BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.101-T-05 din 29.05.2026 cu privire la intrarea în vigoare şi stingerea unor tratate internaţionale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
29.05.2026

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

O R D I N

cu privire la intrarea în vigoare şi stingerea

unor tratate internaţionale

nr. 101-T-05  din  29.05.2026

 (în vigoare 16.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 246-249 art. 443 din 16.06.2026

* * *

În conformitate cu prevederile art.30 alin.(1) din Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24-26, art.137), cu modificările şi completările ulterioare,

ORDON:

1. A aduce la cunoştinţa publică următoarele:

1. La 20 aprilie 2025 a intrat în vigoare Amendamentul la Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului, adoptat la 27 mai 2005. Textul Amendamentului se anexează;

2. La 12 mai 2026 a intrat în vigoare Înţelegerea, întocmită prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică pentru detaşarea unui expert german în cadrul Cabinetului viceprim-ministrului pentru integrare europeană al Republicii Moldova, semnată la Chişinău la 12 mai 2026. Textul Înţelegerii se anexează;

3. La 14 mai 2026 a intrat în vigoare Protocolul cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Democratică Timorul de Est, semnat la New York la 14 mai 2026. Textul Protocolului se anexează;

4. La 14 mai 2026 a intrat în vigoare Protocolul cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Seychelles, semnat la New York la 28 aprilie 2026. Textul Protocolului se anexează;

5. La 28 mai 2026 a intrat în vigoare Acordul în temeiul Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării referitor la conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine în zonele din afara jurisdicţiei naţionale, adoptat la New York la 19 iunie 2023, ratificat prin Legea nr.2/2026 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2026, 92-95, art.49);

6. La 30 mai 2026 va intra în vigoare Protocolul privind încetarea acţiunii Acordului privind crearea Comitetului Valutar Interstatal din 26 mai 1995, întocmit la Minsk la 25 octombrie 2013, ratificat prin Legea nr.114/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, 166-176, art.352);

7. La 1 iulie 2026 va intra în vigoare Acordul între Republica Moldova şi Regatul Ţărilor de Jos privind munca remunerată a membrilor de familie aflaţi la întreţinerea membrilor misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, întocmit la Chişinău la 21 august 2025, ratificat prin Legea nr.295/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, 626-629, art.766);

8. La 30 octombrie 2026 îşi va înceta valabilitatea Acordul privind modernizarea aviaţiei civile a statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente, întocmit la Moscova la 3 noiembrie 1995;

9. La 8 aprilie 2027 îşi va înceta valabilitatea Statutul Comunităţii Statelor Independente, adoptat la Minsk la 22 ianuarie 1993;

10. La 8 aprilie 2027 îşi vor înceta valabilitatea Acordul de constituire a Comunităţii Statelor Independente, întocmit la Minsk la 8 decembrie 1991 şi Protocolul la Acordul de constituire a Comunităţii Statelor Independente, întocmit la Alma-Ata la 21 decembrie 1991;

2. A publica prezentul ordin, însoţit de textele tratatelor indicate la pct.1 subpunctele 1-4, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.