BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.104 din 09.09.2026 cu privire la modificarea Ordinului nr.59 din 31 mai 2024 privind aprobarea modelului de evaluare a terenurilor fără construcţii cu modul de folosinţă "agricol" şi "grădină" amplasate în toate localităţile Republicii Moldova în scopul impozitării

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
09.09.2026

AGENŢIA GEODEZIE, CARTOGRAFIE ŞI CADASTRU

O R D I N

cu privire la modificarea Ordinului nr.59 din 31 mai 2024 privind aprobarea

modelului de evaluare a terenurilor fără construcţii cu modul de folosinţă

"agricol" şi "grădină", amplasate  în toate  localităţile

Republicii Moldova în scopul impozitării

nr. 104  din  09.09.2026

 (în vigoare 23.09.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 471-474 art. 805 din 23.09.2026

* * *

În temeiul art.27 alin.(2) din Legea nr.989/2002 cu privire la activitatea de evaluare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.102, art.773), pct.27 din anexa nr.1 şi pct.23 din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.827/2020 cu privire la evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.313-317, art.990), cu modificările ulterioare,

ORDON:

1. Ordinul Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru nr.59 din 31 mai 2024 privind aprobarea modelului de evaluare a terenurilor fără construcţii cu modul de folosinţă "agricol" şi "grădină" amplasate în toate localităţile Republicii Moldova în scopul impozitării (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.247-250, art.437), se modifică după cum urmează:

1.1. clauza de adoptare va avea următorul cuprins:

"În temeiul art.27 alin.(2) din Legea nr.989/2002 cu privire la activitatea de evaluare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.102, art.773), cu modificările ulterioare, pct.27 din anexa nr.1 şi pct.23 din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.827/2020 cu privire la evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.313-317, art.990), cu modificările ulterioare,";

1.2. denumirea va avea următorul cuprins:

"Cu privire la aprobarea modelului de evaluare a terenurilor fără construcţii cu destinaţie agricolă, cu excepţia terenurilor cu modul de folosinţă "teren pentru cultivarea loturilor pomicole din cadrul întovărăşirilor pomicole" amplasate în toate localităţile Republicii Moldova în scopul impozitării";

1.3. punctele 1-3 vor avea următorul cuprins:

"1. Se aprobă modelul de evaluare a terenurilor fără construcţii cu destinaţie agricolă, cu excepţia terenurilor cu modul de folosinţă "teren pentru cultivarea loturilor pomicole din cadrul întovărăşirilor pomicole" amplasate în toate localităţile Republicii Moldova în scopul impozitării, conform anexei nr.1.

2. Se aprobă materialele conexe modelului de evaluare indicat la pct.1:

a) Harta zonelor valorice şi descrierea narativă a hotarelor zonelor valorice aplicate în modelul de evaluare a terenurilor fără construcţii cu destinaţie agricolă, cu excepţia terenurilor cu modul de folosinţă "teren pentru cultivarea loturilor pomicole din cadrul întovărăşirilor pomicole", amplasate în toate localităţile Republicii Moldova în scopul impozitării, conform anexei nr.2;

b) Coeficienţii factorilor valorici aplicaţi în modelul de evaluare a terenurilor fără construcţii cu destinaţie agricolă, cu excepţia terenurilor cu modul de folosinţă "teren pentru cultivarea loturilor pomicole din cadrul întovărăşirilor pomicole" amplasate în toate localităţile Republicii Moldova în scopul impozitării, conform anexei nr.3.

3. Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile utilizează modelul de evaluare şi materialele conexe acestuia pentru evaluarea şi reevaluarea masivă a terenurilor fără construcţii cu destinaţie agricolă, cu excepţia terenurilor cu modul de folosinţă "teren pentru cultivarea loturilor pomicole din cadrul întovărăşirilor pomicole", amplasate în toate localităţile Republicii Moldova în scopul impozitării.";

1.4. anexele nr.1, 2 şi 3 se substituie cu anexele nr.1-3 la prezentul ordin.

2. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.