamal şi este imposibil sau ar fi posibil doar la un cost disproporţionat să se identifice în orice moment fiecare tip de mărfuri (depozitare comună), autorizaţia menţionată la art.279 alin.(1) lit.b) din Cod se stabileşte că se efectuează separarea contabilă cu privire la fiecare tip de mărfuri, starea vamală şi, după caz, originea mărfurilor.
Mărfurile autohtone depozitate împreună cu mărfurile străine într-o unitate de depozitare menţionată la prezentul punct au acelaşi cod din nouă cifre din Nomenclatura combinată, aceeaşi calitate comercială şi aceleaşi caracteristici tehnice.
377. Evidenţele prevăzute la art.285 alin.(1) din Cod trebuie să conţină următoarele:
1) după caz, trimiterea la autorizaţia necesară pentru plasarea mărfurilor într-un regim special;
2) MRN-ul sau, în cazul în care nu există, orice alt număr sau cod de identificare a declaraţiilor vamale prin care mărfurile sunt plasate sub regimul special şi, în cazul în care regimul a fost încheiat în conformitate cu art.286 alin.(1) din Cod, informaţii despre modul în care regimul vamal s-a încheiat;
3) date care să permită identificarea fără echivoc a documentelor vamale, altele decât declaraţiile vamale, a oricăror alte documente relevante referitoare la plasarea mărfurilor sub un regim special şi a oricăror alte documente relevante pentru încheierea corespunzătoare a regimului;
4) informaţii referitoare la mărci, numere de identificare, numărul şi tipul de ambalaje, cantitatea şi descrierea comercială sau tehnică standard a mărfurilor şi, atunci când este cazul, mărcile de identificare de pe container necesare pentru identificarea mărfurilor;
5) localizarea mărfurilor şi informaţii despre orice mişcare a acestora;
6) statutul vamal al mărfurilor;
7) detalii privind formele uzuale de manipulare şi, după caz, noua clasificare tarifară rezultată din acele forme uzuale de manipulare;
8) detalii privind admiterea temporară sau destinaţia finală;
9) detalii privind perfecţionarea activă sau pasivă, inclusiv informaţii despre natura prelucrării;
10) în cazul în care se aplică art.96 alin.(1) din Cod, costurile de depozitare sau forme uzuale de manipulare;
11) rata randamentului sau metoda sa de calcul, după caz;
12) menţiuni care permit supravegherea vamală şi controlul utilizării mărfurilor echivalente în conformitate cu art.290 din Cod;
13) în cazul în care este necesară separarea contabilă, informaţii despre tipul mărfurilor, statutul vamal şi, după caz, originea mărfurilor;
14) în cazurile de admitere temporară menţionate la pct.543 şi 544, menţiunile prevăzute la punctul respectiv;
15) în cazurile de perfecţionare activă menţionate la pct.551 şi 552, informaţiile cerute de aceste puncte;
16) după caz, detalii privind orice transfer de drepturi şi obligaţii în conformitate cu art.287 din Cod;
17) în cazul în care evidenţele nu fac parte din contabilitatea principală în scopuri vamale, o trimitere la acele conturi principale în scopuri vamale;
18) informaţii suplimentare pentru cazuri speciale, la solicitarea Serviciului Vamal din motive justificate.
378. În cazul zonelor libere, evidenţele trebuie să conţină, pe lângă informaţiile prevăzute la pct.377, următoarele:
1) date care să permită identificarea documentelor de transport pentru mărfurile care intră sau ies din zonele libere;
2) date privind utilizarea sau consumul mărfurilor a căror punere în liberă circulaţie sau admitere temporară nu ar atrage aplicarea drepturilor de import în conformitate cu art.315 alin.(2) din Cod.
379. Serviciul Vamal renunţă la obligaţia referitoare la unele dintre informaţiile prevăzute la pct.377 şi 378, în cazul în care această renunţare nu afectează în mod negativ supravegherea şi controalele vamale privind utilizarea unui regim special.
380. În cazul admiterii temporare, evidenţele se păstrează numai dacă acest lucru este solicitat de Serviciul Vamal.
381. Formele uzuale de manipulare menţionate la art.289 din Cod sunt prevăzute în anexa nr.30.
382. În cazul în care valoarea totală a animalelor, născute pe teritoriul vamal din animale care fac obiectul unei declaraţii vamale şi care sunt plasate sub regimul de depozitare, de admitere temporară sau de perfecţionare activă, depăşeşte echivalentul în lei moldoveneşti a 100 euro, animalele respective se consideră a fi mărfuri străine şi se plasează sub acelaşi regim ca şi animalele din care s-au născut.
383. Obligaţia de a depune o declaraţie suplimentară nu se aplică pentru mărfurile pentru care un alt regim special decât cel de tranzit a fost încheiat prin plasarea lor sub un alt regim special decât cel de tranzit, atunci când toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
1) titularul autorizaţiei pentru primul regim special şi pentru regimul special ulterior este aceeaşi persoană;
2) declaraţia vamală pentru primul regim special a fost depusă în forma standard sau declarantul a depus o declaraţie suplimentară în conformitate cu art.166 alin.(1) din Cod în ceea ce priveşte primul regim special;
3) primul regim special se încheie prin plasarea mărfurilor sub un regim special ulterior, altul decât destinaţia finală sau perfecţionarea activă, în urma depunerii unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţele declarantului.
Subsecţiunea a 3-a
Reguli procedurale
384. Subdiviziunea competentă poate permite în cazuri excepţionale ca declaraţia vamală să fie depusă la un post vamal care nu este specificat în autorizaţie. În acest caz, subdiviziunea competentă informează fără întârziere subdiviziunea responsabilă de supraveghere.
385. În cazul în care mărfurile au fost plasate sub un regim special prin intermediul a două sau mai multe declaraţii vamale în temeiul unei singure autorizaţii, plasarea acestor mărfuri sau a produselor obţinute din ele sub un regim vamal ulterior ori alocarea lor pentru destinaţia finală prescrisă este considerată ca încheierea regimului pentru mărfurile în cauză plasate în temeiul primei declaraţii vamale în ordine cronologică.
386. În cazul în care mărfurile au fost plasate sub un regim special prin intermediul a două sau mai multe declaraţii vamale în temeiul unei singure autorizaţii, iar regimul special este încheiat prin scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal sau prin distrugerea mărfurilor fără deşeuri rămase, scoaterea sau distrugerea mărfurilor fără deşeuri rămase se consideră a fi încheierea regimului pentru mărfurile în cauză plasate în temeiul primei declaraţii vamale în ordine cronologică.
387. Prin derogare de la pct.385 şi 386, titularul autorizaţiei sau titularul regimului poate solicita efectuarea încheierii regimului în legătură cu mărfuri specifice plasate sub regim.
388. Aplicarea punctelor pct.385 şi 386 nu trebuie să conducă la avantaje nejustificate în privinţa drepturilor de import.
389. În cazul în care mărfurile plasate sub regimul special sunt plasate împreună cu alte mărfuri şi se înregistrează distrugerea totală sau o pierdere iremediabilă, biroul/ postul vamal poate accepta dovezile prezentate de titularul regimului care să indice cantitatea reală a mărfurilor plasate sub regim care a fost distrusă sau pierdută.
În cazul în care titularul regimului nu poate prezenta dovezi acceptabile pentru biroul/postul vamal, cantitatea de mărfuri care a fost distrusă sau pierdută se stabileşte prin referire la proporţia mărfurilor de acelaşi tip aflată sub regim la momentul în care a intervenit distrugerea sau pierderea.
390. Biroul vamal de supraveghere verifică fără întârziere decontul de încheiere, astfel cum se menţionează în pct.371. Biroul vamal de supraveghere poate accepta cuantumul drepturilor de import de plătit, astfel cum este stabilit de titularul autorizaţiei. Cuantumul drepturilor de import de plătit se înscrie în fişe de evidenţe, conform dispoziţiilor art.111 din Cod, în termen de 14 zile de la data la care decontul de încheiere a fost comunicat biroului vamal de supraveghere.
391. Subdiviziunea competentă decide dacă poate avea loc sau nu un transfer al drepturilor şi obligaţiilor prevăzute la art.287 din Cod. Dacă un astfel de transfer poate avea loc, subdiviziunea competentă stabileşte condiţiile în care este permis transferul. Procedura şi condiţiile de efectuare a transferului se stabileşte de Serviciul Vamal.
392. Circulaţia mărfurilor către postul vamal de ieşire în vederea încheierii unui regim special, altul decât destinaţia finală şi perfecţionarea pasivă prin scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, se efectuează sub acoperirea declaraţiei de reexport.
393. În cazul în care mărfurile circulă sub regimul de perfecţionare pasivă de la postul vamal de plasare la postul vamal de ieşire, mărfurile cad sub incidenţa dispoziţiilor care ar fi fost aplicabile dacă mărfurile ar fi fost plasate sub regimul de export.
394. În cazul în care mărfurile circulă sub regimul de destinaţie finală către postul vamal de ieşire, mărfurile cad sub incidenţa dispoziţiilor care ar fi fost aplicabile dacă mărfurile ar fi fost plasate sub regimul de export.
395. Pentru orice circulaţie care nu cade sub incidenţa pct.392-394 nu sunt necesare alte formalităţile vamale decât ţinerea evidenţelor menţionate la art.285 din Cod.
396. În cazul în care circulaţia mărfurilor are loc în conformitate cu pct.392-394, mărfurile rămân sub regimul special până la scoaterea lor de pe teritoriul vamal.
397. Utilizarea mărfurilor echivalente nu face obiectul formalităţilor pentru plasarea mărfurilor sub regim special.
398. Mărfurile echivalente pot fi depozitate împreună cu alte mărfuri autohtone sau mărfuri străine. În astfel de cazuri, Serviciul Vamal poate stabili metode specifice de identificare a mărfurilor echivalente în scopul de a le deosebi de celelalte mărfuri autohtone sau străine.
Dacă este imposibil sau ar fi posibil doar la un cost disproporţionat să se identifice în orice moment fiecare tip de mărfuri, se efectuează separarea contabilă cu privire la fiecare tip de mărfuri, statutul vamal şi după caz, originea mărfurilor.
399. În cazul destinaţiei finale, mărfurile care sunt înlocuite cu mărfuri echivalente nu se mai află sub supraveghere vamală în niciunul dintre următoarele cazuri:
1) mărfurile echivalente au fost utilizate în scopurile prevăzute pentru aplicarea scutirii totale sau parţiale de drepturi de import;
2) mărfurile echivalente sunt exportate, distruse sau abandonate în favoarea statului;
3) mărfurile echivalente au fost utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea scutirii de drepturi de import, iar drepturile de import aplicabile nu au fost plătite.
400. În cazul antrepozitului vamal şi al admiterii temporare, mărfurile echivalente devin mărfuri străine, iar mărfurile pe care le înlocuiesc devin mărfuri autohtone în momentul acordării liberului de vamă pentru următorul regim vamal care încheie regimul sau în momentul în care mărfurile echivalente au părăsit teritoriul vamal.
401. În cazul perfecţionării active, mărfurile echivalente şi produsele prelucrate obţinute din acestea devin mărfuri străine, iar mărfurile pe care le înlocuiesc devin mărfuri autohtone în momentul acordării liberului de vamă pentru regimul vamal ulterior care încheie regimul sau în momentul când produsele prelucrate au părăsit teritoriul vamal.
Cu toate acestea, atunci când mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare activă sunt introduse pe piaţă înainte de încheierea regimului, statutul acestora se modifică în momentul introducerii pe piaţă. În cazul în care se stabileşte că mărfurile echivalente nu vor fi disponibile în momentul introducerii mărfurilor pe piaţă, Serviciul Vamal permite, la cererea titularului regimului, ca mărfurile echivalente să fie disponibile la un moment ulterior, într-un termen rezonabil care urmează să fie stabilit de acesta.
402. În cazul exportului anticipat al produselor prelucrate sub regim de perfecţionare activă, mărfurile echivalente şi produsele prelucrate obţinute din acestea devin mărfuri străine cu efect retroactiv în momentul în care li se acordă liberul de vamă pentru regimul de export, dacă mărfurile care urmează să fie importate sunt plasate sub regimul vamal suspensiv. Dacă mărfurile care urmează să fie importate sunt plasate sub regim de perfecţionare activă, acestea devin în acelaşi timp mărfuri autohtone.
Secţiunea a 2-a
Tranzit
Subsecţiunea 1
Dispoziţii generale
403. În cazul în care, în cursul deplasării mărfurilor dintr-un punct în altul pe teritoriul vamal, mărfurile părăsesc şi intră din nou pe teritoriul vamal, controalele şi formalităţile vamale aplicabile în conformitate cu Convenţia TIR, Convenţia de la Istanbul sau în conformitate cu actele Uniunii Poştale Universale se efectuează în punctele în care mărfurile părăsesc temporar teritoriul vamal şi în care reintră pe acel teritoriu.
404. Mărfurile autohtone care sunt eligibile pentru rambursarea sau remiterea drepturilor de import în conformitate cu art.121 alin.(1) din Cod pot fi plasate sub regimul de tranzit extern menţionat la art.121 alin.(5) şi art.291 alin.(2) din Cod.
În cazul în care mărfurile autohtone sunt exportate într-o ţară străină şi transportate pe teritoriul vamal în cadrul unei operaţiuni TIR sau printr-un regim de tranzit în conformitate cu Convenţia de la Istanbul, mărfurile vor fi plasate sub regimul de tranzit extern menţionat la art.291 alin.(2) din Cod.
405. Mărfurile, împreună cu MRN-ul declaraţiei de tranzit , sunt prezentate la fiecare post vamal de tranzit.
[Pct.405 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
406. Cerinţele privind datele pentru documentul de însoţire a tranzitului şi, dacă este necesar, pentru lista de articole sunt stabilite de Serviciul Vamal.
407. Documentul certificat de postul vamal de destinaţie la cererea persoanei care prezintă mărfurile şi informaţiile solicitate de postul respectiv conţine datele conform formularului aprobat de Serviciul Vamal.
408. Operaţiunea TIR se consideră a fi încheiată în mod corect în termenul stabilit în conformitate cu regulile definite de Serviciul Vamal în cazul în care titularul carnetului TIR sau asociaţia garantă prezintă, spre satisfacţia postului de plecare, unul dintre următoarele documente de identificare a mărfurilor:
1) un document certificat de subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal care identifică mărfurile şi stabileşte că mărfurile au fost prezentate la postul vamal de destinaţie sau de ieşire sau au fost livrate unui destinatar agreat, conform art.297 alin.(1) din Cod;
2) un document vamal eliberat într-o ţară străină în care mărfurile sunt plasate sub un regim vamal;
3) un document eliberat într-o ţară străină, ştampilat sau certificat în alt mod de către autoritatea vamală a ţării respective şi care stabileşte că mărfurile sunt considerate a fi în liberă circulaţie în acea ţară.
409. În locul documentelor menţionate la pct.408 pot fi furnizate drept dovadă copii ale acestor certificate ca fiind copii conforme de către autoritatea care a certificat documentele originale sau de către autoritatea ţării străine în cauză.
410. În cazul în care o infracţiune sau o neregulă a fost săvârşită în cursul sau în legătură cu o operaţiune de tranzit ATA, postul vamal de plecare informează deţinătorul carnetului ATA şi asociaţia garantă cu privire la infracţiune sau neregulă în termen de un an de la data expirării termenului de valabilitate a carnetului.
411. Ca probă alternativă de încheiere a unei operaţiuni de tranzit ATA, se consideră încheiată în mod corect atunci când deţinătorul carnetului ATA prezintă, în termenele prevăzute la art.9 alin.(1) lit.a) şi b) din anexa A la Convenţia de la Istanbul şi într-o măsură considerată satisfăcătoare postului de plecare, unul dintre următoarele documente de identificare a mărfurilor:
1) documentele menţionate la art.10 din anexa A la Convenţia de la Istanbul;
2) un document certificat de Serviciul Vamal prin care se constată că mărfurile au fost prezentate la postul vamal de destinaţie sau de ieşire;
3) un document eliberat de autorităţile vamale dintr-o ţară străină în care mărfurile sunt plasate sub regim vamal.
412. În locul documentelor menţionate la pct.411, pot fi furnizate drept dovadă copiile acestora certificate ca fiind copii conforme de către autoritatea care a certificat documentele originale.
413. Serviciul Vamal acceptă o declaraţie de tranzit pe hârtie în cazul unei defecţiuni temporare a:
1) sistemului electronic de tranzit;
2) sistemului informatizat utilizat de titularii regimului pentru depunerea declaraţiei de tranzit prin intermediul tehnicilor de prelucrare electronică a datelor;
3) conexiunea electronică între sistemul informatic utilizat de titularii regimului de depunere a declaraţiei de tranzit prin intermediul tehnicilor de prelucrare electronică a datelor şi sistemul electronic de tranzit.
414. Normele privind utilizarea unei declaraţii de tranzit pe hârtie sunt stabilite de Serviciul Vamal. Acceptarea unei declaraţii de tranzit pe hârtie în cazul unei defecţiuni temporare, astfel cum este menţionată la pct.413 subpct. 2) sau 3), este supusă aprobării de către Serviciul Vamal.
415. Aparatul central al Serviciului Vamal poate efectua controale ulterioare a informaţiilor furnizate şi ale oricăror documente, formulare, autorizaţii sau date referitoare la operaţiunea de tranzit pentru a verifica autenticitatea menţiunilor, a informaţiilor schimbate şi a ştampilelor. Astfel de controale se efectuează atunci când apar dubii cu privire la acurateţea şi autenticitatea informaţiilor furnizate sau atunci când se suspectează fraudă. De asemenea, poate fi făcută pe baza analizei de risc sau prin selecţie aleatorie.
416. În cazul în care Aparatul central al Serviciului Vamal demarează un control ulterior a informaţiilor legate de regimul de tranzit, condiţiile prevăzute la art.286 alin.(2) din Cod pentru încheierea regimului de tranzit se consideră neîndeplinite până la confirmarea autenticităţii şi exactităţii datelor. Postul vamal care primeşte o cerere de control ulterior, conform pct.415, furnizează fără întârziere un răspuns.
[Pct.416 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
417. Un lot poate cuprinde atât mărfuri care urmează să fie plasate sub regimul de tranzit extern în conformitate cu art.291 din Cod, cât şi mărfuri care urmează să fie plasate sub regimul de tranzit intern în conformitate cu art.292 din Cod, cu condiţia ca fiecare articol din mărfurile din lot este marcat corespunzător în declaraţia de tranzit.
Subsecţiunea a 2-a
Formalităţi la postul vamal de plecare
418. Fiecare declaraţie de tranzit include numai mărfurile plasate sub regim de tranzit care sunt transportate sau care urmează să fie transportate de la un post vamal de plecare la un post vamal de destinaţie cu un singur mijloc de transport, într-un container sau într-un colet.
Cu toate acestea, o declaraţie de tranzit poate include mărfurile transportate sau care urmează să fie transportate de la un post vamal de plecare la un post vamal de destinaţie în mai mult de un container sau în mai mult de un colet, în cazul în care containerele sau coletele sunt încărcate pe un singur mijloc de transport.
419. În sensul pct.418, oricare dintre următoarele se consideră, de asemenea, că constituie un singur mijloc de transport, cu condiţia ca mărfurile transportate să fie expediate împreună:
1) un vehicul rutier însoţit de remorca sau semiremorca acestuia;
2) un set de garnituri de cale ferată sau vagoane;
3) bărci care constituie un singur lanţ.
420. În cazul în care, în scopul regimului de tranzit, un singur mijloc de transport este utilizat pentru încărcarea mărfurilor la mai multe posturi vamale de plecare şi pentru descărcarea la mai multe posturi vamale de destinaţie, se depun declaraţii de tranzit separate pentru fiecare lot de marfă.
421. Mărfurile plasate sub regim de tranzit sunt transportate la postul vamal de destinaţie pe un itinerar justificat din punct de vedere economic.
În cazul în care postul vamal de plecare sau titularul regimului consideră necesar, acel post vamal stabileşte un itinerariu pentru circulaţia mărfurilor în timpul regimului de tranzit, ţinând seama de orice informaţii relevante comunicate de titularul regimului.
La stabilirea unui itinerariu, postul vamal introduce în sistemul de tranzit electronic cel puţin oraşele prin care urmează să aibă loc tranzitul.
4211. În scopul verificării exactităţii informaţiilor conţinute într-o declaraţie de tranzit care a fost acceptată, postul vamal de plecare poate:
1) să examineze declaraţia şi documentele justificative;
2) să solicite declarantului furnizarea altor documente;
3) să verifice mărfurile;
4) să preleve probe în vederea analizei sau examinării detaliate a mărfurilor.
Postul vamal de plecare verifică existenţa şi valabilitatea garanţiei.
[Pct.4211 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
422. În cazul în care mărfurile urmează să fie plasate sub regim de tranzit, postul vamal de plecare sigilează următoarele:
1) spaţiul care conţine mărfurile, în care mijlocul de transport sau containerul a fost recunoscut de postul vamal de plecare ca potrivit pentru sigilare;
2) fiecare pachet individual, în alte cazuri.
423. Postul vamal de plecare înregistrează numărul sigiliilor şi identificatorii individuali ai sigiliului, în sistemul electronic de tranzit.
424. Postul vamal de plecare consideră că mijloacele de transport sau containerele sunt adecvate pentru sigilare în următoarele condiţii:
1) sigiliile pot fi aplicate simplu şi eficient pe mijlocul de transport sau pe container;
2) mijlocul de transport sau containerul este astfel construit încât la scoaterea sau introducerea mărfurilor, îndepărtarea sau introducerea lasă urme vizibile, sigiliile sunt deteriorate sau prezintă semne de manipulare sau un sistem electronic de monitorizare înregistrează scoaterea sau introducerea;
3) mijlocul de transport sau containerul nu conţine spaţii ascunse în care mărfurile pot fi ascunse;
4) spaţiile rezervate mărfurilor sunt uşor accesibile pentru control de către Serviciul Vamal.
425. Vehiculele rutiere, remorcile, semiremorcile şi containerele omologate pentru transportul mărfurilor sub sigiliu vamal în conformitate cu un acord internaţional la care Republica Moldova este parte contractantă sunt, de asemenea, considerate potrivite pentru sigilare.
426. Sigiliile vamale trebuie să aibă cel puţin următoarele caracteristici esenţiale şi să respecte următoarele specificaţii tehnice:
1) caracteristici esenţiale ale sigiliilor:
a) sunt intacte şi bine fixate în timpul utilizării normale;
b) sunt uşor de verificat şi de recunoscut;
c) sunt astfel fabricate încât orice deteriorare, manipulare sau îndepărtare să lase urme vizibile cu ochiul liber;
d) sunt concepute pentru o singură utilizare sau, dacă sunt destinate utilizării multiple, să fie astfel proiectate încât să poată primi o marcă de identificare clară, individuală de fiecare dată când sunt reutilizate;
e) poartă identificatoare unice ale sigiliului, care sunt permanente, uşor lizibile şi numerotate unic;
2) specificaţii tehnice:
a) forma şi dimensiunile sigiliilor pot varia în funcţie de metoda de sigilare utilizată, dar dimensiunile trebuie să fie de aşa natură încât să asigure că mărcile de identificare sunt uşor de citit;
b) mărcile de identificare ale sigiliilor trebuie să fie imposibil de falsificat şi greu de reprodus;
c) materialul utilizat trebuie să fie rezistent la spargerea accidentală şi astfel încât să prevină falsificarea sau reutilizarea nedetectabile.
427. În cazul în care sigiliile au fost certificate de un organism competent în conformitate cu Standardul internaţional ISO nr.17712:2013 "Containere de marfă - Sigilii mecanice", se consideră că aceste sigilii îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct.426.
Pentru transporturile containerizate, sigiliile cu caracteristici de înaltă securitate trebuie utilizate în cea mai mare măsură posibilă.
428. Sigiliul vamal va purta următoarele indicaţii:
1) cuvintele "Serviciul Vamal" sau o abreviere corespunzătoare;
2) sigla "MD".
429. Ori de câte ori un sigiliu trebuie îndepărtat pentru a permite inspecţia vamală, Serviciul Vamal se va strădui să resigileze, după caz, cu un sigiliu personalizat cu elemente de securitate cel puţin echivalente şi va nota detaliile acţiunii, inclusiv noul număr al sigiliului, pe documentaţia de marfă.
430. Prin derogare de la pct.422:
1) postul vamal de plecare poate decide să nu sigileze mărfurile plasate sub regim de tranzit şi să se bazeze în schimb pe descrierea mărfurilor din declaraţia de tranzit sau din documentele suplimentare, cu condiţia ca descrierea să fie suficient de precisă pentru a permite identificarea uşoară a mărfurilor şi să precizeze cantitatea şi natura acestora şi orice caracteristici speciale, cum ar fi numerele de serie ale mărfurilor.
2) cu excepţia cazului în care postul vamal de plecare decide altfel, nici mijloacele de transport şi nici coletele individuale care conţin mărfurile nu vor fi sigilate atunci când:
a) mărfurile sunt transportate pe calea aerului şi fie se aplică etichete pe fiecare lot care poartă numărul bonului de transport aerian însoţitor, fie lotul constituie o unitate de încărcare pe care este indicat numărul bonului de transport aerian însoţitor;
b) mărfurile sunt transportate pe calea ferată, iar măsurile de identificare se aplică de către companiile feroviare.
431. Numai mărfurile care au fost sigilate în conformitate cu pct.422 sau pentru care s-au luat măsuri alternative de identificare în conformitate cu pct.430 sunt eliberate pentru regimul de tranzit.
La eliberarea mărfurilor, postul vamal de plecare transmite detaliile operaţiunii de tranzit postului vamal de destinaţie declarat. Aceste informaţii se bazează pe datele obţinute din declaraţia de tranzit, astfel cum a fost modificată, după caz.
432. Postul vamal de plecare notifică titularului regimului acordarea liberului de vamă al mărfurilor pentru regimul de tranzit şi îi furnizează, la cererea titularului regimului, un document de însoţire a tranzitului.
Documentul de însoţire a tranzitului este furnizat utilizând formularul aprobat de Serviciul Vamal şi, dacă este necesar, completat cu lista articolelor în formularul aprobat de Serviciul Vamal.
[Pct.432 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
4321. MRN-ul declaraţiei de tranzit şi alte documente care însoţesc mărfurile sunt prezentate ori de câte ori Serviciul Vamal solicită acest lucru. MRN-ul declaraţiei de tranzit se transmite Serviciului Vamal prin intermediul unor tehnici de prelucrare electronică a datelor. În cazul în care transmiterea MRN-ului prin intermediul unor tehnici de prelucrare electronică a datelor nu este posibilă, Serviciul Vamal acceptă transmiterea MRN-ului prin intermediul unui document de însoţire a tranzitului, al unui cod de bare sau prin intermediul oricăror alte mijloace de comunicare a MRN-ului.
[Pct.4321 introdus prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
Subsecţiunea a 3-a
Formalităţi în timpul procedurii de tranzit
433. Transportatorul prezintă fără întârzieri nejustificate după incident mărfurile împreună cu MRN-ul declaraţiei de tranzit la cel mai apropiat post vamal în cazul în care:
1) transportatorul este obligat să se abată de la itinerarul prescris în conformitate cu pct.416 din cauza unor circumstanţe independente de voinţa sa;
2) sigiliile sunt deteriorate sau manipulate în cursul unei operaţiuni de transport din motive independente de voinţa transportatorului;
3) sub supravegherea Serviciului Vamal, mărfurile se transferă dintr-un mijloc de transport în alt mijloc de transport;
4) pericolul iminent necesită descărcarea imediată parţială sau totală a mijlocului de transport sigilat;
5) există un incident care poate afecta capacitatea titularului procedurii sau a transportatorului de a-şi respecta obligaţiile;
6) se modifică oricare dintre elementele care constituie un singur mijloc de transport, conform pct.419.
[Pct.433 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
434. În cazul în care postul vamal consideră că operaţiunea de tranzit în cauză poate continua, acesta ia toate măsurile pe care le consideră necesare.
435. În cazul unui incident menţionat la pct.433 subpct. 3), Serviciul Vamal nu solicită prezentarea mărfurilor dacă sunt îndeplinite toate următoarele condiţii:
1) mărfurile sunt transferate dintr-un mijloc de transport care nu este sigilat;
2) titularul regimului sau transportatorul în numele titularului regimului furnizează informaţii relevante privind transferul către postul vamal.
[Pct.435 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
436. În cazul unui incident menţionat la pct.433 subpct. 6), transportatorul poate continua operaţiunea de tranzit atunci când unul sau mai multe garnituri sau vagoane sunt retrase dintr-un set de garnituri de cale ferată sau vagoane cuplate, din cauza unor probleme tehnice.
[Pct.436 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
437. În cazul unui incident menţionat la pct.433 subpct. 6), în cazul în care autotractorul unui vehicul rutier este schimbat fără ca remorcile sau semiremorcile acestuia să fie schimbate, postul vamal nu poate solicita prezentarea mărfurilor dacă titularul regimului sau transportatorul în numele titularului regimului furnizează postului vamal informaţii relevante privind componenţa vehiculului rutier.
[Pct.437 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
438. Informaţiile relevante privind incidentele din timpul operaţiunii de tranzit se înregistrează în sistemul electronic de tranzit de către postul vamal menţionat la pct.433.
[Pct.438 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea a 4-a
Formalităţi la postul vamal de destinaţie
439. În cazul în care mărfurile plasate în regim de tranzit ajung la postul vamal de destinaţie, la postul vamal respectiv se prezintă următoarele: mărfurile, MRN-ul declaraţiei de tranzit şi orice informaţii solicitate de postul vamal de destinaţie.
Prezentarea va avea loc în timpul programului oficial de lucru. Cu toate acestea postul vamal de destinaţie, la cererea persoanei în cauză, permite ca prezentarea să aibă loc în afara orelor oficiale de lucru sau în orice alt loc.
[Pct.439 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
440. În cazul în care prezentarea a avut loc după expirarea termenului stabilit de postul vamal de plecare în conformitate cu art.294 alin.(1) din Cod, titularul regimului se consideră că a respectat termenul în cazul în care acesta sau transportatorul demonstrează postului vamal de destinaţie că întârzierea nu îi este imputabilă.
441. Regimul de tranzit poate fi încheiat la un post vamal altul decât cel declarat în declaraţia de tranzit. Postul vamal respectiv este considerat postul vamal de destinaţie.
442. La solicitarea persoanei care prezintă mărfurile la postul vamal de destinaţie, postul vamal în cauză vizează o recipisă care certifică prezentarea mărfurilor la postul vamal respectiv şi conţine o trimitere la MRN-ul declaraţiei de tranzit.
Recipisa este furnizată prin intermediul formularului aprobat de Serviciul Vamal şi este completată în avans de persoana în cauză.
Recipisa nu se foloseşte ca probă alternativă a regimului de tranzit care s-a încheiat în sensul pct.453
443. Postul vamal de destinaţie notifică postului vamal de plecare sosirea mărfurilor în ziua în care mărfurile şi MRN-ul declaraţiei de tranzit sunt prezentate în conformitate cu pct.439.
Dacă regimul de tranzit este finalizat la un alt post vamal decât cel declarat în declaraţia de tranzit, postul vamal considerat a fi postul vamal de destinaţie în conformitate cu pct.441 notifică postului vamal de plecare sosirea în ziua în care sunt prezentate mărfurile şi MRN-ul declaraţiei de tranzit în conformitate cu pct.439.
Postul vamal de plecare notifică sosirea postului vamal de destinaţie declarat în declaraţia de tranzit.
[Pct.443 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
444. Dacă regimul de tranzit este finalizat, postul vamal de destinaţie efectuează controale vamale pe baza datelor operaţiunii de tranzit primite de la postul vamal de plecare.
Dacă regimul de tranzit este încheiat, nu a fost identificată nicio neregulă de către postul vamal de destinaţie, iar titularul regimului prezintă documentul de însoţire a tranzitului, postul vamal respectiv vizează documentul menţionat la cererea titularului regimului, pentru a se furniza o probă alternativă în conformitate cu pct.453. Vizarea constă în ştampila şi semnătura funcţionarului vamal, data şi menţiunea următoare: "Probă alternativă – 99202".
445. Postul vamal de destinaţie notifică rezultatele controlului postului vamal de plecare cel mai târziu în a treia zi de la data la care sunt prezentate mărfurile la postul vamal de destinaţie ori în alt loc în conformitate cu pct.439. În cazuri excepţionale, termenul-limită respectiv poate fi prelungit până la şase zile.
Prin derogare de la primul alineat, atunci când mărfurile sunt primite de un destinatar agreat menţionat la art.298 alin.(1) lit.b) din Cod, acest lucru este notificat postului vamal de plecare cel mai târziu în a şasea zi de la data la care mărfurile i-au fost livrate destinatarului agreat.
Dacă mărfurile sunt transportate pe calea ferată şi unul sau mai multe vagoane pentru călători sau mărfuri sunt retrase dintr-o garnitură de vagoane de cale ferată pentru călători sau mărfuri din cauza unor probleme tehnice, conform dispoziţiilor pct.436, se notifică acest lucru postului vamal de plecare cel târziu în a 12-a zi de la data la care a fost prezentată prima parte a mărfurilor.
Subsecţiunea a 5-a
Procedura de cercetare şi de recuperare a datoriei vamale
446. Dacă postul vamal de plecare nu a primit rezultatele controlului în şase zile în conformitate cu pct.445 primul alineat sau cu pct.445 alineatul al doilea ori în 12 zile în conformitate cu pct.445 alineatul al treilea, după ce a primit notificarea sosirii mărfurilor, respectivul post vamal solicită imediat rezultatele controlului de la postul vamal de destinaţie care a trimis notificarea referitoare la sosirea mărfurilor.
Postul vamal de destinaţie trimite rezultatele controlului imediat după primirea cererii din partea postului vamal de plecare.
[Pct.446 completat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
447. Dacă subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal nu a primit încă informaţii care să permită încheierea operaţiunii de tranzit sau recuperarea datoriei vamale, aceasta solicită informaţiile pertinente de la titularul regimului sau, dacă sunt disponibile date suficiente la locul de destinaţie, de la postul vamal de destinaţie, în urătoarele cazuri:
1) postul vamal de plecare nu a primit notificarea referitoare la sosirea mărfurilor până la expirarea termenului-limită pentru prezentarea mărfurilor, stabilit în conformitate cu art.294 alin.(1) din Cod;
2) postul vamal de plecare nu a primit rezultatele controlului solicitate în conformitate cu pct.446;
3) postul vamal de plecare constată că notificarea privind sosirea mărfurilor sau rezultatele controlului au fost trimise din greşeală.
[Pct.447 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.447 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
448. Subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal va transmite cererile de informaţii în conformitate cu pct.447 subpct. 1) în termen de 7 zile de la expirarea termenului-limită menţionat şi cererile de informaţii în conformitate cu pct.447 subpct. 2) într-o perioadă de 7 zile de la expirarea termenului aplicabil menţionat la pct.446.
Cu toate acestea, în cazul în care, înainte ca aceste termene-limită să expire, subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal primeşte informaţii că regimul de tranzit nu s-a încheiat corect sau dacă suspectează acest lucru, transmite cererea fără întârziere.
[Pct.448 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.448 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
449. Răspunsurile la cererile formulate în conformitate cu pct.447 se trimit în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă cererea.
În cazul în care, în urma unei cereri în conformitate cu pct.447 postul vamal de destinaţie nu a furnizat informaţii suficiente pentru încheierea regimului de tranzit, subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal solicită titularului regimului să furnizeze aceste informaţii în cel mult 35 de zile de la iniţierea procedurii de cercetare.
Titularul procedurii va răspunde cererii respective în termen de 28 de zile de la data la care a fost trimisă.
[Pct.449 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
450. În cazul în care informaţiile furnizate într-un răspuns din partea titularului regimului în conformitate cu pct.449 nu sunt suficiente pentru a încheia regimul de tranzit, dar subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal le consideră suficiente pentru continuarea procedurii de cercetare, subdiviziunea respectivă trimite imediat postului vamal implicat o cerere de informaţii suplimentare.
Postul vamal respectiv va răspunde cererii în termen de 40 de zile de la data la care a fost trimisă.
[Pct.450 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.450 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
451. Atunci când, pe parcursul etapelor unei proceduri de cercetare prevăzute la pct.446-450 se constată că regimul de tranzit a fost finalizat corect, subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal încheie regimul de tranzit şi îl informează imediat pe titularul regimului şi, după caz, subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal care ar fi putut iniţia o procedură de recuperare.
În cazul în care în etapele unei proceduri de anchetă prevăzute la pct.446-450 se constată că regimul de tranzit nu poate fi încheiat, subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal iniţiază o procedură de recuperare.
[Pct.451 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
452. Dacă a apărut o datorie vamală, subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal ia următoarele măsuri:
1) identifică debitorul;
2) informează subdiviziunea competentă responsabilă cu recuperarea.
[Pct.452 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
453. Regimul de tranzit se consideră încheiat în mod corect dacă titularul regimului prezintă, într-un mod considerat satisfăcător de subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal, unul dintre următoarele documente de identificare a mărfurilor:
1) un document certificat de subdiviziunea care identifică mărfurile şi stabileşte că mărfurile au fost prezentate la postul vamal de destinaţie sau au fost livrate unui destinatar agreat, conform art.298 alin.(1) lit.b) din Cod;
2) un document vamal eliberat într-o ţară străină în care mărfurile sunt plasate sub un regim vamal;
3) un document eliberat într-o ţară străină, ştampilat sau certificat în alt mod de către autoritatea vamală a ţării respective şi care stabileşte că mărfurile sunt considerate a se afla în liberă circulaţie în ţara respectivă;
4) un document sau o evidenţă vamală, certificat(ă) de autoritatea vamală a unei ţări, care stabileşte că mărfurile au părăsit fizic teritoriul vamal al ţării respective.
[Pct.453 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Pct.453 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
454. În locul documentelor menţionate la pct.453 pot fi furnizate drept dovadă copii ale acestora certificate ca fiind copii conforme de către organismul care a certificat documentele originale sau de către autoritatea ţării străine în cauză.
455. Recipisa menţionată la pct.442 nu este considerată ca dovadă că regimul de tranzit a fost încheiată corect.
[Pct.455 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea a 6-a
Simplificări
456. În scopul operaţiunilor TIR, cererile pentru statutul de destinatar agreat menţionat la art.297 din Cod se depun la Aparatul central al Serviciului Vamal. În cazul în care este depusă prin alte mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor, cererea respectivă se face utilizând formularul aprobat de Serviciul Vamal.
În cazul în care Aparatul central al Serviciului Vamal decide să acorde autorizaţia, acesta o face utilizând formularul aprobat de Serviciul Vamal.
457. În scopul plasării mărfurilor sub regimul de tranzit, cererile pentru statutul de expeditor agreat menţionate la art.298 alin.(1) lit.(a) din Cod şi cererile pentru statutul de destinatar agreat menţionate la art.298 alin.(1) lit.b) din Cod se depun la Aparatul central al Serviciului Vamal. În cazul în care este depusă prin alte mijloace decât tehnicile electronice de prelucrare a datelor, cererea respectivă se face utilizând formularul aprobat de Serviciul Vamal. Regulile de completare a formularului se aprobă de Serviciul Vamal.
În cazul în care Aparatul central al Serviciului Vamal decide să acorde autorizaţia, acesta o face utilizând formularul aprobat de Serviciul Vamal. Regulile de completare a formularului se aprobă de Serviciul Vamal.
458. În aplicarea prevederilor art.298 alin.(2) lit.b) din Cod, autorizaţia se acordă solicitantului care declară că aplică sau va aplica regimul de tranzit la cel puţin 50 de operaţiuni de tranzit în decursul unui an calendaristic.
[Pct.458 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
459. În cazul în care un expeditor agreat intenţionează să plaseze mărfuri sub regimul de tranzit, acesta depune o declaraţie de tranzit la postul vamal de plecare. Expeditorul agreat nu poate începe procedura de tranzit până la expirarea termenului prevăzut în autorizaţia prevăzută la art.298 alin.(1) lit.(1) din Cod.
460. Expeditorul agreat introduce următoarele informaţii în sistemul de tranzit electronic:
1) itinerarul în care a fost prescris un itinerar în conformitate cu pct.421;
2) termenul stabilit în conformitate cu art.294 din Cod în care mărfurile trebuie să fie prezentate la postul vamal de destinaţie;
3) numărul şi identificatorii individuali ai sigiliilor, după caz.
461. Expeditorul agreat imprimă un document de însoţire a tranzitului numai după primirea notificării de acordare a mărfurilor pentru regimul de tranzit de la postul vamal de plecare.
462. Atunci când mărfurile ajung într-un loc specificat în autorizaţia menţionată la art.298 alin.(1) lit.(1) din Cod, destinatarul agreat:
1) anunţă imediat postul vamal de destinaţie sosirea mărfurilor şi îl informează cu privire la orice nereguli sau incidente survenite în timpul transportului;
2) descărcarea mărfurilor numai după obţinerea permisului de la postul vamal de destinaţie;
3) după descărcare, înscrie fără întârziere rezultatele inspecţiei şi orice alte informaţii relevante referitoare la descărcare în evidenţele sale;
4) să notifice postul vamal de destinaţie cu privire la rezultatele controlului mărfurilor şi să îl informeze despre eventualele nereguli în a treia zi următoare celei în care a primit permisiunea de descărcare a mărfurilor, cel târziu.
463. Atunci când postul vamal de destinaţie a primit notificarea de sosire a mărfurilor la sediul destinatarului agreat, acesta notifică postul vamal de plecare despre sosirea mărfurilor.
Atunci când postul vamal de destinaţie a primit rezultatele inspecţiei mărfurilor menţionate la pct.462 subpct. 4), acesta transmite rezultatele controlului postului vamal de plecare în a şasea zi, cel târziu în ziua în care mărfurile au fost livrate destinatarului agreat.
464. La cererea transportatorului, destinatarul agreat emite chitanţa care atestă sosirea mărfurilor într-un loc specificat în autorizaţia menţionată la art.298 alin.(1) lit.b) din Cod şi care conţine o trimitere la MRN al operaţiunii de tranzit. Chitanţa va fi furnizată folosind formularul aprobat de Serviciul Vamal.
O chitanţă eliberată de către destinatarul agreat transportatorului la livrarea mărfurilor şi informaţiile solicitate trebuie să conţină datele menţionate în formularul aprobat de Serviciul Vamal.
465. În cazul în care un expeditor agreat sau un operator economic care solicită statutul de expeditor agreat menţionat la art.298 alin.(1) lit.a) din Cod solicită o autorizaţie de utilizare a sigiliilor de tip special, astfel cum este menţionat la art.298 alin.(1) lit.c) din Cod, cererea se depune la Aparatul central al Serviciului Vamal.
466. Sigiliile de tip special trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la pct.426.
În cazul în care sigiliile au fost certificate de un organism competent în conformitate cu Standardul internaţional ISO nr.17712:2013 "Containere de marfă - Sigilii mecanice", se consideră că acele sigilii îndeplinesc cerinţele respective.
Pentru containere sigiliile cu caracteristici de înaltă securitate trebuie utilizate în cea mai mare măsură posibilă.
467. Sigiliul de tip special trebuie să poarte oricare dintre următoarele indicaţii:
1) numele persoanei autorizate conform art.298 alin.(1) lit.c) din Cod să utilizeze sigiliu;
2) o abreviere sau un cod corespunzător pe baza căruia Serviciul Vamal poate identifica persoana în cauză.
468. Titularul regimului introduce numărul şi identificatorii individuali ai sigiliilor de tip special în declaraţia de tranzit şi aplică sigilii cel târziu la data eliberării mărfurilor pentru regimul de tranzit.
469. Serviciul Vamal monitorizează utilizarea sigiliilor de tip special de către persoanele autorizate în conformitate cu art.298 alin.(5) din Cod.
470. În scopul transportului aerian, autorizaţiile de utilizare a unui document de transport electronic ca declaraţie de tranzit pentru plasarea mărfurilor sub regimul de tranzit în conformitate cu art.298 alin.(1) lit.e) din Cod se acordă numai dacă:
1) solicitantul operează un număr semnificativ de zboruri între aeroporturile Republicii Moldova;
2) solicitantul demonstrează că va fi în măsură să se asigure că datele documentului electronic de transport sunt disponibile postului vamal de plecare de la aeroportul de plecare şi postului vamal de destinaţie de pe aeroportul de destinaţie şi că aceste detalii sunt la fel la postul vamal de plecare şi la postul vamal de destinaţie.
471. Mărfurile sunt eliberate pentru regimul de tranzit atunci când datele documentului electronic de transport au fost puse la dispoziţia postului vamal de plecare din aeroport în conformitate cu mijloacele definite în autorizaţie.
472. În cazul în care mărfurile urmează să fie plasate sub regimul de tranzit, titularul regimului introduce codurile corespunzătoare lângă toate articolele din documentul de transport electronic.
473. Regimul de tranzit se încheie atunci când mărfurile sunt prezentate la postul vamal de destinaţie din aeroport şi datele documentului electronic de transport au fost puse la dispoziţia postului vamal respectiv în conformitate cu mijloacele definite în autorizaţie.
474. Titularul regimului notifică imediat posturile vamale de plecare şi de destinaţie cu privire la toate infracţiunile şi neregulile.
475. Regimul de tranzit este considerat a fi încheiat, cu excepţia cazului în care Serviciul Vamal a primit informaţii sau a stabilit că procedura nu s-a finalizat corect.
Secţiunea a 3-a
Depozitare
Subsecţiunea 1
Antrepozitul vamal
476. Autorizaţiile pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor se acordă cu condiţia ca spaţiile de depozitare să nu fie folosite în scopul vânzării cu amănuntul, cu excepţia cazului în care mărfurile sunt vândute cu amănuntul în oricare dintre următoarele situaţii:
1) cu scutirea de la plata drepturilor de import a călătorilor către sau din ţări sau teritorii din afara teritoriului vamal;
2) cu scutirea de la plata drepturilor de import pentru membrii organizaţiilor internaţionale;
3) cu scutirea de la plata drepturilor de import în temeiul acordurilor internaţionale;
4) de la distanţă, inclusiv prin internet.
477. Atunci când mărfurile prezintă un pericol sau pot deteriora alte mărfuri sau necesită dotări speciale din alte motive, autorizaţiile pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor pot specifica faptul că mărfurile pot fi depozitate numai în spaţii de depozitare special dotate.
478. Mărfurile care fac obiectul controalelor veterinare sau fitosanitare, cu excepţia celor care sunt depozitate fără descărcarea lor din mijloacele de transport corespunzătoare pentru transportul acestor mărfuri, pot fi depozitate numai în spaţii de depozitare pentru antrepozitul vamal al mărfurilor recunoscute de autorităţile competente ca fiind potrivite pentru depozitarea acestor mărfuri în conformitate cu legislaţia în vigoare.
479. În cazul în care mărfurile autohtone sunt depozitate împreună cu mărfuri străine într-un spaţiu de depozitare pentru antrepozitare vamală şi este imposibilă sau ar fi posibilă doar cu costuri disproporţionate identificarea în permanenţă a fiecărui tip de mărfuri (depozitare comună), autorizaţia menţionată la art.279 alin.(1) lit.b) din Cod stabileşte că separarea contabilă se efectuează cu privire la fiecare tip de mărfuri, la statutul vamal şi, atunci când este cazul, la originea mărfurilor.
480. Mărfurile autohtone depozitate împreună cu mărfuri străine într-un spaţiu de depozitare menţionat la pct.479 au acelaşi cod de opt cifre din Nomenclatura combinată, aceeaşi calitate comercială şi aceleaşi caracteristici tehnice.
481. În sensul pct.480, mărfurile străine care ar face obiectul, în momentul depozitării lor împreună cu mărfuri autohtone, unei taxe antidumping provizorii sau definitive, al unei taxe compensatorii, al unei măsuri de salvgardare sau al unei taxe suplimentare care rezultă dintr-o suspendare a concesiilor, în cazul în care acestea ar fi declarate în vederea punerii în liberă circulaţie, nu sunt considerate ca având aceeaşi calitate comercială ca mărfurile autohtone.
[Pct.481 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
482. Pct. 481 nu se aplică în cazul în care mărfurile străine sunt depozitate împreună cu mărfuri autohtone care au fost declarate anterior drept mărfuri străine pentru punerea în liberă circulaţie şi pentru care s-au plătit taxele menţionate la punctul respectiv.
4821. Plasarea sub regim de antrepozit vamal a mărfurilor alimentare care au termen de valabilitate limitat şi încheierea acestui regim se efectuează cu respectarea prevederilor Legii nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor.
[Pct.4821 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
4822. Se interzice plasarea medicamentelor în regim de antrepozit vamal dacă din termenul de valabilitate al acestora a rămas mai puţin de 10%.
[Pct.4822 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
4823. Dacă până la expirarea termenului de aflare a mărfurilor sub regim de antrepozit vamal, acesta nu a fost încheiat, biroul vamal încheie regimul din oficiu cu încasarea datoriei vamale, pe baza unei decizii de regularizare.
[Pct.4823 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea a 2-a
Zone libere
483. Procedura şi condiţiile de plasare/scoatere a mărfurilor în/din zonele libere se stabileşte de Serviciul Vamal.
[Pct.483 completat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Secţiunea a 4-a
Utilizare specifică
Subsecţiunea 1
Admitere temporară
484. O cerere de acordare a unei autorizaţii pentru admitere temporară se depune la subdiviziunea Serviciului Vamal de a cărei competenţă ţine locul în care mărfurile urmează să fie utilizate pentru prima dată.
[Pct.484 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
4841. Regulamentul de utilizare a regimului vamal special de admitere temporară de către persoanele juridice şi persoanele fizice se aprobă de către Serviciul Vamal.
[Pct.4841 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
485. În cazul în care o cerere de acordare a unei autorizaţii de admitere temporară este făcută prin intermediul unei declaraţii vamale verbale în conformitate cu pct.279, al unui act în conformitate cu pct.285 sau al unui carnet ATA sau CPD în conformitate cu pct.360, aceasta se depune la locul unde mărfurile sunt prezentate şi declarate pentru admitere temporară.
[Pct.485 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
486. Autorizaţia de utilizare a regimului de admitere temporară cu scutire parţială de la plata drepturilor de import se acordă pentru mărfurile care nu îndeplinesc toate cerinţele relevante pentru scutirea totală de la plata drepturilor de import prevăzute la pct.489-505 şi 512-533.
[Pct.486 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
487. Autorizaţia de utilizare a regimului de admitere temporară cu scutire parţială de la plata drepturilor de import nu se acordă în cazul mărfurilor consumabile.
488. Autorizaţia de admitere temporară cu scutire parţială de la plata drepturilor de import se acordă cu condiţia ca cuantumul drepturilor de import datorate în conformitate cu art.320 alin.(2) din Cod să se plătească atunci când se încheie regimul.
489. Se poate acorda scutire totală de drepturi de import pentru paleţi şi piesele de schimb, accesoriile şi echipamentele acestora, containerele şi piesele de schimb, accesoriile şi echipamentele acestora, precum şi pentru piesele de schimb, accesoriile şi echipamentele destinate mijloacelor de transport străine, în conformitate cu pct.490-493 şi 495, de asemenea, în cazul în care solicitantul şi titularul regimului sunt stabiliţi pe teritoriului vamal.
Atunci când se face referire, în prezenta subsecţiune, la utilizarea în scop comercial a unui mijloc de transport, aceasta înseamnă utilizarea unui mijloc de transport pentru transportul persoanelor, cu plată, sau utilizarea unui mijloc de transport pentru transportul industrial sau comercial al mărfurilor, cu plată sau fără plată. Prin utilizarea în scop privat a unui mijloc de transport se înţelege utilizarea unui mijloc de transport fără un scop comercial.
490. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru piesele de schimb, accesoriile şi echipamentele pentru paleţi atunci când sunt importate temporar pentru a fi reexportate separat sau ca parte integrantă a paleţilor.
491. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru containere atunci când au fost marcate durabil într-un loc adecvat şi clar vizibil cu toate următoare informaţii:
1) identificarea proprietarului sau a operatorului, care poate fi indicată fie prin afişarea numelui complet, fie printr-un sistem de identificare stabilit, excepţie fiind simbolurile, precum emblemele sau steagurile;
2) mărcile şi numerele de identificare ale containerului aprobate de către proprietar sau de către utilizator;
3) greutatea containerului gol, împreună cu tot echipamentul fixat permanent.
492. În cazul containerelor de marfă utilizate în sectorul maritim sau al oricărui alt container care foloseşte un prefix standard ISO constând din patru majuscule terminate cu U, identificarea proprietarului sau a operatorului principal, precum şi numărul de serie al containerului şi cifra de control a containerului trebuie să respecte standardul internaţional ISO 6346 şi anexele acestuia.
493. Atunci când cererea de acordare a autorizaţiei este realizată în conformitate cu pct.356, containerele sunt monitorizate de o persoană stabilită pe teritoriul vamal sau de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal care este reprezentată pe teritoriul vamal.
Persoana specificată furnizează, la cererea Serviciului Vamal, informaţii detaliate privind circulaţia fiecărui container pentru care s-a acordat admiterea temporară, inclusiv privind datele şi locurile de intrare şi de ieşire ale acestuia.
494. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru piesele de schimb, accesoriile şi echipamentele pentru containere atunci când sunt importate temporar pentru a fi reexportate separat sau ca parte integrantă a containerelor.
495. La pct.496-498, termenul "mijloace de transport" include piesele de schimb normale, accesoriile şi echipamentele care însoţesc mijloacele de transport.
496. În cazul în care mijloacele de transport sunt declarate verbal pentru admiterea temporară în conformitate cu pct.279 sau printr-un alt act în conformitate cu pct.285 coroborat cu pct.287, autorizaţia pentru admitere temporară se acordă persoanei care deţine controlul fizic asupra mărfurilor la momentul acordării liberului de vamă pentru regimul de admitere temporară, cu excepţia cazului în care persoana respectivă acţionează pe seama unei alte persoane. În acest caz, autorizaţia este acordată acesteia din urmă.
497. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru mijloace de transport rutiere, feroviare, aeriene, maritime şi pe căile navigabile interioare când acestea îndeplinesc următoarele condiţii:
1) sunt înmatriculate în afara teritoriului vamal în numele unei persoane stabilite în afara acestui teritoriu sau, în cazul în care mijloacele de transport nu sunt înmatriculate, sunt deţinute de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal;
2) sunt utilizate de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal, fără a aduce atingere pct.500 - 505.
498. În cazul în care mijloacele de transport menţionate la pct.497 sunt utilizate în scop privat de către o terţă persoană stabilită în afara teritoriului vamal, se acordă scutirea totală de la plata drepturilor de import cu condiţia ca persoana respectivă să fie autorizată în mod corespunzător în scris de către titularul autorizaţiei.
499. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru piesele de schimb, accesoriile şi echipamentele destinate mijloacelor de transport atunci când sunt importate temporar pentru a fi reexportate separat sau ca parte integrantă a mijloacelor de transport.
500. Persoanele stabilite pe teritoriul vamal beneficiază de scutire totală de la plata drepturilor de import atunci când este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
1) în cazul mijloacelor de transport feroviar, acestea sunt puse la dispoziţia unor astfel de persoane printr-un acord care prevede că fiecare persoană poate utiliza materialul rulant al celorlalte în cadrul acordului respectiv;
2) în cazul mijloacelor de transport rutiere înmatriculate pe teritoriul vamal, o remorcă este ataşată la mijlocul de transport;
3) mijloacele de transport sunt utilizate într-un caz de urgenţă;
4) mijloacele de transport sunt utilizate de o firmă profesională de închiriere auto în scopul reexportului.
501. Persoanele fizice care îşi au reşedinţa permanentă pe teritoriul vamal beneficiază de scutirea totală de la plata drepturilor de import în privinţa mijloacelor de transport pe care le utilizează cu titlu privat şi ocazional, la cererea titularului înmatriculării, cu condiţia ca titularul înmatriculării să se afle pe teritoriul vamal în momentul utilizării.
502. Persoanele fizice care îşi au reşedinţa permanentă pe teritoriul vamal beneficiază de scutirea totală de la plata drepturilor de import în privinţa mijloacelor de transport pe care le-au închiriat în temeiul unui contract scris şi pe care le utilizează pentru unul dintre următoarele scopuri private:
1) pentru a se întoarce la locul lor de rezidenţă de pe teritoriul vamal;
2) pentru a părăsi teritoriul vamal.
503. Persoanele fizice care îşi au reşedinţa permanentă pe teritoriul vamal beneficiază de scutirea totală de la plata drepturilor de import în privinţa mijloacelor de transport rutier pe care le-au închiriat în temeiul unui contract scris încheiat cu un serviciu profesional de închirieri de automobile şi pe care le utilizează în scop privat.
504. Persoanele fizice care îşi au reşedinţa permanentă pe teritoriul vamal beneficiază de scutirea totală de la plata drepturilor de import în privinţa mijloacelor de transport pe care le folosesc în scop comercial sau privat, cu condiţia ca persoanele respective să fie angajate de proprietarul, de locatorul sau de locatarul mijlocului de transport şi ca angajatorul să fie stabilit în afara teritoriului vamal respectiv. Utilizarea în scop privat a mijloacelor de transport este permisă pentru deplasările între locul de desfăşurare a activităţii şi locul de reşedinţă al angajatului sau cu scopul de a îndeplini o sarcină profesională a angajatului, astfel cum se prevede în contractul de muncă. Pentru mijloacele de transport care cad sub incidenţa acestui alineat, termenul de încheiere a regimului vamal de admitere temporară este cel stipulat la art.3191 alin.3) lit.b) din Cod.
La cererea Serviciului Vamal, persoana care utilizează mijloacele de transport menţionate supra trebuie să prezinte o copie a contractului de muncă.
[Pct.504 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
505. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă când mijloacele de transport urmează a fi înmatriculate într-o serie temporară pe teritoriul vamal în scopul reexportului în numele uneia dintre următoarele persoane:
1) o persoană stabilită în afara teritoriului respectiv;
2) o persoană fizică a cărei reşedinţă obişnuită se află pe teritoriul respectiv, în cazul în care persoana respectivă se pregăteşte să-şi schimbe reşedinţa permanentă în afara teritoriului respectiv.
506. În cazul în care un mijloc de transport a fost importat temporar cu scutire totală de la plata drepturilor de import în conformitate cu pct.496 şi 498, şi a fost returnat unui serviciu profesional de închiriere de pe teritoriul vamal, reexportul de încheiere a regimului de admitere temporară se efectuează în termen de şase luni de la data intrării mijlocului de transport pe teritoriul vamal.
În cazul în care mijlocul de transport este reînchiriat de un serviciu profesional de închiriere unei persoane stabilite în afara teritoriului respectiv sau unor persoane fizice care îşi au reşedinţa permanentă pe teritoriul vamal, reexportul de încheiere a regimului de admitere temporară se efectuează în termen de şase luni de la data intrării mijlocului de transport pe teritoriul vamal şi în termen de trei săptămâni de la încheierea contractului de reînchiriere.
Data intrării pe teritoriul vamal se consideră a fi data încheierii contractului de închiriere în temeiul căruia a fost utilizat mijlocul de transport la momentul intrării sale pe teritoriul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte data efectivă a intrării.
507. Se acordă o autorizaţie de admitere temporară pentru un mijloc de transport menţionat la pct.495 cu condiţia ca mijlocul de transport să nu fie utilizat în alte scopuri decât reexport.
508. În cazul menţionat la pct.502, mijlocul de transport este returnat, în termen de trei săptămâni de la încheierea contractului de închiriere sau de reînchiriere, serviciului de închiriere stabilit pe teritoriul vamal:
1) în cazul în care mijlocul de transport este utilizat de persoana fizică pentru a reveni la locul său de reşedinţă de pe teritoriul vamal, sau este reexportat
2) în cazul în care mijlocul de transport este utilizat de către persoana fizică pentru a părăsi teritoriul vamal.
509. În cazul menţionat la pct.503, mijlocul de transport rutier este reexportat în termen de opt zile de la data la care a fost plasat sub regimul de admitere temporară.
510. Pentru mijloacele de transport feroviar utilizate în comun în temeiul unui acord între transportatorii din Republica Moldova şi transportatorii străini care prestează servicii de transport pe cale ferată, regimul de admitere temporară poate fi încheiat atunci când mijloacele de transport feroviar de acelaşi tip sau de aceeaşi valoare cu cele care au fost puse la dispoziţia unei persoane stabilite pe teritoriul vamal sunt exportate sau reexportate.
511. Pentru paleţi, regimul de admitere temporară poate fi încheiat atunci când sunt exportaţi sau reexportaţi paleţi de acelaşi tip sau de aceeaşi valoare cu cei care au fost plasaţi în regim.
512. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru mărfurile importate de călători cu domiciliul în afara teritoriului vamal, în cazul în care este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
1) mărfurile sunt obiecte personale necesare în mod rezonabil pentru călătorie;
2) mărfurile sunt destinate a fi utilizate în scopuri sportive.
513. Se acordă scutire totală de drepturi de import pentru bunuri de primă necesitate oferite gratuit de către stat pentru navigatori în următoarele cazuri:
1) sunt utilizate pe o navă care efectuează trafic maritim internaţional;
2) sunt descărcate de pe o astfel de navă şi utilizate temporar pe uscat de către echipaj;
3) sunt utilizate de echipajul unei astfel de nave în instituţii culturale sau sociale conduse de organizaţii nonprofit sau în lăcaşuri de cult unde se oficiază în mod regulat servicii pentru navigatori.
514. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru ajutoare umanitare în caz de calamitate naturală atunci când acestea sunt utilizate ca parte a măsurilor de contracarare a consecinţelor dezastrelor sau a unor situaţii similare care afectează teritoriul vamal.
515. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru echipamente medicale, chirurgicale şi de laborator care sunt trimise ca împrumut la solicitarea unui spital sau a unei alte instituţii medicale care are nevoie urgentă de astfel de echipament pentru a suplini insuficienţa propriilor dotări şi atunci când acesta este destinat diagnosticării sau terapiei.
516. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru animale deţinute de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal.
517. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru următoarele mărfuri destinate a fi utilizate în zonele de frontieră:
1) echipamente deţinute şi utilizate de către persoane stabilite într-o zonă de frontieră a unei ţări terţe învecinate cu zona de frontieră a Republicii Moldova, în care urmează a fi utilizate mărfurile;
2) mărfuri utilizate pentru proiecte de construcţii, reparaţii sau întreţinere a infrastructurii într-o astfel de zonă de frontieră din Republica Moldova aflate în responsabilitatea autorităţilor publice.
518. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru următoarele mărfuri:
1) suporturi de sunet, de imagine sau de date furnizate gratuit şi utilizate în scopuri demonstrative înainte de comercializare, pentru producerea de sunet, pentru dublare sau pentru reproducere;
2) materiale utilizate exclusiv în scopuri publicitare, care includ mijloacele de transport speciale echipate în acest scop.
519. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru echipamentele profesionale care îndeplinesc următoarele condiţii:
1) sunt deţinute de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal;
2) sunt importate fie de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal, fie de un angajat al proprietarului stabilit pe teritoriul vamal;
3) sunt utilizate de importator sau sub supravegherea lui, cu excepţia coproducţiilor audiovizuale.
520. Fără a aduce atingere pct.519, scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru instrumentele muzicale portabile importate cu titlu temporar de către călători pentru a fi utilizate ca echipament profesional. Călătorii pot fi rezidenţi în interiorul sau în afara teritoriului vamal.
521. Scutirea totală de la plata drepturilor de import nu se acordă pentru materialul profesional care urmează să fie utilizat pentru oricare din următoarele scopuri:
1) fabricarea industrială a mărfurilor;
2) ambalarea industrială a mărfurilor;
3) exploatarea resurselor naturale;
4) construirea, repararea sau întreţinerea clădirilor;
5) lucrări de terasament, precum şi alte lucrări similare.
522. Pct. 521 subpct. 3), 4) şi 5) nu se aplică în cazul uneltelor de mână.
523. Se acordă scutirea totală de la plata drepturilor de import pentru materialul didactic şi echipamentele ştiinţifice, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) sunt deţinute de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal;
2) sunt importate de instituţii ştiinţifice, de învăţământ sau de formare profesională publice sau private, fără profit şi sunt utilizate exclusiv în scopuri de educaţie, formare profesională sau cercetare ştiinţifică sub responsabilitatea instituţiei importatoare;
3) sunt importate în cantităţi rezonabile, având în vedere scopul acestui import;
4) nu sunt utilizate exclusiv în scopuri comerciale.
524. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru următoarele mărfuri:
1) ambalajele care sunt importate pline şi sunt destinate reexportului, goale sau pline;
2) ambalajele care sunt importate goale şi sunt destinate reexportului pline.
525. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru forme, matriţe, calapoade, desene, schiţe, instrumente de măsurare, de control şi de testare şi alte articole similare, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) sunt deţinute de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal;
2) sunt utilizate în producţie de către o persoană stabilită pe teritoriul vamal şi peste 50 % din produsele obţinute în urma utilizării lor se exportă sau se reexportă.
[Pct.525 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
526. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru unelte şi instrumente speciale atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) sunt deţinute de o persoană stabilită în afara teritoriului vamal;
2) sunt puse la dispoziţia unei persoane stabilite pe teritoriul vamal pentru fabricarea de mărfuri şi se exportă sau se reexportă peste 50% din mărfurile obţinute.
[Pct.526 completat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
527. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru mărfurile aflate în oricare dintre următoarele situaţii:
1) fac obiectul testelor, experimentelor sau demonstraţiilor;
2) fac obiectul unei testări cu rezultate satisfăcătoare, prevăzute în cadrul unui contract de vânzare;
3) sunt utilizate pentru a efectua teste, experimente sau demonstraţii fără câştig financiar.
528. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru eşantioanele utilizate exclusiv pentru prezentări sau demonstraţii pe teritoriul vamal, cu condiţia ca respectiva cantitate de eşantioane să fie rezonabilă, având în vedere utilizarea în cauză.
529. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru mijloacele de producţie de înlocuire care sunt furnizate temporar unui client de către un furnizor sau reparator, până la livrarea sau repararea unor mărfuri similare.
530. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru mărfurile care urmează a fi expuse sau utilizate la un eveniment public organizat fără a avea ca scop principal comercializarea de mărfuri sau care urmează a fi obţinute la asemenea evenimente din mărfuri plasate sub regimul de admitere temporară.
Serviciul Vamal, în cazurile stabilite de către acesta, acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru mărfurile care urmează a fi expuse sau utilizate la alte evenimente sau care sunt obţinute la asemenea evenimente din mărfuri plasate sub regimul de admitere temporară.
531. Scutirea totală de la plata drepturilor de import se acordă pentru mărfurile livrate de către proprietar pentru inspectarea de către o persoană din Republica Moldova care are dreptul să le achiziţioneze în urma inspecţiei.
532. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru următoarele:
1) opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi importate în scopul expunerii, în vederea posibilei vânzări;
2) mărfuri, altele decât cele nou produse, importate în vederea vânzării prin licitaţie.
533. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru piese de schimb, accesorii şi echipamente care sunt utilizate pentru reparaţii şi întreţinere, inclusiv revizie, ajustări şi conservare, pentru mărfurile plasate sub regimul de admitere temporară.
534. Se acordă scutire totală de la plata drepturilor de import pentru alte mărfuri decât cele menţionate la pct.489-505 şi 512-533 sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolele respective, în oricare dintre următoarele situaţii:
1) mărfurile sunt importate cu titlu ocazional pentru o perioadă care nu depăşeşte trei luni;
2) mărfurile sunt importate în situaţii speciale, care nu au efect pe plan economic în Republica Moldova.
535. În cazurile menţionate la pct.513–516, pct.517 subpct. 2), pct.523-534, solicitantul şi titularul regimului pot fi stabiliţi pe teritoriul vamal.
[Pct.535 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
536. În ceea ce priveşte mărfurile menţionate la pct.527 subpct.3), pct.529 şi 531, termenul pentru încheierea regimului este de 6 luni de la momentul în care mărfurile sunt plasate sub regimul de admitere temporară.
[Pct.536 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
537. În ceea ce priveşte animalele menţionate la pct.516, termenul pentru încheierea regimului este de cel puţin 12 luni de la momentul în care animalele sunt plasate sub regimul de admitere temporară.
[Pct.537 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
538. În scopul încheierii regimului de admitere temporară a mărfurilor menţionate la pct.530, cu excepţia produselor accizate, consumul, distrugerea sau distribuirea lor gratuită către public în cadrul evenimentului este considerat(ă) reexport, numai în cazul în care cantitatea lor corespunde naturii evenimentului, numărului de vizitatori şi măsura în care titularul regimului participă la evenimentul respectiv.
[Pct.538 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
539. Încheierea admiterii temporare se poate obţine cu acordul autorităţilor competente (inclusiv a mijloacelor de transport) în porturi libere sau în zone libere, în antrepozite vamale sau în regim de tranzit vamal, în vederea exportării ulterioare sau a oricărei alte destinaţii autorizate. Încheierea admiterii temporare se poate obţine prin comercializarea mărfurilor, în cazul în care circumstanţele o justifică şi legislaţia naţională autorizează acest lucru, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi a formalităţilor ce se aplică în aceste situaţii.
540. Încheierea admiterii temporare se poate obţine dacă mărfurile (inclusiv mijloacele de transport) care au fost deteriorate grav în urma unui accident sau în cazul unei forţe majore sunt, prin decizia autorităţilor vamale:
a) supuse drepturilor de import datorate la data la care au fost prezentate deteriorate în vamă, în scopul încheierii admiterii temporare;
b) abandonate, fără alte cheltuieli, autorităţilor competente din teritoriul de admitere temporară, caz în care titularul admiterii temporare este scutit de plata drepturilor de import; sau
c) distruse, sub supraveghere oficială, pe cheltuiala celor interesaţi, iar părţile recuperate sunt supuse, în caz de comercializare, drepturilor de import datorate la data la care şi în starea în care au fost prezentate în vamă după accident sau în cazul unei forţe majore.
[Pct.540 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
541. Încheierea admiterii temporare se poate obţine, de asemenea, dacă, la cererea persoanei în cauză şi prin decizia Serviciului Vamal, mărfurilor (inclusiv mijloacelor de transport) li se atribuie una dintre destinaţiile prevăzute anterior la pct.540 lit.b) sau c).
542. Încheierea admiterii temporare se poate obţine, de asemenea, la cererea persoanei în cauză, dacă aceasta justifică Serviciului Vamal distrugerea sau pierderea totală a mărfurilor (inclusiv a mijloacelor de transport) în urma unui accident sau a unei forţe majore. În acest caz, titularul admiterii temporare este scutit de plata drepturilor şi taxelor de import.
[Pct.542 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
543. În cazul în care mărfurile plasate sub regimul de admitere temporară sunt ulterior plasate sub un regim vamal care permite încheierea regimului de admitere temporară în conformitate cu art.286 alin.(1) din Cod, declaraţia vamală pentru regimul vamal ulterior, alta decât carnetul ATA/CPD, va conţine indicaţia determinată de Serviciul Vamal şi numărul de autorizaţie corespunzător, dacă este cazul.
544. În cazul în care mărfurile plasate sub regimul de admitere temporară sunt reexportate în conformitate cu art.339 alin.(1) din Cod, declaraţia de reexport, alta decât carnetul ATA/CPD, trebuie să conţină datele menţionate la pct.543.
Subsecţiunea a 2-a
Destinaţie finală
545. Pentru utilizarea regimului de destinaţie finală este necesară obţinerea unei autorizaţii eliberate de către Serviciul Vamal la cererea persoanei care se ocupă de îndeplinirea operaţiunilor de perfecţionare. În situaţia în care o cerere de autorizare constă într-o declaraţie vamală, subdiviziunea competentă este biroul vamal.
546. Utilizarea destinaţiei finale promovează importul anumitor mărfuri sub cote avantajoase ale taxelor de import, dacă aceste mărfuri sunt destinate anumitor scopuri specifice. Această procedură permite întreprinderilor stabilite pe teritoriul vamal să plătească drepturi de import reduse sau să fie scutite de drepturi de import pentru mărfurile puse în liberă circulaţie, atâta timp cât acestea sunt utilizate într-un anumit scop, cum ar fi construcţia de nave, aeronave pentru a fi utilizate pentru aviaţia civilă sau platforme de foraj. Mărfurile trebuie utilizate într-un anumit scop şi într-o perioadă de timp stabilită. De asemenea, importatorul trebuie să păstreze evidenţa mărfurilor şi manipularea acestora. Dacă mărfurile nu sunt destinate destinaţiei finale prevăzute, drepturile de import vor fi achitate.
547. O autorizaţie pentru utilizarea regimului de destinaţie finală se acordă cu condiţia ca titularul autorizaţiei se angajează să îndeplinească oricare dintre următoarele obligaţii:
1) să utilizeze mărfurile în scopurile prevăzute în cererea de scutire totală sau parţială a drepturilor de import;
2) să transfere obligaţia prevăzută la subpct. 1) către o altă persoană, în condiţiile stabilite de Serviciul Vamal.
548. Pentru a beneficia de regimul de destinaţie finală, persoanele urmează să prezinte Serviciului Vamal datele cu privire la:
1) importatorii care plasează mărfurile în destinaţie finală;
2) importatorii care prelucrează parţial mărfurile destinate a fi plasate în regimul de destinaţie finală şi le livrează prelucrate parţial către o altă persoană (sau alte persoane) autorizate pentru utilizarea regimului de destinaţie finală;
3) importatorii de mărfuri destinate a fi plasate în regimul de destinaţie finală care nu efectuează nicio prelucrare finală livrând mărfurile altor persoane autorizate pentru utilizarea regimului de destinaţie finală
[Pct.549,550 abrogate prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 5-a
Prelucrare
551. În cazul în care mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare activă sau produsele prelucrate rezultate sunt plasate ulterior sub un regim vamal care permite încheierea regimului de perfecţionare activă în conformitate cu art.286 alin.(1) din Cod, declaraţia vamală pentru regimul vamal ulterior, cu excepţia declaraţiilor prin intermediul ATA/CPD, va conţine menţiunea "PA" şi numărul autorizaţiei relevante.
552. În cazul în care mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare activă sunt reexportate în conformitate cu art.335 alin.(1) din Cod, declaraţia de reexport conţine informaţiile menţionate la pct.551.
553. În cazul perfecţionării pasive IM/EX, autorizaţia specifică termenul în care mărfurile autohtone, care sunt înlocuite cu mărfuri echivalente, vor fi plasate în perfecţionare pasivă. Acest termen nu poate depăşi şase luni. La cererea titularului autorizaţiei, termenul poate fi prelungit chiar şi după expirarea acestuia, cu condiţia ca termenul total să nu depăşească un an.
554. În cazul importului anticipat de produse prelucrate, se constituie o garanţie care acoperă cuantumul drepturilor de import care ar fi plătit în cazul în care mărfurile autohtone înlocuite nu ar fi plasate sub perfecţionare pasivă în conformitate cu pct.553.
555. Atunci când regimul de perfecţionare pasivă se solicită pentru reparaţii, mărfurile de export temporar trebuie să permită reparaţii, iar regimul nu poate fi utilizat pentru îmbunătăţirea performanţei tehnice a mărfurilor.
556. În scopul încheierii regimului de perfecţionare activă IM/EX, următoarele acţiuni se consideră a fi reexport:
1) produsele prelucrate sunt livrate persoanelor care sunt eligibile pentru scutire de drepturi de import în conformitate cu Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relaţiile diplomatice sau cu Convenţia de la Viena din 24 aprilie 1963 privind relaţiile consulare sau Convenţia de la New York din 16 decembrie 1969 privind misiunile speciale;
2) livrarea aeronavelor;
3) eliminarea (dispunerea), în conformitate cu prevederile relevante, a produselor prelucrate secundare a căror distrugere sub supraveghere vamală este interzisă din motive de mediu.
557. Pct. 556 nu se aplică în cazul în care s-ar naşte o datorie vamală în conformitate cu art.88 alin.(1) din Cod pentru mărfurile străine plasate sub regimul de perfecţionare activă IM/EX dacă titularul autorizaţiei intenţionează să reexporte produsele prelucrate.
558. În cazul pct.556 subpct. 2), biroul vamal de supraveghere permite încheierea regimului de perfecţionare activă IM/EX odată ce mărfurile plasate sub regim au fost utilizate pentru prima dată pentru fabricare, reparare, inclusiv întreţinerea, modificarea sau transformarea aeronavelor sau a părţilor acestora, cu condiţia ca evidenţele titularului regimului să fie de aşa natură încât să fie posibil să se verifice că regimul este aplicat şi operat corect.
559. În cazul pct.556 subpct. 3), titularul regimului de perfecţionare activă trebuie să dovedească că încheierea regimului de perfecţionare activă IM/EX în conformitate cu regulile obişnuite este imposibilă sau nerentabilă.
560. În cazul în care în autorizaţia de perfecţionare activă IM/EX s-a menţionat că produsele prelucrate sau mărfurile plasate sub regim sunt considerate a fi puse în liberă circulaţie dacă nu au fost plasate sub un regim vamal ulterior sau reexportate la expirarea perioadei de încheiere, declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie se consideră a fi depusă şi acceptată, iar liberul de vamă acordat la data expirării termenului de încheiere.
561. În cazurile menţionate la pct.560, produsele sau mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare activă IM/EX devin mărfuri autohtone atunci când sunt introduse pe piaţă.
Capitolul VIII
MĂRFURI SCOASE DE PE TERITORIUL VAMAL
Secţiunea 1
Formalităţi la scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal
562. Cu excepţia cazurilor în care se aplică pct.563-565, postul vamal de ieşire este postul vamal competent pentru locul pe unde mărfurile părăsesc teritoriul vamal pentru o destinaţie în afara acelui teritoriu.
563. În cazul mărfurilor care părăsesc teritoriul vamal prin instalaţie fixă de transport, postul vamal de ieşire este postul vamal de export.
564. În cazul în care mărfurile sunt încărcate pe o navă sau pe o aeronavă fără nicio transbordare ulterioară în vederea transportului către o destinaţie în afara teritoriului vamal pe mare sau pe aer, postul vamal de ieşire este postul vamal competent pentru locul în care sunt încărcate mărfurile pe navă sau aeronavă.
565. În cazul în care, după ce li s-a acordat liberul de vamă pentru export, mărfurile sunt plasate sub regim vamal de tranzit extern, postul vamal de ieşire este postul vamal de plecare a operaţiunii de tranzit.
566. În cazul în care o notificare de reexport urmează să fie depusă în conformitate cu art.338 alin.(1) din Cod, postul vamal de ieşire este postul vamal competent pentru locul în care mărfurile se află în zona liberă sau în depozitare temporară.
567. Cu excepţia cazului în care declaraţia vamală ia forma unei înscrieri în evidenţele declarantului în conformitate cu art.177 din Cod, la acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, postul vamal de export transmite datele declaraţiei de export postului vamal de ieşire declarat. Aceste informaţii se bazează pe datele furnizate din declaraţia de export, modificate acolo unde este necesar.
568. Persoana care prezintă mărfurile la ieşire este obligat, în momentul prezentării mărfurilor la postul vamal de ieşire, să întreprindă următoarele acţiuni:
1) indică MRN-ul declaraţiei de export sau reexport;
2) indică orice discrepanţe între mărfurile declarate cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru export şi cele prezentate, inclusiv cazurile în care mărfurile au fost reambalate sau containerizate înainte de prezentarea lor la postul vamal de ieşire;
3) în cazul în care se prezintă doar o parte din mărfurile acoperite de o declaraţie de export sau reexport, persoana care prezintă mărfurile va indica şi cantitatea mărfurilor efectiv prezentate.
569. În cazul în care mărfurile menţionate la pct.568 sunt prezentate în colete sau în containere, acesta notifică numărul de colete şi, dacă sunt containerizate, numerele de identificare ale containerului.
570. Mărfurile declarate pentru export sau reexport pot fi prezentate la un post vamal de ieşire, altul decât cel declarat în declaraţia de export sau reexport.
571. În cazul în care mărfurile transportate de o instalaţie fixă de transport sunt scoase din teritoriul vamal prin acea instalaţie, aceste mărfuri se consideră a fi prezentate în vamă atunci când sunt introduse în instalaţia fixă de transport.
572. În cazul în care mărfurile care urmează să fie scoase de pe teritoriul vamal sunt supuse controalelor vamale, postul vamal de ieşire examinează mărfurile pe baza informaţiilor primite de la postul vamal de export.
573. În cazul în care persoana care prezintă mărfurile indică sau postul vamal de ieşire descoperă că unele dintre mărfurile declarate pentru export, reexport sau perfecţionare pasivă lipsesc atunci când sunt prezentate la postul vamal de ieşire, acel post vamal informează postul vamal de export cu privire la mărfurile care lipsesc.
574. În cazul în care persoana care prezintă mărfurile indică sau postul vamal de ieşire descoperă că unele dintre mărfurile prezentate postului vamal de ieşire sunt în plus faţă de mărfurile declarate pentru export, reexport sau perfecţionare pasivă, postul vamal respectiv refuză ieşirea mărfurilor care sunt în plus până la depunerea unei declaraţii de export sau reexport pentru mărfurile respective. Declaraţia de export sau reexport poate fi depusă la postul vamal de ieşire.
575. Dacă persoana care prezintă mărfurile indică sau postul vamal de ieşire descoperă că există o discrepanţă în natura mărfurilor declarate pentru export, reexport sau perfecţionare pasivă faţă de cele prezentate la postul vamal de ieşire, postul vama de ieşire refuză ieşirea acestor mărfuri până la depunerea unei declaraţii de export sau reexport pentru acestea şi informează postul vamal de export. Declaraţia de export sau reexport poate fi depusă la biroul vamal de ieşire.
576. Transportatorul notifică ieşirea mărfurilor către postul vamal de ieşire furnizând toate informaţiile următoarele:
1) numărul unic de referinţă al transportului sau numărul de referinţă al documentului de transport;
2) în cazul în care mărfurile sunt prezentate în colete sau containerizate, numărul de colete sau dacă sunt containerizate, numerele de identificare ale containerelor;
3) MRN-ul declaraţiei de export sau reexport, după caz.
577. Obligaţia prevăzută la pct.576 nu se aplică în măsura în care informaţiile respective sunt disponibile Serviciului Vamal prin intermediul sistemelor de informaţii comerciale, portuare sau de transport existente.
578. În sensul pct.576, persoana care predă mărfurile transportatorului îi furnizează acestuia informaţiile menţionate la punctul respectiv.
Transportatorul poate încărca mărfurile pentru transport în afara teritoriului vamal în cazul în care informaţiile menţionate la pct.576 îi sunt disponibile.
579. Odată ce s-a acordat liberul de vamă pentru ieşirea mărfurilor, postul vamal de ieşire le supraveghează până când acestea sunt scoase de pe teritoriul vamal.
580. În cazul în care posturile vamale de ieşire şi de export sunt diferite, postul vamal de ieşire informează postul vamal de export despre ieşirea mărfurilor cel târziu în ziua lucrătoare următoare zilei în care mărfurile au părăsit teritoriul vamal.
581. Cu toate acestea, în cazurile menţionate la pct.564 şi 565, termenul-limită pentru care postul vamal de ieşire să informeze postul vamal de export despre ieşirea mărfurilor este după cum urmează:
1) în cazurile menţionate la pct.564 – cel târziu în ziua lucrătoare următoare zilei în care nava sau aeronava pe care au fost încărcate mărfurile a părăsit portul sau aeroportul de încărcare;
2) în cazurile menţionate la pct.565 – cel târziu în ziua lucrătoare următoare zilei în care mărfurile au fost plasate sub regimul de tranzit extern.
582. În cazul în care posturile vamale de ieşire şi de export sunt diferite şi ieşirea mărfurilor este refuzată, postul vamal de ieşire informează postul vamal de export cel târziu în ziua lucrătoare următoare celei în care a fost refuzată ieşirea mărfurilor.
583. În cazul în care mărfurile care fac obiectul unei declaraţii de export sau de reexport sunt transportate la un post vamal de ieşire şi, ulterior, părăsesc teritoriul vamal ca mai multe transporturi din cauza unor circumstanţe neprevăzute, postul vamal de ieşire informează postul vamal de export despre ieşirea mărfurilor doar după ce toate mărfurile au părăsit teritoriul vamal.
584. Postul vamal de export confirmă declarantului sau exportatorului scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, în următoarele cazuri:
1) atunci când postul vamal respectiv a fost informat de către postul vamal de ieşire cu privire la scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal;
2) atunci când postul vamal respectiv este acelaşi cu postul vamal de ieşire şi mărfurile au fost scoase de pe teritoriul vamal;
3) atunci când postul vamal respectiv consideră că dovezile furnizate în conformitate cu pct.589 sunt suficiente.
585. În cazul în care postul vamal de export a confirmat scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal în conformitate cu pct.584 subpct. 3), acesta informează postul vamal de ieşire cu privire la aceasta.
586. Dacă după 90 de zile de la acordarea liberului de vamă pentru mărfurile la export, postul vamal de export nu a fost informat cu privire la scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, acesta poate solicita declarantului să îi comunice data la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal şi postul vamal de ieşire prin care mărfurile au părăsit teritoriul vamal.
587. Declarantul poate, din proprie iniţiativă, să informeze postul vamal de export cu privire la data la care şi postul vamal de ieşire prin care mărfurile au părăsit teritoriul vamal.
588. Dacă declarantul furnizează informaţii postului vamal de export în conformitate cu pct.586 sau 587, declarantul poate solicita postului vamal de export să confirme scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal. În acest scop, postul vamal de export solicită informaţii cu privire la scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, de la postul vamal de ieşire, care răspunde în termen de 10 zile.
În cazul în care postul vamal de ieşire nu răspunde în acest termen, postul vamal de export informează declarantul cu privire la aceasta.
589. În cazul în care postul vamal de export informează declarantul că postul vamal de ieşire nu a răspuns în termenul menţionat la pct.588, declarantul poate furniza postului vamal de export dovezi că mărfurile au părăsit teritoriul vamal.
590. Dovezile menţionate la pct.589 pot fi furnizate, în special, printr-unul dintre următoarele mijloace sau o combinaţie a acestora, după cum urmează:
1) o copie a avizului de expediţie semnată sau autentificată de destinatar în afara teritoriului vamal;
2) dovada plăţii;
3) factura;
4) avizul de expediţie;
5) un document semnat sau autentificat de operatorul economic care a scos mărfurile de pe teritoriul vamal;
6) un document vamal procesat de autoritatea vamală a unui stat străin în conformitate cu regulile şi procedurile aplicabile în acel stat;
7) evidenţele operatorului economic a mărfurilor furnizate navelor, aeronavelor sau instalaţiilor offshore.
Secţiunea a 2-a
Export şi reexport
591. În cazul unor mărfuri destinate a fi scoase de pe teritoriul vamal sub formă de mai multe trimiteri, fiecare trimitere individuală este acoperită de o declaraţie de export sau reexport separată.
592. Dacă a fost necesară o declaraţie de export sau reexport, dar mărfurile au fost scoase de pe teritoriul vamal fără o astfel de declaraţie, exportatorul depune o declaraţie retroactivă de export sau reexport. Declaraţia respectivă se depune la postul vamal de a cărui competenţă ţine locul în care este stabilit exportatorul. Postul vamal respectiv confirmă exportatorului scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, cu condiţia ca liberul de vamă să fi fost acordat dacă declaraţia ar fi fost depusă înainte de scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal şi are la dispoziţie dovezile că mărfurile au părăsit teritoriul vamal.
593. Dacă unele mărfuri autohtone care au fost destinate reimportului au părăsit teritoriul vamal, dar nu mai sunt destinate să fie reimportate şi ar fi fost utilizat un alt tip de declaraţie vamală dacă nu a existat intenţia de reimport, exportatorul poate depune o declaraţie de export retroactivă, care înlocuieşte declaraţia iniţială, la postul vamal de export. Postul vamal respectiv confirmă exportatorului scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal.
Cu toate acestea, în cazul în care mărfurile autohtone au părăsit teritoriul vamal sub acoperirea unui carnet ATA sau CPD, postul vamal de export confirmă exportatorului scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, cu condiţia ca voletul de reimport şi cotorul carnetului ATA sau CPD sunt invalidate.
594. Postul vamal competent pentru reexportul mărfurilor care fac obiectul unui carnet ATA sau CPD este, pe lângă posturile vamale menţionate la pct.298, postul vamal de ieşire.
595. Un carnet ATA şi CPD este considerat o declaraţie de export în cazul în care carnetul a fost eliberat în Republica Moldova şi avizat şi garantat de o asociaţie stabilită în Republica Moldova şi care face parte dintr-un lanţ de garantare aşa cum este definit la art.1 lit.d) din anexa A la Convenţia de la Istanbul.
596. Carnetul ATA şi CPD nu se utilizează ca declaraţie de export în legătură cu mărfurile autohtone în cazul în care aceste mărfuri sunt eligibile pentru rambursarea sau remiterea drepturilor de import, cu condiţia ca acestea să fie exportate de pe teritoriul vamal.
597. În cazul în care un carnet ATA este utilizat ca declaraţie de export, postul vamal de export îndeplineşte următoarele formalităţi:
1) verifică informaţiile din casetele A, G ale voletului de export în raport cu mărfurile acoperite de carnet;
2) completează, după caz, căsuţa de pe pagina de copertă a carnetului intitulată "Certificat de către Serviciul Vamal";
3) completează cotorul şi caseta H a voletului de export;
4) indică postul vamal de export în caseta H lit.(b) a voletului de reimport;
5) păstrează voletul de export.
598. În cazul în care postul vamal de export nu este post vamal de ieşire, postul vamal de export îndeplineşte formalităţile menţionate la pct.597, dar nu completează caseta 7 a cotorului, care trebuie să fie completată de către postul vamal de ieşire.
599. Termenele-limită pentru reimportul mărfurilor stabilite de postul vamal de export în caseta H lit.(b) a voletului de export nu pot depăşi termenul de valabilitate a carnetului.
600. Dacă nu se mai intenţionează să fie scoase de pe teritoriul vamal, mărfurile cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru export sau reexport, declarantul informează imediat postul vamal de export.
601. Fără a aduce atingere pct.600, în cazul în care mărfurile au fost deja prezentate la postul vamal de ieşire, persoana care preia mărfurile de la postul vamal de ieşire în vederea transportului către un loc de pe teritoriul vamal informează postul vamal de ieşire că mărfurile nu vor fi scoase de pe teritoriul vamal şi indică MRN-ul declaraţiei de export sau reexport.
602. Dacă, în cazurile prevăzute la pct.565, o modificare a contractului de transport are ca efect încheierea pe teritoriul vamal a unei operaţiuni de transport care ar fi trebuit să se încheie în afara acestuia, companiile sau autorităţile în cauză informează postul vamal de ieşire cu privire la modificarea respectivă şi poate executa contractul modificat numai cu acordul prealabil al postului vamal respectiv.
603. În cazul în care există o discrepanţă privind natura mărfurilor pentru care s-a acordat liberul de vamă pentru export, reexport sau perfecţionare pasivă în comparaţie cu mărfurile prezentate postului vamal de ieşire menţionat la pct.575, postul vamal de export va invalida declaraţia în cauză.
604. În cazul în care, după o perioadă de 30 de zile de la data acordării liberului de vamă al mărfurilor pentru regimul vamal de export, de perfecţionare pasivă sau de reexport, postul vamal de export nu a primit informaţii cu privire la scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, sau dovezi că mărfurile au părăsit teritoriul vamal, postul vamal de export invalidează declaraţia vamală în cauză.
605. În cazul în care postul vamal de export este informat, în conformitate cu pct.600, 601 sau 602, că mărfurile nu au fost scoase de pe teritoriul vamal, acesta invalidează imediat declaraţia în cauză şi, după caz, aceasta invalidează imediat confirmarea relevantă privind scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, făcută în conformitate cu pct.584.
606. În cazul unei invalidări a declaraţiei de export sau de reexport în conformitate cu pct.603, 604 sau 605, postul vamal de export informează declarantul şi postul vamal de ieşire declarat, referitor la invalidarea declaraţiei vamale respective.
Secţiunea a 3-a
Declaraţia sumară de ieşire
607. Pentru depunerea, prelucrarea, stocarea şi schimbul de informaţii privind declaraţia sumară de ieşire şi alte informaţii referitoare la respectivele notificări, se utilizează un sistem electronic creat în aceste scopuri în conformitate cu art.6 alin.(1) din Cod.
608. În cazul în care se constată că mărfurile destinate a fi scoase de pe teritoriul vamal nu fac obiectul unei declaraţiei sumare de ieşire şi, cu excepţia cazului în care se renunţă la obligaţia de a depune o astfel de declaraţie, ieşirea mărfurilor este condiţionată de depunerea unei astfel de declaraţie.
609. Analiza de risc se efectuează înainte de acordarea liberului de vamă într-un termen care corespunde perioadei dintre sfârşitul termenului pentru depunerea declaraţiei sumare de ieşire, astfel cum este prevăzut la pct.612 şi 613, şi încărcarea sau plecarea mărfurilor, după caz.
610. În cazul în care se aplică o derogare de la obligaţia de a depune o declaraţie sumară de ieşire anterioară plecării în conformitate cu pct.611, analiza de risc se efectuează la prezentarea mărfurilor pe baza declaraţiei vamale sau a declaraţiei de reexport care acoperă acele mărfuri sau, acolo unde nu sunt disponibile, pe baza oricăror alte informaţii disponibile despre mărfuri.
611. Se renunţă la depunerea unei declaraţii sumare de ieşire pentru următoarele mărfuri:
1) energie electrică;
2) mărfuri care ies prin conductă;
3) obiecte de corespondenţă;
4) mărfurile transportate în temeiul normelor din actele Uniunii Poştale Universale;
5) bunuri de uz gospodăresc definite la art.198 alin.(2) din Cod, cu condiţia ca acestea să nu fie transportate în baza unui contract de transport;
6) mărfurile conţinute în bagajele personale ale călătorilor;
7) mărfurile menţionate la pct.286, cu excepţia următoarelor, atunci când sunt transportate în baza unui contract de transport a următoarelor mărfuri:
a) paleţi, piese de schimb, accesorii şi echipamente pentru paleţi,
b) containere, piese de schimb, accesorii si echipamente pentru containere,
c) mijloace de transport, piese de schimb, accesorii şi echipamente pentru mijloacele de transport;
8) mărfuri acoperite de carnete ATA sau CPD;
9) armele şi echipamentele militare scoase din teritoriul vamal de către autorităţile responsabile de apărarea militară a Republicii Moldova, în cadrul unui transport militar sau al unui transport efectuat în exclusivitate pentru autorităţile militare;
10) următoarele mărfuri scoase din teritoriul vamal şi transferate direct pe instalaţii offshore operate de o persoană stabilită pe teritoriul vamal:
a) mărfuri care urmează să fie utilizate pentru construirea, repararea, întreţinerea sau transformarea instalaţiilor offshore;
b) mărfuri care urmează să fie utilizate pentru dotarea sau echiparea instalaţiilor offshore;
c) provizii pentru a fi folosite sau consumate pe instalatiile offshore;
11) mărfuri pentru care se poate solicita scutire în temeiul Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, altor convenţii consulare sau Convenţiei de la New York din 16 decembrie 1969 privind misiunile speciale;
12) mărfurile care sunt destinate a fi încorporare ca părţi sau accesorii în nave sau aeronave şi pentru funcţionarea motoarelor, maşinilor şi a altor echipamente ale navelor sau aeronavelor, precum şi produsele alimentare şi alte produse destinate consumului sau vânzării la bord;
13) mărfuri în următoarele situaţii:
a) atunci când într-un port sau aeroport, mărfurile nu sunt descărcate din mijlocul de transport care le-a introdus pe teritoriul vamal şi care le va scoate de pe acest teritoriu;
b) în cazul în care mărfurile aflate în depozitare temporară sau plasate sub regimul de zonă liberă sunt transbordate din mijlocul de transport care le-a adus instalaţia de depozitare temporară sau în zonă liberă sub supravegherea aceluiaşi birou vamal pe o navă, aeronavă sau cale ferată care le va transporta în afara teritoriului vamal, cu condiţia îndeplinirii următoarelor condiţii:
c) transbordarea se efectuează în termen de 14 zile de la prezentarea mărfurilor în conformitate cu art.148 sau 313 din Cod ori în circumstanţe excepţionale, într-un termen mai lung autorizat de Serviciul Vamal în cazul în care perioada de 14 zile nu este suficientă pentru a face faţă acestor circumstanţe,
d) informaţiile referitoare la mărfuri să fie puse la dispoziţia Serviciului Vamal;
e) destinaţia mărfii şi destinatarul nu se modifică după cunoştinţele transportatorului;
f) în cazul în care mărfurile au fost introduse pe teritoriul vamal, dar au fost respinse de biroul vamal competent şi au fost imediat reintroduse în ţara de export.
612. Declaraţia sumară de ieşire se depune la postul vamal competent în următoarele termene:
1) în cazul transportului maritim:
a) pentru mişcările de mărfuri în containere, cu cel puţin 24 de ore înainte ca mărfurile să fie încărcate pe nava pe care urmează să părăsească teritoriul vamal;
b) în cazul mişcărilor care nu implică mărfuri în containere, cu cel puţin 2 ore înaintea plecării dintr-un port de pe teritoriul vamal;
2) în cazul transportului aerian, cu cel puţin 30 de minute înaintea plecării dintr-un aeroport situat pe teritoriul vamal;
3) în cazul traficului rutier şi pe căile navigabile interioare, cu cel târziu o oră înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal;
4) în cazul traficului feroviar:
a) în cazul în care călătoria cu trenul de la ultima staţie de formare a trenului până la biroul vamal de ieşire durează mai puţin de două ore, cu cel târziu o oră înainte de sosirea mărfurilor la locul care ţine de competenţa biroului vamal de ieşire;
b) în toate celelalte cazuri, cu cel târziu două ore înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal.
613. În următoarele situaţii, termenul de depunere a declaraţiei sumare de ieşire este cel aplicabil mijloacelor de transport activ utilizat pentru părăsirea teritoriului vamal:
1) în cazul în care mărfurile au ajuns la postul vamal de ieşire pe un alt mijloc de transport de pe care sunt transferate înainte de a părăsi teritoriul vamal (transport intermodal);
2) în cazul în care mărfurile au ajuns la postul vamal de ieşire printr-un mijloc de transport care este la rândul său transportat prin intermediul unui mijloc de transport activ la momentul părăsirii teritoriului vamal (transport combinat).
614. Termenele menţionate la pct.612 şi 613 nu se aplică în cazul unei forţe majore.
[Pct.614 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
615. Postul vamal la care se depune declaraţia sumară de ieşire în conformitate cu art.336 alin.(1) din Cod:
1) înregistrează declaraţia sumară de ieşire imediat după primirea acesteia;
2) furnizează un MRN declarantului;
3) dacă este cazul, acordă liberul de vamă mărfurilor pentru scoaterea acestora de pe teritoriul vamal.
616. În cazul în care mărfurile pentru care s-a depus o declaraţie sumară de ieşire nu mai sunt destinate să fie scoase de pe teritoriul vamal, persoana care urma să scoată mărfurile prin postul vamal de ieşire, responsabil pentru a le transporta într-un loc de pe teritoriul respectiv, informează postul vamal de ieşire că mărfurile nu vor fi scoase din teritoriul vamal şi specifică MRN-ul declaraţii sumare de ieşire.
Secţiunea a 4-a
Notificarea de reexport
617. Postul vamal de ieşire:
1) înregistrează notificarea de reexport imediat după primirea acesteia;
2) furnizează un MRN declarantului;
3) după caz, eliberează mărfurile pentru scoaterea acestora de pe teritoriul vamal.
618. În cazul în care mărfurile pentru care s-a depus o notificare de reexport nu mai sunt destinate să fie scoase de pe teritoriul vamal, persoana care urma să scoată mărfurile prin postul vamal de ieşire, responsabil pentru a le transporta într-un loc de pe teritoriul respectiv, informează postul vamal de ieşire că mărfurile nu vor fi scoase de pe teritoriul vamal şi specifică MRN-ul notificării de reexport.
Capitolul IX
FORME SPECIFICE DE CONTROL VAMAL
Secţiunea 1
Controlul mărfurilor
619. La trecerea frontierei vamale, Serviciul Vamal efectuează identificarea mijloacelor de transport pe baza documentelor de însoţire.
620. La transportul mărfurilor pe calea rutieră, Serviciul Vamal controlează exteriorul autovehiculului, cabina acestuia şi, după caz, agregatul frigorific. La mijloacele de transport fără încărcătură se efectuează şi controlul compartimentului de marfă.
Dacă la controlul exterior al autovehiculului se constată sigilii lipsă sau în cazul în care sigiliile aplicate la expediere au fost violate ori compartimentul de marfă prezintă urme de violare, se efectuează şi controlul vamal al mărfurilor. În acest caz, Serviciul Vamal consemnează rezultatul controlului într-un proces-verbal de constatare, care se semnează şi de transportator.
621. La transportul mărfurilor pe cale ferată, organul vamal verifică:
1) exteriorul vagoanelor acoperite care conţin mărfuri, prin controlul integrităţii sigiliilor, ferestrelor, acoperişului, pereţilor şi platformei;
2) interiorul şi exteriorul vagoanelor descoperite care conţin mărfuri;
3) exteriorul locomotivei;
4) exteriorul şi interiorul anexelor tehnice ale locomotivei şi cabinei mecanicului.
622. La transportul călătorilor la cursele internaţionale pe cale ferată, organul vamal verifică:
1) interiorul şi exteriorul vagoanelor;
2) exteriorul locomotivei;
3) exteriorul şi interiorul anexelor tehnice ale locomotivei şi cabinei mecanicului.
623. Vagoanele cu sigilii lipsă sau violate, precum şi vagoanele care nu pot fi sigilate se supun şi controlului vamal interior. Serviciului Vamal consemnează rezultatul controlului într-un proces-verbal de constatare, care se semnează şi de organele căilor ferate. Aceeaşi procedură se aplică şi trimiterilor poştale internaţionale.
624. La transportul mărfurilor pe cale maritimă, controlul vamal la sosirea navei se efectuează în prezenţa organelor portuare, a comandantului ori a armatorului, precum şi a reprezentantului agenţiei de navigaţie.
625. Controlul vamal al navei la sosire constă în verificarea prin sondaj a cabinelor, sălilor, cambuzelor, restaurantelor şi a sălii maşinilor, pentru a constata dacă există concordanţă între declaraţia proviziilor de bord şi bunurile supuse declarării. Comandantul, armatorul sau agentul navei este obligat să prezinte organului vamal originalul manifestului încărcăturii. Forma declaraţiei proviziilor de bord se stabileşte de Serviciul Vamal.
626. După efectuarea controlului vamal la sosire, în folosinţa comandantului, echipajului şi pasagerilor se lasă cantităţi uzuale de produse din tutun şi băuturi alcoolice, în raport cu durata staţionării navei în port, potrivit normelor stabilite de Serviciul Vamal.
627. La scoaterea sau introducerea pe navă a proviziilor de bord, Serviciul Vamal face menţiunea de rigoare în declaraţia proviziilor de bord.
628. Pe timpul staţionării navei, comandantul sau armatorul este obligat să folosească proviziile şi bunurile înscrise în inventar în exclusivitate la bord.
629. Comandantul, armatorul şi agentul navei răspund solidar în faţa organului vamal pentru nedeclararea bunurilor, pentru lipsa sau substituirea bunurilor înscrise în declaraţia proviziilor de bord, precum şi pentru cele aflate în inventarul navei.
630. Comandantul, armatorul sau agentul navei este obligat să comunice Serviciului Vamal plecarea navei cu cel puţin 6 ore înainte, în vederea efectuării controlului vamal.
631. Controlul vamal la plecarea navei constă în verificarea concordanţei manifestului încărcăturii cu declaraţiile vamale sau permisele de transbordare eliberate, precum şi cu situaţia proviziilor de bord. Forma permisului de transbordare se stabileşte de către Serviciul Vamal.
632. În timpul efectuării controlului vamal la plecare este permisă coborârea sau urcarea la bord numai a comandantului sau a secundului navei.
633. Organele portuare permit plecarea navelor în trafic internaţional numai după autorizarea trecerii frontierei de stat de către Poliţia de Frontieră, de comun acord cu Serviciul Vamal. Serviciul Vamal vizează manifestul încărcăturii şi declaraţia proviziilor de bord.
634. La transportul mărfurilor cu aeronave autohtone, controlul vamal se efectuează imediat după aterizare, precum şi înainte de decolare. La acest control se urmăreşte dacă la bord există şi alte bunuri decât cele din dotarea aeronavelor, pentru a li se aplica regimul vamal corespunzător destinaţiei lor.
635. Controlul vamal în interiorul aeronavelor străine se efectuează numai în cazul în care există indicii temeinice privind nerespectarea reglementărilor vamale sau dacă nava staţionează pe aeroport mai mult de 6 ore peste ora de decolare prevăzută în orarul de zbor.
636. În cazul aeronavelor autohtone de pasageri, controlul vamal în interior se efectuează la sosire – după debarcarea pasagerilor, şi la plecare – înainte de îmbarcarea acestora.
637. Controlul vamal al containerelor transportate cu orice mijloc de transport se efectuează în conformitate cu normele prevăzute pentru controlul vagoanelor acoperite.
638. Comercializarea mărfurilor la bordul aeronavelor, în vagonul restaurant, a garniturii de tren, în restaurantele navelor maritime ce efectuează curse internaţionale de călători se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale ce reglementează acest gen de activitate, doar în cantităţi uzuale comerţului cu amănuntul, cu excepţia produselor din tutun prelucrat şi a băuturilor alcoolice, ale căror cantităţi în raport cu durata cursei sunt stabilite de legislaţie.
639. Mărfurile pot fi declarate, prin mijloacele prevăzute la art.160 alin.(2) din Cod, conform procedurii de declarare stabilite de către Serviciul Vamal.
[Pct.639 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
6391. Declaraţia vamală se depune la Serviciul Vamal fiind însoţită de următoarele documente justificative, care confirmă datele indicate în declaraţie:
a) factura;
b) documentele de transport;
c) actele permisive, necesare pentru acordarea liberului de vamă.
[Pct.6391 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.6391 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
6392. La efectuarea controlului documentar (culoarul galben de control vamal), controlului fizic (culoarul roşu de control vamal) sau controlului ulterior, suplimentar la actele menţionate la pct.6391 se vor prezenta documente care confirmă toate datele indicate în declaraţia vamală. În cazul în care actele prezentate de declarant nu confirmă toate datele din declaraţia vamală, Serviciul Vamal poate solicita prezentarea altor informaţii necesare acordării liberului de vamă.
[Pct.6392 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
640. Etapele controlului vamal al mărfurilor sunt următoarele:
1) verificarea existenţei documentelor necesare vămuirii în funcţie de destinaţia vamală solicitată pentru mărfurile ce fac obiectul declarării;
2) controlul documentar;
3) verificarea efectuării plăţii sau a garantării obligaţiei vamale, după caz;
4) controlul fizic al mărfurilor.
641. Controlul vamal se efectuează în mod obligatoriu în conformitate cu metodologia de prelucrare a declaraţiilor vamale, stabilită prin ordinul directorului Serviciului Vamal, şi constă, cel puţin, în verificarea existenţei documentelor necesare vămuirii, în funcţie de regimul vamal solicitat pentru mărfurile ce fac obiectul declarării, precum şi a efectuării plăţii ori a garantării obligaţiei vamale, după caz.
[Pct.641 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
642. Controlul vamal al mărfurilor este efectuat în locurile desemnate în acest scop şi la orele prevăzute de către autoritatea vamală.
643. Serviciul Vamal aprobă, la solicitarea declarantului, efectuarea controlului vamal în alte locuri şi alte ore decât cele prevăzute în pct.642. În acest caz, costurile aferente operaţiunii sunt în sarcina declarantului.
644. Funcţionarul vamal aplică formele de control vamal stabilite în art.343 alin.(1) din Cod.
645. Controlul documentar constă în verificarea:
1) corectitudinii completării declaraţiei vamale;
2) existenţei documentelor care însoţesc declaraţia vamală potrivit regimului vamal solicitat;
3) concordanţei dintre datele înscrise în declaraţia vamală şi cele din documentele însoţitoare;
4) formei documentelor anexate.
646. Controlul vamal fizic al mărfurilor constă în verificarea mărfurilor prin identificarea acestora, numărarea locurilor sau coletelor, cântărirea, măsurarea, fotografierea, prelevarea de probe şi mostre, aplicarea echipamentului special de control vamal şi alte instrumente de control, în vederea confirmării datelor indicate în declaraţia vamală şi/sau în actele de însoţire.
647. Organul vamal poate aplica următoarele tipuri de control vamal fizic al mărfurilor:
1) total (cu verificarea întregului lot de mărfuri);
2) parţial (cu verificarea unei părţi din lotul de marfă, suficiente pentru asigurarea respectării legislaţiei vamale); sau
3) efectuat în vederea prelevării de probe şi mostre pentru cercetarea (expertiza) mărfurilor.
648. Rezultatele şi tipul controlului fizic al mărfurilor aplicat se consemnează într-un act, întocmit conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal.
Dacă controlul fizic se execută parţial, rezultatul acestuia este luat în considerare pentru întreaga partidă de mărfuri indicate în declaraţia vamală.
649. Controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează în baza documentelor atunci când există indicii temeinici de fraudă.
650. Controlul vamal fizic se efectuează după cum urmează:
1) mărfurile transportate în vrac se controlează prin observare sau prin sondare pe mijloacele de transport pe care se află, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor;
2) mărfurile ambalate în colete se controlează prin sondaj pe mijloacele de transport pe care se află. În cazul în care nu există condiţii de control pe mijlocul de transport, organele vamale sunt în drept să solicite descărcarea mărfurilor;
3) mărfurile ambalate în colete care se află în magazii, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminale de manipulare a containerelor se controlează prin sondaj pe fiecare partidă de marfă;
4) mărfurile transportate prin conducte, precum şi curentul electric se controlează din punctul de vedere al cantităţii, prin citirea contoarelor instalate.
651. Serviciul Vamal efectuează controlul vamal fizic total în situaţiile în care există indicii temeinice privind nerespectarea legislaţiei vamale sau criteriul de selectivitate indică expres asupra necesităţii verificării întregului lot de marfă, precum şi în cazurile în care, în baza analizei de risc, s-a stabilit că un control parţial nu va fi suficient pentru asigurarea respectării legislaţiei vamale.
652. Declarantul sau reprezentantul acestuia este obligat ca, la cererea Serviciului Vamal, să manipuleze, să dezambaleze şi să reambaleze mărfurile, fără să provoace degradarea acestora. Cheltuielile legate de aceste operaţiuni vor fi acoperite de declarant.
653. Controlul vamal fizic se face în prezenţa declarantului sau a reprezentantului său, precum şi a transportatorului, cu excepţia transporturilor pe cale maritimă sau fluvială, în cazul în care prezenţa transportatorului este facultativă.
Controlul mărfurilor aflate în magazii sau pe rampe se face în prezenţa gestionarului spaţiilor.
654. Serviciul Vamal poate efectua controlul vamal fizic şi la locul de încărcare a mărfurilor de export sau la locul de descărcare a mărfurilor din import, în funcţie de personalul vamal disponibil, dacă mărfurile sunt perisabile sau necesită condiţii speciale de ambalare şi de transport ori nu există condiţii de control la frontieră şi dacă încărcarea sau descărcarea completă a mijloacelor de transport se face într-un singur loc.
655. În vederea efectuării controlului vamal fizic la locul de încărcare sau descărcare, exportatorii ori importatorii au următoarele obligaţii:
1) să solicite în scris efectuarea controlului la postul vamal cel mai apropiat cu cel puţin două zile înainte de data stabilită pentru încărcarea sau descărcarea mijloacelor de transport;
2) să pregătească mărfurile şi să ia măsurile necesare pentru ca mijloacele de transport să corespundă condiţiilor de sigilare vamală;
3) să asigure încărcarea sau descărcarea mărfurilor la locul, data şi ora care au fost stabilite.
656. În situaţia în care autoritatea vamală decide să controleze mărfurile, aceasta îl informează în acest sens pe declarant sau pe reprezentantul său.
Dacă Serviciul Vamal decide să verifice numai o parte a mărfurilor declarate, informarea trebuie să cuprindă articolele care urmează a fi verificate. Decizia Serviciului Vamal este irevocabilă.
657. La controlul vamal fizic asistă declarantul vamal şi transportatorul, cu excepţia transporturilor pe cale maritimă sau fluvială, când prezenţa transportatorului este facultativă.
Controlul mărfurilor aflate în magazii sau pe rampe se face şi în prezenţa gestionarului.
658. Declarantul sau persoana desemnată de către acesta pentru a asista la controlul vamal al mărfurilor acordă Serviciului Vamal sprijinul necesar pentru facilitarea activităţii acesteia. În cazul în care Serviciul Vamal consideră că asistenţa acordată este nesatisfăcătoare, acesta cere declarantului să împuternicească altă persoană capabilă să ofere asistenţa necesară.
[Pct.658 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
659. În situaţia în care declarantul refuză să asiste la controlul vamal al mărfurilor sau să împuternicească o persoană aptă să ofere asistenţa pe care Serviciul Vamal o consideră necesară, acesta stabileşte un termen în acest sens, cu excepţia cazului în care consideră că nu mai este necesară verificarea.
[Pct.659 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
660. Dacă, la expirarea termenului stabilit, declarantul nu a îndeplinit cerinţele formulate, Serviciul Vamal procedează din oficiu, potrivit art.189 din Cod, la controlul vamal al mărfurilor, pe riscul şi pe cheltuiala declarantului, apelând, dacă este cazul, la serviciile unui expert sau ale oricărei alte persoane care este împuternicită potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
[Pct.660 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
661. Constatările făcute de Serviciul Vamal în cursul controlului vamal desfăşurat în condiţiile prezentului punct au aceeaşi valabilitate ca şi în cazul în care controlul ar fi fost efectuat în prezenţa declarantului.
662. Serviciul Vamal are dreptul de a considera declaraţia vamală depusă ca fiind fără efect în cazul în care se constată că refuzul declarantului de a asista la controlul mărfurilor sau de a desemna o persoană capabilă să ofere asistenţa necesară nu împiedică şi nici nu este menit să împiedice această autoritate să constate încălcarea dispoziţiilor care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul vamal respectiv şi nici nu reprezintă o sustragere sau o încercare de sustragere de la aplicarea dispoziţiilor art.140 din Cod.
663. În cazul în care Serviciul Vamal hotărăşte să preleve probe, acesta informează în acest sens declarantul sau reprezentantul acestuia.
664. Prelevările se efectuează de către Serviciul Vamal, dar acesta poate solicita ca operaţiunea să se efectueze sub supravegherea sa şi de către declarant sau de către o persoană desemnată de acesta.
Prelevările de probe sunt efectuate conform metodologiei stabilite de Serviciul Vamal.
665. Cantităţile prelevate nu trebuie să depăşească necesarul pentru a permite analiza sau verificarea mai amănunţită, inclusiv o eventuală contraanaliză.
666. Declarantul sau persoana desemnată de către acesta pentru a asista la prelevarea de probe este obligat să acorde Serviciului Vamal tot sprijinul necesar pentru efectuarea operaţiunii.
667. Dacă declarantul refuză să asiste la prelevare sau să desemneze o persoană în acest sens ori dacă nu acordă Serviciului Vamal tot sprijinul necesar pentru efectuarea operaţiunii, se aplică dispoziţiile art.331 alin.(3) din Cod.
668. În situaţia în care Serviciul Vamal a prelevat probe pentru analiză sau pentru o verificare mai amănunţită, acesta acordă liberul de vamă pentru mărfurile în cauză, fără a aştepta rezultatul analizei sau verificării, cu excepţia cazului în care există alte motive pentru a nu se proceda astfel şi cu condiţia ca, în cazul naşterii sau posibilităţii naşterii unei datorii vamale, cuantumul drepturilor corespunzătoare să fi fost în prealabil încasat sau garantat.
669. Cantităţile prelevate ca probe de Serviciul Vamal nu se scad din cantitatea declarată.
670. În cazul unei declaraţii de export sau de perfecţionare pasivă, dacă situaţia permite, declarantul are dreptul de a înlocui cantităţile de mărfuri prelevate ca probe cu mărfuri identice, în vederea completării lotului de marfă.
671. Cu excepţia cazului în care probele sunt distruse în procesul de analiză sau de verificare amănunţită, acestea se restituie declarantului, la cererea şi pe cheltuiala sa, imediat ce nu mai este necesară păstrarea lor de către Serviciul Vamal, în special după ce declarantul a epuizat toate mijloacele de contestare a deciziei luate de organul vamal pe baza rezultatelor analizei sau a verificării amănunţite.
672. În situaţia în care declarantul nu solicită restituirea probelor, acestea pot fi distruse sau păstrate de către Serviciul Vamal. În cazuri justificate, organul vamal poate dispune ca declarantul să ridice probele rămase.
673. Serviciul Vamal consemnează pe declaraţia vamală modalitatea de control, rezultatul acestuia şi menţionează numărul şi mărcile de identificare ale coletelor deschise pentru control.
674. În cadrul controlului vamal fizic al mărfurilor se asigură şi controlul interiorului vagoanelor de cale ferată şi al mijloacelor de transport rutiere cu care mărfurile sunt transportate.
675. În situaţia în care verifică declaraţia şi documentele însoţitoare sau mărfurile, Serviciul Vamal înscrie pe exemplarul destinat acestuia sau pe un document însoţitor elementele şi rezultatele acestei verificări. În cazul unei verificări parţiale a mărfurilor se indică, de asemenea, datele aferente lotului de mărfuri verificat.
Dacă este cazul, Serviciul Vamal menţionează în declaraţie absenţa declarantului sau a reprezentantului său.
676. Dacă rezultatul verificării declaraţiei şi a documentelor însoţitoare ale mărfurilor nu este conform cu datele înscrise în declaraţie, Serviciul Vamal înscrie pe exemplarul declaraţiei destinat acesteia sau pe un document însoţitor datele care se au în vedere la taxarea mărfurilor în cauză şi, dacă este cazul, calculează orice restituiri sau alte sume plătibile la export. De asemenea, se înscriu datele necesare pentru aplicarea oricăror alte dispoziţii care reglementează regimul vamal sub care sunt plasate.
677. Constatările Serviciului Vamal precizează, dacă este cazul, mijloacele de identificare utilizate.
Constatările se datează şi conţin datele necesare pentru identificarea funcţionarului care le-a făcut.
678. În cazul în care Serviciul Vamal nu procedează la nicio verificare a declaraţiei şi nici a mărfurilor, nu este necesară precizarea acestui fapt pe declaraţie sau pe documentul însoţitor la care se face referire la pct.657.
679. În cazul în care Serviciul Vamal are dubii cu privire la aplicarea prohibiţiilor sau restricţiilor şi acest fapt nu se poate stabili decât în urma rezultatului verificărilor, pentru mărfurile respective nu se acordă liberul de vamă.
680. Serviciul Vamal stabileşte forma sub care acordă liberul de vamă, ţinând seama de locul unde se află mărfurile şi de modalităţile de exercitare a supravegherii vamale a mărfurilor.
681. În cazul în care declaraţia se realizează în scris, pe aceasta sau, dacă este cazul, pe un document anexat, se face o menţiune referitoare la acordarea liberului de vamă şi la data acestuia. O copie se restituie declarantului.
682. În situaţia în care liberul de vamă nu poate fi acordat pentru unul dintre motivele prevăzute la art.189 alin.(2) din Cod, Serviciul Vamal acordă declarantului un termen pentru regularizarea situaţiei mărfurilor.
683. În cazul în care, în condiţiile prevăzute la art.189 alin.(1) din Cod, declarantul nu prezintă documentele necesare înainte de expirarea termenului prevăzut, declaraţia respectivă este considerată fără efecte şi Serviciul Vamal procedează la invalidarea sa.
684. În cazul prevăzut la art.189 din Cod şi, dacă este cazul, fără a înlătura aplicarea dispoziţiilor art.173, 174, 188 sau 191 din Cod, atunci când declarantul nu plăteşte sau nu garantează cuantumul drepturilor vamale datorate înainte de expirarea termenului, Serviciul Vamal poate declanşa formalităţile preliminare de valorificare a mărfurilor.
685. Cu excepţia cazului în care situaţia nu este între timp regularizată, mărfurile pot fi valorificate de Serviciul Vamal, care îl informează, în prealabil, pe declarant.
686. Serviciul Vamal, pe riscul şi pe cheltuiala declarantului, transferă mărfurile respective într-un loc special, aflat sub supravegherea sa.
687. În aplicarea art.173, 174, 188 sau 191 din Cod, Serviciul Vamal invalidează declaraţia vamală după acordarea liberului de vamă, în cazul în care se stabileşte că mărfurile au fost declarate în mod eronat pentru un regim vamal care presupune obligaţia plăţii drepturilor de import în loc să fie plasate sub un alt regim vamal, dacă cererea în acest sens a fost prezentată în termen de 90 de zile de la data acceptării declaraţiei, cu respectarea următoarelor condiţii:
1) mărfurile să nu fi fost utilizate în alte condiţii decât cele prevăzute de regimul vamal sub care acestea ar fi trebuit plasate;
2) la momentul declarării, mărfurile erau destinate a fi plasate sub un alt regim vamal, pentru care erau îndeplinite toate condiţiile necesare;
3) mărfurile să se declare imediat pentru noul regimul vamal sub care trebuiau plasate.
Declaraţia de plasare a mărfurilor sub acest ultim regim vamal produce efecte juridice de la data acceptării declaraţiei invalidate.
În cazuri temeinic justificate, autoritatea vamală poate prelungi termenul de 90 de zile.
688. În situaţia în care se stabileşte că mărfurile au fost declarate în mod eronat, în locul altor mărfuri, pentru un regim vamal care presupune obligaţia plăţii drepturilor de import, Serviciul Vamal invalidează declaraţia vamală dacă cererea în acest sens a fost prezentată în termen de 90 de zile de la data acceptării declaraţiei, cu respectarea următoarelor condiţii:
1) mărfurile iniţial declarate nu au fost utilizate într-un alt fel decât cel care a fost aprobat în situaţia lor anterioară şi nu au fost replasate în situaţia anterioară;
2) mărfurile care se intenţiona să fie declarate pentru regimul vamal avut în vedere iniţial puteau, la momentul depunerii declaraţiei vamale iniţiale, să fie prezentate la acelaşi birou vamal şi au fost declarate pentru acelaşi regim vamal ca acela care a fost avut în vedere iniţial.
În cazuri temeinic justificate, Serviciul Vamal poate prelungi termenul de 90 de zile.
689. În situaţia mărfurilor refuzate în cadrul unui contract de vânzare prin corespondenţă, Serviciul Vamal invalidează o declaraţie vamală de punere în liberă circulaţie dacă cererea în acest sens a fost prezentată în termen de 90 de zile de la data acceptării declaraţiei, cu condiţia ca mărfurile să fi fost exportate la adresa furnizorului iniţial sau la o altă adresă indicată de către acesta.
690. Serviciul Vamal invalidează declaraţia vamală când se eliberează o autorizaţie cu efect retroactiv, conform art.280 din Cod.
691. În cazul în care mărfurile sunt declarate pentru export sau pentru regimul de perfecţionare pasivă, declaraţia vamală se invalidează pentru mărfurile supuse drepturilor de export care fac obiectul unei cereri pentru rambursarea drepturilor de import sau restituirii altor sume la export sau altor măsuri speciale la export, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
1) declarantul prezintă biroului vamal de export dovada că mărfurile nu au părăsit teritoriul vamal al Republicii Moldova;
2) declarantul înapoiază respectivului birou vamal toate exemplarele declaraţiei vamale, împreună cu orice alte documente ce i-au fost eliberate în urma acceptării declaraţiei;
3) declarantul, dacă este cazul, prezintă biroului vamal de export dovada că rambursarea drepturilor de import sau restituirea altor sume la export acordate pe baza declaraţiei de export pentru mărfurile respective au fost returnate sau că instituţiile interesate au luat măsurile necesare pentru a se asigura că ele nu se plătesc;
4) declarantul, dacă este cazul, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, respectă toate obligațiile cerute de biroul vamal de export pentru regularizarea situaţiei acestor mărfuri.
692. Invalidarea declaraţiei vamale atrage, după caz, anularea oricăror rectificări făcute pe o licenţă de export sau pe un alt document care însoţeşte declaraţia vamală.
693. În cazul în care mărfurile declarate pentru export trebuie să părăsească teritoriul vamal al Republicii Moldova într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage invalidarea declaraţiei în cauză.
694. Invalidarea se efectuează şi în cazul altor mărfuri decât cele prevăzute în prezentul alineat dacă biroul vamal de export este înştiinţat de faptul că mărfurile declarate nu au părăsit teritoriul vamal al Republicii Moldova.
695. În măsura în care reexportul mărfurilor presupune depunerea unei declaraţii, dispoziţiile pct.657 se aplică în mod corespunzător.
696. În cazul în care mărfurile autohtone sunt plasate sub regimul vamal de antrepozitare conform prevederilor art.300 din Cod, invalidarea declaraţiei de plasare sub regim se poate solicita şi efectua cu condiţia luării măsurilor prevăzute de reglementările specifice în cazul nerespectării destinaţiei acordate.
Dacă, la expirarea perioadei prevăzute pentru păstrarea mărfurilor sub regimul vamal de antrepozitare, nu a fost prezentată nicio cerere pentru acordarea unei alte destinaţii prevăzute de reglementarea specifică în cauză, Serviciul Vamal ia măsurile prevăzute de această reglementare.
697. Prezentarea mărfurilor, precum şi unele operaţiuni de vămuire sunt efectuate doar în locurile stabilite de Serviciul Vamal legal constituite.
[Pct.697 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.697 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
6971. Produsele perisabile destinate exportului sunt supuse vămuirii şi trec frontiera de stat în mod prioritar în baza marcajului "PERISABIL TRANSPORT PRIORITAR", eliberat de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Lista produselor perisabile se aprobă de către Serviciul Vamal în comun cu Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
[Pct.6971 introdus prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
6972. Sunt supuse vămuirii şi trec frontiera de stat în mod prioritar mărfurile operatorilor economici titulari de autorizaţii AEO pentru securitate şi siguranţă (AEOS) şi AEO pentru simplificări vamale/securitate şi siguranţă (AEOF), identificaţi în baza Logoului AEO şi Listei operatorilor economici autorizaţi, menţinută şi actualizată de către Serviciul Vamal.
[Pct.6972 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.698 abrogat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
699. Prezentarea mărfurilor de către declarant într-un alt spaţiu decât postul vamal se efectuează în baza Autorizaţiei de prezentare a mărfurilor în vamă într-un loc aprobat, eliberată de către biroul vamal din raza de activitate a solicitantului. Pentru efectuarea controlului vamal acest spaţiu trebuie să dispună de:
1) loc pentru controlul vamal fizic al mărfurilor - în cazul în care acest spaţiu este deschis – trebuie să aibă o suprafaţă de cel puţin 80 m2, asfaltat sau acoperit cu o suprafaţă dură pentru a rămâne intactă, în toate condiţiile meteorologice, cu iluminare adecvată, dotat cu sistem de supraveghere video cu acces al autorităţii vamale;
2) loc pentru parcarea mijloacelor de transport, încăperi de descărcare a mărfurilor şi efectuare a controlului vamal, dacă sunt necesare, ţinând cont de specificul mărfurilor ce urmează a fi declarate;
3) echipamente necesare pentru verificarea mărfurilor - cântar, rampă de descărcare sau echipamente speciale pentru descărcarea şi încărcarea mărfurilor, ţinând cont de natura mărfurilor declarate;
4) loc de depozitare pe termen scurt a mărfurilor. În cazul existenţei unui antrepozit vamal sau a unui depozit temporar la locul solicitat pentru aprobare de prezentare a mărfurilor, atunci acest loc este recunoscut ca adecvat pentru depozitarea pe termen scurt a mărfurilor reţinute;
5) căi de acces amenajate corespunzător cu marcaje de teritoriu.
Suplimentar, titularul unui loc de prezentare a mărfurilor trebuie să asigure:
1) protecţia mijloacelor de transport şi a mărfurilor lăsate în locul pentru control vamal fizic al mărfurilor pentru păstrare, îngrădirea acestuia astfel încât să excludă accesul persoanelor neautorizate sau sustragerea neautorizată a mărfurilor, asigurarea cu energie electrică 24/24, sisteme de alarmă, măsuri de precauţie antiincediare;
2) condiţii adecvate pentru ca funcţionarii vamali să efectueze controlul vamal fizic al mărfurilor - echipament tehnic necesar, să desemneze angajaţi pentru încărcare/descărcare, ambalare, cântărire a mărfurilor şi îndeplinirea altor sarcini legate de controlul mărfurilor, precum şi să excludă prezenţa altor persoane în timpul controlului mărfurilor, care nu au legătură cu controlul vamal;
3) condiţii de muncă sigure şi favorabile sănătăţii, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.353/2010 cu privire la aprobarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate la locul de muncă, şi asigurarea măsurilor de siguranţă necesare pentru funcţionarii vamali care efectuează controlul mărfurilor;
4) instruirea funcţionarilor vamali care efectuează controlul în condiţii de siguranţă a muncii şi informarea Biroului Vamal despre factorii de risc existenţi şi posibili pentru munca în siguranţă în timpul controalelor vamale;
5) desemnarea unui angajat responsabil de locul de livrare a mărfurilor şi notificarea postului vamal responsabil în caz de substituire a acestuia;
6) condiţiile pentru ca biroul vamal să verifice modul în care sunt îndeplinite cerinţele de acordare a Autorizaţie de prezentare a mărfurilor într-un alt spaţiu decât postul vamal competent.
[Pct.699 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
[Pct.700,701 abrogate prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 2-a
Controlul ulterior
Subsecţiunea 1
Dispoziţii generale
702. Activitatea de analiză a riscurilor, de planificare şi de realizare a controlului ulterior constă într-un ansamblu de metode şi operaţiuni de organizare şi realizare a controlului, precum şi de valorificare a rezultatelor acestuia şi se exercită de către organele vamale prin subdiviziunile de control ulterior, precum şi, la necesitate, în comun cu alte subdiviziuni şi/sau autorităţi publice.
703. Activitatea de control ulterior se organizează şi se desfăşoară în baza politicii de control anuale şi a planurilor anuale de control, realizate în urma aplicării studiilor de analiză a riscurilor şi aprobate de conducerea Serviciului Vamal, precum şi în baza controalelor inopinate.
704. La elaborarea politicii de control anuale, precum şi a planului anual de control se vor lua în considerare domeniile de control determinate de obiectivele naţionale prioritare stabilite de conducerea Ministerului Finanţelor, a Serviciului Vamal, inclusiv în domeniul promovării politicilor conformării voluntare, de propunerile subdiviziunilor Serviciului Vamal. De asemenea, se va ţine cont de coeficientul total de risc atribuit de sistemul informaţional de analiză a riscurilor, de sesizările altor instituţii în cadrul activităţii de cooperare interinstituţională şi de informaţiile obţinute în cadrul cooperării administrative internaţionale în domeniul vamal.
705. Subdiviziunile de control ulterior realizează activităţi de control:
1) în cazul solicitării şi/sau utilizării AEO/procedurilor simplificate de vămuire la declararea mărfurilor;
2) în urma activităţii de analiză a riscurilor;
3) în cazul necesităţii de executare a controalelor ulterioare inopinate;
4) în cazul necesităţii de executare a controalelor prin contrapunere;
5) în scopul confirmării conformităţii persoanei.
[Pct.705 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
706. Planificarea şi executarea controlului ulterior se realizează prin utilizarea modulului informaţional vamal "Control ulterior", gestionat de subdiviziunile de specialitate în cadrul Serviciului Vamal.
Subsecţiunea a 2-a
Activitatea de analiză a riscurilor
707. Activitatea de analiză a riscurilor constă în identificarea, evaluarea şi tratarea riscurilor în scopul selectării persoanelor ce vor fi supuse controlului ulterior. În vederea realizării activităţii de analiză a riscurilor, Serviciul Vamal va utiliza inclusiv principalele domenii şi criterii de risc specifice activităţii vamale stabilite în prezentul Regulament. La realizarea analizei de risc în domeniile şi criteriile stabilite, se vor utiliza bazele de date şi informaţiile de care dispune sau la care are acces Serviciul Vamal şi/sau raporturile anterioare ale persoanei cu Serviciul Vamal (istoricul activităţii de control în privinţa acestuia). În cadrul acţiunilor de analiză de risc, funcţionarii vamali pot solicita de la orice instituţie financiară (sucursală sau filiala acesteia), prin intermediul unei citaţii bancare, conform anexei nr.31, prezentarea de informaţii, date, documente pe care le deţin referitoare la conturile bancare ale persoanei şi la operaţiunile efectuate în aceste conturi pentru perioada (perioadele) analizată/e. Instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia, societatea de plată, societatea emitentă de monedă electronică şi/sau furnizorii de servicii poştale) are obligaţia să prezinte Serviciului Vamal, în cel mult 7 zile lucrătoare, pe suport de hârtie, pe suporturi informaţionale sau în format electronic, datele, informaţiile, înscrisurile, documentele, precum şi alte dovezi necesare pentru realizarea analizei de risc. Activitatea de analiză a riscurilor se va solda cu identificarea riscurilor determinate şi/sau potenţiale, inclusiv a coeficientului total de risc.
[Pct.707 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea a 3-a
Stabilirea domeniilor şi a criteriilor de risc
708. Domeniile de risc reflectă priorităţile de activitate analitică în sfera de responsabilitate a Serviciului Vamal.
709. Criteriile de risc sumează un set de circumstanţe sau de însuşiri ale activităţii persoanei, identificate în baza informaţiei pe care o deţin organele vamale a căror existenţă şi intensitate pot indica probabilitatea neconformării persoanei la prevederile legislaţiei vamale şi fiscale.
710. Domeniile şi criteriile de risc se prezintă în tabelul din anexa nr.32. Acestea trebuie să respecte următoarele cerinţe:
1) să fie relevante activităţii Serviciului Vamal;
2) să fie specifice persoanelor cu caracteristici similare;
3) să fie bazate pe informaţie certă, veridică şi accesibilă;
4) să fie posibilă gradarea fiecăruia dintre ele după intensitatea riscului pe care îl reflectă;
5) să fie utilizate corespunzător subiectului şi obiectului activităţii analizate.
Subsecţiunea a 4-a
Stabilirea riscurilor determinate, potenţiale şi a coeficientului total de risc
711. Analiza riscurilor se materializează prin identificarea următoarelor tipuri de riscuri:
1) riscurile determinate sunt cele stabilite în cadrul subdiviziunii de control ulterior în urma analizei proprii de risc şi a analizei efectuate în baza informaţiilor privind existenţa unor fenomene de fraudă vamală recepţionate de la alte subdiviziuni ale Serviciului Vamal ori de la alte instituţii în cadrul activităţii de cooperare interinstituţională sau al informaţiilor obţinute în cadrul cooperării administrative internaţionale în domeniul vamal. Riscurile determinate reflectă fapte consumate, iar Serviciul Vamal deţine informaţii despre acestea;
2) riscurile potenţiale sunt cele stabilite în urma analizei proprii de risc a informaţiilor disponibile Serviciului Vamal prin compararea cu datele statistice ale activităţii vamale, ale persoanei, ale altor autorităţi şi instituţii. Riscurile potenţiale sunt riscuri în raport cu care există premise pentru apariţia acestora.
712. Coeficientul total de risc este rezultatul unei metode de identificare a riscurilor potenţiale, care constă în atribuirea unui punctaj corespunzător ca urmare a efectuării analizei de risc automatizate a informaţiilor, prin însumarea punctajelor aferente domeniilor de risc raportate la ponderea fiecărui domeniu, în funcţie de relevanţa lui pentru nivelul general de risc (scopul controlului). Aplicarea punctajelor pentru stabilirea fiecărui coeficient total de risc este efectuată pentru fiecare persoană. Conform punctajului obţinut este elaborat clasamentul persoanelor în ordine descrescătoare.
[Pct.712 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 5-a
Analiza de risc automatizată a informaţiilor
713. Procedura informatică de analiză a riscurilor constă în aplicarea unor seturi de reguli, prin care se acordă un punctaj total domeniului de risc analizat, ce însumează punctajele corespunzătoare fiecărui indicator de risc. În funcţie de regimul vamal utilizat de persoană şi analizat prin prisma riscurilor, punctajul total acumulat pe domeniul de risc este raportat la procentul corespunzător ponderii domeniului de risc. La planificarea şi executarea controlului asupra activităţii persoanei se va ţine cont de suma coeficienţilor de risc corespunzători domeniilor analizate.
714. Fiecărui indicator de risc îi este repartizat un grad de intensitate, punctat conform valorii gradului de risc. Scara valorică este cuprinsă între 10 şi 0.
715. Fiecare domeniu de risc va avea o pondere procentuală în cadrul setului de domenii de risc identificate pentru o anumită procedură vamală (regim vamal).
716. Unul şi acelaşi domeniu de risc poate fi component al mai multor seturi, însă poate avea ponderi diferite, în funcţie de perioada, scopul pentru care a fost identificat, destinaţia vamală (regimul vamal), tratamentul tarifar favorabil/preferenţial şi alţi factori.
717. Ponderea pentru fiecare domeniu de risc se va determina în procente, astfel încât procentajul însumat al tuturor domeniilor de risc în cadrul unui set de domenii să constituie 100%, exprimată prin următoarea formulă:
unde:
1, 2,..., n – domeniile de risc;
w – ponderea procentuală a fiecărui domeniu de risc, suma ponderilor individuale fiind egală cu 100%.
718. Revizuirea periodică a ponderilor procentuale atribuite fiecărui domeniu de risc se face în funcţie de rezultatele controalelor anterioare şi/sau în funcţie de actualizarea informaţiei colectate. În cazul în care un domeniu îşi pierde în timp din relevanţă, ponderea acestuia va scădea progresiv, completându-se celelalte domenii utilizate, astfel încât în sumă valoarea să constituie 100%.
Subsecţiunea a 6-a
Procesarea automatizată a informaţiilor
719. Procesul identificării automatizate a riscurilor presupune procesarea informaţiilor, utilizând procedeul standardizat de prelucrare a datelor, aplicat tuturor domeniilor şi criteriilor de risc. Ca urmare se stabileşte o valoare aferentă coeficientului total de risc, în baza următoarei relaţii:
unde:
Rg – coeficientul total de risc al persoanei;
1, 2,..., n – domeniile de risc;
w – ponderea procentuală a fiecărui domeniu de risc;
s – punctajul total al domeniului de risc;
r1, r2,..., rn – punctajele corespunzătoare criteriilor de risc aferente unui domeniu de risc.
720. În funcţie de valoarea coeficientului total de risc obţinut în urma aplicării formulei, se elaborează o listă prealabilă cu subiecţii pasibili controlului, în vârful clasamentului fiind plasată persoana care are obţinut punctajul maxim. Fără a aduce atingere prevederilor pct.730, persoanele din lista prealabilă vor fi examinate suplimentar şi, în cazul confirmării riscului identificat, vor fi incluşi în planul de control, în ordinea descrescătoare a punctajului. În funcţie de resursele administrative disponibile, va fi controlat numărul maxim posibil de persoane.
Subsecţiunea a 7-a
Crearea şi menţinerea sistemului de date necesar
pentru aplicarea criteriilor de risc
721. Sistemul informaţional de analiză de risc trebuie să fie bazat pe date relevante, certe şi accesibile. Este necesară evitarea aplicării criteriilor de risc în baza datelor incomplete şi interpretabile. Identificarea periodică a riscurilor este recomandată pentru cunoaşterea acelor riscuri care nu s-au manifestat anterior datorită circumstanţelor, schimbării condiţiilor în care se manifestau riscurile identificate anterior, precum şi pentru stabilirea riscurilor care s-au manifestat în trecut, dar care, în prezent, nu mai sunt relevante pentru Serviciul Vamal.
722. Pentru elaborarea şi păstrarea clasamentului persoanelor conform riscului identificat, Serviciul Vamal menţine baza de date, care va reflecta cel puţin:
1) lista tuturor persoanelor pasibile de a fi supuse controlului, cu date individuale de identificare;
2) istoria activităţii de control;
3) datele statistice ale activităţii persoanelor.
723. Serviciul Vamal reexaminează şi actualizează periodic informaţia necesară pentru aplicarea criteriilor de risc. Domeniile de risc, criteriile de risc, punctajele şi coeficienţii de risc se revizuiesc sistematic şi pot fi modificaţi, ajustaţi, suplimentaţi sau anulaţi de către Serviciul Vamal, fără a aduce modificări la prezentul Regulament, ţinând cont de mai mulţi factori, printre care: rezultatele controalelor anterioare, evoluţia cadrului juridic, tendinţele dezvoltării sectoriale a economiei naţionale, politica fiscală şi vamală a statului, gradul de conformare voluntară a persoanelor.
Subsecţiunea a 8-a
Planificarea şi înregistrarea controlului ulterior
724. Obiectivele naţionale prioritare în domeniul de control ulterior sunt stabilite prin politica de control anuală. Controalele ulterioare programate sunt prevăzute în planuri de control anuale, elaborate centralizat în modulul informaţional vamal "Control ulterior", pe baza obiectivelor politicii de control anuale.
725. Coeficienţii totali de risc, riscurile determinate şi potenţiale reflectate în adresări, rapoarte şi note analitice, reprezintă suportul pe baza căruia se elaborează planurile anuale de control ulterior. Subdiviziunile Serviciului Vamal precum şi instituţiile de stat pot înainta Direcţiei control ulterior propunerile la proiectul planului de control anual pentru anul următor.
726. Activitatea de control ulterior se va realiza în baza a două planuri de control: planul de control ulterior prin audit postvămuire şi planul de control ulterior prin reverificarea declaraţiilor vamale.
727. Planul de control ulterior prin audit postvămuire va cuprinde două obiective de control:
1) verificarea riscurilor de neconformitate – în domeniul respectiv indicatorul de performanţă este cuantificabil prin ponderea controalelor rezultative în totalul controalelor efectuate, pondere stabilită în planul anual de activitate al Serviciului Vamal;
2) verificarea conformării voluntare a persoanelor – în domeniul respectiv indicatorul de performanţă este cuantificabil prin numărul persoanelor conformi din totalul celor verificaţi, pondere stabilită în planul anual de activitate al Serviciului Vamal/
728. Direcţia control ulterior întocmeşte anual planurile de control pentru anul următor (ale căror formulare sunt prezentate în anexele nr.33 şi 34), care conţin următoarele informaţii:
1) datele de identificare ale persoanei ce urmează a fi controlată;
2) perioada supusă controlului ulterior;
3) modalitatea de selectare a persoanei (sesizare, raport sau notă analitică, coeficientul total de risc);
4) domeniul de risc;
5) valoarea coeficientului total de risc atribuită, dacă selectarea se face în baza analizei automatizate.
729. Planul de control stabileşte numărul de controale ulterioare planificate asupra unui număr de persoane pe parcursul unui an calendaristic. La necesitate, pe parcursul executării controalelor, numărul de persoane poate fi ajustat prin excluderea şi/sau suplinirea argumentată a acestora.
730. Ordinea în care persoanele urmează a fi supuse controlului corespunde:
1) valorii descrescătoare a coeficientului de risc total atribuit; şi/sau
2) valorii descrescătoare a datoriilor vamale estimate (în cazul cunoaşterii acestora) aferente riscurilor determinate şi potenţiale; şi/sau
3) luării în considerare a termenului de prescripţie de constatare a datoriilor vamale; şi/sau
4) urgenţei controalelor ulterioare inopinate.
731. Planurile de control ulterior şi ajustările ulterioare a acestora sunt aprobate de conducerea Serviciului Vamal.
732. Planurile aprobate, inclusiv cele coordonate interinstituţional, se transmit spre executare subdiviziunilor de control ulterior. În situaţia în care controlul ulterior nu poate fi executat, Serviciul Vamal va asigura transferul acestuia în planul de control pentru anul viitor.
733. Înregistrarea datelor cu privire la planificarea, executarea şi rezultatul controlului ulterior prin audit postvămuire în Registrul de stat al controalelor se va asigura automatizat, prin interconexiunea modulului informaţional "Control ulterior" cu Registrul de stat al controalelor, care reprezintă o resursă informaţională specializată ce asigură evidenţa centralizată a informaţiei sistematizate privind controalele de stat planificate şi efectuate şi este gestionat de autoritatea administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor – Cancelaria de Stat. De asemenea, până la finele anului de gestiune, Serviciul Vamal publică planul de control ulterior prin audit postvămuire pentru anul următor pe pagina sa web oficială.
734. Datele care vor fi transmise în Registrul de stat al controalelor se referă în special la:
1) denumirea (numele) persoanei şi a obiectului supuse controlului;
2) valoarea coeficientului total de risc atribuită, dacă selectarea se face în baza acestuia;
3) numărul şi data aprobării planului de control;
4) numărul, data ordinului de control;
5) motivarea controlului inopinat;
6) durata controlului;
7) domeniile de risc ce urmează a fi controlate;
8) datele referitoare la rezultatele controlului.
Subsecţiunea a 9-a
Forme, proceduri şi metode de control
735. Controlul ulterior se desfăşoară sub formă de:
1) audit postvămuire;
2) reverificarea declaraţiilor vamale.
736. În vederea executării auditului postvămuire, subdiviziunile de control ulterior aplică următoarele proceduri de control:
1) controlul planificat, care constă în verificarea faptică şi documentară a persoanelor indicate în planurile anuale de control;
2) controlul prin contrapunere, ce se efectuează în afara planurilor anuale de control, cu emiterea unui nou ordin de control, în cazul în care în procesul desfăşurării auditului postvămuire este necesară stabilirea anumitor fapte şi circumstanţe pe baza documentelor sau a mărfurilor care se află în posesia altei persoane cu care persoana auditată are sau a avut relaţii economice şi/sau financiare fără înştiinţarea prealabilă a persoanei controlate;
3) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal ca urmare a unei sesizări sau a unor indicii cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a reglementărilor vamale sau a altor dispoziţii aplicabile, fără înştiinţarea prealabilă a persoanei controlate.
[Pct.736 completat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
737. La realizarea acţiunilor de audit postvămuire se aplică următoarele metode de control:
1) controlul selectiv, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor/mărfurilor şi tranzacţiilor economice externe semnificative;
2) controlul total, care constă în activitatea de verificare totală a documentelor/mărfurilor şi a tranzacţiilor economice externe;
3) controlul electronic, care constă în verificarea fişierelor electronice de evidenţă a contabilităţii şi a resurselor acesteia aferente tranzacţiilor economice externe, utilizîndu-se metodele de analiză, evaluare şi testare, asistate de instrumente informatice specializate.
738. Utilizarea procedurilor şi metodelor de control se poate face individual sau combinat, în funcţie de scopul, obiectivele, complexitatea, dificultăţile, specificul activităţii desfăşurate şi de perioada supusă controlului.
739. Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se efectuează de către echipa de control, ţinându-se cont de volumul, valoarea şi ponderea lor în activitatea persoanei controlate.
Subsecţiunea a 10-a
Organizarea activităţii de control ulterior
740. Activitatea de control ulterior prin audit postvămuire sau reverificarea declaraţiilor vamale se exercită de Serviciul Vamal prin subdiviziunile de control ulterior, precum şi în comun cu alte subdiviziuni şi/sau organe de control, în funcţie de riscuri. Aceasta se realizează prin utilizarea modulului informaţional vamal "Control ulterior", cu completarea tuturor elementelor specifice etapelor de efectuare a controlului, în funcţie de forma acestuia.
741. Subdiviziunile de control ulterior, conform regulamentelor de organizare şi funcţionare, reprezintă aparatul de control specializat în prevenirea, constatarea, regularizarea şi medierea sancţionării încălcărilor aduse reglementărilor vamale şi fiscale prin acte specifice de audit postvămuire sau de reverificare a declaraţiilor vamale. Controlul ulterior se efectuează în scopul asigurării aplicării corecte a reglementărilor vamale şi fiscale aferente regimului vamal al mărfurilor aflate pe teritoriul vamal, inclusiv aferente staţionării mărfurilor pe teritoriul vamal care nu au statut de mărfuri autohtone.
742. Controlul ulterior se efectuează la persoanele definite în Cod.
743. Controlul ulterior prin audit postvămuire este executat de către echipa de control, care este formată cel puţin din doi funcţionari vamali.
744. La etapa controlului ulterior, inclusiv la etapa de pregătire a controlului ulterior, membrii echipei de control sau funcţionarul vamal în cazul reverificării declaraţiilor vamale analizează toate datele, informaţiile şi documentele disponibile în oficiul Serviciului Vamal, în scopul identificării riscurilor suplimentare ce urmează a fi verificate şi al planificării corespunzătoare a acţiunilor de control. La etapa respectivă, funcţionarii vamali implicaţi în control studiază reglementările vamale şi dispoziţiile legale aplicabile activităţii specifice ce urmează a fi controlată.
[Pct.744 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
745. În cadrul activităţilor de pregătire şi executare a acţiunilor de control, pentru aplicarea uniformă şi imparţială a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale, funcţionarul vamal se va ghida de listele de verificare prevăzute în modulul informaţional "Control ulterior", totodată poate solicita asistenţa profesională şi/sau documente, informaţii subdiviziunilor Serviciului Vamal sau altor instituţii şi autorităţi.
[Pct.745 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
746. La etapa de executare sau la finalizarea controlului ulterior, în cazul constatării încălcărilor legislaţiei, funcţionarii vamali care au efectuat controlul vor remite în mod obligatoriu spre examinare, în termen de 5 zile lucrătoare, copiile notei de constatare sau actului de audit postvămuire/procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale, inclusiv materialele de probă, prin scrisoare de însoţire, după cum urmează:
1) organului de urmărire penală, astfel sesizându-l printr-un denunţ – în cazul bănuielii rezonabile a existenţei elementelor constitutive ale unei infracţiuni;
2) agenţilor constatatori conform competenţei teritoriale – în cazul bănuielii rezonabile a existenţei elementelor constitutive ale unei contravenţii vamale.
În cazurile în care se constată apariţia unei datorii vamale, funcţionarii vamali au obligaţia de a transmite subdiviziunilor responsabile de colectarea drepturilor de import, documentele care reprezintă titlul de creanţă, în vederea înregistrării şi asigurării executării acestora, înainte de expirarea termenelor scadente prevăzute de legislaţie.
[Pct.746 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.746 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
747. În termen de 30 de zile lucrătoare de la finalizarea controlului ulterior, funcţionarii vamali care au efectuat controlul respectiv vor întocmi dosarul de control ulterior, care va fi numerotat, cusut, semnat, sigilat şi luat în evidenţă ca dosar de nomenclator.
748. În dosarul de control ulterior vor fi incluse, în original sau în copii autentificate, toate actele probatorii ce confirmă sau infirmă riscurile controlate, actele de valorificare a rezultatelor controlului şi actele procedurale emise în timpul controlului, respectând consecutivitatea ordinii acestora, după cum urmează:
1) ordinul de control;
2) avizul de audit postvămuire;
3) documentele de lucru (act de ridicare/restituire de documente/înscrisuri/mărfuri, proces-verbal de sigilare/desigilare, citaţie, explicaţie, declaraţie, a căror cronologie va fi determinată în funcţie de aspectele specifice controlului);
4) nota de constatare;
5) procesul-verbal de examinare preliminară;
6) nota de prezentare;
7) actul de audit postvămuire/procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale; decizia de regularizare, după caz.
Subsecţiunea a 11-a
Realizarea şi particularităţile auditului postvămuire
749. Auditul postvămuire planificat, inopinat sau prin contrapunere se iniţiază şi se execută în baza ordinului de control, conform anexei nr.35, aprobat de directorul Serviciului Vamal sau de persoanele împuternicite de acesta şi se finalizează cu întocmirea actului de audit postvămuire şi a deciziei de regularizare, în cazul constatării apariţiei diferenţelor de drepturi de import.
Pe parcursul efectuării auditului postvămuire, ordinul de control poate fi sistat sau modificat prin emiterea unui nou ordin de control, cu informarea în scris şi cu prezentarea unei copii persoanei controlate. Perioada sistării controlului şi a prezentării documentelor de către persoana controlată nu se include în durata efectuării auditului postvămuire.
[Pct.749 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
750. Serviciul Vamal poate efectua controale ulterioare prin audit postvămuire inopinate asupra unei persoane în afara planurilor anuale de control, în baza unei note de motivare emise de subdiviziunea/organul solicitant şi aprobate de conducerea Serviciului Vamal, în următoarele situaţii:
1) prezenţa informaţiilor/indiciilor despre existenţa situaţiilor de încălcare a legislaţiei vamale, susţinute prin probe aflate în posesia organelor de drept, fapt ce prezintă un pericol iminent şi imediat pentru securitatea economică a statului, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) necesitatea iniţierii controlului este motivată preliminar;
b) deţinerea informaţiei până la iniţierea controlului şi în nota de motivare din care poate fi stabilit că doar intervenţia inopinată prin control ulterior va preveni şi/sau va stopa încălcările care în mod iminent provoacă prejudicii ori ar putea diminua substanţial prejudiciile deja cauzate;
2) verificarea informaţiei care, conform legii, este raportată în mod obligatoriu Serviciului Vamal, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) această informaţie nu a fost prezentată în termenul stabilit în actele normative;
b) organul vamal sau subdiviziunea responsabilă de recepţionarea informaţiei corespunzătoare nu a primit notificarea justificativă din partea persoanei obligate să raporteze informaţia în termen şi/sau această persoană nu a răspuns în termenul indicat la înştiinţarea din partea Serviciului Vamal;
3) verificarea informaţiei obţinute în cadrul altui control la o persoană cu care persoana controlată a avut anterior relaţii economice, în cazul în care:
a) persoana refuză să prezinte informaţiile în cauză;
b) nu există altă modalitate de obţinere a informaţiei în cauză;
c) informaţia respectivă este utilă pentru atingerea scopului controlului iniţiat anterior;
4) există o solicitare directă de iniţiere a controlului din partea persoanei care urmează a fi supusă controlului.
751. Controalele inopinate nu pot fi desfăşurate în baza informaţiilor neverificate şi/sau provenite dintr-o sursă anonimă.
752. Plângerile şi petiţiile, inclusiv sesizările sau solicitările organelor de drept sau ale altor organe de stat, pot constitui temei pentru un control inopinat doar în condiţiile respectării prevederilor pct.750 şi doar dacă circumstanţele sau informaţiile pe care acestea le conţin, fiind analizate în baza evaluării riscurilor, indică în mod rezonabil asupra unei posibile încălcări, care, în mod iminent, provoacă prejudicii şi dacă aceste circumstanţe şi informaţii sunt probate în vreun fel. Plângerile, petiţiile sau alte sesizări care nu motivează iniţierea imediată a unui control inopinat în baza analizei riscurilor pot fi luate în considerare la următoarea planificare anuală a controalelor.
753. Controalele inopinate nu pot fi efectuate dacă există orice alte modalităţi directe sau indirecte de obţinere a informaţiei necesare de către Serviciul Vamal de la deţinători de registre publice, autorităţi şi instituţii publice.
754. Nota de motivare pentru iniţierea controlului inopinat conţine analiza şi argumentarea necesară privind întrunirea cerinţelor stabilite la pct.750. În nota de motivare se va argumenta necesitatea intervenţiei, fiind expuse în detaliu circumstanţele şi informaţia ce stau la baza concluziilor şi acţiunilor organului de control, posibilele încălcări ce rezultă din informaţia şi probele deţinute până la iniţierea controlului şi estimarea rezonabilă a prejudiciului şi consecinţelor în cazul neintervenţiei organului de control.
755. Controlul efectuat în temeiul specificat la pct.750 subpct. 4) este iniţiat de subdiviziunea teritorială de control ulterior şi are exclusiv aspect consultativ şi constatator, cu excepţia cazurilor în care în cadrul controlului se depistează indici ai infracţiunii. Cheltuielile pentru acţiunea de control vor fi suportate de solicitant, în cazul în care persoana ce urmează a fi controlată nu este obligată prin lege să solicite controlul.
756. Comunicarea avizului de audit postvămuire nu este obligatorie în cazul auditului postvămuire inopinat şi cel prin contrapunere sau în cazul în care solicitarea de control este făcută de persoana care urmează să fie controlată.
[Pct.756 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
757. Pentru a nu-i perturba activitatea curentă şi pentru ca persoana ce urmează a fi supusă controlului să asigure condiţiile necesare desfăşurării, auditul postvămuire planificat se realizează cu înştiinţare prealabilă. Înştiinţarea prealabilă a persoanei controlate se realizează cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de iniţierea controlului ulterior planificat, printr-un aviz de audit postvămuire, al cărui formular este prevăzut în anexa nr.36.
758. Odată cu iniţierea acţiunilor de control ulterior prin audit postvămuire la faţa locului, membrii echipei de control sunt obligaţi să prezinte persoanei controlate legitimaţia de serviciu şi ordinul de control.
759. Auditul postvămuire poate fi efectuat atât la sediul, cât şi în încăperile titularului mărfurilor sau ale reprezentantului său ori, prin intermediul controlului prin contrapunere, la oricare persoane legate direct sau indirect de aceste operaţiuni ori la oricare persoană care dispune de documentele respective. În funcţie de necesităţi, auditul postvămuire se poate extinde în spaţii de producţie, în depozite şi alte încăperi, cu excepţia celor utilizate exclusiv în calitate de domiciliu şi reşedinţă.
760. În cazul în care persoana auditată nu dispune de sediu sau de încăpere ce poate fi utilizată pentru efectuarea auditului postvămuire ori sediul se află la adresa de domiciliu sau în alte cazuri în care nu există condiţii optime de lucru, această activitate se poate desfăşura la sediile Serviciului Vamal din care fac parte membrii echipei de control. În acest scop vor fi ridicate documente necesare controlului, cu întocmirea obligatorie a actului de ridicare/restituire de documente/înscrisuri/mărfuri, al cărui formular este prevăzut în anexa 37.
761. Acţiunile de control pentru realizarea auditului postvămuire se desfăşoară în orele de program ale Serviciului Vamal şi ale persoanei controlate.
762. Pentru desfăşurarea auditului postvămuire în condiţiile prevăzute în Cod, în situaţia inventarierii mărfurilor sau a asigurării supravegherii vamale acestora, pentru a evita sustragerea de la controlul vamal al mărfurilor, tăinuirea sau distrugerea documentelor necesare pentru efectuarea controlului ulterior, funcţionarii vamali vor sigila spaţiile, încăperile şi obiectele necesare controlului.
763. Membrii echipei de control pot solicita în scris, printr-o citaţie de audit postvămuire/reverificare a declaraţiilor vamale, al cărei formular este prevăzut în anexa nr.38, prezenţa la sediul Serviciului Vamal a persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice sau a oricăror alte persoane care au legătură directă ori indirectă cu operaţiunile ce fac obiectul schimbului internaţional de mărfuri ori bunuri, pentru a oferi documente, informaţiile şi explicaţiile necesare pe parcursul controlului sau pentru a semna actele emise ca urmare a auditului postvămuire.
764. În cadrul acţiunilor de control ulterior, membrii echipei de control pot solicita de la orice instituţie financiară (sucursala sau filiala acesteia), prin intermediul unei citaţii bancare (al cărei formular este prevăzut în anexa nr.31), prezentarea de informaţii, date, documente pe care le deţin referitoare la conturile bancare ale persoanei auditate şi la operaţiunile efectuate în aceste conturi pentru perioada (perioadele) controlului. Instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia, societatea de plată, societatea emitentă de monedă electronică şi/sau furnizorii de servicii poştale) are obligaţia să prezinte Serviciului Vamal, în cel mult 7 zile lucrătoare, pe suport de hârtie, pe suporturi informaţionale sau în format electronic, datele, informaţiile, înscrisurile, documentele, precum şi alte dovezi necesare pentru realizarea controlului ulterior.
[Pct.764 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
765. Pe parcursul desfăşurării auditului postvămuire prin intermediul controlului prin contrapunere, membrii echipei de control pot extinde controlul la sediul oricăror alte persoane care au legătură directă sau indirectă cu operaţiunile ce fac obiectul schimbului internaţional de mărfuri ori bunuri sau al oricărei alte persoane care se află în posesia unor acte ori care deţine informaţii în legătură cu acestea.
766. În scopul determinării modului de aplicare a reglementărilor vamale sau a altor dispoziţii legale, în cadrul acţiunilor de control ulterior, membrii echipei de control pot proceda la prelevarea de mostre pentru efectuarea expertizelor de laborator/încercări de laborator şi evaluarea mărfurilor.
[Pct.766 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
767. În timpul desfăşurării auditului postvămuire, în cazul necesităţii de a determina provenienţa mărfurilor, precum şi în cazul verificării stocurilor de mărfuri aflate sub supraveghere vamală, membrii echipei de control vor solicita conducerii persoanei auditate efectuarea inventarierii mărfurilor şi a mijloacelor de transport aflate în posesie şi/sau gestiune, totodată fiind obligaţi să asiste, să supravegheze procedura de inventariere şi să verifice rezultatele acesteia.
768. În situaţia în care acţiunea de inventariere nu poate fi finalizată cu emiterea actelor specifice procedurii, urmând a fi continuată în următoarea zi lucrătoare, spaţiile în cauză vor fi sigilate întocmindu-se procesul-verbal de sigilare/desigilare, conform anexei nr.39.
Acţiunea de sigilare se poate utiliza şi în situaţia în care există posibilitatea ca documentele şi informaţiile necesare controlului vamal să fie sustrase, distruse ori în situaţia în care nu se poate face un inventar al documentelor pentru ridicarea acestora.
769. Echipa de control are dreptul să ridice, în scopul protejării ori al evitării distrugerii, mărfuri, documente, acte, înscrisuri, inclusiv pe suport informatic, bunuri în care se conţin sisteme informatice, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada apariţiei datoriilor vamale.
[Pct.769 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
770. Dovada ridicării documentelor o constituie actul de ridicare/restituire de documente/înscrisuri întocmit de echipa de control, în care sunt specificate elementele necesare pentru individualizarea probei sau dovezii respective, precum şi efectuată menţiunea că acestea au fost ridicate potrivit dispoziţiilor legale de către echipa de control vamal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de membrii echipei de control şi de reprezentantul persoanei controlate, un exemplar oferindu-i-se acestuia. În cazul refuzului sau imposibilităţii semnării de către acesta, se semnează de către membrii echipei de control şi, în măsura posibilităţii, de către un martor. La restituirea documentelor/înscrisurilor ridicate se va proceda în mod similar.
771. În cazul în care pentru stabilirea situaţiei vamale sau de altă natură, potrivit dispoziţiilor legale, titularul declaraţiilor vamale sau reprezentantul acestuia pune la dispoziţia echipei de control înscrisuri sau alte documente în original, acestea vor fi restituite persoanei auditate, la dosarul de audit postvămuire păstrându-se, în copie, numai documentele sau înscrisurile relevante.
772. Pentru clarificarea aspectelor din domeniul vamal, membrii echipei de control pot solicita note explicative oricărei persoane care are legătură directă sau indirectă cu operaţiunile ce fac obiectul controlului sau care se află în posesia unor acte ori care deţine informaţii în legătură cu acestea.
773. Notele explicative, conform formularului prezentat în anexa nr.40, se pot solicita la orice etapă a controlului ori de câte ori acestea sunt necesare pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor. Echipa de control va analiza răspunsurile primite, iar concluziile rezultate din analiză vor fi luate în considerare la întocmirea actului de audit postvămuire.
774. În cazul în care persoanele vizate în pct.772 refuză să dea note explicative sau să răspundă la unele întrebări, membrii echipei de control vor formula întrebările printr-o adresare scrisă, stabilind un termen de până la 3 zile lucrătoare de la data recepţionării adresării pentru primirea răspunsului în scris.
În cazul în care nu primesc răspuns în termenul stabilit, membrii echipei de control consemnează refuzul în actul de audit postvămuire şi anexează la acesta o copie a adresării.
775. În cazul în care pentru finalizarea auditului postvămuire sunt necesare date şi documente ce pot fi obţinute de la alte instituţii sau autorităţi vamale ale altor ţări, în baza acordurilor de cooperare internaţională vamală, membrii echipei de control propun iniţierea unei cereri de asistenţă administrativă internaţională prin intermediul subdiviziunii de specialitate din cadrul Serviciului Vamal. În această situaţie, auditul postvămuire este finalizat conform prevederilor Codului, iar la recepţionarea răspunsului de la instituţiile respective, în cazul confirmării riscului, acţiunile de control vor fi reluate.
776. Documentele obţinute în baza acordurilor internaţionale, trimise atât de autorităţile vamale, cât şi de oficialităţi ale altor state, sau documentele obţinute în baza recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizaţiei Mondiale a Vămilor constituie mijloace de probă pentru fundamentarea constatărilor controlului.
777. La finalizarea controlului, persoana controlată are obligaţia să dea o declaraţie scrisă, pe proprie răspundere, conform anexei nr.41, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţia membrilor echipei de control toate documentele şi informaţiile solicitate ce au legătură cu obiectul controlului. În declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de persoana respectivă.
Subsecţiunea a 12-a
Executarea reverificării declaraţiilor vamale
778. Reverificarea declaraţiilor vamale se efectuează în orele de program ale Serviciului Vamal, la sediile acestuia, în conformitate cu prevederile Codului, ale prezentului Regulament, precum şi în baza regulamentului subdiviziunii de control ulterior.
779. Activitatea de reverificare a declaraţiilor vamale se realizează de către funcţionarii vamali ai subdiviziunilor de control ulterior în baza planului anual de control ulterior. În cazul constatării aplicării eronate a legislaţiei vamale şi fiscale şi/sau a diferenţelor între informaţia din declaraţia vamală şi documentele verificate, ce duc la apariţia, modificarea şi/sau anularea obligaţiei vamale, Serviciul Vamal este obligat să comunice despre aceasta plătitorului vamal, prin întocmirea şi prezentarea procesului-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale şi, după caz, a deciziei de regularizare.
780. Procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale este un act procedural care se gestionează conform procedurii stabilite pentru actul de audit postvămuire, în care se consemnează iregularităţile constatate, normele încălcate, valoarea datoriilor vamale în situaţiile în care s-a constatat apariţia acestora.
781. În situaţiile în care reverificarea declaraţiilor vamale se efectuează în baza documentelor aflate la dispoziţia Serviciului Vamal sau primite de la alte autorităţi ori persoane potrivit dispoziţiilor legale, precum şi atunci când se refuză semnarea procesului-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale sau în cazul în care persoana nu poate fi găsită, procesul-verbal de reverificare se semnează numai de funcţionarul vamal care a efectuat reverificarea declaraţiilor vamale. În aceste cazuri, procesul-verbal de reverificare va fi adus la cunoştinţă şi, respectiv, comunicat persoanei a/ale cărei declaraţie/declaraţii au fost reverificate, în conformitate cu art.22 Cod.
[Pct.781 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
782. Pentru a obţine documente, informaţii, note explicative sau lămuriri necesare pe parcursul procedurii de reverificare a declaraţiilor vamale sau pentru a lua cunoştinţă de rezultatele controlului, funcţionarii vamali care efectuează reverificarea declaraţiilor vamale pot solicita, prin citaţie de audit postvămuire/reverificare, prezenţa la sediul Serviciului Vamal a oricărei persoane care are legătură directă ori indirectă cu operaţiunile ce fac obiectul schimbului internaţional de bunuri sau mărfuri.
783. În cazul în care, pentru stabilirea situaţiei de fapt în procesul reverificării declaraţiei vamale sunt necesare date şi documente ce pot fi obţinute de la autorităţile vamale ale altor ţări, în baza acordurilor şi convenţiilor de cooperare vamală, funcţionarii vamali responsabili de reverificarea declaraţiilor vamale propun iniţierea unei cereri de asistenţă administrativă internaţională prin intermediul subdiviziunii de specialitate din cadrul Serviciului Vamal. Pentru declaraţiile la care există o asemenea cerere de asistenţă vamală sau de altă natură, reverificarea declaraţiei vamale se va finaliza, iar la recepţionarea răspunsului de la instituţiile respective, în cazul confirmării riscului, acţiunile de control vor fi reluate.
784. Documentele, înscrisurile şi informaţiile obţinute în baza acordurilor sau convenţiilor internaţionale de cooperare vamală constituie mijloace de probă pentru fundamentarea constatărilor în cadrul unui proces de reverificare a declaraţiilor vamale.
Subsecţiunea a 13-a
Întocmirea documentelor de procedură
785. Funcţionarii vamali din cadrul subdiviziunilor de control ulterior procesează în modulul informaţional "Control ulterior", în funcţie de circumstanţele controlului, următoarele acte procedurale emise în timpul controlului, respectând ordinea cronologică a acestora:
1) ordinul de control;
2) avizul de audit postvămuire;
3) actul de ridicare/restituire de documente/ înscrisuri/mărfuri;
4) procesul-verbal de sigilare/desigilare;
5) citaţia de audit postvămuire/reverificare a declaraţiilor vamale;
6) citaţiile bancare;
7) nota explicativă;
8) declaraţia;
9) nota de constatare;
10) procesul-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire;
11) nota de prezentare;
12) actul de audit postvămuire;
13) procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale;
14) decizia de regularizare.
Pentru actele de la subpct.3)-10), ordinea cronologică se stabileşte în funcţie de necesităţile şi circumstanţele emiterii acestora.
Actele prevăzute la subpct. 3), 4) şi 9)-13) vor avea numere de ordine fracţionare în ordinea emiterii acestora, corespunzătoare registrelor de evidenţă a activităţii de control ulterior din gestiunea subdiviziunilor de control ulterior. La numărătorul fracţiei se indică numărul controlului ulterior în cadrul căruia este emis documentul, iar la numitor – numărul de ordine al documentului emis în cadrul acestui control. Data documentului trebuie să coincidă cu data emiterii acestuia.
Subsecţiunea a 14-a
Procesul-verbal de examinare preliminară
a rezultatelor auditului postvămuire
786. Procesul-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire este un act procedural intermediar, care se întocmeşte în cazul în care în procesul auditului postvămuire s-au constatat încălcări ale legislaţiei, cu excepţia situaţiilor în care persoana nu poate fi găsită. Formularul procesului-verbal este prezentat în anexa nr.42.
787. Procesul-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire este adus la cunoştinţa persoanei controlate de către membrii echipei de control pentru a o informa asupra constatărilor formulate, precum şi asupra consecinţelor juridice ale acestora. Persoana controlată este în drept să prezinte în scris obiecţiile cu privire la constatări.
788. În cadrul examinării preliminare, dacă persoana controlată este de acord cu constatările din procesul-verbal (sau în cazul lipsei unor informaţii sau documente suplimentare care ar modifica constatările formulate), aceasta este obligată să menţioneze acest fapt în procesul-verbal şi, drept urmare, nu i se aplică termenul prevăzut la pct.789.
Atunci când persoana controlată refuză să participe la examinarea preliminară a rezultatelor auditului postvămuire, să primească sau să semneze procesul-verbal, acesta se semnează de către membrii echipei de control şi se anexează la dosar fără a fi adus la cunoştinţă persoanei controlate.
789. În cazul în care persoana controlată are unele obiecţii cu privire la constatările organelor de control, acestea vor fi clarificate şi soluţionate în termen de până la 7 zile calendaristice de la data aducerii la cunoştinţă a procesului-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire, termen în care persoana controlată este în drept să prezinte în scris informaţii şi documente suplimentare.
Subsecţiunea a 15-a
Actul de audit postvămuire şi modul de procesare a acestuia
790. Actul de audit postvămuire (în continuare – act) este un document procedural care se întocmeşte în termen de până la 14 zile calendaristice de la data aducerii la cunoştinţă a procesului-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire. Actul se semnează de către membrii echipei de control şi de către persoana controlată sau de către reprezentantul acesteia, chiar şi în caz de dezacord asupra conţinutului acestuia. Formularul actului este prezentat în anexa nr.43.
791. Actul trebuie să cuprindă motivele de fapt şi temeiurile de drept în ceea ce priveşte constatările şi măsurile dispuse de echipa de control.
792. Constatările din act trebuie să fie bazate pe documente şi date expuse clar şi exact, eliminându-se orice elemente şi aprecieri subiective care încarcă nejustificat conţinutul acestuia.
793. Iregularităţile constatate se consemnează în mod obligatoriu în act, precizându-se prevederile legale încălcate, cu determinarea efectului bugetar în situaţiile în care s-a constatat apariţia unei datorii vamale sau a unei sume plătite în plus. Prin act se consemnează, de asemenea, diferenţele privind alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale.
794. Actul semnat în modul corespunzător sau numai de către echipa de control, în cazul imposibilităţii semnării de către persoana auditată la încheierea controlului, se înregistrează în registrele de evidenţă ale organului de control.
795. În situaţiile în care controlul nu se exercită la sediul persoanei controlate, ci se efectuează pe baza documentelor aflate la dispoziţia Serviciului Vamal sau obţinute de la alte autorităţi ori persoane potrivit dispoziţiilor legale, precum şi atunci când se refuză semnarea actului, acesta se semnează numai de către echipa de control, fiind comunicat persoanei a cărei activitate a fost controlată în conformitate cu art.22 Cod.
[Pct.795 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
796. Data comunicării rezultatelor controlului este considerată data semnării actului de către persoana controlată sau de către reprezentantul persoanei controlate, data înscrisă de operatorul poştal pe avizul de recepţie, data expedierii la adresa electronică indicată de către persoana controlată sau de către reprezentantul persoanei controlate sau data la care expiră termenul de 5 zile lucrătoare de la data indicată în citaţia de audit postvămuire/reverificare a declaraţiilor vamale, remisă în vederea invitării persoanei controlate la sediul organului de control pentru a fi informată despre rezultatele auditului postvămuire.
[Pct.796 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
797. La act se vor anexa relatări de situaţii, tabele, acte, documente şi note explicative privind susţinerea constatărilor, acestea constituind parte componentă a dosarului de audit postvămuire. Tabelele sau relatările se întocmesc în cazurile în care este necesară sintetizarea expunerii în cadrul constatărilor. Tabelele şi relatările anexate la act vor fi semnate de colaboratorii organului de control, după caz de reprezentantul persoanei controlate.
798. Documentele sau actele necesare pentru consemnarea şi fundamentarea constatărilor se anexează la act, la necesitate – în copie autentificată de persoana controlată.
799. În cazul efectuării inventarierii în cadrul controlului, la act se anexează copiile de pe listele de inventariere, de pe procesul-verbal de inventariere şi de pe declaraţiile de inventar întocmite.
800. Organul de control rectifică erorile materiale din cuprinsul actului, din oficiu sau la cererea persoanei controlate, astfel:
1) dacă rectificarea erorii materiale se face prin adăugări sau ştersături operate în cuprinsul actului, rectificările vor fi semnate de membrii echipei de control, în caz contrar nu se vor lua în considerare. Rectificarea erorii materiale va fi operată pe toate exemplarele originale ale actului. Organul de control solicită de la persoana controlată exemplarul original al actului în scopul efectuării rectificării erorii materiale, comunicând astfel despre aceasta. Dacă persoana controlată refuză să prezinte exemplarul actului, se va proceda conform subpct. 2);
2) în cazul în care rectificarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe act, se emite un act suplimentar de rectificare a erorilor materiale, care va fi comunicat persoanei auditate;
3) în cazul depistării erorilor în documentul semnat electronic, se va proceda conform subpct. 2).
801. La emiterea actului, membrii echipei de control semnează în partea stângă de la sfârşitul fiecărei pagini din act, iar conducerea persoanei auditate sau, după caz, reprezentantul acesteia ia cunoştinţă de conţinutul actului contra semnătură. În cazul semnăturii electronice, se va semna doar ultima pagină.
Actul se întocmeşte în 2 exemplare originale: unul se transmite persoanei controlate, iar celălalt rămâne în posesia echipei de control.
802. În caz de dezacord cu actul, persoana este în drept să prezinte în scris, în cel mult 30 de zile de la recepţionare, argumentarea dezacordului, anexând documentele de rigoare în conformitate cu prevederile Codului şi ale altor acte normative din domeniu.
[Pct.802 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea a 16-a
Procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale
803. Procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale este un act procedural care se gestionează conform procedurii stabilite pentru actul de audit postvămuire, potrivit prezentului Regulament. Acesta se întocmeşte în cazul verificării operaţiunilor economice ce se soldează cu constatarea încălcărilor legislaţiei şi deţine acelaşi statut juridic ca şi actul de audit postvămuire. Formularul procesului-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale este prezentat în anexa nr.44.
804. Data comunicării rezultatelor controlului ulterior prin reverificarea declaraţiilor vamale este considerată data semnării de către persoana controlată sau de către reprezentantul persoanei controlate a procesului-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale, data înscrisă de operatorul poştal pe avizul de recepţie, data expedierii la adresa electronică indicată de persoana controlată sau de către reprezentantul persoanei controlate sau data la care expiră termenul de 5 zile lucrătoare de la data indicată în citaţia de audit postvămuire/reverificare a declaraţiilor vamale, transmisă în vederea invitării persoanei controlate la sediul organului de control pentru a fi informată despre rezultatele reverificării declaraţiilor vamale.
[Pct.804 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
805. Constatările din procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale vor servi drept temei pentru emiterea deciziei de regularizare, după caz.
806. În caz de dezacord cu procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale, persoana este în drept să prezinte în scris, în cel mult 30 de zile de la recepţionare, argumentarea dezacordului, anexând documentele de rigoare în conformitate cu prevederile Codului şi ale altor acte normative din domeniu.
[Pct.806 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea a 17-a
Nota de constatare
807. În timpul procedurii de control ulterior, membrii echipei de control pot încheia, înainte de finalizarea controlului, acte intermediare de control, cum sunt notele de constatare.
808. Nota de constatare se întocmeşte atunci când pe parcursul controlului se fac constatări a căror reconstituire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau care ulterior nu pot fi dovedite, precum şi în alte situaţii în care organele de control consideră necesar acest fapt.
809. În nota de constatare se consemnează situaţiile de fapt, precizându-se prevederile legale încălcate, cu determinarea efectului bugetar în situaţiile în care s-a constatat apariţia unei datorii vamale, precum şi măsurile adoptate pentru remedierea iregularităţilor constatate. În situaţiile în care este necesară fie întreprinderea anumitor acţiuni de către persoana controlată, fie confirmarea anumitor fapte de către persoanele neinteresate în acţiunea de control, este recomandată folosirea declaraţiilor martorilor la stabilirea veridicităţii faptelor constatate.
810. Nota de constatare se semnează de funcţionarii vamali, de persoanele controlate în cazul acceptului acestora şi de persoanele la care se referă constatarea, precum şi de martori, în caz de necesitate. Nota de constatare este anexată la actul de audit postvămuire sau la procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale.
811. Iregularităţile reflectate în nota de constatare pot servi drept motiv pentru întocmirea deciziei de regularizare.
812. Contestarea notei de constatare poate fi efectuată în ordinea stabilită pentru actul de audit postvămuire/procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale în conformitate cu prevederile Codului.
Subsecţiunea a 18-a
Nota de prezentare şi decizia de regularizare
813. Nota de prezentare este un act unilateral de uz intern, emis de către funcţionarii vamali, pentru informarea conducerii organului de control despre rezultatele controlului ulterior. Aceasta va cuprinde următoarele:
1) informaţiile cu privire la rezultatele controlului ulterior şi efectul acestora;
2) organele sau persoanele, după caz, în afară de cele controlate, care au tangenţă cu încălcările constatate;
3) propunerile de valorificare a rezultatelor controlului ulterior;
4) măsurile recomandate a fi întreprinse de persoanele controlate, de organul care a executat controlul sau de alte organe ori persoane;
5) propunerile de examinare a iregularităţilor sau de transmitere către organele abilitate prin lege pentru examinare conform competenţelor, după caz;
6) propunerile de modificare, completare, actualizare a cadrului normativ în domeniul supus controlului;
7) propunerile de îmbunătăţire a activităţilor de administrare vamală, după caz.
Formularul notei de prezentare este prevăzut în anexa nr.45.
814. Pe baza actului de audit postvămuire, a procesului-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale, precum şi a notei de constatare, după caz, în cazul identificării diferenţelor de drepturi de import în conformitate cu prevederile Codului, se emite decizia de regularizare. Acest act constituie titlu de creanţă şi este un act administrativ care poate fi contestat în conformitate cu prevederile Codului şi altor acte normative.
Secţiunea a 3-a
Evidenţa, supravegherea internă şi raportarea
rezultatelor activităţii de control ulterior
Subsecţiunea 1
Evidenţa rezultatelor activităţii de control ulterior
815. Actul de audit postvămuire şi procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale se înregistrează în registrele de evidenţă ale subdiviziunilor de control ulterior, în modul stabilit de Serviciul Vamal.
816. În scopul asigurării bazei de date cu informaţiile specifice necesare pentru prevenirea şi combaterea încălcării reglementărilor vamale, pentru fiecare control ulterior în modulul informaţional "Control ulterior" se va întocmi automatizat fişa rezultatelor controlului ulterior.
817. Datele din registrele de evidenţă şi fişele rezultatelor controlului ulterior se vor organiza în evidenţe de fişiere informatizate. Acestea vor servi la baza raportării şi aprecierii indicatorilor de activitate în domeniul controlului ulterior.
Subsecţiunea a 2-a
Supravegherea internă a controlului ulterior inopinat efectuat
818. Conducerea Serviciului Vamal va dispune periodic, dar nu mai rar de o dată în semestru verificarea legalităţii, a oportunităţii şi a motivării adecvate a acţiunilor de control ulterior inopinat.
819. În cazul identificării acţiunilor de control ulterior inopinat nejustificate adecvat şi iniţiate şi/sau desfăşurate contrar prevederilor legale, conducătorul organului de control sau al organului ierarhic superior va propune conducerii Serviciului Vamal examinarea sub aspect disciplinar a activităţii persoanelor responsabile din cadrul subdiviziunii de control ulterior în cauză, în funcţie de gravitatea încălcărilor.
820. În vederea supravegherii mai eficiente de ordin intern, Serviciul Vamal poate solicita asistenţa autorităţii administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor – Cancelaria de Stat.
821. Serviciul Vamal este obligat să informeze autoritatea administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor despre rezultatele supravegherii interne efectuate, în cazul depistării încălcărilor – şi despre sancţiunile aplicate în acest sens, dar nu mai târziu de o lună de la termenul indicat la pct.818.
[Pct.821 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Subsecţiunea a 3-a
Raportarea activităţii de control ulterior
822. Serviciul Vamal stabileşte anual obiective şi indicatori de performanţă corespunzători în vederea atingerii unei eficienţe maxime posibile de control ulterior.
823. Serviciul Vamal va întocmi şi va publica pe pagina web oficială rapoarte anuale despre rezultatele activităţii de control ulterior efectuate pe parcursul anului de raportare şi despre nivelul de realizare a obiectivelor trasate şi a indicatorilor de performanţă prestabiliţi.
Secţiunea a 4-a
Controlul vamal al călătorilor şi al bagajelor personale ale călătorilor
[Denumirea secţiunii a 4-a în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea 1
Controlul călătorilor
[Denumirea subsecţiunii 1 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
824. În timpul efectuării controlului vamal al călătorilor şi al bagajelor personale ale călătorilor, Serviciul Vamal aplică forme de control suficiente pentru asigurarea respectării legislaţiei Republicii Moldova şi a acordurilor internaţionale la care aceasta este parte.
[Pct.824 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
825. La trecerea frontierei vamale călătorii sunt supuşi formelor specifice de control vamal stabilite în art.343 din Cod. Controlul corporal, ca formă excepţională de control vamal, se efectuează corespunzător art.357 din Cod.
[Pct.825 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.826 abrogat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
827. La trecerea frontierei vamale călătorii confirmă Serviciului Vamal statutul lor prin prezentarea actelor de identitate valabile, stabilite de cadrul normativ naţional şi de cel internaţional.
[Pct.827 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
8271. Acţiunile prezentei secţiuni se extind asupra tuturor călătorilor, în sensul noţiunii stabilite la art.5 pct.4) din Cod, care deplasează peste frontiera vamală bunuri destinate uzului personal al călătorului sau al familiei acestuia.
[Pct.8271 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Subsecţiunea a 2-a
Controlul bagajelor personale ale călătorilor
[Denumirea subsecţiunii a 2-a în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
828. Bunurile transportate peste frontiera vamală de către un călător sau expediate la solicitarea călătorului sau la solicitarea altor persoane, prin orice mijloace, în legătură cu o călătorie, sunt supuse controlului vamal.
[Pct.828 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
829. Persoanele fizice stabilite pe teritoriul vamal au dreptul de a introduce sau de a scoate mărfuri pe/de pe teritoriul vamal în conformitate cu regimurile vamale, precum punerea în liberă circulaţie (import) sau export, şi cu regimurile speciale tranzit sau admitere temporară.
[Pct.829 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
8291. Persoanele fizice nestabilite pe teritoriul vamal au dreptul de a introduce mărfuri pe teritoriul vamal în conformitate cu regimul vamal pentru punerea în liberă circulaţie (import) şi cu regimurile speciale tranzit sau admitere temporară.
[Pct.8291 modificat prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Pct.8291 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
830. Toate bunurile pe care călătorul le poate prezenta Serviciului Vamal la sosire\ieşire în\din ţară, precum şi bagajele pe care acesta le prezintă aceleiaşi subdiviziuni la o dată ulterioară, dacă călătorul dovedeşte că bagajul a fost înregistrat, în momentul plecării sale, ca bagaj însoţit la compania care l-a transportat în Republica Moldova dintr-o ţară străină, reprezintă bagaj personal al persoanei.
831. Bagajele personale pot conţine bunuri personale noi sau folosite, bunuri de uz gospodăresc, în sensul art.198 alin.(2) din Cod, cu excepţia mărfurilor importate în scopuri comerciale.
832. Călătorii au dreptul de a introduce bunuri personale aflate în bagajele personale în condiţiile stabilite la titlul VI capitolul II secţiunea a 7-a din Cod şi de prezentul Regulament.
[Pct.832 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
833. Bunurile personale, care includ toate bunurile necesare în mod obişnuit unei singure persoane, ţinând cont de toate circumstanţele călătoriei, sunt transportate peste frontiera de stat în bagajele personale şi exclud orice caracter comercial.
Subsecţiunea a 3-a
Scutiri şi facilităţi
834. Bunurile importate de persoanele fizice pot fi scutite de plata drepturilor de import în conformitate cu titlul VI capitolul II din Cod.
835. Scutirile aferente cuantumului neimpozabil stabilit la art.224 alin.(1) şi (2) din Cod se acordă doar călătorilor care, nemijlocit, trec peste frontiera vamală bunuri. Facilităţile nominalizate nu pot fi transmise altui călător.
[Pct.835 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
836. Serviciul Vamal autorizează introducerea pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile titlului VI capitolul II secţiunea 1 din Cod, a bunurilor ce aparţin persoanelor fizice care îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa dintr-o ţară străină în Republica Moldova, cu condiţia prezentării următoarelor acte:
1) adeverinţa ce confirmă repatrierea cetăţeanului Republicii Moldova şi buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova;
2) decizia cu privire la acordarea dreptului de şedere permanentă sau confirmarea de repatriere şi permisul de şedere permanentă;
3) decizia privind recunoaşterea statutului de apatrid sau confirmarea de repatriere şi buletinul de identitate pentru apatrid;
4) decizia cu privire la acordarea protecţiei internaţionale şi buletinul de identitate al beneficiarului de protecţie internaţională;
5) alte acte necesare pentru plasarea mărfurilor în regim vamal de import.
Termenul de 12 luni stabilit la art.203 alin.(1) din Cod este un termen de decădere.
837. Serviciul Vamal va autoriza introducerea pe teritoriul ţării, în conformitate cu prevederile titlului VI capitolul II secţiunea a 3-a din Cod, a bunurilor ce aparţin persoanelor fizice în legătură cu obţinerea acestor bunuri prin moştenire, cu condiţia prezentării următoarelor acte:
1) actul eliberat de organul abilitat al ţării în care au fost obţinute bunurile prin moştenire de către persoana fizică. Actul nominalizat urmează a fi legalizat de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova;
2) alte acte necesare, conform prevederilor ce ţin de regimul vamal de import.
Secţiunea a 5-a
Controlul metalelor preţioase, pietrelor preţioase,
articolelor din metale preţioase şi pietre preţioase,
valorilor valutare şi bunurilor culturale mobile
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
838. Metalele preţioase, pietrele preţioase, articolele din metale preţioase şi pietre preţioase, valorile valutare şi bunurile culturale mobile, pe lângă controalele vamale efectuate de către Serviciul Vamal, pot fi supuse altor forme de control în conformitate cu legislaţia care reglementează domeniile aferente.
[Pct.838 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
[Pct.839 abrogat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
840. La introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a valorilor valutare, a căror sumă totală depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie, persoanele declară şi pun la dispoziţie pentru controlul vamal valorile valutare postului vamal prin care acestea intră sau ies din ţară. Obligaţia de declarare a valorilor valutare nu se consideră îndeplinită în cazul în care datele/informaţiile prezentate sunt incorecte sau incomplete, sau valorile valutare nu sunt puse la dispoziţie pentru control vamal.
[Pct.840 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
[Pct.841 abrogat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
842. Declaraţia valorilor valutare se prezintă în scris sau electronic, folosind formularul de declaraţie prevăzut de Serviciul Vamal. Un exemplar al declaraţiei se înmână declarantului.
[Pct.842 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Secţiunea a 6-a
Controlul trimiterilor poştale internaţionale
843. Din trimiterile poştale internaţionale fac parte trimiterile poştale, trimiterile exprese, precum şi trimiterile de corespondenţă.
Declararea şi controlul vamal al trimiterilor poştale internaţionale se efectuează conform procedurii stabilite de către Serviciul Vamal.
[Pct.843 în redacţia Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.843 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
844. Trimiterile poştale internaţionale sunt supuse controlului vamal fizic şi documentar pentru a determina conţinutul şi valoarea acestora în scopul impozitării şi pentru a detecta mărfurile interzise sau restricţionate pentru introducerea pe teritoriul vamal al ţării.
Modul de utilizare a tehnicilor de prelucrare electronică a datelor la vămuirea trimiterilor poştale internaţionale şi cerinţele privind schimbul electronic de date între furnizorul de servicii poştale universale şi Serviciul Vamal, furnizorul de servicii poştale şi Serviciul Vamal sunt stabilite de Serviciul Vamal.
Până la punerea în aplicare a prevederilor art.140 şi art.336 din Cod, modalitatea prezentării datelor prealabile Serviciului Vamal de către furnizorul de serviciu poştal şi furnizorul de serviciu poştal universal este stabilită prin ordinul directorului Serviciului Vamal.
[Pct.844 modificat prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Pct.844 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
8441. Destinaţia mărfii transportate în trimiterile poştale internaţionale se determină pornind de la categoria mărfii, cantitatea ei, precum şi analiza particularităţilor tranzacţiei.
Marfa este calificată a fi destinată uzului personal dacă bunurile sunt destinate consumului personal al destinatarului sau al familiei acestuia, iar natura şi cantitatea acestor mărfuri nu indică nicio intenţie de ordin comercial.
La stabilirea destinaţiei mărfii se iau în considerare următoarele:
1) categoria mărfii: modul de consum, practica de utilizare;
2) cantitatea mărfii: articole omogene cu aceeaşi denumire, aceeaşi mărime, model, culoare etc.;
3) caracterul ocazional.
În scopul aplicării scutirilor stabilite la art.219 alin.(2) şi art.221 din Cod, obligaţia de a confirma faptul că marfa nu este destinată activităţii comerciale sau de producţie se pune pe seama declarantului/reprezentantului.
[Pct.8441 introdus prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
Secţiunea a 7-a
Controlul mărfurilor, al persoanelor şi al bagajelor
efectuat de echipele mobile
Subsecţiunea 1
Dispoziţii generale
845. Echipele mobile sunt subdiviziuni speciale operative ale Serviciului Vamal, care efectuează controlul vamal al mărfurilor, al vehiculelor, al containerelor, al garniturilor de tren, al bordului navelor şi aeronavelor, inclusiv în porturi şi aeroporturi, al depozitelor, al locurilor de stocare şi comercializare, al documentelor şi al persoanelor pentru asigurarea respectării legislaţiei vamale.
846. Echipele mobile efectuează controlul vamal pe întreg teritoriul vamal al Republicii Moldova, inclusiv pe drumuri, în antrepozitele vamale, în zonele libere, în încăperi şi alte locuri de descărcare, depozitare şi comercializare a mărfurilor sau în afara acestora, conform prevederilor prezentei secţiuni şi actelor normative emise de Serviciul Vamal. În zona de securitate, echipele mobile vor respecta regimul stabilit.
847. Conform zonelor atribuite, fiecare echipă mobilă este formată din cel puţin doi funcţionari vamali şi activează în baza graficului aprobat şi a sarcinilor trasate.
Subsecţiunea a 2-a
Organizarea şi planificarea activităţii echipelor mobile
848. Şefii echipelor mobile conduc activitatea echipelor mobile pe întreg teritoriul vamal, asigură legalitatea controlului vamal efectuat, elaborează planuri de activitate, supraveghează şi asigură realizarea sarcinilor de către acestea.
849. La planificarea activităţii se va ţine cont de analiza preliminară a informaţiilor, care are ca scop evaluarea nivelului de risc al încălcării legislaţiei şi stabilirea locului, a timpului şi a mijloacelor necesare pentru efectuarea controlului eficient de către echipele mobile.
850. Planificarea activităţii echipelor mobile se realizează conform următoarelor două principii:
1) planificarea sectorială, care se realizează pe un segment concret;
2) planificarea liniară, care se realizează pe un obiectiv generic, pe o anumită perioadă de timp, în cadrul operaţiunilor periodice desfăşurate de echipele mobile.
851. Echipele mobile efectuează controlul vamal în baza ordinul de misiune, conform modelului din anexa nr.46.
852. În baza sarcinilor trasate, şefii echipelor mobile elaborează un ordin de misiune pentru fiecare echipă mobilă.
853. Ordinul de misiune va conţine:
1) numele superiorului şi al funcţionarilor vamali ai echipei mobile;
2) modelul vehiculului de serviciu şi numărul de înmatriculare al acestuia;
3) obiectivele misiunii;
4) aria de activitate în timpul misiunii;
5) mijloacele speciale de control din dotare;
6) menţiuni despre participarea altor subdiviziuni ale Serviciului Vamal/altor instituţii.
854. În cazul apariţiei unui conflict de interese în timpul efectuării controlului, se informează imediat şefii echipelor mobile, operând modificări în componenţa echipei mobile sau a locului de activitate indicat în ordinul de misiune.
855. În cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea şefilor echipelor mobile, funcţionarii vamali ai echipelor mobile îşi pot exercita atribuţiile de serviciu utilizând unităţi de transport nemarcate, din dotare, fapt confirmat în ordinul de misiune.
856. Pentru controalele vamale efectuate în locuri de stocare, depozitare şi/sau comercializare a mărfurilor susceptibile de introducere frauduloasă pe teritoriul vamal, se va elabora un raport coordonat de către şefii echipelor mobile şi aprobat de către conducerea Serviciului Vamal, în temeiul căruia se va emite un ordin de misiune.
857. Superiorul echipei mobile aduce la cunoştinţă tuturor funcţionarilor vamali ai echipei mobile conţinutul ordinului de misiune şi efectuează instructajul.
858. La sfârşitul turei, superiorul echipei mobile, pe partea verso a ordinului de misiune întocmeşte un raport cu privire activitatea desfăşurată conform ordinului de misiune.
859. Evidenţa şi stocarea ordinelor de misiune ţin de responsabilitatea şefilor echipei mobile.
Subsecţiunea a 3-a
Controlul vehiculelor
860. După stoparea vehiculului pentru control, funcţionarul echipei mobile se prezintă conducătorului, la cererea acestuia legitimându-se prin prezentarea legitimaţiei de serviciu în aşa fel încât să fie vizibil numărul de serviciu şi denumirea instituţiei ce a eliberat legitimaţia.
861. Controlul vamal al vehiculelor include:
1) stabilirea identităţii conducătorului şi a persoanelor care-l însoţesc, în cazul în care acestea pot avea legătură cu mărfurile şi obiectele transportate, prin verificarea actelor de identitate;
2) solicitarea datelor despre vehicul, documentele de însoţire, ruta ş.a.;
3) verificarea documentelor de transport, comerciale şi vamale de însoţire a mărfurilor;
4) verificarea integrităţii mijloacelor de identificare;
5) examinarea primară a cabinei vehiculului, a compartimentului marfar şi a încărcăturii;
6) compararea numărului de identificare a vehiculului cu numărul indicat în documentele vamale şi de însoţire a mărfurilor;
7) controlul fizic total sau parţial al încărcăturii;
8) la efectuarea controlului mărfurilor în vrac, prin sondarea (străpungerea vracului pentru a verifica prezenţa obiectelor ascunse), ridicarea unor probe, mostre etc.;
9) prelevarea probelor sau a mostrelor pentru expertiza mărfurilor transportate;
10) însoţirea către locul în care există condiţii necesare pentru efectuarea controlului vamal;
11) aplicarea controlului vamal nedistructiv.
[Pct.861 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
862. Procedura de control vamal pentru anumite vehicule se va stabili de către Serviciul Vamal.
863. În cazul în care, în rezultatul controlului vamal preliminar efectuat de echipa mobilă, există suspiciuni cu privire la posibile încălcări ale legislaţiei, echipa mobilă însoţeşte vehiculul la locul desemnat de către Serviciul Vamal de efectuare a controlului vamal pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.
[Pct.863 modificat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
864. Dacă în urma controlului efectuat de echipa mobilă au fost depistate încălcări ale legislaţiei vamale, procedura de documentare se efectuează în conformitate cu Codul vamal, Codul contravenţional, prezentul Regulament şi alte acte normative ale Serviciului Vamal.
Subsecţiunea a 4-a
Controlul vamal în locurile de depozitare,
stocare şi comercializare a mărfurilor
865. Controlul vamal în locurile de depozitare, stocare şi comercializare a mărfurilor se efectuează de funcţionarii vamali ai echipelor mobile în baza ordinului de misiune.
866. Controlul în locurile de depozitare, stocare şi comercializare a mărfurilor constă în controlul documentar şi fizic al mărfurilor, cu documentarea rezultatelor acestuia.
Subsecţiunea a 5-a
Procesul-verbal privind efectuarea controlului vamal
de către echipa mobilă
867. Echipele mobile deţin procese-verbale privind efectuarea controlului vamal de strictă evidenţă cu serie şi număr tip, conform modelului prevăzut în anexa nr.47.
Procedura de tipărire şi completare a procesului-verbal privind efectuarea controlului vamal de către echipele mobile se stabileşte de către Serviciul Vamal.
868. În urma efectuării controlului vamal, în cazul în care există o încălcare a legislaţiei vamale, echipa mobilă întocmeşte un proces-verbal privind efectuarea controlului vamal de către echipa mobilă, iar în celelalte cazuri – la solicitarea persoanei supuse controlului.
869. Nu se permite operarea corectărilor în procesele-verbale de control.
Evidenţa şi sistematizarea proceselor verbale privind efectuarea controlului vamal de către echipele mobile ţin de responsabilitatea şefilor echipelor mobile.
Subsecţiunea a 6-a
Cooperarea naţională şi internaţională
870. Pentru îndeplinirea sarcinilor, echipele mobile colaborează cu autorităţile publice naţionale sau din străinătate ori cu organizaţii internaţionale din domeniul vamal, conform procedurii stabilite în tratatele internaţionale.
871. În cazul controalelor în comun cu alte autorităţi publice naţionale, participanţii efectuează controale conform domeniului lor de competenţă.
872. Controalele comune se vor desfăşura în baza unor planuri de acţiuni elaborate care se aprobă de conducerea instituţiilor implicate.
Secţiunea a 8-a
Implementarea măsurilor în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale
Subsecţiunea 1
Dispoziţii generale
873. Prezenta secţiune stabileşte:
1) procedura de acordare a protecţiei vamale pentru obiectele de proprietate intelectuală;
2) condiţiile de intervenţie a Serviciului Vamal în cazul mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, aflate în situaţiile prevăzute la art.360 alin.(1) din Cod;
3) măsurile care urmează a fi întreprinse de Serviciul Vamal în cazul în care se stabileşte că mărfurile menţionate la subpct. 2) aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală.
874. Serviciul Vamal intervine în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale atunci când există o cerere de intervenţie acceptată de Aparatul central al Serviciului Vamal sau din oficiu (ex officio), prin măsuri prealabile depunerii cererii de intervenţie.
875. Prevederile prezentei secţiuni nu se aplică mărfurilor specificate la art.360 alin.(2) din Cod.
876. Corespondenţa prevăzută în capitolul IV din Cod se transmite de către titularul de drept Aparatului central al Serviciului Vamal şi/sau subdiviziunilor Serviciului Vamal de la care a primit notificarea, cu excepţia cererii de intervenţie şi de prelungire a perioadei de intervenţie.
877. Termenele menţionate în prezenta secţiune sunt calculate conform art.52 din Cod.
Subsecţiunea a 2-a
Cererea de intervenţie
878. Cererea de intervenţie se depune de către titularul dreptului de proprietate intelectuală (titular de drept) sau reprezentantul acestuia la aparatul central al Serviciului Vamal, în formă scrisă sau electronică, în conformitate cu prevederile Legii nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere.
879. Cererea de intervenţie se examinează în termenele şi în condiţiile stabilite la art.15 din Cod.
880. Cererea de intervenţie trebuie să conţină informaţii, documente şi materiale specificate la art.362 alin.(1), (2) şi (3) din Cod.
881. Cererea de intervenţie se completează în două exemplare, conform modelului stabilit în anexa nr.48: un exemplar pentru aparatul central al Serviciului Vamal, marcat cu cifra "1", şi un exemplar pentru solicitant, marcat cu cifra "2", conform normelor de completare prevăzute în aceasta.
882. Documentele anexate la cererea de intervenţie, inclusiv actele în limbi străine traduse în limba de stat, fac parte integrantă din aceasta.
883. Originalul cererii de intervenţie şi al documentelor anexate la aceasta trebuie să conţină semnătura titularului de drept şi, după caz, ştampila.
884. Declaraţia prevăzută la art.362 alin.(2) lit.a) din Cod, completată conform anexei nr.49 şi semnată de către titularul de drept sau reprezentantul acestuia, va avea un termen de valabilitate echivalent cu termenul de protecţie acordat.
885. În cazul în care cererea de intervenţie nu conţine informaţiile enumerate în art.362 alin.(1) şi (2) din Cod, aparatul central al Serviciului Vamal o poate respinge printr-o decizie motivată, care poate fi contestată în ordinea stabilită. Cererea de intervenţie depusă repetat va fi acceptată numai în cazul în care aceasta va fi completată corespunzător.
886. Dacă cererea de intervenţie este acceptată, aparatul central al Serviciului Vamal stabileşte perioada în decursul căreia funcţionarii vamali urmează să intervină. Perioada stabilită nu poate depăşi un an.
887. Decizia de acceptare a cererii de intervenţie este comunicată imediat solicitantului, precum şi funcţionarilor vamali, în baza unei dispoziţii emise de aparatul central al Serviciului Vamal cu privire la aplicarea de măsuri în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale.
888. Titularul de drept sau reprezentantul acestuia, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea perioadei de intervenţie, este în drept să depună la aparatul central al Serviciului Vamal o cerere scrisă, prin care să solicite prelungirea acesteia. Cererea de prelungire a perioadei de intervenţie se completează în două exemplare, conform modelului stabilit în anexa nr.50.
889. În cazul nerespectării de către titularul dreptului a termenului menţionat la pct.888, cererea de prelungire a perioadei de intervenţie poate fi repusă în termen în condiţiile prevăzute la art.65 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018 sau, după caz, respinsă.
890. Cererea de intervenţie poate fi suspendată în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la art.363 alin.(3) din Cod.
Subsecţiunea a 3-a
Condiţiile şi măsurile de intervenţie ale Serviciului Vamal
891. Serviciul Vamal, la identificarea mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, aplică prevederile art.364 alin.(1) din Cod şi notifică părţile în termen de 24 de ore, conform modelului prevăzut în anexele nr.51 şi 52.
892. Termenul de suspendare a acordării liberului de vamă sau de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală este de 10 zile lucrătoare. Mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, în privinţa cărora s-a suspendat acordarea liberului de vamă sau care au fost reţinute, sunt depozitate temporar sub responsabilitatea deţinătorului mărfurilor.
893. Mărfurile perisabile, pentru care termenul de suspendare constituie 3 zile lucrătoare, se vor afla sub supraveghere vamală în responsabilitatea declarantului/deţinătorului mărfurilor.
894. În cazul reţinerii mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală sau al suspendării acordării liberului de vamă, se vor întocmi deciziile vamale corespunzătoare şi un proces-verbal de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, conform modelului stabilit în anexa nr.53.
895. Dacă o declaraţie vamală se referă atât la mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuala, cât şi la mărfurile care nu se află în această situaţie, se vor întreprinde următoarele acţiuni:
1) modificarea declaraţiei vamale depuse iniţial; şi
2) depunerea de către declarantul/deţinătorul mărfurilor a declaraţiei de depozitare temporară pentru mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală.
896. În scopul constatării faptului încălcării dreptului de proprietate intelectuală, la cererea scrisă a titularului de drept, Serviciul Vamal comunică acestuia informaţiile prevăzute la art.364 alin.(3) din Cod şi prelevă mostre în acest sens. La fel, permite titularului de drept şi declarantului/deţinătorului mărfurilor să examineze aceste mărfuri.
897. La examinarea mărfurilor, Serviciul Vamal este în drept să preleve şi să utilizeze probe şi mostre de mărfuri, susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, cu respectarea art.182-184 şi 349 din Cod, iar la cererea expresă a titularului de drept, le poate înmâna sau transmite acestuia din urmă exclusiv pentru a fi analizate şi pentru a facilita continuarea procedurii, în cazul în care circumstanţele permit acest lucru. Orice analiză a acestora se efectuează pe răspunderea exclusivă a titularului de drept. Probele şi mostrele urmează a fi restituite cu respectarea condiţiilor prevăzute la art.364 alin.(6) din Cod.
898. Anularea intervenţiei Serviciului Vamal şi răspunderea titularului de drept survin în cazul nerespectării cerinţelor prevăzute la art.364 alin.(4) din Cod.
899. Subdiviziunile competente ale Serviciului Vamal, în cel mult 24 de ore, informează în scris aparatul central al Serviciului Vamal despre măsurile întreprinse, conform modelului de raport stabilit în anexa nr.54, şi transmit copii ale documentelor pe care le deţin cu privire la mărfurile reţinute sau în privinţa cărora a fost suspendată acordarea liberului de vamă.
900. În cazul mărfurilor care au intrat în proprietatea statului prin confiscare sau prin abandon în favoarea statului, Serviciul Vamal notifică doar titularul de drept, conform modelului din anexa nr.51.
901. Serviciul Vamal dispune ridicarea măsurii de reţinere sau suspendare a acordării liberului de vamă şi îndeplineşte formalităţile vamale dacă:
1) în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării sau în termen de 3 zile lucrătoare în cazul mărfurilor perisabile, titularul de drept nu confirmă că mărfurile înscrise în notificare aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală;
2) în cazul în care declarantul/deţinătorul mărfurilor contestă măsurile de suspendare a acordării liberului de vamă sau de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală conform art.364 alin.(8) din Cod, iar titularul de drept nu îl acţionează în judecată în termen de 10 zile lucrătoare;
3) în intervalul termenelor specificate la subpct.1), titularul de drept confirmă că mărfurile nu aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală;
4) există în acest sens o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată.
902. În cazul contestării de către declarantul/deţinătorul mărfurilor, în termenul stabilit la art.364 alin.(8) din Cod, a măsurilor de suspendare a acordării liberului de vamă sau de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, Serviciul Vamal va informa titularul de drept despre aceasta, prin remiterea unei copii a contestaţiei.
903. Titularul de drept informează imediat Serviciul Vamal despre acţionarea declarantului/deţinătorului mărfurilor în instanţa de judecată, în vederea stabilirii faptului încălcării dreptului de proprietate intelectuală, iar mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală sunt reţinute până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii instanţei de judecată.
904. Mărfurile în privinţa cărora s-a dovedit că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală pot fi:
1) distruse;
2) transmise cu titlu gratuit;
3) supuse unor măsuri care au drept consecinţă privarea efectivă a persoanelor implicate de profitul economic al operaţiunii.
Subsecţiunea a 4-a
Distrugerea mărfurilor care aduc atingere
unui drept de proprietate intelectuală
905. Mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală sunt distruse sub supraveghere vamală, fără cheltuieli din partea statului, când există o hotărâre a instanţei de judecată sau când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de la art.365 alin.(1) pct.2) din Cod.
906. Distrugerea se poate efectua la unităţile şi întreprinderile autorizate care întrunesc condiţiile stabilite la art.13 alin.(4) lit.a)-c) şi art.15 din Legea nr.209/2016 privind deşeurile prin următoarele metode: termice, chimice, mecanice sau prin alte procedee, ce pot fi utilizate concomitent sau succesiv, în condiţii de siguranţă ce îndeplinesc cerinţele de mediu, conform prevederilor legislaţiei, cu acordul autorităţilor de mediu.
907. Cererea de prelungire a termenului de confirmare a faptului că un drept de proprietate intelectuală a fost încălcat poate fi acceptată de către aparatul central al Serviciul Vamal pe un termen de cel mult 10 zile lucrătoare, iar în cazul mărfurilor perisabile termenul nu poate fi prelungit.
908. Titularul de drept este obligat să distrugă mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală în decurs de 1 an de la data constatării acestui fapt, pe cheltuiala şi sub responsabilitatea sa, cu respectarea normelor privind ocrotirea mediului înconjurător (protecţia mediului).
909. În cazul iniţierii unei proceduri în instanţa de judecată sau a unui proces contravenţional/penal de către declarantul/deţinătorul mărfurilor şi/sau titularul de drept, termenul prevăzut la pct.908 se suspendă.
910. Datoria vamală pentru mărfurile distruse sub supraveghere vamală este stinsă în conformitate cu prevederile art.125 alin.(2) pct.6) din Cod.
911. Mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală sunt distruse sub supraveghere vamală de către titularul de drept, cu întocmirea actului de distrugere conform modelului stabilit în anexa nr.55.
912. Actul de distrugere a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală este semnat de către:
1) funcţionarul vamal care a supravegheat procesul de distrugere a mărfurilor;
2) titularul de drept sau reprezentantul acestuia;
3) declarantul/deţinătorul mărfurilor sau reprezentantul acestuia;
4) reprezentantul organului de stat în domeniul protecţiei mediului şi reprezentantul organului de stat în domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice, dacă metoda distrugerii impune prezenţa lor;
5) reprezentantul furnizorului serviciului poştal, în cazul livrărilor mici;
6) alte persoane care au participat la procesul de distrugere a mărfurilor.
913. Actul de distrugere se anexează la materialele operaţiunii respective şi se păstrează până la expirarea termenului de păstrare ce rezultă din dispoziţiile normative existente în acest sens. Copia actului de distrugere se va transmite aparatului central al Serviciului Vamal în termen de 24 de ore.
914. În cazul neconformării titularului de drept sau declarantului/deţinătorului mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală la termenul de distrugere (1 an), Serviciul Vamal sesizează cazul şi acţionează conform prevederilor menţionate la art.390 din Cod.
915. Mărfurile menţionate la pct.914 vor fi distruse de către titularul de drept în termenul de executare a deciziei asupra cazului de contravenţie vamală, întocmite conform actului din anexa nr.55.
916. Mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală aflate în alte situaţii, prevăzute la art.360 alin.(1) din Cod, urmează a fi distruse sub supraveghere vamală de către titularul de drept, cu întocmirea actului de distrugere, stabilit în anexa nr.55.
917. Procedura de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici, stabilită la art.366 din Cod, se efectuează de către titularul de drept potrivit prevederilor art.365 alin.(3)-(5) din Cod.
918. Actul de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici este semnat de către:
1) funcţionarul vamal care a supravegheat procesul de distrugere a mărfurilor;
2) titularul de drept sau reprezentantul acestuia;
3) declarantul/deţinătorul mărfurilor sau reprezentantul acestuia, după caz;
4) reprezentantul furnizorului serviciului poştal universal.
919. Deşeurile rezultate în urma aplicării măsurilor de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici sunt ridicate de către titularul de drept de la furnizorul serviciului poştal universal.
920. Transmiterea şi primirea deşeurilor rezultate din procedura de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici se realizează sub supravegherea funcţionarului vamal, în baza actului de transmitere-primire, întocmit conform modelului stabilit în anexa nr.56.
921. Deşeurile rezultate din procedura de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici se transmit de către titularul de drept unităţilor şi întreprinderilor autorizate în domeniul gestionării deşeurilor, în conformitate cu prevederile Legii nr.209/2016 privind deşeurile, în baza unui contract încheiat între aceştia.
922. Serviciul Vamal nu permite distrugerea mărfurilor în cazurile specificate la art.188 alin.(3) din Cod.
923. Serviciul Vamal prelevă mostre de mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală în vederea constituirii de probe în instanţa de judecată, pe baza procesului-verbal de prelevare a mostrelor de mărfuri care urmează a fi distruse, conform modelului stabilit în anexa nr.57, care pot fi utilizate ca material de instruire a funcţionarilor vamali sau plasate în muzeul Serviciului Vamal.
Subsecţiunea a 5-a
Transmiterea cu titlu gratuit
924. Mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală pot fi transmise cu titlu gratuit, în condiţiile art.367 din Cod.
925. Beneficiarul mărfurilor menţionate la pct.924 îşi asumă responsabilitatea de a nu comercializa mărfurile preluate sau de a le transmite terţilor, conform anexei nr.58.
926. Transmiterea cu titlu gratuit a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală nu este supusă încasării drepturilor de import sau de export.
927. În cazul transmiterii cu titlu gratuit a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, se întocmeşte un act de predare-primire a acestora, conform modelului din anexa nr.59.
928. Actul de predare-primire a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală este semnat de către:
1) funcţionarul vamal care a supravegheat acţiunea de predare-primire a mărfurilor;
2) titularul de drept sau reprezentantul acestuia;
3) beneficiarul mărfurilor preluate;
4) alte persoane.
929. Actul de predare-primire a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală se păstrează la materialele operaţiunii respective, iar copia acestuia – la aparatul central al Serviciului Vamal până la expirarea termenului de păstrare ce rezultă din dispoziţiile legale.
Subsecţiunea a 6-a
Privarea efectivă de profitul economic al operaţiunii
930. Mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală sunt pasibile de orice măsură care are drept consecinţă privarea efectivă a persoanelor implicate de profitul economic al operaţiunii, cu excepţia unor cazuri în care simpla retragere a mărcilor aplicate pe acestea nu este considerată măsură care ar avea drept consecinţă privarea efectivă a persoanelor implicate de profitul economic al operaţiunii.
931. Subdiviziunea Serviciului Vamal responsabilă de supravegherea derulării operaţiunii respective este în drept, în condiţiile prevăzute la art.368 din Cod, să permită efectuarea unor măsuri ce au drept scop privarea persoanelor implicate de profit economic, cum ar fi: înlăturarea mărcilor aplicate pe mărfurile contrafăcute sau transformarea mărfurilor în măsura în care acestea pierd însuşirea de a induce în eroare consumatorul în privinţa producătorului/autorului acestora.
932. Măsurile de privare efectivă de profitul economic a persoanelor implicate se efectuează sub supraveghere vamală de către declarantul/deţinătorul mărfurilor, cu acordul scris şi cu participarea titularului de drept.
933. După efectuarea măsurilor de privare efectivă de profitul economic a persoanelor implicate, Serviciul Vamal efectuează formalităţile vamale.
Subsecţiunea a 7-a
Măsuri prealabile depunerii cererii de intervenţie (ex-officio)
934. În cazul în care nu este depusă cererea de intervenţie sau până la acceptarea acesteia, Serviciul Vamal întreprinde măsurile prevăzute la art.369 din Cod pentru mărfurile aflate în una din situaţiile reglementate la art.360 alin.(1) lit.a)-d) din Cod.
935. Dacă titularul de drept depune o cerere de intervenţie în termen de 4 zile lucrătoare, termenul de examinare a acesteia suspendă măsura de intervenţie a Serviciului Vamal până la data acceptării cererii.
936. În termen de 24 de ore de la data deciziei de acceptare a cererii de intervenţie, aparatul central al Serviciului Vamal informează declarantul/deţinătorul mărfurilor despre acest fapt şi intervine în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale, potrivit art.364 alin.(2)-(11) din Cod.
937. Dacă în termen de 4 zile lucrătoare titularul de drept nu depune o cerere de intervenţie, Serviciul Vamal ridică măsura de suspendare a acordării liberului de vamă sau de reţinere a mărfurilor şi îndeplineşte formalităţile vamale.
Subsecţiunea a 8-a
Acordarea anticipată a liberului de vamă pentru mărfuri
938. Mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală asupra desenelor/modelelor industriale, brevetelor de invenţie, certificatelor complementare de protecţie sau brevetelor de soi de plante pot obţine liberul de vamă sau ridicarea măsurii de reţinere dacă este constituită o garanţie, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.370 din Cod.
939. Cuantumul garanţiei este determinat de către titularul de drept de comun acord cu declarantul/deţinătorul mărfurilor şi este comunicat în scris Serviciului Vamal în termen de 24 de ore.
940. Garanţia se constituie de către declarantul/deţinătorul mărfurilor sau de către o terţă persoană în intervalul termenului prevăzut la art.364 alin.(7) din Cod, conform procedurii stabilite de către aparatul central al Serviciului Vamal, şi nu trebuie să afecteze utilizarea oricăror căi de atac de către titularul de drept.
|
Anexa nr.1 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Cerere de autorizaţie AEO |
||
| 1. Solicitant (denumirea completă) | Rezervat autorităţii vamale | |
| 2. Statutul juridic al solicitantului | 3. Data constituirii | 4. Numărul de identificare (IDNO) |
| 5. Adresa sediului | ||
| 6. Sediul activităţii principale | ||
| 7. Persoana de contact
(nume şi prenume, telefon, fax, e-mail) |
8. Adresa poştală | |
| 9. Sectorul de activitate economică | 10. Statul (statele) cu care se desfăşoară activităţi vamale | |
| 11. Tipul autorizaţiei solicitate (bifaţi)
☐ Autorizaţie AEO – Simplificări vamale ☐ Autorizaţie AEO – Securitate şi siguranţă ☐ Autorizaţie AEO – Simplificări vamale/Securitate şi siguranţă |
||
| 12. Informaţii cu privire la trecerea frontierei | 13. Simplificări sau facilităţi deja acordate, certificate | |
| 14. Biroul vamal de gestionare a documentaţiei vamale | ||
| 15. Biroul de contabilitate principală | ||
| 16. Numele, prenumele __________________
Funcţia semnatarului ____________________ |
Data _____________________
Semnătura ________________ |
|
|
INSTRUCŢIUNI de completare a cererii de autorizaţie AEO 1. Solicitantul: Se va menţiona numele complet al operatorului economic care prezintă cererea. 2. Statutul juridic al solicitantului: Se va menţiona forma juridică de organizare, după cum este indicată în actul de constituire. 3. Data constituirii: Se va menţiona, în cifre, ziua, luna şi anul constituirii. 4. Numărul de identificare (IDNO): Se va indica codul numeric unic, atribuit de organul înregistrării de stat (IDNO). 5. Adresa sediului: Se va menţiona adresa completă a locului unde a fost constituită întreprinderea. 6. Sediul activităţii principale: Se va menţiona adresa completă a locului unde se desfăşoară activitatea principală a întreprinderii. 7. Persoana de contact: Se va indica numele, prenumele complet, numărul de telefon sau de fax şi e-mailul persoanei desemnate în cadrul întreprinderii ca punct de contact pentru consultare de către autoritatea vamală cu ocazia examinării cererii. 8. Adresa poştală: Se va completa doar dacă această adresă diferă de cea a sediului. 9. Sectorul economic de activitate: Se va descrie activitatea exercitată. 10. Statul (statele) cu care se desfăşoară activităţile vamale: Se va menţiona codul (codurile) ISO alpha-2 al (ale) ţării (ţărilor) respective. 11. Tipul de autorizaţie solicitată: Se va marca cu "X" căsuţa corespunzătoare. 12. Informaţii cu privire la trecerea frontierei: Se vor indica posturile vamale folosite pentru trecerea frontierei vamale. 13. Simplificări sau facilităţi deja acordate, certificate: Dacă s-au acordat deja simplificări prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, se va indica tipul simplificării şi numărul autorizaţiei sau certificatului. 14. Biroul vamal de gestionare a documentaţiei vamale. Se va menţiona adresa completă a biroului vamal competent în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea operatorul economic. 15. Biroul de contabilitate principală: Se va menţiona adresa completă a biroului unde se desfăşoară activitatea contabilă a operatorului economic. 16. Numele, prenumele, funcţia semnatarului, semnătura, data: Numele, prenumele: Se va indica numele şi prenumele solicitantului. Funcţia semnatarului: Se va preciza funcţia semnatarului. Semnătura: Semnatarul trebuie să fie aceeaşi persoană care reprezintă întreprinderea solicitantului în ansamblu. Data: Se va indica data. Suplimentar, solicitantul furnizează următoarele informaţii generale: 1) Numele, prenumele fondatorilor, membrilor consiliului de administraţie, ale administratorului, precum şi adresele părţilor respective. 2) Numele, prenumele persoanei responsabile de domeniul vamal a solicitantului. 3) Descrierea activităţilor economice ale solicitantului. 4) Detalii despre amplasamentele întreprinderii solicitantului şi o scurtă descriere a activităţilor din fiecare amplasament. Precizări despre modul în care solicitantul şi fiecare locaţie acţionează în lanţul de aprovizionare: în nume propriu şi pe seama sa sau în numele şi pe seama altei persoane. 5) Precizări cu privire la eventualele legături între solicitant şi societăţile de la care cumpără sau cărora le furnizează produsele. 6) Descrierea organizării interne a întreprinderii solicitantului. Se vor anexa eventualele documente privind funcţiile/competenţele fiecărui departament. 7) Numărul de salariaţi per total şi ai fiecărui departament. 8) Numele principalilor conducători (director general, şefi de departament, administratori de servicii de contabilitate, responsabil de domeniul vamal). Descrierea procedurilor interne aplicate atunci când un salariat competent lipseşte, temporar sau permanent. 9) Numele şi funcţia persoanelor care au competenţe specifice în domeniul vamal în cadrul organizării întreprinderii solicitantului. Evaluarea nivelului cunoştinţelor acestor persoane în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor informatice în domeniul vamal şi privind chestiunile generale cu caracter comercial. 10) Acceptarea sau refuzul publicării informaţiilor incluse în autorizaţia AEO în lista operatorilor economici autorizaţi. |
||
|
Anexa nr.2 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
Anexa nr.3 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
Anexa nr.4 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 CERERE-DECLARAŢIE Numele (compania) _____________________________________________________________ Numărul autorizaţiei AEO ________________________________________________________ Adresă________________________________________________________________________ Telefon _______________________________________________________________________ E-mail _______________________________________________________________________ Prin prezenta solicităm eliberarea logoului AEO. Ne obligăm să respectăm prevederile cu privire la logoul AEO ca titular al statutului AEO. Numele, prenumele persoanei care reprezintă legal operatorul economic autorizat ______________________________________________________________________________ Funcţia ________________________________________________________________ Semnătura ________________ |
|
Anexa nr.5 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Note introductive şi lista operaţiunilor de prelucrare sau transformare substanţială care conferă originea nepreferenţială NOTE INTRODUCTIVE 1. Definiţii |
|
| 1.1. | Trimiterile la "fabricarea", "producerea" sau "transformarea" mărfurilor includ orice tip de operaţiune de prelucrare, asamblare sau transformare.
Metodele de obţinere a mărfurilor includ fabricarea, producerea, transformarea, creşterea, cultivarea, reproducerea, mineritul, extracţia, recoltarea, pescuitul, prinderea în capcane, strângerea, colectarea, vânătoarea şi capturarea. |
| 1.2. | "Materialele" includ ingrediente, elemente, componente, subansambluri şi mărfuri care au fost încorporate fizic într-o altă marfă sau care au fost supuse unui proces în cursul producerii unei alte mărfi.
"Material originar" înseamnă un material a cărui ţară de origine, stabilită în conformitate cu prezentele norme, este aceeaşi cu ţara în care materialul este folosit în producţie. "Material neoriginar" înseamnă un material a cărui ţară de origine, stabilită în conformitate cu prezentele norme, nu este aceeaşi cu ţara în care materialul este folosit în producţie. "Produs" înseamnă produsul fabricat, chiar dacă este destinat să fie folosit ulterior într-o altă operaţiune de fabricare. |
| 1.3. | Regula privind valoarea adăugată
(a) "Regula privind valoarea adăugată de X%" înseamnă fabricarea în cadrul căreia valoarea adăugată dobândită în urma prelucrării şi a transformării efectuate şi, dacă este cazul, a încorporării de elemente provenind din ţara de fabricaţie reprezintă cel puţin X% din preţul franco fabrică al produsului. "X" reprezintă procentul indicat pentru fiecare poziţie. (b) "Valoarea dobândită în urma prelucrării şi a transformării efectuate şi a încorporării de elemente provenind din ţara de fabricaţie" înseamnă creşterea valorii care rezultă din asamblarea propriu-zisă, inclusiv orice operaţiune de pregătire, de finisare şi de control, şi din încorporarea oricăror elemente originare din ţara în care au fost efectuate operaţiunile în cauză, inclusiv profitul şi costurile generale suportate în ţara respectivă ca urmare a operaţiunilor. (c) "Preţ franco fabrică" înseamnă preţul plătit sau care trebuie plătit pentru produsul gata de ridicare de la sediul fabricantului în a cărui întreprindere s-a efectuat ultima prelucrare sau transformare; acest preţ trebuie să reflecte toate costurile legate de fabricarea produsului (inclusiv costul tuturor materialelor utilizate), din care se scad toate taxele interne care sunt sau care pot fi rambursate atunci când produsul obţinut este exportat sau reexportat. În cazul în care preţul efectiv plătit nu reflectă toate costurile aferente fabricării produsului suportate efectiv, preţul franco fabrică înseamnă suma tuturor acestor costuri, din care se scad orice taxe interne care sunt sau pot fi rambursate atunci când produsul obţinut este exportat sau reexportat. |
| 1.4. | Confecţionare completă
Sintagma "confecţionare completă" utilizată în listă înseamnă că trebuie realizate toate operaţiunile ulterioare tăierii ţesăturii ori tricotării sau croşetării materialului direct într-o anumită formă. Cu toate acestea, confecţionarea nu este considerată în mod necesar incompletă atunci când nu se realizează una sau mai multe operaţiuni de finisare. |
| 1.5. | Atunci când în prezenta anexă se foloseşte termenul "ţară", acesta se interpretează ca referindu-se la "ţară sau teritoriu". |
|
2. Aplicarea regulilor din prezenta anexă 2.1. Regulile prevăzute în prezenta anexă se aplică mărfurilor pe baza clasificării lor în Nomenclatura combinată, precum şi pe alte criterii care pot fi prevăzute în plus faţă de poziţiile sau subpoziţiile Nomenclaturii combinate create special în scopul prezentei anexe. O poziţie sau o subpoziţie din Nomenclatura combinată care este subdivizată în continuare utilizând astfel de criterii este denumită în prezenta anexă "poziţie divizată" sau "subpoziţie divizată". "Nomenclatura combinată" sau "NC" înseamnă nomenclatura mărfurilor, astfel cum este prevăzută în Legea nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor. 2.2. Trimiterea la o modificare a clasificării tarifare în regulile primare prevăzute mai jos se aplică numai materialelor neoriginare. 2.3. Materialele care au dobândit caracterul originar într-o ţară sunt considerate materiale originare din ţara respectivă în scopul stabilirii originii unei mărfi în care sunt încorporate materialele respective sau a unei mărfi fabricate din aceste materiale prin prelucrare sau transformare ulterioară în ţara respectivă. 2.4. Atunci când nu este practic din punct de vedere comercial să se păstreze stocuri separate de materiale sau mărfuri interschimbabile originare din ţări diferite, ţara de origine a materialelor sau a mărfurilor amestecate care sunt interschimbabile poate fi stabilită pe baza unei metode de gestionare a stocurilor recunoscută în ţara în care materialele sau mărfurile au fost amestecate. 2.5. În scopul aplicării regulilor primare bazate pe o modificare a clasificării tarifare, materialele neoriginare care nu respectă regulile primare nu sunt luate în considerare, dacă nu se prevede altfel într-un capitol anume, cu condiţia ca valoarea totală a materialelor respective să nu depăşească 10 % din preţul franco fabrică al mărfii. 2.6. Regulile primare prevăzute la nivel de capitol (reguli primare de capitol) au aceeaşi valoare ca regulile primare prevăzute la nivel de subdiviziune şi pot fi aplicate alternativ. 3. Glosar Atunci când se bazează pe o modificare a clasificării tarifare, regulile primare de la nivelul subdiviziunilor pot fi exprimate cu ajutorul abrevierilor de mai jos. |
|
| CC | – modificare către capitolul în cauză de la orice alt capitol |
| CTH | – modificare către poziţia în cauză de la orice altă poziţie |
| CTSH | – modificare către subpoziţia în cauză de la orice altă subpoziţie sau de la orice altă poziţie |
| CTHS | – modificare către poziţia fracţionată în cauză de la orice altă fracţiune a acestei poziţii sau de la orice altă poziţie |
| CTSHS | – modificare către subpoziţia fracţionată în cauză de la orice altă fracţiune a acestei subpoziţii sau de la orice altă subpoziţie sau poziţie |
|
SECŢIUNEA I ANIMALE VII ŞI PRODUSE ALE REGNULUI ANIMAL CAPITOLUL 2 Carne şi organe comestibile Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50 % din greutatea amestecului. Greutatea materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Notă de capitol: Atunci când regula primară pentru poziţiile 0201-0206 nu este îndeplinită, carnea (organele) este (sunt) considerată(e) originară(e) din ţara în care animalele din care a (au) fost obţinută(e) au fost îngrăşate sau crescute pentru perioada cea mai lungă de timp. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celorlalte reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC1 | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
|
__________________________ 1 Nomenclatura indicată este conformă cu Nomenclatorul SA 2022. Codul NC ar trebui să fie aşa cum este prevăzut în Legea nr.172/2014. |
||
| 0201 | Carne de animale din specia bovine, proaspătă sau refrigerată | Originea mărfurilor de la această poziţie este ţara în care animalul a fost îngrăşat pentru o perioadă de cel puţin trei luni înainte de sacrificare |
| 0202 | Carne de animale din specia bovine, congelată | Originea mărfurilor de la această poziţie este ţara în care animalul a fost îngrăşat pentru o perioadă de cel puţin trei luni înainte de sacrificare |
| 0203 | Carne de animale din specia porcine, proaspătă, refrigerată sau congelată | Originea mărfurilor de la această poziţie este ţara în care animalul a fost îngrăşat pentru o perioadă de cel puţin două luni înainte de sacrificare |
| 0204 | Carne de animale din speciile ovine sau caprine, proaspătă, refrigerată sau congelată | Originea mărfurilor de la această poziţie este ţara în care animalul a fost îngrăşat pentru o perioadă de cel puţin două luni înainte de sacrificare |
| 0205 | Carne de cal, de măgar sau de catâr, proaspătă, refrigerată sau congelată | Originea mărfurilor de la această poziţie este ţara în care animalul a fost îngrăşat pentru o perioadă de cel puţin trei luni înainte de sacrificare |
| 0206 | Organe comestibile de animale din speciile bovine, porcine, ovine, caprine, de cai, de măgari sau de catâri, proaspete, refrigerate sau congelate | Originea mărfurilor de la această poziţie este ţara în care animalul a fost îngrăşat pentru o perioadă de cel puţin trei luni înainte de sacrificare sau, în cazul porcinelor, ovinelor şi caprinelor, pentru o perioadă de cel puţin două luni înainte de sacrificare |
|
CAPITOLUL 4 Lapte şi produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile de origine animală, nedenumite şi necuprinse în altă parte Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50 % din greutatea amestecului; cu toate acestea, originea unui amestec de produse de la poziţiile 0401-0404 este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50 % din greutatea substanţei uscate a amestecului. Greutatea materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celorlalte reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 04 08 | - Ouă de păsări, fără coajă şi gălbenuşuri de ou, uscate | Originea mărfurilor este ţara în care a avut loc uscarea (după spargere şi separare, dacă este cazul):
– ouălor de pasăre în coajă, proaspete sau conservate, încadrate la poziţia ex 04 07 – ouălor de pasăre fără coajă, altele decât cele uscate, încadrate la poziţia ex 04 08 – gălbenuşurilor de ou, altele decât cele uscate, încadrate la poziţia ex 04 08 |
|
SECŢIUNEA II PRODUSE ALE REGNULUI VEGETAL CAPITOLUL 9 Cafea, ceai, maté şi mirodenii Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50% din greutatea amestecului. Greutatea materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celorlalte reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| - Cafea neprăjită: | ||
| 0901 11 | - - Nedecafeinizată | Originea mărfurilor de la această subpoziţie este ţara în care au fost obţinute în stare naturală sau netransformată |
| 0901 12 | - - Decafeinizată | Originea mărfurilor de la această subpoziţie este ţara în care au fost obţinute în stare naturală sau netransformată |
| - Cafea prăjită | ||
| 0901 21 | - - Nedecafeinizată | CTSH |
| 0901 22 | - - Decafeinizată | CTSH |
|
CAPITOLUL 11 Produse ale industriei morăritului; malţ; amidon şi fecule; inulină; gluten de grâu Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50% din greutatea amestecului. Greutatea materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celeilalte (celorlalte) reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara de origine a porţiunii majore a materialelor, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 1101 | Făină de grâu sau de meslin | CC |
| 1102 | Făină de cereale, alta decât de grâu sau de meslin | CC |
| 1103 | Crupe, griş şi aglomerate sub formă de pelete, din cereale | CC |
| 1104 | Boabe de cereale altfel prelucrate (de exemplu decojite, presate, sub formă de fulgi, lustruite, tăiate sau zdrobite), cu excepţia orezului de la poziţia 1006; germeni de cereale, întregi, presaţi, sub formă de fulgi sau zdrobiţi | CC |
| 1105 | Făină, griş, pudră, fulgi, granule şi aglomerate sub formă de pelete, din cartofi | CC |
| 1106 | Făină, griş şi pudră din legume păstăi uscate de la poziţia 0713, din sago sau din rădăcini sau tuberculi de la poziţia 0714 şi din produsele de la capitolul 8 | CC |
| 1107 | Malţ, chiar prăjit | CC |
| 1108 | Amidon şi fecule; inulină | CTH |
| 1109 | Gluten de grâu, chiar uscat | CTH |
|
CAPITOLUL 14 Materiale pentru împletit şi alte produse de origine vegetală, nedenumite şi necuprinse în altă parte Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50% din greutatea amestecului. Greutatea materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celorlalte reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 14 04 | Linters de bumbac, albite | Originea mărfurilor este ţara în care produsul este fabricat din bumbac brut, a cărui valoare nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
|
SECŢIUNEA IV PRODUSE ALE INDUSTRIEI ALIMENTARE; BĂUTURI, LICHIDE ALCOOLICE ŞI OŢET; TUTUN ŞI ÎNLOCUITORI DE TUTUN PRELUCRAŢI CAPITOLUL 17 Zaharuri şi produse zaharoase Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50% din greutatea amestecului. Greutatea materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celorlalte reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 1701 | Zahăr din trestie sau din sfeclă şi zaharoză chimic pură, în stare solidă | CC |
| 1702 | Alte zaharuri, inclusiv lactoza, maltoza, glucoza şi fructoza (levuloza), chimic pure, în stare solidă; siropuri de zahăr la care nu s-au adăugat aromatizanţi sau coloranţi; înlocuitori de miere, chiar amestecaţi cu miere naturală; zaharuri şi melase caramelizate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 17 02 (a) | - Lactoză, maltoză, glucoză şi fructoză chimic pure | CTHS |
| ex 17 02 (b) | - Altele | CC |
| 1703 | Melase rezultate din extracţia sau rafinarea zahărului | CC |
| 1704 | Produse zaharoase fără cacao (inclusiv ciocolată albă) | CTH |
|
CAPITOLUL 20 Preparate din legume, din fructe sau din alte părţi de plante Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50% din greutatea amestecului; cu toate acestea, originea unui amestec de produse de la poziţia 2009 [sucuri de fructe sau fructe nucifere (inclusiv mustul de struguri şi apa de cocos) şi sucuri de legume, nefermentate, fără adaos de alcool, cu sau fără adaos de zahăr sau de alţi îndulcitori] este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50% din greutatea substanţei uscate a amestecului. Greutatea materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celorlalte reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 20 09 | Suc de struguri | CTH, cu excepţia mustului de struguri de la poziţia 2204 |
|
CAPITOLUL 22 Băuturi, lichide alcoolice şi oţet Regulă reziduală de capitol aplicabilă amestecurilor: 1. În scopul acestei reguli reziduale, "amestec" înseamnă operaţiunea deliberată şi controlată în mod proporţional care constă în combinarea a două sau mai multe materiale fungibile. 2. Originea unui amestec de produse de la acest capitol este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 50% din greutatea amestecului; cu toate acestea, originea unui amestec de vinuri (poziţia 2204), vermuturi (poziţia 2205), distilate, rachiuri, lichioruri şi băuturi spirtoase (poziţia 2208) este ţara de origine a materialelor care reprezintă peste 85% din volumul amestecului. Greutatea sau volumul materialelor având aceeaşi origine se ia în considerare în ansamblu. 3. În cazul în care niciunul dintre materialele utilizate nu atinge procentul cerut, originea amestecului este ţara în care a fost realizat amestecul. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare şi a celorlalte reguli reziduale de capitol, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 22 04 | Vinuri din struguri proaspeţi pentru prepararea vermutului, cu adaos de must de struguri, concentrat sau nu, sau de alcool | Originea mărfurilor este ţara în care au fost obţinuţi strugurii în stare naturală sau netransformată |
| ex 22 05 | Vermuturi | Fabricare din vin de struguri proaspeţi, cu adaos de must din struguri, concentrat sau nu, sau de alcool, de la poziţia 2204 |
|
SECŢIUNEA VI PRODUSE ALE INDUSTRIEI CHIMICE SAU ALE INDUSTRIILOR CONEXE CAPITOLUL 34 Săpunuri, agenţi de suprafaţă organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreţinere, lumânări şi articole similare, paste pentru modelare, "ceară dentară" şi preparate dentare pe bază de ipsos Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 34 01 | Fetru şi materiale neţesute, impregnate, îmbibate sau acoperite cu săpun sau detergent | Fabricarea din fetru sau din materiale neţesute |
| ex 34 05 | Fetru şi materiale neţesute, impregnate, îmbibate sau acoperite cu ceară şi creme pentru încălţăminte, ceară de parchet, materiale de lustruit pentru caroserii, sticlă sau metal, pastă şi praf pentru curăţat şi preparate similare | Fabricarea din fetru sau din materiale neţesute |
|
CAPITOLUL 35 Substanţe albuminoide; produse pe bază de amidon sau de fecule modificate; cleiuri; enzime Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza greutăţii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 35 02 | Albumină din ou uscată: | Uscarea (după spargere şi separare, după caz):
– ouălor de pasăre în coajă, proaspete sau conservate, încadrate la poziţia ex 04 07; – ouălor de pasăre fără coajă, altele decât cele uscate, încadrate la poziţia ex 04 08; sau – albuşurilor de ou, altele decât cele uscate, încadrate la poziţia ex 35 02 |
|
SECŢIUNEA VIII PIEI BRUTE, PIEI FINITE, PIEI CU BLANĂ ŞI PRODUSE DIN ACESTEA; ARTICOLE DE CURELĂRIE SAU DE ŞELĂRIE; ARTICOLE DE VOIAJ, BAGAJE DE MÂNĂ ŞI ARTICOLE SIMILARE; ARTICOLE DIN INTESTINE DE ANIMALE (ALTELE DECÂT CELE DE LA VIERMII DE MĂTASE) CAPITOLUL 42 Obiecte din piele; articole de curelărie sau de şelărie; articole de voiaj, bagaje de mână şi articole similare; Articole din intestine de animale (altele decât cele de la viermii de mătase) Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 42 03 | - Îmbrăcăminte din piele naturală sau reconstituită | Confecţionare completă |
|
SECŢIUNEA X PASTĂ DIN LEMN SAU DIN ALTE MATERIALE FIBROASE CELULOZICE; HÂRTIE SAU CARTON RECICLABILE (DEŞEURI ŞI MACULATURĂ); HÂRTIE ŞI CARTON ŞI ARTICOLE DIN ACESTEA CAPITOLUL 49 Cărţi, ziare, imagini imprimate şi alte produse ale industriei de imprimare; manuscrise, texte dactilografiate şi schiţe sau planuri Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 49 10 | Calendare ceramice de orice fel, imprimate, inclusiv calendare cu file detaşabile, decorate | CTH |
|
SECŢIUNEA XI MATERIALE TEXTILE ŞI ARTICOLE DIN ACESTE MATERIALE CAPITOLUL 50 Mătase Notă de capitol: Termoimprimarea trebuie să fie însoţită de imprimarea hârtiei copiative pentru a fi considerată drept operaţiune care conferă originea. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5001 | Gogoşi de viermi de mătase de pe care se pot depăna fire. | CTH |
| 5002 | Mătase brută (nerăsucită). | CTH |
| 5003 | Deşeuri de mătase (inclusiv gogoşi nedepănabile, deşeuri de fire şi destrămătură). | CTH |
| 5004 | Fire de mătase (altele decât firele din deşeuri de mătase) necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul. | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5005 | Fire din deşeuri de mătase, necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5006 | Fire de mătase sau din deşeuri de mătase, condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul; intestine de viermi de mătase | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 50 06 (a) | Intestine de viermi de mătase | CTH |
| ex 50 06 (b) | Altele | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5007 | Ţesături din mătase sau din deşeuri de mătase | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare. |
|
CAPITOLUL 51 Lână, păr fin sau grosier de animale; fire şi ţesături din păr de cal Notă de capitol: Termoimprimarea trebuie să fie însoţită de imprimarea hârtiei copiative pentru a fi considerată drept operaţiune care conferă originea. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5101 | Lână, necardată, nepieptănată | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 51 01 (a) | - Lână uscoasă, inclusiv lâna spălată înainte de separarea de piele: | CTH |
| ex 51 01 (b) | - degresată, necarbonizată | Fabricare din lână uscoasă, inclusiv din deşeuri de lână, a căror valoare nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
| ex 51 01 (c) | - carbonizată | Fabricare din lână degresată, necarbonizată, a cărei valoare nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5102 | Păr fin sau grosier, necardat şi nepieptănat | CTH |
| 5103 | Deşeuri de lână sau de păr fin sau grosier de animale, inclusiv deşeuri de fire, cu excepţia destrămăturii | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 51 03 (a) | carbonizate | Fabricare din deşeuri necarbonizate, a căror valoare nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
| ex 51 03 (b) | Altele | CTH |
| 5104 | Destrămătură de lână sau de păr fin sau grosier de animale | CTH |
| 5105 | Lână, păr fin sau grosier, cardate sau pieptănate (inclusiv "lână pieptănată în vrac") | CTH |
| 5106 | Fire din lână cardată, necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5107 | Fire din lână pieptănată, necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul. | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5108 | Fire din păr fin de animale, cardate sau pieptănate, necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5109 | Fire din lână sau din păr fin de animale, condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5110 | Fire din păr grosier sau din păr de cal (inclusiv fire din păr de cal îmbrăcate), chiar condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5111 | Ţesături din lână cardată sau din păr fin de animale, cardat | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5112 | Ţesături din lână pieptănată sau din păr fin de animale, pieptănat | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5113 | Ţesături din păr grosier de animale sau din păr de cal | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
|
CAPITOLUL 52 Bumbac Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5201 | Bumbac, necardat şi nepieptănat | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 52 01 (a) | albit | Fabricarea din bumbac brut, a cărui valoare nu depăşeşte 50% din preţul franco fabrică al produsului |
| ex 52 01 (b) | Altele | CTH |
| 5202 | Deşeuri de bumbac (inclusiv deşeuri de fire de bumbac şi destrămătură) | CTH |
| 5203 | Bumbac, cardat sau pieptănat | CTH |
| 5204 | Aţă de cusut din bumbac, chiar condiţionată pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5205 | Fire din bumbac (altele decât aţa de cusut), care conţin bumbac minimum 85 % din greutate, necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5206 | Fire din bumbac (altele decât aţă de cusut), care conţin bumbac sub 85 % din greutate, necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5207 | Fire de bumbac (altele decât aţă de cusut) condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5208 | Ţesături din bumbac, care conţin bumbac minimum 85 % din greutate, cu o greutate de maximum 200 g/m2 | Fabricare din fire
sau Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5209 | Ţesături din bumbac, care conţin bumbac minimum 85 % din greutate, având o greutate de peste 200 g/m2 | Fabricare din fire
sau Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5210 | Ţesături din bumbac, care conţin bumbac sub 85 % din greutate, amestecate în principal sau numai cu fibre sintetice sau artificiale, având o greutate de maximum 200 g/m2 | Fabricare din fire
sau Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5211 | Ţesături din bumbac, care conţin bumbac sub 85 % din greutate, amestecate în principal sau numai cu fibre sintetice sau artificiale, având o greutate de peste 200 g/m2 | Fabricare din fire
sau Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5212 | Alte ţesături din bumbac. | Fabricare din fire
sau Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
|
CAPITOLUL 53 Alte fibre textile vegetale; fire din hârtie şi ţesături din fire de hârtie Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5301 | In brut sau prelucrat, dar nefilat; câlţi şi deşeuri din in (inclusiv deşeuri din fire şi destrămătură) | CTH |
| 5302 | Cânepă (Cannabis sativa L.) brută sau prelucrată, dar nefilată; câlţi şi deşeuri din cânepă (inclusiv deşeuri din fire şi destrămătură) | CTH |
| 5303 | Iută şi alte fibre textile liberiene (exceptând inul, cânepa şi ramia), brute sau prelucrate, dar nefilate; câlţi şi deşeuri din aceste fibre (inclusiv deşeuri din fire şi destrămătură) | CTH |
| [5304 ] | ||
| 5305 | Fibre din nucă de cocos, de abaca (cânepa de Manila sau Musa textilis Nee), ramia sau alte fibre textile vegetale nedenumite şi necuprinse în altă parte, brute sau prelucrate, dar nefilate; câlţi şi deşeuri din aceste fibre (inclusiv deşeuri din fire şi destrămătură) | CTH |
| 5306 | Fire din in | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5307 | Fire din iută sau din alte fibre textile liberiene de la poziţia 5303 | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5308 | Fire din alte fibre textile vegetale; fire din hârtie | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 53 08 (a) | - Fire din alte fibre textile vegetale | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| ex 53 08 (b) | - Fire din hârtie | CTH |
| 5309 | Ţesături din in | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5310 | Ţesături din iută sau din alte fibre textile liberiene de la poziţia 5303 | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5311 | Ţesături din alte fibre textile vegetale; ţesături din fire de hârtie | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 53 11 (a) | Ţesături din alte fibre textile vegetale | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 53 11 (b) | Ţesături din fire de hârtie | CTH |
|
CAPITOLUL 54 Filamente sintetice sau artificiale; benzi şi forme similare din materiale textile sintetice sau artificiale Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5401 | Aţă de cusut din filamente sintetice sau artificiale, chiar condiţionată pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5402 | Fire din filamente sintetice (altele decât aţa de cusut), necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, inclusiv monofilamentele sintetice sub 67 decitex | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5403 | Fire din filamente artificiale (altele decât aţa de cusut), necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, inclusiv monofilamentele artificiale având sub 67 decitex | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5404 | Monofilamente sintetice de minimum 67 decitex, care au cea mai mare dimensiune a secţiunii transversale de maximum 1 mm; benzi şi forme similare (de exemplu, paie artificiale), din materiale textile sintetice, cu o lăţime aparentă de maximum 5 mm | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5405 | Monofilamente artificiale de minimum 67 decitex, care au cea mai mare dimensiune a secţiunii transversale de maximum 1 mm; benzi şi forme similare (de exemplu, pai artificial), din materiale textile artificiale, cu o lăţime aparentă de maximum 5 mm | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5406 | Fire din filamente sintetice sau artificiale (altele decât aţa de cusut), condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5407 | Ţesături din fire de filamente sintetice, inclusiv ţesăturile obţinute din produsele de la poziţia 5404 | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5408 | Ţesături din fire de filamente artificiale, inclusiv ţesături obţinute din produsele menţionate la poziţia 5405 | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
|
CAPITOLUL 55 Fibre sintetice sau artificiale discontinue Notă de capitol: Termoimprimarea trebuie să fie însoţită de imprimarea hârtiei copiative pentru a fi considerată drept operaţiune care conferă originea. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5501 | Cabluri din filamente sintetice | Fabricare din substanţe chimice sau paste textile |
| 5502 | Cabluri din filamente artificiale | Fabricare din substanţe chimice sau paste textile |
| 5503 | Fibre sintetice discontinue, necardate şi nepieptănate şi nici altfel prelucrate pentru filare | Fabricare din substanţe chimice sau paste textile |
| 5504 | Fibre artificiale discontinue, necardate şi nepieptănate, nici altfel prelucrate pentru filare | Fabricare din substanţe chimice sau paste textile |
| 5505 | Deşeuri din fibre sintetice sau artificiale (inclusiv pieptănătură, deşeuri de fire şi destrămătură) | Fabricare din materiale chimice sau paste textile |
| 5506 | Fibre sintetice discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare | Fabricare din materiale chimice sau paste textile sau din deşeuri încadrate la poziţia 5505 |
| 5507 | Fibre artificiale discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare. | Fabricare din materiale chimice sau paste textile sau din deşeuri încadrate la poziţia 5505 |
| 5508 | Aţă de cusut din fibre sintetice sau artificiale discontinue, chiar condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5509 | Fire din fibre sintetice discontinue (altele decât aţa de cusut), necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5510 | Fire din fibre artificiale discontinue (altele decât aţa de cusut), necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5511 | Fire din fibre sintetice sau artificiale discontinue (altele decât aţa de cusut), condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Fabricare din:
– fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt mod pentru filare; – grej sau deşeuri de mătase; – materiale chimice sau din paste textile; sau – fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate şi nepregătite în alt mod pentru filare sau Imprimare sau vopsire a firelor sau a monofilamentelor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare (răsucirea sau texturarea nefiind considerate ca făcând parte din aceste operaţiuni), valoarea materialelor neoriginare (inclusiv firele) nedepăşind 48 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5512 | Ţesături din fibre sintetice discontinue care conţin minimum 85 % din greutate fibre sintetice discontinue | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5513 | Ţesături din fibre sintetice discontinue, care conţin sub 85 % din greutate astfel de fibre, amestecate în principal sau numai cu bumbac, având o greutate de maximum 170 g/m2 | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5514 | Ţesături din fibre sintetice discontinue, care conţin sub 85 % din greutate astfel de fibre, amestecate în principal sau numai cu bumbac, având o greutate de peste 170 g/m2 | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5515 | Alte ţesături din fibre sintetice discontinue | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5516 | Ţesături din fibre artificiale discontinue | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
|
CAPITOLUL 56 Vată, pâslă şi materiale neţesute; fire speciale; sfori, funii, frânghii şi articole din acestea Notă de capitol: Termoimprimarea trebuie să fie însoţită de imprimarea hârtiei copiative pentru a fi considerată drept operaţiune care conferă originea. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5601 | Vată din materiale textile şi articole din aceasta; fibre textile cu o lungime de maximum 5 mm (fire tunse de pe postav), noduri şi nopeuri (butoni) din materiale textile | Fabricare din fibre |
| 5602 | Pâslă, chiar impregnată, îmbrăcată, acoperită sau stratificată | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 56 02 (a) | Imprimată, vopsită (inclusiv vopsită în alb) | Fabricare din fibre sau
Imprimare sau vopsire a pâslei nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 56 02 (b) | Impregnată, îmbrăcată, acoperită sau stratificată | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a pâslei nealbite |
| ex 56 02 (c) | - Altele | Fabricare din fibre |
| 5603 | Articole neţesute, chiar impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 56 03 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fibre sau
Imprimarea sau vopsirea articolelor neţesute, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 56 03 (b) | Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a articolelor neţesute, nealbite |
| ex 56 03 (c) | - Altele | Fabricare din fibre |
| 5604 | Fire şi corzi din cauciuc, acoperite cu materiale textile; fire textile, benzi şi forme similare de la poziţia 5404 sau 5405, impregnate, îmbrăcate, acoperite sau învelite cu cauciuc sau material plastic | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 56 04 (a) | Fire şi corzi din cauciuc, acoperite cu materiale textile | Fabricare din fire şi corzi din cauciuc, neacoperite cu materiale textile |
| ex 56 04 (b) | - Altele | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau învelire a firelor textile şi a benzilor şi a formelor similare, nealbite |
| 5605 | Fire metalizate, chiar "îmbrăcate", constituite din fire textile, benzi sau forme similare de la poziţia 5404 sau 5405, combinate cu metal sub formă de fire, benzi sau pulbere, sau acoperite cu metal | CTH |
| 5606 | Fire "îmbrăcate", benzi şi forme similare de la poziţia 5404 sau 5405, "îmbrăcate", altele decât cele de la poziţia 5605 şi altele decât firele de păr de cal "îmbrăcate"); fire tip chenille ("omidă"); fire "cu bucleuri" | CTH |
| 5607 | Sfori, funii şi frânghii, împletite sau nu, chiar impregnate, îmbrăcate, acoperite sau învelite cu cauciuc sau material plastic | Fabricare din fibre, fire din nucă de cocos, fire din filamente sau monofilamente sintetice sau artificiale |
| 5608 | Plase cu ochiuri înnodate, din sfori, funii sau frânghii; plase confecţionate pentru pescuit şi alte plase confecţionate din materiale textile | CTH |
| 5609 | Articole din fire, benzi sau forme similare de la poziţia 5404 sau 5405, sfori, funii sau frânghii, nedenumite şi necuprinse în altă parte | Fabricare din fibre, fire din nucă de cocos, fire din filamente sau monofilamente sintetice sau artificiale |
|
CAPITOLUL 57 Covoare şi alte acoperitoare de podea din materiale textile Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5701 | Covoare şi alte acoperitoare de podea din materiale textile, cu puncte înnodate sau înfăşurate, chiar confecţionate | CTH |
| 5702 | Covoare şi alte acoperitoare de podea din materiale textile, ţesute, fără smocuri sau şuviţe, chiar confecţionate, inclusiv covoarele denumite "Kelim" sau "Kilim", "Schumacks" sau "Soumak", "Karamanie" şi covoare similare ţesute manual | CTH |
| 5703 | Covoare şi alte acoperitoare de podea din materiale textile, cu smocuri, chiar confecţionate | CTH |
| 5704 | Covoare şi alte acoperitoare de podea, din pâslă, fără smocuri sau şuviţe, chiar confecţionate | Fabricare din fibre |
| 5705 | Alte covoare şi acoperitoare de podea din materiale textile, chiar confecţionate | CTH |
|
CAPITOLUL 58 Ţesături speciale; ţesături cu smocuri; dantele; tapiserii; pasmanterii; broderii Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5801 | Catifele şi pluşuri ţesute şi ţesături tip chenille ("omidă"), altele decât articolele de la poziţia 5802 sau 5806 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 01 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 01 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 01 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5802 | Ţesături buclate de tip buret (éponge), altele decât articolele de la poziţia 5806; suprafeţe textile cu smocuri, altele decât produsele de la poziţia 5703 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 58 02 (a) | - Ţesături: imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 02 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 02 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5803 | Ţesături tip gazeu, altele decât cele de la poziţia 5806 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 03 (a) | - Ţesături tip gazeu, altele decât cele de la poziţia 5806: imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 03 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 03 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5804 | Tuluri, alte pânze tip tul şi ţesături cu ochiuri înnodate; dantele din una sau mai multe bucăţi, benzi sau motive decorative, altele decât cele de la poziţiile 6002-6006 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 04 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 04 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 04 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5805 | Tapiserii ţesute manual (de tip Gobelin, Flandra, Aubusson, Beauvais şi similare) şi tapiserii cu acul (de exemplu, cu punct mic, cu cruciuliţe), chiar confecţionate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 05 (a) | - Imprimate sau vopsite | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 05 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 05 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5806 | Panglici, altele decât articolele de la poziţia 5807; panglici fără bătătură, din fire sau fibre paralelizate şi lipite (bolduc) | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 06 (a) | - Imprimate sau vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 06 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 06 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5807 | Etichete, ecusoane şi articole similare din materiale textile, sub formă de bucăţi, benzi sau decupate, nebrodate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 58 07 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 07 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 07 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5808 | Împletituri sub formă de bucăţi; articole de pasmanterie şi articole ornamentale similare, din una sau mai multe bucăţi, fără broderie, altele decât cele croşetate sau tricotate; ciucuri, pampoane şi articole similare | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 08 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 08 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 08 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5809 | Ţesături din fire din metal şi ţesături din fire metalice sau din fire textile metalizate de la poziţia 5605, de tipul celor utilizate pentru îmbrăcăminte, mobilier sau utilizări similare, nedenumite şi necuprinse în altă parte | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 09 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 09 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 09 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
| 5810 | Broderii sub formă de bucăţi, benzi sau motive decorative. | Fabricare în cadrul căreia valoarea materialelor folosite nu depăşeşte 50 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 5811 | Produse textile matlasate din una sau mai multe bucăţi, constituite dintr-unul sau din mai multe straturi de materiale textile asociate cu un material de umplutură, tighelite, capitonate sau altfel compartimentate, altele decât broderiile de la poziţia 5810 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 58 11 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, pâslei sau a articolelor neţesute nealbite sau prealbite, însoţite de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 58 11 (b) | - Impregnate, îmbrăcate sau acoperite | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| ex 58 11 (c) | - Altele | Fabricare din fire |
|
CAPITOLUL 59 Ţesături impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate; articole tehnice din materiale textile Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 5901 | Ţesături acoperite cu clei sau cu substanţe amilacee, de tipul celor utilizate în legătorie, cartonaj, ca materiale de acoperire sau pentru utilizări similare; pânze de calc sau transparente pentru desen; pânze pregătite pentru pictură; vatir şi ţesături similare pentru confecţionarea pălăriilor | Fabricare din ţesături nealbite |
| 5902 | Ţesături cord pentru anvelope din fire de mare rezistenţă din nailon sau din alte poliamide, din poliesteri sau viscoză | Fabricare din fire |
| 5903 | Ţesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu material plastic sau stratificate cu material plastic, altele decât cele de la poziţia 5902 | Fabricare din ţesături nealbite sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5904 | Linoleum, chiar decupat; acoperitoare de podea constând într-o îmbrăcare sau o acoperire aplicată pe un suport textil, chiar decupate | Fabricare din ţesături, pâslă sau articole neţesute nealbite |
| 5905 | Tapet din materiale textile | Fabricare din ţesături nealbite sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5906 | Ţesături cauciucate, altele decât cele de la poziţia 5902 | Fabricare din ţesături tricotate sau croşetate albite sau din alte ţesături nealbite |
| 5907 | Alte ţesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite; pânze pictate pentru decoruri de teatru, decoruri pentru studiouri sau pentru utilizări similare | Fabricare din ţesături nealbite sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| 5908 | Fitile textile ţesute, împletite sau tricotate, pentru lămpi, lămpi de gătit, brichete, lumânări sau articole similare; manşoane pentru lămpi cu incandescenţă şi tricoturi tubulare, care servesc la fabricarea acestora, chiar impregnate | Fabricare din fire |
| 5909 | Furtunuri pentru pompe şi furtunuri similare din materiale textile, chiar cu armături sau accesorii din alte materiale | Fabricare din fire sau fibre |
| 5910 | Benzi transportoare sau curele de transmisie, din materiale textile, chiar impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate cu materiale plastice sau ranforsate cu metal sau cu alte materiale | Fabricare din fire sau fibre |
| 5911 | Produse şi articole textile pentru utilizări tehnice, menţionate la nota 7 din acest capitol | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 59 11 (a) | - Discuri şi coroane de polizare, altele decât cele din pâslă | Fabricare din fire, deşeuri de ţesături sau zdrenţe încadrate la poziţia 6310 |
| ex 59 11 (b) | - Altele | Fabricare din fire sau fibre |
|
CAPITOLUL 60 Materiale tricotate sau croşetate Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 6001 | Catifea, pluş (inclusiv materiale aşa-zise cu "păr lung" şi materiale buclate, tricotate sau croşetate) | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 60 01 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 60 01 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6002 | Materiale tricotate sau croşetate cu o lăţime de maximum 30 cm, care conţin minimum 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc, altele decât cele de la poziţia 6001 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 60 02 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 60 02 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6003 | Materiale tricotate sau croşetate cu o lăţime de maximum 30 cm, altele decât cele de la poziţiile 6001 şi 6002 . | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 60 03 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 60 03 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6004 | Materiale tricotate sau croşetate cu o lăţime de peste 30 cm, care conţin minimum 5 % din greutate fire din elastomeri sau fire din cauciuc, altele decât cele de la poziţia 6001 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 60 04 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 60 04 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6005 | Materiale tricotate cu urzeală (inclusiv cele obţinute pe maşini de produs panglici), altele decât cele de la poziţiile 6001 -6004 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 60 05 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 60 05 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6006 | Alte materiale tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 60 06 (a) | - Imprimate, vopsite (inclusiv vopsite în alb) | Fabricare din fire sau
Imprimare sau vopsire a ţesăturilor, nealbite sau prealbite, însoţită de operaţiuni pregătitoare sau de finisare |
| ex 60 06 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
|
CAPITOLUL 61 Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 6101 | Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau pentru băieţi, cu excepţia articolelor de la poziţia 6103 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 01 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 01 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6102 | Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete, cu excepţia articolelor de la poziţia 6104 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 02 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 02 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6103 | Costume sau compleuri, ansambluri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decât cele pentru baie), tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 03 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 03 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6104 | Taioare, ansambluri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decât cele de baie), tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 04 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 04 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6105 | Cămăşi şi bluze, tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 05 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 05 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6106 | Cămăşi, bluze, bluze-cămaşă, tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 06 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 06 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6107 | Chiloţi, indispensabili, cămăşi de noapte, pijamale, halate de baie, halate de casă şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 07 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 07 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6108 | Combinezoane sau furouri, jupoane, chiloţi, cămăşi de noapte, pijamale, dezabieuri, halate de baie, halate de casă şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru femei şi fete | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 08 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 08 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6109 | Tricouri (T-shirts), bluze şi maiouri de corp, tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 09 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 09 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6110 | Jerseuri, pulovere, cardigane şi articole similare, veste şi articole similare, inclusiv tricotajele subţiri care se poartă sub pulovere, tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 10 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 10 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6111 | Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate, pentru sugari | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 11 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 11 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6112 | Treninguri, combinezoane şi costume de schi şi costume, chiloţi şi slipuri de baie, tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 12 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 12 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6113 | Îmbrăcăminte confecţionată din materiale tricotate sau croşetate de la poziţia 5903, 5906 sau 5907 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 13 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 13 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6114 | Alte articole de îmbrăcăminte din materiale tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 14 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 14 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6115 | Ciorapi-chilot, dresuri, ciorapi, şosete şi alte articole similare, inclusiv ciorapii cu compresie progresivă (spre exemplu, pentru varice) şi încălţăminte fără talpă aplicată, tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 15 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 15 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6116 | Mănuşi, mitene şi mănuşi cu un deget, tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 16 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 16 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6117 | Alte accesorii confecţionate de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate; părţi de îmbrăcăminte sau accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 61 17 (a) | - Obţinute prin coaserea sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe piese din material tricotat sau croşetat care au fost tăiate în formă sau obţinute direct în formă | Confecţionare completă |
| ex 61 17 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
|
CAPITOLUL 62 Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croşetate Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 6201 | Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane şi articole similare, pentru bărbaţi sau băieţi, cu excepţia articolelor de la poziţia 6203 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 01 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 01 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6202 | Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane şi articole similare, pentru femei sau fete, cu excepţia articolelor de la poziţia 6204 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 02 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 02 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6203 | Costume sau compleuri, ansambluri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decât cele pentru baie), pentru bărbaţi sau băieţi | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 03 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 03 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6204 | Taioare, ansambluri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decât pentru baie), pentru femei şi fete | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 04 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 04 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6205 | Cămăşi şi cămăşi cu mânecă scurtă pentru bărbaţi sau băieţi | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 05 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 05 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6206 | Cămăşi, bluze, bluze-cămăşi şi cămăşi cu mânecă scurtă pentru femei sau fete | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 06 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 06 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6207 | Bluze şi maiouri de corp, chiloţi, indispensabili, cămăşi de noapte, pijamale, halate de baie, halate de casă şi articole similare, pentru bărbaţi sau pentru băieţi | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 07 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 07 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6208 | Bluze de corp şi cămăşi de zi, combinezoane sau furouri, jupoane, chiloţi, cămăşi de noapte, pijamale, neglijeuri, halate de baie, halate de casă şi articole similare, pentru femei sau fete | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 08 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 08 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6209 | Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 09 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 09 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6210 | Îmbrăcăminte confecţionată din produsele de la poziţia 5602, 5603, 5903, 5906 sau 5907 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 10 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 10 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6211 | Îmbrăcăminte de sport (treninguri), combinezoane şi costume de schi, costume, chiloţi şi slipuri, de baie; alte articole de îmbrăcăminte | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 11 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 11 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6212 | Sutiene, brâuri, corsete, bretele, suspensoare, jartiere şi articole similare şi părţile lor, chiar tricotate sau croşetate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 12 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 12 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6213 | Batiste. | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 13 (a) | - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| ex 62 13 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6214 | Şaluri, eşarfe, fulare, mantile, voaluri, voalete şi articole similare | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 62 14 (a) | - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| ex 62 14 (b) | - Altele | Fabricare din fire |
| 6215 | Cravate, papioane şi fulare cravată | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 15 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 15 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6216 | Mănuşi, mitene şi mănuşi cu un deget | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 16 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 16 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
| 6217 | Alte accesorii de îmbrăcăminte confecţionate; părţi de îmbrăcăminte sau de accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele de la poziţia 6212 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 62 17 (a) | - Finisate sau complete | Confecţionare completă |
| ex 62 17 (b) | - Nefinisate sau incomplete | Fabricare din fire |
|
CAPITOLUL 63 Alte articole textile confecţionate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată şi articole textile purtate sau uzate; zdrenţe Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 6301 | Pături şi pleduri | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| - Din pâslă sau articole neţesute: | ||
| ex 63 01 (a) | - - Neimpregnate, neîmbrăcate, neacoperite, nestratificate | Fabricare din fibre |
| ex 63 01 (b) | - - Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a pâslei sau a articolelor neţesute, nealbite |
| - Altele: | ||
| - - Tricotate sau croşetate | ||
| ex 63 01 (c) | - - - Nebrodate | Confecţionare completă |
| ex 63 01 (d) | - - - Brodate | Confecţionare completă sau
Fabricare din materiale tricotate sau croşetate nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor tricotate sau croşetate nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| - - Altele decât tricotate sau croşetate: | ||
| ex 63 01 (e) | - - - Nebrodate | Fabricare din fire |
| ex 63 01 (f) | - - - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 6302 | Lenjerie de pat, de masă, de toaletă sau de bucătărie | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| - Din pâslă sau articole neţesute: | ||
| ex 63 02 (a) | - - Neimpregnate, neîmbrăcate, neacoperite, nestratificate | Fabricare din fibre |
| ex 63 02 (b) | - - Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a pâslei sau a articolelor neţesute, nealbite |
| - Altele: | ||
| - - Tricotate sau croşetate | ||
| ex 63 02 (c) | - - - Nebrodate | Confecţionare completă |
| ex 63 02 (d) | - - - Brodate | Confecţionare completă sau
Fabricare din materiale tricotate sau croşetate nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor tricotate sau croşetate nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| - - Altele decât tricotate sau croşetate: | ||
| ex 63 02 (e) | - - - Nebrodate | Fabricare din fire |
| ex 63 02 (f) | - - - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 6303 | Transperante, perdele şi storuri de interior; draperii şi garnituri de pat | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| - Din pâslă sau articole neţesute: | ||
| ex 63 03 (a) | - - Neimpregnate, neîmbrăcate, neacoperite, nestratificate | Fabricare din fibre |
| ex 63 03 (b) | - - Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a pâslei sau a articolelor neţesute, nealbite |
| - Altele: | ||
| - - Tricotate sau croşetate | ||
| ex 63 03 (c) | - - - Nebrodate | Confecţionare completă |
| ex 63 03 (d) | - - - Brodate | Confecţionare completă sau
Fabricare din materiale tricotate sau croşetate nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor tricotate sau croşetate nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| - - Altele decât tricotate sau croşetate: | ||
| ex 63 03 (e) | - - - Nebrodate | Fabricare din fire |
| ex 63 03 (f) | - - - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 6304 | Alte stofe de mobilă, cu excepţia celor de la poziţia 9404 | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| - Din pâslă sau articole neţesute: | ||
| ex 63 04 (a) | - - Neimpregnate, neîmbrăcate, neacoperite, nestratificate | Fabricare din fibre |
| ex 63 04 (b) | - - Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a pâslei sau a articolelor neţesute, nealbite |
| - Altele: | ||
| - - Tricotate sau croşetate | ||
| ex 63 04 (c) | - - - Nebrodate | Confecţionare completă |
| ex 63 04 (d) | - - - Brodate | Confecţionare completă sau
Fabricare din materiale tricotate sau croşetate nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor tricotate sau croşetate nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| - - Altele decât tricotate sau croşetate: | ||
| ex 63 04 (e) | - - - Nebrodate | Fabricare din fire |
| ex 63 04 (f) | - - - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 6305 | Saci şi săculeţe pentru ambalarea mărfurilor | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| - Din pâslă sau articole neţesute: | ||
| ex 63 05 (a) | - - Neimpregnate, neîmbrăcate, neacoperite, nestratificate | Fabricare din fibre |
| ex 63 05 (b) | - - Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a pâslei sau a articolelor neţesute, nealbite |
| - Altele: | ||
| - - Tricotate sau croşetate | ||
| ex 63 05 (c) | - - - Nebrodate | Confecţionare completă |
| ex 63 05 (d) | - - - Brodate | Confecţionare completă sau
Fabricare din materiale tricotate sau croşetate nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor tricotate sau croşetate nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| - - Altele decât tricotate sau croşetate: | ||
| ex 63 05 (e) | - - - Nebrodate | Fabricare din fire |
| ex 63 05 (f) | - - - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 6306 | Prelate, storuri pentru exterior şi umbrare; corturi; vele pentru ambarcaţiuni, planşe cu vele, cărucioare cu velă; articole de camping | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| - Prelate, storuri pentru exterior şi articole de camping, din pâslă sau articole neţesute: | ||
| ex 63 06 (a) | - - Neimpregnate, neîmbrăcate, neacoperite, nestratificate | Fabricare din fibre |
| ex 63 06 (b) | - - Impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate | Impregnare, îmbrăcare, acoperire sau stratificare a pâslei sau a articolelor neţesute, nealbite |
| - Alte prelate, storuri pentru exterior şi articole de camping: | ||
| - - Tricotate sau croşetate | ||
| ex 63 06 (c) | - - - Nebrodate | Confecţionare completă |
| ex 63 06 (d) | - - - Brodate | Confecţionare completă sau
Fabricare din materiale tricotate sau croşetate nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor tricotate sau croşetate nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| - - Altele decât tricotate sau croşetate: | ||
| ex 63 06 (e) | - - - Nebrodate | Fabricare din fire |
| ex 63 06 (f) | - - - Brodate | Fabricare din fire sau
Fabricare din materiale nebrodate, cu condiţia ca valoarea materialelor nebrodate utilizate să nu depăşească 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| ex 63 06 (g) | Umbrare; corturi; vele pentru ambarcaţiuni, planşe cu vele, cărucioare cu velă; | CTH |
| 6307 | Alte articole confecţionate, inclusiv tipare de îmbrăcăminte. | Conform precizărilor referitoare la subpoziţii |
| 6307 10 | - Pânze groase pentru spălat podeaua, cârpe de vase, piele de căprioară şi articole similare de întreţinere | Fabricare din fire |
| 6307 20 | - Centuri şi veste de salvare | Fabricare în cadrul căreia valoarea materialelor folosite nu depăşeşte 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 6307 90 | - Altele | Fabricare în cadrul căreia valoarea materialelor folosite nu depăşeşte 40 % din preţul franco fabrică al produsului |
| 6308 | Seturi compuse din bucăţi de ţesături şi din fire, cu sau fără accesorii, pentru confecţionarea covoarelor, tapiseriilor, feţelor de masă sau a prosoapelor brodate sau a articolelor textile similare, condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | Încorporare într-un set în care valoarea totală a articolelor încorporate neoriginare nu depăşeşte 25 % din preţul franco fabrică al setului |
| 6309 | Îmbrăcăminte purtată sau uzată şi alte articole purtate sau uzate | Colectare şi ambalare pentru transport |
| 6310 | Zdrenţe, sfori, frânghii şi funii, din materiale textile, sub formă de deşeuri sau de articole uzate | CTH |
|
SECŢIUNEA XII ÎNCĂLŢĂMINTE, OBIECTE DE ACOPERIT CAPUL, UMBRELE DE PLOAIE, UMBRELE DE SOARE, BASTOANE, BICE, CRAVAŞE ŞI PĂRŢI ALE ACESTORA; PENE ŞI PUF PRELUCRATE ŞI ARTICOLE DIN ACESTEA; FLORI ARTIFICIALE; ARTICOLE DIN PĂR UMAN CAPITOLUL 64 Încălţăminte, ghetre şi articole similare; părţi ale acestor articole Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 6401 | Încălţăminte etanşă cu tălpi exterioare şi feţe din cauciuc sau din material plastic, a cărei faţă nu a fost nici fixată de talpa exterioară prin coasere sau prin nituri, cuie, şuruburi, ştifturi sau dispozitive similare, nici formată din diferite părţi asamblate prin procedee similare | CTH, cu excepţia asamblărilor formate din feţe de încălţăminte fixate de tălpile interioare sau pe alte părţi inferioare de la poziţia 6406 |
| 6402 | Altă încălţăminte cu tălpi exterioare şi feţe din cauciuc sau din material plastic | CTH, cu excepţia asamblărilor formate din feţe de încălţăminte fixate de tălpile interioare sau pe alte părţi inferioare de la poziţia 6406 |
| 6403 | Încălţăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic, piele naturală sau reconstituită şi cu feţe din piele naturală | CTH, cu excepţia asamblărilor formate din feţe de încălţăminte fixate de tălpile interioare sau pe alte părţi inferioare de la poziţia 6406 |
| 6404 | Încălţăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic, piele naturală sau reconstituită şi cu feţe din materiale textile | CTH, cu excepţia asamblărilor formate din feţe de încălţăminte fixate de tălpile interioare sau pe alte părţi inferioare de la poziţia 6406 |
| 6405 | Altă încălţăminte | CTH, cu excepţia asamblărilor formate din feţe de încălţăminte fixate de tălpile interioare sau pe alte părţi inferioare de la poziţia 6406 |
|
SECŢIUNEA XIII ARTICOLE DIN PIATRĂ, IPSOS, CIMENT, AZBEST, MICĂ SAU DIN MATERIALE SIMILARE; PRODUSE CERAMICE; STICLĂ ŞI ARTICOLE DIN STICLĂ CAPITOLUL 69 Produse ceramice Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 69 11 -
ex 6913 |
Articole pentru servicii de masă sau de bucătărie, alte articole de menaj sau de uz gospodăresc şi articole de igienă sau de toaletă, din ceramică; statuete şi alte obiecte de ornament din ceramică şi articole de toaletă din ceramică, decorate |
CTH |
|
SECŢIUNEA XIV PERLE NATURALE SAU DE CULTURĂ, PIETRE PREŢIOASE SAU SEMIPREŢIOASE, METALE PREŢIOASE, METALE PLACATE SAU DUBLATE CU METALE PREŢIOASE ŞI ARTICOLE DIN ACESTE MATERIALE; IMITAŢII DE BIJUTERII; MONEDE CAPITOLUL 71 Perle naturale sau de cultură, pietre preţioase sau semipreţioase, metale preţioase, metale placate sau dublate cu metale preţioase şi articole din aceste materiale; imitaţii de bijuterii; monede Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 71 17 | Imitaţii de bijuterii din ceramică, decorate |
CTH |
|
SECŢIUNEA XV METALE COMUNE ŞI ARTICOLE DIN METALE COMUNE CAPITOLUL 72 Fier şi oţel Definiţie În scopurile prezentului capitol, expresiile "laminat la rece" şi "obţinut la rece" înseamnă reducerea la rece care are ca rezultat modificarea structurii cristaline a piesei. Aceste expresii nu includ procesele foarte uşoare de laminare şi finisare la rece ("skin pass" sau "pinch pass") care acţionează numai la suprafaţa materialului şi nu au ca rezultat modificarea structurii cristaline a acestuia. Notă de capitol: În scopurile acestui capitol, se consideră că o modificare a clasificării ce rezultă numai în urma tăierii nu conferă originea. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 7201 | Fonte brute şi fonte-oglindă (spiegel) în lingouri, blocuri sau alte forme primare | CTH |
| 7202 | Feroaliaje | CTH |
| 7203 | Produse feroase obţinute prin reducerea directă a minereului de fier şi alte produse feroase spongioase, în bucăţi, pelete sau forme similare; fier cu o puritate minimă în greutate de 99,94 %, în bucăţi, pelete sau forme similare | CTH |
| 7204 | Deşeuri şi resturi de fontă, de fier sau de oţel (fier vechi); deşeuri lingotate din fier sau oţel | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 04 (a) | - Deşeuri şi resturi de fontă, de fier sau de oţel (fier vechi) | Originea mărfurilor de la această poziţie fracţionată este ţara în care au fost obţinute în urma unor operaţiuni de prelucrare sau de transformare sau în urma consumului |
| ex 72 04 (b) | - Deşeuri lingotate din fier sau oţel | Originea mărfurilor de la această poziţie fracţionată este ţara în care au fost obţinute deşeurile şi resturile folosite la obţinerea lor, în urma unor operaţiuni de prelucrare sau de transformare sau în urma consumului |
| 7205 | Granule şi pulberi, de fontă brută, de fontă-oglindă (spiegel), de fier sau de oţel | Conform precizărilor referitoare la subpoziţii |
| 7205 10 | - Granule |
CTH |
| - Pulberi: | ||
| 7205 21 | - - De oţeluri aliate | Conform precizărilor referitoare la subpoziţiile fracţionate |
| ex 7205 21 (a) | - - - Pulberi amestecate de oţeluri aliate | CTSH sau CTSHS, cu condiţia să existe o nouă turnare sau o atomizare a aliajului turnat |
| ex 7205 21 (b) | - - - Pulberi neamestecate de oţeluri aliate |
CTSH |
| 7205 29 | - - Altele | Conform precizărilor referitoare la subpoziţiile fracţionate |
| ex 7205 29 (a) | - - - Alte pulberi amestecate | CTSH sau CTSHS, cu condiţia să existe o nouă turnare sau o atomizare a aliajului turnat |
| ex 7205 29 (b) | - - - Alte pulberi neamestecate | CTSH |
| 7206 | Fier şi oţeluri nealiate, în lingouri sau în alte forme primare, cu excepţia fierului de la poziţia 7203 | CTH |
| 7207 | Semifabricate din fier sau din oţeluri nealiate | CTH, cu excepţia poziţiei 7206 |
| 7208 | Produse laminate plate, din fier sau din oţeluri nealiate, cu o lăţime de minimum 600 mm, laminate la cald, neplacate şi neacoperite | CTH |
| 7209 | Produse laminate plate, din fier sau din oţeluri nealiate, cu o lăţime de minimum 600 mm, laminate la rece, neplacate şi neacoperite | CTH |
| 7210 | Produse laminate plate, din fier sau din oţeluri nealiate, cu o lăţime de minimum 600 mm, placate sau acoperite | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate. |
| ex 72 10 (a) | - Placate | CTHS |
| ex 72 10 (b) | - Acoperite cu cositor şi imprimate sau lăcuite | CTH |
| ex 72 10 (c) | - Acoperite cu zinc şi ondulate | CTH |
| ex 72 10 (d) | - Altele | CTH |
| 7211 | Produse laminate plate, din fier sau din oţeluri nealiate, cu o lăţime sub 600 mm, neplacate şi neacoperite | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 11 (a) | - Laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7208 |
| ex 72 11 (b) | - Laminate la rece | CTHS, cu excepţia poziţiei 7209 |
| 7212 | Produse laminate plate, din fier sau din oţeluri nealiate, cu o lăţime sub 600 mm, placate sau acoperite | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 12 (a) | - Placate | CTHS, cu excepţia poziţiei 7210 |
| ex 72 12 (b) | - Altele | CTH, cu excepţia poziţiei 7210 |
| 7213 | Bare şi tije laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate (fil machine), din fier sau din oţeluri nealiate | CTH, cu excepţia poziţiei 7214 |
| 7214 | Alte bare şi tije din fier sau din oţeluri nealiate, simplu forjate, laminate, trase sau extrudate la cald, inclusiv cele torsionate după laminare | CTH, cu excepţia poziţiei 7213 |
| 7215 | Alte bare şi tije din fier sau din oţeluri nealiate |
CTH |
| 7216 | Profile din fier sau din oţeluri nealiate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 16 (a) | - Simplu laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7208, 7209, 7210, 7211 sau 7212 şi cu excepţia poziţiei 7213, 7214 sau 7215, atunci când această modificare rezultă în urma tăierii sau a curbării. |
| ex 72 16 (b) | - Simplu laminate la rece | CTH, cu excepţia poziţiei 7209 sau a poziţiei fracţionate ex 72 11 (b) şi cu excepţia poziţiei 7215, atunci când această modificare rezultă în urma tăierii sau a curbării. |
| ex 72 16 (c) | - Placate |
CTHS |
| ex 72 16 (d) | - Altele | CTH, cu excepţia poziţiilor 7208-7215 |
| 7217 | Sârmă din fier sau din oţeluri nealiate | CTH, cu excepţia poziţiilor 7213-7215; sau modificare de la poziţiile 7213-7215, cu condiţia ca materia primă să fi fost obţinută la rece |
| 7218 | Oţeluri inoxidabile în lingouri sau în alte forme primare; semifabricate din oţeluri inoxidabile |
CTH |
| 7219 | Produse laminate plate din oţeluri inoxidabile, cu o lăţime de minimum 600 mm | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 19 (a) | - Simplu laminate la cald | CTH |
| ex 72 19 (b) | - Simplu laminate la rece | CTHS |
| ex 72 19 (c) | - Placate | CTHS |
| ex 72 19 (d) | - Altele | CTHS |
| 7220 | Produse laminate plate din oţeluri inoxidabile, cu o lăţime sub 600 mm | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 20 (a) | - Simplu laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7219 |
| ex 72 20 (b) | - Simplu laminate la rece | CTHS |
| ex 72 20 (c) | - Placate | CTHS |
| ex 72 20 (d) | - Altele | CTHS |
| 7221 | Bare şi tije, laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate (fil machine), din oţeluri inoxidabile | CTH, cu excepţia poziţiei 7222 |
| 7222 | Alte bare, tije din oţeluri inoxidabile; profile din oţeluri inoxidabile | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 22 (a) | - Bare şi tije simplu laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7221 |
| ex 72 22 (b) | - Profile simplu laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7219 sau 7220 şi cu excepţia poziţiei 7221 sau a poziţiei fracţionate ex 72 22 (a), atunci când această modificare rezultă în urma tăierii sau a curbării |
| ex 72 22 (c) | - Bare, tije şi profile simplu laminate la rece | CTH, cu excepţia poziţiei fracţionate ex 72 19 (b) sau ex 72 20 (b); sau CTHS de la poziţia fracţionată ex 72 22 (a) |
| ex 72 22 (d) | - Bare, tije şi profile placate | CTHS |
| ex 72 22 (e) | - Alte bare şi tije | CTH, cu excepţia poziţiei 7221 |
| ex 72 22 (f) | - Alte profile | CTHS |
| 7223 | Sârmă, din oţeluri inoxidabile. | CTH, cu excepţia poziţiilor 7221-7222; sau modificare de la poziţiile 7221-7222, cu condiţia ca materia primă să fi fost obţinută la rece |
| 7224 | Alte oţeluri aliate în lingouri sau în alte forme primare; semifabricate din alte oţeluri aliate | CTH |
| 7225 | Produse laminate plate, din alte oţeluri aliate, cu o lăţime de minimum 600 mm | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 25 (a) | - Simplu laminate la cald | CTH |
| ex 72 25 (b) | - Simplu laminate la rece | CTHS |
| ex 72 25 (c) | - Placate | CTHS |
| ex 72 25 (d) | - Altele | CTH |
| 7226 | Produse laminate plate, din alte oţeluri aliate, cu o lăţime sub 600 mm | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 26 (a) | - Simplu laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7225 |
| ex 72 26 (b) | - Simplu laminate la rece | CTHS, cu excepţia produselor laminate la rece de la poziţia 7225 |
| ex 72 26 (c) | - Placate | CTHS |
| ex 72 26 (d) | - Altele | CTHS, cu excepţia aceleiaşi subpoziţii |
| 7227 | Bare şi tije, laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate (fil machine), din alte oţeluri aliate | CTH, cu excepţia poziţiei 7228 |
| 7228 | Alte bare şi tije, profile din alte oţeluri aliate; bare şi profile tubulare, pentru foraj, din oţeluri aliate sau nealiate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 72 28 (a) | - Bare şi tije simplu laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7227 |
| ex 72 28 (b) | - Profile simplu laminate la cald | CTH, cu excepţia poziţiei 7225 sau 7226 şi cu excepţia poziţiei 7227 sau a poziţiei fracţionate ex 72 28 (a), atunci când această modificare rezultă în urma tăierii sau a curbării |
| ex 72 28 (c) | - Bare, tije şi profile simplu laminate la rece | CTH, cu excepţia poziţiei fracţionate ex 72 25 (b) sau ex 72 26 (b); sau CTHS de la poziţia fracţionată ex 72 28 (a) |
| ex 72 28 (d) | - Bare, tije şi profile placate | CTHS |
| ex 72 28 (e) | - Alte bare şi tije | CTHS |
| ex 72 28 (f) | - Alte profile | CTHS |
| 7229 | Sârmă din alte oţeluri aliate. | CTH, cu excepţia poziţiilor 7227-7228; sau modificare de la poziţiile 7227-7228, cu condiţia ca materia primă să fi fost obţinută la rece |
|
CAPITOLUL 73 Articole din fontă, din fier sau din oţel Notă de capitol: În ceea ce priveşte poziţia 7318, se consideră că simpla fixare a părţilor componente fără şlefuire în formă, tratament termic şi tratament de suprafaţă nu conferă originea. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 7301 | Palplanşe din fier sau din oţel, chiar perforate sau confecţionate din elemente asamblate; profile, obţinute prin sudare, din fier sau din oţel | CTH |
| 7302 | Materiale de construcţie pentru liniile ferate, din fontă, din fier sau din oţel: şine, contraşine şi cremaliere, ace şi inimi de macaz, macazuri şi alte elemente de încrucişare sau de schimbare de cale, traverse, eclise de îmbinare, cuzineţi, pene de fixare, plăci de bază, plăci de aşezare, plăci de strângere, plăci şi bare de ecartament şi alte piese special concepute pentru aşezarea, îmbinarea sau fixarea şinelor | CTH |
| 7303 | Tuburi, ţevi şi profile tubulare, din fontă | CTH |
| 7304 | Tuburi, ţevi şi profile tubulare, fără sudură, din fier sau din oţel | Conform precizărilor referitoare la subpoziţii |
| - Tuburi şi ţevi, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze: | ||
| 7304 11 | - - Din oţeluri inoxidabile | CTH |
| 7304 19 | - - Altele | CTH |
| - Tuburi şi ţevi de cuvelaj sau de producţie şi prăjini de foraj, de tipul celor utilizate pentru extracţia petrolului sau a gazelor | ||
| 7304 22 | - - Prăjini de foraj din oţeluri inoxidabile | CTH |
| 7304 23 | - - Alte prăjini de foraj | CTH |
| 7304 24 | - - Altele, din oţeluri inoxidabile | CTH |
| 7304 29 | - - Altele | CTH |
| - Altele, cu secţiunea circulară, din fier sau din oţeluri nealiate: | ||
| 7304 31 | - - Trase sau laminate la rece | CTH; sau modificare de la profilele tubulare de la subpoziţia 7304 39 |
| 7304 39 | - - Altele | CTH |
| - Altele, cu secţiunea circulară, din oţeluri inoxidabile: | ||
| 7304 41 | - - Trase sau laminate la rece | CTH; sau modificare de la profilele tubulare de la subpoziţia 7304 49 |
| 7304 49 | - - Altele | CTH |
| - Altele, cu secţiunea circulară, din alte oţeluri aliate: | ||
| 7304 51 | - - Trase sau laminate la rece | CTH; sau modificare de la profilele tubulare de la subpoziţia 7304 59 |
| 7304 59 | - - Altele | CTH |
| 7304 90 | - Altele | CTH |
| 7305 | Alte tuburi şi ţevi (de exemplu, sudate sau nituite), cu secţiunea circulară, cu diametrul exterior peste 406,4 mm, din fier sau din oţel | CTH |
| 7306 | Alte tuburi, ţevi şi profile tubulare (de exemplu, sudate, nituite, fălţuite sau cu margini simplu apropiate), din fier sau din oţel | CTH |
| 7307 | Accesorii de ţevărie (de exemplu, racorduri, coturi, manşoane) din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7308 | Construcţii şi părţi de construcţii (de exemplu, poduri şi elemente de poduri, porţi de ecluze, turnuri, piloni, stâlpi, coloane, şarpante, acoperişuri, uşi şi ferestre şi tocurile lor, pervazuri şi praguri, obloane, balustrade) din fontă, din fier sau din oţel, cu excepţia construcţiilor prefabricate de la poziţia 9406; table, tole, tije, bare, profile, ţevi şi produse similare, din fontă, din fier sau din oţel, pregătite în vederea utilizării lor în construcţii | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 73 08 (a) | - Construcţii | CTHS |
| ex 73 08 (b) | - Părţi de structuri | CTH |
| ex 73 08 (c) | - Altele | CTH, cu excepţia poziţiilor 7208-7216, 7301 şi 7304-7306 |
| 7309 | Rezervoare, cisterne, cuve şi recipiente similare pentru orice fel de substanţe (cu excepţia gazelor comprimate sau lichefiate) din fontă, din fier sau din oţel, cu o capacitate peste 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptuşite sau izolate termic | CTH |
| 7310 | Rezervoare, butoaie, bidoane, cutii şi recipiente similare, pentru orice fel de substanţe (cu excepţia gazelor comprimate sau lichefiate), din fontă, din fier sau din oţel, cu o capacitate de maximum 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice, chiar căptuşite sau izolate termic | CTH |
| 7311 | Recipiente pentru gaze comprimate sau lichefiate, din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7312 | Toroane, cabluri, benzi împletite, parâme, odgoane şi articole similare, din fier sau din oţel, neizolate electric | CTH |
| 7313 | Sârmă ghimpată din fier sau din oţel; torsade ghimpate sau nu, din sârmă sau din benzi de fier sau de oţel, de tipul celor utilizate pentru împrejmuiri | CTH |
| 7314 | Pânze metalice (inclusiv pânzele continue sau fără sfârşit), grilaje, plase şi zăbrele din sârmă de fier sau de oţel; table şi benzi expandate, din fier sau din oţel | CTH |
| 7315 | Lanţuri şi părţile acestora, din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7316 | Ancore, ancore gheare de pisică şi părţile acestora, din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7317 | Cuie, ţinte, piuneze, crampoane cu vârf, agrafe ondulate sau cu margini tăiate oblic (altele decât cele de la poziţia 8305 ) şi articole similare, din fontă, din fier sau din oţel, chiar cu cap din alte materiale, cu excepţia celor cu cap din cupru | CTH |
| 7318 | Şuruburi, buloane, piuliţe, tirfoane, cârlige filetate, nituri, ştifturi, pene, şaibe (inclusiv şaibele elastice, de siguranţă) şi articole similare, din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7319 | ACE de cusut, ace de tricotat, andrele, croşete, ace de brodat şi articole similare pentru folosire manuală, din fier sau din oţel; ace de siguranţă şi alte ace din fier sau din oţel, nedenumite şi necuprinse în altă parte | CTH |
| 7320 | Arcuri şi foi de arcuri, din fier sau din oţel | CTH |
| 7321 | Sobe de încălzit, cazane cu vatră, maşini de gătit, cuptoare (inclusiv cele care pot fi utilizate suplimentar şi la încălzirea centrală), grătare barbecue, plăci radiante, reşouri cu gaze, plite de încălzit mâncarea şi aparate neelectrice similare, pentru uz casnic, precum şi părţile acestora, din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7322 | Radiatoare pentru încălzirea centrală, cu încălzire neelectrică şi părţile acestora, din fontă, din fier sau din oţel; generatoare şi distribuitoare de aer cald (inclusiv cele care pot funcţiona şi ca distribuitoare de aer rece sau de aer condiţionat), cu încălzire neelectrică, prevăzute cu un ventilator sau cu o suflantă cu motor şi părţile acestora, din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7323 | Articole de menaj sau de uz gospodăresc şi părţile acestora, din fontă, din fier sau din oţel; sârmă de parchet din fier sau din oţel; bureţi, spălătoare de vase, mănuşi şi articole similare pentru curăţat, lustruit sau utilizări similare din fier sau din oţel | CTH |
| 7324 | Articole sanitare, de igienă sau de toaletă şi părţile acestora, din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7325 | Alte articole turnate din fontă, din fier sau din oţel | CTH |
| 7326 | Alte articole din fier sau din oţel | CTH |
|
CAPITOLUL 82 Unelte şi scule, articole de cuţitărie şi tacâmuri, din metale comune; părţi ale acestor articole, din metale comune Regula de bază: Mărfurile sau piesele produse din blancuri (a) Ţara de origine a unei mărfi sau a unei piese fabricate dintr-o eboşă care, prin aplicarea pct.2 (a) din Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, se clasifică la aceeaşi poziţie, subpoziţie sau subdiviziune ca şi marfa sau piesa completă sau finită, este ţara în care fiecare muchie de lucru, suprafaţă prelucrătoare şi parte activă a fost configurată în forma finală şi cu condiţia ca, în starea de bun importat, eboşa din care a fost produsă: (i) nu a fost capabil să funcţioneze; şi (ii) nu a suferit transformări faţă de ştanţarea iniţială sau orice proces de transformare necesar pentru a elimina materialul din forja de turnare sau matriţă; (b) În cazul în care criteriile de la litera (a) nu sunt îndeplinite, ţara de origine este ţara de origine a eboşei din prezentul capitol. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| 8201 | Cazmale, hârleţe, lopeţi, târnăcoape, sape, săpăligi, furci, greble şi raclete; securi, topoare, barde, cosoare de grădină şi unelte similare cu tăiş; foarfece de grădinar, de orice tip; seceri şi coase, cuţite pentru fân sau pentru paie; foarfece pentru garduri vii, pene pentru spart lemne şi alte unelte agricole, horticole sau forestiere, manuale | CTH |
| 8202 | Ferăstraie manuale; pânze de ferăstrău de orice fel (inclusiv freze-ferăstrău şi pânze nedanturate pentru tăiere) | Conform precizărilor referitoare la subpoziţii |
| 8202 10 | - Ferăstraie manuale | CTH |
| 8202 20 | - Pânze de ferăstrău-bandă | CTSH |
| - Pânze de ferăstrău-circular (inclusiv freză-ferăstrău): | ||
| 8202 31 | - - Cu partea activă din oţel | CTSH |
| 8202 39 | - - Altele, inclusiv părţile | Conform precizărilor referitoare la subpoziţiile fracţionate |
| ex 8202 39 (a) | - - Dinţi de ferăstrău şi segmentele dinţilor pentru ferăstraie circulare | CTH |
| ex 8202 39 (b) | - - Altele | CTSHS |
| 8202 40 | - Lanţuri numite "tăietoare" pentru fierăstraie cu lanţ | Conform precizărilor referitoare la subpoziţiile fracţionate |
| ex 8202 40 (a) | - - Dinţi tăietori gen ferăstrău şi segmentele dinţilor pentru ferăstraie cu lanţ | CTH |
| ex 8202 40 (b) | - - Altele | CTSHS |
| - Alte pânze de ferăstrău: | ||
| 8202 91 | - - Pânze drepte de ferăstrău pentru prelucrarea metalelor | CTSH |
| 8202 99 | - - Altele | CTSH |
| 8203 | Pile, raşpele, cleşti (inclusiv pentru tăiat), patente, pensete, foarfece de tăiat metale, unelte de tăiat ţevi, unelte de tăiat buloane, poansoane, preducele şi unelte similare de mână | CTSH |
| 8204 | Chei de strângere manuale (inclusiv chei dinamometrice); bucşe şi manşoane de strângere interschimbabile, cu sau fără mâner | CTSH |
| 8205 | Unelte şi scule manuale (inclusiv diamante pentru tăiat geamuri) nedenumite şi necuprinse în altă parte; lămpi de sudură şi similare; menghine, cleme de strângere şi similare, altele decât cele care constituie accesorii sau părţi de maşini-unelte; nicovale; forje portative; polizoare cu batiuri, manuale sau cu pedală | CTH |
| 8206 | Unelte de la cel puţin două din poziţiile 8202-8205, condiţionate în seturi pentru vânzarea cu amănuntul. | CTH |
| 8207 | Unelte interschimbabile pentru utilaje de mână, mecanice sau nu, sau pentru maşini-unelte (de exemplu: de ambutisat, de ştanţat, de poansonat, de tarodat, de filetat, de găurit, de alezat, de broşat, de frezat, de strunjit, de înşurubat), inclusiv filiere pentru tragerea sau extrudarea metalelor, precum şi scule de forare sau de sondare | Conform precizărilor referitoare la subpoziţii |
| - Unelte pentru forare sau pentru sondare: | ||
| 8207 13 | - - Cu partea activă din metaloceramice | CTSH |
| 8207 19 | - - Altele, inclusiv părţile | Conform precizărilor referitoare la subpoziţiile fracţionate |
| ex 8207 19 (a) | - - Părţi | CTH |
| ex 8207 19 (b) | - - Altele | CTSHS |
| 8207 20 | - Filiere pentru tragerea sau extrudarea metalelor | CTSH |
| 8207 30 | - Unelte pentru ambutisat, ştanţat sau poansonat | CTSH |
| 8207 40 | - Unelte pentru tarodat sau filetat | CTSH |
| 8207 50 | - Unelte pentru găurit, altele decât cele pentru forare | CTSH |
| 8207 60 | - Unelte pentru alezat sau broşat | CTSH |
| 8207 70 | - Unelte pentru frezat | CTSH |
| 8207 80 | - Unelte pentru strunjit | CTSH |
| 8207 90 | - Alte unelte interschimbabile | CTSH |
|
SECŢIUNEA XVI MAŞINI ŞI APARATE, ECHIPAMENTE ELECTRICE ŞI PĂRŢI ALE ACESTORA; APARATE DE ÎNREGISTRAT SAU DE REPRODUS SUNETUL, APARATE DE ÎNREGISTRAT SAU DE REPRODUS IMAGINI ŞI SUNET DE TELEVIZIUNE ŞI PĂRŢI ŞI ACCESORII ALE ACESTOR APARATE CAPITOLUL 84 Reactoare nucleare, cazane, maşini, aparate şi dispozitive mecanice; părţi ale acestora Regulă primară: Părţi şi accesorii fabricate din eboşe: 1. Ţara de origine a mărfurilor fabricate din eboşe care, prin aplicarea pct.2 (a) din Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, se clasifică la aceeaşi poziţie, subpoziţie sau subdiviziune ca şi marfa completă sau finită, este ţara în care a fost finalizată eboşa, cu condiţia ca finisarea să fi inclus configurarea în forma finală prin eliminarea materialului (altele decât doar prin honuit sau polizat sau ambele), sau prin procese cum ar fi îndoirea, ciocănirea, ştanţarea sau presarea. 2. Punctul 1 de mai sus se aplică mărfurilor care pot fi clasificate la dispoziţii pentru părţi sau părţi şi accesorii, inclusiv mărfurilor desemnate în mod specific în cadrul acestor dispoziţii. Definiţia "asamblării produselor semiconductoare" Regula primară "Asamblarea produselor semiconductoare" utilizată în tabelul de mai jos înseamnă o transformare din cipuri, circuite integrate sau alte produse semiconductoare în cipuri, circuite integrate sau alte produse semiconductoare care sunt ambalate sau montate pe o suprafaţă comună de conectare sau care sunt conectate şi apoi montate. Asamblarea produselor semiconductoare nu trebuie considerată o operaţiune minimă. Note de capitol: Nota 1: Setul de componente: În cazul în care o schimbare de clasificare rezultă din aplicarea pct.2 (a) din Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor în ceea ce priveşte seturile de componente care sunt prezentate ca articole neasamblate de la altă poziţie sau subpoziţie, componentele individuale îşi păstrează originea anterioară constituirii unui astfel de set Nota 2: Asamblarea setului de componente: Mărfurile asamblate dintr-un set de componente clasificate drept marfă asamblată, prin aplicarea pct.2 din Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, îşi au originea în ţara de asamblare, cu condiţia ca asamblarea să fi îndeplinit regula de bază referitoare la marfa respectivă dacă fiecare parte ar fi fost prezentată separat şi nu ca parte a unui set Nota 3: Dezasamblarea mărfurilor: O schimbare de clasificare care rezultă din demontarea mărfurilor nu trebuie considerată ca fiind modificarea cerută de regula prevăzută în tabelul "regulilor de listă". Ţara de origine a părţilor recuperate din mărfuri este ţara în care părţile sunt recuperate, cu excepţia cazului în care importatorul, exportatorul sau oricare altă persoană îndreptăţită să stabilească originea părţilor demonstrează că acestea au o altă ţară de origine pe baza unor probe verificabile. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 84 43 | Aparate de fotocopiere cu sistem optic sau prin contact | CTH |
| ex 84 73 | Module de memorie | CTH sau asamblarea produselor semiconductoare |
| ex 84 82 | Rulmenţi cu bile, cu galeţi sau cu ace, rulmenţi cu role, asamblaţi | Asamblare precedată de tratare la cald, şlefuire şi polizare a marginilor interioare şi exterioare |
|
CAPITOLUL 85 Maşini, aparate şi echipamente electrice şi părţi ale acestora; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de televiziune de înregistrat sau de reprodus imagine şi sunet; părţi şi accesorii ale acestor aparate Regulă primară: Părţi şi accesorii fabricate din eboşe: 1. Ţara de origine a mărfurilor fabricate din eboşe care, prin aplicarea pct.2 (a) din Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, se clasifică la aceeaşi poziţie, supoziţie sau subdiviziune ca şi marfa completă sau finită, este ţara în care a fost finalizată eboşa, cu condiţia ca finisarea să fi inclus configurarea în forma finală prin eliminarea materialului (altele decât doar prin honuit sau polizat sau ambele), sau prin procese cum ar fi îndoirea, ciocănirea, ştanţarea sau presarea. 2. Punctul 1 de mai sus se aplică mărfurilor care pot fi clasificate la dispoziţii pentru părţi sau părţi şi accesorii, inclusiv mărfurilor desemnate în mod specific în cadrul acestor dispoziţii. Definiţia "asamblării produselor semiconductoare" Regula primară "Asamblarea produselor semiconductoare" utilizată în tabelul de mai jos înseamnă o transformare din cipuri, circuite integrate sau alte produse semiconductoare în cipuri, circuite integrate sau alte produse semiconductoare care sunt ambalate sau montate pe o suprafaţă comună de conectare sau care sunt conectate şi apoi montate. Asamblarea produselor semiconductoare nu trebuie considerată o operaţiune minimă. Note de capitol: Nota 1: Setul de componente: În cazul în care o schimbare în clasificare rezultă din aplicarea pct.2 (a) din Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor în ceea ce priveşte seturile de componente care sunt prezentate ca articole neasamblate de la altă poziţie sau subpoziţie, componentele individuale îşi păstrează originea anterioară unui astfel de set. Nota 2: Asamblarea setului de componente: Mărfurile asamblate dintr-un set de componente clasificate drept marfă asamblată, prin aplicarea pct.2 din Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor îşi au originea în ţara de asamblare, cu condiţia ca asamblarea să fi îndeplinit regula de bază referitoare la marfa respectivă dacă fiecare componentă ar fi fost prezentată separat şi nu ca parte a unui set. Nota 3: Dezasamblarea mărfurilor: O schimbare de clasificare care rezultă din demontarea mărfurilor nu trebuie considerată ca fiind modificarea cerută de regula prevăzută în tabelul "regulilor de listă". Ţara de origine a părţilor recuperate din mărfuri este ţara în care părţile sunt recuperate, cu excepţia cazului în care importatorul, exportatorul sau oricare altă persoană îndreptăţită să stabilească originea părţilor demonstrează că acestea au o altă ţară de origine pe baza unor probe verificabile, cum ar fi mărcile de origine de pe partea însăşi sau documente. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 85 01 | Module sau panouri fotovoltaice din siliciu cristalin | CTH, cu excepţia poziţiei 8541 |
| ex 8523 59 | Circuit integrat pentru carduri cu cip cu bobină integrată | CTH sau asamblarea produselor semiconductoare |
| ex 8525 80 | Componentă imagistică cu semiconductoare | CTH sau asamblarea produselor semiconductoare |
| 8527 | Aparate de recepţie pentru radiodifuziune, chiar combinate, în acelaşi corp, cu un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau cu un ceas | CTH, cu excepţia poziţiei 8529 |
| 8528 | Monitoare şi proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepţie de televiziune; aparate receptoare de televiziune chiar încorporând un aparat de recepţie de radiodifuziune sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau a imaginilor | CTH, cu excepţia materialelor de la poziţia 8529 |
| 8535 | Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecţia, branşarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice (de exemplu întrerupătoare, comutatoare, siguranţe, eclatoare pentru paratrăsnete, limitatoare de tensiune, regulatoare de undă, prize de curent şi alţi conectori, cutii de joncţiune sau doze de legătură), pentru o tensiune peste 1 000 volţi | CTH, cu excepţia materialelor de la poziţia 8538; sau asamblarea produselor semiconductoare |
| ex 85 36 | Aparatură electrică semiconductoare pentru comutarea, tăierea, protecţia, branşarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice (de exemplu întrerupătoare, comutatoare, relee, siguranţe, regulatoare de undă, fişe, prize de curent, dulii pentru lămpi şi alţi conectori, cutii de joncţiune), pentru o tensiune de maximum 1 000 volţi | CTH, cu excepţia materialelor de la poziţia 8538; sau asamblarea produselor semiconductoare |
| 8541 | Dispozitive semiconductoare (de exemplu diode, tranzistori, traductoare cu semiconductor); dispozitive fotosensibile semiconductoare, inclusiv celule fotovoltaice chiar asamblate în module sau montate în panouri; diode electroluminiscente (LED), asamblate sau nu cu alte diode electroluminiscente (LED); cristale piezoelectrice montate | Conform precizărilor referitoare la poziţiile fracţionate |
| ex 85 41 (a) | Celule, module sau panouri fotovoltaice din siliciu cristalin | CTH |
| ex 85 41 (b) | altele | CTH sau asamblarea produselor semiconductoare |
| 8542 | Circuite integrate electronice | CTH sau asamblarea produselor semiconductoare |
| ex 8548 90 | Module cu conectare inteligentă care includ un controler de comunicare şi un controler pentru card inteligent securizat | CTH sau asamblarea produselor semiconductoare |
|
SECŢIUNEA XVIII INSTRUMENTE ŞI APARATE OPTICE, FOTOGRAFICE SAU CINEMATOGRAFICE, DE MĂSURĂ, DE CONTROL SAU DE PRECIZIE; INSTRUMENTE ŞI APARATE MEDICO-CHIRURGICALE; CEASORNICĂRIE; INSTRUMENTE MUZICALE; PĂRŢI ŞI ACCESORII ALE ACESTORA CAPITOLUL 90 Instrumente şi aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie; instrumente şi aparate medico-chirurgicale; părţi şi accesorii ale acestora Definiţia "asamblării produselor semiconductoare" Regula primară "Asamblarea produselor semiconductoare" utilizată în tabelul de mai jos înseamnă o transformare din cipuri, circuite integrate sau alte produse semiconductoare în cipuri, circuite integrate sau alte produse semiconductoare care sunt ambalate sau montate pe o suprafaţă comună de conectare sau care sunt conectate şi apoi montate. Asamblarea produselor semiconductoare nu trebuie considerată o operaţiune minimă. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 90 29 | Componentă semiconductoare sensibilă la câmpul magnetic, bazată pe elemente rezistive magneto-senzitive, cu sau fără componentă adiţională pentru prelucrarea semnalului | CTH, cu excepţia materialelor de la poziţia 9033; sau asamblarea produselor semiconductoare |
|
CAPITOLUL 91 Ceasornicărie Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 91 13 | Brăţări de ceasuri şi părţi ale acestora, din textile | CTH |
|
SECŢIUNEA XX MĂRFURI ŞI PRODUSE DIVERSE CAPITOLUL 94 Mobilă; mobilier medico-chirurgical; articole de pat şi similare; aparate de iluminat nedenumite şi necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase şi articole similare; construcţii prefabricate Notă de capitol: În scopul regulilor de origine care se referă la o schimbare a clasificării (mai exact, schimbarea poziţiei sau a subpoziţiei), modificările care rezultă din schimbarea utilizării nu trebuie considerate ca procese care conferă originea. Regulă reziduală de capitol: Atunci când ţara de origine nu poate fi stabilită prin aplicarea regulilor primare, ţara de origine a mărfurilor este ţara din care este originară partea cea mai mare din materiale, stabilită pe baza valorii materialelor. |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Reguli primare |
| ex 94 01 şi
ex 94 03 |
Scaune ceramice (cu excepţia celor de la poziţia 9402) chiar transformabile în paturi, alte tipuri de mobilier şi părţile acestora, decorate | CTH |
| ex 94 05 | Aparate de iluminat ceramice (inclusiv proiectoarele), şi părţile lor, nedenumite şi necuprinse în altă parte, decorate; lămpi ceramice pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase şi articole similare, care au o sursă de lumină permanentă, fixă, şi părţi ale acestora, nedenumite şi necuprinse în altă parte, decorate | CTH |
|
Anexa nr.6 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECLARAŢIA FURNIZORULUI Declaraţia furnizorului, al cărei text este prezentat mai jos, trebuie întocmită în conformitate cu notele de subsol. Cu toate acestea, notele de subsol nu trebuie reproduse. Declaraţia furnizorului Subsemnatul, declar că mărfurile enumerate în acest document ------------- (1) sunt originare din.......... (2) şi îndeplinesc regulile de origine care reglementează comerţul preferenţial cu ........... (3) cu utilizarea materiei-prime: (descrierea materiei prime şi indicarea poziţiei tarifare): 1._______________ din fact.fisc/inv.import nr._________din _____________ 2._______________ din fact.fisc/inv.import nr._________din _____________ 3._______________ din fact.fisc/inv.import nr._________din _____________ În procesul de producere au fost efectuate următoarele operaţiuni de prelucrare: 1._____________________________________________________________ 2._____________________________________________________________ 3._____________________________________________________________ Declar că (4) : ☐ Cumul aplicat cu ................................ (numele ţării/ţărilor sau al teritoriului) ☐ Nu s-a aplicat nicio cumulare Mă angajez să păstrez timp de cel puţin 3 ani şi să pun la dispoziţia autorităţilor vamale orice documente justificative de care au nevoie: ................................... (5) ................................... (6) ................................... (7) __________________________ (1) În cazul în care sunt vizate doar unele mărfuri enumerate în document, acestea trebuie să fie clar indicate sau marcate şi acest marcaj înscris în declaraţie după cum urmează: ....................enumerate în document şi marcate ............. originare din......... ........... (2) Republica Moldova, ţara, grupul de ţări sau teritoriul din care provin mărfurile. (3) Ţara, grupul de ţări sau teritoriul în cauză. În cazul în care originea a fost determinată în conformitate cu regulile tranzitorii PEM, aceasta ar trebui să fie indicată suplimentar după cum urmează "Reguli tranzitorii PEM". (4) A se completa, acolo unde este necesar, numai pentru mărfurile cu statut de origine preferenţială în contextul relaţiilor comerciale preferenţiale cu una dintre ţările cu care se aplică cumulul de origine pan-euro-mediteranean. (5) Loc şi dată. (6) Numele şi funcţia în companie. (7) Semnătură. |
[Anexa nr.6 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.7 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECLARAŢIA FURNIZORULUI PE TERMEN LUNG Declaraţia furnizorului, al cărei text este prezentat mai jos, trebuie întocmită în conformitate cu notele de subsol. Cu toate acestea, notele de subsol nu trebuie reproduse. Declaraţia furnizorului pe termen lung Subsemnatul, declar că bunurile descrise mai jos: ........................ (1) ........................ (2) care sunt furnizate în mod regulat către ................. (3) , sunt originare din.......... (4) şi îndeplinesc regulile de origine care reglementează comerţul preferenţial cu ........... (5) cu utilizarea materiei-prime: (descrierea materiei prime şi indicarea poziţiei tarifare): 1.________________ din fact.fisc/inv.import nr._________din _____________ 2.________________ din fact.fisc/inv.import nr._________din _____________ 3.________________ din fact.fisc/inv.import nr._________din _____________ În procesul de producere au fost efectuate următoarele operaţiuni de prelucrare: 1._______________________________________________________________ 2._______________________________________________________________ 3._______________________________________________________________ Declar că (6) : ☐ Cumul aplicat cu ................................ (numele ţării/ţărilor sau al teritoriului) ☐ Nu s-a aplicat nicio cumulare Această declaraţie este valabilă pentru expedierea acestor produse de la ................ la.............. (7) . Mă angajez să informez imediat ............... dacă această declaraţie nu mai este valabilă. Mă angajez să păstrez timp de cel puţin 3 ani şi să pun la dispoziţia autorităţilor vamale orice documente justificative de care au nevoie: ................................... (8) ................................... (9) ................................... (10) ________________________ (1) Descriere. (2) Denumirea comercială aşa cum este utilizată pe factură, de exemplu modelul nr. (3) Numele companiei căreia i se livrează bunurile. (4) Republica Moldova, ţara, grupul de ţări sau teritoriul din care provin mărfurile. (5) Ţara, grupul de ţări sau teritoriul în cauză. În cazul în care originea a fost determinată în conformitate cu regulile tranzitorii PEM, aceasta ar trebui să fie indicată suplimentar după cum urmează "Reguli tranzitorii PEM". (6) A se completa, acolo unde este necesar, numai pentru mărfurile cu statut de origine preferenţială în contextul relaţiilor comerciale preferenţiale cu una dintre ţările cu care se aplică cumulul de origine pan-euro-mediteranean. (7) Indicaţi datele de început şi de încheiere. Perioada nu va depăşi 24 de luni. (8) Loc şi dată. (9) Numele şi funcţia în companie, numele şi adresa companiei. (10) Semnătură. |
[Anexa nr.7 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.8 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
Anexa nr.9 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECLARAŢIA PENTRU VALOAREA ÎN VAMĂ |
|
| 1. NUMELE ŞI ADRESA VÎNZĂTORULUI (majuscule) | PENTRU UZ OFICIAL
NOTĂ: Prezenta rubrică se completează de către organul vamal |
| 2. (a) NUMELE ŞI ADRESA CUMPĂRĂTORULUI/ DECLARANTULUI (majuscule) | |
| 2. (b) NUMELE ŞI ADRESA REPREZENTANTULUI (majuscule) | |
| NOTĂ IMPORTANTĂ
Persoana care declară valoarea, care semnează şi depune prezenta declaraţie, îşi asumă responsabilitatea privind corectitudinea şi caracterul complet al datelor din prezentul formular, inclusiv paginile suplimentare anexate, şi de autenticitatea tuturor documentelor prezentate în sprijinul acestor elemente. Persoana care declară valoarea îşi asumă, de asemenea, responsabilitatea privind furnizarea informaţiilor sau documentelor suplimentare necesare pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor |
3. Condiţii de livrare |
| 4. Numărul şi data facturii (invoice) | |
| 5. Numărul şi data contractului | |
| 6. Numărul şi data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7, 8 şi 9 | Marcaţi cu x căsuţa adecvată |
| 7. (a) Cumpărătorul şi vânzătorul sunt PERSOANE INTERDEPENDENTE în sensul art.72 alin.(4)-(6) din Cod?
Dacă răspunsul este "NU", se trece la rubrica 8. |
☐ DA ☐ NU |
| (b) A INFLUENŢAT interdependenţa preţul mărfurilor importate? | ☐ DA ☐ NU |
| (c) (răspuns facultativ) Valoarea de tranzacţie a mărfurilor importate este FOARTE APROPIATĂ de o valoare menţionată la pct.68 din prezentul Regulament?
În caz afirmativ, faceţi precizări detaliate: |
☐ DA ☐ NU |
| 8. (a) Există RESTRICŢII referitoare la cedarea sau la utilizarea mărfurilor de către cumpărător, altele decât restricţiile care:
- sunt stabilite de legislaţie; - limitează regiunea geografică în care mărfurile pot fi revândute; sau - nu afectează substanţial valoarea mărfurilor? |
☐ DA ☐ NU |
| (b) Vânzarea sau preţul sunt supuse unor CONDIŢII sau unor PRESTAŢII a căror valoare nu poate fi determinată pentru ceea ce se referă la mărfurile de evaluat?
Precizaţi natura restricţiilor, condiţiilor sau prestaţiilor, după caz. În cazul în care valoarea condiţiilor sau prestaţiilor poate fi determinată, precizaţi suma în rubrica 11 (b) |
☐ DA ☐ NU |
| 9. (a) Există REDEVENŢE şi TAXE PENTRU LICENŢĂ referitoare la mărfurile importate, pe care cumpărătorul are obligaţia de a le achita, fie direct, fie indirect, ca o condiţie a vânzării? | ☐ DA ☐ NU |
| (b) Vânzarea este condiţionată printr-un acord în baza căruia o parte a profitului oricărei REVÎNZĂRI, CEDĂRI sau UTILIZĂRI ulterioare a mărfurilor revine direct sau indirect vânzătorului?
În cazul unui răspuns afirmativ la oricare din întrebări, menţionaţi condiţiile şi, dacă este posibil, precizaţi suma în rubricile nr.15 şi 16. |
☐ DA ☐ NU |
|
(*) NOTE CU PRIVIRE LA RUBRICA 7 1. PERSOANELE SUNT CONSIDERATE INTERDEPENDENTE ÎN CAZUL ÎN CARE: - una dintre ele face parte din consiliul directorilor sau din consiliul observatorilor celeilalte şi viceversa; - sunt recunoscute legal ca asociaţi; - una dintre ele este patron, iar cealaltă – salariat; - o persoană oarecare posedă, exercită controlul sau deţine, direct sau indirect, cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot emise de ele; - una dintre ele exercită controlul, direct sau indirect, asupra celeilalte; - ambele sunt supuse controlului, direct sau indirect, de o terţă persoană; - împreună exercită controlul, direct sau indirect, asupra unei terţe persoane; - ambele sunt membri ai aceleiaşi familii. 2. Faptul că vânzătorul şi cumpărătorul sunt legaţi nu exclude folosirea unei valori de tranzacţie (a se vedea pct.68 din prezentul Regulament). |
10.(a) Numărul de pagini complementare D.V.1 anexate
10.(b) Locul întocmirii: Data: Numele, prenumele persoanei care a întocmit D.V.1 Semnătura: ştampila: |
| PENTRU UZ OFICIAL
Numărul de înregistrare a declaraţiei vamale ________din data _____________ |
||||
| NOTĂ:
Prezenta rubrică se completează de către organul vamal |
ARTICOL | ARTICOL | ARTICOL | |
| CODUL
MĂRFII |
CODUL
MĂRFII |
CODUL
MĂRFII |
||
| A. Baza de calcul | 11 (a) Preţul net în MONEDA DE FACTURARE (preţul efectiv plătit sau preţul de plătit pentru marfă la momentul evaluării în scop vamal) .....................
(b) Plăţi indirecte – a se vedea rubrica nr.8 (b) .......................... (cursul de schimb: ) |
|||
| B. ELEMENTE SUPLIMENTARE:
Costuri în lei care nu sunt incluse în partea A (*) PRECIZAŢI MAI JOS eventualele decizii anterioare ale autorităţii vamale în legătură directă cu aceste elemente: |
12. Total A în lei............................ | |||
| 13. Costuri suportate de cumpărător:
a) comisioane, cu excepţia comisioanelor de cumpărare; |
||||
| b) cheltuieli de intermediere | ||||
| c) costul containerelor şi ambalajelor | ||||
| 14. Mărfuri şi servicii furnizate de cumpărător, gratuit sau la costuri reduse şi utilizate în legătură cu fabricarea şi vânzarea la export a mărfurilor importate:
Valorile indicate sunt repartizate după caz. (a) materiale, componente, piese şi articole similare încorporate în mărfurile importate............................... |
||||
| (b) scule, vopsele, matriţe şi articole similare utilizate la producerea mărfurilor importate .................................... | ||||
| (c) materiale consumate în procesul fabricării mărfurilor importate ................................. | ||||
| (d) activităţi de engineering, dezvoltare, artă şi design, planuri şi schiţe, realizate în afara Republicii Moldova şi necesare pentru fabricarea mărfurilor importate ..................... | ||||
| 15. Redevenţe şi drepturi de licenţă − a se vedea rubrica 9 (a) ............................. | ||||
| 16. Profitul din revânzarea, cedarea sau utilizarea ulterioară a mărfurilor care îi revine vânzătorului − a se vedea rubrica 9 (b) ........................................ | ||||
| 17. Cheltuieli de livrare până la _________ (locul de introducere/ locul de destinaţie):
(a) cheltuieli de transport .............. |
||||
| (b) cheltuieli de încărcare, descărcare şi de manipulare ............................... | ||||
| (c) costul asigurării ........................ | ||||
| 18. Total B .................................... | ||||
| C. DEDUCERI (cu condiţia să fie distincte de preţul efectiv plătit sau de plătit):
Costuri ÎN LEI INCLUSE în partea A (*) |
19. Cheltuieli de transport după sosirea la locul de introducere............. | |||
| 20. Cheltuieli pentru construcţie, instalare, montaj, întreţinere sau asistenţă tehnică întreprinse după import ............................... | ||||
| 21. Alte cheltuieli (de precizat)___________ | ||||
| 22. Drepturi de import şi taxe de plătit în Republica Moldova ca urmare a importului sau vânzării mărfurilor ............. | ||||
| 23. Total C ............................ | ||||
| 24. VALOAREA DECLARATĂ (A+B-C) ................................................. | ||||
| "D" (*) În cazul în care sumele sunt exprimate în monedă străină, a se indica în prezenta rubrică sumele în monedă străină şi cursul de schimb raportat la fiecare element, pentru fiecare articol în parte. | ||||
| Elementul de valoare | Suma | Cursul de schimb | ||
[Anexa nr.9 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.10 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 INSTRUCŢIUNE privind completarea declaraţiei pentru valoarea în vamă I. CARACTERISTICA GENERALĂ А DECLARAŢIEI PENTRU VALOAREA ÎN VAMĂ ŞI CERINŢELE DЕ COMPLETARE 1.1. Declaraţia pentru valoarea în vamă (în continuare – D.V.1) este ataşată la declaraţia vamală în (continuare – DVD). Formularul D.V.1 nu este valabil fără DVD. Formularul D.V.1 se depune concomitent cu Declaraţia vamală DVD la organul vamal responsabil de perfectarea actelor şi vămuirea mărfurilor. Organul vamal verifică datele specificate în D.V.1 şi cele conţinute în actele prezentate, ţinând cont de condiţiile şi specificul tranzacţiei concrete. 1.2. D.V.1 se completează pentru mărfurile importate (plasate în liberă circulaţie) pe teritoriul Republicii Moldova, pentru care se percep drepturi de import, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct.90 şi91 din Regulament. 1.3. D.V.1 se completează în 2 exemplare, dintre care: - primul exemplar se anexează la DVD şi se păstrează la organul vamal; - al doilea exemplar se eliberează declarantului. 1.4. Formularul D.V.1 conţine prima filă – de titlu şi a doua filă – pe care se indică datele privind valoarea mărfurilor şi elementele constitutive. Toate paginile formularului D.V.1 se numerotează. Paginile D.V.1, începând cu a treia, se consideră complementare. Numerotarea acestora începe de la numărul 3 (prima filă şi a doua sunt considerate file de bază). Formularul D.V.1 se întocmeşte pentru trei articole de mărfuri. În cazul în care DVD cuprinde mai mult de trei articole, se folosesc file complementare, fiecare din acestea se completează pentru trei articole. Datele declarate pe fila de titlu a formularului D.V.1 se raportă la toate articolele de mărfuri declarate, inclusiv pe foile complementare. 1.5. D.V.1 se întocmeşte de către declarant sau reprezentantul său potrivit modelului din anexa nr.9 la prezentul Regulament, în limba de stat, utilizând calculatorul, fără ştersături. Rectificări sau corectări se admit doar prin înscrierea, de către declarant, a datelor noi cu cerneală violetă sau albastră cu aplicarea semnăturii şi ştampilei. Funcţionarul vamal, care verifică şi perfectează declaraţia vamală, nu are dreptul să înscrie în rubricile completate de declarant/reprezentant, din iniţiativă proprie ori din însărcinarea sau la rugămintea acestuia, date despre valoarea în vamă declarată sau să introducă modificări, completări şi corectări în aceste rubrici. 1.6. Cu excepţia cazurilor de vămuire electronică a mărfurilor, formularului D.V.1 i se atribuie data şi numărul de înregistrare a DVD. Numărul şi data se indică în rubrica "PENTRU UZ OFICIAL" pe fiecare pagină, inclusiv şi pe cea de titlu. II. REGULILE PRIVIND COMPLETAREA FORMULARULUI D.V.1 2.1. Formularul D.V.1 se completează în cazul în care valoarea în vamă se determină în baza valorii de tranzacţie respectiv în baza preţului efectiv plătit sau de plătit (art.72 din Cod). 2.2. Declarantul completează următoarele rubrici: 1, 2(a), 2(b), 3, 4, 5, 6, 7(a), 7(b), 7(c) 8(a), 8(b), 9(a), 9(b), 10(a), 10(b), 11(a), 11(b), 12, 13(a), 13(b), 14(a), 14(b), 14(c), 14(d), 15, 16, 17(a), 17(b), 17(c), 18, 19, 20, 21, 22, 23 24 şi rubrica "D". 2.3. Rubrica "PENTRU UZ OFICIAL" este destinată pentru menţiunile organului vamal. III. MODUL COMPLETĂRII RUBRICILOR DE CĂTRE DECLARANT: Rubrica 1 – Vânzătorul Se indică denumirea şi adresa poştală a persoanei străine, care vinde mărfurile declarate (conform facturii/contractului). Rubrica 2(a) – Cumpărătorul/Declarantul Se indică denumirea, adresa poştală, codul fiscal al persoanei stabilite în Republica Moldova, responsabilul financiar conform DVD. Rubrica 2(b) – Reprezentantul Se indică denumirea şi adresa poştală, codul fiscal al persoanei care întocmeşte D.V.1, declară şi prezintă mărfurile organului vamal în numele declarantului. În cazul în care reprezentantul este cumpărătorul/declarantul, se face o trimitere la rubrica 2(a). Rubrica 3 – Condiţii de livrare Se indică denumirea prescurtată în litere a condiţiilor de livrare (în conformitate cu "INCOTERMS") şi denumirea punctului geografic, în funcţie de acestea, de exemplu: CIF Odessa, FOB New York etc. Rubrica 4 – Numărul şi data facturii (invoice) Se indică numărul şi data facturii (invoice), întocmită de către vânzător sau a facturii-proforma, conţinând denumirea, cantitatea, costul/valoarea mărfii. Rubrica 5 – Numărul şi data contractului Se indică numărul şi data contractului (acordului) de vânzare-cumpărare a mărfurilor declarate, anexelor la acesta (dacă există). Rubrica 6 – Numărul şi data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7, 8 şi 9 Se indică numărul şi data deciziilor organului vamal referitor la situaţiile posibile din rubricile 7, 8 şi 9 privind tranzacţiile precedente ale declarantului Rubricile 7(a) şi 7(b) Se marchează cu semnul (х) răspunsul corespunzător ("da" sau "nu"). Rubricile 8(a) şi 8(b) Se marchează cu semnul (х) răspunsul corespunzător ("da" sau "nu"). Rubrica 9(a) Se marchează cu semnul (х) răspunsul corespunzător ("da" sau "nu"). În cazul unui răspuns afirmativ se indică detaliile referitoare la plăţile de licenţă sau redevenţe, pe care cumpărătorul este obligat să le achite direct sau indirect vânzătorului în sensul art.72 alin.(1) pct.3) din Cod. Mărimea acestor plăţi se indică în rubrica 15. Rubrica 9(b) Se marchează cu semnul (х) răspunsul corespunzător ("da" sau "nu"). În cazul unui răspuns afirmativ în rubrica 16 se indică suma ce corespunde profitului din revânzarea, cedarea sau utilizarea ulterioară a mărfurilor evaluate, care revine vânzătorului. Rubrica 10(a) – Numărul de pagini complementare Se indică cantitatea paginilor complementare la D.V.1 (cantitatea paginilor trebuie să corespundă numărului ultimei pagini minus 2). Rubrica 10(b) – Locul întocmirii Se indică locul şi data întocmirii D.V.1, numele, prenumele persoanei care a completat D.V.1, numărul de telefon şi telefax, semnătura personală, precum şi ştampila declarantului sau reprezentantului acestuia. Datele respective trebuie sa corespundă cu datele din rubrica 54 din DVD. Pagina a doua a formularului D.V.1 Această pagină este destinată declarării valorii pentru fiecare articol de marfă din DVD, potrivit preţului indicat în factura/invoce şi a elementelor constitutive ale valorii în vamă în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii. Articolul şi codul mărfii Se indică numărul de ordine al articolului din rubrica 32 din DVD şi codul mărfii indicat în rubrica 33 din DVD stabilit conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor. PARTEA A. Baza de calcul Se indică datele despre preţul mărfii efectiv plătit sau de plătit, care constituie baza pentru determinarea valorii în vamă a mărfii. În cazul în care, în funcţie de condiţiile de livrare (rubrica 3 din D.V.1) şi alte condiţii contractuale, nu se impun alte calcule suplimentare la acest preţ sau reţineri din acesta, preţul indicat în factură poate fi egal valorii în vamă a mărfurilor importate. În acest caz datele din rubrica 12 PARTEA A se repetă în rubrica generală 24. Rubrica 11 – preţul tranzacţiei în valută facturată Rubrica 11 (a) – se indică preţul, pentru fiecare articol din DVD, efectiv plătit sau de plătit vânzătorului, în moneda facturată. Rubrica 11 (b) – se indică totalul plăţilor efectuate indirect, care trebuie de adăugat la valoarea mărfii (vezi rubrica 8(b)). În paranteze se indică codul valutei şi cursul oficial de schimb al leului moldovenesc, stabilit potrivit pct.26 al prezentului Regulament, care va corespunde cu rubrica 23 din DVD. Rubrica 12 – Total "А" în lei Se indică totalul rubricilor 11(a) şi 11 (b), în lei. PARTEA B. Elemente suplimentare la preţul efectiv plătit sau de plătit (în lei) Se specifică costurile suplimentare la preţul tranzacţiei, prevăzute la art.74 din Cod şi confirmate prin documentele corespunzătoare (facturi, contracte, scrisori de trăsură, calcule în baza tarifelor de transport etc.). Dacă costurile suplimentare specificate în PARTEA B sînt suportate de cumpărător în valută străină, atunci în rubrica "D" (*) se înscriu sumele în monedă străină şi cursul de schimb, stabilit conform art.49 din Cod, raportat la fiecare element, pentru fiecare articol în parte. În rubricile 13-18 toate datele se indică în lei. Rubrica 13 – Costurile suportate de cumpărător Se reflectă cheltuielile cumpărătorului, neincluse în preţul din factură, menţionat în rubrica 11, dar suportate în legătura cu importul mărfurilor de evaluat pe teritoriul Republicii Moldova şi achitate sau care urmează a fi achitate de către cumpărător (art.74 alin.(1) pct.1) din Cod). Rubrica 13(a) – Comisioane, cu excepţia comisioanelor de cumpărare Se indică costurile comisioanelor (cu excepţia comisioanelor de cumpărare) suportate şi achitate de cumpărător, în cazul în care ele nu au fost incluse anterior în preţul tranzacţiei. Dacă formularul D.V.1 se completează pentru mai multe articole, atunci cheltuielile pentru servicii de comision se repartizează pentru fiecare articol de marfă în raport cu valoarea acestora, indicată în rubrica 12. Rubrica 13(b) – Cheltuieli de intermediere Se indică sumele pentru brokeraj în cazul în care ele nu au fost incluse anterior în preţul tranzacţiei. Dacă formularul D.V.1 se completează pentru mai multe articole, atunci cheltuielile pentru servicii de intermediere se repartizează pentru fiecare articol de marfă în raport cu valoarea acestora, indicată în rubrica 12. Rubrica 13(c) – Costul containerelor şi ambalajelor Se indică cheltuielile cumpărătorului pentru containere şi ambalaj, de asemenea, cheltuielile pentru ambalare, în cazul în care nu au fost incluse anterior în preţul tranzacţiei şi dacă, potrivit Nomenclaturii combinate, containerele şi ambalajele sunt considerate un tot întreg cu marfa de evaluat şi sânt clasificate la aceeaşi poziţie tarifară ca şi mărfurile. Aici, prin termenul "container" se înţelege containerul ca tip de ambalaj. Containerele folosite pentru transportarea mărfii nu se indică în această rubrică, ci în rubrica "cheltuieli de livrare" (rubrica 17(a)). Rubrica 14 – Mărfuri şi servicii, furnizate de cumpărător gratuit sau la costuri reduse şi utilizate în legătura cu fabricarea şi vânzarea la export a mărfurilor importate Această rubrică se completează în cazurile în care cumpărătorul participă nemijlocit la producerea mărfurilor de evaluat cu ajutoarele specificate la art.74 alin.(1) pct.2) din Cod: În atare situaţii cumpărătorul (direct sau indirect), acordă gratis sau la preţ redus mărfuri şi servicii în scopul utilizării acestora pentru producerea şi/sau vânzarea la export în Republica Moldova a mărfurilor de evaluat, inclusiv darea în arendă a utilajelor de către cumpărător vânzătorului/producătorului, executarea comenzilor de către vânzător/producător conform desenelor sau şabloanelor cumpărătorului etc. Rubrica 14(a) – Materiale, componente, piese şi articole similare încorporate în mărfurile importate Se indică valoarea materiei prime, a materialelor, pieselor, semifabricatelor şi altor componente ale articolelor, furnizate de către cumpărător în mod gratuit sau la cost redus în scopul utilizării acestora la producerea sau vânzarea la export a mărfurilor de evaluat. Rubrica 14(b) – Scule, vopsele, matriţe şi alte articole similare Se indică valoarea instrumentelor, matriţelor, formelor şi altor utilaje similare, furnizate de către cumpărător în mod gratuit sau la cost redus, în scopul utilizării acestora la producerea sau vânzarea la export a mărfurilor evaluate. Rubrica 14(c) – Materiale consumate în procesul fabricării mărfurilor importate Se indică valoarea produselor sau materialelor folosite la producerea mărfurilor importate, dar care nu pot fi neapărat identificate în produsul final (spre deosebire de părţi /componente), precum catalizatori chimici, carburanţi, lubrifianţi sau freon utilizate la fabricarea semiconductorilor. Rubrica 14(d) – Activităţi de engineering, dezvoltare, artă şi design, planuri şi schiţe realizate în afara Republicii Moldova şi necesare pentru fabricarea mărfurilor importate Se indică valoarea lucrărilor de proiectare, a lucrărilor de design, amenajare estetica a schiţelor şi desenelor folosite la producerea mărfurilor de evaluat, construirea prototipurilor şi modelelor de produs, anumite tipuri de know-how (informaţii practice) pe care cumpărătorul le oferă la producerea mărfii de evaluat în mod gratuit sau la cost redus. La calcularea valorii în vamă, valoarea acestor lucrări şi servicii se consideră a fi la preţul, la care ele au fost achiziţionate sau produse de cumpărător. Costul acestor activităţi executate pe teritoriul Republicii Moldova nu se include în valoarea în vamă a mărfurilor importate. Rubrica 15 – Redevenţe şi drepturi de licenţă Se indică plăţile pentru redevenţe şi drepturi de licenţă în sensul art.74 alin.(1) pct.3) din Cod . Rubrica 16 – Profitul din revânzarea, cedarea sau utilizarea ulterioară a mărfurilor, care revine vânzătorului Se specifică partea din profitul de la revânzarea, cedarea sau utilizarea ulterioară a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova, care se restituie de către cumpărător vânzătorului conform condiţiilor contractuale. În cazul în care, la momentul vămuirii suma profitului nu este cunoscută, se indică suma estimată (pentru determinarea mărimii planificate/prognozate a profitului se admite efectuarea unei evaluări independente de către un expert în domeniu). Până la stabilirea exactă a sumei profitului şi respectiv a acelei părţi care se va restitui vânzătorului, marfa este pusă în liberă circulaţie cu o valoare provizorie sau valoarea mărfurilor se determină în baza metodelor specificate la art.80 din Cod. Rubrica 17 – Cheltuieli pentru livrarea mărfurilor În formularul D.V.1 în rubrica 17, în mod obligatoriu, se va indica locul de introducere a mărfii şi/sau locul de destinaţie, conform condiţiilor de livrare, în cazul în care cheltuielile de transportare nu sînt incluse în preţul tranzacţiei menţionat în rubrica 11. Rubrica 17(a) – Cheltuielile de transport Se indică în lei cheltuielile pentru transportul mărfurilor până la locul de introducere/destinaţie pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, în cazul în care ele, conform condiţiilor de livrare, nu au fost incluse în preţul tranzacţiei menţionat la rubrica 11. În cazul în care formularul DECLARAŢIEI PENTRU VALOAREA ÎN VAMĂ se completează cu câteva articole de mărfuri, cheltuielile de transport se repartizează în raport cu greutatea brută a mărfii. Rubrica 17(b) – Cheltuielile de încărcare, descărcare şi manipulare Se indică cheltuielile de încărcare, descărcare, reîncărcare şi transbordare a mărfurilor suportate până la locul de introducere pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care ele nu au fost incluse în preţul tranzacţiei. În cazul în care formularul D.V.1 se completează pentru câteva articole de mărfuri, cheltuielile pentru încărcarea, descărcarea, reîncărcarea şi transbordarea mărfurilor se repartizează, în raport cu greutatea brută a mărfii. Rubrica 17(c) – Costul asigurării Se indică cheltuielile de asigurare a mărfurilor de evaluat în cazul în care ele nu au fost incluse anterior în preţul tranzacţiei, însă suportate de către cumpărător separat (suplimentar) de preţul mărfii. În cazul în care formularul D.V.1 se completează pentru mai multe articole de mărfuri, cheltuielile pentru asigurare se repartizează în raport cu valoarea acestora. Rubrica 18 – Total B Rubrică respectivă însumă costurile menţionate în rubricile 13, 14, 15, 16, şi 17. PARTEA С. Deduceri Se indică sumele posibile de a fi deduse din preţul menţionat în factură (rubrica 11) cu condiţia ca aceste costuri să fie distincte de preţul efectiv plătit sau de plătit şi confirmate documentar. În cazul în care costurile specificate în PARTEA C sunt suportate de cumpărător în valuta străină, atunci în rubrica "D" (*) se înscriu sumele în monedă străină şi cursul de schimb, stabilit conform pct.26 din prezentul Regulament, raportat la fiecare element, pentru fiecare articol în parte. În rubricile 19-22 toate datele se indică în lei. Rubrica 19 – Cheltuieli de transport după sosirea la locul de introducere În această rubrică declarantul poate indica cheltuielile de transportare a mărfii după locul de introducere pe teritoriul vamal al Republicii Moldova până la locul de destinaţie. Pentru deducerea acestor cheltuieli din preţul tranzacţiei (rubrica 11), acestea trebuie să fie conforme cerinţelor generale specificate pentru PARTEA C. Rubrica 20 – Cheltuieli pentru construcţie, instalare, montaj, de asistenţă tehnică întreprinse după import În această rubrică declarantul poate indica cheltuielile pentru lucrările de construcţie, de instalare, de montaj, de asistenţă tehnică, suportate după plasarea mărfurilor în liberă circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova, cu condiţia că aceste lucrări sunt prevăzute în contract şi sunt distincte în factură. Rubrica 21 – Alte cheltuieli, neincluse în PARTEA C Se specifică concret orice alte plăţi care au fost incluse în preţul din factură, însă potrivit prevederilor legale nu fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor importate. Rubrica 22 – Drepturi de import şi taxe de plăţi în Republica Moldova ca urmare a importului sau vânzării mărfurilor Se indică suma drepturilor de import, care pot fi deduse din valoarea în vamă, doar în cazurile în care potrivit condiţiei de livrare stabilită de regulile INCOTERMS obligativitatea achitării drepturilor de import ţine de vânzător. Rubrica 23 – Total C Se indică suma obţinută prin adunarea sumelor indicate în rubricile 19-22. Rubrica 24 – Valoarea declarată (A+B-C) Se indică valoarea în vamă declarată, în lei, calculată în modul următor: suma obţinută trebuie să corespundă sumei indicate în rubrica 46 a DVD luată drept bază pentru calcularea drepturilor de import. IV. COMPLETAREA RUBRICILOR DE CĂTRE ORGANUL VAMAL În rubrica "PENTRU UZ OFICIAL" pe foile de bază şi paginile suplimentare ale formularului D.V.1 se indică numărul şi data de înregistrare a DVD. |
[Anexa nr.10 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Anexa nr.10 modificată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.11 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Determinarea valorii în vamă a anumitor mărfuri perisabile importate în regim de consignaţie în conformitate cu art.80 alin.(3) pct.3) din Cod 1. Tabelul următor prezintă lista produselor şi a perioadelor corespunzătoare pentru care se pun la dispoziţie un preţ unitar pentru a fi utilizat ca bază pentru determinarea valorii în vamă a fructelor şi legumelor întregi, de un singur fel, importate în regim de consignaţie. 2. În scopul determinării valorii în vamă a produselor menţionate în prezenta anexă, pentru fiecare produs se stabileşte un preţ unitar per 100 kg net. Lista mărfurilor menţionate la pct.94 |
||
| Cod NC | Descrierea mărfurilor | Perioada de valabilitate |
| 0701 90 50 | Cartofi noi | 01.01-30.06 |
| 0701 90 90 | Cartofi | 01.01-31.12 |
| 0702 00 00 | Tomate | 01.01-31.12 |
| 0703 10 19 | Ceapă | 01.01-31.12 |
| 0703 20 00 | Usturoi | 01.01-31.12 |
| 0703 90 00 | Praz | 01.01-31.12 |
| 0704 10 10 | Conopidă | 01.01-31.12 |
| 0704 10 10 | Broccoli | 01.01-31.12 |
| 0704 90 10 | Varză albă | 01.01-31.12 |
| 0704 90 10 | Varză roşie | 01.01-31.12 |
| 0705 11 00 | Salată verde varietatea cu căpăţână | 01.01-31.12 |
| 0706 10 00 | Morcovi | 01.01-31.12 |
| 0706 90 10 | Ţelină de rădăcină | 01.01-31.12 |
| 0706 90 90 | Sfeclă roşie | 01.01-31.12 |
| 0707 00 05 | Castraveţi | 01.01-31.12 |
| 0709 30 00 | Vinete | 01.01.31.12 |
| 0709 40 00 | Ţelină - tulpini | 01.01-31.12 |
| 0709 60 10 | Ardei dulci sau ardei graşi | 01.01-31.12 |
| 0709 70 00 | Spanac | 01.01-31.12 |
| 0709 93 10 | Dovlecei | 01.01-31.12 |
| 0709 99 90 | Mărar şi pătrunjel | 01.01-31.12 |
| 0801 19 00 | Nuci de cocos | 01.01-31.12 |
| 0803 90 10 | Banane | 01.01-31.12 |
| 0804 30 00 | Ananas | 01.01-31.12 |
| 0804 40 00 | Avocado | 01.01-31.12 |
| 0804 50 00 | Mango | 01.01-31.12 |
| 0805 10 22 | Portocale Navel dulci, proaspete | 01.01-31.12. |
| 0805 10 28 | Portocale dulci, proaspete | 01.01-31.12. |
| 0805 21 10 | Mandarine Satsumas, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0805 21 90 | Mandarine, altele, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0805 22 00 | Clementine, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0805 40 00 | Grepfrut, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0805 40 00 | Pomelo, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0805 50 10 | Lămâi (Citrus limon, Citrus limonum), proaspete | 01.01-31.12 |
| 0805 50 90 | Lămâi mici "lime"(Citrus aurantifolia, Citrus latifolia), proaspete | 01.01-31.12 |
| 0806 10 10 | Struguri de masă, proaspeţi | 01.01-31.12 |
| 0807 11 00 | Pepeni verzi, proaspeţi | 01.01-31.12 |
| 0807 19 00 | Pepeni galbeni, proaspeţi | 01.01-31.12 |
| 0808 10 80 | Mere, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0808 30 90 | Pere Nashi (Pyrus pyrifolia),Ya (Pyrus bretscheideri) | 01.01-31.12 |
| 0808 30 90 | Pere | 01.01-31.12 |
| – Altele | ||
| 0808 40 00 | Gutui, proaspeţi | 01.01-31.12 |
| 0809 10 00 | Caise, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0809 30 10 | Nectarine, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0809 30 90 | Piersici, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0809 40 05 | Prune | 01.01-31.12 |
| 0810 10 00 | Căpşuni, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0810 40 30 0810 40 50 |
Afine, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0810 50 00 | Kiwi, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0810 70 00 | Kaki, proaspete | 01.01-31.12 |
| 0810 90 75 | Rodii, proaspete | 01.01.31.12 |
|
Anexa nr.12 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 NOTE INTERPRETATIVE ASUPRA VALORII ÎN VAMĂ I. Aplicarea principiilor de contabilitate general admise 1. Expresia "principii de contabilitate general admise" înseamnă norme stabilite prin consens sau norme general acceptate într-o anumită ţară la un moment dat, norme ce determină care sunt resursele şi obligaţiunile economice ce trebuie înregistrate în calitate de active sau pasive, care dintre schimbările intervenite în active şi pasive trebuie înregistrate, cum ar trebui să fie măsurate activele şi pasivele, precum şi schimbările intervenite, ce informaţii trebuie să fie date publicităţii şi în ce fel, ce dări de seamă financiare ar trebui să fie întocmite. Aceste norme pot fi atât principii directoare de aplicare generală, cât şi practici şi proceduri detaliate. 2. În scopurile preconizate de Codul vamal, autoritatea vamală va folosi informaţiile, întocmite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general admise, în condiţiile articolului corespunzător. De exemplu: profitul şi cheltuielile generale, în sensul prevederilor art.82, vor fi determinate folosind informaţiile întocmite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara de import. În sensul prevederilor art.83, beneficiile şi cheltuielile generale vor fi determinate folosind informaţiile întocmite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara de origine. II. NOTE LA ARTICOLE la art.72 alin. (3) pct.1) La restricţiile care nu trebuie să facă inacceptabil un preţ efectiv plătit sau de plătit se raportează restricţiile care nu afectează substanţial valoarea mărfii. De exemplu: vânzătorul cere cumpărătorului care a procurat de la el automobile să nu le revândă sau să nu le expună până la o anumită dată care marchează începutul anului de livrare a modelului respectiv. alin. (3) pct.2) 1. Dacă vânzarea mărfii sau valoarea tranzacţiei depinde de respectarea unor condiţii sau de unele prestaţii, care fac imposibilă determinarea valorii mărfii evaluate, valoarea tranzacţiei nu va putea fi acceptată în scopuri vamale. De exemplu: 1) vânzătorul stabileşte preţul mărfii importate cu condiţia ca cumpărătorul să cumpere şi alte mărfuri în cantităţi determinate; 2) preţul mărfii importate depinde de preţul sau de preţurile la care cumpărătorul mărfii importate vinde alte mărfuri vânzătorului acestei mărfi; 3) preţul se stabileşte în baza unui mod de plată ce nu are legătură cu marfa importată, cum ar fi în cazul când marfa importată reprezintă produse semifinite, pe care vânzătorul le-a furnizat cu condiţia obţinerii unei cantităţi determinate de produse finite. 2. Condiţiile sau prestaţiile referitoare la producerea sau la comercializarea mărfii importate nu implică însă neacceptarea valorii tranzacţiei. De exemplu: faptul că cumpărătorul furnizează vânzătorului lucrări de inginerie sau planuri executate în ţara de import nu duce la respingerea valorii de tranzacţie, în sensul art.82. La fel, dacă cumpărătorul întreprinde, în nume propriu, activităţi legate de comercializarea mărfii importate, chiar în baza unui acord încheiat cu vânzătorul, valoarea acestor activităţi nu constituie parte a valorii în vamă şi activităţile nu vor condiţiona neacceptarea valorii tranzacţiei. alin. (3) pct.4) 1. În cazul în care cumpărătorul şi vânzătorul sunt legaţi, circumstanţele ce ţin de vânzare se examinează şi valoarea tranzacţiei se admite ca valoare în vamă, cu condiţia ca această legătură să nu influenţeze preţul. Prin aceasta nu trebuie să se înţeleagă că circumstanţele trebuie examinate în toate cazurile când cumpărătorul şi vânzătorul sunt persoane legate, ci doar în cazul când există îndoieli în privinţa acceptabilităţii preţului. În cazul în care autoritatea vamală nu are îndoieli în privinţa acceptabilităţii preţului, acesta trebuie acceptat fără a-l obliga pe declarant să prezinte informaţii suplimentare. Autoritatea vamală, de exemplu, poate examina în prealabil problema interdependenţei sau poate dispune de informaţii detaliate referitoare la cumpărător şi vânzător şi, pe această bază, poate ajunge la concluzia că legătura nu a influenţat preţul. 2. Dacă autoritatea vamală nu poate accepta valoarea tranzacţiei fără a cere informaţii suplimentare, ea îi oferă declarantului posibilitatea de a prezenta informaţii detaliate, necesare la examinarea circumstanţelor vânzării. În acest context, autoritatea vamală trebuie să fie gata de a examina aspectele corespunzătoare ale tranzacţiei, inclusiv modul în care cumpărătorul şi vânzătorul îşi organizează raporturile comerciale şi în care a fost stabilit preţul respectiv, pentru a determina dacă legătura a influenţat ori nu preţul. Dacă se poate dovedi că între cumpărător şi vânzător, deşi sunt legaţi, în sensul art.72 alin.(4), există relaţii de cumpărare şi de vânzare caracteristice unor persoane ce nu sunt legate, se va considera că această legătură nu a influenţat preţul. De exemplu: dacă preţul a fost stabilit într-un mod compatibil cu practicile normale de fixare a preţurilor în ramura de producţie respectivă sau de stabilire de către vânzător a preţurilor de vânzare pentru cumpărătorii cu care nu este legat, aceasta demonstrează că legătura dintre ei nu a influenţat preţul. Faptul că preţul este suficient pentru a acoperi toate cheltuielile şi a asigura un beneficiu/profit reprezentativ faţă de beneficiul/profitul global, realizat de întreprindere într-o perioadă reprezentativă (de exemplu - un an), pentru vânzări de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip este o dovadă că preţul nu a fost influenţat. 3. Totodată, declarantul are posibilitatea de a demonstra că valoarea tranzacţiei este foarte aproape de o valoare de testare acceptată anterior de autoritatea vamală şi că, în consecinţă, ea este acceptabilă conform prevederilor art.72. Dacă autoritatea vamală dispune de informaţii suficiente din care rezultă, fără cercetări mai aprofundate, că este îndeplinit unul dintre criteriile prevăzute la pct.9 din Regulament, ea nu are motive de a cere declarantului să aducă vreo dovadă. 4. Pentru a determina dacă o valoare este foarte aproape de o altă valoare, se iau în considerare un şir de factori, în special caracterul mărfii importate, specificul ramurii de producţie respective, sezonul în care marfa este importată şi semnificaţia, din punct de vedere comercial, a diferenţei de valoare. Întrucât aceşti factori pot varia de la caz la caz, este imposibil de a aplica un standard unic, cum ar fi procentajul fix. De exemplu: pentru a determina dacă valoarea tranzacţiei este foarte aproape de valoarea de testare prevăzută la pct.9 din Regulament în cazul unui anumit tip de marfă, o mică diferenţă de valoare ar putea fi inacceptabilă, iar în cazul unui alt tip de marfă, ar putea fi acceptabilă o diferenţă esenţială. la art.74: alin. (1) pct.1) lit.a) Prin noţiunea "comisioane pentru achiziţionarea mărfii" se înţeleg sumele plătite de către un declarant agentului său pentru ca acesta să-l reprezinte în străinătate la cumpărarea mărfii. alin. (1) pct.2) lit.b) 1. La atribuirea proporţională a valorii componentelor specificate la această liniuţă se iau în considerare doi factori, şi anume: valoarea componentului însuşi şi modul în care această valoare trebuie atribuită mărfii. Atribuirea valorii acestor componente se va face într-un mod rezonabil, corespunzător condiţiilor şi conform principiilor de contabilitate general admise. 2. Dacă declarantul achiziţionează la un anumit cost componentul de la un vânzător cu care nu este legat, valoarea componentului va fi egală cu acest cost. În cazul când componentul a fost produs de către declarant sau de către o persoană legată, valoarea componentului va fi costul producerii acestuia. În cazul când componentul a fost utilizat anterior de către declarant, indiferent de faptul dacă a fost achiziţionat sau produs de către acesta, costul iniţial de achiziţie sau de producţie trebuie redus pentru a reflecta utilizarea lui şi a obţine astfel valoarea adecvată. 3. După ce a fost determinată, valoarea componentului se distribuie mărfurilor. Există diverse metode în această privinţă. De exemplu: 1) valoarea poate fi distribuită integral la prima vânzare dacă declarantul doreşte să plătească taxa integral o singură dată; 2) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită numărului de unităţi produse până la momentul primei vânzări; 3) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită întregii producţii preconizate dacă există contracte sau angajamente ferme pentru această producţie. Metoda de distribuire va depinde de documentaţia prezentată de către declarant. Exemplul poate fi ilustrat cu următorul caz: declarantul furnizează producătorului o matriţă de utilizat la producerea mărfurilor ce urmează a fi importate şi încheie cu acesta un contract de cumpărare a 10000 de unităţi. La momentul sosirii primei partide, care constă din 1000 de unităţi, producătorul are produse 4000 de unităţi. Declarantul poate solicita autorităţii vamale distribuirea valorii matriţei la 1000, la 4000 sau la 10000 de unităţi. alin. (1) pct.2) lit.d) 1. Adăugarea valorilor componentelor specificate la această literă trebuie să se bazeze pe date obiective şi cuantificabile. În scopul facilitării sarcinii declarantului şi autorităţii vamale la determinarea valorilor de adăugat, este oportun să se folosească datele din sistemul de evidenţă contabilă. 2. Pentru componentele furnizate de cumpărător, care au fost cumpărate sau închiriate de acesta, valoarea de adăugat va fi costul de cumpărare sau de închiriere. În cazul componentelor ce ţin de domeniul public, la valoarea lor se va adăuga doar costul copiilor acestora. 3. Valorile de adăugat vor putea fi calculate, cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă, în funcţie de structura întreprinderii respective, de practicile de gestiune şi de metodele contabile aplicate. De exemplu: 1) o întreprindere care importă diverse mărfuri din mai multe ţări ţine evidenţa centrului său de design, situat în afara ţării de import, pentru a distinge cheltuielile referitoare la acest produs. În acest caz, se va aplica o ajustare directă, într-un mod corespunzător, în condiţiile art.11; 2) o întreprindere trece costurile centrului său de design, situat în afara ţării de import, la cheltuielile sale generale, fără a le include în costurile anumitor mărfuri. În acest caz, se va aplica o ajustare corespunzătoare, în condiţiile art.11, în ce priveşte marfa evaluată, distribuindu-se totalul cheltuielilor centrului de design pe întreaga producţie care beneficiază de serviciile acestui centru şi adăugându-se aceste cheltuieli la preţul mărfii în funcţie de numărul de unităţi. 4. Modificarea circumstanţelor menţionate va necesita, desigur, luarea în considerare a diferiţilor factori la determinarea metodei adecvate de distribuire a valorii. 5. În cazul în care, la producerea componentului respectiv, sunt antrenate mai multe ţări şi producţia se eşalonează pe o anumită perioadă, ajustarea va trebui limitată la valoarea efectiv adăugată acestui component în afara ţării de import. alin. (1) pct.3) 1. Redevenţele şi taxele pentru licenţă cuprind plăţile efectuate pentru brevete, mărci de fabrică sau de comerţ şi drepturi de autor. Plăţile pentru dreptul de reproducere în ţara de import a mărfurilor importate nu sunt adăugate la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, în scopul determinării valorii în vamă. 2. La stabilirea valorii în vamă a mărfurilor importate, redevenţa sau taxa de licenţă se include în preţul efectiv plătit sau de plătit în cazul în care această plată: – este legată de mărfurile supuse de evaluat; şi – constituie o condiţie a vânzării acestor mărfuri. 3. Redevenţa sau taxa de licenţă care se referă la dreptul de utilizare a unei mărci de fabrică sau de comerţ ori la dreptul de comercializare a mărfurilor respective se adaugă la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate numai în cazul în care: a) redevenţa sau taxa de licenţă se referă la mărfuri care se comercializează în aceeaşi stare sau care se supun unor operaţiuni simple după import; şi b) mărfurile se comercializează sub marca, aplicată înainte sau după import, pentru care se plăteşte o redevenţă sau taxă de licenţă; şi c) cumpărătorul nu are libertatea de a procura aceste mărfuri de la alţi furnizori care nu sunt în relaţii de interdependenţă cu vânzătorul. 4. În cazul în care mărfurile sunt achiziţionate de la o persoană, iar redevenţa sau taxa de licenţă este plătită unei alte persoane, plata respectivelor se consideră o condiţie a vânzării mărfurilor. Aceste prevederi sunt specifice şi într-un grup multinaţional când vânzătorul sau o persoană asociată acestuia solicită cumpărătorului să efectueze respectiva plată atunci când mărfurile sunt achiziţionate de la un membru al grupului, iar redevenţa trebuie plătită unui alt membru al aceluiaşi grup. În mod similar, aceeaşi regulă se aplică şi atunci când vânzătorul este beneficiarul unei licenţe a destinatarului redevenţei, iar acesta din urmă controlează condiţiile de vânzare. 5. În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu prevede în mod explicit obligaţia de a plăti redevenţele şi taxele de licenţă, plata poate fi o condiţie implicită a vânzării, dacă cumpărătorul nu a putut cumpăra mărfurile de la vânzător, iar vânzătorul nu poate să vândă mărfurile fără plata redevenţelor de către cumpărător titularului licenţei. 6. În cazul în care valoarea unei redevenţe sau a unui drept de licenţă se calculează independent de preţul mărfurilor importate, plata redevenţei sau dreptului de licenţă se referă la mărfurile de evaluat. alin. (2) 1. În cazul în care nu există date obiective şi cuantificabile privind componentele prevăzute a fi adăugate în condiţiile art.74 alin.(1), valoarea tranzacţiei nu poate fi determinată prin aplicarea prevederilor acestui articol. De exemplu: redevenţa este plătită, pe baza preţului de vânzare în ţara de import, pentru un litru de un anumit produs importat la kilogram şi transformat, după import, în soluţie. Dacă redevenţa se referă în parte la marfa importată şi în parte la alte componente care nu au nici un raport cu aceasta (de exemplu, când marfa importată este în amestec cu ingrediente indigene şi nu mai poate fi identificată separat sau când redevenţa nu poate fi evidenţiată în unele acorduri financiare speciale dintre cumpărător şi vânzător), ar fi inoportun de a adăuga un component corespunzător acestei redevenţe. Dacă redevenţa se referă numai la marfa importată şi poate fi uşor calculată, la preţul efectiv plătit sau de plătit poate fi adăugată această redevenţă. Prevederi adiţionale la evaluarea mijloacelor de suport ale softurilor 1. La evaluarea în vamă a mijloacelor de suport ale softurilor pentru echipamentul de procesare a informaţiei, se va lua în considerare numai costul mijlocului de suport, cu condiţia ca această valoare să se distingă de costul sau valoarea suportului în cauză. Valoarea în vamă nu trebuie să includă costul sau valoarea softurilor, ci doar costul sau valoarea mijlocului de suport. 2. În acest context, noţiunea "mijloc de suport" nu include circuite integrate, semiconductoare şi alte articole similare sau articole care încorporează astfel de circuite şi articole; noţiunea "softuri" nu include înregistrări audio, video şi cinematografice. la art.81 1. La aplicarea art.81, autoritatea vamală se va referi, pe cât este posibil, la o vânzare de mărfuri identice, realizată la acelaşi nivel comercial şi într-o cantitate foarte apropiată de vânzarea mărfii evaluate. În lipsa unei astfel de vânzări, se poate face referinţă la o vânzare de mărfuri identice, realizată în una din următoarele trei situaţii: a) vânzare la acelaşi nivel comercial, în cantităţi diferite; b) vânzare la un nivel comercial diferit, în cantităţi foarte apropiate; c) vânzare la un nivel comercial diferit şi în cantităţi diferite. 2. În cazul când se constată o vânzare în una dintre cele trei situaţii, se vor opera ajustări, după caz: a) numai ale factorului cantitate; b) numai ale factorului nivel comercial; c) concomitent, atât ale factorului cantitate, cât şi ale factorului nivel comercial. 3. O condiţie a oricărei ajustări, efectuate în virtutea diferenţelor de nivel comercial sau de cantitate, indiferent de faptul dacă ajustarea conduce la o creştere sau la o diminuare a valorii, este dispunerea de probe care ar demonstra clar că ajustarea este rezonabilă şi exactă, cum ar fi preţurile curente în vigoare, printre care preţuri ce se referă la niveluri diferite sau la cantităţi diferite. De exemplu: dacă marfa evaluată constă dintr-o partidă de 10 unităţi, iar unica marfă identică, pentru care a fost determinată valoarea tranzacţiei, a fost vândută într-o cantitate de 500 de unităţi şi se ştie că vânzătorul acordă rabaturi de cantitate, ajustarea necesară va putea fi operată invocând preţurile curente ale vânzătorului şi utilizând preţul aplicabil la o vânzare de 10 unităţi. Pentru aceasta nu este necesar să fi avut loc o vânzare de 10 unităţi dacă, în urma vânzărilor privind cantităţi diferite, s-a stabilit că preţul curent este corect şi exact. Dar, în absenţa unui astfel de criteriu obiectiv, determinarea valorii în vamă, conform prevederilor art.12, nu este adecvată. la art.82 1. În sensul prezentului articol, mărfurile identice sau similare se consideră că sunt vândute în starea în care au fost importate. Prin "preţul unitar corespunzător vânzării celei mai mari cantităţi totale" se înţelege preţul la care, în cadrul unor vânzări, cel mai mare număr de unităţi sunt vândute către persoane care nu sunt în relaţii de interdependenţă cu vânzătorul mărfii respective, la primul nivel comercial care urmează importului la care se efectuează aceste vânzări. De exemplu: 1) Mărfurile sunt vândute la un preţ curent, care include preţuri unitare favorabile pentru cumpărări în cantităţi relativ mari: |
|||
| Cantitatea de vânzare | Preţ unitar |
Numărul de vânzări | Cantitatea totală vândută la fiecare preţ |
| 1-10 unităţi | 100 | 10 vânzări de 5 unităţi | 65 |
| 5 vânzări de 3 unităţi | |||
| 11-25 unităţi | 95 | 5 vânzări de 11 unităţi | 55 |
| peste 25 unităţi | 90 | 1 vânzare de 30 unităţi | 80 |
| 1 vînzare de 50 unităţi | |||
|
Cel mai mare număr de unităţi vândute la un preţ stabilit este de 80; deci, preţul unitar corespunzător vânzării celei mai mari partide este de 90. 2) Au loc două vânzări. În prima, 500 de unităţi sunt vândute la preţul de 95 de unităţi monetare fiecare. În a doua, 400 de unităţi sunt vândute la preţul de 90 de unităţi monetare fiecare. În acest exemplu, cel mai mare număr de unităţi vândute la un anumit preţ este de 500; deci, preţul unitar corespunzător vânzării celei mai mari partide este de 95. 3) Diverse cantităţi sunt vândute la preţuri diferite: a) vânzări |
|
| Cantitatea la fiecare vânzare | Preţul unitar |
| 40 unităţi | 100 |
| 30 unităţi | 90 |
| 15 unităţi | 100 |
| 50 unităţi | 95 |
| 25 unităţi | 105 |
| 35 unităţi | 90 |
| 5 unităţi | 100 |
|
b) totaluri |
|
| Cantităţi total vândute | Preţul unitar |
| 65 unităţi | 90 |
| 50 unităţi | 95 |
| 60 unităţi | 100 |
| 25 unităţi | 105 |
|
În acest exemplu, numărul cel mai mare de unităţi vândute la un anumit preţ este de 65; deci, preţul unitar corespunzător vânzării celei mai mari partide este de 90. 2. Orice vânzare efectuată în ţara de import, în condiţiile pct.1, către o persoană care furnizează, direct sau indirect, gratuit sau la un preţ redus, oricare dintre componentele specificate la art.74 pct.2) pentru a fi utilizate în producţie şi la vânzare pentru export a mărfurilor importate nu trebuie să fie luată în considerare la stabilirea preţului unitar în sensul art.82. 3. De menţionat că beneficiile şi cheltuielile generale, specificate la art.82, ar trebui să fie considerate ca un tot întreg. Valoarea acestora ar trebui să fie determinată pe baza informaţiilor furnizate de declarant sau în numele acestuia, dacă datele declarantului sunt compatibile cu cele obţinute din vânzările de mărfuri importate de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip în ţara de import. În cazul în care datele declarantului sunt incompatibile cu aceste ultime date, valoarea reţinută pentru beneficiile şi cheltuielile generale poate să se bazeze pe informaţiile acceptabile, altele decât cele care au fost furnizate de declarant sau în numele acestuia. 4. "Cheltuielile generale" cuprind costurile directe şi indirecte de comercializare a mărfurilor respective. 5. Impozitele locale pasibile de plată în legătură cu vânzarea mărfurilor, care nu se supun deducerilor în condiţiile art.82 alin.(5) lit.c), vor fi deduse în baza prevederilor art.82 alin.(5) lit.a). 6. Pentru a determina, conform prevederilor art.82, comisioanele sau beneficiile şi cheltuielile generale la soluţionarea problemei, dacă unele mărfuri sunt "de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip" cu alte mărfuri, se va ţine seama, în fiecare caz concret, de circumstanţele existente. Se vor examina vânzările, în ţara de import, ale grupei sau ale categoriei celei mai restrânse de mărfuri importate de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu mărfurile evaluate, pentru care pot fi prezentate informaţiile necesare. În sensul art.82, prin "mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip" se subînţeleg mărfurile importate atât din aceeaşi ţară din care este importată marfa evaluată, cât şi din alte ţări. 7. În sensul art.82 alin.(2), "data cea mai apropiată" va fi data la care marfa evaluată ori mărfurile identice sau similare importate sunt vândute în cantitate suficientă pentru a stabili preţul unitar. 8. În cazul în care se recurge la modul specificat la art.82 alin.(3), deducerile aferente valorii adăugate prin prelucrare sau transformare ulterioară se vor baza pe date obiective şi cuantificabile, relative la costul acestei lucrări. Calculele se vor efectua pe baza formulelor şi metodelor de calcul folosite în practica de producţie. 9. Metoda de evaluare prevăzută la art.82 alin.(3), în mod obişnuit, nu poate fi aplicată atunci când, în urma prelucrării sau transformării ulterioare, mărfurile importate şi-au pierdut identitatea. Totuşi, pot exista şi cazuri când, deşi mărfurile importate şi-au pierdut identitatea, valoarea adăugată prin prelucrare sau transformare poate fi determinată cu precizie fără dificultate. Pot exista cazuri când mărfurile importate îşi păstrează identitatea, dar constituie o parte atât de neînsemnată a mărfurilor vândute în ţara de import, încât metoda dată de evaluare nu este justificată. Din aceste considerente, situaţiile de acest gen trebuie examinate în fiecare caz aparte. la art.83 1. Valoarea în vamă a mărfii este determinată, de regulă, pe baza informaţiilor existente în ţara de import. Totuşi, în scopul determinării valorii calculate, ar fi necesar să se examineze costul de producţie al mărfii evaluate şi alte informaţii care pot fi obţinute în afara ţării de import. În majoritatea cazurilor, însă, producătorul mărfii este în afara jurisdicţiei autorităţilor ţării de import. Utilizarea metodei valorii calculate va fi în general limitată în cazul când cumpărătorul şi vânzătorul sunt persoane interdependente şi când producătorul este dispus să comunice autorităţilor ţării de import datele necesare în vederea stabilirii costului de producţie şi să acorde facilităţi pentru eventualele verificări. 2. "Costul sau valoarea", specificate la art.80 alin.(3) pct.4) lit.a), vor fi determinate în baza informaţiilor privind producerea mărfii de evaluat furnizate de producător sau în numele acestuia. La baza acestor informaţii vor sta datele evidenţei contabile a producătorului, cu condiţia ca această evidenţă să fie compatibilă cu principiile de contabilitate general admise, aplicate în ţara de origine a mărfii. 3. "Cuantumul profitului", specificat la art.80 alin.(3) pct.4) lit.b), se va determina, în baza informaţiilor prezentate de producător sau în numele acestuia, în cazul în care cifrele comunicate de el sunt compatibile cu cele care caracterizează, în mod obişnuit, vânzările de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu marfa evaluată, produse în ţara de export pentru export, cu destinaţia ţării de import. 4. În acest context "cuantumul profitului şi cheltuielilor generale" trebuie considerat ca un tot întreg. Rezultă că, dacă, într-un anumit caz, beneficiul producătorului este redus, iar cheltuielile sale generale sunt mari, beneficiul şi cheltuielile sale generale, luate în ansamblu, vor putea fi compatibile cu cele care corespund, în mod obişnuit, vânzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip. De exemplu: la lansarea unui produs în ţara de import, producătorul se limitează la un profit nul sau redus pentru a compensa cheltuielile generale sporite, aferente lansării. Dacă producătorul poate demonstra că, datorită circumstanţelor comerciale speciale, el realizează un profit redus la vânzarea mărfii importate, nivelul profitului său efectiv va fi luat în calcul cu condiţia ca el să justifice prin motive comerciale valabile că politica sa de preţuri să reflecte politica de preţuri existentă în ramura de producţie respectivă. O atare situaţie poate apărea, de exemplu, în cazul când producătorii au fost constrânşi să reducă temporar preţurile lor din cauza unei scăderi neprevăzute a cererii sau când aceştia vând mărfuri pentru a completa un sortiment de mărfuri produse în ţara de import, limitându-se la un beneficiu/profit redus în scopul menţinerii competitivităţii. Dacă cifrele beneficiilor şi cheltuielilor generale comunicate de producător nu sunt compatibile cu cele care corespund vânzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip cu marfa evaluată, fabricate de producător cu destinaţia ţării de import, volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale se va baza pe informaţii corespunzătoare, altele decât cele care au fost furnizate de producător sau în numele acestuia. 5. În cazul în care, la determinarea valorii calculate a unei mărfi, se folosesc alte informaţii decât cele furnizate de producător ori în numele acestuia, autoritatea vamală a ţării de import îi comunică declarantului, la cererea acestuia, sursa informaţiilor, datele folosite şi calculele efectuate în baza acestor date, sub rezerva prevederilor că informaţia prezentată de declarant la anunţarea valorii în vamă a mărfii constituie secret comercial, poate fi utilizată de autoritatea vamală exclusiv în scopuri vamale şi nu poate fi transmisă terţelor, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie. art.8 alin.(4). 7. Pentru a determina dacă anumite mărfuri sunt "de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip" cu alte mărfuri, se va ţine seama în fiecare caz de circumstanţe concrete. Pentru a determina cuantumul profitului conform prevederilor art.80 (3) pct.4) lit.b), se va proceda la examinarea vânzărilor de mărfuri pentru export, cu destinaţia ţării de import, din grupa sau din categoria cea mai restrânsă din care face parte marfa evaluată şi pentru care informaţiile necesare pot fi prezentate. În sensul art.80, "mărfurile de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip" trebuie să provină din aceeaşi ţară din care provine marfa evaluată. la art.84 1. Metodele de determinare a valorii în vamă, conform art.84, trebuie să fie cele specificate la art.72 şi la art.80 alin.(3), dar o flexibilitate rezonabilă în aplicarea acestor metode ar fi conformă obiectivelor şi prevederilor acestui articol. 3. Flexibilitatea rezonabilă este aplicabilă, de exemplu, în următoarele situaţii, care nu sunt exhaustive: a) prevederii conform căreia mărfurile identice (similare) ar trebui să fie exportate foarte aproape de momentul sau la momentul exportului mărfii evaluate; b) folosirii valorii mărfurilor identice (similare) importate, produse în altă ţară decât ţara de export a mărfii evaluate, drept bază pentru valoarea în vamă; c) utilizării valorii în vamă a mărfurilor identice (similare) importate, determinate prin aplicarea prevederilor art.82 sau 83; d) prevederii conform căreia mărfurile ar trebui să fie vândute în starea în care au fost importate în sensul art.82 alin.(1); e) prevederii conform căreia mărfurile ar trebui să fie vândute nu mai târziu de 90 de zile de la data importului în sensul art.82 alin.(2). |
|
|
Anexa nr.13 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ANGAJAMENTUL GARANTULUI – GARANŢIE IZOLATĂ I. Angajamentul garantului 1. Subsemnatul (1) ____________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ adresa (2) __________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ garantez solidar la biroul vamal competent (3)_______________________________________ până la atingerea unui cuantum maxim de (4) _______________________________________ ___________________________________________________________________________ în favoarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova orice sumă pentru care persoana care furnizează prezenta garanţie(5): ______________________________________________ poate fi sau poate deveni debitor faţă de Serviciul Vamal, cu datoria constituită din drepturi de import, majorări de întârziere (penalităţi) aplicabile mărfurilor descrise mai jos, acoperite de următoarea operaţiune vamală (6): ____________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ Descrierea mărfurilor (7) ____________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ 2. Subsemnatul (subsemnata) mă oblig să efectuez, la prima cerere scrisă a Serviciului Vamal, plata sumelor cerute, fără a putea să o amân mai mult de 3 de zile de la data cererii, în afară de cazul în care eu sau orice altă persoană interesată stabilesc/stabileşte, înaintea expirării acestui termen, într-un mod considerat satisfăcător de Serviciul Vamal, că regimul special, altul decât regimul de destinaţie finală, a fost încheiat, că supravegherea vamală a mărfurilor în regim de destinaţie finală sau depozitarea temporară s-a încheiat în mod corect sau, în cazul altor operaţiuni decât regimurile speciale şi depozitarea temporară, că situaţia mărfurilor a fost regularizată. Serviciul Vamal, la cererea subsemnatului (subsemnatei) şi pentru motive recunoscute ca fiind valabile, poate să prelungească, dincolo de termenul de 3 de zile de la data cererii de plată, termenul în care subsemnatul (subsemnata) sunt obligat(ă) să efectueze plata sumelor cerute. Cheltuielile generate de acordarea acestui termen suplimentar, în special majorarea de întârziere (penalitatea) şi dobânzile, trebuie să fie calculate astfel încât cuantumul lor să fie echivalent cu cel care ar fi perceput în circumstanţe similare pe piaţa monetară sau financiară a Republicii Moldova. 3. Prezentul angajament este valabil începând cu data aprobării sale de către biroul vamal competent. Subsemnatul (subsemnata) rămân răspunzător (răspunzătoare) de plata oricărei datorii, care a apărut în timpul operaţiunii vamale la care se referă prezentul angajament şi care a început înainte de data intrării în vigoare a unei revocări sau a unei rezilieri a actului de garanţie, chiar dacă cererea de plată a fost făcută ulterior. 4. În sensul prezentului angajament, subsemnatul (subsemnata) îmi dau adresa de serviciu |
|
| Nr. crt. | Numele şi prenumele sau denumirea societăţii, adresa completă |
|
Subsemnatul (subsemnata) recunosc că toată corespondenţa, avizele şi toate formalităţile sau procedurile referitoare la prezentul angajament, adresate sau efectuate în scris la una dintre adresele de serviciu, vor fi acceptate ca fiindu-mi remise cum se cuvine. Subsemnatul (subsemnata) recunosc competenţa instanţelor din localităţile în care am o adresă de serviciu. Subsemnatul (subsemnata) mă angajez să menţin adresa de serviciu sau, dacă sunt obligat(ă), să modific una sau mai multe dintre adresele de serviciu, să informeze în prealabil Serviciul Vamal. Întocmit la _________________ la data de ____________________________(8) ______________________________________________________________ (Semnătura)(9) II. Aprobarea de către biroul vamal competent Biroul vamal competent_____________________________________________(10). Angajamentul garantului a fost aprobat la data de __________ pentru a acoperi operaţiunea vamală efectuată în temeiul declaraţiei vamale/declaraţiei de depozitare temporară nr.___ din ______________ (11) __________________________________________________________________ (Ştampila şi semnătura) (11). ______________________ (1) Denumirea garantului. (2) Adresa completă. (3) Denumirea biroului vamal competent la care se garantează solidar cuantumul drepturilor de import. (4) Cuantumul maxim în care se constituie garanţia. (5) Numele şi prenumele sau denumirea operatorului economic şi adresa completă a persoanei care furnizează garanţia. (6) A se introduce una dintre următoarele operaţiuni vamale: (a) depozitare temporară; (b) regim de tranzit; (c) regim de antrepozitare vamală; (d) regim de admitere temporară cu scutire totală de taxe la import; (e) regim de perfecţionare active; (f) regim de destinaţie finală; (g) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, fără plată amânată; (h) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, cu plată amânată; (i) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu art.177 din Codul vamal nr.95/2021; (j) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu art.164 din Codul vamal nr.95/2021; (k) regim de admitere temporară cu scutire parţială de taxe la import; (l) dacă este vorba despre un alt tip de operaţiune, a se preciza. (7) Descrierea mărfurilor: denumirea mărfii, codul tarifar, ţara de origine, cantitatea (8) Locul şi data întocmirii angajamentului. (9) Semnatarul trebuie să scrie de mână, înainte de semnătură, următoarea menţiune: "Garanţie pentru suma de ________" (se trece suma în litere). (10) Denumirea biroului vamal competent. (11) A se completa de către biroul unde mărfurile au fost plasate sub regim sau au fost în depozit temporar. |
|
[Anexa nr.13 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.131 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ANGAJAMENTUL GARANTULUI – GARANŢIE IZOLATĂ I. Angajamentul garantului 1. Subsemnatul (1) __________________________, adresa (2) _____________________________, garantez solidar la biroul vamal competent (3)____________________________ până la atingerea unui cuantum maxim de (4)_____________________________________ în favoarea Serviciului Vamal orice sumă pentru care persoana care furnizează prezenta garanţie, în calitate de altă persoana în conformitate cu art.98 alin.(2) din Codul vamal nr.95/2021 (5)________________________ pentru (5.1) _________________________, care poate fi sau deveni debitor faţă de Serviciul Vamal cu datoria constituită din drepturi de import, majorări de întârziere (penalităţi) aplicabile mărfurilor descrise mai jos, acoperite de următoarea operaţiune vamală (6): _____________________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________________ Descrierea mărfurilor (7) _____________________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________________. 2. Subsemnatul (subsemnata) mă oblig să efectuez, la prima cerere scrisă a Serviciului Vamal, plata sumelor cerute, fără a putea să o amân mai mult de 3 zile de la data cererii, în afară de cazul în care eu sau orice altă persoană interesată stabilesc/stabileşte, înaintea expirării acestui termen, într-un mod considerat satisfăcător de către Serviciul Vamal, că regimul special, altul decât regimul de destinaţie finală, a fost încheiat, că supravegherea vamală a mărfurilor în regim de destinaţie finală sau depozitarea temporară s-a încheiat în mod corect sau, în cazul altor operaţiuni decât regimurile speciale şi depozitarea temporară, că situaţia mărfurilor a fost regularizată. Serviciul Vamal, la cererea subsemnatului (subsemnatei) şi pentru motive recunoscute ca fiind valabile, poate să prelungească, dincolo de termenul de 3 zile de la data cererii de plată, termenul în care subsemnatul (subsemnata) este obligat (ă) să efectueze plata sumelor cerute. Cheltuielile generate de acordarea acestui termen suplimentar, în special majorarea de întârziere (penalitatea) şi dobânzile, trebuie să fie calculate astfel încât cuantumul lor să fie echivalent cu cel care ar fi perceput în circumstanţe similare pe piaţa monetară sau financiară a Republicii Moldova. 3. Prezentul angajament este valabil începând cu data aprobării sale de către biroul vamal competent. Subsemnatul (subsemnata) rămâne răspunzător (răspunzătoare) de plata oricărei datorii care a apărut în timpul operaţiunii vamale la care se referă prezentul angajament şi care a început înainte de data intrării în vigoare a revocării sau a anulării angajamentului garantului, chiar dacă cererea de plată a fost făcută ulterior. 4. În sensul prezentului angajament, subsemnatul (subsemnata) îmi dau adresa de serviciu |
|
| Nr. crt. | Numele şi prenumele, sau denumirea societăţii, şi adresa completă |
|
Subsemnatul (subsemnata) recunosc că toată corespondenţa, avizele şi toate formalităţile sau procedurile referitoare la prezentul angajament, adresate sau efectuate în scris la una dintre adresele de serviciu vor fi acceptate ca fiindu-mi remise cum se cuvine. Subsemnatul (subsemnata) recunosc competenţa instanţelor din localităţile în care am o adresă de serviciu. Subsemnatul (subsemnata) mă angajez să menţin adresa de serviciu sau, dacă sunt obligat (ă) să modific una sau mai multe dintre adresele de serviciu, să informeze în prealabil Serviciul Vamal. Întocmit la _________________________ la data de __________________________(8) _____________________________________________________________________________________ (semnătura) (9) II. Aprobarea de către biroul vamal competent Biroul vamal competent _____________________________________________ (10) Angajamentul garantului a fost aprobat la data de __________, pentru a acoperi operaţiunea vamală efectuată în temeiul declaraţiei vamale/declaraţiei de depozitare temporară nr._______ din _________________________ (11)_____________________________________________________________________________________ (Ştampila şi semnătura) (11). ______________________ Note: (1) Denumirea garantului. (2) Adresa completă. (3) Denumirea biroului vamal competent la care se garantează solidar cuantumul drepturilor de import. (4) Cuantumul maxim în care se constituie garanţia. (5) Se completează obligatoriu, în cazul în care garanţia este furnizată de o altă persoană decât debitorul, cu indicarea numelui şi a prenumelui sau a denumirii operatorului economic care furnizează garanţia şi adresa completă a acestuia. (5.1) Numele şi prenumele sau denumirea operatorului economic (debitorului vamal) şi adresa completă a acestuia. (6) A se introduce una dintre următoarele operaţiuni vamale: (a) depozitare temporară; (b) regim de tranzit; (c) regim de antrepozitare vamală; (d) regim de admitere temporară cu scutire totală de taxe la import; (e) regim de perfecţionare activă; (f) regim de destinaţie finală; (g) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, fără plată amânată; (h) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, cu plată amânată; (i) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu art.177 din Codul vamal nr.95/2021; (j) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu art.164 din Codul vamal nr.95/2021; (k) regim de admitere temporară cu scutire parţială de taxe la import; (l) dacă este vorba despre un alt tip de operaţiune, a se preciza; (7) Descrierea mărfurilor: denumirea mărfii, codul tarifar, ţara de origine, cantitatea. (8) Locul şi data întocmirii angajamentului. (9) Semnatarul trebuie să scrie de mână, înainte de semnătură, următoarea menţiune: “Garanţie pentru suma de _____________________________________________________”. (se scrie suma cu litere) (10) Denumirea biroului vamal competent. (11) A se completa de către biroul unde mărfurile au fost plasate sub regim sau au fost în depozit temporar. |
|
[Anexa nr.131 introdusă prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.14 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ANGAJAMENTUL GARANTULUI – GARANŢIE IZOLATĂ SUB FORMĂ DE TITLURI (VOUCHER) I. Angajamentul garantului 1. Subsemnatul (1)……………………….................................................. adresa(2) ……………………………...................................................….. garantez solidar la biroul vamal competent (3) ....................................... ……………………………………...................................………………....... în favoarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova pentru orice sumă pentru care titularul regimului poate fi sau deveni debitor cu datoria constituită din drepturi de import, majorări de întârziere (penalităţi) datorate în legătură cu importul sau exportul mărfurilor plasate sub regimul de tranzit, cu privire la care subsemnatul (subsemnata) mă angajez să eliberez titluri de garanţie izolată de până la maximum 10 000 EUR per titlu (4). 2. Subsemnatul (subsemnata) mă oblig să efectuez, la prima cerere scrisă a Serviciului Vamal, plata sumelor cerute, fără a putea să o amân cu mai mult de 3 de zile de la data cererii, în valoare de maximum 10 000 EUR per titlu de garanţie izolată, cu excepţia cazului în care eu sau orice persoană interesată stabilesc/stabileşte, înaintea expirării acestui termen, într-un mod considerat satisfăcător de Serviciul Vamal, că operaţiunea a fost încheiată. Serviciul Vamal poate, la cererea subsemnatului (subsemnatei) şi pentru motive recunoscute ca fiind valabile, să prelungească, dincolo de termenul de 3 de zile de la data depunerii cererii de plată, termenul în care subsemnatul (subsemnata) sunt obligat (ă) să efectuez plata sumelor cerute. Cheltuielile generate de acordarea acestui termen suplimentar, în special dobânzile, trebuie să fie calculate astfel încât cuantumul lor să fie echivalent cu cel care ar fi perceput în circumstanţe similare pe piaţa monetară sau financiară a Republicii Moldova. 3. Prezentul angajament este valabil începând cu data aprobării sale de către biroul vamal competent. Subsemnatul (subsemnata) rămân răspunzător (răspunzătoare) de plata oricărei datorii care a apărut în timpul operaţiunii de tranzit la care se referă prezentul angajament şi care a început înainte de data intrării în vigoare a oricărei revocări sau rezilieri a actului de garanţie, chiar dacă cererea de plată a fost făcută ulterior. 4. În sensul prezentului angajament, subsemnatul (subsemnata) prezint adresa de serviciu: |
|
| Nr. | Numele şi prenumele, sau denumirea societăţii, şi adresa completă |
|
Subsemnatul (subsemnata) mă angajez că toată corespondenţa, avizele şi toate formalităţile sau procedurile referitoare la prezentul angajament, adresate sau efectuate în scris la una dintre adresele de serviciu, sunt acceptate ca fiindu-mi remise cum se cuvine. Subsemnatul (subsemnata) mă angajez competenţa instanţelor din localităţile în care am o adresă de serviciu. Subsemnatul (subsemnata) mă angajez să menţin adresa de serviciu sau, dacă sunt obligat (ă) să modific una sau mai multe dintre adresele de serviciu, să informeze în prealabil biroul vamal competent în legătură cu acest lucru. Întocmit la ………………….la data de ......................................……………. (5) …………………………….........................................................…………….. (Semnătura)(6) II. Aprobarea de către biroul vamal competent Biroul vamal competent ………………............................................................(7). Angajamentul garantului a fost aprobat la data..............................................(8) Adresa completă………………....…………………….......................................(9) ..................................................................................................................... (Ştampila şi semnătura) (10) ______________________ (1) Denumirea garantului. (2) Adresa completă. (3) Denumirea biroul vamal competent la care se garantează solidar cuantumul drepturilor de import. (4) Valoarea titlului. (5) Locul şi data întocmirii angajamentului (6) Semnătura trebuie să fie precedată de următoarea menţiune, scrisă de mână de către semnatar: "Valabil ca titlu de garanţie". (7) Denumirea biroului vamal competent. (8) Menţiunile privind aprobarea angajamentului garantului. (9) Adresa biroul vamal competent. (10) A se completa de către biroul unde mărfurile au fost plasate sub regim de tranzit. |
|
[Anexa nr.14 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.15 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
TC 32 – VOUCHER DE GARANŢIE IZOLATĂ A 000 000 Emise de către ………………………………………………………………………….........................………… …………………………………………………………………………………………........................…………… (numele şi adresa persoanei fizice sau societăţii) (angajamentul garantului acceptat la data de …………………………………...................………………… de către biroul vamal din ......................................................................................................................) ______________________________________________________________________________________ Acest voucher, emis la data de ………………………….este valabil pentru o sumă de până la echivalentul MDL de 10 000 EUR pentru o operaţiune de tranzit care începe nu mai târziu de …………………....................…………….. şi pentru care titularul procedurii este ………………………………………....................…..................... …………………………………………………………………………………….......................………............ (numele şi adresa persoanei fizice sau societăţii) ……..……………………………......... ……………………………………......... (semnătura titularului procedurii)2) (semnătura şi ştampila garantului) |
|
VERSO |
|
A se completa de către biroul vamal de plecare Operaţiune de tranzit efectuată sub documentul T1, T2, T2F 3) Înregistrată la data de ……….....................…… sub nr.…………..…………................. de către biroul vamal ……………………………………………………………………....... …………………………………… ……………………………...................... (ştampila oficială) (semnătura) |
|
Cerinţe tehnice pentru voucher . (1) Bonul se tipăreşte pe hârtie fără pastă mecanică, îmbrăcată pentru scris şi cu o greutate de cel puţin 55 g/m2. (2) Voucherul trebuie să aibă un fundal imprimat cu model ghiloş în roşu, astfel încât să evidenţieze orice falsificare prin mijloace mecanice sau chimice. Hârtia trebuie să fie albă. (3) Formatul voucherului va fi de 148 pe 105 milimetri. (4) Voucherul trebuie să conţină numele şi adresa imprimantei sau o marcă prin care aceasta poate fi identificată şi un număr de identificare. ____________________ 1) suma în MDL corespunzătoare la 10 000 EUR; 2) semnătura este opţională; 3) ştergeţi după cum este necesar. |
|
Anexa nr.16 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ANGAJAMENTUL GARANTULUI – GARANŢIE GLOBALĂ I. Angajamentul garantului 1. Subsemnatul (1) _____________________________________________ adresa(2) ____________________________________________________ garantez solidar la biroul vamal competent (3) ________________________ până la atingerea unui cuantum maxim de(4) _________________________ în favoarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova pentru orice sumă pentru care persoana furnizează prezenta garanţie (5) ___________________________________________________________ poate fi sau deveni debitor faţă de Serviciul Vamal cu datoria constituită din drepturi de import, majorări de întârziere (penalităţi), care pot apărea în privinţa mărfurilor acoperite de operaţiunea vamală indicată la punctele 1a şi/sau 1b. Cuantumul maxim al garanţiei este constituit dintr-o sumă de: ____________________________________________________________ (a) reprezentând 100/50/30%(6) din partea cuantumului de referinţă care corespunde unui cuantum al datoriilor vamale, majorărilor de întârziere (penalităţilor), care pot să apară echivalent cu suma cuantumurilor enumerate la punctele 1a şi/sau 1b_______________________________________ (b) reprezentând 100/30%(7) din partea cuantumului de referinţă care corespunde unui cuantum al datoriilor vamale, majorărilor de întârziere (penalităţilor), care au apărut echivalent cu suma cuantumurilor enumerate la punctul 1b. 1a. Sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare unui cuantum al datoriilor vamale şi, dacă este cazul, majorărilor de întârziere (penalităţilor) care pot să apară sunt următoarele, pentru fiecare dintre scopurile enumerate mai jos (8): (a) depozitare temporară - ____, (b) regim de tranzit - ____, (c) regim de antrepozitare vamală - ____, (d) regim de admitere temporară cu scutire totală de taxe la import - ____, (e) regim de perfecţionare activă - ____, (f) regim de destinaţie finală - ____, (g) dacă este vorba despre un alt tip de operaţiune, a se preciza - ____ 1b. Sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare unui cuantum al datoriilor vamale şi, dacă este cazul, al altor taxe, care au apărut sunt următoarele, pentru fiecare dintre scopurile enumerate mai jos (9): (a) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, fără plată amânată -, (b) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, cu plată amânată -, (c) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu articolul 164 din Cod - ____, (d) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu articolul 177 din Cod - ____, (e) regim de admitere temporară cu scutire parţială de drepturi de import ____, (f) regim de destinaţie finală - ____, (g) dacă este vorba despre un alt tip de operaţiune, a se preciza - ____. 2. Subsemnatul (subsemnata) mă oblig să efectuez, la prima cerere scrisă a biroului vamal competent, plata sumelor cerute, fără a putea să o amân mai mult de 3 de zile de la data cererii, în afară de cazul în care eu sau orice altă persoană interesată stabilesc/stabileşte, înaintea expirării acestui termen, într-un mod considerat satisfăcător de Serviciul Vamal, că regimul special, altul decât regimul de destinaţie finală, a fost încheiat, că supravegherea vamală a mărfurilor în regim de destinaţie fiscală sau depozitarea temporară s-a încheiat în mod corect sau, în cazul altor operaţiuni decât regimurile speciale şi depozitarea temporară, că situaţia mărfurilor a fost regularizată. Serviciul Vamal, la cererea subsemnatului (subsemnatei) şi pentru motive recunoscute ca fiind valabile, poate să prelungească, dincolo de termenul de 3 de zile de la data cererii de plată, termenul în care subsemnatul (subsemnata) sunt obligat (ă) să efectuez plata sumelor cerute. Cheltuielile generate de acordarea acestui termen suplimentar, în special majorarea de întârziere (penalitatea) şi dobânzile, trebuie să fie calculate astfel încât cuantumul lor să fie echivalent cu cel care ar fi perceput în circumstanţe similare pe piaţa monetară sau financiară a Republicii Moldova. Din acest cuantum pot fi scăzute sumele deja plătite în baza prezentului angajament numai dacă subsemnatul (subsemnata) sunt invitat (ă) să plătesc o datorie care a apărut cu ocazia unei operaţiuni vamale care a început înaintea primirii cererii de plată amintită mai sus în termen de 3 de zile de la primirea ei. 3. Prezentul angajament este valabil începând cu data aprobării sale de către biroul vamal competent. Subsemnatul (subsemnata) rămân răspunzător (răspunzătoare) de plata oricărei datorii care a apărut în timpul operaţiunii vamale la care se referă prezentul angajament şi care a început înainte de data intrării în vigoare a unei revocări sau a unei rezilieri a actului de garanţie, chiar dacă cererea de plată a fost făcută ulterior. 4. În sensul prezentului angajament, subsemnatul (subsemnata) îmi dau adresa de serviciu |
|
| Nr. | Numele şi prenumele, sau denumirea societăţii, şi adresa completă |
|
Subsemnatul (subsemnata) recunosc că toată corespondenţa, avizele şi toate formalităţile sau procedurile referitoare la prezentul angajament, adresate sau efectuate în scris la una dintre adresele de serviciu, sunt acceptate ca fiindu-mi remise cum se cuvine. Subsemnatul (subsemnata) mă angajez să menţin adresa de serviciu sau, dacă sunt obligat (ă) să modific una sau mai multe dintre adresele de serviciu, să informez în prealabil Serviciul Vamal în legătură cu acest lucru. Subsemnatul (subsemnata) recunosc competenţa instanţelor din localităţile în care am o adresă de serviciu Întocmit la _________________la data de ______________________(10) _______________________________________________________ (semnătura)(11) II. Aprobarea de către biroul vamal competent Biroul vamal competent (12) _____________________________________ Angajamentul garantului acceptat la data de (13)_____________________ ___________________________________________________________ (ştampila şi semnătura)(14) __________________________ (1) Denumirea garantului. (2) Adresa completă. (3) Denumirea biroului vamal competent la care se garantează solidar cuantumul drepturilor de import. (4) Cuantumul maxim în care se constituie garanţia. (5) Numele şi prenumele sau denumirea operatorului economic, şi adresa completă a persoanei care furnizează garanţia. (6) Una dintre următoarele valori: 100, 50 sau 30; (7) Una dintre următoarele valori: 100 sau 30; (8) A se introduce operaţiunile şi regimurile vamale, precum şi sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare drepturilor de import care pot apărea. (9) A se introduce operaţiunile şi regimurile vamale, precum şi sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare drepturilor de import care au apărut. (10) Locul şi data întocmirii angajamentului. (11) Semnatarul documentului trebuie să scrie de mână, înainte de semnătură, următoarea menţiune: "Garanţia pentru suma de _____" (se scrie suma în litere). (12) Denumirea biroului vamal competent. (13) Menţiunile privind aprobarea angajamentului garantului (14) A se completa de către biroul unde mărfurile au fost plasate sub regim sau au fost în depozit temporar. |
|
[Anexa nr.16 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.161 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ANGAJAMENTUL GARANTULUI – GARANŢIE GLOBALĂ I. Angajamentul garantului 1. Subsemnatul (1) _________________________________________________________________________, adresa (2) ________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________________, garantez solidar la biroul vamal competent (3) ______________________________________, până la atingerea unui cuantum maxim de (4) _______________________________________, în favoarea Serviciului Vamal orice sumă pentru care persoana care furnizează prezenta garanţie, în calitate de altă persoană în conformitate cu art.98 alin.(2) din Codul vamal nr.95/2021 (5) ______________________________ pentru (5.1)__________________________, care poate fi sau deveni debitor faţă de Serviciul Vamal cu datoria constituită din drepturi de import, majorări de întârziere (penalităţi) care pot apărea în privinţa mărfurilor acoperite de operaţiunea vamală indicată la punctele 1a şi/sau 1b. Cuantumul maxim al garanţiei este constituit dintr-o sumă de: _____________________________________________________________________________________________ (a) reprezentând 100/50/30% (6) din partea cuantumului referinţă care corespunde unui cuantum al datoriilor vamale, majorărilor de întârziere (penalităţilor) care pot să apară, echivalent cu suma cuantumurilor enumerate la punctele 1a şi/sau 1b; _____________________________________________________________________________________________ (b) reprezentând 100/30% (7) din partea cuantumului de referinţă care corespunde unui cuantum al datoriilor vamale, majorărilor de întârziere (penalităţilor) care au apărut, echivalent cu suma cuantumurilor enumerate la punctul 1b. 1a. Sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare unui cuantum al datoriilor vamale şi, dacă este cazul, majorărilor de întârziere (penalităţilor) care pot să apară sunt următoarele pentru fiecare dintre scopurile enumerate mai jos (8): (a) depozitare temporară - ____, (b) regim de tranzit - ____, (c) regim de antrepozitare vamală - ____, (d) regim de admitere temporară cu scutire totală de taxe la import - ____, (e) regim de perfecţionare activă - ____, (f) regim de destinaţie finală - ____, (g) dacă este vorba despre un alt tip de operaţiune, a se preciza - ____. 1b. Sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare unui cuantum al datoriilor vamale şi, dacă este cazul, al altor taxe care au apărut sunt următoarele pentru fiecare dintre scopurile enumerate mai jos (9): (a) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, fără plată amânată - ____, (b) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale standard, cu plată amânată - _____, (c) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu articolul 164 din Cod -___, (d) punerea în liberă circulaţie în temeiul unei declaraţii vamale depuse în conformitate cu articolul 177 din Cod - ___, (e) regim de admitere temporară cu scutire parţială de drepturi de import____, (f) regim de destinaţie finală - ____, (g) dacă este vorba despre un alt tip de operaţiune, a se preciza -____. 2. Subsemnatul (subsemnata) mă oblig să efectuez, la prima cerere scrisă a Serviciului Vamal, plata sumelor cerute, fără a putea să o amân mai mult de 3 zile de la data cererii, în afară de cazul în care eu sau orice altă persoană interesată stabilesc/stabileşte, înaintea expirării acestui termen, într-un mod considerat satisfăcător de Serviciul Vamal, că regimul special, altul decât regimul de destinaţie finală, a fost încheiat, că supravegherea vamală a mărfurilor în regim de destinaţie finală sau depozitarea temporară s-a încheiat în mod corect sau, în cazul altor operaţiuni decât regimurile speciale şi depozitarea temporară, că situaţia mărfurilor a fost regularizată. Serviciul Vamal, la cererea subsemnatului (subsemnatei) şi pentru motive recunoscute ca fiind valabile, poate să prelungească, dincolo de termenul de 3 zile de la data cererii de plată, termenul în care subsemnatul (subsemnata) este obligat (ă) să efectueze plata sumelor cerute. Cheltuielile generate de acordarea acestui termen suplimentar, în special majorarea de întârziere (penalitatea) şi dobânzile, trebuie să fie calculate astfel încât cuantumul lor să fie echivalent cu cel care ar fi perceput în circumstanţe similare pe piaţa monetară sau financiară a Republicii Moldova. Din acest cuantum pot fi scăzute sumele deja plătite în baza prezentului angajament numai dacă subsemnatul (subsemnata) este invitat (ă) să plătească o datorie care a apărut cu ocazia unei operaţiuni vamale care a început înaintea primirii cererii de plată amintită mai sus în termen de 3 zile de la primirea ei. 3. Prezentul angajament este valabil începând cu data aprobării sale de către biroul vamal competent. Subsemnatul (subsemnata) rămâne răspunzător (răspunzătoare) de plata oricărei datorii care a apărut în timpul operaţiunii vamale la care se referă prezentul angajament şi care a început înainte de data intrării în vigoare a revocării sau a anulării angajamentului garantului, chiar dacă cererea de plată a fost făcută ulterior. 4. În sensul prezentului angajament, subsemnatul (subsemnata) indică adresa de serviciu. |
|
| Nr. | Numele şi prenumele, sau denumirea societăţii, şi adresa completă |
|
Subsemnatul (subsemnata) recunosc că toată corespondenţa, avizele şi toate formalităţile sau procedurile referitoare la prezentul angajament, adresate sau efectuate în scris la una dintre adresele de serviciu, sunt acceptate ca fiindu-mi remise cum se cuvine. Subsemnatul (subsemnata) mă angajez să menţin adresa de serviciu sau, dacă sunt obligat (ă) să modific una sau mai multe dintre adresele de serviciu, să informez în prealabil Serviciul Vamal în legătură cu acest fapt. Subsemnatul (subsemnata) recunosc competenţa instanţelor din localităţile în care am o adresă de serviciu. Întocmit la ________________________la data de __________________________(10) ________________ (semnătura) (11) II. Aprobarea de către biroul vamal competent Biroul vamal competent (12) ________________________________________________________ Angajamentul garantului acceptat la data de (13) ________________________________________ _______________________________________________________________________________ (Ştampila şi semnătura) (14) Note: (1) Denumirea garantului. (2) Adresa completă. (3) Denumirea biroului vamal competent la care se garantează solidar cuantumul drepturilor de import. (4) Cuantumul maxim în care se constituie garanţia. (5) Se completează obligatoriu, în cazul în care garanţia este furnizată de o altă persoană decât debitorul, cu indicarea numelui şi a prenumelui sau a denumirii operatorului economic care furnizează garanţia şi adresa completă a acestuia. (5.1) Numele şi prenumele sau denumirea operatorului economic (debitorului vamal) şi adresa completă a acestuia. (6) Una dintre următoarele valori: 100, 50 sau 30. (7) Una dintre următoarele valori: 100 sau 30. (8) A se introduce operaţiunile şi regimurile vamale, precum şi sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare drepturilor de import care pot apărea. (9) A se introduce operaţiunile şi regimurile vamale, precum şi sumele care fac parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare drepturilor de import care au apărut. (10) Locul şi data întocmirii angajamentului. (11) Semnatarul documentului trebuie să scrie de mână, înainte de semnătură, următoarea menţiune: “Garanţia pentru suma de _______________________________________________”. (se scrie suma cu litere) (12) Denumirea biroului vamal competent. (13) Menţiunile privind aprobarea angajamentului garantului. (14) A se completa de către biroul unde mărfurile au fost plasate sub regim sau au fost în depozit temporar. |
|
[Anexa nr.161 introdusă prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.17 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 CERERE DE RESTITUIRE A SUMELOR PLĂTITE ÎN PLUS Denumirea persoanei ______________________________________________________________ Codul fiscal ______________________________________________________________________ Adresa _________________________________________________________________________ (adresa juridică, telefonul de contact, adresa electronică) În baza (legii, articolului) ___________________________________________________________, solicit ca suma plătită în plus în mărime de __________________________________________(lei), (cu cifre şi în litere) formată în urma transferării (constatării etc.) la data _______ luna __________ anul ______: _____________________________________________________________________________ (se indică data şi numărul dispoziţiei de plată (dispoziţiei incaso), data şi numărul DV, _____________________________________________________________________________ data şi numărul deciziei de regularizare, data şi numărul deciziei instanţei judecătoreşti _____________________________________________________________________________ (altei instanţe) şi alte date care pot confirma justeţea depunerii prezentei Cereri) a) să fie utilizată la stingerea prin compensare a datoriilor faţă de bugetul public naţional _____________________________________________________________________________ (se indică denumirea impozitului şi/sau a altor plăţi obligatorii, codul IBAN şi suma) b) să fie trecută în contul viitoarelor obligaţii la bugetul public naţional _____________________________________________________________________________ (se indică denumirea impozitului şi/sau a altor plăţi obligatorii, codul IBAN şi suma) c) să fie restituită la contul bancar al plătitorului vamal, cod IBAN ______________________ în ________________________________________________________________________. (se indică denumirea băncii, suma) La cerere se anexează următoarele documente: 1. _____________________________________________________________________ 2. _____________________________________________________________________ 3. _____________________________________________________________________ Administratorul ______________________________________________________ (numele, prenumele şi semnătura administratorului) Contabilul __________________________________________________________ (numele, prenumele şi semnătura persoanei cu funcţie de răspundere) |
[Anexa nr.17 modificată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.18 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECIZIE nr._____ din ___________________ privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor al cărei termen de prescripţie a expirat Eu, ___________________________________________________________________________, (numele, prenumele) Conducător al ___________________________________________________________________ (denumirea organului vamal/aparatului central/biroului vamal) am examinat informaţia privind sumele debitoriale ______________________________________________________________________________ (se indică documentele care confirmă expirarea termenului de prescripţie) _______________________________________________________________________________. În corespundere cu art.125 din Codul vamal al Republicii Moldova, DECID: de a stinge, prin prescripţie, pentru debitorul, cod fiscal nr.____________ denumirea/numele, prenumele _____________________, datoria vamală, majorările de întârziere (penalităţile), amenzile şi contravaloarea mărfurilor în sumă de ____________ lei. (lei) |
||||
| Codul/paragraful clasificaţiei bugetare | Total | Datoria vamală, majorările de întârziere (penalităţile), amenzile şi contravaloarea mărfurilor | ||
| Plăţi de bază |
Majorare de întârziere |
Amendă | ||
|
TOTAL |
||||
|
Conducătorul (directorul al Serviciului Vamal sau conducătorul Biroului Vamal) L.Ş. |
______________________________ (numele, prenumele persoanei cu funcţie de răspundere) |
|||
|
Executor ______________________________________________ (numele, prenumele secretarului Comisiei, numărul de telefon) |
||||
[Anexa nr.18 completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.19 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Registrul evidenţei deciziilor privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor al căror termen de prescripţie a expirat (lei) |
|||||||
| Nr. de înregistrare | Denumirea/numele, prenumele debitorului, codul IDNO/IDNP | Data şi numărul deciziei | Datoria vamală, majorările de întârziere (penalităţile), amenzile şi contravaloarea mărfurilor stinse prin prescripţie | Responsabil de efectuarea înscrierilor în registru (numele, prenumele, funcţia, data) | |||
| cod/paragraf al clasificaţiei bugetare | total | inclusiv | |||||
| plăţi de bază | majorare de întârziere | ||||||
|
Conducătorul (subdiviziunea responsabilă a Serviciului Vamal sau conducătorul Biroului Vamal) L.Ş. |
______________________________ (numele, prenumele persoanei cu funcţie de răspundere) |
||||||
|
Executor ___________________________________________ (numele, prenumele secretarului Comisiei, numărul de telefon) |
|||||||
[Anexa nr.19 completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.20 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECIZIE nr._____ din ___________________ privind stingerea sumelor plătite în plus al căror termen de prescripţie a expirat Eu, ________________________________________________________________, (numele, prenumele) conducător al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, am examinat Informaţia generalizată din fişele personale de evidenţă ale persoanelor privind sumele creditoriale şi în corespundere cu art.266 din Codul fiscal, DECID: de a stinge, prin prescripţie, pentru persoanele, conform anexei din Informaţia nr.____________, a sumelor plătite în plus în sumă de ____________ lei. (lei) |
|
| Codul /paragraful clasificaţiei bugetare | Total sume plătite în plus |
|
Total |
|
|
Conducătorul (director al Serviciului Vamal) L.Ş. |
______________________________ (numele, prenumele persoanei cu funcţie de răspundere) |
|
Executor _______________________________________________ (numele, prenumele secretarului Comisiei, numărul de telefon) |
|
|
Anexa nr.21 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Registrul evidenţei deciziilor privind stingerea sumelor plătite în plus al căror termen de prescripţie a expirat (lei) |
|||||||
| Nr. de înregistrare | Denumirea/numele, prenumele persoanei plătitorului vamal, codul fiscal | Data şi numărul deciziei | Suma plătită în plus stinsă prin prescripţie | Responsabil de efectuarea înscrierilor în registru (numele, prenumele, funcţia, data) | |||
| cod/paragraf al clasificaţiei bugetare | total | inclusiv | |||||
| plăţi de bază | majorare de întârziere | ||||||
|
Conducătorul (subdiviziunea responsabilă a Serviciului Vamal) L.Ş. |
______________________________ (numele, prenumele persoanei cu funcţie de răspundere) |
||||||
|
Executor ___________________________________________ (numele, prenumele secretarului Comisiei, numărul de telefon) |
|||||||
|
Anexa nr.22 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECIZIE nr._____ din ___________________ privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor prin scădere Eu, _____________________________________________________________________, (numele, prenumele) conducător al ___________________________________________________________________, (denumirea organului vamal/Aparatul Central/Biroul Vamal) am examinat informaţia privind sumele debitoriale _______________________________________________________________________________. (se indică documentele justificative) În corespundere cu art.125 din Codul vamal al Republicii Moldova, DECID: de a stinge, prin scădere, pentru debitorul, cod fiscal nr.____________ denumirea/numele, prenumele _____________________, datoria vamală, majorările de întârziere (penalităţile), amenzile şi contravaloarea mărfurilor în sumă de ____________ lei. (lei) |
||||
| Codul/paragraful clasificaţiei bugetare | Total | Datoria vamală, majorările de întârziere (penalităţile),
amenzile şi contravaloarea mărfurilor |
||
| Plăţi de bază | Majorare de întârziere | Amendă | ||
|
TOTAL |
||||
|
Conducătorul (directorul Serviciului Vamal sau conducătorul Biroului Vamal) L.Ş. |
_______________________________ (numele, prenumele persoanei cu funcţie de răspundere) |
|||
|
Executor _____________________________________________ (numele, prenumele secretarului Comisiei, numărul de telefon) |
||||
[Anexa nr.22 completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.23 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Registrul evidenţei deciziilor privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor), a amenzilor şi a contravalorii mărfurilor prin scădere (lei) |
|||||||
| Nr. de înregistrare | Denumirea/numele, prenumele debitorului, codul IDNO/IDNP | Data şi numărul deciziei | Datoria vamală, majorările de întârziere (penalităţile), amenzile şi contravaloarea mărfurilor stinse prin scădere | Responsabil de efectuarea înscrierilor în registru (numele, prenumele, funcţia, data) | |||
| cod/paragraf al clasificaţiei bugetare | total | inclusiv | |||||
| plăţi de bază | majorare de întârziere | ||||||
|
Conducătorul (subdiviziunea responsabilă a Serviciului Vamal sau conducătorul Biroului Vamal) L.Ş. |
______________________________ (numele, prenumele persoanei cu funcţie de răspundere) |
||||||
|
Executor ___________________________________________ (numele, prenumele secretarului Comisiei, numărul de telefon) |
|||||||
[Anexa nr.23 completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.24 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Exemplar de ştampilă specială folosită de emitentul autorizat (dimensiuni: 55 × 25 mm) 1. Stema sau orice alte semne sau litere care caracterizează Republica Moldova. 2. Codul biroului vamal competent. 3. Număr de înregistrare. 4. Data. 5. Emitent autorizat. 6. Numărul autorizaţiei. |
|
Anexa nr.25 La Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 CEREREA de autorizare pentru utilizarea simplificărilor |
||
| 1 Solicitant | Rezervat în scopuri vamale | |
| 1.a. Numărul de identificare al companiei | 1.b. Numărul de referinţă | |
| 1.c. Informaţii de contact | ||
| 1.d. Depunerea declaraţiilor
☐ în nume propriu şi pe seama sa ☐ ca reprezentant direct ☐ ca reprezentant indirect |
||
| 2 Simplificări | ||
| a. ☐ Înscrierea în evidenţa declarantului (IED)
☐ Import ☐ libera circulaţie ☐ antrepozit vamal ☐ perfecţionare activă ☐ admitere temporară ☐ destinaţie finală |
b. ☐ Procedura declaraţiei simplificate
☐ Import ☐ libera circulaţie ☐ antrepozit vamal ☐ perfecţionare activă ☐ admitere temporară ☐ destinaţie finală |
c. ☐ Vămuirea centralizată
☐ declaraţie ☐ declaraţie ☐ IED standard simplificată ☐ Import ☐ libera circulaţie ☐ antrepozit vamal ☐ perfecţionare activa ☐ admitere temporară ☐ destinaţie finală |
|
☐ Export ☐ export ☐ reexport ☐ export pentru perfecţionare pasivă |
☐ Export ☐ export ☐ reexport ☐ export pentru perfecţionare pasivă |
☐ Export ☐ export ☐ reexport ☐ export pentru perfecţionare pasivă |
| 3. Tipul de autorizare (a se introduce codul): __________________ | ||
| 4. a. Operator Economic Autorizat (AEO)
☐ DA ☐ NU |
Nr. _____________________ | |
| 4.b. Autorizaţie/autorizaţii pentru procedurile vamale pentru care vor fi utilizate simplificări | ||
| Tip | Număr de referinţă | Data de expirare |
| 5. Contabilitatea în scopuri vamale a solicitantului | ||
| 5.a. Locul unde este păstrată contabilitatea principală | ||
| 5.b. Tipul de contabilitate | ||
| 6. Forme de continuare | ||
|
Cerere de autorizare a utilizării simplificărilor. Formular de continuare - IMPORT |
||
| Original | 7. Evidenţele privind regimul | |
| 7.a. Locul unde sunt păstrate evidenţele | ||
| 7.b. Tipul de evidenţe | ||
| 7.c. Alte informaţii pertinente | ||
| 8. Tipul mărfurilor | ||
| 8 a Cod NC | Descriere | |
| 8 b Cantitatea totală estimate | 8 c Numărul estimat de tranzacţii | |
| 8 d Valoarea totală în vamă estimată | 8 e Cuantumul mediu al taxelor | |
| 9. Locaţii autorizate de mărfuri/posturi vamale | ||
| a. Locul | b. post vamal responsabil de locul unde se află mărfurile | |
| 10. Posturi vamale competente de plasare a mărfurilor sub un regim vamal | ||
| 11. Post vamal de supraveghere (dacă este cazul) | ||
| 12. Tipul declaraţiei simplificate
Document administrativ unic (DAU) Declaraţie electronică Document comercial sau alt document administrativ a se preciza: _________________________________________ |
||
| 13. Informaţii/condiţii suplimentare | ||
| 14. Sunt de acord cu schimbul de informaţii cu autoritatea vamală în conformitate cu art.9 din Codul vamal. | ||
| Locul şi data | Semnătura şi numele | |
|
Cerere de autorizare a utilizării simplificărilor. Formular de continuare – EXPORT |
||
| Original | 7. Evidenţele privind regimul | |
| 7.a. Locul unde sunt păstrate evidenţele | ||
| 7.b. Tipul de evidenţe | ||
| 7.c. Alte informaţii pertinente | ||
| 8. Tipul mărfurilor | ||
| 8 a Cod NC | Descriere | |
| 8 b Cantitatea totală estimate | 8 c Numărul estimat de tranzacţii | |
| 8 d Cuantumul mediu al taxelor | ||
| 9. Locaţii autorizate de mărfuri/posturi vamale | ||
| a. Locul | b. Post vamal responsabil de locul unde se află mărfurile | |
| 10. Posturi vamale competente de plasare a mărfurilor sub un regim vamal | ||
| 11. Post vamal de supraveghere (dacă este cazul) | ||
| 12. Tipul declaraţiei simplificate
Document administrativ unic (DAU) Declaraţie electronică Document comercial sau alt document administrativ a se preciza: _________________________________________ |
||
| 13. Informaţii/condiţii suplimentare | ||
| 14. Sunt de acord cu schimbul de informaţii cu autoritatea vamală în conformitate cu art.9 Cod Vamal. | ||
| Locul şi data | Semnătura şi numele | |
[Anexa nr.25 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
[Anexa nr.26 abrogată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.27 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Cerere de autorizaţie pentru utilizarea regimului de admitere temporară |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciul Vamal, Biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Informaţia despre mărfuri | |
| 10.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Identificarea mărfurilor |
| 10.1.2.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.2.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.3 | Mărfuri echivalente (opţional) |
| 10.1.3.1 | Codul NC |
| 10.1.3.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.3.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.3.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Locul utilizării | |
| 11.1.1 | Denumirea / Nume |
| 11.1.2 | Cod poştal |
| 11.1.3 | Oraş |
| 11.1.4 | Strada şi numărul |
| 12. Proprietarul mărfurilor | |
| 12.1 | Denumirea / Nume |
| 12.2 | Ţara |
| 12.3 | Cod poştal |
| 12.4 | Oraş |
| 12.5 | Strada şi numărul |
| 13. Documente ataşate | |
| 13.1 | Număr de referinţă |
| 13.2 | Data emiterii |
| 13.3 | Emitent |
| 13.4 | Tipul documentului |
| 13.5 | Termenul de valabilitate |
| 14. Confirm că: | |
| 14.1 | Cererea se depune subdiviziunii competente |
| 14.2 | Toate datele indicate în cerere sunt corecte |
| 14.3 | Toate acte anexate la cerere sunt valabile şi corecte |
|
Cerere de autorizaţie pentru exploatarea spaţiilor de depozitare în scopul antrepozitării vamale a mărfurilor |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, Biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Garanţia | |
| 7.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 7.2 | Valoarea garanţiei |
| 7.2.1 | Valoarea |
| 7.2.2 | Valuta |
| 7.3 | Note |
| 8. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 8.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 9. Mărfuri | |
| 9.1.1 | Codul NC (opţional) |
| 9.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 9.1.3 | Identificarea mărfurilor (opţional) |
| Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) | |
| 9.1.4 | Mărfuri echivalente (opţional) |
| 9.1.4.1 | Codul NC |
| 9.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 9.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 9.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10. Depozitarea mărfurilor autohtone (opţional) | |
| 10.1 | Descrierea mărfurilor autohtone depozitate |
| 11. Informaţia despre spaţii de depozitare | |
| 11.1 | Numărul (opţional) |
| 11.2 | Descrierea spaţiilor de depozitare |
| 11.3 | Adresa |
| 11.3.1 | Cod poştal |
| 11.3.2 | Oraş |
| 11.3.3 | Strada şi numărul |
| 11.4 | Suprafaţa |
| 11.4.1 | Suprafaţa totală |
| 11.4.2 | Suprafaţa (1, 2, etc.) |
| 12. Scoateri temporare | |
| 12.1 | Detalii despre scoateri temporare (opţional) |
| 13. Note | |
| 13.1 | Condiţii economice / alte menţiuni |
| 14. Documente ataşate | |
| 14.1 | Număr de referinţă |
| 14.2 | Data emiterii |
| 14.3 | Emitent |
| 14.4 | Tipul documentului |
| 14.5 | Termenul de valabilitate |
| 15. Confirm că: | |
| 15.1 | Cererea se depune subdiviziunii competente |
| 15.2 | Toate datele indicate în cerere sunt corecte |
| 15.3 | Toate acte anexate la cerere sunt valabile şi corecte |
|
Cerere de autorizaţie pentru utilizarea regimului de perfecţionare activă |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, Biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţămintul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 7.2 | Termenul prezentării decontului de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Mărfuri care urmează a fi prelucrate | |
| 10.1.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Rata de randament |
| 10.1.3 | Identificarea mărfurilor |
| 10.2.3.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.2.3.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4 | Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) |
| 10.1.4.1 | Codul NC |
| 10.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Produse prelucrate | |
| 11.1.1 | Codul NC |
| 11.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 11.1.3 | Cantitatea mărfurilor |
| 11.1.4 | Unitatea de măsură |
| 12. Informaţia suplimentară | |
| 12.1 | Export anticipat (IP EX/IM) |
| 12.1.1 | Perioada de declarare |
| 12.2 | Punerea în liberă circulaţie cu utilizarea decontului de încheiere |
| Informaţia privind decont de încheiere | |
| Informaţia privind calcularea drepturilor de import | |
| 13. Locul prelucrării sau utilizării | |
| 13.1.1 | Denumirea |
| 13.1.2 | Codul poştal |
| 13.1.3 | Oraş |
| 13.1.4 | Strada, numărul |
| 14. Documente ataşate | |
| 14.1 | Număr de referinţă |
| 14.2 | Data emiterii |
| 14.3 | Emitent |
| 14.4 | Tipul documentului |
| 14.5 | Termenul de valabilitate |
| 15. Confirm că: | |
| 15.1 | Cererea se depune subdiviziunii competente |
| 15.2 | Toate datele indicate în cerere sunt corecte |
| 15.3 | Toate acte anexate la cerere sunt valabile şi corecte |
|
Cerere de autorizaţie pentru utilizarea regimului de perfecţionare pasivă |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, Biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 7.2 | Termenul prezentării decontului de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Mărfuri care urmează a fi prelucrate | |
| 10.1.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Rata de randament |
| 10.1.3 | Identificarea mărfurilor |
| 10.2.3.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.2.3.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4 | Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) |
| 10.1.4.1 | Codul NC |
| 10.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Produse prelucrate | |
| 11.1.1 | Codul NC |
| 11.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 11.1.3 | Cantitatea mărfurilor |
| 11.1.4 | Unitatea de măsură |
| 12. Informaţia despre import anticipat (opţional) | |
| 12.1 | Import anticipat produselor de înlocuire |
| Informaţia privind import anticipat produselor de înlocuire | |
| 12.1.1 | Termenul limită (luni) |
| 12.2 | Import anticipat produselor prelucrate (OP IM/EX) |
| Informaţia privind import anticipat a produselor prelucrate (OP IM/EX) | |
| 12.2.1 | Termenul limită (luni) |
| 13.Sistem de schimb standard (opţional) | |
| Informaţia despre sistemul de schimb standard | |
| 13.1 | Tipul sistemului de schimb standard |
| 13.2 | Produse de înlocuire |
| 13.2.1 | Cod NC |
| 13.2.2 | Codul produselor de înlocuire |
| 13.2.3 | Descrierea mărfurilor |
| 13.3 | Descrierea sistemului de schimb standard |
| 14. Locul prelucrării sau utilizării | |
| 14.1 | Denumirea |
| 14.2 | Codul poştal |
| 14.3 | Oraş |
| 14.4 | Strada, numărul |
| 15. Documente ataşate | |
| 15.1 | Număr de referinţă |
| 15.2 | Data emiterii |
| 15.3 | Emitent |
| 15.4 | Tipul documentului |
| 15.5 | Termenul de valabilitate |
| 16. Confirm că: | |
| 16.1 | Cererea se depune subdiviziunii competente |
| 16.2 | Toate datele indicate în cerere sunt corecte |
| 16.3 | Toate acte anexate la cerere sunt valabile şi corecte |
|
Cerere de autorizaţie pentru utilizarea regimului de destinaţie finală |
|
| Nr. crt. | Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, Biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea (cod poştal, oraş, strada şi numărul) |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 7.2 | Termenul prezentării decontului de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Mărfuri care urmează a fi prelucrate | |
| 10.1.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Rata de randament |
| 10.1.3 | Identificarea mărfurilor |
| 10.2.3.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.2.3.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4 | Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) |
| 10.1.4.1 | Codul NC |
| 10.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Produse prelucrate | |
| 11.1.1 | Codul NC |
| 11.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 11.1.3 | Cantitatea mărfurilor |
| 11.1.4 | Unitatea de măsură |
| 12. Locul prelucrării sau utilizării | |
| 12.1.1 | Denumirea |
| 12.1.2 | Codul poştal |
| 12.1.3 | Oraş |
| 12.1.4 | Strada, numărul |
| 13. Documente ataşate | |
| 13.1 | Număr de referinţă |
| 13.2 | Data emiterii |
| 13.3 | Emitent |
| 13.4 | Tipul documentului |
| 13.5 | Termenul de valabilitate |
| 14. Confirm că: | |
| 14.1 | Cererea se depune subdiviziunii competente |
| 14.2 | Toate datele indicate în cerere sunt corecte |
| 14.3 | Toate acte anexate la cerere sunt valabile şi corecte |
[Anexa nr.27 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.28 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Admitere temporară Document justificativ pentru o declaraţie vamală verbală |
|
Anexa nr.29 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Autorizaţie pentru utilizarea regimului de admitere temporară |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Informaţia despre mărfuri | |
| 10.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Identificarea mărfurilor |
| 10.1.2.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.2.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.3 | Mărfuri echivalente (opţional) |
| 10.1.3.1 | Codul NC |
| 10.1.3.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.3.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.3.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Locul utilizării | |
| 11.1.1 | Denumirea / Nume |
| 11.1.2 | Cod poştal |
| 11.1.3 | Oraş |
| 11.1.4 | Strada şi numărul |
| 12. Proprietarul mărfurilor | |
| 12.1 | Denumirea / Nume |
| 12.2 | Ţara |
| 12.3 | Cod poştal |
| 12.4 | Oraş |
| 12.5 | Strada şi numărul |
| 13. Documente ataşate | |
| 13.1 | Număr de referinţă |
| 13.2 | Data emiterii |
| 13.3 | Emitent |
| 13.4 | Tipul documentului |
| 13.5 | Termenul de valabilitate |
|
Autorizaţie pentru exploatarea spaţiilor de depozitare în scopul antrepozitării vamale a mărfurilor |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Garanţia | |
| 7.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 7.2 | Valoarea garanţiei |
| 7.2.1 | Valoarea |
| 7.2.2 | Valuta |
| 7.3 | Note |
| 8. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 8.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 9. Mărfuri | |
| 9.1.1 | Codul NC (opţional) |
| 9.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 9.1.3 | Identificarea mărfurilor (opţional) |
| Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) | |
| 9.1.4 | Mărfuri echivalente (opţional) |
| 9.1.4.1 | Codul NC |
| 9.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 9.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 9.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10. Depozitarea mărfurilor autohtone (opţional) | |
| 10.1 | Descrierea mărfurilor autohtone depozitate |
| 11. Informaţia despre spaţii de depozitare | |
| 11.1 | Numărul (opţional) |
| 11.2 | Descrierea spaţiilor de depozitare |
| 11.3 | Adresa |
| 11.3.1 | Cod poştal |
| 11.3.2 | Oraş |
| 11.3.3 | Strada şi numărul |
| 11.4 | Suprafaţa |
| 11.4.1 | Suprafaţa totală |
| 11.4.2 | Suprafaţa (1, 2, etc.) |
| 12. Scoateri temporare | |
| 12.1 | Detalii despre scoateri temporare (opţional) |
| 13. Note | |
| 13.1 | Condiţii economice / alte menţiuni |
| 14. Documente ataşate | |
| 14.1 | Număr de referinţă |
| 14.2 | Data emiterii |
| 14.3 | Emitent |
| 14.4 | Tipul documentului |
| 14.5 | Termenul de valabilitate |
|
Autorizaţie pentru utilizarea regimului de perfecţionare activă |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 7.2 | Termenul prezentării decontului de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Mărfuri care urmează a fi prelucrate | |
| 10.1.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Rata de randament |
| 10.1.3 | Identificarea mărfurilor |
| 10.2.3.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.2.3.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4 | Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) |
| 10.1.4.1 | Codul NC |
| 10.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Produse prelucrate | |
| 11.1.1 | Codul NC |
| 11.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 11.1.3 | Cantitatea mărfurilor |
| 11.1.4 | Unitatea de măsură |
| 12. Informaţia suplimentară | |
| 12.1 | Export anticipat (IP EX/IM) |
| 12.1.1 | Perioada de declarare |
| 12.2 | Punerea în liberă circulaţie cu utilizarea decontului de încheiere |
| Informaţia privind decont de încheiere | |
| Informaţia privind calcularea drepturilor de import | |
| 13. Locul prelucrării sau utilizării | |
| 13.1.1 | Denumirea |
| 13.1.2 | Codul poştal |
| 13.1.3 | Oraş |
| 13.1.4 | Strada, numărul |
| 14. Documente ataşate | |
| 14.1 | Număr de referinţă |
| 14.2 | Data emiterii |
| 14.3 | Emitent |
| 14.4 | Tipul documentului |
| 14.5 | Termenul de valabilitate |
|
Autorizaţie pentru utilizarea regimului de perfecţionare pasivă |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 7.2 | Termenul prezentării decontului de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Mărfuri care urmează a fi prelucrate | |
| 10.1.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Rata de randament |
| 10.1.3 | Identificarea mărfurilor |
| 10.2.3.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.2.3.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4 | Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) |
| 10.1.4.1 | Codul NC |
| 10.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Produse prelucrate | |
| 11.1.1 | Codul NC |
| 11.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 11.1.3 | Cantitatea mărfurilor |
| 11.1.4 | Unitatea de măsură |
| 12. Informaţia despre import anticipat (opţional) | |
| 12.1 | Import anticipat produselor de înlocuire |
| Informaţia privind import anticipat produselor de înlocuire | |
| 12.1.1 | Termenul limită (luni) |
| 12.2 | Import anticipat produselor prelucrate (OP IM/EX) |
| Informaţia privind import anticipat a produselor prelucrate (OP IM/EX) | |
| 12.2.1 | Termenul limită (luni) |
| 13.Sistem de schimb standard (opţional) | |
| Informaţia despre sistemul de schimb standard | |
| 13.1 | Tipul sistemului de schimb standard |
| 13.2 | Produse de înlocuire |
| 13.2.1 | Cod NC |
| 13.2.2 | Codul produselor de înlocuire |
| 13.2.3 | Descrierea mărfurilor |
| 13.3 | Descrierea sistemului de schimb standard |
| 14. Locul prelucrării sau utilizării | |
| 14.1 | Denumirea |
| 14.2 | Codul poştal |
| 14.3 | Oraş |
| 14.4 | Strada, numărul |
| 15. Documente ataşate | |
| 15.1 | Număr de referinţă |
| 15.2 | Data emiterii |
| 15.3 | Emitent |
| 15.4 | Tipul documentului |
| 15.5 | Termenul de valabilitate |
|
Autorizaţie pentru utilizarea regimului de destinaţie finală |
|
| Nr. crt. |
Denumirea rubricii |
| Tipul codului cererii | |
| 1. General | |
| 1.1 | Ţara (Republica Moldova) |
| 1.2 | Tipul cererii (prima cerere, cerere de modificare/reînnoire a autorizaţiei) |
| 1.3 | Numărul Autorizaţiei precedente (după caz) |
| 1.4 | Instituţia (Serviciul Vamal al Republicii Moldova) |
| 1.5 | Subdiviziunea la care se depune cererea (aparatul central al Serviciului Vamal, Biroul vamal Nord, Centru, Sud) |
| 2. Părţi | |
| 2.1 | Solicitant |
| 2.1.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.1.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.1.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.1.4 | Cod poştal |
| 2.1.5 | Oraş |
| 2.1.6 | Strada şi numărul |
| 2.2 | Reprezentant |
| 2.2.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.2.2 | Număr IDNO / IDNP |
| 2.2.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.2.4 | Cod poştal |
| 2.2.5 | Oraş |
| 2.2.6 | Strada şi numărul |
| 2.3 | Persoana de contact pentru cerere |
| 2.3.1 | Nume, prenume |
| 2.3.2 | Adresa de e-mail |
| 2.3.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.3.4 | Nr. telefon fix |
| 2.4. | Responsabil pentru aspectele vamale |
| 2.4.1 | Nume, prenume |
| 2.4.2 | Adresa de e-mail |
| 2.4.3 | Nr. telefon mobil |
| 2.4.4 | Nr. telefon fix |
| 2.5 | Director / Manager principal |
| 2.5.1 | Număr EORI (opţional) |
| 2.5.2 | Număr IDNP |
| 2.5.3 | Denumirea / Nume, prenume |
| 2.5.4 | Cod poştal |
| 2.5.5 | Oraş |
| 2.5.6 | Strada şi numărul |
| 3. Termene şi informaţii suplimentare | |
| Consimţământul pentru publicare (opţional) | |
| 3.1 | Data intrării în vigoare a Autorizaţiei |
| 3.2 | Termen de valabilitate a Autorizaţiei |
| 3.3 | Informaţii suplimentare |
| 4. Conturi principale | |
| 4.1 | Evidenţe |
| 4.1.1 | Cod poştal |
| 4.1.2 | Oraş |
| 4.1.3 | Strada şi numărul |
| 4.1.4 | Descrierea evidenţelor |
| 4.2 | Contabilitatea (cod poştal, oraş, strada şi numărul) |
| 4.2.1 | Cod poştal |
| 4.2.2 | Oraş |
| 4.2.3 | Strada şi numărul |
| 4.3 | Tipul contabilităţii |
| 5. Activităţile planificate | |
| 5.1 | Detalii despre activităţile planificate |
| 6. Birouri vamale | |
| 6.1 | Biroul vamal de plasare |
| 6.2 | Biroul vamal de încheiere |
| 6.3 | Biroul vamal de supraveghere |
| 6.4 | Biroul vamal de garanţie |
| 7. Perioada de încheiere | |
| 7.1 | Perioada de încheiere |
| 7.2 | Termenul prezentării decontului de încheiere |
| 8. Garanţia | |
| 8.1 | Numărul garanţiei / Autorizaţiei |
| 8.2 | Valoarea garanţiei |
| 8.2.1 | Valoarea |
| 8.2.2 | Valuta |
| 8.3 | Note |
| 9. Transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (opţional) | |
| 9.1 | Descrierea transmiterii drepturilor şi obligaţiilor |
| 10. Mărfuri care urmează a fi prelucrate | |
| 10.1.1 | Mărfuri |
| 10.1.1.1 | Codul NC |
| 10.1.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.1.3 | Valoarea |
| 10.1.1.4 | Valuta |
| 10.1.1.5 | Cantitatea mărfurilor |
| 10.1.1.6 | Unitatea de măsură |
| 10.1.2 | Rata de randament |
| 10.1.3 | Identificarea mărfurilor |
| 10.2.3.1 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.2.3.2 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4 | Utilizarea mărfurilor echivalente (opţional) |
| 10.1.4.1 | Codul NC |
| 10.1.4.2 | Descrierea mărfurilor |
| 10.1.4.3 | Modul de identificare a mărfurilor |
| 10.1.4.4 | Descrierea modului de identificare a mărfurilor |
| 11. Produse prelucrate | |
| 11.1.1 | Codul NC |
| 11.1.2 | Descrierea mărfurilor |
| 11.1.3 | Cantitatea mărfurilor |
| 11.1.4 | Unitatea de măsură |
| 12. Locul prelucrării sau utilizării | |
| 12.1.1 | Denumirea |
| 12.1.2 | Codul poştal |
| 12.1.3 | Oraş |
| 12.1.4 | Strada, numărul |
| 13. Documente ataşate | |
| 13.1 | Număr de referinţă |
| 13.2 | Data emiterii |
| 13.3 | Emitent |
| 13.4 | Tipul documentului |
| 13.5 | Termenul de valabilitate |
[Anexa nr.29 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.30 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Lista formelor uzuale de manipulare permise (Articolul 289 din Cod) Cu excepţia cazului în care se specifică altfel, niciuna dintre următoarele forme de manipulare nu poate da apariţia unui cod diferit din Nomenclatura Combinată din opt cifre. În plus, niciuna dintre următoarele forme de manipulare nu poate duce la un avantaj nejustificat al drepturilor de import. 1. Aerisirea, împrăştierea, uscarea, îndepărtarea prafului, operaţiunile simple de curăţare, repararea ambalajelor, reparaţiile elementare ale daunelor produse în timpul transportului sau depozitării în măsura în care se referă la operaţiuni simple, aplicarea şi îndepărtarea stratului de protecţie pentru transport. 2. Reconstituirea mărfii după transport. 3. Inventarierea, prelevarea de probe, sortarea, cernerea, filtrarea mecanica si cantarirea marfii. 4. Îndepărtarea componentelor deteriorate sau contaminate. 5. Conservarea, prin pasteurizare, sterilizare, iradiere sau adăugare de conservanţi. 6. Tratament împotriva paraziţilor. 7. Tratament antirugină. 8. Tratament: • prin simpla ridicare a temperaturii, fără tratament suplimentar sau proces de distilare, sau • prin simpla scădere a temperaturii; chiar dacă acest lucru are ca rezultat un alt format de opt cifre Codul Nomenclaturii Combinate. 9. Tratarea electrostatică, desfacerea sau călcarea textilelor. 10. Tratament constând în: • desprinderea şi/sau sâmburele fructelor, tăierea şi descompunerea fructelor sau legumelor uscate, rehidratarea fructelor sau • deshidratarea fructelor chiar dacă aceasta are ca rezultat un cod diferit al Nomenclaturii Combinate de opt cifre. 11. Desalinizarea, curăţarea şi înfundarea pieilor. 12. Adăugarea de bunuri sau adăugarea sau înlocuirea componentelor accesorii atâta timp cât această adăugare sau înlocuire este relativ limitată sau are scopul de a asigura conformitatea cu standardele tehnice şi nu modifică natura sau îmbunătăţeşte performanţele bunurilor originale, chiar dacă aceasta rezultă. într-un alt format de opt cifre Cod de nomenclatură combinată pentru mărfurile adăugate sau înlocuite. 13. Diluarea sau concentrarea fluidelor, fără tratament suplimentar sau proces de distilare, chiar dacă aceasta are ca rezultat un cod diferit al Nomenclaturii Combinate de opt cifre. 14. Amestecarea intre ele a aceluiaşi gen de mărfuri, cu o calitate diferită, pentru a obţine o calitate constantă sau o calitate care este solicitată de client, fără a modifica natura mărfii. 15. Amestecarea gazelor sau păcurii care nu conţin biomotorină cu gazele sau păcura care conţin biomotorină, clasificate la capitolul 27 din Nomenclatura Combinată, în scopul obţinerii unei calităţi constante sau a unei calităţi care este solicitată de client, fără a modifica natura mărfurile chiar dacă acest lucru are ca rezultat un cod diferit al Nomenclaturii Combinate de opt cifre. 16. Amestecarea gazelor sau păcurii cu biomotorină, astfel încât amestecul obţinut să conţină mai puţin de 0,5%, în volum, biomotorină, şi amestecarea biodieselului cu gaze sau păcură astfel încât amestecul obţinut să conţină mai puţin de 0,5%, în volum, de gaz sau păcură. 17. Împărţirea sau tăierea mărimii mărfurilor dacă sunt implicate doar operaţiuni simple. 18. Ambalarea, despachetarea, schimbarea ambalajului, decantarea şi transferul simplu în containere, chiar dacă acest lucru are ca rezultat un alt format de opt cifre Codul Nomenclatorului combinat, aplicarea, îndepărtarea şi modificarea mărcilor, sigiliilor, etichetelor, etichetelor de preţ sau a altor semne distinctive similare. 19. Testarea, reglarea, reglarea şi punerea în stare de funcţionare a maşinilor, aparatelor şi vehiculelor, în special pentru controlul conformităţii cu standardele tehnice, dacă sunt implicate doar operaţiuni simple. 20. Mătuirea fitingurilor de ţevi pentru pregătirea mărfurilor pentru anumite pieţe. 21. Denaturare, chiar dacă aceasta are ca rezultat un cod diferit al Nomenclaturii Combinate de opt cifre. 22. Orice forme uzuale de manipulare, altele decât cele menţionate mai sus, menite să îmbunătăţească aspectul sau calitatea comercializabilă a mărfurilor de import sau să le pregătească pentru distribuţie sau revânzare, cu condiţia ca aceste operaţiuni să nu modifice natura sau să îmbunătăţească performanţa bunurile originale. |
|
Anexa nr.31 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
CITAŢIE BANCARĂ nr._______/zz.ll.aa Pentru ___________________________________________________________________ denumirea completă a instituției financiare (filialei, sucursalei citate) cod fiscal ________________________________________________________________, În conformitate cu prevederile art.____din Codul vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, solicităm să prezentați următoarele documente (informații) referitoare la operațiunile din conturile bancare de deservire a _____________________________________________, denumirea completă a persoanei auditate cod fiscal _________________________________________________________________, _________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________ Informația solicitată urmează a fi prezentată în cel mult 7 zile lucrătoare de la recepționarea citației la __________________________________________________________________________ denumirea completă a subdiviziunii Serviciului Vamal la adresa__________________________________________ biroul nr._________________. ______________________ (semnătura) Instrucțiune de completare și utilizare a formularului "Citație bancară" Citația bancară reprezintă documentul prin care Serviciul Vamal poate solicita de la orice instituție financiară (sucursală sau filiala acesteia) să prezinte informații, date, documente pe care le deține referitoare la contul bancar de deservire al persoanei care este subiect al controlului ulterior prin audit postvămuire sau prin reverificarea declarațiilor vamale și la operațiunile efectuate în acest cont, pentru perioada (perioadele) supusă controlului ulterior. Se întocmește de Serviciul Vamal și se transmite instituției financiare (sucursalei sau filialei acesteia), unde aceasta, în cel mult 7 zile lucrătoare de la recepționarea citației bancare, va asigura colectarea informațiilor, datelor și documentelor solicitate și le va prezenta Serviciului Vamal. Citația se semnează de către conducătorul subdiviziunii Serviciului Vamal sau de altă persoană împuternicită în acest sens. Se întocmește în 2 exemplare originale, dintre care: - primul exemplar se va trimite instituției financiare (sucursalei sau filialei acesteia) prin poștă cu confirmare de recepție sau prin înmânare directă cu semnătura și data de primire pe exemplarul doi; - al doilea exemplar va rămâne în cadrul unității de control ulterior și va fi anexat la actul de audit postvămuire/procesul-verbal de reverificare a declarației vamale. |
|
[Anexa nr.31 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.32 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Registrul riscurilor de neconformare vamală |
|||
| Nr. crt. |
Codul criteriului de risc | Domeniul de risc | Descrierea criteriului de risc |
| 1. | 110 | General | |
| 2. | 111 | Valoarea în vamă | |
| 3. | 113 | Clasificarea mărfurilor | |
| 4. | 114 | Tratamentul tarifar favorabil | |
| 5. | 115 | Tratamentul tarifar preferenţial | |
| 6. | 116 | Regimuri vamale şi speciale | |
| 7 | 118 | Alte încălcări | |
| 8 | 119 | Confirmarea conformităţii | |
|
Anexa nr.33 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|||||||
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|||||||
|
APROBAT DIRECTOR _______________________ _______________________ "____"____________20___ PLAN DE CONTROL al subdiviziunii de control ulterior pentru anul ______ vizând activitatea de audit postvămuire |
|||||||
| Nr. crt. | Date de identificare ale persoanei selectate | Perioada supusă controlului ulterior | Modalitatea de selectare a persoanei | Scopul acţiunii de control ulterior | Evaluarea preliminară a rezultatelor financiare | Perioada estimativă în care urmează a fi efectuat controlul | Valoarea coeficientului total de risc atribuită |
|
Verificarea riscurilor de neconformitate |
|||||||
|
Verificarea conformării voluntare a persoanei (AEO, proceduri simplificate, exportator autorizat) |
|||||||
|
Şef secţie___________________________ Coordonat: Şef Direcţie__________________________ |
|||||||
|
Anexa nr.34 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|||||||
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|||||||
|
APROBAT DIRECTOR _______________________ _______________________ "____"____________20___ PLAN DE CONTROL al subdiviziunii de control ulterior pentru anul ______ vizând reverificarea declaraţiilor vamale |
|||||||
| Nr. crt. | Date de identificare ale persoanei selectate | Perioada supusă controlului ulterior | Modalitatea de selectare a persoanei | Scopul acţiunii de control ulterior | Evaluarea preliminară a rezultatelor financiare | Perioada estimativă în care urmează a fi efectuat controlul | Valoarea coeficientului total de risc atribuită |
|
Verificarea riscurilor de neconformitate |
|||||||
|
Verificarea conformării voluntare a persoanei (AEO, proceduri simplificate, exportator autorizat) |
|||||||
|
Şef secţie___________________________ Coordonat: Şef Direcţie__________________________ |
|||||||
|
Anexa nr.35 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
ORDIN DE CONTROL nr.____/___________ Funcționarii vamali1) ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________, conform prevederilor2) ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ sunt autorizați să efectueze controlul ulterior prin audit postvămuire vizând3): ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ (denumirea, sediul și codul fiscal al persoanei controlate) În perioada: _____________________________________________________________________________ Echipa de control se deplasează cu4) _______________________________________________________________ _______________________________________________________________ (semnătura) Instrucțiune de completare și utilizare a formularului "Ordin de control" Ordinul de control se întocmește de subdiviziunea de control ulterior, se aprobă de directorul Serviciului Vamal/șeful biroului vamal sau de persoanele împuternicite de aceștia. Se întocmește în 2 exemplare originale, dintre care: 1) primul exemplar va fi adus la cunoștință persoanei controlate prin semnarea pe faţa sau versoul acestuia cu indicarea numelui şi a prenumelui persoanei/reprezentantului legal, la data recepţionării, ulterior fiindu-i înmânată o copie a ordinului de control; 2) al doilea exemplar se va înmâna persoanei controlate. La rubrica "În perioada:" se va indica perioada preconizată desfășurării controlului. Data începerii controlului ulterior prin audit postvămuire se consideră prima dată indicată în rubrica "În perioada:". __________________________ 1) Se înscriu numele, prenumele, funcția. 2) Se indică actele normative în conformitate cu care sunt autorizate acțiunile corespunzătoare de control. 3) Se înscriu obiectele controlului și perioada supusă controlului. 4) În cazul în care pe timpul executării controlului se utilizează mijloace de transport, acestea vor fi menționate în ordinul de control. |
|
[Anexa nr.35 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.36 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
AVIZ DE AUDIT POSTVĂMUIRE nr._____/zz.ll.aa Denumirea persoanei controlate: _______________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________, codul fiscal ____________________________________________________________________, Sediul: localitatea _______________________, bd./str._______________ nr.______, bl.____, ap._____, raionul ________________________, codul poştal ____________________ Domnului/Doamnei administrator/director general _______________________________________ Avem onoarea să vă informăm că, de către ____________________________________________ ______________________________________________________________________________, (funcţia, numele, prenumele membrilor echipei de control) în baza prevederilor______________________________________________________________ ______________________________________________________________________________, şi a Ordinului de control nr._____ din ___________________, începând cu data de _________________, (societatea comercială) _________________ va face subiectul controlului ulterior prin audit postvămuire, având ca obiective: 1) verificarea oficiului, spaţiilor de producere/ depozitare şi comercializare a mărfurilor; 2) asistarea procedurii şi verificarea rezultatelor inventarierii mărfurilor aflate în gestiunea subiectului controlat; 3) verificarea declaraţiilor vamale şi/sau operaţiunilor economice relevante pentru auditul postvămuire; 4) verificarea corectitudinii calculării şi achitării următoarelor tipuri de drepturi de import: a) taxa vamală pe perioada supusă controlului; b) taxa pe valoarea adăugată pe perioada supusă controlului; c) accizele pe perioada supusă controlului; d) alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale pe perioada supusă controlului la plasarea mărfurilor în regim vamal, special sau destinaţie finală. 5) asigurarea aplicării corecte a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al Republicii Moldova şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri autohtone. Pentru buna desfăşurare a controlului ulterior, Vă solicităm (se vor bifa solicitările necesare după caz): 1) să iniţiaţi procedura de inventariere a mărfurilor în conformitate cu legislaţia şi să asiguraţi asistarea echipei de control la procedura de inventariere, precum şi prezentarea rezultatelor spre verificare; 2) în termenul prevăzut de art.356 din Cod: - să puneţi la dispoziţie organului de control, lista şi soldul mărfurilor aflate în oficiu, spaţiile de producere/ comercializare, precum şi în depozitele gestionate de subiectul controlat; - să oferiţi pentru a fi verificate toate documentele contabile în baza cărora au fost efectuate înregistrări contabile ale operaţiunilor economice pentru perioada controlată; - să asiguraţi prezentarea spre verificare a înregistrărilor contabile în conturile reflectate în Cartea mare, precum şi alte înregistrări justificative relevante pentru perioada controlată. În măsura în care contabilitatea este informatizată, urmează să asiguraţi prezentarea spre verificare a ansamblului informaţiilor, datelor şi documentelor arhivate în format electronic, precum şi aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora s-au întocmit. Pe parcursul desfăşurării controlului beneficiaţi de drepturile prevăzute în art.355 din Cod şi aveţi dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate şi/sau juridică. După data începerii controlului ulterior nu se mai pot depune cereri de modificare a declaraţiilor vamale, aferente perioadelor supuse controlului şi Vă comunicăm că, în cazul întreprinderii anumitor acţiuni sau inacţiuni cu scopul împiedicării desfăşurării auditului postvămuire, survine răspunderea contravenţională potrivit art.2871 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008. Totodată, în cazul semnalării oricărei situaţii de comportament corupţional din partea funcţionarilor vamali, sunteţi în drept să apelaţi la linia anticorupţie a Serviciului Vamal. ________________________________ (semnătura autorizată) Persoana de contact: ______________ Telefon de contact: ________________ Instrucţiune de completare şi utilizare a formularului "Aviz de audit postvămuire" Avizul de audit postvămuire reprezintă documentul prin care Serviciul Vamal înştiinţează persoana controlată despre controlul ulterior care urmează să se efectueze la acesta. În aviz se vor indica prevederile actelor normative în conformitate cu care sunt autorizate acţiunile corespunzătoare de control ulterior, se vor menţiona impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri ale bugetului de stat care fac obiectul controlului, perioada supusă controlului, precum şi datele, informaţiile şi documentele necesare a fi prezentate organului de control şi acţiunile necesar a fi întreprinse de persoana controlată. Avizul de audit postvămuire se întocmeşte de Serviciul Vamal şi se transmite persoanei controlate care va fi subiect al controlului de audit postvămuire, de regulă, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de începerea controlului. Avizul de audit postvămuire se semnează de către conducătorul subdiviziunii Serviciului Vamal sau de către altă persoană împuternicită de acesta. Se întocmeşte în 2 exemplare originale, dintre care: 1) primul exemplar va fi adus la cunoştinţă persoanei controlate prin semnarea pe versoul acestuia sau recepţionată prin intermediul oficiului poştal cu scrisoare recomandată, totodată fiind indicată şi data recepţionării, ulterior i se va înmâna o copie a avizului de audit postvămuire; 2) al doilea exemplar va rămâne în cadrul Serviciului Vamal. |
|
[Anexa nr.36 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.37 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
ACT de ridicare/restituire de documente/înscrisuri/mărfuri nr._______(încheiat la data de _____________) Subsemnaţii: _________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________ în cadrul Ministerului Finanţelor – Serviciul Vamal – Direcţia __________________, subdiviziunea ___________________, în baza Codului vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, a legitimaţiilor nr.__________ şi a Ordinului de control nr.____/ din ____________, am ridicat/restituit de la/la*) _________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________, în prezenţa ____________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ următoarele (documente, înscrisuri, mărfuri etc.): ________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________ Menţionăm că pentru documentele, înscrisurile ridicate s-au lăsat copii autentificate de echipa de control. Actul de ridicare/restituire de documente/înscrisuri/mărfuri este întocmit în două exemplare, dintre care unul pentru persoana controlată, iar unul pentru membrii echipei de control vamal. |
|
|
Echipa de control vamal: ______________________________ (numele, prenumele, semnătura) |
Reprezentantul persoanei controlate _________________________________________ (numele, prenumele, funcţia, semnătura) |
|
________________________________________ *) Denumirea persoanei controlate, sediul, codul fiscal, după caz. Instrucţiune de completare şi utilizare a formularului "Act de ridicare/restituire de documente/înscrisuri" Actul de ridicare/restituire de documente/înscrisuri se completează de echipa de control ulterior cu ocazia ridicării/restituirii de documente. Se înscriu numele şi prenumele membrilor echipei de control, funcţia şi numărul legitimaţiei. La rubrica "Documente/înscrisuri" se vor descrie pe scurt documentele ridicate/restituite, prin prezentarea următoarelor date: tipul, seria, numărul, numărul de file, registrele, carnetele, cantitatea etc. Documentele sau actele se anexează în original în cazul în care sunt suspecte de falsificare ori există indicii că s-ar urmări sustragerea sau distrugerea acestora, precum şi în alte situaţii apreciate de Serviciul Vamal. În acest caz se lasă persoanei controlate copii confirmate de echipa de control vamal. Se completează în două exemplare, dintre care un exemplar pentru echipa de control şi un exemplar pentru persoana controlată. Copia actului se anexează la actul de audit postvămuire. |
|
[Anexa nr.37 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.38 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
CITAŢIE DE AUDIT POSTVĂMUIRE/REVERIFICARE A DECLARAŢIILOR VAMALE (se va sublinia tipul controlului ulterior) nr. _______/zz.ll.aa Domnului/doamnei ____________________________________________________________ În conformitate cu prevederile Titlului IX, Capitolului II din Codul vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, în scopul prezentării documentelor, datelor, informaţiilor, depunerii de mărturii, informării asupra rezultatelor controlului ulterior, referitoare la activitatea (se va sublinia acţiunea): ________________________________________________________________________________ denumirea completă a persoanei controlate cod fiscal _____________________________________________________________ Sunteţi invitaţi pe data de ________________________, ora ____________________, la ___________________________________________________________________, denumirea completă a subdiviziunii Serviciului Vamal la adresa ________________________________________, biroul nr.________________, pentru a prezenta următoarele documente, informaţii sau a depune mărturii ori a fi informaţi asupra rezultatelor controlului ulterior, ce ţin de activitatea persoanei controlate: ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ În măsura în care contabilitatea este informatizată, urmează să asiguraţi accesul la informaţiile, datele şi documentele arhivate în format electronic, precum şi aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora s-au întocmit. În caz de neprezentare nemotivată la data, ora şi locul indicat, vă informăm asupra apariţiei răspunderii contravenţionale potrivit art.2871 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008. _______________________ (semnătura) Instrucţiune de completare şi utilizare a formularului "Citaţie de audit postvămuire/reverificare" Citaţia de audit postvămuire/reverificare reprezintă documentul prin care organul de control ulterior poate cita orice persoană care are legătură directă sau indirectă cu activitatea controlată pentru a depune mărturii sau a prezenta informaţii, date, documente sub orice formă. Se întocmeşte de Serviciul Vamal şi se transmite persoanei citate, de regulă, înainte cu 3 zile lucrătoare, pentru ca persoana controlată să asigure colectarea şi prezentarea documentelor şi informaţiilor cerute. Un exemplar se transmite şi subdiviziunii Serviciului Vamal în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei controlate, în caz de necesitate. Citaţia de audit postvămuire/reverificare se semnează de către conducătorul subdiviziunii Serviciului Vamal sau de altă persoană împuternicită în acest sens. Se întocmeşte în 2 exemplare originale, dintre care: 1) primul exemplar se va trimite persoanei controlate prin poştă cu confirmare de recepţie sau prin înmânare directă cu semnătura şi data de primire; 2) al doilea exemplar va fi reţinut în cadrul Serviciului Vamal. |
|
[Anexa nr.38 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.39 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
||
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
||
|
PROCES-VERBAL DE SIGILARE/DESIGILARE nr.__________ [încheiat astăzi_______1) în _________2)] Subsemnaţii ________________________________________________________________, având funcţia de ____________________________________ în cadrul Ministerului Finanţelor, Serviciului Vamal Direcţia/Secţia ________________ Biroul vamal ____________, în baza ___________, a legitimaţiilor de serviciu nr.__________ şi a Ordinului de control nr._____ din _______, astăzi __________, în prezenţa ______________3), având funcţia de _____________________ la __________________4), buletin de identitate seria _____ nr.________, eliberat de _______________________ la data de _______________, cu domiciliul în localitatea _____________, bd./str.________ nr.___, bl.___, ap.___, am procedat la sigilarea următoarelor: ____________________________________________________________________ __________________________________________________________________5) Cele sigilate aparţin __________________________________________________6) din _______________________________________________________________7) Sigilarea a fost determinată de _________________________________________8) A fost aplicat sigiliul _________________________________________________9) În conformitate cu prevederile art.____din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 şi art.___din Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002, înlăturarea sau distrugerea sigiliului constituie contravenţie/infracţiune şi se sancţionează/ pedepseşte conform legii. Prezentul proces-verbal a fost întocmit în două exemplare, dintre care un exemplar a fost predat __________________*10), domiciliat/domiciliată în ____________________________________11), posesor /posesoare a buletinului de identitate seria ___________ nr._____, având calitatea de __________________ la _____________________. |
||
| Echipa de control vamal:
___________________ (numele, prenumele, semnătura) |
Martori asistenţi:
_________________________ (numele, prenumele, semnătura şi adresa) |
Reprezentantul persoanei controlate
__________________________ (numele, prenumele funcţia şi semnătura) |
|
Astăzi ___________, ora _____, s-a procedat la desigilarea următoarelor: ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ după verificarea prealabilă a sigiliului aplicat care a fost găsit intact. (În orice altă situaţie se va preciza starea sigiliului.) |
||
| Echipa de control vamal:
___________________ (numele, prenumele, semnătura) |
Martori asistenţi:
_________________________ (numele, prenumele, semnătura şi adresa) |
Reprezentantul persoanei controlate
__________________________ (numele, prenumele funcţia şi semnătura) |
|
1) Ziua, luna, anul, ora 2) Localitatea 3) Numele şi prenumele 4) Denumirea persoanei controlate 5) Spaţiile, imobilele, bunurile, valorile, mărfurile, documentele etc. 6) Denumirea persoanei controlate 7) Adresa completă 8) Se invocă motivul sigilării 9) Numărul şi caracteristicile sigiliului aplicat 10) Numele şi prenumele 11) Adresa completă Instrucţiune pentru completarea şi utilizarea formularului "Proces-verbal de sigilare/desigilare" Procesul-verbal de sigilare/desigilare se întocmeşte de echipele de audit postvămuire în situaţiile în care există indicii că în oficiile, locurile de producţie, depozitare, comercializare sau în mijloacele de transport se găsesc mărfuri pentru care nu s-au respectat reglementările vamale sau alte dispoziţii aplicabile, iar acţiunea de control a acestora nu poate fi finalizată, urmând a fi continuată în ziua lucrătoare următoare, sau în cazurile impuse de procedura de inventariere. Se poate utiliza şi în situaţia în care există posibilitatea ca documentele şi actele necesare controlului ulterior să fie sustrase, distruse ori în care nu se poate face un inventar al documentelor în vederea reţinerii acestora. În situaţia în care nu este prezent un reprezentant al persoanei controlate, sigilarea/desigilarea se efectuează în prezenţa unor martori asistenţi în măsura posibilităţii. Se întocmeşte în două exemplare, şi se semnează de membrii echipei de control şi de reprezentantul persoanei controlate dintre care un exemplar se lasă reprezentantului legal al persoanei controlate supuse controlului ulterior sau deţinătorului spaţiului sigilat, iar celălalt exemplar se reţine de echipa de control şi se anexează la actul de audit postvămuire. Desigilarea se consemnează în ambele exemplare. |
||
|
Anexa nr.40 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
NOTĂ EXPLICATIVĂ nr.____din_________ Subsemnatul/Subsemnata ____________________________________________, având calitatea (numele, prenumele) de ___________________ la ____________________________________________________________ (funcţia deţinută) denumirea completă a persoanei auditate de la data de ______________ domiciliat/domiciliată în _____________________, raionul/sectorul ________________________, bd./str. ____________________nr.______, ap.________, telefon________________, legitimat/legitimată cu B.I./CI/ paşaportul seria ______nr.___________, eliberat de ______________la data de__________, la întrebările puse de _______, având funcţia de _________________ în cadrul Ministerului Finanţelor – Serviciul Vamal – Direcţia control ulterior/ biroul vamal ______________ Secţia control ulterior, dau următoarele explicaţii: 1. Întrebare: ___________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 1. Răspuns: ___________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 2. Întrebare: ___________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 2. Răspuns: ___________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ Data şi semnătura ____________________ Dată în prezenţa noastră Echipa de control vamal, ___________________________________ ___________________________________ (numele, prenumele, semnătura) Instrucţiune de completare şi utilizare a formularului "Notă explicativă" Nota explicativă reprezintă documentul prin care Serviciul Vamal este în drept de a solicita explicaţii scrise reprezentantului, oricărui angajat al persoanei controlate sau oricărei alte persoane care are legătură cu operaţiunile economice controlate, care să contribuie la stabilirea unor elemente relevante din activitatea persoanei controlate. Solicitarea de explicaţii scrise se va face în timpul auditului postvămuire/reverificării declaraţiilor vamale ori de câte ori acestea sunt necesare pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor privind situaţia de fapt a persoanei controlate. Întrebările vor fi formulate în mod clar, concis şi concret. În cazul în care persoana în cauză refuză să răspundă la întrebări, echipa de control vamal va transmite întrebările la adresă scrisă, înregistrată la persoana controlată, stabilind un termen util de cel puţin o zi lucrătoare pentru formularea răspunsului. În toate cazurile, explicaţiile la întrebările puse de echipa de control vamal se vor da în scris prin "nota explicativă". Refuzul de a răspunde la întrebări va fi consemnat în actul de audit postvămuire/ procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale. Nota explicativă se întocmeşte într-un exemplar ce va fi anexat la actul de audit postvămuire/ procesul verbal de reverificare a declaraţiilor vamale, iar o copie de pe acesta va rămâne la persoana care a dat explicaţii. |
|
[Anexa nr.40 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.41 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
DECLARAŢIE nr._________ Subsemnatul/Subsemnata ____________________________________________________, _________________________________________________________________________________ domiciliat/ă în localitatea____________________, bd./str.____________________ nr.__, ap.__, posesor/posesoare al buletinului de identitate, seria___________ nr._______, eliberat de __________________ la data __________________________________, în calitate de administrator/reprezentant al _______________________________, cu sediul în localitatea _______________, bd./str. ______________ nr.___, ap.___, cod fiscal __________________, declar pe proprie răspundere în baza Codului vamal al Republicii Moldova nr.95/2021 următoarele: 1. am pus la dispoziţie organelor de control vamal toate documentele şi informaţiile solicitate pentru desfăşurarea controlului vamal al mărfurilor şi răspund de exactitatea, autenticitatea şi legalitatea acestora; 2. documentele puse la dispoziţia organelor de control vamal au fost restituite în totalitate la finalizarea controlului; 3. alte aspecte de declarat: _______________________________________________________ _____________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________ Drept care am dat prezenta declaraţie, întocmită în două exemplare – un exemplar a rămas în posesia mea şi un exemplar a fost predat echipei de control vamal. _____________________________________________________________________________ Data ___________ Instrucţiune de completare şi utilizare a formularului "Declaraţie" Declaraţia se întocmeşte şi se semnează de către administratorul sau reprezentantul societăţii la finalizarea auditului postvămuire. Persoana care depune prezenta declaraţie poate accepta sau nu elementele din declaraţie care sunt prevăzute la pct.1 şi 2. La pct.3 pot declara orice alte aspecte în legătură cu obiectul controlului vamal. Se întocmeşte în două exemplare, dintre care: - primul exemplar va fi anexat la actul de audit postvămuire; - al doilea exemplar rămâne la persoana controlată. |
|
|
Anexa nr.42 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
PROCES-VERBAL de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire nr.________ din______________ Subsemnaţii __________________________________________________________________, ________________________________________________________________________________, funcţionari vamali în cadrul Direcţiei _____________________ a Biroului vamal __________________, Secţiei ___________, în baza Codului vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, precum şi a Ordinului de control nr.______ din _______________, am efectuat în perioada ______________________ controlul ______________________________________________________________________________________ (denumirea tematicii controlului şi perioada supusă verificării) la __________________________________________________________________________________ (denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele persoanei fizice, fără prescurtări) din ________________________________________________________________________________, (sediul/domiciliul) înregistrată la Agenţia Servicii Publice cu nr.__________________, codul fiscal nr._________________, având ca obiect de activitate _____________________________________________________________. Persoana juridică/fizică este reprezentată de ______________________________. (numele, prenumele şi funcţia) Din controlul efectuat au rezultat constatările înscrise mai jos: Constatarea nr.1 ____________________________________________________________________ Obiecţiile: ____________________________________________________________________ Constatarea nr.2 ____________________________________________________________________ Obiecţiile: ____________________________________________________________________ Conform art.353 din Codul vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, sunteţi în drept să prezentaţi informaţii şi documente suplimentare. |
|
|
Membrii comisiei: _____________________ _____________________ |
Persoana controlată: _______________________________ (numele, prenumele, semnătura, ştampila) |
|
Instrucţiune de completare şi utilizare a formularului "Proces-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire" Procesul-verbal este actul prin care membrii echipei de control informează persoana controlată la sfârşitul controlului asupra constatărilor rezultate în urma acestuia, precum şi informează persoana respectivă despre consecinţele juridice ale acestora. Cu această ocazie, organul de control prezintă constatările şi consecinţele lor, iar persoana controlată are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatări. Constatările vor fi formulate în mod clar, concis şi concret pentru a crea posibilitatea unor examinări obiective. În cazul în care persoana în cauză refuză să participe la acţiunile de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire, membrii echipei de control vor transmite procesul-verbal la adresa persoanei controlate. Refuzul de a participa la acţiunile de examinare preliminară a rezultatelor auditului postvămuire va fi consemnat în actul de audit postvămuire, anexând-se o copie a dovezii de comunicare. Procesul-verbal se întocmeşte în două exemplare, dintre care: - primul exemplar va fi anexat la actul de audit postvămuire; - al doilea exemplar va rămâne la persoana auditată. Dacă în urma efectuării auditului postvămuire nu au fost depistate încălcări, nu sunt obligatorii acţiunile de examinare preliminară. |
|
|
Anexa nr.43 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
ACT DE AUDIT POSTVĂMUIRE nr.____ din _______________ Subsemnaţii _________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________________, funcţionari vamali în cadrul Direcţiei _______________ a Biroului vamal __________________, Secţiei ___________, în baza Codului vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, precum şi a Ordinului de control nr._____ din ____________, am efectuat în perioada ___________________ controlul ulterior prin audit postvămuire __________________________________________________________________________ (denumirea tematicii controlului şi perioada supusă verificării) la __________________________________________________________________________________ (denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele persoanei fizice, fără prescurtări) din _________________________________________________________________________________, (sediul/domiciliul) înregistrată la Agenţia Servicii Publice cu nr._________________, codul fiscal nr.________________, având ca obiect de activitate __________________________________________________________________. Persoana juridică/fizică este reprezentată de __________________________________________. (numele, prenumele şi funcţia) Din controlul efectuat au rezultat constatările înscrise mai jos: (ordinea în care se redau datele şi elementele legate de fiecare constatare) – conţinutul constatării (concret, clar şi precis); - dispoziţiile legale încălcate; - consecinţele vamale, fiscale, precum şi alte consecinţe ale constatării, cu evaluarea exactă a acestora; - se va indica codul atribuit conform tabelului aprobat de Serviciul Vamal, pentru fiecare tip de încălcare constatată; - măsurile luate în mod operativ în timpul controlului, cu documentul pe baza căruia s-au materializat; - măsurile ce urmează să fie luate în continuare. Sinteza constatărilor din actul de audit postvămuire, după caz, va servi la argumentarea emiterii "Deciziei de regularizare". ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ La finalizarea controlului ulterior, conform declaraţiei de la anexa nr._____________, au fost restituite toate actele şi documentele puse la dispoziţie organelor de control. Actul de audit postvămuire s-a întocmit în 2 exemplare, dintre care un exemplar, înregistrat cu nr.________ din _____________, a fost lăsat persoanei controlate, iar celălalt exemplar a fost luat de echipa de control. Actul de audit postvămuire poate fi contestat la ________________________________________ (organul emitent sau ierarhic superior) în termenele prevăzute la art.355 din Codul vamal al Republicii Moldova nr.95/2021. La actul de audit postvămuire se anexează următoarele: - anexa nr.____ reprezentând ____________________, ce conţine____________ file. - anexa nr.____ reprezentând ____________________, ce conţine____________ file. - anexa nr.____ reprezentând ____________________, ce conţine____________ file. - anexa nr.____ reprezentând ____________________, ce conţine____________ file. |
|
|
Organul de control _________________________ (numele şi prenumele, semnătura) |
Reprezentantul persoanei controlate ________________________________ (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) |
|
Anexa nr.44 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
MINISTERUL FINANŢELOR AL REPUBLICII MOLDOVA SERVICIUL VAMAL |
|
|
PROCES-VERBAL DE REVERIFICARE A DECLARAŢIILOR VAMALE nr._____ din _______________ Subsemnaţii __________________________________________________________________, funcţionari vamali în cadrul Direcţiei ________________________________________________________ a Biroului vamal ____________________, secţiei _____________________________________________, în baza Codului vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, am efectuat în perioada ____________________ reverificarea declaraţiilor vamale __________________________________________________________ ____________________________________________________________________________________ (numărul şi data declaraţiilor vamale reverificate) la __________________________________________________________________________________ (denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele persoanei fizice, fără prescurtări) din _________________________________________________________________________________, (sediul/domiciliul) înregistrată la Agenţia Servicii Publice cu nr.___________, codul fiscal nr.______________, având ca obiect de activitate __________________________________________________. Persoana juridică/fizică este reprezentată de _______________________________________. (numele, prenumele şi funcţia) Din reverificarea efectuată au fost formulate constatările de mai jos: - conţinutul constatării (concret, clar şi precis); - dispoziţiile legale încălcate (numărul, data, articolul şi alineatul); - se va indica codul atribuit conform tabelului aprobat de Serviciul Vamal, pentru fiecare tip de încălcare constatată; - consecinţele vamale, fiscale, precum şi alte consecinţe ale constatării, cu evaluarea exactă a acestora; - măsurile luate în mod operativ în timpul reverificării, cu menţionarea documentului pe baza căruia s-au materializat; - măsurile ce urmează să fie luate în continuare. Sinteza constatărilor din procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale va servi la argumentarea emiterii "Deciziei de regularizare". ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ La finalizarea reverificării, conform Declaraţiei din anexa nr.________, au fost restituite toate actele şi documentele puse la dispoziţie Serviciului Vamal. Procesul-verbal de reverificare a declaraţiilor vamale s-a întocmit în 2 exemplare, dintre care un exemplar, înregistrat cu nr.________ din ________________, a fost lăsat unităţii verificate, iar celălalt exemplar a fost luat de echipa de control. Procesul-verbal respectiv poate fi contestat la ________________________________ în termenul (organul emitent sau ierarhic superior) prevăzut la art.355 din Codul vamal al Republicii Moldova nr.95/2021. La procesul-verbal se anexează următoarele: - anexa nr.____ reprezentând ___________________, ce conţine____________ file. - anexa nr.____ reprezentând ____________________, ce conţine____________ file. - anexa nr.____ reprezentând ____________________, ce conţine____________ file. - anexa nr.____ reprezentând ____________________, ce conţine____________ file. |
|
|
Organul de control _________________________ (numele şi prenumele, semnătura) |
Reprezentantul persoanei controlate ________________________________ (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) |
|
Anexa nr.45 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Domnului/doamnei ______________________ NOTA DE PREZENTARE nr.___________ din ___________________ 1.1. Prin prezenta Vă informăm că de către funcţionarii vamali ____________ din cadrul Secţiei control ulterior _________________________________________________, în baza Ordinului de control nr._____ din ____________, art._______ din Codul vamal al Republicii Moldova nr.95/2021, s-a efectuat în perioada ___________________________, controlul ulterior prin APV (planificat/inopinat/la solicitare) ______________ nr.____ din _______________ sau RDV (planificat /la solicitare) la ________________ _______________________________________________________________________________________ (denumirea persoanei juridice sau numele, prenumele persoanei fizice, fără prescurtări) ______________________________________________________________________________________. (sediul/domiciliul) 1.2. Înregistrată la Agenţia Servicii Publice cu nr._________, codul fiscal nr.________________ 1.3. Prima vizită la întreprindere s-a efectuat la: ______________________________________ (data, luna, anul) 1.4. Persoana juridică/fizică este reprezentată de:_____________________________________ (numele, prenumele şi funcţia administratorului, directorului) 1.5. Personalul responsabil de activitatea desfăşurată de întreprindere este: _________________________________________________________________________________ (numele şi prenumele persoanei responsabile – administrator, contabil, depozitar) 1.6. Conflictul de interes (funcţionar vamal-companie): _________________________________________________________________________________ 2.1. Genurile de activitate practicate de persoană sunt:__________________________________ 2.2. Dispune de licenţe, autorizaţii, certificate ş.a.:_______________________________________ 2.3. În cadrul companiei s-a identificat deţinerea certificatelor de calitate: _________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________ (în cazul certificării calităţii activităţii întreprinderii de ex. deţinerea standardului de calitate ISO ş.a., copiile se vor anexa, se va studia descrierea proceselor corespunzătoare) 2.4. În perioada controlată a importat: _________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________ (se face o prezentare generală despre întreprindere, indicînd tipurile de mărfuri, valoarea totală a acestora, cantităţile totale şi regimurile vamale utilizate) 2.5. Tematica auditului / reverificării:___________________________________________________ _________________________________________________________________________________ (denumirea tematicii controlului cu indicarea codului riscului identificat în urma analizei şi perioada supusă verificării şi perioada în care trebuie să fie controlată) 2.6. Procedurile vamale efectuate de persoană sunt: ____________________________________ _________________________________________________________________________________ (IM-4; IM-5; IM-6; IM-7; IM-9) 2.7. În urma analizei din bazele de date ale Serviciului Vamal şi altor organe s-au obţinut următoarele informaţii necesare pentru efectuarea controlului _________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________ (se indică informaţia obţinută de la vamă, fisc, internet, antifraudă, alte surse) din care s-au identificat următoarele riscuri _____________________________________________ _________________________________________________________________________________ (valoarea în vamă, originea, clasificarea tarifară, destinaţia finală, regim vamal, regim special) 2.8. Au fost prelevate următoarele probe documentare ___________________________________ _________________________________________________________________________________ (se indică fiecare declaraţie vamală cu descrierea fiecărui risc conform punctului 2.7 din listă) 2.9. În cadrul controlului ulterior efectuat anterior _______________________________________ _________________________________________________________________________________ (se indică perioada în care a fost efectuat, tipul de rezultate, numărul de înregistrare a controlului, funcţionarul vamal) 2.10. În cadrul companiei s-a constatat sistemul de control intern ________________________________________________________________________________, (numele şi prenumele auditorilor interni conform statelor, numărul şi data actelor de audit şi concluziile din acestea) precum şi control extern ____________________________________________________________ (nr.___ data___ actelor de audit ai companiilor de audit şi concluziile din acestea, nr.____ data________ actelor altor organe de control şi rezultatele acestora) 2.11. Situaţia financiară conform rapoartelor financiare _______________________ 2.12. Evidenţa contabilă se ţine în format electronic conform programului de contabilitate _______ 2.13 Evidenţa stocurilor se ţine cantitativ/valoric sau după caz ____________________ 3.1. Din controlul efectuat au rezultat constatările înscrise mai jos: În funcţie de riscurile constatate şi verificate în timpul controlului, vor fi făcute tot atâtea constatări, în care se va descrie conţinutul constatării (concret, clar şi precis): Constatarea nr.1 - fabula; - dispoziţiile legale încălcate; - consecinţele vamale, fiscale, precum şi alte consecinţe ale constatării, cu evaluarea exactă a acestora; - se va indica codul atribuit conform tabelului aprobat de Serviciul Vamal, pentru fiecare tip de încălcare constatată; - măsurile luate în mod operativ în timpul controlului, cu referire la documentul pe baza căruia s-au materializat, fiind anexate toate documentele prin care se confirmă sau infirmă încălcarea. ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ Constatarea nr.2 - fabula; - dispoziţiile legale încălcate; - consecinţele vamale, fiscale, precum şi alte consecinţe ale constatării, cu evaluarea exactă a acestora; - se va indica codul atribuit conform tabelului aprobat de Serviciul Vamal, pentru fiecare tip de încălcare constatată; - măsurile luate în mod operativ în timpul controlului, cu referire la documentul pe baza căruia s-au materializat, fiind anexate toate documentele prin care se confirmă sau infirmă încălcarea. ____________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ Concluzii:____________________________________________________________________ Propuneri:___________________________________________________________________ Comisia de control __________________________________ (numele şi prenumele inspectorilor, semnătura) Coordonat: ________________________________________________ (numele şi prenumele şefului (şefilor) subdiviziunii (lor) din care face parte funcţionarul vamal / echipa de control, semnătura) |
|
Anexa nr.46 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ORDINUL de misiune al echipei mobile nr.___ din "___"__________202_ |
|
partea verso Raport cu privire la activitatea desfăşurată |
||
|
Superiorul echipei mobile |
||
| Nume: | Prenume: | Funcţia: |
|
Funcţionarii vamali ai echipei mobile |
||
| Nume: | Prenume: | Funcţia: |
|
Data/Ora misiunii |
||
| Data: | ||
| De la: | ||
| Până la: | ||
| Participanţi ai altor subdiviziuni ale SV, Instituţii de stat sau organizaţii internaţionale | ||
|
Membrii echipei mobile: 1. __________________________ 2. __________________________ |
||
[Anexa nr.46 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.47 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 SERVICIUL VAMAL AL REPUBLICII MOLDOVA |
|||
|
PROCES-VERBAL PRIVIND EFECTUAREA CONTROLULUI VAMAL DE CĂTRE ECHIPA MOBILĂ |
Seria ________, Proces-verbal nr.__________ |
||
| Marca şi nr.vehiculului echipei mobile | Locul efectuării controlului | Data: ___/___/20.. | Ora: de la: până la: |
| Controlul a fost efectuat de către funcţionarii vamali ai echipei mobile: | |||
| "Controlul se realizează cu/fără efectuarea înregistrărilor foto/video (se subliniază)
Înregistrarea este efectuată cu ajutorul aparatului____________, model ________. |
|||
| La efectuarea controlului a participat specialistul chinolog __________________şi câinele de serviciu_______________. " (numele prenumele) | |||
| Obiectul supus controlului (vehicul, spaţii comerciale, depozite, containere, altele): | |||
| Numele, prenumele, cetăţenia, seria/nr.actelor de identitate (şofer, proprietar, persoană împuternicită etc.): | |||
| Descrierea mărfii: | |||
| Actele însoţitoare/vamale/de provenienţă: | |||
| Mijloace de identificare (sigilii, ştampile, plombe etc.): | |||
| Descrierea controlului: | |||
| Rezultatele controlului: | |||
| Mărfurile ridicate: | |||
| Actele ridicate: | |||
| Mijloacele de identificare fixate de către echipa mobilă (sigilii, ştampile, plombe etc.): | |||
| Procesul-verbal a fost întocmit de către: | Au asistat: | ||
| Drepturile şi obligaţiile mi-au fost explicate şi am primit copia procesului-verbal ___________. | |||
|
Anexa nr.48 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
Cerere de intervenţie în temeiul art.362din Codul vamal |
|
| 1. Data primirii cererii de intervenţie de către
Serviciul Vamal ______/______/_______ |
2. Serviciul Vamal al Republicii Moldova
MD-2065, mun. Chişinău, str. N. Starostenco nr.30 Tel: 022 574 201 Fax: 022 273 061 Email: vama@customs.gov.md |
| 3. Coordonatele solicitantului: (titular de drept în sensul art.359 pct.2) din Codul vamal)
Nume: …............................................................ Funcţia: ….......................................................... Adresa: ….......................................................... Localitatea:…...................................................... Cod poştal: …...................................................... Ţara: …............................................................... Cod fiscal: …....................................................... Telefon: …............................................................ Telefon mobil: …................................................... Fax: …................................................................. E-mail…............................................................... Adresa de Internet:…………………………….......... |
|
| 4. Statutul solicitantului (în sensul art.359 pct.2) din Codul vamal)
☐Titular de drept ☐ Reprezentant al titularului de drept |
|
| 5. Tipul (tipurile) de drepturi pentru care este depusă cerere:
☐ Marcă ☐ Desen/model industrial ☐Drepturi de autor şi conexe ☐ Invenţie ☐ Indicaţie geografică ☐Denumire de origine ☐ Soi de plante ☐Specialitate tradiţională garantată ☐Altele |
|
| 6. Numele şi adresa persoanei de contact
(pe probleme administrative): Telefon fix: …................................................ Fax: …........................................................ Telefon mobil: ….......................................... E-mail: ……………………………………........ |
7. Numele şi adresa persoanei de contact
(pe probleme tehnice): Telefon fix: …................................................ Fax: …........................................................ Telefon mobil: ….......................................... E-mail: ……………………………………........ |
| 8. Anexez date esenţiale privind mărfurile originale:
Numărul de documente anexate2: Numărul de fotografii anexate1: |
|
| 9. Anexez informaţii specifice privind tipul sau modalitatea de fraudă:
Numărul de documente anexate1: Numărul de fotografii anexate1: |
|
| 10. Anexez documentul (ele) care atestă calitatea de titular de drept pentru mărfurile în cauză, în sensul art.359 pct.2) din Codul vamal
Numărul de documente anexate1: |
|
| 11. Anexez declaraţia, în sensul art.359 pct.3) din Codul vamal şi îmi asum responsabilitatea în conformitate cu art.360 din Codul vamal
Declaraţia anexată |
|
| 12. Procedura privind livrările mici, conform prevederilor art.366 din Codul vamal
☐ Solicit utilizarea procedurii prevăzute în art.366 din Codul vamal. |
|
| 13. Informaţiile suplimentare cunoscute de titular, de exemplu:
– Ţara de producţie: - Numărul de documente anexate 1: – Rutele utilizate pentru trafic: - Numărul de documente anexate 1: – Diferenţele tehnice dintre mărfurile autentice şi mărfurile suspecte: - Numărul de documente anexate 1: – Poziţia tarifară (HS): – Alte informaţii utile - Numărul de documente anexate 1: |
|
| 14. Data depunerii cererii de intervenţie:
Data întocmirii Locul Semnătura şi ştampila solicitantului |
|
| 15. Decizia aparatului central al Serviciului Vamal (în sensul art.362, 363 din Codul vamal)
☐ Cererea de intervenţie a fost aprobată. Numărul de înregistrare a cererii de intervenţie Data Locul Semnătura şi ştampila ☐ Cererea este valabilă până la:______/_______/_______. Orice cerere de prelungire a perioadei de intervenţie va fi adresată aparatului central al Serviciului Vamal cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de data expirării cererii de intervenţie. ☐ Cererea de intervenţie a fost respinsă. Decizia motivată a respingerii şi informaţiile privind căile de atac sunt anexate la prezentul document. Data Locul Semnătura şi ştampila |
|
|
_______________________ 2 Se indică numărul corespunzător. În cazul în care nu există nici un document se indică 0. Norme de completare Rubrica 3: În sensul art.359 pct.2) din Cod vamal, în calitate de titular al dreptului de proprietate intelectuală sau reprezentantul acestuia ori orice altă persoană autorizată să utilizeze acest drept sau reprezentantul acesteia. În orice caz, persoana, fizică sau juridică, ce completează rubrica 3 din cererea de intervenţie are obligaţia de a fi cea care va furniza documentele menţionate în rubrica 11 a cererii. Rubricile 4 şi 5: Se marchează căsuţa respectivă. Rubrica 6: Se înscriu detaliile referitoare la persoana de contact în probleme administrative şi tehnice. Rubrica 7: Se înscriu detalii referitoare la persoana de contact care va fi responsabilă de prezentarea către Serviciul Vamal a detaliilor tehnice referitor la mărfurile reţinute. Dosarul tehnic va conţine diverse fişiere cu informaţii, imagini, fotografii etc. capabile să ajute Serviciul Vamal la determinarea şi depistarea mărfurilor contrafăcute şi mărfuri piratate. Dosarul tehnic va fi remis Serviciului Vamal, odată cu cererea de intervenţie, pe suport de hârtie şi în format electronic. Rubricile 8, 9, 13: Documentele ataşate conform rubricilor 8 şi 9 trebuie să conţină informaţii precise şi detaliate, care să permită Serviciului Vamal identificarea corectă a mărfurilor autentice, precum şi orice informaţii cu referinţă la tipul sau modalitatea de fraudă de care titularul de drept ar putea avea cunoştinţă. Tipurile de informaţii prezentate în documente ataşate la rubricile 8, 9 şi 12 trebuie să fie cât mai diverse şi detaliate, pentru a permite Serviciului Vamal să identifice, în mod simplu şi eficient, utilizând principiile analizei de risc, atât mărfurile originale, cât şi cele care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală. Pot fi adăugate şi alte date în sprijinul acestor informaţii, precum valoarea mărfii legale, locul în care se află mărfurile sau locul de destinaţie prevăzut, elementele de identificare a lotului sau ale coletelor, data de sosire sau de plecare prevăzută a mărfurilor, mijlocul de transport utilizat şi identitatea importatorului, a exportatorului sau a titularului mărfurilor. Rubrica 10: În cazul în care cererea de intervenţie este depusă personal de către titularul de drept ca dovadă a dreptului de proprietate intelectuală prevăzută la art.362 alin.(2) lit.c) poate servi: a) pentru drepturile care fac obiectul unei înregistrări sau, după caz, al unei depuneri – dovada înregistrării de către biroul în cauză sau a depunerii; b) pentru dreptul de autor, drepturile conexe sau dreptul referitor la desene şi modele neînregistrate sau nedepuse – orice mijloace de probă care atestă calitatea de autor a acestuia sau de titular originar. Poate fi considerată drept dovadă, astfel cum este prevăzut la lit.a), o copie a înregistrării din baza de date a autorităţilor naţionale sau internaţionale competente. Pentru denumirile de origine şi indicaţiile geografice protejate, dovada va atesta, de asemenea, faptul că titularul este producătorul sau grupul şi că denumirea/indicaţia a fost înregistrată. Dacă cererea de intervenţie este depusă de către orice altă persoană autorizată să utilizeze unul dintre drepturile de proprietate intelectuală, suplimentar la dovezile menţionate mai sus, se depune documentul în temeiul căruia persoana este autorizată să utilizeze dreptul în cauză. Dacă cererea de intervenţie este depusă de către un reprezentant al titularului de drept sau al oricărei alte persoane autorizate să utilizeze unul dintre drepturile de proprietate intelectuală, la dovezile menţionate mai sus se depune, suplimentar, documentul care atestă calitatea lui de reprezentant. Rubrica 14: Semnând rubrica respectivă, solicitantul certifică faptul că acceptă prevederile capitolului IV din Codul vamal şi obligaţiile ce decurg din aceasta. Notă: Cererea de intervenţie se depune la aparatul central al Serviciului Vamal în două exemplare: un exemplar, marcat cu cifra "1", pentru aparatul central al Serviciului Vamal şi un exemplar, marcat cu cifra "2", care, după completarea şi semnarea rubricii 15 de către Serviciul Vamal, se returnează solicitantului. Cererea de intervenţie, cererea de prelungire a perioadei de intervenţie şi documentele anexate trebuie să cuprindă semnătura titularului de drept şi ştampila, după caz. |
|
|
Anexa nr.49 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECLARAŢIE în conformitate cu prevederile art.362 alin.(2) lit.a) din Codul vamal Subsemnatul/a,________________________________, cu domiciliul/sediul în ______________________________________, titularul dreptului de proprietate intelectuală, în sensul art.359 pct.2) din Codul vamal, conform documentelor probatorii anexate la cererea de intervenţie, prin prezenta confirm că: - în conformitate cu art.359 pct.3) din Codul vamal, îmi asum responsabilitate faţă de persoanele implicate în situaţia prevăzută la art.360 din Codul vamal în cazul în care procedura iniţiată în conformitate cu capitolul IV (Titlul IX) din Codul vamal nu îşi urmează cursul din cauza unei acţiuni sau a unei omisiuni din partea mea sau în cazul în care instanţa de judecată stabileşte că mărfurile respective nu aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală; - mă angajez să achit toate cheltuielile ocazionate de depozitarea, manipularea şi păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală, precum şi cheltuielile de distrugere sau alte cheltuieli aferente ori similare, în conformitate cu prevederile capitolului IV (Titlul IX) din Codul vamal; - mă angajez, în decurs de 1 an din data constatării, să distrug mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, reţinute sau în privinţa cărora acordarea liberului de vamă a fost suspendată; - am luat cunoştinţă de prevederile art.364 alin.(3), (4) şi (6); art.371 din Codul vamal; - mă angajez să informez Serviciul Vamal, conform art.363 alin.(4), despre încetarea protecţiei dreptului de proprietate intelectuală şi despre alte schimbări aferente, precum şi să suport consecinţele prevăzute de legislaţia în vigoare. Data _______________ Numele ______________ Semnătura ___________ |
[Anexa nr.49 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.50 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 |
|
|
Cerere de prelungire a perioadei de intervenţie |
|
| 1. Data primirii cererii de prelungire a perioadei
de intervenţie ______/______/_______ |
2. Serviciul Vamal al Republicii Moldova
MD-2065, mun. Chişinău, str. N. Starostenco, nr.30 Tel: 022 574 201/Fax: 022 273 061 E-mail: vama@customs.gov.md |
| 3. Coordonatele solicitantului: (titular de drepturi în sensul art.359 pct.2) din Codul vamal)
Nume: ___________________________________ Funcţia: __________________________________ Adresa: __________________________________ Localitatea: _______________________________ Codul poştal: _______________________________ Ţara: ____________________________________ Codul fiscal: ________________________________ Telefon: __________________________________ Telefon mobil: _____________________________ Fax: _____________________________________ E-mail: ___________________________________ Adresa de internet: ________________________ |
|
| 4. Solicit prelungirea perioadei de intervenţie, acordate conform cererii de intervenţie cu nr.__________ din ____ _____________
☐ Confirm că nu există modificări ale informaţiilor furnizate în cererea de intervenţie şi în anexe. ☐ Furnizez următoarele informaţii referitoare la cererea de intervenţie: a se vedea anexa nr.____ inclusă. |
|
| 5. Semnătura şi ştampila solicitantului _____________________
Data Locul Numele şi prenumele |
|
| 6. Decizia aparatului central al Serviciului Vamal (în sensul art.362 alin.(5) şi art.363 din Codul vamal) | |
| ☐ Cererea de prelungire a perioadei de intervenţie a fost aprobată. | Numărul de înregistrare a cererii de prelungire a perioadei de intervenţie ______________ |
| Data Locul Semnătura şi ştampila | |
| ☐ Cererea este valabilă până la:______/_______/_______.
☐ Cererea a fost respinsă. Decizia motivată a acestei respingeri şi informaţiile privind căile de atac sunt anexate la prezentul document. Data Locul Semnătura şi ştampila |
|
|
Anexa nr.51 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 NOTIFICARE pentru titularul de drept În conformitate cu: - art.364 din Codul vamal; şi /sau - art.369 din Codul vamal şi în baza Dispoziţiei Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr.___ din _________ cu privire la aplicarea de măsuri în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale, Serviciul Vamal reţine mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală sau suspendă acordarea liberului de vamă. Mărfurile suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală au fost reţinute în data de ............., la postul vamal ...................., Biroul vamal …………….. Prezenta decizie vamală se refera la: - tipul/categoria mărfii; - cantitatea; - tipul dreptului protejat. Veţi informa în scris Serviciul Vamal în termenele prevăzute la art.364 din Codul vamal, dacă mărfurile reţinute aduc sau nu aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Vă informăm că dacă nu veţi da curs prezentei notificări în termenul prevăzut de art.364 şi/sau art.369 din Codul vamal, pentru mărfurile în cauză se va ridica măsura reţinerii şi se va acorda liberul de vamă. În conformitate cu art.359 pct.3), art.364 alin.(2) din Codul vamal, cheltuielile aferente depozitării temporare a mărfurilor şi cele ocazionate de păstrarea mărfurilor şi de alte operaţiuni efectuate sub supraveghere vamală, inclusiv cheltuielile cauzate de distrugerea mărfurilor, sunt în sarcina titularului de drept. Funcţionarul vamal/ subdiviziunea Serviciului Vamal __________________________________________________ (funcţia, numele şi prenumele conducătorului împuternicit să semneze) |
[Anexa nr.51 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.52 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 NOTIFICARE pentru declarantul/deţinătorul mărfurilor În conformitate cu: - art.364 din Codul vamal; şi /sau - art.369 din Codul vamal şi în baza Dispoziţiei Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr.___ din _________ cu privire la aplicarea de măsuri în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale, Serviciul Vamal reţine mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală sau suspendă acordarea liberului de vamă. Mărfurile suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală au fost reţinute în data de ............., la postul vamal ...................., Biroul vamal …………….. Prezenta decizie vamală se refera la: - tipul/categoria mărfii; - cantitatea; - dreptul protejat. În conformitate cu art.364 din Codul vamal, dacă titularul de drept ne informează în scris că mărfurile reţinute în conformitate cu procesul-verbal de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală nr…… din.......... îi încalcă drepturile de proprietate intelectuală, puteţi prezenta Serviciului Vamal acordul scris privind distrugerea acestor mărfuri. Dacă veţi prezenta la aparatul central al Serviciului Vamal şi/sau la Biroul vamal o opoziţie expresă, în scris, cu privire la reţinerea mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală sau la suspendarea acordării liberului de vamă, instanţa de judecată va stabili dacă sunt încălcate drepturile de proprietate intelectuală ale titularului de drept. Funcţionarul vamal/ subdiviziunea Serviciului Vamal _________________________________________________ (funcţia, numele şi prenumele conducătorului împuternicit să semneze) |
[Anexa nr.52 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.53 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 PROCES-VERBAL de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală nr.____ __________ 20 ___ _____________________________________ (locul încheierii procesului-verbal) Funcţionarul vamal: _______________________________________________________________ (numele, prenumele, funcţia, denumirea subdiviziunii Serviciului vamal, adresa juridică) în prezenţa:______________________________________________________________________ (numele, prenumele reprezentantului declarantul/deţinătorul mărfii, funcţia, alte date de identificare) În conformitate cu prevederile art.360 alin.(1), art.364 alin.(1), art.366 alin.(2) şi art.369 alin.(1) din Codul vamal (de subliniat), efectuând controlul vamal al mărfurilor, am reţinut de la _____________ _______________________________________________________________________________________ (denumirea, numele, prenumele declarantului/deţinătorului mărfii, codul fiscal, actul de identitate etc.) lotul de marfă__________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________, (cantitatea, denumirea, valoarea, elementele particulare necesare pentru identificarea mărfii sau, după caz, conform anexei la procesul-verbal etc.) transportată cu ________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________, (tipul mijlocului de transport auto/numărul de înmatriculare/condus de, bagaj de mână, trimitere poştală/curierat rapid etc.) care se deplasa din_____________________________________________________________________ (ţara, datele exportatorului) pe adresa ____________________________________________________________________________ (ţara, datele importatorului))))) Actele de însoţire a mărfurilor: _________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________. (contract de vânzare-cumpărare, factură, scrisoare de trăsură/conosament (aerian, maritim), lista de ambalare (packing list) etc. Motivele reţinerii:____________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ (suspiciune de încălcare drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii/ desenului sau modelului industrial, altor obiecte ale proprietăţii intelectuale) Conţinutul informaţiei cu privire la executarea căilor de atac: ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ Declarantul/deţinătorul mărfii sau reprezentantul acestuia: ____________________ (semnătura) Procesul-verbal a fost întocmit de funcţionarul vamal: ________________ (semnătura) Copia procesului-verbal primită de către declarantul/deţinătorul mărfii sau reprezentantul acestuia la: ____ __________20 __ ____________________ (semnătura) |
|
Anexa nr.54 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 RAPORT În conformitate cu prevederile art.364 şi/sau art.369 alin.(1) din Codul vamal, vă informăm asupra măsurii de reţinere sau de suspendare a acordării liberului de vamă pentru mărfurile susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, în baza: - dispoziţiei Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr.___ din _________ cu privire la aplicarea de măsuri în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale; - aplicării acţiunii ex-officio. Anexăm copii ale următoarelor documente: - copia declaraţiei vamale iniţiale; - copia declaraţiei de depozitare temporară; - copiile documentelor aferente mărfurilor reţinute sau în privinţa cărora acordarea liberului de vamă a fost suspendată (contractul de vânzare cumpărare, factura, scrisoarea de trăsură/conosamentul/air bill, packing list etc.); - copia procesului-verbal de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală; - alte decizii vamale relevante, după caz. Funcţionarul vamal/ subdiviziunea Serviciului Vamal _________________________________________________ (funcţia, numele şi prenumele conducătorului împuternicit să semneze) |
[Anexa nr.54 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.55 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ACT de distrugere a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală ___ _____________20___ _______________________ (locul întocmirii actului) Prin prezentul act se confirmă distrugerea _____________________________________________ ________________________________________________________________________________ (denumirea, codul poziţiei tarifare, volumul, cantitatea, valoarea ş.a.) Au fost utilizate următoarele metode de distrugere:______________________________________ ________________________________________________________________________________ Locul distrugerii: ________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ Declaraţia vamală nr.____, alte documente ______________________________________ În urma procesului de distrugere s-au constituit deşeuri:_________________________________ ________________________________________________________________________________. La distrugere au fost prezenţi: _______________________ _______________________ _______________________ |
|
Anexa nr.56 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ACT de transmitere-primire a deşeurilor rezultate din procedura de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici ____ ______________ 20 ___ _______________________________ (locul semnării actului de transmitere) Partea care transmite_____________________________________________________________ (denumirea subdiviziunii Serviciului Vamal, funcţia, numele şi prenumele semnatarului) Partea care primeşte______________________________________________________________ (titularul de drept, funcţia, numele şi prenumele) au întocmit prezentul Act, prin care se confirmă că, în baza ________________________ ____________________________________________ din ____ ______ 20____________, (ordinului, dispoziţiei, notificării sau altui document) ________________________________________________________________ a transmis, iar ________________________________________________________________ a primit deşeuri rezultate din procedura de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici, transportate de către __________________________ pe adresa ____________________________________________, (destinatarul trimiterii) (reprezentantul furnizorului serviciului poştal) reţinute de subdiviziunea Serviciului Vamal în cadrul procesului de vămuire a trimiterilor poştale internaţionale, care constau din ____________________________________________________. (descrierea tipului deşeurilor, cantitatea, forma etc.) A transmis ____________________ Semnătura/ştampila (după caz) ________________ A primit _____________________ Semnătura/ştampila (după caz) ________________ A supravegheat ________________ Semnătura/ştampila (după caz) ________________ |
|
Anexa nr.57 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 PROCES-VERBAL de prelevare a mostrelor de mărfuri care urmează a fi distruse ____ ____________ 20 ____ ________________________________ (locul încheierii procesului-verbal) Funcţionarul vamal: _______________________________________________________________ (numele, prenumele, funcţia, denumirea subdiviziunii Serviciului Vamal, adresa juridică) în prezenţa _____________________________________________________________________, (titularului de drept/reprezentantului acestuia, declarantului/deţinătorului mărfii) cu participarea __________________________________________________________________, (numele, prenumele, alte date de identificare ale persoanelor participante) În conformitate cu prevederile art.365 alin.(6) din Codul vamal, am prelevat mostre în vederea constituirii de probe în instanţa de judecată, precum şi ca material de instruire a funcţionarilor vamali sau plasate în muzeul Serviciului Vamal _________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________, (procesul-verbal de reţinere, data reţinerii, numărul declaraţiei vamale etc.) care se află la ______________________________________________________________ _________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________ (denumirea subdiviziunii Serviciului vamal, denumirea persoanei juridice, numele şi prenumele, adresa juridică/domiciliul) Am prelevat: __________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ (cantitatea, denumirea, valoarea mărfii prelevate ca mostre, elementele particulare de identificare etc.) Persoane prezente/participante: __________________ ___________________________ (semnătura) __________________ ___________________________ (semnătura) __________________ ___________________________ (semnătura) Procesul-verbal a fost întocmit de către funcţionarul vamal: __________________ ___________________________ (semnătura) Copia procesului-verbal primită de titularul de drept/reprezentantul la: ____ ______________ 20 __ ______________________ (semnătura) |
[Anexa nr.57 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
|
Anexa nr.58 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 DECLARAŢIE În conformitate cu pct.925 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, subsemnatul/ subsemnata, ______________________________, cu sediul în ___________________________________, beneficiarul mărfurilor preluate, confirm că: - mă angajez ca marfa preluată să nu fie pusă în circuitul comercial şi să fie utilizată în strictă conformitate cu prevederile art.367 alin.(4) din Codul vamal; - mă angajez să includ mărfurile preluate în evidenţa contabilă a instituţiei, în timp de 10 zile lucrătoare de la data semnării actului de predare-primire a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală. Data _______________ Numele ______________ Semnătura ___________ |
|
Anexa nr.59 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 ACT de predare-primire a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală ___ ___________20___ or. _____________ În conformitate cu prevederile art.367 alin.(1) din Codul vamal, părţile consemnează următoarele: 1. Sub supravegherea Serviciului Vamal/declarantului/deţinătorului mărfurilor, Titularul de drept predă Beneficiarului, iar Beneficiarul preia următoarele mărfuri: _______________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________ 2. Prezentul Act de predare-primire a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală serveşte drept temei legal pentru preluarea mărfurilor în evidenţa contabilă a Beneficiarului, în timp de 10 zile lucrătoare de la data semnării prezentului act. 3. Prezentul act este redactat în trei exemplare originale, câte unul pentru fiecare Parte. |
||
| A predat: | A primit: | A supravegheat: |
| _______________________ | _______________________ | _______________________ |
| _______________________ | _______________________ | _______________________ |
| _______________________ | _______________________ | _______________________ |
| _______________________ | _______________________ | _______________________ |
| _______________________ | ______________________ | _______________________ |
| _______________________
L.Ş |
______________________
L.Ş |
_______________________
L.Ş |
|
Anexa nr.60 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 Tabelul nr.1 Lista serviciilor speciale şi cuantumul tarifelor prevăzute în art.48 din Cod |
||
| Nr. crt. | Serviciile speciale | Cuantumul tarifelor, în lei |
| 1 | 2 | 3 |
| 1. | Escortarea mijloacelor de transport de către echipele mobile, la solicitarea persoanei | 12 lei/ km |
| 2. | Aplicarea sigiliului vamal (inclusiv costul sigiliului) | 40 – de sigiliu vamal |
| 3. | Vămuirea mărfurilor sau prezenţa funcţionarului vamal în afara programului de lucru al biroului vamal, al postului vamal sau în alte locuri decât birourile vamale sau posturile vamale | Conform tabelelor nr.2 şi nr.3 |
|
4. |
Eliberarea formularului certificatului de origine preferenţială a mărfurilor | 100 lei – de formular certificat de origine preferenţială a mărfurilor |
|
5. |
Modificarea declaraţiei vamale după acordarea liberului de vamă la solicitarea operatorului economic |
100 de lei per declaraţie |
|
Notă: 1. Plata pentru servicii speciale nu se percepe pentru mărfurile şi serviciile importate pe teritoriul Republicii Moldova din contul granturilor acordate Guvernului, destinate realizării proiectelor respective, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, conform listei aprobate de Guvern. 2. Plata pentru servicii speciale nu se percepe pentru mărfurile importate pe teritoriul Republicii Moldova destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte. 3. Plata pentru servicii speciale nu se percepe pentru mărfurile introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de ajutor umanitar." 4. Plata pentru servicii speciale nu se percepe pentru mărfurile consumabile importate de forţa militară străină care desfăşoară aplicaţii militare temporare, destinate uzului sau consumului exclusiv al forţei militare şi al componentei civile. Lista mărfurilor consumabile se aprobă de către Ministerul Apărării al Republicii Moldova. 5. Plata pentru servicii speciale nu se percepe pentru mărfurile consumabile importate de echipele/modulele internaţionale de intervenţie care participă la exerciţiile internaţionale de management al consecinţelor situaţiilor excepţionale ce se desfăşoară pe teritoriul Republicii Moldova, destinate uzului sau consumului exclusiv al echipelor/modulelor internaţionale de intervenţie. Lista mărfurilor consumabile se aprobă de Ministerul Afacerilor Interne şi se prezintă Serviciului Vamal. |
||
|
Tabelul nr.2 Calcularea plăţilor pentru vămuirea mărfurilor în afara programului de lucru, în cadrul birourilor, posturilor vamale şi al locurilor desemnate pentru prezentarea mărfurilor în vamă |
|||||
| Nr. crt. |
Perioada | Cuantumul de bază pentru prima oră (în lei) |
Pentru fiecare 30 suplimentar |
Pentru fiecare 60 suplimentar |
|
| 1. | În zilele de lucru (luni-vineri) |
prenocturn (17.00-20.00) | 400 | 200 | 400 |
| 2. | nocturn (20.00-08.00) | 500 | 250 | 500 | |
| 3. | În zilele de sărbători/ sâmbătă/ duminică |
8.00-17.00 | 500 | 250 | 500 |
| 4. | prenocturn (17.00-20.00) | 600 | 300 | 600 | |
| 5. | nocturn (20.00-08.00) | 800 | 400 | 800 | |
|
Tabelul nr.3 Calcularea plăţilor pentru vămuirea mărfurilor în alte locuri decât birourile, posturile vamale şi locurile desemnate pentru prezentarea mărfurilor în vamă |
|||||
| Nr. crt. |
Perioada | Cuantumul de bază pentru prima oră (în lei) |
Pentru fiecare 30 suplimentar |
Pentru fiecare 60 suplimentar |
|
| 1. | În zilele de lucru (luni-vineri) |
8.00-17.00 | 500 | 250 | 500 |
| 2. | prenocturn (17.00-20.00) | 600 | 300 | 600 | |
| 3. | nocturn (20.00-08.00) | 700 | 350 | 700 | |
| 4. | În zilele de sărbători/ sâmbătă/ duminică |
8.00-17.00 | 700 | 350 | 700 |
| 5. | prenocturn (17.00-20.00) | 800 | 400 | 800 | |
| 6. | nocturn (20.00-08.00) | 1000 | 500 | 1000 | |
|
Notă: 1. Serviciul Vamal va determina numărul de funcţionari vamali necesari pentru acordarea serviciilor în funcţie de specificul şi complexitatea tranzacţiilor economice externe. 2. Prestarea serviciilor vamale se consideră finalizată de la data validării declaraţiei vamale în SI Asycuda World. 3. Calcularea plăţilor stabilite în prezentul tabel nu se aplică în cazul utilizării procedurilor simplificate în tranzit, în cazul simplificărilor prin înscrierea în evidenţele declarantului şi în cazul prezentărilor în vamă a mărfurilor într-un loc aprobat. |
|||||
|
Tabelul nr.4 TARIFELE la serviciile prestate de Laboratorul vamal |
||||||
|
Serviciul |
Timpul efectuării serviciilor, în funcţie de complexitatea acestora (număr de ore) |
Tarifele la serviciile acordate (lei) |
||||
| simplă | medie | complicată | simplă | medie | complicată | |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| Expertiză | 12 | 24 | 48 | 3000 | 6000 | 12000 |
| Evaluare | 12 | 24 | 48 | 3000 | 6000 | 12000 |
| Încercări de laborator | ||||||
| Cercetarea produselor petroliere şi lubrifianţi | 4 | 24 | 60 | 1000 | 6000 | 15000 |
| Cercetarea materialelor polimerice şi a cauciucurilor | 4 | 24 | 48 | 1000 | 6000 | 12000 |
| Analiza compoziţională a substanţelor necunoscute | 4 | 24 | 48 | 1000 | 6000 | 12000 |
| Cercetarea metalelor, aliajelor şi a articolelor fabricate din ele | 4 | 24 | 60 | 1000 | 6000 | 15000 |
| Cercetarea produselor alimentare | 4 | 24 | 60 | 1000 | 6000 | 15000 |
| Cercetarea băuturilor alcoolice tari, slab-alcoolice şi a altor lichide ce conţin alcool | 4 | 12 | 36 | 1000 | 3000 | 9000 |
| Cercetarea materialelor textile | 4 | 24 | 60 | 1000 | 6000 | 15000 |
| Cercetarea produselor din blană şi piele naturală | 4 | 12 | 36 | 1000 | 3000 | 9000 |
| Examinarea sticlei, ceramicii şi a articolelor fabricate din ele | 4 | 12 | 36 | 1000 | 3000 | 9000 |
| Cercetarea articolelor din metale preţioase şi pietre preţioase | 4 | 24 | 60 | 1000 | 6000 | 15000 |
| Cercetarea perlelor, pietrelor preţioase şi semipreţioase | 4 | 24 | 60 | 1000 | 6000 | 15000 |
| Cercetarea tutunului şi a produselor din tutun | 4 | 24 | 36 | 1000 | 6000 | 9000 |
| Cercetarea ţigărilor electronice şi a lichidelor pentru ţigări electronice | 4 | 12 | 36 | 1000 | 3000 | 9000 |
|
Notă: 1. Tarifele la serviciile prestate de Laboratorul vamal se stabilesc, în funcţie de complexitate, în trei categorii: 1) simplă – încercare de laborator, expertiză sau evaluare asupra probelor prin metode simple de analiză, care nu necesită, de obicei, un volum mare de lucrări şi poate fi finalizată conform normativelor din coloana 2; 2) medie – încercare de laborator, expertiză sau evaluare în cadrul căreia, în funcţie de numărul de probe, de numărul şi complexitatea metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice aplicate, sunt necesare analize cu durata conform normativelor din coloana 3; 3) complicată – încercare de laborator, expertiză sau evaluare efectuată prin metode complicate de investigaţie, cu aplicarea mijloacelor tehnice speciale complicate şi cu un volum mare de lucru, care necesită o perioadă lungă de analiză, conform normativelor din coloana 4. 2. În cazurile în care durata expertizei/încercărilor de laborator depăşeşte normativul maxim indicat în tabelul nr.4 şi încercarea de laborator, expertiza este complicată, se aplică preţuri contractuale, calculate conform numărului de ore efectiv folosite pentru prestarea serviciilor. |
||||||
[Anexa nr.60 modificată prin Hot.Guv. nr.496 din 06.08.2025, în vigoare 14.08.2025]
[Anexa nr.60 modificată prin Hot.Guv. nr.901 din 30.12.2024, în vigoare 01.01.2025]
[Anexa nr.60 completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
|
Anexa nr.61 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 AUTORIZAŢIE DE PREZENTARE A MĂRFURILOR ÎN VAMĂ ÎNTR-UN LOC APROBAT |
|
| 1. Numărul autorizaţiei | |
| 2. Denumirea operatorului economic
deţinător de autorizaţie |
3. Biroul vamal emitent |
| 4. Codul locului de prezentare în vamă
a mărfurilor |
5. Adresa locului de prezentare în
vamă a mărfurilor |
| 6. Această decizie se referă la cererea
Număr de înregistrare (___________) data |
7. Biroul vamal de prezentare |
| 8. Tipul şi descrierea mărfurilor | |
| 9. Informaţii suplimentare (termene) | |
| 10. Date bancare şi semnături
Şef birou vamal _______________________ ________________ (numele şi prenumele) (semnătură) _____________ (data) |
|
|
INSTRUCŢIUNI privind modul de completare a Autorizaţiei de prezentare a mărfurilor în vamă într-un loc aprobat 1. Permisiunea de prezentare în vamă a mărfurilor într-un loc aprobat se completează într-un exemplar, care este eliberat solicitantului, o copie a autorizaţiei fiind păstrată în cadrul biroului vamal care l-a emis. Copia autorizaţiei trebuie să aibă inscripţia "COPIE" în colţul din dreapta sus. 2. Autorizaţia se completează în format electronic în limba română. 3. Dacă este necesar, informaţiile indicate în autorizaţie pot fi completate prin adăugarea unei anexe la Autorizaţie (de exemplu, o schemă a locului de prezentare în vamă a mărfurilor). 4. În rubrica 1 "Numărul autorizaţiei" se introduce numărul autorizaţiei. 5. În rubrica 2 "Denumirea operatorului economic deţinător de Autorizaţie" se introduce denumirea exactă, adresa juridică, codul fiscal al operatorului economic căruia i se eliberează autorizaţia. 6. În rubrica 3 "Biroul vamal emitent" se indică denumirea şi codul biroului vamal care eliberează autorizaţia conform Normelor de completare a declaraţiei vamale . 7. În rubrica 4 "Codul locului de prezentare în vamă a mărfurilor" se înscrie codul atribuit locului de prezentare în vamă a mărfurilor. 8. În rubrica 5 "Adresa locului de prezentare în vamă a mărfurilor" se indică adresa exactă a locului de prezentare în vamă a mărfurilor. 9. În rubrica 6 "Această decizie se referă la cererea" se înscriu numărul şi data cererii în baza căreia se eliberează Autorizaţia. 10. În rubrica 7 "Biroul vamal de prezentare" se înscrie denumirea şi codul Biroului Vamal de prezentare, care supraveghează locul de prezentare în vamă a mărfurilor, specificat în Autorizaţie din clasificatorul birourilor vamale. 11. În rubrica 8 "Tipul şi descrierea mărfurilor" se indică tipul mărfurilor ce pot fi livrate la locul de prezentare în vamă a mărfurilor conform autorizaţiei (denumirea mărfurilor, poziţia tarifară, cantitate (dacă este posibil de specificat) etc.). 12. În rubrica 9 "Informaţii suplimentare (termene)" indică momentul în care mărfurile pot fi prezentate în vamă la locul desemnat specificat în autorizaţie (de exemplu, în timpul programului de lucru al Postului Vamal), ce formalităţi vamale pot fi efectuate, în ce condiţii o persoană poate folosi locul de livrare a mărfurilor în scopuri proprii, sunt indicate anexele altor Autorizaţii eliberate de Serviciul Vamal (dacă există). 13. În rubrica 10 "Date bancare şi semnături" se înscrie funcţia şefului (adjunctului) Biroului Vamal care a eliberat Autorizaţia, numele şi prenumele, precum şi data aprobării. Datele indicate în autorizaţie se confirmă prin semnătura şefului (adjunctului) Biroului Vamal şi ştampila Serviciului Vamal. |
|
[Anexa nr.61 introdusă prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.92/2023
LISTA
hotărârilor de Guvern care se abrogă
1. Hotărârea Guvernului nr.1599/2002 cu privire la regulile de origine a mărfurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.174-176, art.1755), cu modificările ulterioare.
2. Hotărârea Guvernului nr.1185/2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.211-214, art.1234), cu modificările ulterioare.
3. Hotărârea Guvernului nr.1140/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.157-160, art.1285), cu modificările ulterioare, cu excepţia Secţiunii 10 "Zona liberă".
4. Hotărârea Guvernului nr.1290/2005 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea brokerului vamal şi a specialistului în domeniul vămuirii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.168-171, art.1389), cu modificările ulterioare.
5. Hotărârea Guvernului nr.1000/2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind stingerea obligaţiei vamale şi/sau a sumelor plătite în plus al căror termen de prescripţie a expirat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.1-5, art.8), cu modificările ulterioare.
6. Hotărârea Guvernului nr.904/2013 cu privire la procedurile de vămuire electronică a mărfurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.258-261, art.1002), cu modificările ulterioare.
7. Hotărârea Guvernului nr.466/2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii echipelor mobile ale Serviciului Vamal (Monitorul Oficial al republicii Moldova, 2014, nr.160-166, art.498), cu modificările ulterioare.
8. Hotărârea Guvernului nr.647/2014 privind punerea în aplicare a prevederilor secţiunilor a 271-a şi a 281-a din Codul vamal al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.238-246, art.695), cu modificările ulterioare.
9. Hotărârea Guvernului nr.761/2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la completarea, autentificarea, eliberarea şi controlul ulterior al certificatelor de origine preferenţială a mărfurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.275-281, art.809), cu modificările ulterioare.
10. Hotărârea Guvernului nr.876/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind restituirea drepturilor de import sau de export plătite în plus (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-3241, art.937), cu modificările ulterioare.
11. Hotărârea Guvernului nr.385/2015 pentru punerea în aplicare a prevederilor secţiunii 342 din Codul vamal al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.150-159, art.428), cu modificările ulterioare.
12. Hotărârea Guvernului nr.915/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către organele vamale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.247-255 art.999), cu modificările ulterioare.
13. Hotărârea Guvernului nr.974/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.265-276, art.1057), cu modificările ulterioare.
14. Hotărârea Guvernului nr.1000/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de realizare a controlului ulterior de către organele vamale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.448-460, art.1260).
15. Hotărârea Guvernului nr.971/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea contingentelor tarifare la importul/exportul mărfurilor în/din Republica Moldova şi abrogarea unor hotărâri ale Guvernului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.358-363 art.1052), cu modificările ulterioare.
16. Hotărârea Guvernului nr.146/2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prelungire a termenului de plată a taxei pe valoarea adăugată şi a taxei vamale, pentru perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, la materia primă, materialele, accesoriile, ambalajul primar şi articolele de completare importate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.49-52, art.159), cu modificările ulterioare.
17. Hotărârea Guvernului nr.1373/2016 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prelungire a termenului de plată a drepturilor de import pentru agenţii economici cu statut de Agent Economic Autorizat AEO (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.478-490 art.1482), cu modificările ulterioare.
18. Hotărârea Guvernului nr.134/2009 cu privire la importul în regim preferenţial al unor tipuri de zahăr (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44, art.183), cu modificările ulterioare
[Poziţiile 15-18 introduse prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.12.2023, în vigoare 29.12.2023]