Ordin nr.125 din 28.03.2008 privind aprobarea Instrucţiunii cu privire la ordinea de eliberare a actelor juridice
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
O R D I N
privind aprobarea Instrucţiunii cu privire la
ordinea de eliberare a actelor juridice
nr. 125 din 28.03.2008
(în vigoare 24.06.2008)
Monitorul Oficial nr.110-111 art.326 din 24.06.2008
* * *
Abrogat: 19.11.2010
Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.372 din 12.11.2010
În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.920 din 30 august 2005 "Cu privire la Nomenclatorul autorizaţiilor, permisiunilor şi certificatelor, eliberate de către autorităţile administrative centrale şi organele subordonate acestora persoanelor fizice şi juridice pentru practicarea activităţii antreprenoriale" şi Hotărîrea Guvernului nr.508 din 11 mai 2006 "Pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor prestate contra plată şi a tarifelor la acestea, precum şi a Regulamentului cu privire la modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne", -
ORDON:
1. Se aprobă Instrucţiunea cu privire la ordinea de eliberare a actelor juridice (se anexează).
2. Se acordă dreptul de a semna actele juridice eliberate de către Direcţia informaţii şi evidenţe operative:
- consilierului ministrului afacerilor interne;
- şefului adjunct al Direcţiei informaţii şi evidenţe operative, şef al secţiei analiză, planificare şi acte juridice.
3. Consilierul ministrului (dl Iu.Burca):
- în coordonare cu Direcţia economie şi finanţe, va asigura traducerea şi legalizarea ordinului şi anexei;
- va asigura, în coordonare cu Direcţia juridică, publicarea ordinului şi anexei în Registrul de stat al actelor juridice;
- va aduce la cunoştinţa organelor, persoanelor fizice şi juridice interesate prevederile prezentei Instrucţiuni;
- va multiplica şi expedia subdiviziunilor MAI numărul necesar de exemplare ale ordinului şi anexei respective;
- va asigura executarea prezentei Instrucţiuni.
4. Se abrogă ordinul MAI nr.167 din 29.05.2006 "Privind aprobarea Instrucţiunilor cu privire la ordinea de eliberare a actelor juridice persoanelor fizice şi persoanelor juridice".
| MINISTRUL AFACERILOR INTERNE, | |
| GENERAL-LOCOTENENT DE POLIŢIE | Gheorghe PAPUC |
Chişinău, 28 martie 2008. |
|
| Nr.125. |
Anexă
la ordinul MAI
nr.125 din 28 martie 2008
INSTRUCŢIUNE
cu privire la ordinea de eliberare a actelor juridice
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezenta Instrucţiune reglementează ordinea de primire, înregistrare, examinare şi evidenţă a cererilor privind eliberarea actelor juridice şi a actelor juridice eliberate.
Cererile privind eliberarea actelor juridice sînt adresările persoanelor fizice sau persoanelor juridice de eliberare a informaţiei ce se conţine în evidenţele informaţiei cu caracter infracţional, inclusiv din cadrul Băncii de date interstatale a ţărilor – membre ale CSI şi OIPC Interpol.
2. Direcţia informaţii şi evidenţe operative (în continuare DIEO) eliberează următoarele acte juridice:
- cazier judiciar eliberat pentru practicarea activităţii de antreprenoriat;
- cazier judiciar pentru persoane fizice şi juridice;
- certificat despre unitatea de transport în căutare;
- certificat privind căutarea persoanei sau unităţii de transport după hotarele ţării,
- certificat privind verificarea persoanelor juridice după hotarele ţării.
3. Cazier judiciar – document oficial în care organele de poliţie abilitate consemnează lipsa antecedentelor penale, toate condamnările (antecedentele) penale stinse sau nestinse ale persoanei, precum şi faptul aflării acesteia sub urmărire penală şi/sau în căutare.
4. În conformitate cu prevederile Legii nr.3465-XI din 01.09.1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, actele juridice eliberate contra plată conform tarifelor stabilite în Hotărîrea Guvernului nr.508 din 11 mai 2006 "Pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor prestate contra plată şi a tarifelor la acestea, precum şi a Regulamentului cu privire la modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne" sînt perfectate în limba de stat şi în limba rusă.
5. Actele juridice eliberate în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.920 din 30.08.2005 "Cu privire la Nomenclatorul autorizaţiilor, permisiunilor şi certificatelor, eliberate de către autorităţile administrative centrale şi organele subordonate acestora persoanelor fizice şi juridice pentru practicarea activităţii antreprenoriale", cu modificările şi completările operate prin Hotărîrea Guvernului nr.480 din 28.04.2007, sînt perfectate în limba de stat şi sînt eliberate în termen de 10 zile lucrătoare din data depunerii cererii.
6. Veniturile parvenite de la perfectarea serviciilor contra plată se acumulează la contul mijloace speciale ale MAI.
Modul de acumulare, utilizare şi evidenţă a mijloacelor speciale se efectuează conform Regulamentului cu privire la gestionarea mijloacelor speciale ale instituţiilor publice finanţate de la buget, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.94 din 31.12.2004 şi Regulamentului cu privire la modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.508 din 11.05.2006.
II. REGULILE DE PRIMIRE ŞI EVIDENŢĂ A CERERILOR PENTRU
PERFECTAREA CAZIERELOR JUDICIARE ŞI CERTIFICATELOR
DESPRE UNITĂŢILE DE TRANSPORT ÎN CĂUTARE
7. Cererea privind eliberarea cazierelor judiciare (în continuare cerere) se depune de către persoana fizică sau juridică (în continuare persoană) în subdiviziunea specializată a Direcţiei informaţii şi evidenţe operative. În corespundere cu cerinţele normelor de eliberare a informaţiei, în cererea privind eliberarea cazierelor judiciare persoana indică datele de identitate conform buletinului:
- numele;
- prenumele;
- patronimicul.
Numele, prenumele şi patronimicul se indică la cazul nominativ.
- data, luna, anul naşterii;
- locul naşterii;
- domiciliul.
Totodată, în cerere se indică:
- limba, în care urmează a fi perfectat actul juridic;
- semnătura;
- data depunerii cererii.
8. Cererea privind eliberarea certificatelor despre unitatea de transport în căutare este depusă în Direcţia informaţii şi evidenţe operative. În corespundere cu cerinţele normelor de eliberare a informaţiei, în cerere persoana indică datele de identitate conform buletinului, prevăzute în p.7 şi suplimentar anexează copia certificatului de înmatriculare a unităţii de transport.
9. Cererile se întocmesc citeţ, cu litere de tipar, separat pentru fiecare persoană sau unitate de transport.
10. La cererea depusă de către persoana juridică se anexează obligatoriu copia certificatului de înregistrare a unităţii de drept, autentificată cu ştampila vie a persoanei juridice.
11. La cererea de eliberare a cazierului judiciar necesar pentru practicarea activităţii antreprenoriale (conform Hotărîrii Guvernului nr.920 din 30.08.2005) se anexează obligatoriu:
- copia certificatului de înregistrare a unităţii de drept sau, după caz, a patentei de întreprinzător;
- certificatul semnat de conducătorul unităţii şi autentificat cu ştampila acesteia, prin care se atestă calitatea de angajat al întreprinderii, cu indicarea scopului eliberării cazierului judiciar.
III. REGULILE DE PRELUCRARE A CERERILOR PENTRU PERFECTAREA
CAZIERELOR JUDICIARE ŞI CERTIFICATELOR DESPRE
UNITĂŢILE DE TRANSPORT ÎN CĂUTARE
12. Sînt primite spre executare numai cererile depuse de către:
- solicitant (la prezentarea actului de identitate);
- rudele de gradul I (la prezentarea actului ce confirmă gradul de rudenie);
- reprezentantul legal al solicitantului (la prezentarea originalului procurii autentificate notarial).
13. Persoana achită costul actului juridic prin intermediul filialelor şi sucursalelor SA "Banca de Economii" şi SA "Victoriabank".
14. După efectuarea plăţii, primul exemplar al bonului de plată rămîne în bancă, iar al doilea se anexează la cerere.
15. Cererea cu bonul de plată sînt primite şi verificate de către colaboratorul responsabil al secţiei analiză, planificare şi acte juridice a DIEO.
16. La primirea cererilor, angajatul responsabil este obligat să verifice corespunderea datelor din cerere cu documentul care identifică persoana (paşaportul, buletinul de identitate), iar pentru certificatele despre unităţile de transport în căutare – cu certificatul de înmatriculare a unităţii de transport. În caz de necesitate, el este obligat să acorde consultaţiile respective.
17. Persoanei care a depus cererea i se eliberează imediat un talon despre primirea cererii, în care este indicat timpul cînd a fost înregistrată cererea, data şi ora cînd va fi eliberat cazierul judiciar.
18. Cererile sînt înregistrate în Registrul de evidenţă a cererilor privind eliberarea actelor juridice.
19. În cazul perfectării cazierului judiciar, cererile primite sînt transmise în secţia informaţii şi identificări a DIEO pentru verificare după fişierul nominal, iar în cazul perfectării certificatului despre unitatea de transport în căutare, cererile primite sînt transmise în secţia control şi statistică a DIEO pentru verificare după Banca centrală de date.
20. Verificarea după fişierul nominal se efectuează în scopul obţinerii de informaţii necesare despre persoana care solicită cazier judiciar referitor la reţinerea acesteia, ca fiind suspectată de comiterea infracţiunilor, punerea ei sub învinuire, arestare, condamnare, revizuire a sentinţelor, locul şi timpul executării pedepsei, eliberare, deces în locurile de detenţie, evadare din instituţii penitenciare, de sub arest, anunţare în căutare, recunoaştere drept recidivist deosebit de periculos, graţiere, amnistie etc.
21. Datele din fişierul nominal se expun pe versoul cererii citeţ şi fără prescurtări. Datele neclare din fişele de evidenţă se precizează înainte de a fi eliberate.
În caz cînd în privinţa persoanei care solicită cazier judiciar se dispune de date despre tragerea la răspundere penală sau antecedente penale, se indică instanţa, data pronunţării sentinţei, articolul Codului penal şi alineatul acestuia, pedeapsa, modificările ulterioare ale sentinţei.
22. În caz cînd informaţia se referă la persoana supusă verificării, în datele despre rezultatele controlului se face următoarea menţiune:
"Se dispune de date asupra..."
23. Dacă în fişier nu sînt informaţii despre antecedentele penale ale persoanei controlate, pe partea anterioară a cererii se aplică ştampila cu indicarea codului, semnăturii executantului şi datei efectuării controlului:
24. Rezultatele verificării unităţii de transport sînt consemnate de către persoana responsabilă din secţia control şi statistică a DIEO într-un certificat de model stabilit, semnat şi înregistrat în Registrele de evidenţă ale subdiviziunii. Certificatul se transmite în secţia analiză, planificare şi acte juridice a DIEO pentru perfectarea proiectului certificatului despre unităţile de transport în căutare.
IV. PERFECTAREA ACTELOR JURIDICE
25. Actul juridic se perfectează în baza cererilor sau certificatelor verificate, care sînt transmise în secţia analiză, planificare şi acte juridice.
26. Actele juridice sînt confecţionate pe hîrtie formatul A5 cu semne de protecţie specială.
27. Persoanei care nu are antecedente penale şi persoanei care a fost condamnată şi a ispăşit pedeapsa, dar conform art.54 Cod penal (redacţia anului 1961) sau, după caz, art.111 Cod penal (redacţia anului 2002), se consideră ca neavînd antecedente penale, i se eliberează cazier judiciar cu următorul text:
- persoana fizică:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, cet._______(NPP)_______, născut(ă) la _______data, luna, anul naşterii_______, originar(ă) din _______(localitatea, raionul, ţara)_______, nu are antecedente penale şi nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova.
В соответствии с данными МВД Республики Молдова, гр._______(ФИО)_______, родившийся(аяся) _______число, месяц, год рождения_______, уроженец(ка) _______(местность, район, страна)_______, не имеет судимостей и не находится в розыске на территории Республики Молдова.
- persoana juridică:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, _______datele de bază ale persoanei juridice (denumirea, numărul de înregistrare, data înregistrării şi codul fiscal sau IDNO)_______, nu are antecedente penale pe teritoriul Republicii Moldova.
В соответствии с данными МВД Республики Молдова, _______основные данные юридического лица (название, регистрационный номер, дата регистрации и фискальный код или IDNO)_______, не имеет судимостей на территории Республики Молдова.
28. În caz cînd persoana a fost anterior condamnată, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează în următorul mod:
- dacă persoana a fost condamnată pentru comiterea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal (redacţia anului 1961), se aplică prevederile art.54 "Stingerea antecedentelor penale" Cod penal (redacţia anului 1961);
- dacă persoana a fost condamnată pentru comiterea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal (redacţia anului 2002), se aplică prevederile art.111 "Stingerea antecedentelor penale" Cod penal (redacţia anului 2002).
29. Persoanei fizice care a fost condamnată şi a ispăşit pedeapsa, dar conform art.54 Cod penal (redacţia anului 1961) sau, după caz, art.111 Cod penal (redacţia anului 2002) se consideră cu antecedente penale, i se eliberează cazier judiciar în limba de stat cu următorul text:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, cet._______(NPP)_______, născut(ă) _______la data, luna, anul naşterii_______, originar(ă) din _______(localitatea, raionul, ţara)_______, are antecedente penale, nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova.
30. Persoanei juridice care a fost condamnată, dar conform art.111 Cod penal (redacţia anului 2002) se consideră cu antecedente penale, i se eliberează cazier judiciar în limba de stat cu următorul text:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, _______datele de bază ale persoanei juridice (denumirea, numărul de înregistrare, data înregistrării şi codul fiscal sau IDNO)_______, are antecedente penale.
31. Persoanei care se află sub urmărire penală, pînă la adoptarea deciziei definitive pe dosar, se eliberează cazier judiciar în limba de stat cu următorul text:
- persoana fizică:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, cet._______(NPP)_______, născut(ă) la _______data, luna, anul naşterii_______, originar(ă) din _______(localitatea, raionul, ţara)_______, nu are antecedente penale şi nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova.
Concomitent dispunem de informaţia, că cet._______(NPP)______, născut(ă) la_______data, luna, anul naşterii_______, în prezent se află sub urmărire penală.
– persoana juridică:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, _______datele de bază ale persoanei juridice (denumirea, numărul de înregistrare, data înregistrării şi codul fiscal sau IDNO)_______ nu are antecedente penale.
Concomitent dispunem de informaţia, că _______datele de bază ale persoanei juridice (denumirea, numărul de înregistrare, data înregistrării şi codul fiscal sau IDNO)_______ în prezent se află sub urmărire penală.
32. Se eliberează în privinţa unităţii de transport, care nu se află în căutare, certificat cu următorul text:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, _______(marca, numărul motorului şi caroseriei unităţii de transport)_______, nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova.
В соответствии с данными МВД Республики Молдова, _______(марка, номер двигателя и кузова транспортного средства)_______, не находится в розыске на территории Республики Молдова.
33. În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.508 din 11 mai 2006 "Pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor prestate contra plată şi a tarifelor la acestea, precum şi a Regulamentului cu privire la modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne" se eliberează certificate despre unitatea de transport în căutare pe teritoriul Republicii Moldova şi ţărilor-membre ale CSI în limba de stat şi în limba rusă.
Se eliberează în privinţa unităţii de transport, care nu se află în căutare certificat pe teritoriul Republicii Moldova şi ţărilor-membre ale CSI cu următorul text:
Conform datelor MAI al Republicii Moldova, _______(marca, numărul motorului şi caroseriei unităţii de transport)_______, nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova şi ţărilor-membre ale CSI.
В соответствии с данными МВД Республики Молдова, _______(марка, номер двигателя и кузова транспортного средства)_______, не находится в розыске на территории Республики Молдова и стран-участники СНГ.
34. Actul juridic este completat în mod automatizat cu ajutorul tehnicii computerizate pe blanchetă specială cu semne de protecţie, cu simbolurile MAI (în partea stîngă cuvintele "Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova", iar în dreapta cuvintele "Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova" în limba rusă) şi în centru Stema de Stat a Republicii Moldova. După caz, actele juridice sînt autentificate cu ştampilă secă, alte ştampile cu simbolica Republicii Moldova, cu titlul "Pentru caziere judiciare" în limba de stat şi în limba engleză.
35. În partea dreaptă de sus a actului juridic, sub blancheta Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova se indică datele iniţiale ale solicitantului:
- numele, prenumele, patronimicul/ denumirea persoanei juridice;
- statul domicilierii/ adresei juridice;
- domiciliul/ adresa juridică.
Mai jos, se indică denumirea actului juridic (CAZIER JUDICIAR sau CERTIFICAT) cu unul din textele indicate în punctele 27, 29, 30, 31 sau 32 din prezenta Instrucţiune.
36. Sus, în partea stîngă a cazierului judiciar, se indică:
- codul cazierului/ certificatului şi data perfectării;
- seria şi numărul de ordine;
- codul de tarificare al cazierului, sexul, numărul antecedentelor penale stinse sau nestinse, separate prin puncte.
37. În cîmpul de jos se indică funcţia, numele şi prenumele consilierului ministrului. În partea stîngă a cazierului judiciar de asemenea se indică seria şi numărul de ordine a actului juridic şi termenul de prescripţie.
38. Termenul de prescripţie a actului juridic este de 3 luni din data eliberării.
39. În cazierul judiciar eliberat persoanei juridice în partea dreaptă sub simbolica MAI se indică denumirea persoanei juridice solicitante, iar sub cuvintele "CAZIER JUDICIAR", după caz, unul din textele indicate în punctele 27, 30 sau 31, cu referinţă la datele persoanei pe numele căreia s-a solicitat cazierul judiciar.
40. Cazierul judiciar eliberat pentru practicarea activităţii antreprenoriat este valabil la data eliberării, conform Capitolului VIII p.1 al Nomenclatorului autorizaţiilor, permisiunilor şi certificatelor eliberate de către autorităţile administrative centrale şi organele subordonate acestora persoanelor juridice şi fizice pentru practicarea activităţii antreprenoriale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.920 din 30.08.2005.
41. În cazierele judiciare eliberate pentru practicarea activităţii de antreprenoriat se indică suplimentar următoarele texte:
- sub cuvintele "CAZIER JUDICIAR": "Eliberat pentru practicarea activităţii de antreprenoriat";
- în colţul stîng, sub termenul de prescripţie al cazierului: "Temei: Hotărîrea Guvernului nr.920 din 30.08.2005".
42. Actele juridice cu cererile şi bonurile de plată anexate sînt verificate de şeful-adjunct al DIEO, şeful secţiei analiză, planificare şi acte juridice sau şeful serviciului acte juridice al secţiei analiză, planificare şi acte juridice a DIEO. După verificare ele sînt prezentate consilierului ministrului, sau după caz, în lipsa consilierului ministrului – şefului adjunct al DIEO pentru semnare şi autentificate cu ştampila DIEO cu Stemă de Stat a Republicii Moldova.
43. Actele juridice perfectate sînt eliberate solicitanţilor de către lucrătorii secţiei analiză, planificare şi acte juridice a DIEO. La eliberarea actului juridic persoana responsabilă verifică datele solicitantului conform actelor de identitate.
44. Se autorizează cancelariile comisariatelor de poliţie raionale să recepţioneze de la cetăţeni cererile şi bonurile de plată pentru perfectarea cazierelor judiciare în limba de stat şi în limba rusă, în decursul a 10 zile lucrătoare, în conformitate cu prevederile prezentei Instrucţiuni.
V. ARHIVAREA. TERMENELE DE PĂSTRARE A DOCUMENTELOR
45. Cererile care au servit drept temei pentru eliberarea cazierului judiciar cu bonurile de plată se sistematizează, arhivează şi păstrează în conformitate cu actele normative ale MAI.