Ordin nr.139 P§3 din 15.10.2015 cu privire la aprobarea Regulamentului privind angajarea prin concurs a personalului medical din sistemul sănătăţii
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
O R D I N
cu privire la aprobarea Regulamentului privind angajarea
prin concurs a personalului medical din sistemul sănătăţii
nr. 139 P§3 din 15.10.2015
(în vigoare 30.10.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 297-300 art. 2185 din 30.10.2015
* * *
Abrogat: 01.05.2022
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.245 din 16.03.2022
În conformitate cu prevederile art.56 din Codul muncii al Republicii Moldova, Hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în bază de concurs a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice nr.1079 din 2 octombrie 2007, Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1471 din 24 decembrie 2007, în scopul reglementării procedurii de recrutare, selectare şi angajare a personalului medical în vederea asigurării transparenţei şi accesului echitabil la posturile vacante, în temeiul prevederilor punctului 9 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31 mai 2011,
ORDON:
1. A aproba Regulamentul privind angajarea prin concurs a personalului medical din sistemul sănătăţii.
2. Instituţiile medico-sanitare publice vor asigura organizarea şi desfăşurarea concursului exclusiv în conformitate cu prevederile Regulamentului, aprobat prin prezentul ordin.
3. Tinerii specialişti vor fi angajaţi exclusiv în temeiul repartizării Ministerului Sănătăţii.
4. Conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice:
1) vor organiza instruirea şi pregătirea personalului din departamentele resurse umane în scopul realizării activităţilor aferente concursului;
2) vor asigura plasarea funcţiilor vacante pe pagina web a Ministerului Sănătăţii şi a instituţiei;
3) vor purta responsabilitate personală pentru respectarea prevederilor Regulamentului, aprobat prin prezentul ordin.
5. Direcţia management personal medical:
1) va monitoriza respectarea prevederilor prezentului Regulament în procesul de angajare a personalului medical în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice;
2) va asigura şi coordona plasarea funcţiilor vacante pe pagina web a Ministerului Sănătăţii.
6. Centrul Naţional de Management în Sănătate:
1) va acorda suportul consultativ-metodic necesar pentru aplicarea prevederilor prezentului Regulament;
2) va analiza în baza funcţiilor vacante necesitatea în personal şi planificarea personalului în sistemul sănătăţii.
7. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
8. Controlul asupra executării prezentului ordin se atribuie dlui Nicolae Jelamschi, secretar de stat.
| MINISTRUL SĂNĂTĂŢII | Ruxanda GLAVAN |
| Nr.139 P§3. Chişinău, 15 octombrie 2015. | |
Anexă
la Ordinul Ministerului Sănătăţii
nr.139 P§3 din 15.10.2015
REGULAMENT
privind angajarea prin concurs a personalului medical din sistemul sănătăţii
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind angajarea prin concurs a personalului medical din sistemul sănătăţii (în continuare – Regulament) este elaborat în temeiul prevederilor art.56 din Codul muncii nr.154-XV din 28 martie 2003, Legii ocrotirii sănătăţii nr.411 din 28.03.1995, cu modificările şi completările ulterioare, Programului de Activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018, Planului de activitate al Ministerului Sănătăţii pentru anul 2015 şi are drept scop asigurarea accesului egal al candidaţilor la posturile vacante din sistemul sănătăţii, ţinând cont de caracteristicile postului şi competenţele profesionale ale candidaţilor.
2. Prevederile prezentului Regulament se aplică de către instituţiile medicale publice şi se recomandă instituţiilor medicale private în procesul de recrutare, selectare şi angajare a personalului medical.
3. Conducerea instituţiilor medicale este responsabilă de asigurarea instituţiei cu personal calificat, conform necesităţilor.
4. Procedura de recrutare, selectare şi angajare a personalului medical se organizează şi se desfăşoară în baza următoarelor principii:
competiţie deschisă – asigurarea accesului liber şi egal de participare la concurs a tuturor candidaţilor care întrunesc condiţiile stabilite;
transparentă - informarea amplă privind posturile vacante şi condiţiile pentru ocuparea acestora, oferirea de informaţii referitor la modul de organizare şi desfăşurare a concursului tuturor celor interesaţi;
obiectivitate - crearea condiţiilor egale pentru candidaţii la ocuparea posturilor; asigurarea selectării pe baza unei metodologii unice de evaluare a candidaţilor;
alegere după merit – selectarea, pe baza rezultatelor obţinute, a celor mai competente persoane.
II. ACTIVITĂŢILE DE RECRUTARE
5. Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs, în limita posturilor vacante sau temporar vacante prevăzute în statele de personal.
6. La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi specifice, stabilite prin fişa postului respectiv.
7. La concurs pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se pot înscrie persoanele, care îndeplinesc următoarele condiţii generale:
- au cetăţenia Republicii Moldova;
- au cetăţenia altor state, dar domiciliu în Republica Moldova şi permis de lucru în Republica Moldova;
- cunosc limba română scris şi vorbit;
- sunt în capacitate deplină de exerciţiu;
- au starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale, eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvîrşirea unei infracţiuni, incompatibilă cu exercitarea funcţiei;
- îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege pentru postul respectiv;
- îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea postului scos la concurs.
8. Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, în fişa postului, la propunerea structurilor în al căror stat de funcţii se află funcţia vacantă.
9. Condiţiile specifice referitoare la studiile necesare pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante se stabilesc în conformitate cu nomenclatoarele domeniilor şi specializărilor aprobate.
10. Pentru a anunţa concurs la un post vacant conducerea instituţiei medicale (subdiviziunea Resurse Umane) trebuie să ia în considerare următoarele:
a) denumirea postului vacant sau temporar vacant;
b) fişa de post corespunzătoare funcţiei vacante sau temporar vacante întocmită şi aprobată în condiţiile legii;
c) propuneri privind componenţa Comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
d) alte menţiuni referitoare la organizarea concursului: durata angajării, condiţii specifice de participare.
11. Înainte cu cel puţin 20 de zile de la data stabilită pentru concurs instituţia organizatoare a concursului are obligaţia asigurării publicităţii concursului prin anunţ de recrutare.
12. Anunţul de recrutare va fi afişat obligatoriu pe:
- avizierul instituţiei;
- pagina web a instituţiei;
- pagina web a Ministerului Sănătăţii;
- pagina web a fondatorului instituţiei medicale (după caz: direcţiile de sănătate municipale, secţii de sănătate raionale, APL etc.).
13. Anunţul de recrutare va conţine în mod obligatoriu:
- denumirea şi sediul instituţiei organizatoare a concursului;
- denumirea postului pentru care se organizează concursul;
- fişa postului scos la concurs;
- condiţiile generale şi specifice de participare la concurs;
- facilităţile acordate de instituţie (în caz că există);
- conţinutul dosarului de participare la concurs;
- data-limită de depunere a dosarului;
- modalitatea de prezentare a dosarului (direct sau prin e-mail);
- numărul de telefon, adresa electronică şi poştală, persoana responsabilă de oferirea informaţiilor suplimentare şi de primirea dosarelor.
III. ACTIVITĂŢILE DE SELECTARE
14. Pentru selectarea candidaţilor potriviţi postului vacant instituţia instituie Comisia de concurs.
15. Comisia de concurs va avea în componenţa sa un preşedinte şi minimum 2 membri, inclusiv un secretar (reprezentant al subdiviziunii Resurse Umane), iar maximum 7 membri (numărul membrilor comisiei va varia în funcţie de complexitatea postului vacant şi nivelul instituţiei).
16. În funcţie de numărul şi de specificul posturilor vacante pentru care se organizează concurs, se pot constitui mai multe comisii de concurs.
17. În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.
18. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs;
b) copia actului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări sau instruiri;
d) copie conformă cu originalul a carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
e) cazierul judiciar sau declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
g) curriculum vitae;
h) copie a certificatului de căsătorie sau copii după documente care atestă schimbarea numelui în cazul în care candidatul şi-a schimbat numele;
i) 2 referinţe de la locurile anterioare de lucru.
19. În cazul necorespunderii dosarului/dosarelor depuse cu cerinţele postului Comisia are dreptul de a respinge candidaţii. În cazul cînd sunt respinşi toţi candidaţii, instituţia va anunţa procedura de recrutare repetat.
20. În cazul corespunderii dosarului cerinţelor postului, candidatul/candidaţii este/sunt promovat/ţi la etapa de interviu.
21. Rezultatele procedurii de preselectare se afişează de către secretarul Comisiei de concurs, cu menţiunea "admis" sau "respins" pe pagina web a instituţiei şi la sediul instituţiei. Motivul respingerii dosarului se prezintă în scris candidatului refuzat.
22. Se pot prezenta la următoarea etapă (interviul) numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
23. Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele selecţiei dosarelor.
24. Candidaţilor ce au trecut proba de preselectare sunt invitaţi la interviu. Scrisoarea de invitaţie va conţine data, ora şi locul petrecerii interviului.
25. Interviul reprezintă o sesiune de întrebări adresate de către Comisie şi răspunsuri oferite de candidat.
26. Întrebările pentru interviu se aprobă de către Comisie ex-tempore şi sunt aceleaşi pentru toţi participanţii la concurs.
27. Interviul se realizează în plenul Comisiei de concurs, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru proba de interviu sunt următoarele:
a) abilităţi de comunicare;
b) abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
c) capacitatea de analiză şi sinteză;
d) motivaţia candidatului;
e) comportamentul în situaţiile de criză.
28. Pentru posturile de conducere aşa ca şefi de unităţi, secţii sau departamente, planul de interviu va include şi elemente referitoare la:
a) capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora;
b) exercitarea controlului decizional;
c) capacitatea managerială.
29. Fiecare membru al Comisiei de concurs poate adresa întrebări candidatului. Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, starea materială, originea socială sau alte întrebări care pot constitui discriminare, inclusiv pe criterii de sex.
30. În cazul necorespunderii candidatului cu cerinţele postului, Comisia poate respinge toţi candidaţii şi instituţia poate anunţa recrutare repetată.
31. În urma evaluării tuturor candidaţilor se va considera acceptat pentru ocuparea postului vacant candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru acelaşi post. Punctajul final se calculează prin însumarea punctajelor oferite de fiecare membru al Comisiei. Punctajele finale ale concursului, în ordine descrescătoare, vor fi înscrise într-un centralizator nominal, în care se va menţiona punctajul obţinut de fiecare candidat la interviu, care se semnează de fiecare dintre membrii Comisiei de concurs.
32. Comisia va înainta dosarul candidatului acceptat conducerii instituţiei medicale pentru iniţierea procedurii de angajare, anterior informând persoana selectată despre rezultatul concursului prin scrisoare în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data susţinerii interviului.
IV. ATRIBUŢIILE COMISIEI DE CONCURS
33. Conducerea instituţiei medicale instituie prin ordin/dispoziţie Comisia de concurs în conformitate cu p. 14 al prezentului Regulament.
34. Preşedinte a Comisiei de concurs poate fi, după caz, un medic cu vechime în muncă de cel puţin 5 ani (în cazul centrelor de sănătate), un director adjunct, şef de secţie/departament/serviciu (în cazul instituţiilor raionale, municipale şi din subordinea Ministerului Sănătăţii).
35. Preşedintele Comisiei de concurs are următoarele atribuţii:
- organizează evaluarea dosarelor depuse;
- organizează informarea candidaţilor privitor la respingerea sau acceptarea dosarului pentru interviu;
- organizează elaborarea setului de întrebări pentru interviu şi poartă responsabilitate de nedivulgarea conţinutului acestora;
- organizează petrecerea interviului şi urmăreşte desfăşurarea etică a lui;
- organizează evaluarea obiectivă a candidaţilor;
- pune la vot desemnarea candidaţilor la postul vacant;
- votează împreună cu membrii Comisiei (deţine un singur vot);
- organizează informarea candidaţilor în cazul nepromovării interviului;
- organizează elaborarea şi semnarea procesului-verbal al şedinţei Comisiei;
- prezintă conducerii dosarul candidatului potrivit pentru funcţia vacantă.
36. Secretarul Comisiei de concurs este şeful/reprezentant al subdiviziunii resurse umane/responsabilul din instituţie pentru serviciul de personal şi are următoarele atribuţii:
- organizează activităţile prevăzute în p. 10-13 al prezentului Regulament;
- colectează dosarele depuse;
- prezintă dosarele depuse pentru evaluare membrilor Comisiei;
- participă la evaluarea dosarelor depuse;
- participă la elaborarea setului de întrebări pentru interviu şi poartă responsabilitate de nedivulgarea conţinutului acestora;
- participă la petrecerea interviului şi urmăreşte desfăşurarea etică a lui;
- participă la evaluarea obiectivă a candidaţilor;
- votează împreună cu membrii Comisiei (deţine un singur vot);
- elaborează şi semnează procesul-verbal al şedinţei Comisiei.
37. Membru a Comisiei de concurs poate fi, după caz, şef secţie/medic/asistent superior/asistent medical şi are următoarele atribuţii:
- participă la evaluarea dosarelor depuse;
- participă la elaborarea setului de întrebări pentru interviu şi poartă responsabilitate de nedivulgarea conţinutului acestora;
- participă la petrecerea interviului şi urmăreşte desfăşurarea etică a lui;
- participă la evaluarea obiectivă a candidaţilor;
- votează împreună cu membrii Comisiei (deţine un singur vot);
- semnează procesul-verbal al şedinţei Comisiei.
38. Comisia este deliberativă în cazul prezenţei a tuturor membrilor Comisiei, inclusiv preşedintele.
39. În cazul în care instituţia medicală a anunţat recrutarea la o funcţie vacantă, iar în acest timp pentru ocuparea funcţiei vacante s-a prezentat un tânăr specialist cu îndreptare de la Ministerul Sănătăţii – concursul se anulează la orice etapă şi se angajează în funcţia vacantă tânărul specialist cu îndreptare.
V. DISPOZIŢII FINALE
40. În cazul neprezentării candidatului declarat învingător al concursului, pentru încheierea contractului individual de muncă, postul este declarat vacant, urmând să se organizeze un nou concurs sau se informează următorul candidat despre posibilitatea de a se angaja în postul respectiv, după caz.
41. Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea concursului sunt suportate de către instituţia organizatoare a concursului, iar cheltuielile aferente deplasării şi participării la concurs sunt suportate de către participanţi.
42. Litigiile legate de desfăşurarea concursului se soluţionează conform legislaţiei în vigoare.