Ordin nr.1251-T-10 din 26.10.2017 cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
O R D I N
cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale
nr. 1251-T-10 din 26.10.2017
(în vigoare 24.11.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 411-420 art. 2040 din 24.11.2017
* * *
În temeiul art.30 alin.(1) din Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24–26, art.137), cu modificările şi completările ulterioare, se emite prezentul
ORDIN:
1. A aduce la cunoştinţa publică următoarele:
a. Începînd cu 7 februarie 2017 se aplică Amendamentul nr.2 la Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare privind realizarea Proiectului reformei învăţământului în Moldova, semnat la Chişinău la 10 mai 2017, ratificat prin Legea nr.129 din 7 iulie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.265-273, art.434).
b. La 11 aprilie 2017 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Convenţia vamală relativă la containere, întocmită la Geneva la 2 decembrie 1972, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.110 din 27 mai 2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.293-305, art.616).
c. Addendumul nr.2, încheiat la Chişinău 27 aprilie 2017, la Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la Programul de suport a reformei sectorului justiţiei în Republica Moldova din 27 aprilie 2012, a intrat în vigoare din data semnării. Textul Addendumului se anexează.
d. La 11 mai 2017 a intrat în vigoare Acordul de modificare nr.1 la Acordul de împrumut între Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcţie şi reabilitare a drumurilor în Republica Moldova (din 28 iunie 2013), semnat la Chişinău la 8 iunie 2016, ratificat prin Legea nr.247 din 3 noiembrie 2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, 405-414, art.835).
e. Amendamentul, încheiat prin schimb de scrisori la 10 iulie 2017, la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind Programul "Măsuri de consolidare a încrederii" (PNA 2013), semnat la 26 martie 2014, a intrat în vigoare din data semnării. Textul Amendamentului se anexează.
f. La 20 iulie 2017 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Acordul de la Paris, adoptat la 12 decembrie 2015, ratificat prin Legea nr.78 din 4 mai 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, 162-170, art.282).
g. Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova, încheiat la Chişinău la 21 iulie 2017, a intrat în vigoare din data semnării. Textul Acordului se anexează.
h. Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind Facilitatea de cooperare tehnică 2016, încheiat la Chişinău la 21 iulie 2017, a intrat în vigoare din data semnării. Textul Acordului se anexează.
i. La 8 august 2017 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Hotărârea privind Programul de cooperare al statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente în lupta cu infracţiunile săvârşite prin utilizarea tehnologiilor informaţionale pentru anii 2016-2020, semnată la Bişkek la 16 septembrie 2016, aprobată prin Legea nr.112 din 22 iunie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.277-288, art.461).
j. La 14 august 2017 a intrat în vigoare Acordul de finanţare dintre Republica Moldova, Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă şi Fondul fiduciar al Programului de adaptare a micilor producători în vederea realizării Proiectului de rezilienţă rurală (IFAD VII), semnat la Roma la 11 aprilie 2017, ratificat prin Legea nr.138 din 13 iulie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.289-300, art.507).
k. La 17 august 2017 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Acordul de cooperare al statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente în domeniul educaţiei în sfera electroenergeticii, încheiat la Bişkek la 7 iunie 2016, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.498 din 3 iulie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.229-243, art.592).
l. Amendamentul, încheiat prin schimb de scrisori la 17 august 2017, la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind Programul de suport al instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător în Republica Moldova, semnat la 6 noiembrie 2014, a intrat în vigoare din data semnării. Textul Amendamentului se anexează.
m. Amendamentul, încheiat prin schimb de scrisori la 17 august 2017, la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind Programul-cadru de suport al acordurilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, PNA 2013, semnat la 23 aprilie 2014, a intrat în vigoare din data semnării. Textul Amendamentului se anexează.
n. La 30 august 2017 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Hotărîrea Consiliului Şefilor de Guverne al Comunităţii Statelor Independente privind introducerea modificărilor şi completărilor în Regulamentul Biroului pentru coordonarea combaterii criminalităţii organizate şi altor infracţiuni periculoase pe teritoriul statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente, semnată la Kazan la 26 mai 2017, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.637 din 14 august 2017. Textul Hotărîrii se anexează.
o. La 31 august 2017 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Protocolul, semnat la Minsk la 19 mai 2011, privind introducerea modificărilor şi completărilor în Acordul între statele-membre ale Comunităţii Statelor Independente privind colaborarea în domeniul tineretului din 25 noiembrie 2005, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.466 din 26 iunie 2012. Textul Protocolului se anexează.
p. La 1 septembrie 2017 a intrat în vigoare Acordul de avans dintre Republica Moldova şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru pregătirea proiectului propus "Modernizarea serviciilor guvernamentale", semnat la Chişinău la 4 mai 2017, ratificat prin Legea nr.137 din 13 iulie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.301-315, art.517).
q. La 18 septembrie 2017 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Convenţia de la Minamata cu privire la mercur, adoptată la Kumamoto la 10 octombrie 2013, ratificată prin Legea nr.51 din 30 martie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.149-154, art.242).
r. La 2 octombrie 2017 a intrat în vigoare Acordul între Republica Moldova şi Republica Portugheză privind exercitarea activităţii profesionale remunerate a persoanelor aflate la întreţinerea membrilor personalului diplomatic, administrativ şi tehnic al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, întocmit la Lisabona la 16 iunie 2016, ratificat prin Legea nr.25 din 10 martie 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.109-118, art.157).
s. La 15 noiembrie 2017 va intra în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Armenia privind călătoriile fără vize ale cetăţenilor, semnat la Erevan la 16 noiembrie 2016, ratificat prin Legea nr.26 din 10.03.2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.109-118, art.159).
2. A publica prezentul ordin, însoţit de textele tratatelor indicate la punctul 1 lit.c), e), g), h), l), m), n) şi о), în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPRIM-MINISTRU,MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE | |
| ŞI INTEGRĂRII EUROPENE | Andrei GALBUR |
Nr.1251-T-10. Chişinău, 26 octombrie 2017. |