Ordin nr.15 din 02.02.2012 cu privire la aprobarea Reglementărilor tehnice pentru domeniul comunicaţiilor electronice

MINISTERUL TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI
ŞI COMUNICAŢIILOR

O R D I N

cu privire la aprobarea Reglementărilor tehnice

pentru domeniul comunicaţiilor electronice

nr. 15  din  02.02.2012

 (în vigoare 23.06.2012) 

Monitorul Oficial nr.54-59 art.310 din 23.03.2012

* * *

În temeiul articolelor 3 şi 14 ale Legii privind activitatea de reglementare tehnică nr.420-XVI din 22.12.2006 şi în conformitate cu punctul 7, subpunctul 32) al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.389 din 17.05.2010,

ORDON:

1. A aproba Reglementările tehnice:

1) "Televiziunea digitală. Sisteme, parametrii de bază şi metode de măsurări", conform anexei nr.1;

2) "Sisteme de radioacces de bandă largă. Parametrii şi probleme ale spectrului de frecvenţe radio", conform anexei nr.2;

3) "Criterii de planificare şi coordonare ale frecvenţelor radio din serviciul fix şi mobil în banda 29,7MHz – 3GHz", conform anexei nr.3.

2. Î.S. "Centrul Naţional pentru Frecvenţe Radio" (domnul Teodor Ciclicci) va asigura publicarea prezentului Ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Reglementările tehnice, menţionate în punctul 1, intră în vigoare după trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Direcţiei reglementare tehnică şi standardizare.

Anexa nr.1

la Ordinul

nr.15 din 02.02.2012

Notă: În textul Reglementării tehnice cuvîntul "diapazon" se substituie cu cuvîntul "banda", la forma gramaticală respectivă, conform Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016

REGLEMENTARE TEHNICĂ

"TELEVIZIUNE DIGITALĂ. SISTEME, PARAMETRI

DE BAZĂ ŞI METODE DE MĂSURĂRI"

[Denumirea Reglementarii tehnice modificată prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

1. DOMENIUL DE APLICARE

Reglementarea tehnică "Televiziune digitală. Sisteme, parametri de bază şi metode de măsurări" RT 38370700-003:2009 stabileşte parametrii de bază şi cerinţele tehnice pentru televiziunea digitală, precum şi cerinţele tehnice faţă de parametrii emiţătoarelor de televiziune digitală terestră.

Reglementarea tehnică stabileşte metodele de măsurare ai parametrilor emiţătoarelor de televiziune digitală terestră pentru testarea şi funcţionarea lor.

Reglementarea se aplică de către operatorii specializaţi în furnizarea reţelelor de comunicaţii electronice cu utilizarea sistemelor de televiziune digitală terestră, precum şi de către furnizori de emiţătoare de televiziune digitală terestră.

2. TERMENI, DEFINIŢII ŞI ABREVIERI

2.1. TERMENI ŞI DEFINIŢII

receptoare digitale: toate dispozitivele capabile să recepţioneze şi să decodeze semnalele televiziunii digitale, în scopul de a prezenta contentul audio şi video.

bandă de frecvenţe necesară: lărgime minimală a benzii de frecvenţe pentru clasa respectivă de emisie, suficientă pentru transmiterea semnalului cu calitatea şi viteza dată.

coeficientul de erori de modulaţie (MER): coeficientul, care caracterizează diferenţa dintre amplasarea ideală (calculată) a vectorilor şi poziţia reală în constelaţia semnalului de televiziune digitală.

Formula de calcul a MER este următoarea:

în care I şi Q, – coordonatele punctului ideal în constelaţia semnalului, δI_j şi δQ_j – respectiv abaterea punctului j de la punctul ideal.

coeficientul de erori de modulaţie a purtătoarei semnalului de televiziune: coeficientul, ce caracterizează ecartul dintre poziţia calculată şi efectivă a vectorilor în constelaţia purtătoarelor ortogonale codificate a semnalului de televiziune şi definit ca raportul dintre puterile radiosemnalelor ale acestor poziţii.

constelaţia semnalului: totalitatea mulţimii radiosemnalelor de televiziune modulate, indicate pe diagrama cvadrantă a semnalelor de televiziune, în formă de puncte ale constelaţiei, numite punctele constelaţiei.

compresie (a fluxului imaginii de televiziune digitală): micşorare a volumului informaţiei de televiziune digitală transmisă prin evidenţa corelaţiei şi legăturilor statistice dintre elementele şi fragmentele imaginii de televiziune.

diagrama cvadrantă a semnalului radio: diagrama polară a semnalului de televiziune, transformată într-un sistem de coordonate dreptunghiular pentru prezentarea adecvată a spaţiului semnalelor radio la ieşirea modulatorului quadrant.

Notă – Pe axa orizontălă I este reprezentat nivelul semnalului în canalul sinfazic, iar pe axa verticală Q în canalul cvadrant.

banda de frecvenţe III, IV şi V: benzile de frecvenţe cuprinse între 174-230 MHz, 470-582 MHz şi 582-620v MHz respectiv.

banda de frecvenţe VHF şi UHF: benzile de frecvenţe cuprinse între 30-300 MHz şi 300-3000 MHz respectiv.

emisii în afara benzii: componentele spectrului radioelectric situate în imediata apropiere a benzii necesare, apariţia cărora este cauzată de procesul de modulare.

emisie neesenţială: emisie, care apare datorită proceselor neliniare, ce au loc în emiţător, cu excepţia celor cauzate de modulare.

flux de date (al semnalului de televiziune digital): o secvenţă de biţi care alcătuiesc semnalul de televiziune digitală, transmisă la o rată determinată prin intermediul sistemelor electromagnetice.

flux elementar de date video (date audio, date speciale): secvenţă de biţi de date video (date audio, date speciale) a televiziunii digitale.

flux de date al programelor de televiziune digitală): flux de date format la multiplexarea fluxurilor elementare de date video şi audio ale televiziunii digitale, cu o frecvenţă de ceas comună şi format din pachete de programe ale televiziunii cu lungimi variabile.

flux de transport date (al televiziunii digitale): set de fluxuri de programe de date, generat din pachetele de programe de lungime constantă cu corectarea erorilor.

generator de semnale de test (de televiziune digitală): dispozitiv destinat pentru formarea fluxurilor serie şi paralele semnalelor de măsurare digitale de televiziune.

multiplex (al programului de televiziune): un flux al tuturor datelor digitale purtătoare a unui sau mai multor servicii în cadrul unui canal fizic.

multiplexor (de televiziune): dispozitiv destinat combinării cîtorva fluxuri de date ale semnalului de televiziune digital într-un singur flux, cu adăugarea biţilor de serviciu.

multiplex digital terestru: grup de programe şi servicii audiovizuale transmise prin emisie radioelectrică terestră, utilizînd modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard, avînd acoperire naţională ori regională prin folosirea unuia sau mai multor canale/frecvenţe radioelectrice.

semnal de televiziune digitală: semnal de televiziune, în procesul de formare al căruia semnalele de televiziune video şi audio continue în timp sînt transformate prin intermediul discretizării, cuantizării şi codării ulterioare în semnale discrete în timp.

modulare în amplitudă şi cvadratură a purtătoarei semnalului de televiziune: modularea unei purtătoare a semnalului de televiziune, din care rezultă formarea unui ansamblu din mai multe semnale, care diferă între ele prin fază şi amplitudă.

metoda EDN de detectare şi vizualizare a erorilor în fluxul secvenţial de transport date (a televiziunii digitale): metoda de diagnosticare a erorilor în fluxul secvenţial de transport date al televiziunii digitale, care constă în comparaţia cuvintelor-cod de control a excesului verificării ciclice, calculate în procesul de formare a cadrului actual şi următor al imaginii de televiziune.

modulaţie COFDM: multiplexare codificată cu divizare în frecvenţă ortogonală (metodă de modulaţie multifrecvenţă, care permite majorarea stabilităţii semnalului faţă de semnalele sosite pe căi diferite).

manipulare cvadrantă în fază a purtătoarei de frecvenţă cu semnalul de televiziune digital: manipulare în fază a purtătoarei de frecvenţă cu semnalul de televiziune, la care fiecărei valori a semnalului digital îi corespunde o schimbare discretă a fazei purtătoarei de frecvenţă în comparaţie cu elementul anticipat al semnalului de televiziune digitală.

pachetul programelor de televiziune: set de părţi ale unui program de televiziune cu conţinut general.

pierderi echivalente de zgomot (END): puterea necesară pentru compensarea pierderilor cauzate de distorsionarea semnalului în emiţător.

sistem de televiziune digitală: sistem, conceput pentru livrarea către consumator a programelor de televiziune digitală.

sistem de televiziune digitală terestră: sistem de televiziune digitală, destinat pentru furnizarea pe canalele radio către consumator a programelor de televiziune digitală prin intermediul staţiilor radio de difuziune TV şi care prevede codarea semnalelor video, audio şi a datelor adiţionale, precum şi multiplexarea şi formarea pachetelor în flux de trafic.

sistem de televiziune (digitală) prin satelit: sistem de televiziune digitală, destinat pentru furnizarea programelor de televiziune direct la televizoarele digitale, precum şi la televizoarele digitale conectate la sistemele de televiziune prin satelit colective.

sistem de televiziune (digitală) terestră (prin eter): sistem de televiziune digitală, ce este utilizat pentru furnizarea programelor de televiziune consumatorului, prin canale de radio utilizînd centre de emisie terestre şi care prevede utilizarea codării semnalelor video, audio şi a datelor suplimentare, precum şi utilizarea multiplexării şi formării pachetelor în fluxul de trafic.

sistem de televiziune (digitală) prin cablu: sistem de televiziune digitală, destinat pentru furnizarea programelor de televiziune consumatorului prin intermediul reţelei prin cablu.

sistem cu acces limitat la programele de televiziune: sistem de televiziune digitală, care oferă acces restricţionat, la programele de televiziune şi informaţiile suplimentare, care face parte din multiplex, dar difuzate cu abonament.

televiziune digitală: componentă a televiziunii pentru difuzare digitală, destinată pentru transmiterea către utilizator a programelor de televiziune şi informaţiilor de serviciu în format digital.

televiziune pentru difuzare digitală: televiziune pentru difuzare, în care se utilizează mijloace tehnice de formare, emitere şi recepţie a semnalelor televiziunii digitale.

televiziune digitală interactivă: televiziune digitală, efectuată prin utilizarea legăturii inverse (feedback) de la consumatorul informaţiei către furnizorul ei.

televiziune multimedia: televiziune digitală, în care, pe lîngă transmiterea programelor de televiziune, este prevăzută transmiterea informaţiei caracteristică tehnologiilor de calcul.

Notă – Prin tehnologii de calcul se înţelege prezentarea complexă a informaţiei cu utilizarea textului, graficelor, imaginilor, animaţiei şi sunetului.

televizor digital: televizor destinat pentru recepţia şi vizualizarea programelor de televiziune digitală.

[Pct.2.1 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

2.2. ABREVIERI

[Pct.2.2 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

3. SISTEME DE TELEVIZIUNE DIGITALĂ

3.1. FORMATUL DEFINIŢIE STANDARD ŞI FORMATUL DEFINIŢIE ÎNALTĂ

Formatul definiţie standard (SD) se defineşte ca avînd 480 ori 576 scanări active de linii şi sînt denumite respectiv "480i" şi "576i".

Pentru formatul de imagine 4:3, scanările se translează în rezoluţie activă de 720×480i ori 720×576i.

Pentru formatul de imagine 16:9, scanările se translează în rezoluţie activă de 960×480i ori 960×576i.

La formatul de înaltă definiţie (HD) se referă imaginea cu rezoluţia de cel puţin 1280×720 pixeli, iar sunetul-Dolby Digital 4.2.

Cele mai răspîndite standarde HD sînt:

• 720p: 1280×720 pixeli, scanare progresivă, formatul de imagine 16:9, frecvenţa – 24, 25, 30, 50 sau 60 cadre pe secundă;

• 1080i: 1920×1080 pixeli, scanare intercalată, formatul de imagine 16:9, frecvenţa – 50 sau 60 cîmpuri pe secundă;

• 1080p: 1920×1080 pixeli, scanare progresivă, formatul de imagine 16:9, frecvenţa – 24, 25 sau 30 cadre pe secundă.

3.2. SISTEME DE DISTRIBUIRE A TELEVIZIUNII DIGITALE

3.2.1. SISTEMUL DE DISTRIBUIRE TERESTRU

Sistemul este definit ca un bloc funcţional de echipamente, care adaptează semnalele de televiziune de la ieşirea multiplexorului de transport la caracteristicile canalului terestru şi care trebuie să funcţioneze în cadrul benzilor de frecvenţe 174-230 MHz şi 470-694 MHz.

La fluxul de date trebuie să se aplice următoarele procese:

• Adaptarea şi randomizarea multiplexorului de transport pentru dispersarea de energie;

• Codificarea exterioară (de exemplu, prin codul Reed-Solomon);

• Interleavingul exterior (interleaving convolutional);

• Codificarea interioară (de exemplu, codul convolutional punctat);

• Interleavingul interior (fie nativi sau în-adîncime);

• Cartografierea şi modularea;

• Transmisia OFDM.

[Pct.3.2.1 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

3.2.2. SISTEMUL DE DISTRIBUIRE PRIN SATELIT

Sistemul de distribuire prin satelit utilizează transponderul de satelit în diferite benzi de frecvenţe radio.

Sistemul se defineşte ca un bloc funcţional de echipamente, care adaptează semnalele TV de la ieşirea multiplexorului de transport la caracteristicile canalului satelit.

La fluxul de date trebuie să fie aplicate următoarele procese:

• Adaptarea şi randomizarea multiplexorului de transport pentru dispersarea de energie;

• Codificarea exterioară (de exemplu, prin codul Reed-Solomon);

• Interleaving convoluţional;

• Codificarea interioară (de exemplu, codul convolutional punctat);

• Formatarea benzii pentru modulare;

• Modularea.

[Pct.3.2.2 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

3.2.3. SISTEMUL DE DISTRIBUIRE PRIN CABLU

Distribuirea prin cablu se efectuează prin intermediul reţelei de distribuţie cablu, care este o totalitate de mijloace tehnice, dispozitive, capuri de reţea şi reţele liniare.

Reţeaua de distribuire prin cablu trebuie:

- să adapteze structura datelor la formatul sursei de semnal. Structura cadrului trebuie să fie în conformitate cu stratul transport MPEG-2, inclusiv octeţii de sincronizare;

- să inverteze octetul de sincronizare în conformitate cu structura cadru MPEG-2, precum şi să randomizeze fluxul de date pentru modelarea spectrului;

- să aplice codul Reed-Solomon pentru fiecare pachet randomizat pentru a genera un pachet protejat contra erorii. Acest cod se aplică, de asemenea şi pentru octetul de sincronizare;

- să efectueze interleaving-ul convoluţional la o adîncime I=12 a pachetelor protejate contra erorii. Periodicitatea octeţilor de sincronizare rămîne neschimbată;

- să efectueze conversia octeţilor generaţi de interleaver în simboluri QAM;

- să aplice o codare diferenţială a doi MSB a fiecărui simbol.

Pentru reţelele de distribuire prin cablu ale programelor de televiziune, radiodifuziune sonoră şi ale datelor se va utiliza banda de frecvenţe 9 kHz – 1000 MHz, cu condiţia asigurării normelor de protejare exterioară contra perturbaţiilor şi excluderii perturbării altor mijloace radioelectronice, ce operează în corespundere cu Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţă.

[Pct.3.2.3 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

3.3. PLATFORMELE TELEVIZIUNII DIGITALE

Platformele sistemelor DVB (-T, -T2, -S, -S2, -C, -C2 şi H) şi altele sînt în mare măsură distincte prin nivelul subsistemelor de adaptare la canalul de difuzare al programelor, în special, prin metodele şi parametrii utilizaţi în sincronizarea ciclică, în codificare şi modulare şi prin algoritmul de codificare al semnalului audio. Diferenţele sînt legate de alegerea setului de comenzi de sistem şi funcţiilor oferite, care sînt definite de transferul de informaţii specifice ale serviciului de date.

Benzile de frecvenţă ale canalului radio în opţiunile de bază ale sistemelor, cu excepţia DVB-C, coincid cu benzile utilizate în sistemele analogice.

În funcţie de mediul de transmisie sistemele de radiodifuziune video digitală se clasifică în trei categorii:

- Radiodifuziune digitală terestră (DVB-T/T2), care este realizată în diferite variante: staţionar, pentru echipamente portabile, de înaltă definiţie etc.;

- Radiodifuziune digitală cu transmisie ghidată prin cablu (DVB-C/C2);

- Radiodifuziune digitală cu transmisie de pe satelit (DVB-S/S2).

Aceste sisteme, cu modificările şi completările ulterioare, sunt autorizate pentru transmisiuni video digitale pe teritoriul Republicii Moldova.

[Pct.3.3 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

[Pct.3.3.1, 3.3.2, 3.3.3 excluse prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

3.3.4. IPTV

Platforma pe baza tehnologiei IP televiziune (Televiziunea IP) – televiziune digitală interactivă în reţelele transmisiuni date după protocolul IP.

Arhitectura IPTV trebuie să includă următoarele componente:

• Subsistemul de management al subsistemului şi serviciilor, de asemenea, cunoscut ca "Middleware" sau "IPTV Middleware";

• Subsistemul de primire şi prelucrare a conţinutului;

• Subsistemul de protecţie a conţinutului;

• Subsistemul servere video;

• Subsistemul de monitorizare a calităţii fluxurilor şi echipamentului clientului.

IPTV operează în reţele IP pe următoarele protocoale:

• HTTP – pentru organizarea serviciilor interactive (cum ar fi meniurile personalizate etc.);

• RTSP – pentru gestionarea fluxurilor de difuziune;

• RTP – pentru transmiterea fluxului video;

• IGMP – pentru gestionarea fluxurilor de multicast.

3.4. COMPRIMAREA IMAGINII ŞI SUNETULUI

Toate formatele de comprimare a imaginii şi sunetului din familia MPEG (MPEG 1, MPEG 2, MPEG 4, MPEG 7, MPEG H) utilizează în imagini un excedent înalt de informaţii divizate de intervale mici de timp.

Formatele de comprimare din familia MPEG diminuează cantitatea de informaţii după cum urmează: eliminarea excedentului interimar-video (se fixează numai informaţia diferenţiată), eliminarea excedentului imaginii în spaţiu prin reprimarea pieselor (obiectelor) minuscule ale scenei. În aşa mod se elimină o parte din informaţia privind chrominanţa şi se măreşte densitatea informaţională a fluxului digital rezultant prin selectarea codului matematic optimal pentru descrierea fluxului.

Formatele de comprimare MPEG se specifică pentru a comprima doar cadrele de referinţă (I-cadru). În intervalele dintre ele sînt incluse cadrele, care conţin doar schimbări dintre două cadre de referinţă adiacente (P-cadru). Pentru diminuarea pierderilor de informaţie dintre I-cadru şi P-cadru, sînt incluse B-cadrele. Ele conţin informaţia, care este produsă de cadrul precedent şi cel ulterior. În procesul de codificare în formatele de comprimare MPEG se formează un lanţ compus din cadre de diferite tipuri.

[Pct.3.4 completat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4. PARAMETRII DE BAZĂ A SISTEMELOR

DE TELEVIZIUNE DIGITALĂ (DVB)

Specificaţiile DVB (-C/C2, -S/S2, -T/T2, -H) sînt distincte prin nivelul subsistemelor de adaptare la canalul de difuzare al programelor, în special, prin metodele şi parametrii utilizaţi în sincronizarea ciclică, în codificare şi modulare şi prin algoritmul de codificare al semnalului audio.

În perioada de tranziţie la televiziunea digitală terestră în format DVB-T2 staţiile de televiziune analogică terestră nu trebuie să creeze perturbaţii prejudiciabile staţiilor digitale terestre şi nu pot solicita protecţie de la perturbaţiile staţiilor digitale.

Următoarele moduri de operare sînt definite pentru transmisiile DVB: "1K, 2K, 4K, 8K, 16K şi 32K".

Toate aceste specificaţii pentru multiplexare folosesc sintaxa MPEG. Ele utilizează codul Reed-Solomon (204188, t=8), care permite corectarea pînă la 8 octeţi eronaţi aleatoriu într-un cuvînt recepţionat de 204 octeţi.

Cu toate acestea, specificaţia satelit adaugă codul de corecţie al erorilor interne, iar specificaţia terestră adaugă codificarea corecţiei erorilor specificaţiei satelit, interleavingul frecvenţei şi octeţilor.

Metodele de modulare sînt, de asemenea, diferite, fiind adaptate la caracteristicile canalelor.

[Pct.4 în redacţia Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1. PARAMETRII DE BAZĂ A SISTEMULUI DE RADIODIFUZIUNE

VIDEO DIGITALĂ TERESTRĂ DVB-T/T2

Sistemele DVB-T/T2 au fost elaborate cu proprietăţi de flexibilitate substanţială, asigurată opţiunilor de selectare a unei game largi de parametri, realizaţi în scopul adaptării la toate canalele pentru diverse regimuri de lucru, inclusiv recepţie fixă, mobilă şi portabilă, precum şi construirea reţelelor monofrecvenţă.

Implementarea televiziunii digitale terestre în Republica Moldova se va efectua pe baza sistemului DVB-T2.

Standardul DVB-T2 este bazat pe aceleaşi principii ca şi DVB-T, oferind o flexibilitate foarte mare pentru modurile de transmitere. DVB-T2 oferă o rată de transfer a informaţiei mult mai mare sau un semnal mult mai rezistent erorilor. Rata mai mare de transfer, împreună cu codarea MPEG-4, înseamnă posibilitatea transmiterii a mai mult de 2 canale HD pe acelaşi multiplex.

Sistemul DVB-T2 este definit ca un bloc funcţional de echipamente, ce asigură adaptarea semnalului televizat digital, prezentat în banda principală de frecvenţe la ieşirea multiplexorului de transport MPEG-4, la caracteristicile unui canal radio standard de difuziune terestră, avînd lărgimea de bandă de 8 MHz.

În funcţie de schema de transmisie selectată în sistemul DVB-T2 se vor forma patru grupuri de constelaţii de semnal uniforme pentru transmiterea ierarhică (cu utilizarea QPSK, 16 QAM, 64 QAM şi 256 QAM).

Spectrul teoretic al semnalului OFDM pentru un canal cu lărgimea de bandă de 8 MHz este prezentat în Figura 4.1.1.

Figura 4.1.1. Spectrul semnalului OFDM

Pentru fiecare dintre sistemele de televiziune color (vezi Figura 4.1.2) se stabileşte masca sa spectrală de protecţie în afara benzii (valoarea admisibilă pentru distribuirea spectrală a puterii în afara benzii, exprimată în dB).

Figura 4.1.2. Măştile spectrale de protecţie

Totodată, există noţiunea de mască critică şi necritică. Masca necritică (pentru canalul digital) se va utiliza în cazul canalului analogic adiacent. Această mască are cerinţe minimale de protecţie faţă de canalul analogic şi se va aplică în cazurile cînd:

- nu sînt deosebiri de polarizare între canalul analogic şi cel digital;

- componentele de putere ale emiţătoarelor sînt egale ( puterea de vîrf a emiţătorului analogic P_A este egală cu puterea medie a emiţătorului digital P_D).

În cazul în care puterile de ieşire nu sînt egale, atunci punctele critice ale măştii (Figura 4.1.2) trebuie să fie corectate proporţional cu limitele diferenţelor de putere prin coeficientul de corecţie C:

Masca critică (Figura 4.1.3) se va utiliza în cazurile cînd pe canalele adiacente ale emiţătorului DVB-T2 se difuzează alte tipuri de servicii (de putere redusă sau care lucrează numai la recepţie). În aceste cazuri, cerinţele pentru selectivitate (reprimarea în afara canalului) sînt semnificativ mai mari decît în cazul măştii necritice.

Frecvenţa nominală centrală fc a semnalului radioelectric se va determina de expresia:

unde, N este numărul canalului

În expresia (2) frecvenţa nominală centrală a semnalului RF este indicată pentru banda 470-694 MHz cu lărgimea benzii canalului de 8 MHz. Pentru îmbunătăţirea utilizării spectrului de frecvenţe, se admite ofsetul frecvenţei nominale centrale.

Figura 4.1.3. Masca critică

Parametrii tehnici de bază ai sistemelor DVB-T şi DVB-T2 sunt prezentaţi în Tabelul 4.1.1.

Parametrii de funcţionare a sistemului DVB-T şi a sistemului DVB-T2 sunt prezentaţi în Tabelul 4.1.2 şi, respectiv, Tabelul 4.1.3.

În tabelul 4.1.4 sînt prezentate valorile necesare minimale a raportului purtătoare/zgomot (C/N) a transmisiei nonierarhice pentru obţinerea BER=2×10^-4 la ieşirea decodorului Viterbi (valorile teoretice calculate) pentru toate combinaţiile ratelor de codificare şi tipurilor de modulare pentru standardul DVB-T.

În tabelul 4.1.5 sînt prezentate valorile necesare minimale a raportului purtătoare/zgomot (C/N) a transmisiei pentru obţinerea BER = 1×10^-7 la ieşirea decodorului LDPC pentru toate combinaţiile ratelor de codare şi tipurilor de modulare pentru standardul DVB-T2.

[Pct.4.1 în redacţia Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1.2. PARAMETRII EMIŢĂTOARELOR DE TELEVIZIUNE

DIGITALĂ TERESTRĂ DVB-T/T2

4.1.2.1 Puterea de ieşire a emiţătorului se caracterizează ca valoarea efectivă a puterii semnalului radio la ieşirea emiţătorului. Valoarea nominală a puterii de ieşire a emiţătorului este selectată din şirul: 10; 25; 50; 100; 200; 500; 1000; 2000; 5000 W sau se stipulează în cerinţele tehnice pentru tipul concret al emiţătorului.

4.1.2.2 Devierea puterii de ieşire a emiţătorului de la valoarea nominală – nu mai mare de ± 10 %.

4.1.2.3 Emiţătoarele pentru standardul DVB-T trebuie să asigure transportul fluxului de date cu viteze, indicate în tabelul 4.1.2.1, la parametrii corespunzători ai semnalului de ieşire (tipul modulaţiei, viteza de codare, interval de protecţie), în regimurile purtătoarelor 2К şi 8К.

4.1.2.4 Pentru standardul DVB-T2 rata maximă de transfer este atinsă pentru modul 32k cu intervalul de gardă 1/128. Valorile ratelor de transfer maxime şi configurarea recomandată a emiţătoarelor pentru modul 32k cu intervalul de gardă 1/128 pentru diferite tipuri de modulaţie sunt prezentate în tabelul 4.1.2.2.

4.1.2.5 BER, măsurat la intrarea în decoderul Viterbi, trebuie să fie nu mai mare de 10^-9 pentru DVB-T şi, respectiv, 10^-7 după decodorul LDPC pentru DVB-T2.

4.1.2.6 Valoarea medie pătrată a MER a emiţătorului trebuie să fie nu mai mică de 35 dB pentru ambele standarde DVB-T şi DVB-T2.

4.1.2.7 Valoarea END în tractul emiţătorului nu trebuie să depăşească 0,5 dB.

4.1.2.8 Nivelul puterii componentelor în afara benzii ale spectrului semnalului de ieşire al emiţătorului în limitele abaterii de la frecvenţa de centru ±12 MHz nu trebuie să iasă în afara măştii de restricţie, coordonatele punctelor de nod ale cărei se prezintă în tabelul 4.1.2.3.

Forma măştii de restricţie a spectrului semnalului de ieşire al emiţătorului DVB-T/T2 este prezentată în Figura 4.1.2.4.

Figura 4.1.2.4. Forma măştii de restricţie a spectrului

semnalului de ieşire a emiţătorului DVB-T/T2

Masca de restricţie dată stabileşte nivelul admisibil al componentelor în afara benzii semnalului de ieşire al emiţătorului, dacă în canalele adiacente funcţionează emiţătoare TV analogice şi îndeplinesc următoarele condiţii:

– antenele emiţătoarelor analogice şi digitale sînt amplasate pe acelaşi pilon;

– emisiile semnalelor analogice şi digitale au polarizare identică;

– puterea aparent radiată isotropică (P.A.R.i) al emiţătorului digital Ed şi P.A.R.i. de vîrf a emiţătorului analogic Ea sînt identice.

Dacă puterile radiate ale emiţătoarelor nu sînt identice, atunci la valorile nivelului puterii componentelor din afara benzii, impuse de către masca de restricţie dată, este necesar a adăuga valoarea de corecţie ∆E, dB, calculată cu formula:

∆ E = 10lg Ea/Ed,

unde

– Ea – P.A.R.i. de vîrf a emiţătorului analogic, dB;

– Ed – P.A.R.i a emiţătorului digital, dB.

4.1.2.9 Nivelul puterii oricărei emisii nedorite a emiţătorului în referinţă cu puterea de ieşire a emiţătorului în banda de frecvenţă de la 30 MHz pînă la 2,5 GHz pentru emiţătoarele din banda III şi de la 30 MHz pînă la 4GHz pentru emiţătoarele din banda IV şi V nu vor depăşi minus 60 dB.

4.1.2.10 Valoarea frecvenţei de centru a emiţătorului trebuie să asigure încadrarea spectrului oscilaţiei emise în limitele canalului setat.

Devierea admisibilă a frecvenţei de centru a emiţătorului de la valoarea nominală pe parcursul unei luni – nu mai mare de ±100 Hz.

[Pct.4.1.2 în redacţia Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1.3. CERINŢE TEHNICE FAŢĂ DE EMIŢĂTOARELE DE

TELEVIZIUNE DIGITALĂ TERESTRĂ DVB-T/T2

[Denumirea pct.4.1.3 completată prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1.3.1 Emiţătoarele de televiziune digitală terestră DVB-T/T2 (în continuare – emiţătoare) trebuie să corespundă cerinţelor prezentului regulament şi să fie exploatate în conformitate cu documentele tehnice pentru tipuri concrete de emiţătoare.

[Subpct.4.1.3.1 în redacţia Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1.3.2 Emiţătoarele trebuie să fie calculate pentru un lucru neîntrerupt pe parcursul a 24 ore cu menţinerea parametrilor, indicaţi în compartimentul 4.2, fără un reglaj suplimentar.

4.1.3.3 Emiţătoarele trebuie să asigure funcţionarea fără asistare permanentă a personalului de serviciu şi trebuie să fie asigurate sau permise prevederi suplimentare:

- cu o metodă de rezervare;

- prin dispozitiv pentru conectare automată la rezervă;

- cu interfeţe RS-232 sau RS-485 pentru conectarea dispozitivelor de dirijare şi control la distanţă, cu circuite pentru conectarea şi deconectarea automată în dependenţă de existenţa semnalului modulator.

4.1.3.4 Emiţătoarele trebuie să se deconecteze automat la depăşirea valorii SWR în fiderul de ieşire, instalat pentru tipul concret de emiţător.

4.1.3.5 Emiţătoarele trebuie să posede interfaţă asincronă continuă ASI şi/sau interfaţă sincronă paralelă SPI pentru recepţia fluxului de transport MPEG-2 (sau MPEG-4), format din pachete de lungime fixă 188 – 204 biţi.

4.1.3.6 Dispariţia semnalului modulator la intrarea emiţătorului nu trebuie să producă defecţiuni ale echipamentului. Totodată, puterea efectivă de ieşire a emiţătorului trebuie să corespundă nivelului, stipulat pentru emiţătorul de tipul dat.

4.1.3.7 Valoarea nominală a impedanţei fiderului de ieşire a emiţătorului trebuie să fie 50 Om. La solicitarea comandatarului, emiţătorul poate fi completat cu dispozitiv de concordanţă pentru lucru cu fider avînd o impedanţă de 75 Om.

4.1.3.8 Emiţătoarele se vor completa cu sectoare de măsurare pentru măsurarea SWR şi cu echivalenţa antenei, ce se conectează operativ la ieşire.

4.1.3.9 Cerinţe de stabilitate la influenţele climaterice şi mecanice

Parametrii emiţătoarelor trebuie să-şi păstreze valorile, indicate în compartimentul 4.2, în următoarele condiţii climaterice:

- temperatura aerului de la + 5°С pînă la + 45°С;

- umeditatea relativă 80% la + 20°С.

4.1.3.10 Cerinţe de fiabilitate

4.1.3.10.1 Perioada minimă de lucru fără defecţiuni a emiţătorului trebuie să fie nu mai mică de 2000 ore. Defecţiune se consideră disfuncţia lucrului emiţătorului, la care acesta nu poate exercita funcţiile stabilite.

4.1.3.10.2 Timpul mediu de recuperare în cazul existenţei blocurilor de rezervă nu trebuie să depăşească 30 min.

4.1.3.11 Cerinţe faţă de alimentare

4.1.3.11.1 Alimentarea emiţătoarelor trebuie să fie efectuată de la reţeaua de curent alternativ cu 3 faze sau cu 1 fază, frecvenţa de 50 Hz şi tensiunea 380 V şi 220 V respectiv.

4.1.3.11.2 Parametrii emiţătoarelor, indicaţi în compartimentul 4.2. trebuie să-şi păstreze valorile, la devierile lente ale tensiunii din reţea de la plus 10% pînă la minus 15% de la valoarea nominală, la frecvenţa (50 ± 1) Hz.

4.1.3.11.3 Valoarea puterii utilizate de către emiţător se stabileşte pentru emiţător de tipul dat. Coeficientul puterii emiţătorului trebuie să fie mai mare de 0,92.

4.1.3.11.4 Intensităţile curentului în fiecare din faze, la alimentarea de la reţeaua cu 3 faze, nu trebuie să devieze de la valoarea medie aritmetică mai mult de ±10%.

4.1.3.12 Cerinţe de securitate

4.1.3.12.1 Exploatarea emiţătoarelor se va efectua cu respectarea cerinţelor "Regulilor de securitate ale muncii la lucrările cu emiţătoarele", "Regulilor exploatării tehnice ale echipamentelor electrice ale consumatorilor" şi "Regulile tehnicii securităţii la exploatarea echipamentelor electrice ale consumatorilor".

4.1.3.12.2 Securitatea antiincendiară a emiţătoarelor trebuie să corespundă cerinţelor Regulamentului tehnic "Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova" РТ DSE 1.01-2005 (Aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1159 din 24 octombrie 2007).

[Subpct.4.1.3.12.2 în redacţia Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1.3.12.3 Valorile admisibile ale nivelelor tensiunii şi densităţii cîmpului electromagnetic la locurile de muncă ale personalului nu trebuie să depăşească valorile, stabilite de SanPiN N2.2.4/2.1.8.055-96 din 08.05.1996 "Iradierile electromagnetice a diapazonului frecvenţelor radio" şi Indicaţiile metodice nr.4.3.045-96 din 02.02.1996 "Determinarea cîmpului electromagnetic în locurile amplasării mijloacelor de televiziune şi radiodifuziune", aprobate prin Hotărîrea Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova nr.01-8/35 din 19 ianuarie 1998.

[Subpct.4.1.3.12.3 în redacţia Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1.3.12.4 Materialele şi suprafeţele poleite cu lac, utilizate în emiţătoare, nu trebuie să elimine substanţe ecologic dăunătoare.

4.1.3.13 Cerinţe la compatibilitatea electromagnetică

4.1.3.13.1 Emiţătoarele, după emisiile componentelor armonice în reţeaua de alimentare, trebuie să corespundă cerinţelor Reglementării tehnice "Radiocomunicaţii şi radiodifuziune. Utilizarea efectivă a spectrului de frecvenţe şi evitarea perturbaţiilor nocive" (Aprobată prin Ordinul Ministerului Dezvoltării Informaţionale nr.52 din 28 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare).

Emiţătoarele cu putere de ieşire mai mare de 200W, după stabilitate la perturbaţii, trebuie să corespundă următoarelor cerinţe şi criterii:

[Subpct.4.1.3.13.1 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

4.1.3.13.2 Cerinţele stabilităţii la perturbaţii se impun emiţătoarelor, prin indicarea unui din următoarele criterii ale calităţii funcţionării emiţătorului:

а) criteriul А – funcţionarea normală a emiţătorului, în conformitate cu cerinţele stabilite;

b) criteriul В – micşorarea temporară a calităţii funcţionării emiţătorului, fără stoparea executării funcţiei stabilite, cu restabilirea de sinestătător a calităţii funcţionării după stoparea perturbaţiei;

c) criteriul С – stoparea temporară a funcţionării emiţătorului cu condiţia, că funcţionarea lui se restabileşte de sinestătător sau poate fi restabilită cu ajutorul operaţiei de dirijare, executată conform documentelor tehnice ale emiţătorului.

4.1.3.14 Stabilitatea la influenţa cîmpului electromagnetic

Emiţătoarele trebuie să posede stabilitate la influenţa cîmpului electromagnetic cu următorii parametri:

- intensitatea cîmpului – 10 V/m;

- banda de frecvenţe – 80 – 1000 MHz;

- modulaţie în amplitudine – 1000 Hz;

- adîncimea modulaţiei – 80%.

Criteriul calităţii de funcţionare al emiţătorului: А.

4.1.3.15 Stabilitatea la influenţa descărcărilor electrostatice

Emiţătoarele trebuie să posede stabilitate la influenţa descărcărilor electrostatice cu următorii parametri:

- tensiunea la descărcare prin contact – 4 kV;

- tensiunea la descărcare prin aer– 8 kV.

Criteriul calităţii de funcţionare al emiţătorului: B.

4.1.3.16 Stabilitatea la influenţa perturbaţiilor de impuls în nano secunde

Emiţătoarele trebuie să posede stabilitate la influenţa perturbaţiilor de impuls în nano secunde cu următorii parametri:

а) tensiunea impulsurilor – 1,0 kV cu frecvenţa 5 kHz la influenţa porturilor de semnale, porturilor de dirijare;

b) tensiunea impulsurilor – 2,0 kV cu frecvenţa 5 kHz la influenţa porturilor de intrare şi ieşire ale alimentării, la alimentarea emiţătoarelor de la surse cu curent alternativ.

Criteriul calităţii de funcţionare al emiţătorului: B.

4.1.3.17 Stabilitatea la influenţa schimbărilor dinamice ale intensităţii alimentării electrice

Emiţătoarele trebuie să posede stabilitate la influenţa schimbărilor dinamice ale intensităţii alimentării electrice cu următorii parametri:

- căderi de tensiune, ce corespund scăderii intensităţii sursei de alimentare cu 30% în decurs de 25 perioade ale frecvenţei reţelei de alimentare (500 ms).

Criteriul calităţii de funcţionare al emiţătorului: B;

- întreruperea tensiunii, ce corespund scăderii intensităţii sursei de alimentare cu mai mult de 95% în decurs de 250 perioade ale frecvenţei reţelei de alimentare (5000 ms). Criteriul calităţii de funcţionare al emiţătorului: С;

- salturi de tensiune cu 20% în decurs de 25 perioade ale frecvenţei reţelei de alimentare (500 мс).

Criteriul calităţii de funcţionare al emiţătorului: B.

4.1.3.18 Stabilitatea la influenţa perturbaţiilor de impuls în microsecunde de energie mare

Emiţătoarele trebuie să posede stabilitate la influenţa perturbaţiilor de impuls în microsecunde de energie mare cu următorii parametri:

- pentru circuitele de alimentare cu tensiune a curentului alternativ în regimul "fir – fir", valoarea impulsului tensiunii – 1 kV;

- pentru circuitele de alimentare cu tensiune a curentului alternativ în regimul "fir – pămînt" valoarea impulsului tensiunii– 2 kV.

Criteriul calităţii de funcţionare a emiţătorului: B.

4.1.3.19 Stabilitatea la influenţa perturbaţiilor conductive, induse de către cîmpul electromagnetic

Emiţătoarele trebuie să posede stabilitate la influenţa perturbaţiilor conductive, induse de către cîmpul electromagnetic cu următorii parametri:

- tensiunea perturbaţiei – 3 V;

- banda de frecvenţe – 0,15 – 80 MHz;

- modulaţie în amplitudine – 1000 Hz;

- adîncimea modulaţiei – 80%.

Criteriul calităţii de funcţionare al emiţătorului: А.

5. METODE DE MĂSURĂRI ALE SISTEMELOR DE TELEVIZIUNE

DIGITALĂ PRIN CABLU DVB-C/C2 ŞI PRIN SATELIT DVB-S/S2

[Denumirea pct.5 modificată prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

5.1. INTERFAŢA MĂSURĂTORILOR

Conform stipulărilor prezentului document, televiziunea digitală prin cablu şi prin satelit este un set de standarde de televiziune digitală, care specifică sistemele de bază pentru transmisiile media: cablu, satelit. Fiecare standard a sistemelor de bază defineşte codarea de canal, schemele de modulare pentru aceste medii de transmisie.

Capitolul dat prezintă lista parametrilor şi metodelor de măsurări pentru sistemele DVB-C/C2 şi DVB-S/S2.

O parte din parametrii şi metodele de măsurări sînt comune pentru ambele sisteme DVB-C/C2 şi DVB-S/S2 (vezi Tabelul 5.2.1).

[Pct.5.1 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

5.2. PARAMETRII ŞI METODELE DE MĂSURĂRI PENTRU

SISTEMELE DE TELEVIZIUNE DIGITALĂ DVB-C/C2 ŞI DVB-S/S2

În tabelul 5.2.1 este prezentată gruparea parametrilor şi metodelor de măsurări comune pentru ambele sisteme DVB-C/C2 şi DVB-S/S2, şi specifice pentru fiecare sistemă în parte.

[Pct.5.2 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

5.3. METODE DE MĂSURĂRI ALE SISTEMELOR DE

TELEVIZIUNE DIGITALĂ TERESTRĂ DVB-T/T2

5.3.1. GENERALITĂŢI

5.3.1.1 Parametrii emiţătoarelor, în caz că nu se specifică condiţiile de măsurare, se măsoară în condiţii climaterice normale:

– temperatura aerului de la 15°С pînă la 35°С;

– umiditatea relativă a aerului de la 45 % pînă la 55 % la temperatura de 20°С;

– presiunea atmosferică de la 86 pînă la 106 kPa;

– la tensiunea reţelei de alimentare nominală, cu o abatere admisibilă nu mai mult de ± 5 %.

5.3.1.2 Emiţătorul, mijloacele de măsurare şi echipamentele suplimentare trebuie să fie pregătite în conformitate cu documentaţia tehnică. Măsurarea parametrilor se efectuează nu mai devreme de peste 30 min. după conectarea emiţătorului şi mijloacelor de măsurare.

5.3.1.3 Parametrii emiţătoarelor se măsoară în cazul lucrului pe sarcină ajustată sau pe wattmetrul puterii absorbite.

5.3.1.4 Lista mijloacelor de măsurare şi a echipamentelor suplimentare, cu indicarea caracteristicilor metrologice de bază, este prezentată în Anexa A. Se admite utilizarea altor mijloace de măsurare, ce asigură limitele necesare şi precizia măsurărilor. Mijloacele de măsurare trebuie să fie supuse verificării metrologice sau etalonării. Toate măsurările se efectuează în conformitate cu instrucţiunile de exploatare ale mijloacelor de măsurare.

5.3.2. MĂSURAREA PARAMETRILOR DE BAZĂ AI EMIŢĂTOARELOR

DE TELEVIZIUNE DIGITALĂ TERESTRĂ

5.3.2.1 Măsurarea puterii de ieşire a emiţătorului se efectuează cu ajutorul wattmetrului după schema prezentată în Figura 5.3.2.1.

Figura 5.3.2.1. Schema măsurării parametrilor de bază ai emiţătorului

Prin intermediul modulatorului emiţătorului se instalează consecutiv regimurile de lucru ale purtătoarelor emiţătorului 1k, 2К, 4k, 8k, 16k, 32k pentru DVB-T2 (2k şi 8k pentru DVB-T) şi tipurile de modulaţie QPSK, 16QАМ, 64QАМ şi 256QAM pentru DVB-T2 şi QPSK, 16QАМ, 64QАМ pentru DVB-T cu parametrii, corespunzători vitezei maximale de transport a datelor, conform tabelelor 4.1.2.1 şi 4.1.2.2. De la generatorul semnalelor de testare date respectiv către una din intrările modulatorului se aplică fluxul de transport ce conţine secvenţe aleatorii şi clipuri video de test.

Determinarea valorii puterii de ieşire a emiţătorului se efectuează conform indicaţiilor wattmetrului puterii de absorbţie.

Valorile puterii de ieşire măsurate ale emiţătorului pentru toate regimurile purtătoarelor şi toate tipurile de modulaţie nu trebuie să difere de la cea nominală cu mai mult de ± 10 %.

5.3.2.2 Verificarea transmisiei fluxului de date se efectuează după schema indicată în figura 5.3.2.1. În cazul în care nivelul semnalului emiţătorului la ieşirea cuplorului direcţionat depăşeşte nivelele de intrare admisibile ale mijloacelor de măsurare, este necesar de utilizat un atenuator suplimentar.

Controlul se efectuează în următoarea consecutivitate:

- Cu ajutorul organelor de dirijare ale modulatorului emiţătorului se stabilesc consecutiv parametrii semnalului emis al emiţătorului ce corespund vitezei maxime pentru fiecare tip de modulaţie conform tabelelor 4.1.2.1 şi 4.1.2.2;

- La intrările АS1 şi SP1 ale modulatorului de la generatorul semnalelor de testare se transmit fluxurile de viteze corespunzătoare ce conţin tabele televizate de testare şi clipuri video de testare;

- Emisia semnalelor se controlează prin vizualizarea programului selectat pe ecranul receptorului digital de măsurare; în caz că receptorul de măsurare nu are regim de vizualizare a clipurilor video, la schema de măsurare se va conecta suplimentar un receptor de televiziune digital pentru controlul imaginii;

- Totodată, cu ajutorul receptorului digital de măsurare se controlează informaţia privind ТPS şi viteza transmisiei.

Controlul se efectuează pentru toate regimurile purtătoarelor la direcţionarea fluxurilor către intrările АS1 şi SР1 ale modulatorului.

În toate regimurile, pe ecranul receptorului digital de măsurare sau receptorului de televiziune digital trebuie să lipsească distorsiunile imaginii televizate, iar parametrii măsuraţi şi viteza de transmisie trebuie să corespundă tabelelor 4.2.1 şi 4.2.2.

5.3.2.3 Modificarea ВЕR, înainte de decoderul intern Viterbi şi valoarea medie pătrată a МЕR a emiţătorului, se efectuează concomitent cu măsurarea transmisiei fluxurilor de date. Pentru aceasta, la una din intrările modulatorului, de la generatorul semnalelor de testare se direcţionează fluxuri de date de viteză corespunzătoare, ce conţin secvenţe aleatorii şi pachete cu zerouri.

Nivelul semnalului măsurat la intrarea receptorului digital de măsurare trebuie să fie suficient pentru excluderea influenţei perturbaţiilor exterioare sau zgomotelor intrinsece ale receptorului de măsurare.

Valoarea măsurată ВЕR la intrarea decoderului intern nu trebuie să depăşească 10^-9, iar МЕR să fie nu mai puţin de 35 dB.

5.3.2.4 Măsurarea zgomotelor echivalente ale pierderilor emiţătorului se efectuează în 2 etape.

La prima etapă se măsoară zgomotelor echivalente ale pierderilor tractului de amplificare în conformitate cu schema indicată în Figura 5.3.2.2.

Figura 5.3.2.2. Schema măsurării zgomotelor echivalente

ale pierderilor tractului de amplificare al emiţătorului

Măsurările se efectuează în următoarea consecutivitate:

- Se stabileşte regimul de lucru al emiţătorului, ce corespunde vitezei maximale de transport a informaţiei (pentru DVB-T: modulaţia – 64-QАМ, interval de gardă – 1/32, viteza codului – 5/8; pentru DVB-T2: modulaţia – 256-QАМ, interval de gardă – 1/128, viteza codului – 5/6 );

- Intrarea atenuatorului se conectează la ieşirea modulatorului, iar ieşirea atenuatorului la intrarea frecvenţei intermediare a receptorului digital de măsurare;

- Generatorul de zgomot incorporat fiind deconectat, cu ajutorul atenuatorului extern şi atenuatorului intern al receptorului digital de măsurare se instalează un astfel de nivel al puterii la intrarea receptorului digital de măsurare, la care probabilitatea erorii de bit a recepţiei la ieşirea decoderului intern Viterbi (Р_er) s-ar afla în intervalul de la 10^-3 pînă la 10^-5. În continuare, cu ajutorul atenuatorului extern se măreşte nivelul semnalului de intrare al receptorului cu 20 dB;

- Se conectează generatorul de zgomot incorporat şi, reglînd nivelul zgomotului, se efectuează măsurarea Р_er în limitele valorilor de la 10^-3 pînă la 10^-5 la diferite valori ale raportului semnal-zgomot;

- Intrarea atenuatorului se conectează la cuplorul direcţionat, iar ieşirea atenuatorului se conectează cu intrarea frecvenţei înalte a receptorului digital de măsurare;

- În baza datelor obţinute se construiesc dependenţele Р_er (h) şi Р_er1(h), unde h – raportul semnal/zgomot;

- Prin metodă grafică se rezolvă ecuaţia Р_er (h₁) = 2 х 10^-4 şi Р_er1(h₂), Р_er1(п₂) = 2 х 10^-4 în raport cu valorile h₁ şi h₂, unde h₁ şi h₂ – valorile raportului semnal/zgomot, obţinute pe parcursul rezolvării ecuaţiilor;

- Se calculează valoarea pierderilor echivalente de zgomot ale tractului de amplificare al emiţătorului END1, dB, după formula: END1 = h₂ – h₁.

Exemplu de determinare a h₁ , h₂ şi calcularea END1 este prezentat în Anexa B.

La etapa a doua se determină valoarea pierderilor echivalente de zgomot ale modulatorului în conformitate cu schema indicată în figura 5.3.2.3.

Figura 5.3.2.3. Schema verificării valorii pierderilor echivalente de zgomot ale modulatorului

Măsurările se efectuează în următoarea consecutivitate:

- Se stabileşte regimul de lucru al emiţătorului ce corespunde vitezei maximale de transport a informaţiei (pentru DVB-T: modulaţia – 64-QАМ, interval de gardă – 1/32, viteza codului – 5/8; pentu DVB-T2: modulaţia – 256-QАМ, interval de gardă – 1/128, viteza codului – 5/6);

- Cu ajutorul atenuatorului la intrarea receptorului digital de măsurare se stabileşte nivelul semnalului în limitele de la minus 17 pînă la minus 7 dBm;

- Cu ajutorul receptorului digital de măsurare se măsoară valoarea medie pătrată МЕR la ieşirea modulatorului;

- Cu ajutorul graficului, prezentat în Figura 5.3.2.4 se determină valoarea pierderilor echivalente de zgomot END2, dB.

Valoarea sumară a END1 şi END2 a emiţătorului nu trebuie să depăşească 0,5 dB.

Figura 5.3.2.4. Dependenţa END de МЕR

la distorsiuni minime

Măsurările se efectuează pentru toate regimurile purtătoarelor la aplicarea fluxurilor de transport la intrarea АSI sau SРI ale modulatorului.

5.3.2.5 Măsurarea nivelului puterii componentelor în afara benzii ale spectrului semnalului de ieşire al emiţătorului se efectuează cu ajutorul analizorului de spectru după schema indicată în Figura 5.3.2.1. În cazul în care nivelul semnalului emiţătorului la ieşirea cuplorului direcţionat depăşeşte nivelul admisibil de intrare al analizorului de spectru, este necesar a utiliza un atenuator suplimentar.

În modulatorul emiţătorului se stabilesc consecutiv toate regimurile purtătoarelor şi toate tipurile de modulaţie cu parametrii, ce corespund vitezei maxime de transport date conform tabelelor 4.1.2.1 şi 4.1.2.2. La intrarea în modulator de la generatorul semnalelor de test se aplică fluxul de transport corespunzător ce conţine consecutivităţi pseudoaleatorii sau clipuri video de test.

La analizorul de spectru se stabileşte frecvenţa de centru ce corespunde frecvenţei de centru a emiţătorului, banda de scanare de 24 MHz şi lărgimea de bandă a filtrului de 10 kHz.

Spectrul semnalului de ieşire al emiţătorului obţinut pe monitorul analizorului de spectru trebuie să se încadreze în masca de restricţie. Drept nivel zero se consideră maximumul spectrului măsurat.

Măsurările se efectuează pentru toate regimurile purtătoarelor şi toate tipurile de modulaţie cu parametrii, ce corespund vitezei maxime a transportului de date.

5.3.2.6 Măsurarea puterii emisiilor în afara benzii ale emiţătorului în raport cu puterea de ieşire a emiţătorului se efectuează cu ajutorul analizorului de spectru după schema prezentată în Figura 5.3.2.1. În cazul în care nivelul semnalului emiţătorului la ieşirea cuplorului direcţionat depăşeşte nivelul admisibil de intrare al analizorului de spectru, este necesar a utiliza un atenuator suplimentar.

Măsurările se efectuează în cazul lucrului emiţătorului în regimurile cu parametrii, analogici punctului precedent în banda de frecvenţe de la 30 MHz pînă la 2,5 GHz pentru emiţătoarele din banda III şi în banda de frecvenţe de la 30 MHz pînă la 4 GHz pentru emiţătoarele din benzile IV şi V. Lărgimea de bandă a filtrului analizorului de spectru se stabileşte 100 kHz în cazul măsurărilor pe frecvenţele pînă la 1 GHz şi 1 MHz în cazul măsurărilor pe frecvenţele mai înalte de 1 GHz.

Valoarea atenuării introduse în circuitul de măsurare de către cuplorul direcţionat, atenuator şi cablul de conectare trebuie să fie cunoscută pentru întreaga bandă de măsurare şi considerată în rezultatele măsurărilor. La efectuarea măsurărilor este necesar a exclude influenţa perturbaţiilor externe prin ecranare suplimentară a analizorului de spectru şi circuitului de măsurare.

Valorile măsurate ale puterii emisiilor în afara benzii ale emiţătorului nu trebuie să depăşească minus 60 dB în raport cu puterea de emisie a emiţătorului.

5.3.2.7 Măsurarea frecvenţei de centru a emiţătorului se efectuează cu ajutorul măsurătorului de frecvenţă, conectat la emiţător în conformitate cu schema, prezentată în Figura 5.3.2.1. În cazul în care nivelul semnalului emiţătorului la ieşirea cuplorului direcţionat depăşeşte nivelul admisibil de intrare al măsurătorului de frecvenţă, este necesar a utiliza un atenuator suplimentar.

Pentru efectuarea măsurărilor în modulatorul emiţătorului se setează regimul de testare – oscilaţie armonică pe frecvenţa centrală a canalului selectat. Este necesar a efectua nu mai puţin de 50 de măsurări pe parcursul lunii.

Se admite efectuarea măsurărilor frecvenţei de centru a emiţătorului cu analizorul de spectru după semnalele de pilot-ton continuu, amplasate în centrul canalului de frecvenţă.

Frecvenţa semnalului pilot-ton se măsoară cu analizorul de spectru cu calculator încorporat, lărgimea de bandă setată nedepăşind 30 Hz. Analizorul de spectru trebuie să fie echipat cu opţiuni ale filtrelor de bandă îngustă şi ale generatoarelor de stabilitate înaltă.

Toate măsurările frecvenţei de centru a emiţătorului, efectuate pe parcursul lunii, nu trebuie să difere de frecvenţa de centru a canalului selectat cu mai mult de ± 100 Hz.

5.3.2.8 Metodele de măsurare care nu sînt incluse în prezenta Reglementare tehnică se stabilesc de standarde, specificaţiile tehnice, documentaţia de proiectare şi alte documente tehnice ale emiţătoarelor radio sau părţilor relevante ale echipamentului.

[Pct.5.3 în redacţia Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

6. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Prezenta Reglementare tehnică intră în vigoare la trei luni de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

[Anexa A modificată prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.65 din 09.06.2016, în vigoare 17.06.2016]

END1 = h2 – h1

Figura B.1. Rezolvarea ecuaţiilor P_er, (h1) şi P_{er, 1} (h2) prin metodă grafică

Anexa nr.2

la Ordinul

nr.15 din 02.02.2012

Notă: Pe parcursul întregului text a Reglementării tehnice cuvîntul "Bite" se înlocuieşte cu "Octeţi" conform Ordinului Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016

REGLEMENTARE TEHNICĂ

"SISTEME DE RADIOACCES DE BANDĂ LARGĂ.

CERINŢE FAŢĂ DE PARAMETRII ECHIPAMENTELOR.

BENZILE DE FRECVENŢE RADIO"

1. DOMENIUL DE APLICARE

Reglementarea tehnică "Sisteme de radioacces de bandă largă. Cerinţe faţă de parametrii echipamentelor. Benzile de frecvenţe radio" stabileşte cerinţele obligatorii faţă de parametrii echipamentului de radioacces de bandă largă pentru transport de date fără fir (WTD), utilizat în reţeaua de comunicaţii publică şi reţelele de comunicaţii tehnologice în cazul aderării lor la reţeaua de comunicaţii publice.

În Reglementarea tehnică sînt stabilite cerinţele şi parametrii de bază faţă de sistemele de radioacces cu bandă largă.

Prezenta Reglementare tehnică se aplică operatorilor, specializaţi în domeniul prestării serviciilor de radioacces cu bandă largă, de asemenea şi furnizorii de radioacces de bandă largă.

2. ABREVIERI

În prezenta RT se utilizează următoarele abrevieri:

[Cap.2 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

3. SISTEME DE RADIOACCES CU BANDĂ LARGĂ

Accesul de bandă largă este tipul de comunicaţii electronice, în care capacităţile de conexiune sunt mai mari decît rata primară de 2048 kbit/s (E1).

Echipamentul de radioacces al WTD utilizează următoarele tehnologii: a) Tehnologia sistemelor deschise (TSD) a standardelor 802.11 (Echipament WTD, ce funcţionează în banda 2,4 GHz la viteza de 1 şi 2 Mbps), 802.11a (Echipament WTD, ce funcţionează în banda 5 GHz la viteza de 54 Mbps), 802.11b (Echipament WTD, ce funcţionează în banda 2,4 GHz la viteza de 22 Mbps), 802.11g (Echipament WTD, ce funcţionează în banda 2,4 GHz la viteza de 108 Mbps), 802.15 (Echipament WTD cu convertarea în salt pseudo-aleatorie a frecvenţei), 802.16 (include interfaţa 802.16-2004 pentru sistemele de radioacces fix cu bandă largă cu completarea 2 şi corecţia 1802.16е-2005 şi 802.16-2004/cor1-2005 Interfaţa pentru sistemele de radioacces cu bandă largă fix şi mobil); b) Tehnologia sistemelor închise (TSÎ).

Reglementarea tehnică (RT) se întrebuinţează la utilizarea următoarelor echipamente:

1) Echipamente WTD (puncte de acces), ce funcţionează la puterea maximă a emiţătorului de 100 mW (staţia de bază şi retranslatorul sistemului de radioacces al abonatului);

2) Echipamente WTD, ce funcţionează în regim "punct-multipunct" sau cu putere maximă a emiţătorului de 100 mW (staţia de bază, staţia de abonat a echipamentului de radioacces);

3) Echipamente WTD, ce funcţionează în regim "punct-punct" sau cu putere maximă a emiţătorului de 100 mW, incorporate nemijlocit în computer sau care asigură conectarea unui computer (echipament de radioacces terminal al abonatului);

4) Echipament WTD de radioacces cu bandă larfă fix şi mobil (staţia de bază, staţia de abonat a echipamentului de radioacces, echipament de dirijare şi monitorizare);

5) Echipament pentru tractul antenă-fider, ce intră în componenţa echipamentului WTD; convertoare de frecvenţă; amplificatoare bidirecţionate ale antenelor.

Evaluarea conformităţii echipamentului de radioacces se efectuează în conformitate cu Art.42 al Reglementării tehnice "Echipamente radio, echipamente terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea conformităţii acestora", aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1274 din 23.11.2007.

Echipamentul de radioacces pentru WTD se utilizează în benzile de frecvenţă, determinate de Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţă.

[Cap.3 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

4. ARHITECTURA REŢELELOR DE RADIOACCES DE BANDĂ LARGĂ

Reţelele de radioacces de bandă largă şi echipamentul corespunzător, urmează arhitectura generală de sistem prezentată în fig.1.

unde:

SC: – staţie centrală. Poate fi integrată sau divizată în două unităţi:

1. staţie de control centrală

2. staţie radio centrală

ST: – staţie terminală, deserveşte una sau mai multe echipamente terminale (ET)

SR: staţie repetoare – staţie de retranslare, deserveşte una sau mai multe echipamente terminale sau poate fi conectată la altă SR.

ICR: interfaţa centrului de reţea

ICS: interfaţa centrului de serviciu

IUR: interfaţa utilizatorului de reţea

Figura 1 prezintă schema cea mai generalizată şi standardă pentru accesarea aplicaţiilor de reţea; însă cînd se implică reţelele de difuziune ori private, sînt posibile diverse arhitecturi.

Se permite conectarea SC direct la staţia de bază prin intermediul interfeţei ICR şi funcţiile de comutare pot fi implementate în staţia centrală. Pentru reţelele personale, interfaţa IUR poate fi înlocuită cu interfaţa de abonat.

În cazul existenţei unei linii de transmisiuni digitale, implementarea reţelei poate fi optimizată prin separarea staţiei de control centrală, instalată la nodul reţelei, de staţia radio centrală.

Figura 1 include elemente de sistem şi interfeţe pentru diferite tipuri de sisteme multipunct: atît Punct  –  Multi Punct (P-MP), cît şi Multi Punct – Multi Punct (MP-MP). Nu este necesar ca toate elementele de sistem să fie incluse în reţelele particulare.

Numărul fiecărui tip de staţii în realizarea reţelei reale poate varia. În aplicaţiile P-MP tipic se utilizează cîteva SC şi SR, ce conectează un număr mare de ST. Într-un sistem tipic MP-MP sînt utilizate multe staţii SR şi un număr mai redus de ST, asociate fiecărei SC.

Căile dintre interfeţele ICS şi IUR pot fi realizate printr-o singură legătură radio (tipic pentru sistemele P-MP) sau prin intermediul mai multor repetoare (tipic pentru sistemele MP-MP).

Conexiunile abonat-abonat în unele reţele pot fi realizate, fără a fi rutate prin alte reţele de bază externe.

[Cap.4 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

5. PARAMETRII DE BAZĂ ALE SISTEMELOR DE RADIOACCES ÎN BANDĂ

LARGĂ ŞI CERINŢELE FAŢĂ DE ECHIPAMENTELE DE RADIOACCES

DE BANDĂ LARGĂ

5.1. Alimentarea electrică a echipamentului poate fi realizată de la următoarele surse de alimentare:

1) reţele de curent alternativ cu valoarea nominală a tensiunii de 220V;

2) sursă externă de curent continuu cu valoarea nominală a tensiunii de 12, 24, 48, sau 60 V;

3) acumulatoare şi baterii alcaline cu nichel-cadmiu. Pentru echipamente de radioacces WTD, instalate în interiorul unui calculator sau altui dispozitiv electronic digital, cerinţele faţă de alimentarea electrică a echipamentului de radioacces WTD sînt determinate de către dispozitivul în care este instalat.

5.2. Cerinţele faţă de parametrii de stabilitate la interferenţele electromagnetice ale echipamentelor de radioacces WTD sînt prezentate în Anexa 1 la RT.

5.3. Cerinţele faţă de parametrii de stabilitate la efectele climaterice şi mecanice ale echipamentelor de radioacces WTD sînt prezentate în Anexa 2 la RT.

5.4. Cerinţe faţă de echipamentele de radioacces pentru WTD ale tehnologiilor sistemelor deschise standard 802.11, 802.11а, 802.11b, 802.11g, 802.15, 802.16

Pentru sistemele de radioacces WTD TSD se determină următoarele cerinţe faţă de parametrii echipamentelor:

1) standard 802.15, conform Anexei 3 la RT dată;

2) standard 802.11 conform Anexei 4;

3) standard 802.11b conform Anexei 5;

4) standard 802.11a conform Anexei 6;

5) standard 802.11g conform Anexei 7;

6) pentru staţiile de bază standard 802.16 conform Anexei 8;

7) pentru staţiile de abonat standard 802.16 conform Anexei 9.

5.5. Cerinţe faţă de echipamentul de radioacces WTD TSÎ

5.5.1 Echipamentul de radioacces pentru WTD TSÎ trebuie să aibă frecvenţa radio stabilită fix sau frecvenţa de lucru să poată fi ajustată discret pseudo-aleatoriu în intervalul benzii permise.

5.5.2 Pentru emiţătorul echipamentului de radioacces WTD TSÎ se stabilesc următoarele cerinţe faţă de parametri:

1) lărgimea de bandă de emisie la randament maxim, conform Anexei 10;

2) nivelul emisiilor spurioase ale emiţătorului la randament maxim, conform Anexei 11;

3) instabilitatea relativă a frecvenţei emiţătorului sau frecvenţei circuitului oscilant al generatorului din componenţa emiţătorului, conform Anexei 12.

5.5.3. Pentru receptorul echipamentului de radioacces WTD TSÎ se stabilesc următoarele cerinţe faţă de parametri:

1) nivelul emisiilor parazite la randament maxim, conform Anexei 13;

2) selectivitatea receptorului pe canalul de imagine pentru echipamentele, modelate după schema superheterodină, va constitui nu mai puţin de 70 dB;

3) nivelul de emisie a heterodinului emiţătorului:

а) pentru echipamentul, ce funcţionează în banda de frecvenţe pînă la 470 MHz nu va depăşi minus 57 dBm;

b) pentru echipamentul, ce funcţionează în banda de frecvenţe 470 MHz – 43,5 GHz nu va depăşi minus 90 dBm;

4) sensibilitatea emiţătorului conform Anexei 14;

5) nivelul semnalului la intrarea emiţătorului conform Anexei 15;

6) interferenţa de la canalul adiacent în condiţii de randament maxim al canalului conform Anexei 16.

[Pct.5.6 abrogat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

5.7. Cerinţe faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD

Cerinţele faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD sînt indicate în următoarele anexe:

Anexa 1. Cerinţe faţă de parametrii de stabilitate la perturbaţiile electromagnetice

Anexa 2. Cerinţe faţă de parametrii de stabilitate la acţiunile climaterice şi mecanice

Anexa 3. Cerinţe faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD TSD standard 802.15

Anexa 4. Cerinţe faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD TSD standard 802.11

Anexa 5. Cerinţe faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD TSD standard 802.11b

Anexa 6. Cerinţe faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD TSD standard 802.11а

Anexa 7. Cerinţele faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD TSD standard 802.11g

Anexa 8. Cerinţe faţă de parametrii staţiilor de bază WTD TSD standard 802.16

Anexa 9. Cerinţe faţă de parametrii staţiilor de abonat WTD TSD standard 802.16

Anexa 10. Cerinţe faţă de parametrii benzii de frecvenţă de emisie la randament maxim

Anexa 11. Cerinţe faţă de parametrii emisiilor spurioase la randament maxim

Anexa 12. Cerinţe faţă de instabilitatea relativă a frecvenţei emiţătorului sau frecvenţei circuitului oscilant al generatorului din componenţa emiţătorului

Anexa 13. Cerinţe faţă de parametrii emisiilor parazite la randament maxim

Anexa 14. Cerinţe faţă de parametrii de sensibilitate a receptorului pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ

Anexa 15. Cerinţele faţă de parametrii semnalului la intrarea emiţătorului pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ

Anexa 16. Cerinţe faţă de parametrii interferenţei de la canalul adiacent în condiţii de randament maxim al canalului pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ

[Cap.5 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

6. UTILIZAREA SPECTRULUI DE FRECVENŢE RADIO PENTRU

SISTEME DE RADIOACCES CU BANDĂ LARGĂ

1. Benzile de frecvenţă, utilizate pentru SRBL

Pentru SRBL fixe se utilizează următoarele benzi de frecvenţe radio:

2. Modalitatea distribuirii spectrului de frecvenţe cuprins în benzile 10,15 – 10,30 GHz, 10,50 – 10,65 GHz, 24,5 – 26,5 GHz şi 27,5 – 29,5 GHz pentru implementarea radioaccesului fix

Spectrul de frecvenţe cuprins în benzile 10,15 – 10,30 GHz, 10,50 – 10,65 GHz, 24,5 – 26,5 GHz şi 27,5 – 29,5 GHz, pentru implementarea radioaccesului fix (FWA) (punct-multipunct (P-MP)), se va distribui după cum urmează:

1. Pentru implementarea FWA va asigna (pentru un solicitant, pentru o localitate):

• în banda 10,15 – 10,30 GHz şi 10,50 – 10,65 GHz – canale cu lărgimea de bandă sumară nu mai mare de 2×14 MHz (duplex) pentru sisteme FDD sau 1×14 MHz pentru sisteme TDD;

• în părţi ale benzilor 24,5 – 26,5 GHz (diapazonul 25 GHz) sau 27,5 – 29,5 GHz (diapazonul 28 GHz) – canale cu lărgimea de bandă sumară nu mai mare de 2×28 MHz (duplex) pentru sisteme FDD sau 1×28 MHz pentru sisteme TDD.

2. Asignarea canalelor cu lărgimea de bandă sumară mai mare decît cea menţionată în p.1 pentru un operator se va efectua după decizia organului central de specialitate.

3. Utilizarea FWA în scopul furnizării serviciilor de comunicaţii electronice se va efectua în baza licenţei de utilizare a frecvenţelor/canalelor radio, eliberată de către autoritatea de reglementare.

4. Aranjamentul canalelor se va aplica după cum urmează:

• în banda 10,15 – 10,30 GHz şi 10,50 – 10,65 GHz conform recomandării CEPT/ERC/Recommendation 12-05;

• în benzile 24,5 – 26,5 GHz şi 27,5 – 29,5 GHz conform recomandării CEPT/Recommendation T/R 13-02 şi deciziei ECC/DEC/(05)01.

5. Pentru implementarea FWA în diapazoanele 25 GHz şi 28 GHz solicitanţilor se vor asigna canale în subbenzile:

• 24,549 – 24,997 GHz şi 25,557 – 26,005 GHz (canalele (n) = 1..16);

• subbanda nepereche 27,8285 – 27,9405 GHz (canale (n) =11..14);

• 27,9405 – 28,1625 GHz şi 28,9485 – 29,1705 GHz (canalele (n) = 15..22).

6. Protecţia între asignările sistemelor FWA operatoare în blocuri de frecvenţă adiacente în aceeaşi arie se va asigura prin introducerea benzilor de gardă; benzile de gardă pot fi amplasate în afara blocurilor asignate operatorilor ori incluse în astfel de blocuri.

7. În benzile de frecvenţe 2400 – 2483,5 MHz şi 57 – 66 GHz se permite utilizarea sistemelor WDT şi WAS conform recomandării CEPT/Recommendation 70-03.

[Cap.6 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

7. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Reglementarea tehnică dată intră în vigoare în decurs de trei luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa 1

Cerinţe faţă de parametrii de imunitate

la interferenţele electromagnetice

1. Echipamentele de radioacces WTD sînt stabile la acţiunea descărcărilor electrostatice. Parametrii tensiunii de testare corespund valorilor, indicate în tabelul 1.

2. Echipamentele de radioacces WTD sînt stabile la perturbaţii în impuls de scurtă durată. Parametrii acţionării experimentale corespund valorilor, indicate în tabelul 2.

3. Echipamentele de radioacces WTD, conectate la circuitele electrice de curent alternativ, cu intensitatea curentului sarcinii (într-o fază) ce nu depăşeşte valoarea de 16A sînt stabile faţă de fluctuaţiile dinamice ale tensiunii reţelei de alimentare. Parametrii acţionării experimentale corespund valorilor indicate în Tabelul 3.

4. Echipamentele de radioacces WTD sînt stabile la acţiunea cîmpurilor electromagnetice în banda de frecvenţe radio 80 – 1000 MHz şi acţiunea perturbaţiilor electromagnetice conductive în banda de frecvenţe de la 150 kHz la 80 MHz.

Parametrii acţionării experimentale corespund valorilor indicate în tabelul 4.

Criteriile calităţii funcţionării echipamentelor sînt indicate în tabelul 5.

5. Echipamentele de radioacces WTD cu alimentare de la sursele externe de alimentare cu tensiunea nominală U_n sînt stabile la acţiunea unui impuls dreptunghiular singular cu amplitudinea ±0,2U_n durata 0,4s şi a unui impuls cu amplitudinea ±0,4U_n durata 0,005s. Fiecare din acţionările menţionate nu cauzează apariţia erorilor şi demararea dispozitivelor de control şi semnalizare.

Anexa 2

Cerinţe faţă de parametrii de stabilitate

la efectele climaterice şi mecanice

1. Echipamentul de radioacces WTD asigură menţinerea parametrilor, indicaţi în punctele 5.5.2, 5.5.3, 5.6.2, 5.6.3 ale Reglementarii tehnice (RT), în punctele 1 şi 2 ale Anexei 1. la RT; în punctele 2 şi 3 ale Anexei 1. la RT, în punctele 2 şi 3 ale Anexei 4 la RT, în punctele 2 şi 3 ale Anexei 5 la RT, în punctele 2 şi 4 ale Anexei 6 la RT, în punctele 2 şi 3 ale Anexei 7 la RT, în punctele 4.11, 4.12, 5.5 şi 5.6 ale Anexei 8 la RT, în punctele 4.11, 4.12, 5.6 şi 5.7 ale Anexei 9 la RT la temperatura mediului ambiant de la -40 la +50°С pentru echipamentele instalate în aer liber şi de la +5 la +40°С pentru echipamentele instalate în încăperi.

Controlul parametrilor echipamentelor la acţionarea temperaturilor scăzute (ridicate) de funcţionare se efectuează concomitent cu măsurarea tensiunii de alimentare în limitele valorilor admisibile.

2. Echipamentele de radioacces WTD asigură menţinerea parametrilor enumeraţi în punctele 5.5.2, 5.5.3, 5.6.2, 5.6.3 ale RT, punctelor 1 şi 2 ale Anexei 1 la RT; în punctele 2 şi 3 ale Anexei 1 la RT, în punctele 2 şi 3 ale Anexei 4 la RT, în punctele 2 şi 3 ale Anexei 5 la RT, în punctele 2 şi 4 ale Anexei 6 la RT, în punctele 2 şi 3 ale Anexei 7 la RT, în punctele 4.17, 4.18, 5.5 şi 5.6 ale Anexei 8 la RT, în punctele 4.16, 4.17, 5.6 şi 5.7 ale Anexei 9 la RT la umiditatea relativă a aerului pînă la 93% la temperatura +25°С pentru echipamentele instalate în aer liber şi pînă la 80% la temperatura +25°С pentru echipamentele instalate în încăperi.

3. Echipamentele de radioacces WTD nu conţin componente şi elemente constructive cu rezonanţa mecanică în diapazonul 5-25 Hz.

4. Echipamentele de radioacces WTD îşi păstrează funcţionalitatea şi asigură menţinerea parametrilor enumeraţi în punctul 1 al Anexei 2 la RT după acţionarea unei vibraţii sinusoidale cu acceleraţia 4g în banda de frecvenţe 5-80 Hz.

Anexa 3

Cerinţe faţă de echipamentele de radioacces pentru WTD

ale tehnologiilor sistemelor deschise standard 802.15

1. Cerinţele faţă de parametrii echipamentelor de radioacces pentru tehnologiile sistemelor deschise standard 802.15

Banda de frecvenţe ocupată se va măsura cu analizorul de spectru la nivelul -30dB relativ de valoarea maximă a anvelopei capturate a semnalului măsurat.

2. Cerinţele faţă de parametrii emiţătoarelor sînt indicate în Tabelul 2.

2.1. Valorile nivelului de emisii spurioase ale emiţătorului sînt indicate în Tabelul 3

3. Cerinţele faţă de parametrii receptorului sînt indicate în Tabelul 4.

3.1. Valorile nivelului emisiilor parazitare sînt indicate în Tabelul 5.

Anexa 4

Cerinţe faţă de echipamentele de radioacces pentru WTD

ale tehnologiilor sistemelor deschise standard 802.11

1. Cerinţele faţă de echipamentele de radioacces pentru WTD ale tehnologiilor sistemelor deschise standard 802.11 sînt prezentate în Tabelul 1.

Banda de frecvenţe ocupată se va măsura cu analizorul de spectru la nivelul -30dB relativ de valoarea maximă a anvelopei capturate a semnalului măsurat.

2. Cerinţele faţă de parametrii emiţătorului sînt indicate în Tabelul 2.

Puterea maximă aparent radiată se determină utilizînd un măsurător de putere de radiofrecvenţă cu posibilitatea de măsurare a puterii medii pe durata impulsului sau utilizînd un analizor de spectru cu lărgimea de bandă (RBW) adecvată benzii de emisie a semnalului măsurat:

- prin setarea directă a RBW a analizorului;

- prin integrarea puterii măsurate cu RBW mai mică pe lărgimea benzii de emisie a semnalului măsurat.

Densitatea spectrală maximă a puterii pentru modulaţii altele decît FHSS se va măsura la borna de antenă a emiţătorului şi cu următoarele setări ale analizorului de spectru:

- RBW = 1 MHz, VBW = 1 MHz, Sweep Time = 1 min, Detector = AVERAGE, SPAN = destul pentru a captura întreaga anvelopă a semnalului,

Trace Mode = MAX HOLD

- La rezultatul obţinut (D) se va adăuga valoarea 10log1/x unde x –  durata ciclului de lucru (duty cycle) a emiţătorului şi valoarea (G) cîştigul antenei.

Densitatea spectrală maximă a puterii izotropic radiate (PD) este

PD = D + G + 10log1/x

3. Valorile nivelului emisiilor spurioase ale emiţătorului sînt indicate în Tabelul 3.

4. Cerinţele faţă de parametrii receptorului sînt indicate în Tabelul 4.

5. Valorile nivelului emisiilor parazite ale receptorului sînt indicate în Tabelul 5.

Anexa 5

Cerinţe faţă de echipamentele de radioacces pentru WTD

ale tehnologiilor sistemelor deschise standard 802.11b

1. Cerinţele faţă de parametrii echipamentelor de radioacces pentru WTD ale tehnologiilor sistemelor deschise standard 802.11b sînt indicate în Tabelul 1.

Banda de frecvenţe ocupată se va măsura cu analizorul de spectru la nivelul -30dB relativ de valoarea maximă a anvelopei capturate a semnalului măsurat.

2. Cerinţele faţă de parametrii emiţătorului sînt prezentate în Tabelul 2.

Fig.1 Masca spectrală a semnalului emis

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă (RBW) – 100 kHz.

2. Banda revizuită – 100 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 100 kHz.

Abaterea relativă a frecvenţei emiţătorului ±25×10^-6

Puterea maximă aparent radiată se determină utilizînd un măsurător de putere de radiofrecvenţă cu posibilitatea de măsurare a puterii medii pe durata impulsului sau utilizînd un analizor de spectru cu RBW adecvată benzii de emisie a semnalului măsurat:

- prin setarea directă a RBW a analizorului;

- prin integrarea puterii măsurate cu RBW mai mică pe lărgimea benzii de emisie a semnalului măsurat.

Densitatea spectrală maximă a puterii se măsoară pentru semnalele cu modulaţia diferită de FHSS, nemijlocit la conectorul HF al emiţătorului, cu următoarele setări ale analizorului de spectru:

- RBW = 1 MHz, VBW = 1 MHz, Sweep Time = 1 min, Detector = AVERAGE, SPAN = destul pentru examinarea întregii lărgimi de bandă a semnalului, Trace Mode = MAX HOLD

- rezultatul obţinut (D) se sumează cu valoarea (G) – coeficientul de amplificare al antenei şi cu valoarea 10log1/x, unde x – valoarea ciclului de lucru al emiţătorului.

Densitatea spectrală maximă a puterii (PD) este egală cu:

PD = D + G + 10log1/x

3. Valorile nivelului emisiilor spurioase ale emiţătorului sînt indicate în Tabelul 3.

4. Cerinţele faţă de parametrii receptorului sînt indicate în Tabelul 4.

5. Valorile parametrilor nivelului emisiilor spurioase sînt indicate în Tabelul 5.

Anexa 6

Cerinţe faţă de parametrii echipamentului

de radioacces WTD TSD standard 802.11а

1. Cerinţele faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD TSD standard 802.11а sînt prezentate în Tabelul 1.

[Tabelul 1 modificat prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

Banda de frecvenţe ocupată se va măsura cu analizorul de spectru prin verificarea încadrării în masca spectrală a primului şi a ultimului canal din banda de frecvenţe utilizată.

2. Cerinţele faţă de parametrii emiţătorului sînt prezentate în Tabelul 2.

3. Masca spectrală a semnalului emis este prezentată în figura 1.

Figura 1. Masca spectrală a semnalului

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă – 100 kHz.

2. Bandă revizuită – 100 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 30 kHz.

Puterea maximă aparent radiată se determină utilizînd un măsurător de putere de radiofrecvenţă cu posibilitatea de măsurare a puterii medii pe durata impulsului sau utilizînd un analizor de spectru cu lărgimea de banda (RBW) adecvată benzii de emisie a semnalului măsurat:

- prin setarea directă a RBW a analizorului;

- prin integrarea puterii măsurate cu RBW mai mică pe lărgimea benzii de emisie a semnalului măsurat.

4. Cerinţele faţă de parametrii receptorului sînt prezentate în Tabelul 3.

Anexa 7

Cerinţe faţă de parametrii echipamentului

de radioacces WTD TSD standard 802.11g

1. Cerinţele faţă de parametrii echipamentului de radioacces WTD TSD standard 802.11g sînt prezentate în Tabelul 1.

Banda de frecvenţe ocupată se va măsura cu analizorul de spectru prin verificarea încadrării în masca spectrală a primului şi a ultimului canal din banda de frecvenţe utilizată.

2. Cerinţele faţă de parametrii emiţătorului sînt prezentate în Tabelul 2.

Puterea maximă aparent radiată se determină utilizînd un măsurător de putere de radiofrecvenţă cu posibilitatea de măsurare a puterii medii pe durata impulsului sau utilizînd un analizor de spectru cu lărgimea de bandă (RBW) adecvată benzii de emisie a semnalului măsurat:

- prin setarea directă a RBW a analizorului;

- prin integrarea puterii măsurate cu RBW mai mică pe lărgimea benzii de emisie a semnalului măsurat.

Densitatea spectrală maximă a puterii pentru modulaţii altele decît FHSS se va măsura la borna de antenă a emiţătorului şi cu următoarele setări ale analizorului de spectru:

- RBW = 1 MHz, VBW = 1 MHz, Sweep Time = 1 min, Detector = AVERAGE, SPAN =destul pentru a captura întreaga anvelopă a semnalului, Trace Mode = MAX HOLD

- La rezultatul primit (D) se va adăuga valoarea 10log1/x unde x – durata ciclului de lucru (duty cycle) a emiţătorului şi valoarea (G) cîştigul antenei

Densitatea spectrală maximă a puterii izotropic radiate (PD) este

PD = D + G + 10log1/x

3. Valorile parametrului nivelului emisiilor spurioase ale emiţătorului sînt prezentate în Tabelul 3.

4. Cerinţele faţă de parametrii receptorului sînt prezentate în Tabelul 4.

5. Valorile parametrilor nivelului emisiilor parazite sînt prezentate în Tabelul 5.

Anexa 8

Cerinţe faţă de parametrii staţiilor

de bază WTD TSD standard 802.16

1. Staţiile de bază WTD TSD standard 802.16 funcţionează în banda de frecvenţe de la 2 GHz la 66 GHz.

2. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor de bază WTD TSD standard 802.16 în banda de frecvenţe 2 GHz – 11 GHz sînt prezentate în p.4 al Anexei 8 la RT.

3. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor de bază WTD TSD standard 802.16 în banda de frecvenţe 10 GHz – 66 GHz sînt prezentate în p.5 al Anexei 8 la RT.

4. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor de bază WTD TSD standard 802.16 în banda de frecvenţe 2 GHz – 11 GHz.

4.1. SB WTD TSD utilizează unul din următoarele regimuri de lucru:

1) Regimul purtătoarei singulare (SCa);

2) Regimul Multiplexare cu Divizare în Frecvenţă Ortogonală (OFDM);

3) Regimul Multiplexare cu Divizare în Frecvenţă Ortogonală cu acces multiplu (OFDMA).

4.2. La formarea semnalului de ieşire al SB în regim OFDM se aplică transformarea inversă Fourier utilizînd 256 puncte de eşantionare.

4.3. La formarea semnalului de ieşire al SB în regim OFDM:

1) se aplică transformarea inversă Fourier, care conţine un singur număr de puncte din şirul: 128, 512, 1024, 2048;

2) se aplică transformarea inversă Fourier cu un număr de puncte dinamic variat din şirul: 128, 512, 1024, 2048 (SOFDMA).

4.4. În dependenţă de viteza de transport de date necesară în SB pot fi aplicate următoarele metode de modulaţie a purtătoarei de frecvenţă:

1) Manipulare binară în fază (BPSK);

2) Manipulare cuadratură în fază (QPSK);

3) Manipulare cuadratură în amplitudine de 16 poziţii (16QAM);

4) Manipulare cuadratură în amplitudine de 64 poziţii (64QAM).

În regim SCa se permite aplicarea manipulării cuadratură în amplitudine de 256 puncte de eşantionare (265QAM).

4.5. Lărgimea canalului ΔF a staţiilor de bază se stabileşte divizibilă 0,25 MHz şi constituie o valoare nu mai mică de 1,25 MHz şi nu mai mare de 28 MHz.

4.6. În regim OFDM staţiile de bază oferă un resurs de canal complet ΔF sau în careva subcanale de frecvenţă separate sau grupuri de subcanale.

4.7. SB funcţionează în regim duplex cu divizare în timp (TDD) sau cu divizare în frecvenţă (FDD).

4.8. Se permite funcţionarea SB în regim semiduplex cu divizare în frecvenţă (H-FDD).

4.9. SB pot susţine următoarele regimuri de comunicaţii:

1) Punct-punct;

2) Punct-multipunct;

3) Plasă (Mesh).

4.10. Pentru echipamentele reţelelor cu bandă largă a accesului mobil, suplimentar se îndeplinesc cerinţele:

1) SB susţin procedurile de hand-over ale SA mobile;

2) Timpul maxim de reţinere a semnalului la reconectarea SA mobile de la o staţie de bază la alta mai mică de 200 ms;

3) SB pot susţine regimul de gardă (sleep-mode) al SA.

4.11. Parametrii de bază ai emiţătoarelor SB ale echipamentelor de radioacces pentru WTD TSD în banda de frecvenţe 2 GHz – 11 GHz, măsuraţi nemijlocit la conectorul HF al emiţătorului sînt prezentaţi în Tabelul 1. Pentru echipamentul de radioacces WTD cu antene încorporate, în calitate de antenă etalon se aplică antena cu coeficientul de amplificare 0 dBi.

4.12. Parametrii de bază ai receptoarelor SA ale echipamentelor de radioacces pentru WTD TSD în benzile de frecvenţă 2 GHz – 11 GHz sînt prezentaţi în Tabelul 2.

5. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor de bază WTD TSD standard 802.16 în banda de frecvenţe 10 GHz – 66 GHz.

5.1. SB ale echipamentului de radioacces pentru WTD utilizează regimul SC a frecvenţei purtătoare singulare.

5.2. Tipul duplexului: TDD sau FDD. În echipamentul de radioacces pentru WTD TSD sînt prevăzute regimurile de lucru semi-duplex H-FDD.

5.3. În echipamentul de radioacces pentru WTD TSD se utilizează lărgimea canalului radio de 20, 25, 28 MHz.

5.4. Modulaţia frecvenţelor purtătoare: QPSK, 16QAM, 64QAM.

5.5. Parametrii de bază ai emiţătoarelor SB ai echipamentului de radioacces pentru WTD TSD în benzile de frecvenţă 10 GHz – 66 GHz, măsurate nemijlocit la conectorul HF, sînt prezentaţi în Tabelul 3. Pentru echipamentul de radioacces WTD cu antene încorporate, în calitate de antenă etalon se aplică antena cu coeficientul de amplificare 0 dBi.

5.6. Cerinţele faţă de parametrii receptorului staţiei de bază a echipamentului WTD TSD în banda de frecvenţe 10 GHz – 66 GHz sînt indicate în Tabelul 4.

Anexa 9

Cerinţe faţă de parametrii staţiilor de

abonat WTD TSD standard 802.16

1. Staţiile de abonat WTD TSD standard 802.16-04 funcţionează în banda de frecvenţe de la 2 GHz la 66 GHz.

2. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor WTD TSD standard 802.16-04 în banda de frecvenţe de la 2 GHz la 11 GHz sînt indicate în punctul 4 al Anexei 8 la Regulament.

3. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor de abonat WTD TSD standard 802.16 în banda de frecvenţe de la 11 GHz la 66 GHz sînt indicate în punctul 5 al Anexei 8 la Regulament.

4. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor de abonat WTD TSD standard 802.16, în banda de frecvenţe 2 GHz – 11 GHz.

4.1. Staţiile de abonat WTD TSD utilizează unul din următoarele regimuri de funcţionare:

1) Regimul purtătoarei singulare (SCa);

2) Regimul Multiplexare cu Divizare în Frecvenţa Ortogonală (OFDM);

3) Regimul Multiplexare cu Divizare în Frecvenţa Ortogonală cu acces multiplu (OFDMA);

4.2. La formarea semnalului de ieşire a staţiei de abonat în regim OFDM este aplicată transformarea inversă Fourier utilizînd 256 puncte de eşantionare.

4.3. La formarea semnalului de ieşire a staţiei de abonat în regim OFDMA:

1) Este aplicată transformarea inversă Fourier, conţinînd unul din punctele şirului: 128, 512, 1024, 2048;

2) Este aplicată transformata inversă Fourier cu modificarea dinamică a numărului de puncte din şirul 128, 512, 1024, 2048 (SOFDMA).

4.4. În dependenţă de viteza necesară de transmisiune a datelor a staţiei de abonat pot fi aplicate următoarele metode de modulaţie a frecvenţei purtătoare:

1) Manipulare binară de fază (BPSK);

2) Manipulare cuadratură în fază (QPSK);

a) Manipulare cuadratură în amplitudine de 16 poziţii (16QAM);

b) Manipulare cuadratură în amplitudine de 64 poziţii (64QAM).

În regim SCa se permite aplicarea manipulării cuadratură în amplitudine de 256 puncte de eşantionare (265QAM).

4.5. Lărgimea canalului ΔF a staţiilor de bază se stabileşte divizibilă 0,25 MHz şi constituie o valoare nu mai mică de 1,25 MHz şi nu mai mare de 28 MHz.

4.6. În regim OFDM staţiile de abonat utilizează un resurs de canal complet ΔF sau în careva subcanale de frecvenţă separate sau grupuri de subcanale.

4.7. SA funcţionează în regim duplex cu divizare în timp (TDD) sau cu divizare în frecvenţă (FDD).

4.8. Se permite funcţionarea SA în regim semiduplex cu divizare în frecvenţă (H-FDD).

4.9. SA susţin regimul de comunicaţii punct-punct.

4.10. Pentru echipamentele reţelei de acces mobil în bandă largă, suplimentar se îndeplinesc următoarele cerinţe:

1) SA ale comunicaţiilor mobile susţin procedurile hand-over;

2) SA susţin regimul de gardă (sleep-mode).

4.11. Parametrii de bază ai emiţătoarelor SA ale echipamentelor de radioacces pentru WTD TSD în banda de frecvenţe 2 GHz – 11 GHz, măsuraţi nemijlocit la conectorul HF al emiţătorului sînt prezentaţi în Tabelul 1. Pentru echipamentul de radioacces WTD cu antene incorporate, în calitate de antenă etalon se aplică antena cu coeficientul de amplificare 0 dBi.

4.12. Parametrii de bază ai receptoarelor SA ale echipamentelor de radioacces pentru WTD TSD în benzile de frecvenţă 2 GHz – 11 GHz sînt prezentaţi în Tabelul 2.

5. Cerinţele faţă de parametrii staţiilor de abonat WTD TSD standard 802.16 în banda de frecvenţe 10 GHz – 66 GHz.

5.1. SA WTD TSD utilizează regimul SC a frecvenţei purtătoare singulare.

5.2. Tipul duplexului: TDD sau FDD. În echipamentul de radioacces pentru WTD TSD sînt prevăzute regimurile de lucru semiduplex H-FDD.

5.3. În echipamentul de radioacces pentru WTD TSD se utilizează lărgimea canalului radio de 20, 25, 28 MHz.

5.4. Modulaţia frecvenţelor purtătoare: QPSK, 16QAM, 64QAM.

5.5. Parametrii de bază ai emiţătoarelor SA ai echipamentului de radioacces pentru WTD TSD în benzile de frecvenţă 10 GHz – 66 GHz, măsurate nemijlocit la conectorul HF, sînt prezentaţi în Tabelul 3. Pentru echipamentul de radioacces WTD cu antene incorporate, în calitate de antenă etalon se aplică antena cu coeficientul de amplificare 0 dBi.

5.6. Cerinţele faţă de parametrii receptorului SA a echipamentului WTD TSD sînt indicate în Tabelul 4.

Anexa 10

Cerinţe faţă de parametrii benzii de frecvenţă

de emisie la randament maxim

1. Pentru echipamentele ce funcţionează în benzile de frecvenţă de pînă la 11 GHz cu semnale fără lărgirea spectrului, cu excepţia OFDMA, valorile admisibile ale lărgimii de bandă necesare, lărgimii de bandă de control şi nivelul emisiilor în afara benzii se calculează după formulele, prezentate în Tabelul 1.

BT – banda normată a filtrului, egală cu multiplicarea benzii filtrului la nivel – 3 dB cu durata transmiterii unui element de cod

2. Pentru echipamentele de radioacces WTD, ce funcţionează în benzile de frecvenţă 2300 – 2500 MHz cu viteza de transport date pe canal radio 1; 2; 5,5; 6; 9; 11, 22 Mbps, masca spectrului este prezentată în fig.1.

Figura 1.

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă – 100 kHz.

2. Banda revizuită – 100 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 100 kHz.

3. Pentru echipamentele de radioacces WTD, ce funcţionează în benzile de frecvenţă 2300 – 2500 MHz cu viteza de transport date pe canal radio 12; 18; 24; 36; 48; 54; 108 Mbps masca spectrului este prezentată în fig.2.

Figura 2.

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă – 100 kHz.

2. Banda revizuită – 100 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 30 kHz.

4. Pentru echipamentele de radioacces WTD, ce funcţionează cu semnal de transport date cu lărgirea spectrului în benzile de frecvenţă 2500 – 2700 MHz, masca spectrală a semnalului emis este prezentată în Figura 3.

5. Pentru echipamentele de radioacces WTD, ce funcţionează în benzile de frecvenţă 5 GHz, 6 GHz cu viteza de transport date pe canal radio 6, 12, 18, 24, 36, 48, 54, 108 Mbps cu ecart de canal de 20 GHz, masca spectrală a semnalului emis este prezentată în Figura 2.

6. Pentru echipamentele de radioacces WTD, ce funcţionează în benzile de frecvenţă 5 GHz, 6 GHz, masca spectrală a semnalului emis este prezentată în Figura 4.

Figura 3.

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă – 100 kHz.

2. Banda revizuită – 20 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 0,3 kHz.

7. Pentru echipamentele de radioacces WTD, ce funcţionează în benzile de frecvenţă 3,4 – 3,6 GHz, 10,15 – 10,30 GHz, 10,50 – 10,65 GHz măştile spectrale sînt prezentate în Figurile 1-8.

Figura 4.

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă – 100 kHz.

2. Banda revizuită – 100 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 30 kHz.

Frecvenţele pentru măştile spectrale (Figura 4) sînt prezentate în Tabelul 3.

Figura 5. Măştile spectrale pentru echipament de radioacces WTD

cu tipuri de modulaţie QPSK, 16QAM, 64QAM

Frecvenţele pentru măştile spectrale (Figura 5) sînt prezentate în Tabelul 4.

Figura 6. Măştile spectrale pentru echipament

de radioacces WTD cu semnal OFDM

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă – 100 kHz.

2. Banda revizuită – 100 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 0,3 kHz.

Frecvenţele pentru măştile spectrale (Figura 6) sînt prezentate în Tabelul 5.

8. Pentru echipamentele de radioacces WTD, ce funcţionează în benzile de frecvenţă 24,25 – 29,5 GHz 40,5 – 43,5 GHz măştile spectrale sînt prezentate în Figurile 4, 5.

Figura 7. Măştile spectrale pentru echipament de radioacces WTD

cu tipul modulaţiei QPSK, 16QAM

Figura 8. Măştile spectrale pentru echipament de radioacces WTD

cu tipul modulaţiei 64QAM

Notă: Regimul de măsurare:

1. Lărgimea de bandă – 100 kHz.

2. Banda revizuită – 100 MHz.

3. Lărgimea de bandă a filtrului video – 0,3 kHz.

Frecvenţele pentru măştile spectrale (Figura 8) sînt prezentate în Tabelul 7.

Anexa 11

Cerinţe faţă de parametrii emisiilor

spurioase la randament maxim

Valorile nivelelor emisiilor spurioase ale emiţătoarelor sînt prezentate în Tabelul 1.

Anexa 12

Cerinţe faţă de instabilitatea relativă a frecvenţei emiţătorului

sau frecvenţei circuitului oscilant al generatorului

din componenţa emiţătorului

Valorile instabilităţii relative a frecvenţei emiţătorului sau frecvenţei circuitului oscilant al generatorului din componenţa emiţătorului sînt prezentate în Tabelul 1.

Anexa 13

Cerinţe faţă de parametrii emisiilor parazite

la randament maxim

Valorile nivelelor emisiilor parazite sînt prezentate în Tabelul 1.

Anexa 14

Cerinţe faţă de parametrii de sensibilitate a receptorului

pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ

1. Pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ, care funcţionează în banda de frecvenţe de pînă la 1350 MHz cu semnale fără lărgirea spectrului, sensibilitatea receptorului, care asigură valoarea ratei de eroare a biţilor (К_er)=10^-6, nu depăşeşte 0,8 μV.

2. Pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ, care funcţionează în benzile de frecvenţe de pînă la 1000 MHz, 1000 – 1350 MHz, 2300 – 2500 MHz, 3400 – 3600 MHz cu lărgirea spectrului, sensibilitatea receptorului este prezentată în Tabelul 1.

Pentru benzile de frecvenţă de pînă la 1000 MHz, 1000 – 1350 MHz sînt prezentate nivelele semnalelor, ce asigură valoarea ratei de eroare a biţilor (К_er)=10^-6.

Pentru benzile de frecvenţă 2300 – 2500 MHz, 3400 – 3600 MHz sînt prezentate nivelele semnalelor, ce asigură procentul cadrelor, recepţionate cu erori mai jos de 8% de la numărul total de cadre recepţionate, la o lungime de cadru egală cu 1024 Biţi.

3. Pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ, care funcţionează în benzile de frecvenţe 1690 – 2300 MHz, 2500 – 2700 MHz sensibilitatea receptorului este prezentată în Tabelul 2.

4. Pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ, care funcţionează în benzile de frecvenţe 5 GHz, 6 GHz sensibilitatea receptorului este prezentată în Tabelele 3 – 5.

5. Pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ, care funcţionează în benzile de frecvenţe 10,15 – 10,65 GHz sensibilitatea receptorului este prezentată în Tabelul 6.

6. Pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ, care funcţionează în benzile de frecvenţe 24,25 – 43,5 GHz sensibilitatea receptorului este prezentată în Tabelul 7.

Anexa 15

Cerinţe faţă de parametrii semnalului la intrarea emiţătorului

pentru echipamentele de radioacces WTD TSÎ

Valorile nivelului maxim al semnalului la intrarea în receptor sînt prezentate în Tabelul 1.

1. Pentru echipamente de radioacces WTD TSD, care funcţionează în benzile de frecvenţă 5 GHz, 6 GHz, sensibilitatea receptorului este indicată în Tabelele 3 – 5.

2. Pentru echipamente de radioacces WTD TSD, care funcţionează în banda de frecvenţe 10,15 – 10,65 GHz, sensibilitatea receptorului este indicată în Tabelul 6.

3. Pentru echipamente de radioacces WTD TSD, care funcţionează în banda de frecvenţe 24,25 – 43,5 GHz sensibilitatea receptorului este indicată în Tabelul 7.

Anexa 16

Cerinţe faţă de parametrii interferenţei de la canalul adiacent

în condiţii de randament maxim al canalului pentru

echipamentele de radioacces WTD TSÎ

Valorile nivelului admisibil al interferenţei de la canalul adiacent în condiţiile de randament maxim al canalului sînt prezentate în Tabelul 1.

[Anexa nr.17 abrogată prin Ordinul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.109 din 07.10.2016, în vigoare 28.10.2016]

Anexa nr.3

la Ordinul

nr.15 din 02.02.2012

REGLEMENTARE TEHNICĂ

"CRITERII DE PLANIFICARE ŞI COORDONARE ALE FRECVENŢELOR

RADIO DIN SERVICIUL FIX ŞI MOBIL ÎN BANDA 29,7 MHz-3 GHz"

[Denumirea modificată prin Ordinul Ministerului MTIC nr.102 din 05.09.2016, în vigoare 16.09.2016]

1. DOMENIUL DE APLICARE

Elaborarea Reglementării tehnice "Criterii de planificare şi coordonare ale frecvenţelor radio din serviciul fix şi mobil în banda 29,7 MHz-3 GHz" (ulterior – RT) s-a efectuat cu scopul armonizării utilizării spectrului de frecvenţe radio în sectorul civil al Republicii Moldova cu utilizarea europeană.

RT stabileşte criteriile de planificare şi coordonare ale frecvenţelor radioelectrice în serviciul de radiocomunicaţii fix şi mobil în banda 29,7 MHz-3 GHz.

Serviciile fix şi mobil terestru guvernamentale nu vor fi puse sub incidenţa dispoziţiilor prezentei RT.

2. TERMINOLOGIE

Perturbaţii prejudiciabile – este considerată ca perturbaţie prejudiciabilă orice emisie care cauzează degradări serioase în calitatea traficului unui serviciu de radiocomunicaţii sau care în mod repetat perturbă sau întrerupe acel serviciu prin depăşirea nivelului maxim admisibil pentru cîmpul perturbator, specificat pentru Serviciul mobil terestru în Anexa 1, sau în cazul Serviciului Fix, prin depăşirea pragului degradării maxime admisibile specificat în Anexa 2.

Administraţie afectată – prin administraţie afectată se înţelege orice administraţie ce deţine staţii radioelectrice susceptibile de a fi deranjate de perturbaţii prejudiciabile, cauzate de utilizarea planificată a unei frecvenţe sau deţine staţii radioelectrice care pot cauza perturbaţii prejudiciabile unei staţii de recepţie planificate a Administraţiei care a făcut solicitarea.

3. CRITERII DE CALCUL ŞI PLANIFICARE ALE FRECVENŢELOR

3.1. Determinarea nivelului de cîmp perturbator pentru Serviciul Mobil Terestru

1. Generalităţi

1.1 Nivelul cîmpului perturbator pentru Serviciul mobil terestru se determină prin metodă de calcul, care corespunde Recomandărilor ITU-R P.1546 şi ţine cont de aspecte ale coordonării de frecvenţe.

1.2 Dacă nu există nici un obstacol în prima zonă Fresnel atunci nivelul de cîmp va fi calculat utilizînd atenuarea de spaţiu liber. Formulele pentru calculul zonei Fresnel şi nivelului de cîmp în spaţiul liber sînt date în Apendicele 1.

1.3 Nivelul cîmpului perturbator în punctul de recepţie este determinat cu ajutorul curbelor de propagare.

Pentru semnale cu un raport emisie/ non-emisie mai mic de 1:10 şi un timp de repetiţie a ciclului depăşind 30 de secunde, se vor aplica curbele pentru 10% din timp (fără purtătoare continuă). În celelalte cazuri se vor utiliza curbele ce corespund 1% din timp (cu purtătoare continuă).

1.4 Pentru sistemele armonizate care utilizează spectrul armonizat vor fi folosite doar 10% din timp.

2. Consideraţii pentru diferite situaţii de producere a perturbaţiilor

În practică, diferitele situaţii de producere a perturbaţiilor vor necesita diferite metode de calcul.

2.1 O staţie de bază sau o staţie fixă cauzează perturbaţii unei alte staţii de bază sau unei staţii fixe

Pentru a proteja staţia de bază sau staţia fixă de o nouă staţie ce urmează a fi instalată în ţara vecină, nivelul de cîmp perturbator va fi determinat în punctul de amplasare a staţiei radioelectrice afectate.

2.2 O staţie de bază sau o staţie fixă cauzează perturbaţii unei staţii mobile

Pentru a proteja staţiile mobile de o staţie de bază sau o staţie fixă, nivelul de cîmp perturbator va fi determinat în cel mai apropiat punct al marginii zonei de operare a staţiilor mobile.

2.3 O staţie mobilă cauzează perturbaţii unei alte staţii mobile

Pentru a proteja staţiile mobile una în raport cu alta, nivelul de cîmp perturbator ce trebuie determinat va fi calculat prin intermediul lungimii traseului de propagare dintre cele mai apropiate puncte faţă de marginile zonelor de operare ale staţiilor mobile.

2.4 O staţie mobilă cauzează perturbaţii unei staţii de bază sau unei staţii fixe

Pentru a proteja o staţie de bază sau o staţie fixă de o staţie mobilă, nivelul de cîmp perturbator va fi determinat la nivelul marginii zonei de operare a staţiei mobile, cea mai apropiată de amplasamentul staţiei de bază sau al staţiei fixe afectate.

2.5 Amplasare presupusă a staţiei mobile

Ca o excepţie la dispoziţiile din paragrafele 2.2, 2.3 şi 2.4, sînt cazurile în care operarea unei staţii mobile dintr-un anumit loc cauzează/ suferă de un nivel de cîmp perturbator superior celui din locuri situate la marginea zonei de operare, caz pentru care se va lua ca bază de calcul locul de operare în cauză.

Ca excepţie la dispoziţiile 2.2, 2.3 şi 2.4, în cazul în care raza zonei de operare este intersectată de linia de frontieră în direcţia staţiei afectate, poziţia staţiei mobile este limitată la linia de frontieră.

3. Factori ce trebuie luaţi în considerare

Precizia în determinarea nivelului de cîmp perturbator în punctul de recepţie depinde într-o mare măsură de condiţiile "de facto" de-a lungul traseului de propagare şi de caracteristicile tehnice ale staţiei de emisie şi de recepţie. Precizia de calcul al nivelului de cîmp creşte în măsura în care se ţine seama de condiţiile specifice.

În vederea asigurării reciprocităţii calculelor de-a lungul traseului de propagare pentru teren înclinat, profilul utilizat pentru calculele ulterioare va avea la bază linia ce uneşte înălţimile de teren ale amplasamentelor de emisie şi recepţie.

Interdependenţa dintre parametri Өq şi h1 este rezumată în Tabelul 1. Corecţia Δh este luată în considerare pentru toate cazurile, pentru factorul de corecţie în funcţie de unghiul de degajare se vor aplica numai valori negative.

h_m rezultă din valoarea de cîştig a înălţimii antenei mobile. Dacă lipseşte sau este sub 3 m se consideră 3 m.

Valoarea lui h1 este determinată prin utilizarea tabelului anterior.

Procesul de interpolare şi extrapolare este prezentat în Apendicele 2.

Următorii factori vor fi luaţi în considerare:

3.1 Unghiul de degajare a terenului

Dacă terenul dintre staţia de emisie şi locul de recepţie este caracterizat de denivelări, nivelul de cîmp perturbator determinat pentru locul de recepţie va fi corectat. Unghiul de degajare va fi determinat pentru o distanţă maximă de 16 km (vezi Apendicele 4). Factorii de corecţie pentru diferite unghiuri de degajare sînt indicate în Apendicele 4 pentru un domeniu cuprins între 0° şi +40°.

Dacă distanţa dintre emiţător şi receptor este mai mică decît 16 km, atunci factorul de corecţie al unghiului de degajare este calculat prin formula:

3.2 Înălţimea efectivă a antenei

Înălţimea efectivă a unei antene h_eff este definită ca înălţimea deasupra nivelului mediu al terenului pe o distanţă cuprinsă între 1 şi 15 km din punctul de pornire pe direcţia punctului final:

Figura 1. Determinarea înălţimii efective a antenei

Înălţimea medie a terenului h_m este calculată prin intermediul următoarei formule:

Pentru h_i, înălţimea la (1000+i×100) metri din punctul de plecare pe direcţia punctului final luat în considerare.

Dacă lungimea traseului dintre punctul de plecare şi punctul final este mai mică de 15 km, atunci se vor lua în considerare numai eşantioanele de înălţime de la d/15.

3.2.1 Înălţimea efectivă a antenei de emisie

Înălţimea efectivă a antenei de emisie (h_{eff Tx}) este definită ca înălţimea deasupra nivelului mediu al terenului pentru domeniul definit la paragraful 3.2 de la emiţător pe direcţia punctului de recepţie.

Înălţimea efectivă a antenei de emisie trebuie luată în considerare pentru calculul lui h1 (conform Tabelului 1).

3.2.2 Înălţimea efectivă a antenei de recepţie

Înălţimea efectivă a antenei de recepţie (h_{eff Rx}) este definită ca înălţimea deasupra nivelului mediu al terenului pentru domeniul definit la paragraful 3.2 de la receptor pe direcţia punctului de emisie.

Înălţimea efectivă a antenei de recepţie trebuie luată în considerare pentru calculul lui h1 (conform Tabelului 1).

3.3 Denivelarea terenului Dh

Denivelarea terenului este definită după cum urmează, depinzînd de distanţa d dintre emiţător şi receptor. Factorii de corecţie pentru denivelarea terenului nu vor fi aplicaţi pentru căile de propagare maritimă.

Pentru d < 10 km:

Pentru distanţe mai mici de 10 km nu se va lua în considerare denivelarea terenului

Pentru 10 km = d = 50 km:

Neregularităţi ale terenului Δh

pentru 10 km ≤ d ≤ 50 km

Figura 2. Determinarea denivelării terenului pentru d< 10 km

d₁ = 4,5 km

d₄ = d – 4,5 km

Pentru d > 50 km:

Denivelarea terenului Δh este definită ca diferenţa dintre înălţimile ce depăşesc cu 10% şi respectiv 90% înălţimile terenului măsurate pe o distanţă cuprinsă între 4,5 km şi 25 km precum şi între d – 25 km şi d – 4,5 km de la emiţător pe direcţia punctului de recepţie.

Neregularităţi ale terenului Δh

pentru d > 50 km

Figura 3. Determinarea denivelării terenului pentru d > 50 km

d₁ = 4,5 km

d₂ = 25 km

d₃ = d – 25 km

d₄ = d – 4,5 km

Curbele de propagare pentru traseele de propagare terestre sînt bazate pe Δh = 50 m. Dacă mărimea denivelării terenului este diferită de Δh = 50 m, atunci vor trebui aplicaţi factori de corecţie pentru nivelurile de cîmp perturbator deduse din curbele de propagare. Factorii de corecţie corespunzători sînt daţi în Apendicele 3. Dacă distanţa dintre emiţător şi receptor este mai mare de 200 km, atunci se va utiliza valoarea pentru d = 200 km.

3.4 Factorul de corecţie pentru frecvenţe

Curbele de propagare, corecţiile privind unghiul de degajare şi denivelarea terenului se aplică doar pentru frecvenţele de 100 MHz, 600 MHz şi 2 GHz. Pentru alte frecvenţe sînt necesare inter- sau extrapolările în conformitate cu Apendicele 2.

3.5 Diagrama antenei

Dacă sînt utilizate antene directive sau reglate ca antene pentru emisie pentru o staţie fixă sau pentru o staţie de bază care provoacă perturbaţii, atunci aceşti factori vor fi luaţi în considerare pentru determinarea nivelului de cîmp de perturbaţie. În cazul antenelor directive, unghiul de orientare este considerat în sensul acelor de ceasornic.

Dacă sînt utilizate antene directive sau reglate pentru recepţie, atunci cîştigul antenei de recepţie pe direcţia emisiei perturbatoare va fi dedusă din nivelul maxim admisibil pentru cîmpul perturbator.

Anexa 6 conţine diagramele mai multor antene directive tipice. Aceste diagrame vor fi utilizate pentru a deduce scăderea puterii maxime aparent radiate relativ la punctul de recepţie, sau reducerea semnalului perturbator la receptor.

3.6 Propagarea pe trasee mixte

Atunci cînd traseele de propagare traversează zone cu caracteristici diferite de propagare, se va utiliza următoarea metodă, care ţine cont de caracteristicile diferitelor părţi ale traseului:

a) În cazul unui procentaj de timp < 10%, se va utiliza următoarea procedură pentru calculul nivelului de cîmp pentru traseele ce trec dintr-o zonă terestră într-o zonă maritimă:

Interpolarea pentru trasee mixte de propagare, pămînt/mare

Secţiunea maritimă a căii

Figura 4. Interpolarea pentru trasee mixte de propagare

b) La un procentaj de timp > 10%, se va utiliza următoarea procedură:

Apendicele 1 la Compartimentul 3.1

Figura 5. Zona Fresnel

Calcularea primei zone Fresnel:

Zona Fresnel

λ reprezintă lungimea de undă. Alte simboluri sînt descrise în Figura 5. Toate valorile trebuie să fie completate în formule în unităţi de bază (traseele în metri, frecvenţa f în Hertz-i).

Calcularea nivelului de cîmp pentru spaţiul liber

Unde:

Apendicele 2 la Compartimentul 3.1

1. Inter- sau extrapolarea nivelului de cîmp în conformitate cu h₁

10m≤ h₁≤3000m

Dacă h₁ are exact una dintre valorile 10, 20, 37,5, 75, 150, 300, 600 sau 1200 m nivelul de cîmp poate fi citit direct din curbele de la Anexa 3. Altfel, nivelul de cîmp trebuie inter- sau extrapolat conform cu următoarea formulă:

Unde:

h_inf: 600 m dacă h₁ > 1200 m, altfel înălţimea nominală efectivă cea mai apropiată este sub h₁

h_sup 1200 m dacă h₁ > 1200 m, altfel înălţimea nominală efectivă cea mai apropiată depăşeşte h₁

E_inf valoarea nivelului de cîmp pentru h_inf la distanţa cerută

E_sup valoarea nivelului de cîmp pentru E_sup la distanţa cerută

h₁ este limitat la 3000 m, iar nivelul de cîmp este limitat la valoarea nivelului de cîmp pentru spaţiul liber.

0 m ≤ h₁ ≤ 10 m

Procedeul de extrapolare a nivelului de cîmp la distanţa cerută d [km], unde h₁ are valori cuprinse între 0 şi 10 m este bazat pe distanţele în km pînă la orizont fără a lua în considerare denivelările pămîntului, scrise ca d_H(h) = 4.1√h unde h este valoarea cerută pentru înălţimea antenei h₁ în metri.

Pentru d< d_H (h₁) nivelul cîmpului este dat de curba pentru înălţimea de 10 metri la distanţa orizontului plus ∆E, unde ∆E reprezintă diferenţa dintre nivelul de cîmp pentru curba pentru înălţimea de 10 m la distanţele d şi h₁ pînă la orizont.

Pentru d≥ d_H (h₁) nivelul de cîmp este dat de curba pentru înălţimea de 10 m la distanţa ∆E dincolo de orizont, unde ∆E reprezintă diferenţa dintre d şi h₁ distanţa pînă la orizont.

Aceasta poate fi exprimată prin următoarea formulă unde E₁₀(d) reprezintă nivelul de cîmp exprimat în dBľV/m pentru curba corespunzătoare înălţimii de 10 m la o distanţă d [km]:

Dacă ultima ecuaţie d_H(10) + d – (d_H(h₁)) depăşeşte 1000 km, chiar şi dacă d ≤ 1000 km, E₁₀ se poate deduce din extrapolarea liniară pentru logaritmul funcţie de distanţă al curbei, din:

Unde:

D_inf: penultima distanţă din tabel [km]

D_sup ultima distanţă din tabel [km]

E_inf valoarea nivelului de cîmp pentru penultima distanţă din tabel [m]

E_sup valoarea nivelului de cîmp pentru ultima distanţă din tabel [m]

2. Interpolarea nivelului de cîmp ca funcţie a distanţei

Figura din Anexa 3 indică nivelul de cîmp reprezentat în funcţie de distanţa d [km] cu valori cuprinse între 1 şi 1000 km. Interpolarea distanţei nu este necesară dacă nivelul de cîmp poate fi stabilit direct din aceste grafice. Pentru valori intermediare ale d, interpolarea se realizează conform următoarei formule:

Unde:

d: distanţa pentru care este necesară predicţia

d_inf: cea mai apropiată distanţă din tabel mai mică decît d

d_sup cea mai apropiată distanţă din tabel mai mare decît d

E_inf valoarea nivelului de cîmp pentru d_inf

E_sup valoarea nivelului de cîmp pentru d_sup

Atunci cînd d < 1 km, ar trebui calculată valoarea nivelului de cîmp pentru spaţiul liber.

3. Inter- sau extrapolarea nivelului de cîmp ca funcţie de frecvenţă

Valorile nivelului de cîmp pentru o frecvenţă dată trebuie interpolate între valorile pentru frecvenţa nominală-100, 600 şi 2000 MHz. Pentru frecvenţe sub 100 MHz sau peste 2000 MHz, interpolarea trebuie înlocuită cu extrapolarea valorilor de la cele mai apropiate două frecvenţe nominale.

Formula utilizată este:

Unde:

f: frecvenţa pentru care este necesară predicţia [MHz]

f_inf: o frecvenţă nominală mai mică (100 MHz dacă f < 100 Mhz, 600 MHz dacă f > 2000 MHz)

f_sup o frecvenţă nominală mai mare (600 MHz dacă f < 100 Mhz, 2000 MHz dacă f > 2000 MHz)

E_inf valoarea nivelului de cîmp pentru f_inf

E_sup valoarea nivelului de cîmp pentru f_sup

Apendicele 3 la Compartimentul 3.1

Curbele pentru factorul de corecţie a atenuării

Apendicele 3 include curbele pentru factorul de corecţie în funcţie de denivelările de teren ∆h pentru frecvenţe de 100 MHz (figura 6), 600 MHz (figura 7) şi 2000 MHz (figura 8).

Figura 6. Curbele pentru factorul de corecţie la 100 MHz

Figura 7. Curbele pentru factorul de corecţie la 600 MHz

Figura 8. Curbele factorului de corecţie pentru 2000 MHz

Inter- sau extrapolarea factorului de corecţie în funcţie

de denivelările de teren ca funcţie de frecvenţă

Factorul de corecţie pentru denivelările de teren pentru o frecvenţă dată trebuie interpolat între valorile pentru frecvenţa nominală – 100, 600 şi 2000 MHz. Pentru frecvenţe sub 100 MHz sau peste 2000 MHz, interpolarea trebuie înlocuită cu extrapolarea valorilor de la cele mai apropiate două frecvenţe nominale.

Formula utilizată este:

Unde:

f: frecvenţa pentru care este necesar factorul de corecţie [MHz]

f_inf: o frecvenţă nominală mai mică (100 MHz dacă f < 100 Mhz, 600 MHz dacă f > 2000 MHz)

f_sup o frecvenţă nominală mai mare (600 MHz dacă f < 100 MHz, 2000 MHz dacă f > 2000 MHz)

C_inf valoarea nivelului de cîmp pentru f_inf

C_sup valoarea nivelului de cîmp pentru f_sup

Apendicele 4 la Compartimentul 3.1

Factorul de corecţie pentru unghiul de degajare a terenului

Figura 9. Unghiul de degajare a terenului

Unghi de degajare (grade)

Figura 10. Corecţia pentru unghiul de degajare a terenului

Figura 10 este dată cu titlu informativ. Corecţia în conformitate cu unghiul de degajare a terenului se calculează după următoarea formulă:

Pentru distanţe mai mari sau egale cu 16 km

Pentru 100 MHz ecuaţia este:

unde:

Valori limită: 0 dB pentru unghiuri mici şi -32 dB la 40°.

Pentru 600 MHz ecuaţia este:

unde:

Valori limită: 0 dB pentru unghiuri mici şi -35 dB la 40°.

Pentru 2000 MHz ecuaţia este:

unde:

Valori limită: 0 dB pentru unghiuri mici şi -36 dB la 40°.

Pentru distanţe pînă la 16 km

Corecţie = corecţia calculată mai sus * d/16 km.

Inter- sau extrapolarea unghiului de degajare

a terenului ca funcţie de frecvenţă

Factorul de corecţie pentru unghiul de degajare a terenului pentru o frecvenţă dată trebuie interpolat între valorile pentru frecvenţa nominală – 100, 600 şi 2000 MHz. Pentru frecvenţe sub 100 MHz sau peste 2000 MHz, interpolarea trebuie înlocuită cu extrapolarea valorilor de la cele mai apropiate două frecvenţe nominale.

Formula utilizată este:

Unde:

f: frecvenţa pentru care este necesară predicţia [MHz]

f_inf: o frecvenţă nominală mai mică (100 MHz dacă f < 100 MHz, 600 MHz dacă f > 2000 MHz)

f_sup o frecvenţă nominală mai mare (600 MHz dacă f < 100 MHz, 2000 MHz dacă f > 2000 MHz)

TCA_C_inf factorul de corecţie pentru unghiul de degajare a terenului pentru f_inf

TCA_C_sup valoarea nivelului de cîmp pentru f_sup

3.2. DETERMINAREA ATENUĂRII DE BAZĂ

A TRANSMISIUNII ÎN SERVICIUL FIX

Procedura de predicţie pentru evaluarea atenuării de bază a transmisiunii este:

1. Introducere

Procedura de predicţie descrisă în acest capitol este bazată pe Recomandarea ITU-R P.452-9. Această procedură se poate aplica pentru legăturile de radio releu ce operează în domeniul de frecvenţe de la aproximativ 0,7 GHz la 30 GHz. Această metodă include un set complementar de modele de propagare, care asigură că predicţiile cuprind toate mecanismele de propagare semnificative, relevante pentru perturbaţiile pe termen lung. Metodele de analiză a caracteristicilor radiometeorologice şi topografice ale traseului de propagare sînt furnizate astfel încît predicţiile vor putea fi elaborate pentru orice traseu de perturbaţie practic posibilă care se încadrează în această procedură.

Predicţia este realizată în patru paşi ce sînt descrişi în secţiunile 3, 4, 5 şi 6.

2. Baze pentru modelele utilizate în procesul predicţiei

Se presupune că o perturbaţie semnificativă pe un procentaj redus de timp (termen scurt) nu poate deteriora performanţele şi capacitatea transmisiunii şi de aceea mecanismele de propagare pentru perturbaţiile pe termen scurt nu vor fi incluse în procedura de predicţie. În consecinţă numai perturbaţiile pe termen lung vor fi luate în considerare şi de aceea procentajul de timp, pentru care atenuarea de bază a transmisiunii calculate nu este depăşită, se consideră a fi de 20%. În conformitate cu aceasta, procedura utilizează trei modele de propagare, după cum urmează:

- cu vizibilitate (include amplificarea semnalului ca urmare a efectelor de trasee multiple de propagare şi a efectelor de focalizare);

- cu difracţie (include cazurile de teren neted, teren denivelat şi cel al subcăilor de propagare);

- cu difuzie troposferică.

În funcţie de tipul traseului de propagare, care este determinat printr-o analiză a profilului traseului, se va aplica unul sau mai multe dintre aceste modele pentru a se asigura predicţia necesară a atenuării de bază a transmisiunii.

Modelele de predicţie a propagării evaluează distribuţia medie anuală a atenuării transmisiunii de referinţă.

Se vor adopta valori comune în cazul cînd caracteristicile radiometeorologice şi topografice ale terenului ce aparţine ţărilor semnatare par să fie similare. Aceste valori vor fi date pentru următorii parametrii:

3. Pasul 1 al procedurii de predicţie: Pregătirea datelor de intrare

Datele de bază de intrare necesare pentru procedură sînt indicate în Tabelul 3. Toate celelalte informaţii necesare sînt deduse din aceste date conform procedurii.

4. Pasul 2 al procedurii de predicţie: datele radio-meteorologice

Valorile parametrilor radiometeorologici, care trebuie să fie determinaţi în mod comun pentru toate ţările din vestul, sudul şi centrul Europei, sînt date în paragraful 2. În procedura de predicţie trebuie evaluat procentajul de timp pentru care gradientul vertical al indicelui de refracţie β₀ (%) depăşeşte 100 de unităţi N/km în primii 100 metri ai atmosferei joase. Acest parametru este utilizat pentru a estima incidenţa relativă a unei propagări anormale dezvoltate pe deplin la latitudinea luată în considerare. Valoarea lui β₀ utilizată este cea corespunzătoare latitudinii centrale a traseului de propagare. Punctul de incidenţă a propagării anormale, β₀ (%), pentru centrul căii de propagare se va determina prin formula:

unde:

Parametrul μ₁ depinde de măsura în care traseul de propagare este deasupra solului (din interiorul uscatului şi/sau al regiunilor de coastă) şi deasupra apei, fiind dat de:

unde valoarea lui μ₁ va fi limitată la μ₁ ≤ 1, cu:

unde:

Zonele radio-climatice utilizate pentru derivatele d_tm şi d_lm sînt definite în Tabelul 2.

Raza efectivă a pămîntului

Factorul razei medii efective a pămîntului k₅₀ pentru calea de propagare se va determina astfel:

Luînd în consideraţie că raza reală a pămîntului este de 6371 km şi indicele mediu de refracţie radio ΔN (unităţi N/km) pentru vestul, sudul şi centrul Europei este 45, valoarea medie a razei pămîntului poate fi determinată din:

5. Pasul 3 al procedurii de predicţie: Analiza profilului topografic al căii

Valorile pentru numărul de parametri ai traseului necesari pentru calcule sînt indicate în Tabelele 5 şi 6; ele vor fi calculate cu ajutorul unei analize iniţiale a profilului topografic al traseului bazat pe valoarea lui a_e dată prin formula (24). Pentru analiza profilului căii este necesar un profil al înălţimilor deasupra nivelului mării de-a lungul traseului. O dată analizat profilul în cauză, traseul va fi clasificat în una dintre cele trei categorii geometrice indicate în Tabelul 5.

5.1 Construirea profilului traseului

Fiind date coordonatele geografice ale staţiei perturbatoare (φ_t, Ψ_t) şi ale staţiei perturbate (φ_r, Ψ_r), vor fi deduse înălţimile terenului (deasupra nivelului mediu al mării) de-a lungul traseului cercului mare pe baza informaţiei extrase dintr-o bază de date topografice sau de pe o hartă corespunzătoare la scară mare. Rezoluţia distanţei preferate a profilului este cea dată printr-un număr întreg de paşi de 0,1 km. Profilul va include înălţimile terenului avînd ca punct de start staţia perturbatoare şi ca punct final staţia perturbată. La valorile înălţimilor de-a lungul căii va fi adăugată valoarea curburii pămîntului, bazată pe valoarea lui a_e dată prin ecuaţia (24).

În cazul acestei Anexe, punctul de pe profilul căii ce corespunde staţiei perturbatoare se consideră a fi punctul 1 şi punctul ce corespunde staţiei perturbate se consideră a fi punctul n. Astfel profilul traseului este compus din n puncte. Figura 11 oferă exemplul unui profil de traseu de propagare cu înălţimi ale terenului deasupra nivelului mediu al mării şi prezentînd diferiţi parametri legaţi de terenul real.

Tabelul 6 defineşte parametrii utilizaţi sau calculaţi în cursul analizei profilului topografic.

Lungimea traseului, d (km), trebuie să fie calculată conform cu formulele pentru distanţa de pe cercul mare.

Nota 1 – valoarea lui θ_t aşa cum apare în figură va fi negativă

Figura 11. Exemplu de profil de cale transorizontală

5.2 Clasificarea traseului

Profilul traseului va fi utilizat în continuare pentru a clasifica traseul în una dintre cele trei categorii geometrice bazate pe raza efectivă a pămîntului, a_e. Categoriile de trasee de perturbaţie sînt date în Tabelul 7.

5.2.1 Pasul 1 al clasificării: test pentru un traseu transorizont

Un traseu este clasificat ca fiind transorizont, dacă unghiul fizic al elevaţiei cu orizontul văzut de antena perturbatoare (relativ la orizontul local) este mai mare decît unghiul (relativ la orizontul local al staţiei perturbatoare) subîntins de antena perturbată.

Testul pentru condiţia de traseu transorizont este:

unde:

θ_i: unghiul de elevaţie pentru al i ^lea punct al terenului

unde:

unde:

Dacă este îndeplinită condiţia din formula (26), atunci va fi luat în considerare şi restul analizei de profil a traseului, necesară pentru traseele transorizont. În aceste condiţii va fi necesară parcurgerea pasului 2 de clasificare a traseului.

Dacă nu este îndeplinită condiţia din ecuaţia (26), atunci traseul este cu vizibilitate, cu sau fără atingerea de către teren a primei zone Fresnel.

Determinarea parametrilor provenind din profilul căii pentru trasee transorizont

Parametrii ce trebuie determinaţi din profilul traseului sînt cei enumeraţi în Tabelul 6.

Unghiul de elevaţie a orizontulului pentru antena perturbatoare, θ_t

Unghiul de elevaţie a orizontului pentru antena perturbatoare este unghiul maxim de elevaţie a orizontului pentru antenă atunci cînd se aplică ecuaţia (27) pentru a n – 1 înălţime a profilului terenului.

cu θ_max determinat conform cu ecuaţia (27).

Distanţa orizontului antenei perturbatoare, d_lt

Distanţa orizontului este distanţa minimă de la emiţător la punctul pentru care este calculat unghiul maxim de elevaţie a orizontului pentru antenă, prin ecuaţia (27).

Unghiul de elevaţie a orizontului pentru antena perturbată, θ_r

Unghiul de elevaţie a orizontului pentru antena de recepţie este unghiul maxim de elevaţie a orizontului pentru antenă atunci cînd se aplică formula (27) pentru a n – 1 înălţime a profilului terenului.

Distanţa unghiulară (mrad)

Distanţa unghiulară se calculează cu formula :

Distanţa orizontului antenei perturbate, d_lr

Distanţa orizontului este distanţa minimă de la receptor pînă la punctul pentru care este calculat unghiul maxim de elevaţie a orizontului pentru antenă, prin formula (27).

5.2.2 Pasul 2 al clasificării: Test pentru vizibilitatea cu difracţie de subcale (cazul în care prima zonă Fresnel nu este complet liberă de obstacole)

Un traseu care nu este cu transorizont este cu vizibilitate şi cu difracţie de subcale, dacă unghiul de elevaţie deasupra orizontului fizic, aşa cum este perceput de antena perturbatoare (relativ la orizontala locului) şi care permite o degajare egală cu raza primului elipsoid Fresnel în punctul de orizont, este mai mare decît unghiul (relativ la orizontala locului perturbatorului) subîntins de antena perturbată.

Traseul este cu difracţie de subcale dacă:

unde:

Pentru a finaliza această analiză, este necesar un element suplimentar în ecuaţia (28) care ia în considerare primul elipsoid Fresnel. Raza acestui elipsoid, R_i (m) este dată pentru orice punct de-a lungul traseului, de formula:

unde: f este frecvenţa (GHz).

Raza corespunzătoare, R_i (m), este adăugată la fiecare înălţime a terenului, h_i (m), în ecuaţia (28) şi se obţine ecuaţia (38). Dacă se presupune absenţa obstacolelor în prima zonă Fresnel, _qfi, unghiul de elevaţie a antenei terminale (rad) către al i-lea punct, va fi obţinut din următoarea ecuaţie:

Dacă este îndeplinită condiţia din ecuaţia (35), atunci se poate efectua şi restul analizei de profil a traseului, necesară pentru cazurile cu difracţie de subcale.

Dacă nu este îndeplinită condiţia din ecuaţia (35), atunci traseul este cu vizibilitate şi nu mai este necesară vreo analiză de profil ulterioară.

6 Pasul 4 al procedurii de predicţie: Calculul predicţiilor de propagare

Tabelul 7 indică modelele de propagare corespunzătoare pentru fiecare tip de traseu. Ecuaţiile necesare pentru aceste predicţii individuale, utilizînd diferite mecanisme de propagare, sînt date în secţiunile de text prezentate în Tabel. Predicţiile individuale pentru diferitele mecanisme de propagare trebuie calculate şi combinate în conformitate cu Tabelul 6, pentru a rezulta o predicţie globală. O dată această etapă finalizată, predicţia este completă.

Procedura descrisă mai sus implică unul sau mai multe modele separate de propagare pentru a furniza elementele de calcul al predicţiei globale. Modelele de propagare descrise în această secţiune sînt calculate pe baza ipotezelor enunţate în paragraful 2.

6.1 Propagarea cu vizibilitate (cu includerea efectelor pe termen scurt)

Atenuarea transmisiei de referinţă L_b0 (20%) care nu este depăşită pentru un procentaj de timp mai mare de 20% se obţine pe baza următoarei formule:

unde:

A_g: absorbţia totală datorită gazului atmosferic (dB):

unde:

ρ: densitatea vaporilor de apă:

ω: porţiunea din traseul total situat deasupra apei.

Pentru aerul uscat, atenuarea γ_o (dB/km) este dată prin Recomandarea ITU-R P.676 astfel:

unde:

f: frecvenţa (GHz)

r_p = p/1013

r_t = 288/(273 + t)

p: presiunea (hPa) – vezi § 2

t: temperatura (°C) vezi § 2.

Pentru vapori de apă, atenuarea γ_w (dB/km) este dată prin:

6.2 Propagarea cu difracţie

Atenuarea de bază a transmisiunii nedepăşită pentru 20% timp, pentru un traseu cu difracţie, este dată prin formula:

unde:

E_sd (p): corecţia pentru efectele de propagare pe trasee multiple dintre antene şi obstacolele de la orizont.

A_g: absorbţia datorită gazelor atmosferice este calculată prin ecuaţiile (42) şi (42a)

d_lt, d_lr: vezi § 5.2.

Atenuarea suplimentară de difracţie L_d (20%) este calculată astfel:

unde:

L_d (50%): atenuarea de difracţie peste un teren denivelat pentru o rază efectivă a pămîntului de a_e = a (50%) km

L_d (β₀): atenuarea de difracţie peste un teren denivelat pentru o rază efectivă a pămîntului de a_e = a(β₀) km a(p) = 6371 k (p)

k (50%) se calculează cu ecuaţia (41)

k (β₀) = 3

F_i: factorul de interpolare este dat de:

unde I(x) este inversa funcţiei normale cumulative, iar β_{0 se calculează cu ecuaţia (19).}

Aproximarea următoare pentru inversa funcţiei de distribuţie normală cumulativă este valabilă pentru 0,000001 ≤ x ≤ 0,5 şi prezintă o eroare de maximum 0,00054. Ea poate fi utilizată fără restricţii pentru funcţia de interpolare din formula (45). Dacă x < 0,000001, fapt ce implică b₀ < 0,0001%, atunci x va fi 0,000001. Funcţia I (x) este dată, atunci, de:

unde:

Următoarea metodă este recomandată pentru evaluarea atenuărilor de difracţie (L_d (50%) şi L_d (β₀)) peste un teren denivelat care prezintă unul sau mai multe obstacole pentru propagarea cu vizibilitate.

Metoda este bazată pe modelul lui Deygout, limitat la maximum trei margini, avînd în plus o corecţie empirică dată prin Recomandarea ITU-R P.526.

Trebuie să fie disponibil profilul căii radio, constînd dintr-un set de eşantioane de înălţimi diferite ale terenului deasupra nivelului mării, localizate în intervale de-a lungul traseului, prima şi ultima dintre înălţimi fiind cea a emiţătorului şi cea a receptorului, deasupra nivelului mării, şi un set corespondent de distanţe orizontale pornind de la emiţător. Fiecare pereche înălţime – distanţă este considerată ca un punct al profilului şi are un indice, care indică valoarea de incrementare de la un capăt al traseului către celălalt capăt. Trebuie să fie luate puncte din 100 metri în 100 metri pornind de la emiţător.

Modelul lui Deygout se aplică pentru tot profilul traseului sau doar pentru o parte, fiind definit de la punctul cu indicele a la punctul cu indicele b (a < b). Dacă a + 1 = b atunci nu există vreun punct intermediar şi atenuarea de difracţie este zero. Altfel, modelul se aplică pentru evaluarea lui ν_n (a < n < b) şi se selectează punctul cu valoarea cea mai mare pentru ν. Valoarea lui n pentru al n-lea punct al profilului este dată de:

unde:

h_a, h_b, h_n: înălţimi verticale conform cu figura 6

d_an, d_nb: distanţele orizontale conform cu figura 6 = 8930,8 km pentru L_d (50%)

a_e: raza efectivă a pămîntului sau = 19113 km pentru L_d (β₀)

l: lungimea de undă

Toate h, d, a_e şi l sînt date în unităţi coerente.

Atenuarea de difracţie este dată prin atenuarea "knife-edge" J(ν) conform cu ecuaţia:

pentru ν > – 0,78, altfel ea este zero.

Geometria ecuaţiei (47a) este ilustrată în Figura 12. Al doilea termen al ecuaţiei (47a) reprezintă o bună aproximare a înălţimii suplimentare a punctului n, datorită curburii pămîntului.

Modelul lui Deygout este aplicat mai întîi pentru întregul profil de la emiţător la receptor. Punctul cu cea mai mare valoare a lui n este definit ca margine principală, p, iar atenuarea corespondentă este J(ν_p).

Dacă ν_p > – 0,78 modelul se aplică încă de două ori:

- de la emiţător către punctul p pentru obţinerea lui ν_t şi de aici a lui J(ν_t );

- de la punctul p către receptor pentru obţinerea lui ν_r şi de aici a lui J(ν_r ).

Atenuarea suplimentară de difracţie pentru traseu este dată de:

unde:

C: corecţia empirică

D: lungimea totală a traseului (km)

şi:

Figura 12. Geometria pentru un singur obstacol

6.3 Propagarea cu difuzie troposferică

Atenuarea de bază a transmisiunii datorită difuziei troposferice L_bs (20%) (dB) nu va depăşi pentru un procentaj de timp mai mare de 20%, valoarea dată prin formula:

unde:

L_f: atenuarea dependentă de frecvenţă:

L_c: atenuarea de cuplaj al aperturii antenei cu mediul (dB):

A_g: Absorbţia datorită gazului atmosferic este calculată prin ecuaţia (42) avînd p = 3 g/m³ pentru întreaga lungime a traseului.

7. CALCULUL DEGRADĂRII DE PRAG PENTRU SERVICIUL FIX

1. Definiţia degradării de prag (TD – Threshold Degradation)

Pragul unui receptor radio este definit ca nivelul semnalului util recepţionat pentru o valoare dată a ratei erorilor de bit (BER – Bit Error Rate).

În prezenţa unui semnal perturbator I, nivelul semnalului util recepţionat trebuie să fie crescut pentru a se menţine aceeaşi valoare pentru BER.

La o valoare dată pentru BER, degradarea de prag (TD) este diferenţa dintre valoarea crescută a nivelului de prag, datorită perturbaţiilor şi valoarea de prag fără perturbaţii.

Se presupune că TD este echivalent cu creşterea nivelului zgomotului, datorită semnalului perturbator, la intrarea receptorului.

2. Degradarea admisibilă a pragului

Degradarea admisibilă a pragului cauzată unui receptor din Serviciul Fix de către un emiţător străin din Serviciul Fix nu trebuie ca regulă să depăşească 1 dB.

3. Calculul degradării de prag

Calculul degradării de prag TD se face în două etape.

Mai întîi se calculează nivelul I al puterii perturbatoare la intrarea receptorului.

După aceea, se calculează degradarea de prag TD datorită semnalului perturbator şi se compară cu degradarea admisibilă a pragului.

Figura 13. Mecanismul perturbării provocat de emiţătorul X asupra receptorului U.

3.1 Calculul nivelului puterii perturbatoare – I

a) Datele tehnice, necesare pentru calculul diferiţilor parametri intermediari şi în final al nivelului puterii semnalului perturbator – I la intrarea receptorului perturbat, sînt enumerate după cum urmează:

Receptorul perturbat:

- f_Rx (MHz): frecvenţa receptorului

- coordonatele geografice

- înălţimea terenului (m) deasupra nivelului mării

- înălţimea antenei (m) deasupra nivelului solului

- azimutul pentru lobul principal al antenei

- G_R (dB): cîştigul antenei de recepţie

- a_Rx (dB): atenuarea la recepţie între punctele D şi A

- diagramele de radiaţie co-polară şi cross-polară ale antenei de recepţie

- masca de selectivitate a receptorului

- polarizarea

Emiţătorul perturbator

- f_Tx (MHz): frecvenţa de emisie

- P_Tx (dBW): nivelul puterii de emisie

- coordonatele geografice

- înălţimea terenului (m) deasupra nivelului mării

- înălţimea antenei (m) deasupra nivelului solului

- azimutul pentru lobul principal al antenei

- G_T (dB): cîştigul antenei de emisie

- a_Tx (dB): atenuarea emiţătorului între punctele D′ şi A′

- diagramele de radiaţie co-polară şi cross-polară ale antenei de emisie

- masca de selectivitate a emiţătorului(eventual presupusă conform cu Anexa 4)

- ATPC (dB) domeniul dinamic de control automat al puterii emiţătorului (dacă este cazul)

- polarizarea

b) Nivelul puterii perturbatoare (I) la nivelul intrării receptorului staţiei U poate fi determinat astfel:

unde:

unde:

Atenuarea totală a antenelor a_ant datorită ambelor diagrame de radiaţie ale antenelor şi discriminările de polarizare pot fi determinate prin următoarea formulă:

unde:

3.2 Calculul degradării de prag TD datorită perturbaţiei I

3.3 Metodă de calcul pentru linii de radiorelee cu repetoare pasive

Repetor pasiv spate-spate

Figura 14. Mecanismul de producere a perturbaţiei

Metoda de calcul pentru degradarea de prag se bazează pe metoda descrisă mai jos.

Mecanismul de producere a perturbaţiei de la emiţătorul I asupra receptorului C este ilustrată în figura 14. Puterea totală perturbatoare poate fi împărţită în două, fiind rezultatul însumării puterii perturbatoare produsă de emiţătorul I pe cale directă şi puterea perturbatoare cauzată de repetorul pasiv spate-spate.

Pentru calculul în cazul repetorului pasiv spate-spate este necesară schimbarea doar a formulei pentru atenuarea totală dintre ieşirea emiţătorului şi intrarea receptorului (formula (12)).

a_tot = a_tx-G_tx+a_propID-G_D+a_antID+a_DE-G_E+a_propEC-G_C+a_antEC+a_Rx+MD+NFD+ATPC,

unde:

a_propID[dB] atenuarea de propagare dintre antenele I şi D poate fi calculată pe baza rezultatului calculului acoperit în Compartimentul 3.2, în conformitate cu tipul de cale de propagare,

a_propEC[dB] atenuarea de propagare dintre antenele E şi C poate fi calculată pe baza rezultatului calculului acoperit în Compartimentul 3.2, în conformitate cu tipul de cale de propagare,

a_antiID[dB] atenuarea care depinde de diagramele de radiaţie ale antenelor I si D, precum şi de discriminarea de polarizare,

a_antEC[dB] atenuarea care depinde de diagramele de radiaţie ale antenelor E si C, precum şi de discriminarea de polarizare,

a_DE[dB] atenuarea între antenele D şi E (atenuarea ghidului de undă).

Reflectorul plan

Interferenţa apărută la reflectorul plan trebuie luată în considerare numai dacă vine din aceeaşi direcţie ca şi semnalul util. În consecinţă, de reflectoarele plane trebuie să se ţină cont în procesul de coordonare naţională, însă pot fi neglijate în cazul coordonării internaţionale.

4. CRITERII DE COORDONARE ALE FRECVENŢELOR

4.1 Categoriile de frecvenţe

Frecvenţele se divizează în următoarele categorii:

4.1.1 Frecvenţe ce necesită coordonare

Frecvenţe pe care Administraţiile sînt obligate să le coordoneze cu alte Administraţii afectate înainte de punerea în funcţiune a unei staţii.

4.1.2 Frecvenţe preferenţiale

Frecvenţe pe care Administraţiile interesate le pot asigna, fără o coordonare prealabilă, pe bază de RT bilaterale sau multilaterale, cu aplicarea termenilor stipulaţi în acestea.

4.1.3 Frecvenţe partajate

Frecvenţe ce pot fi folosite în partaj, fără o coordonare prealabilă, pe bază de RT bilaterale sau multilaterale, cu aplicarea termenilor stipulaţi în acestea.

4.1.4 Frecvenţe pentru reţelele de radiocomunicaţii planificate

Frecvenţe pe care Administraţiile trebuie să le coordoneze în vederea introducerii ulterioare de reţele de radiocomunicaţii coerente, în cazul cînd numărul de staţii înmulţit cu numărul de frecvenţe depăşeşte 36.

4.1.5 Frecvenţe utilizate conform planurilor de reţele geografice

Frecvenţe utilizate pentru Serviciul Mobil Terestru, de către ţările interesate, pe baza unui plan de reţea geografică stabilit şi adoptat în prealabil, ţinînd cont de caracteristicile tehnice prevăzute în acel plan.

4.1.6 Frecvenţe care folosesc coduri preferenţiale

Frecvenţe pe care Administraţiile interesate le pot asigna, fără o coordonare prealabilă, pe bază de RT bilaterale sau multilaterale, cu aplicarea termenilor stipulaţi în acestea.

4.1.7 Frecvenţe utilizate în cadrul unor RT între operatori

Frecvenţele stipulate în aranjamentele între operatori pot fi folosite fără coordonare prealabilă în condiţiile în care există o înţelegere semnată de Administraţiile interesate în astfel de aranjamente. Aceste aranjamente între operatori pot include de asemenea utilizarea codurilor.

4.2 Benzile de frecvenţe în care este necesară coordonarea

4.2.1. Frecvenţele din benzile menţionate mai jos, utilizate pentru Serviciul Mobil Terestru în ţările interesate, vor fi coordonate în conformitate cu dispoziţiile prezentei RT:

29,7 - 47 MHz

68 - 74,8 MHz

75,2 - 87,5 MHz

146 - 149,9 MHz

150,05 - 174 MHz

380 - 385 MHz, numai pentru sistemele de urgenţă şi securitate

390 - 395 MHz, numai pentru sistemele de urgenţă şi securitate

406,1 - 430 MHz

440 - 470 MHz

790 - 862 MHz

870 - 960 MHz, numai pentru sistemele GSM 900 şi UMTS/IMT-2000

1710 - 1785 MHz, numai pentru sistemele GSM 1800

1805 - 1880 MHz, numai pentru sistemele GSM 1800

1900 - 1980 MHz, numai pentru sistemele terestre UMTS/IMT-2000

2010 - 2025 MHz, numai pentru sistemele terestre UMTS/IMT-2000

2110 - 2170 MHz, numai pentru sistemele terestre UMTS/IMT-2000

2500 - 2690 MHz.

4.2.2. Pentru Serviciul Mobil Terestru utilizînd alte benzi de frecvenţe decît cele definite la paragraful 4.2.1 şi pentru toate celelalte servicii utilizînd aceste benzi de frecvenţe, procedura de coordonare definită în prezenta RT poate fi utilizată şi dacă este necesar, parametrii tehnici vor fi stabiliţi printr-o RT, separat.

4.2.3. Frecvenţele din benzile menţionate mai jos vor fi coordonate conform dispoziţiilor prezentei RT:

4.2.4. Procedura de coordonare menţionată în prezenta RT pentru Serviciul Fix este valabilă doar dacă în fiecare dintre ţările implicate în procesul de coordonare, banda respectivă de frecvenţe este alocată pentru Serviciul Fix şi respectiva frecvenţă este sub responsabilitatea Administraţiilor.

4.2.5. Pentru frecvenţe sub 1 GHz şi enumerate la paragraful 1.2.1, utilizate în ţările interesate pentru Serviciul Fix, vor fi utilizate procedura de coordonare şi prevederile tehnice stipulate în prezenta RT pentru Serviciul Mobil Terestru.

Pentru frecvenţe peste 1 GHz utilizate în ţările interesate pentru Serviciul Fix în benzile de frecvenţe altele decît cele enumerate în tabelul de frecvenţe de la paragraful 1.2.3, poate fi utilizată procedura de coordonare stipulată în prezenta RT pentru Serviciul Fix şi dacă este necesar parametrii tehnici vor fi stabiliţi printr-o RT, separat.

În cazul Serviciului Mobil Terestru, o frecvenţă de emisie va trebui să fie coordonată dacă emiţătorul produce, la frontiera ţării Administraţiei afectate, un nivel de cîmp, care, la o înălţime de 10 m deasupra nivelului solului, depăşeşte nivelul maxim admisibil pentru cîmpul perturbator aşa cum este definit în Anexa 1. O frecvenţă de recepţie va trebui să fie coordonată, dacă receptorul necesită protecţie.

Se recomandă ca legăturile de radioreleu din cadrul Serviciului Fix să fie coordonate, dacă distanţa cea mai scurtă de la graniţă la cel puţin o staţie este mai mică sau egală cu cea descrisă în Anexa 2. Toate staţiile care pot produce interferenţă perturbatoare staţiilor din alte ţări sau necesită protecţie vor fi coordonate, indiferent de distanţa la care se află.

În cazul Serviciului Mobil Terestru, puterea aparent radiată şi înălţimea efectivă pentru antenă a staţiilor vor trebui astfel alese încît zona lor de serviciu să fie limitată la zona de acoperire. Înălţimi excesive pentru antene şi puteri de emisie prea mari trebuie să fie evitate, prin utilizarea mai multor amplasamente şi a unor înălţimi efective mai mici pentru antene. De asemenea, se vor utiliza antene directive pentru a reduce potenţialul de perturbare. Distanţele transfrontaliere maxime ale perturbaţiilor prejudiciabile pentru frecvenţele ce necesită coordonare sînt date în Anexa 1.

Puterea aparent radiată şi înălţimea antenei staţiilor pentru Serviciul Fix vor trebui să fie alese în conformitate cu lungimea legăturilor radio şi cu cerinţele de calitate a serviciului. Înălţimile excesive pentru antene, puterile excesive de emisie şi o directivitate slabă a antenelor vor trebui să fie evitate pentru a se minimiza potenţialul de perturbare a ţării afectate.

[Pct.4.2 modificat prin Ordinul Ministerului MTIC nr.102 din 05.09.2016, în vigoare 16.09.2016]

4.3. Nivelul cîmpului admisibil

4.3.1 Nivelurile maxime admisibile ale cîmpurilor perturbatoare şi distanţele transfrontaliere maxime în cazul perturbaţiilor prejudiciabile pentru frecvenţele Serviciului Mobil Terestru ce necesită coordonare sînt indicate în Anexa 1.

4.3.2 Distanţa de coordonare a Serviciului Fix este indicată în Anexa 2 – Factori de declanşare pentru coordonarea Serviciului Fix.

Necesitatea coordonării unei staţii şi evaluarea acestei necesităţi se vor efectua în conformitate cu următoarele dispoziţii tehnice:

1. În cazul Serviciului Mobil Terestru, nivelul maxim admisibil pentru cîmpul perturbator este specificat în Anexa 1.

2. În cazul Serviciului Fix, degradarea maximă admisibilă a pragului este specificată în Anexa 2.

3. În cazul Serviciului Mobil Terestru, dacă frecvenţele nominale sînt diferite, nivelul admis pentru cîmpul perturbator va fi mărit.

4. În cazul Serviciului Fix, dacă frecvenţele şi/sau lărgimea de bandă a canalului sînt diferite, nivelul de perturbaţie la intrarea receptorului va fi diminuat, prin utilizarea discriminării de mască (MD) şi a unei protecţii de filtraj nete (NFD – Net Filter Discrimination).

5. În cazul Serviciului Mobil Terestru, nivelul pentru cîmpul perturbator va fi determinat în conformitate cu Anexa 1.

6. În cazul Serviciului Fix, degradarea pragului va fi determinată aplicînd Anexa 2, atenuarea de transmisie de referinţă fiind calculată în conformitate cu Compartimentul 3.2.

5. SCHIMBUL DE DATE ÎN PROCESUL DE COORDONARE

5.1 Schimbul de date pentru Serviciul Fix

Schimbul de date pentru Serviciul Fix este indicat în Anexa 2A.

5.2 Schimbul de date pentru Serviciul Mobil Terestru

Schimbul de date pentru Serviciul Mobil Terestru este indicat în Anexa 2B1 şi 2B2.

6. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Reglementarea tehnică intră în vigoare în decurs de trei luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa 1

Nivelurile maxime admisibile ale cîmpurilor perturbatoare şi distanţele

transfrontaliere maxime în cazul perturbaţiilor prejudiciabile pentru

frecvenţele Serviciului Mobil Terestru ce necesită coordonare

1. Valorile pentru nivelul maxim admisibil al cîmpurilor perturbatoare.

Nivelul cîmpurilor perturbatoare nu poate depăşi valorile date în coloana 2 din tabel.

2. Limitarea perturbaţiilor prejudiciabile cauzate de emiţătoare.

Distanţele transfrontaliere ale perturbaţiilor prejudiciabile cauzate de emiţătoare ce urmează a fi coordonate sînt dependente de gama de frecvenţă şi nu vor depăşi valorile date în coloana 3 a tabelului. Valorile date în coloana 2 a tabelului vor fi utilizate ca limite pentru nivelul maxim admisibil al cîmpului perturbator la distanţele faţă de frontieră specificate în coloana 3 a tabelului. Valorile se aplică la o înălţime de 10 m deasupra nivelului solului.

Distanţa transfrontalieră maximă în cazul perturbaţiilor prejudiciabile se defineşte prin punctele situate la distanţe conforme cu cele definite în coloana 3 a tabelului, începînd cu linia de frontieră a Administraţiei solicitante pe direcţia Administraţiei afectate, urmînd aceeaşi direcţie ce porneşte de la staţie către respectivele puncte de frontieră.

În cazul unor frecvenţe preferenţiale calculul va fi făcut pe o linie secundară. Fiecare punct al acestei linii secundare se află cel puţin la o distanţă, de fiecare punct al liniei de frontieră, conformă cu ce s-a definit în acordurile respective.

Figura 15. Distanţa transfrontalieră maximă

3. Limita de protecţie a receptoarelor

Protecţia receptoarelor poate fi revendicată dacă un emiţător de referinţă, amplasat la locul şi înălţimea receptorului implicat, generează un cîmp de un nivel ce nu depăşeşte valorile specificate în coloana 2 a tabelului la o înălţime de 10 m deasupra nivelului solului şi la o distanţă, de frontieră, specificată în coloana 3 a tabelului.

Pentru acest calcul se vor utiliza curbele ce corespund la 10 % din timp. Puterea aparent radiată a emiţătorului de referinţă este dependentă de gama de frecvenţă aşa cum este indicată în coloana 4 a tabelului şi va fi mărită cu cîştigul antenei receptorului pe direcţia în cauză.

Valorile din tabelul de mai sus fac referinţă la o lărgime de bandă ≤25 kHz, excepţie fiind sistemele GSM şi UMTS/IMT2000.

Pentru toate celelalte aplicaţii digitale de bandă largă pentru serviciul mobil terestru sub 1GHz (lărgimea benzii de canal: >25 kHz) trebuie adăugată următoarea valoare:

6 x log₁₀ (lărgimea benzii de canal / 25 kHz) dB, dacă perturbatorul este un sistem de bandă largă.

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul Ministerului MTIC nr.102 din 05.09.2016, în vigoare 16.09.2016]

Anexa 2

Factori de declanşare pentru coordonarea Serviciului Fix

1. Distanţa de coordonare

1.1 Distanţa de coordonare este stabilită pentru diferitele domenii de frecvenţă şi pentru tipurile de topografie, aşa cum este indicat în tabelul următor:

1.2 Administraţiile interesate sînt cele care au teritorii situate la o distanţă, de staţia de radio-releu care cere coordonare, mai mică sau egală cu cea definită în paragraful 1.1.