BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.13/GEN din 01.02.2001 cu privire la punerea în aplicare a reglementării aeronautice europene JAR-145 - APPROVED MAINTENANCE ORGANISATIONS

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
01.02.2001

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR

O R D I N

cu privire la punerea în aplicare a reglementării aeronautice europene

JAR-145 – APPROVED MAINTENANCE ORGANISATIONS

nr. 13/GEN  din  01.02.2001

 (în vigoare 01.03.2001) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.25-26 art.81 din 01.03.2001

* * *

Notă: Vezi Hot.Guv. nr.597 din 21.10.2009 privind unele măsuri de executare a Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 (pct.1 - se transferă Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor competenţele ce ţin de domeniul transporturilor şi cele ce ţin de domeniul infrastructurii drumurilor, exercitate anterior de Agenţia Transporturi şi, respectiv, de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului)

Notă: Vezi Hot.Guv. nr.1084 din 24.09.2008 cu privire la reorganizarea unor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (pct.1 – se instituie Agenţia Transporturi prin reorganizarea Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile)

Întru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de către Republica Moldova prin aderarea la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (Chicago, 1944), realizarea prevederilor Acordului privind dezvoltarea, acceptarea şi implementarea cerinţelor aeronautice unice (Cipru, 1990), semnat în cadrul Conferinţei Europene a Aviaţiei Civile, în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul aviaţiei civile, luînd în considerare procesul de implementare în Europa a unui cod unic de reglementări privind siguranţa zborului, precum şi în temeiul art.4, punctul 3 al Legii aviaţiei civile a Republicii Moldova şi a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.1057 din 19 octombrie 1998,

ORDON:

1. Se aprobă aplicarea în aviaţia civilă a Republicii Moldova a reglementării aeronautice europene JAR-145 – APPROVED MAINTENANCE ORGANISATIONS (denumită în continuare JAR-145), precum şi a amendamentelor ulterioare la aceasta, pentru certificarea organizaţiilor care desfăşoară activităţi de întreţinere a aeronavelor civile şi a componentelor acestora.

2. Procedurile specifice de aplicare a JAR-145 vor fi stabilite de către Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile.

3. Începînd cu data de 1 ianuarie 2002 întreprinderile din aviaţia civilă vor putea desfăşura activităţi de întreţinere a aeronavelor civile şi a componentelor acestora numai în condiţiile în care sînt autorizate în conformitate cu prevederile JAR-145.

4. Pînă la data de 1 ianuarie 2002 autorizarea organizaţiilor care desfăşoară activităţi de întreţinere a aeronavelor şi a componentelor acestora se poate efectua, la solicitarea acestora, în conformitate cu:

a) prevederile reglementărilor aeronautice naţionale în vigoare, altele decît JAR-145, cu limitările ce decurg din acestea;

b) prevederile JAR-145, dacă sînt întrunite condiţiile necesare.

5. Perioada de valabilitate a documentelor de autorizare eliberate în conformitate cu punctul 4, litera (a) din prezentul Ordin va fi stabilită de către Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile pentru fiecare caz în parte.

6. Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile va asigura administrarea exemplarului de control al documentului JAR-145 şi va pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi textul tradus al JAR-145 şi al amendamentelor la acesta.

7. Începînd cu data de 1 ianuarie 2002 orice alte dispoziţii care contravin prevederilor JAR-145 îşi încetează aplicabilitatea.

8. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării.