BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.153 din 22.12.2017 privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
22.12.2017

MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire

la impozitul pe venit pentru agenţii economici

nr. 153  din  22.12.2017

 (în vigoare 29.12.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 451-463 art. 2303 din 29.12.2017

* * *

Notă: Ordinul Ministerului Finanţelor nr.99 din 25.10.2023 intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (14.11.2023), iar modificările aprobate se pun în aplicare începând cu perioada fiscală de raportare 2023.

În vederea executării prevederilor art.83 alin.(4) din Codul fiscal, precum şi a modificărilor operate prin Legea nr.281 din 16 decembrie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.472-477, art.947),

ORDON:

1. Se aprobă:

- formularul tipizat Declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici (forma VEN12), conform anexei nr.1;

- Modul de completare a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici, conform anexei nr.2.

2. Prima perioadă fiscală de raportare, conform formularului aprobat, este perioada fiscală a anului 2017, inclusiv şi pentru contribuabilii care şi-au modificat perioada fiscală în conformitate cu art.121 alin.(4) din Codul fiscal.

Notă: Pe tot parcursul textului cuvintele "fişa personală a contribuabilului" se substituie cu cuvintele "SIA "Contul curent al contribuabilului"" la forma gramaticală corespunzătoare conform Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023

Notă: În textul Ordinului cuvîntul "uzură", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul "amortizare" la forma gramaticală corespunzătoare conform Ordinului Min.Fin. nr.5 din 10.01.2020, în vigoare 17.01.2020

Anexa nr.1

la Ordinul Ministerului Finanţelor

nr.153 din 22 decembrie 2017

Declaraţia

cu privire la impozitul pe venit  

[Anexa nr.1 completată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.145 din 29.11.2024, în vigoare 05.12.2024]

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.10 din 26.01.2024, în vigoare 01.02.2024]

[Anexa nr.1 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul Min.Fin. nr.5 din 10.01.2020, în vigoare 17.01.2020]

[Anexa nr.1 modificată prin Ordinul Min.Fin. nr.162 din 26.09.2018, în vigoare 01.10.2018]

Anexa nr.2

la Ordinul Ministerului Finanţelor

nr.153 din 22 decembrie 2017

MODUL DE COMPLETARE A DECLARAŢIEI

CU PRIVIRE LA IMPOZITUL PE VENIT

Completarea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit

1. În poziţia "Perioada fiscală" se indică perioada fiscală pentru care se prezintă Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (în continuare – Declaraţia). Rubrica data se completează sub formă de cod cu următorul format:

P/AAAA,

unde:

P – în corespundere cu categoria contribuabilului poate primi valorile:

- A – pentru agenţii economici care aplică perioada fiscală aferentă anului calendaristic conform art.121 din Codul fiscal;

- PT – pentru agenţii economici care aplică perioada fiscală de tranziţie (art.546 din Codul fiscal), se completează de contribuabilii care solicită modificarea perioadei fiscale conform art.121 din Codul fiscal;

- PM – pentru agenţii economici care aplică perioada fiscală modificată, se completează de contribuabilii care au modificat perioada fiscală conform art.121 din Codul fiscal;

AAAA – indică anul gestionar.

11. Categoriile de contribuabili B "Întreprinzători individuali" şi C "Gospodăriile ţărăneşti" pentru perioada fiscală 2018 urmează să prezinte Declaraţia cu privire la impozitul pe venit, distinct, pentru etapa I şi, respectiv, etapa II a perioadei fiscale 2018.

La prezentarea Declaraţiei pentru I etapă a perioadei fiscale 2018 întreprinzătorii individuali şi gospodăriile ţărăneşti vor bifa coloana 4 pentru categoria B sau C corespunzător.

Pentru etapa a II a perioadei fiscale 2018 întreprinzătorii individuali şi gospodăriile ţărăneşti vor prezenta Declaraţia în mod general stabilit, fără bifarea coloanei 4.

[Pct.11 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.162 din 26.09.2018, în vigoare 01.10.2018]

12. Pentru perioadele fiscale 2023 – 2025 inclusiv, întreprinderile micro, mici sau mijlocii (conform criteriilor determinate potrivit prevederilor art.5 alin.(1) din Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii) care aleg să aplice prevederile art.87 alin.(11) din Codul fiscal vor bifa boxa corespunzătoare literei S.

Opţiunea de aplicare a art.87 alin.(11) din Codul fiscal se realizează prin prezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală până la data de 25 a lunii a treia după finele perioadei fiscale de gestiune.

Întreprinderile individuale, gospodăriile ţărăneşti, rezidenţii zonelor economice libere, rezidenţii Portului Internaţional Liber "Giurgiuleşti", rezidenţii Aeroportului internaţional Liber "Mărculeşti", rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, agenţii economici care aplică regimul fiscal stabilit în cap. 71 şi agenţii economici care desfăşoară activităţi financiare şi de asigurări prevăzute în secţiunea K a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei nu pot aplica prevederile art.87 alin.(11) din Codul fiscal.

Agenţii economici care bifează categoria "S - Aplic prevederile art.87 alin.(11) din Codul fiscal" sunt obligaţi să completeze declaraţia în modul general şi să determine impozitul pe venit.

[Pct.12 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

2. În poziţia "Denumirea contribuabilului" se indică denumirea unităţii respective care completează Declaraţia cu privire la impozitul pe venit, care trebuie să corespundă cu cea indicată în documentele de constituire, eliberate de către organele abilitate, conform legislaţiei în vigoare.

3. În poziţia "Codul fiscal" se indică codul fiscal ce reprezintă numărul personal de identificare al contribuabilului, atribuit în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

4. În poziţia "Genul principal de activitate" se indică denumirea genului principal de activitate determinat conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei şi care corespunde codului din patru cifre.

5. În poziţia "Cod" se indică codul din patru cifre determinat conform CAEM şi care corespunde coloanei 5 a acestuia.

6. Declaraţia poate fi semnată unipersonal de conducătorul contribuabilului ori de două persoane cu drept de semnătură: prima semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua – contabilului-şef sau altei persoane împuternicite.

[Pct.6 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

7. În rândul 010 se reflectă rezultatul obţinut, conform datelor contabilităţii financiare (profit, pierdere), până la impozitare. În cazul în care se constată pierdere financiară în rândul 010 se înregistrează cu semnul "– ".

8. În rândul 0101 se reflectă suma totală a veniturilor constatate în contabilitatea financiară, conform prevederilor Standardelor Naţionale de Contabilitate sau Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, care se determină ca suma conturilor din clasa "Venituri".

9. În rândul 0102 se reflectă suma totală a cheltuielilor constatate în contabilitatea financiară, în conformitate cu prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate sau Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, care se determină ca suma conturilor din clasa "Cheltuieli".

10. În rândul 020 se reflectă suma totală a ajustării (majorării/micşorării) veniturilor, potrivit prevederilor legislaţiei fiscale cu privire la impozitul pe venit, determinată conform calculelor din anexa 1D.

11. În rândul 030 se reflectă suma totală a ajustării (majorării/micşorării) cheltuielilor efectuate în conformitate cu legislaţia fiscală cu privire la impozitul pe venit, folosind datele din anexa 2D.

12. Indicatorul din rândul 040 se determină prin următorul calcul: rândul 010 + rândul 020 – rândul 030.

13. În rândul 050 se reflectă suma cheltuielilor legate de donaţiile în scopuri filantropice şi de sponsorizare atât sub formă monetară, cât şi sub formă nemonetară, care sunt deductibile în conformitate cu art.36 alin.(1) din Codul fiscal.

14. În rândul 060 se reflectă suma cheltuielilor totale neconfirmate documentar, care sunt deductibile în conformitate cu art.24 alin.(10) din Codul fiscal.

15. Rândul 0701 se completează de către contribuabilii cu statut de persoană fizică (în baza anexei 3D). În acest rând se indică suma scutirilor aferente fondatorilor de care aceştia pot beneficia în baza art.33, 34 şi 35 din Codul fiscal. Acest rând se completează doar în cazurile nefolosirii scutirii în alte cazuri prevăzute de Codul fiscal. Indicatorul din rândul 0701 nu trebuie să depăşească rezultatul pozitiv al calculului: rândul 040 - rândul 050 - rândul 060.

[Pct.15 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

16. Rândul 070 reflectă suma venitului impozabil fără luarea în calcul a pierderilor fiscale ale perioadelor precedente.

Pentru contribuabilii cu statut de persoană juridică acest indicator se determină prin următorul calcul: rândul 040 – rândul 050 – rândul 060 (se indică doar rezultatul pozitiv sau cifra 0, iar în cazul calculării unui indicator negativ el urmează să fie reflectat în rândul 100 fără semnul "– ".

Pentru contribuabilii cu statut de persoană fizică acest indicator se determină în felul următor: rândul 040 – rândul 050 – rândul 060 – rândul 0701 (se indică doar rezultatul pozitiv sau cifra 0, iar în cazul calculării unui indicator negativ el urmează a fi reflectat în rândul 100 fără semnul "– ").

17. În rândul 080 se reflectă suma pierderilor fiscale reportate din perioadele fiscale precedente, dar care se permit spre deducere în perioada fiscală curentă. Rândul respectiv se completează numai în cazul în care indicatorul rândului 070 este mai mare decât 0 şi nu trebuie să depăşească suma indicată în rândul 070.

18. În rândul 0901 se indică venitul impozabil până la aplicarea facilităţilor fiscale care se determină prin următorul calcul: rândul 070 – rândul 080.

19. În rândul 0902 se indică suma venitului scutit de impozitare ca rezultat al utilizării facilităţilor (înlesnirilor) fiscale. Unele facilităţi se acordă sub formă de scutire parţială sau totală de impozitare a venitului.

Respectiv, în rândul 0902 se reflectă suma venitului scutit de impozitare, însă mărimea acestuia nu trebuie să depăşească indicatorul din rândul 0901 "Suma venitului impozabil până la aplicarea facilităţilor fiscale".

Indicatorul rândului 0902 se utilizează la întocmirea anexei 4D, în sensul estimării sumei impozitului pe venitul nevărsat la buget.

20. În rândurile 090 şi 100 se reflectă suma venitului impozabil sau a pierderilor fiscale calculate pentru perioada fiscală de gestiune care se determină prin următorul calcul: rândul 090 = rândul 0901 – rândul 0902. În rândul 100 se reflectă rezultatul negativ determinat în urma calculării indicatorului rândului 070. Suma din rândul 100 se înregistrează fără semnul "– ".

21. În rândul 110 se indică cota impozitului pe venit aplicabilă în perioada fiscală respectivă.

22. În rândul 120 se reflectă suma impozitului pe venit, se determină prin calculul: rândul 090 x rândul 110.

[Pct.22 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

23. În rândul 130 se reflectă suma facilităţilor acordate din suma calculată a impozitului pe venit. Rândul respectiv se completează în baza anexei 6D, indicând totalul din coloana 5 a acesteia.

24. În rândul 140 se reflectă suma impozitului pe venit nevărsat la buget ca rezultat al acordării facilităţii corespunzătoare privind scutirea parţială sau totală a venitului de impozitare şi se determină în baza anexei 4D, fiind egală cu totalul din coloana 4. Indicatorul în cauză poartă doar un caracter informaţional, adică nu se utilizează la determinarea sumelor reflectate în rândurile 150 – 200 din Declaraţie.

25. În rândul 150 se reflectă suma impozitului pe venit, exceptând facilităţile fiscale şi se determină prin calculul: rândul 120 – rândul 130.

26. În rândul 160 se reflectă suma trecerilor în cont conform prevederilor art.82 din Codul fiscal, care reprezintă indicatorul din rând 1601.

[Pct.26 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

27. În rândul 170 se reflectă suma impozitului pe venit pasibil reflectării în SIA "Contul curent al contribuabilului" care se determină prin calculul: rândul 170 = rândul 150 – rândul 160. Rândul 170 se completează doar în cazul constatării valorii pozitive a operaţiunii (rândul 150 – rândul 160). În cazul constatării valorii negative a operaţiunii indicate se completează rândul 200 şi respectiv, nu se completează anexa 10D. Pentru agenţii economici care bifează categoria "S - Aplic prevederile art.87 alin.(11) din Codul fiscal" suma indicată în rândul 170 nu va fi pasibilă reflectării în SIA "Contul curent al contribuabilului".

[Pct.27 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

28. În rândul 1801 se reflectă suma totală a impozitului pe venit achitat în rate pe parcursul perioadei fiscale, în conformitate cu art.84 din Codul fiscal.

29. Rândul 1802 se completează de către persoanele juridice care până la finele perioadei fiscale au efectuat repartizarea prealabilă a dividendelor acţionarilor (asociaţilor) săi.

30. În rândul 180 se indică suma totală a impozitului pe venit achitat de către contribuabili în perioada fiscală de gestiune (rândul 1801 + rândul 1802).

31. Indicatorii din rândurile 190 şi 200 se determină respectiv prin următorul calcul:

a) pentru suma impozitului pe venit spre plată: rândul 190 = rândul 150 – rândul 160 – rândul 180;

b) pentru suma plăţii în plus a impozitului pe venit : rândul 200 = rândul 160 + rândul 180 – rândul 150.

Completarea anexei 1D

Ajustarea (majorarea/micşorarea) veniturilor conform prevederilor legislaţiei fiscale

32. În rândul 0201 coloana 2 se reflectă suma venitului obţinut sub formă de câştiguri de la companii promoţionale.

33. Rândul 0202 începând cu perioada fiscală 2017 nu se mai completează.

34. Rândul 0203 nu se completează.

[Pct.34 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

35. Rândul 02041 se completează în cazul în care în urma pierderii forţate a proprietăţii (incendii, inundaţii, furturi, deteriorări etc.) s-a primit compensaţie. În coloana 2 se reflectă veniturile excepţionale constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cifra 0.

36. Rândul 02042 se completează în cazul în care suma compensaţiei primite drept consecinţă a ieşirii forţate a proprietăţii sau deteriorării ei parţiale nu a fost investită (folosită) sau a fost investită (folosită) parţial la procurarea (construcţia) altei proprietăţi de acelaşi fel (reparaţia proprietăţii deteriorate parţial), pe parcursul perioadei permise pentru înlocuire.

Coloana 2 nu se completează, iar în coloana 3 se reflectă diferenţa dintre suma compensaţiei primite şi suma mijloacelor repartizate pentru procurarea (construcţia) proprietăţii de acelaşi fel sau pentru reparaţia proprietăţii deteriorate pe parcursul perioadei permise spre înlocuire (sfârşitul perioadei următoare celei în care s-a produs pierderea sau deteriorarea parţială).

37. Rândul 0205 este completat de contribuabilii care au trecut de la contabilitatea de casă la contabilitatea de angajamente.

Coloana 2 se completează numai în perioada modificării metodei de evidenţă. În ea se indică suma totală a excedentului obţinut în urma modificării metodei de evidenţă conform art.44 alin.(8) din Codul fiscal. Coloana 3 se completează în primele trei perioade de modificare a metodei de evidenţă (câte 1/3 din excedent).

[Pct.37 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

38. În rândul 0206 se reflectă ajustarea venitului din vânzarea mijloacelor fixe utilizate în activitatea de întreprinzător. În coloana 2 se reflectă rezultatul pozitiv constatat în contabilitatea financiară la vânzarea mijloacelor fixe, determinat în conformitate cu prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate sau Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, iar în coloana 3 – rezultatul fiscal pozitiv obţinut în urma vânzării mijloacelor fixe care se determină conform modului stabilit de Guvern (punctul 33 din Hotărârea Guvernului 704/2019).

[Pct.38 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.10 din 26.01.2024, în vigoare 01.02.2024]

[Pct.38 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

[Pct.38 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.5 din 10.01.2020, în vigoare 17.01.2020]

39. Rândul 0207 se completează în cazul efectuării donaţiilor, precum şi în cazul donaţiilor în scopuri filantropice şi de sponsorizare. În scopurile impozitării, potrivit prevederilor art.21 alin.(5) din Codul fiscal, contribuabilul care face o donaţie sub formă de bunuri se consideră că a vândut bunul donat la un preţ ce reprezintă mărimea maximă dintre valoarea neamortizată în scopuri fiscale şi valoarea de piaţă la momentul donării. Coloana 2 nu se completează, deoarece în contabilitatea financiară nu se constată venituri, iar coloana 3 se completează în baza anexei 1.1D (pct.64 din Hotărârea Guvernului nr.693/2018).

[Pct.39 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

40. Rîndul 0208 nu se completează începînd cu perioada fiscală de declarare 2020.

[Pct.40 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.5 din 10.01.2020, în vigoare 17.01.2020]

41. În rândul 0209 se reflectă suma venitului obţinut, conform datelor contabilităţii financiare, de la încasarea creanţelor, raportate anterior la cheltuielile perioadei, fie direct, fie prin intermediul unui provizion (corecţii pentru creanţe compromise) în calitate de datorii compromise, însă în baza prevederilor art.31 alin.(1) din Codul fiscal, nepermise spre deducere. În coloana 2 se reflectă suma venitului respectiv constatat, conform datelor contabilităţii financiare, iar în coloana 3 – 0.

42. În rândul 02010 se reflectă venitul obţinut sub formă nemonetară: în coloana 2 – se reflectă valoarea constatată în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – se indică valoarea medie a preţului de livrare a mărfurilor şi/sau de prestare a serviciilor analogice pe luna precedentă lunii în care a fost obţinut venit sub formă nemonetară.

43. În rândul 02011 se reflectă ajustarea venitului rezultat din transmiterea proprietăţii în schimbul unei cote de participaţie (pachetului de acţiuni), conform art.20 lit.m) şi art.55 din Codul fiscal.

44. În rândul 02012 se reflectă veniturile obţinute din fondurile speciale şi care în baza Codului fiscal sunt specificate ca venit neimpozabil, în cazul în care acestea sunt utilizate în conformitate cu destinaţia fondurilor, potrivit legislaţiei în vigoare.

45. În rândul 02013 se indică suma venitului obţinut în urma anulării penalităţilor şi amenzilor şi calificate ca surse de venit neimpozabile.

46. În rândul 02014 se indică veniturile obţinute în urma utilizării facilităţilor fiscale potrivit art.20 lit.z) din Codul fiscal.

47. În rândul 02015 se indică venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic în cazul în care formarea acesteia este o urmare a insolvabilităţii contribuabilului.

[Pct.47 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

48. În rândul 02016 se reflectă ajustarea venitului din reevaluarea mijloacelor fixe şi a altor active, conform prevederilor art.20 lit.z9) din Codul fiscal.

49. În rândul 02017 se reflectă ajustarea venitului rezultat din trecerea de la Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, conform prevederilor art.44 alin.(9) din Codul fiscal.

50. În rândul 02018 se reflectă dividendele primite de persoanele juridice rezidente de la alte persoane juridice rezidente (art.20 lit.z19) din Codul fiscal), inclusiv dividendele primite din care a fost reţinut impozit pe venit conform prevederilor art.901 alin.31) din Codul fiscal.

[Pct.50 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

51. În rândul 02019 se reflectă ajustarea altor venituri, pentru care legislaţia fiscală prevede alte reguli decât cele stabilite de Standardele Naţionale de Contabilitate sau Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

În cazul în care contribuabilul obţine venituri conform art.21 alin.(6) din Codul fiscal, acestea se vor ajusta prin completarea rândului 02019. În coloana 2 se va reflecta suma obţinută în urma tranzacţiilor economice cu fondatorii sau alte persoane interdependente efectuate la un preţ mai mic decât preţul de piaţă, iar în coloana 3 se va indica suma tranzacţiilor la preţul de piaţă.

[Pct.51 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

511. În rândul 02020 se reflectă ajustarea veniturilor conform prevederilor art.22623 alin.(1) din Codul fiscal.

[Pct.511 introdus prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.145 din 29.11.2024, în vigoare 05.12.2024]

52. Suma rândului 020 coloana 4 a anexei 1D este egală cu suma rândurilor 0201 – 02020 şi se transferă în rândul 020 din Declaraţie.

[Pct.52 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.145 din 29.11.2024, în vigoare 05.12.2024]

Completarea anexei 1.1D

Venitul din donarea activelor

53. Dacă se donează mijloace fixe care au fost folosite anterior în activitatea de întreprinzător, în coloana 2 se reflectă valoarea neamortizată în scopuri fiscale a acestor mijloace fixe iar în coloana 3 valoarea de piaţă la momentul donării (determinată în baza art.5 pct.26) din Codul fiscal). În cazul în care se donează alte active curente (mărfuri, produse, materiale), în coloana 2 se reflectă valoarea lor contabilă, iar în coloana 3 se reflectă preţul de piaţă al acestor active. În coloana 4 se va indica mărimea maximă dintre indicatorul reflectat în coloana 2 şi coloana 3. Suma coloanei 4 se reflectă în coloana 3 rândul 0207 din anexa 1D.

[Pct.53 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 1.2D

Rezultatul din operaţiunile legate de activele de capital

531. Anexa 1.2 D nu se completează începînd cu perioada fiscală de declarare 2020.

[Pct.531 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.5 din 10.01.2020, în vigoare 17.01.2020]

[Pct.54 abrogat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 2D

Ajustarea (majorarea/micşorarea) cheltuielilor conform prevederilor legislaţiei fiscale

55. În rândul 0301 se reflectă ajustarea cheltuielilor personale şi familiale raportată în contabilitatea financiară la cheltuielile perioadei de gestiune, dar care nu sunt permise spre deducere, conform prevederilor art.23 şi art.24 alin.(2) din Codul fiscal.

56. În rândul 0302 se reflectă suma cheltuielilor de delegaţii: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile constatate în limitele normelor stabilite de Guvern.

57. În rândul 0303 se reflectă ajustarea cheltuielilor de asigurare: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile permise la deducere, conform modului stabilit de legislaţie.

58. În rândul 0304 se reflectă suma cheltuielilor de reprezentanţă: în coloana 2 – suma cheltuielilor efective constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – suma cheltuielilor în limitele normelor stabilite de Guvern, care se determină în baza anexei 2.1D.

Indicatorul din rândul 03045 coloana 4 din anexa 2.1D se transferă în rândul 0304 coloana 2 din anexa 2D, iar Indicatorul din rândul 03045 coloana 4 anexa 2.1D – în rândul 0304 coloana 3 din anexa 2D.

[Pct.58 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

59. În rândul 0305 coloana 2 se indică pierderile suportate în cazul schimbului sau vânzării proprietăţii, îndeplinirii lucrărilor, prestării serviciilor între persoanele interdependente. Noţiunea de persoană interdependentă este specificată în art.5 pct.12) din Codul fiscal.

60. În rândul 0306 coloana 2 se reflectă suma cheltuielilor efectuate în folosul unui membru al familiei contribuabilului, al unei persoane cu funcţii de răspundere sau al unui conducător al agentului economic, al unui membru al societăţii sau al altei persoane interdependente, în cazul lipsei justificării acestei plăţi constatate în contabilitatea financiară.

61. În rândul 0307 coloana 2 se reflectă suma cheltuielilor suportate, dar care nu sunt achitate, în urma apariţiei obligaţiei faţă de o persoană interdependentă ce foloseşte contabilitatea de casă.

62. În rândul 0308 se reflectă suma cheltuielilor achitate, efectuate de către persoana ce foloseşte metoda calculelor, (contabilitatea de angajamente ) faţă de persoana interdependentă ce foloseşte contabilitatea de casă, care în perioadele fiscale precedente nu au fost permise spre deducere din cauza neachitării lor.

[Pct.62 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

63. În rândul 0309 coloana 2 se reflectă suma cheltuielilor legate de obţinerea venitului scutit de impozitare, constatate în evidenţa financiară pe parcursul perioadei fiscale (art.24 alin.(9) din Codul fiscal).

64. În rândul 03010 se reflectă ajustarea cheltuielilor legate de dobânzile calculate. În coloana 2 se reflectă cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile constatate în limitele stabilite de art.25 alin.(2) din Codul fiscal.

65. Rândul 03011 nu se completează.

[Pct.65 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

66. În rândul 03012 se reflectă suma amortizării mijloacelor fixe: în coloana 2 – suma constatată în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – suma calculată conform prevederilor stabilite de Guvern.

67. În rândul 03013 se reflectă suma cheltuielilor legate de investigaţii şi cercetări ştiinţifice (cu excepţia cheltuielilor respective aferente terenurilor sau altei proprietăţi supuse amortizării, precum şi cheltuielile legate de descoperirea sau precizarea locului de amplasare a resurselor naturale, determinării cantităţii şi calităţii lor): în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile recunoscute în scopuri fiscale.

68. În rândul 03014 coloana 2 se reflectă suma cheltuielilor aferente formării provizioanelor, iar în coloana 3 – 0, în conformitate cu art.31 alin.(2) din Codul fiscal nu sunt permise spre deducere cheltuielile ce ţin de formarea provizioanelor.

[Pct.68 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

69. În rândul 03015 se reflectă suma datoriilor compromise ce urmează a fi deduse: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile constatate în scopuri fiscale, conform art.31 alin.(1) din Codul fiscal.

70. În rândul 03016 coloana 3 se reflectă cheltuielile suportate de către contribuabil, legate de activitatea de întreprinzător, care pe parcursul anului fiscal au fost deduse din provizioanele create anterior, şi care nu au fost permise spre deducere, ajustate anterior prin rândul 03014 (art.31 alin.(2) din Codul fiscal).

[Pct.70 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

71. Rândul 03017 se completează numai de către instituţiile financiare. În coloana 2 se reflectă suma defalcărilor de reduceri pentru pierderi la active, angajamente condiţionale, constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 se reflectă suma defalcărilor de reduceri pentru pierderi la active, angajamente condiţionale, determinate conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (art.31 alin.(3) din Codul fiscal).

72. Rândul 03018 se completează de companiile de asigurări care indică suma cheltuielilor legate de formarea rezervelor: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, în coloana 3 – cheltuielile privind formarea rezervei, conform prevederilor art.50 alin.(3) din Codul fiscal.

73. În rândul 03019 coloana 2 se reflectă cheltuielile legate de achitarea penalităţilor, amenzilor şi altor sancţiuni aplicate pentru încălcarea actelor normative.

74. În rândul 03020 se reflectă pierderile din vânzarea mijloacelor fixe, inclusiv în cazul efectuării donaţiei, cu excepţia donaţiilor în scopuri filantropice şi de sponsorizare care se reflectă în rând 03037. În rând 03020 în coloana 2 se reflectă pierderile constatate în contabilitatea financiară iar în coloana 3 – pierderile constatate în scopuri fiscale.

[Pct.74 în redacţia Ordinului Ministerului Finanţelor nr.10 din 26.01.2024, în vigoare 01.02.2024]

[Pct.74 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

75. În rândul 03021 se reflectă coloana 2 se reflectă pierderile legate de ieşirea mijloacelor fixe în cazurile neindicate în rândul 03020, inclusiv în cazul ieşirii forţate a proprietăţii.

[Pct.75 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.10 din 26.01.2024, în vigoare 01.02.2024]

[Pct.75 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

76. În rândul 03022 se reflectă ajustarea cheltuielilor legate de amortizarea proprietăţii nemateriale: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile constatate conform art.28 din Codul fiscal.

77. În rândul 03023 se reflectă ajustarea cheltuielilor legate de extracţia resurselor naturale irecuperabile: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile constatate conform art.29 din Codul fiscal.

78. Rândul 03024 nu se completează.

[Pct.78 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

79. În rândul 03025 coloana 2 se reflectă suma contribuţiilor băneşti efectuate în scopuri filantropice şi de sponsorizare, conform datelor contabilităţii financiare.

80. În rândul 03026 coloana 2 se reflectă suma cheltuielilor neconfirmate documentar.

81. În rândul 03027 se reflectă ajustarea cheltuielilor viitoare pentru recultivarea terenurilor: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile constatate în baza prevederilor art.29 alin.(4) din Codul fiscal.

[Pct.81 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

82. În rândul 03028 se reflectă ajustarea cheltuielilor viitoare privind recuperarea pierderilor producţiei agricole în cazul atribuirii terenurilor prin Hotărâre de Guvern: în coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile constatate în conformitate cu art.29 alin.(5) din Codul fiscal.

83. În rândul 03029 se reflectă ajustarea cheltuielilor aferente plăţilor în folosul salariaţilor care nu se permit la deducere.

[Pct.83 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.10 din 26.01.2024, în vigoare 01.02.2024]

[Pct.83 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

84. În rândul 03030 se reflectă ajustarea cheltuielilor aferente titularilor patentelor de întreprinzător şi/sau în folosul persoanelor fizice ce desfăşoară activităţi independente conform cap. 102 Titlul II din Codul fiscal (art.24 alin.(11) din Codul fiscal).

[Pct.84 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

85. În rândul 03031 se reflectă ajustarea cheltuielilor aferente reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale. În coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile aferent reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor în conformitate cu art.24 alin.(13) din Codul fiscal.

86. În rândul 03032 coloana 2 se reflectă suma pierderilor rezultate din evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale la valoarea realizabilă netă în conformitate cu prevederile stabilite de Standardele Naţionale de Contabilitate sau Standardele Internaţionale de Raportare Financiară. În coloana 3 se indică cifra 0.

87. În rândul 03033 coloana 2 se reflectă suma pierderilor rezultate din evaluarea investiţiilor financiare curente la valoarea de piaţă în conformitate cu prevederile stabilite de Standardele Naţionale de Contabilitate sau Standardele Internaţionale de Raportare Financiară. În coloana 3 se indică cifra 0.

88. În rândul 03034 se reflectă ajustarea cheltuielilor legate de reparaţia mijloacelor fixe utilizate în baza contractului de locaţiune, arendă, leasing operaţional, concesiune. În coloana 2 se reflectă suma cheltuielilor constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 cheltuielile în mărimea lor efectivă, dar nu mai mult de limita stabilită la art.261 alin.(11) din Codul fiscal.

[Pct.88 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

89. În rândul 03035, se reflectă ajustarea cheltuielilor aferente proprietăţii la care se calculează amortizarea. Acest rând se completează doar în cazul în care suma cheltuielilor respective a influenţat rezultatul financiar.

90. În rândul 03036 se reflectă ajustarea cheltuielilor aferente formării provizioanelor aferente riscului de audit, de către societăţile de audit şi auditorii întreprinzători individuali, precum şi pentru prime de asigurare conform contractelor de asigurare de răspundere civilă profesională, încheiate potrivit legislaţiei în vigoare pentru asigurarea riscului de audit, conform prevederilor art.24 alin.(16) din Codul fiscal. În coloana 2 - cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 - cheltuielile determinate conform prevederilor art.24 alin.(16) din Codul fiscal.

[Pct.90 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

91. În rândul 03037 se reflectă suma contribuţiilor efectuate în scopuri filantropice şi de sponsorizare în formă nemonetară. În coloana 2 se reflectă valoarea contabilă a activelor transmise iar în coloana 3 – baza valorică a acestora determinată în scopuri fiscale. Dacă se donează mijloace fixe care au fost folosite anterior în activitatea de întreprinzător, în coloana 3 se reflectă valoarea neamortizată în scopuri fiscale a acestor mijloace fixe. În cazul în care se donează alte active curente, cu excepţia proprietăţii pentru care se calculează amortizarea (mărfuri, produse, materiale), în coloana 3 se va reflecta valoarea lor contabilă la momentul donaţiei. Urmează a fi completat şi rândul 0207 din anexa 1D.

[Pct.91 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

92. În rândul 03038 se reflectă suma contribuţiilor băneşti efectuate sub formă de donaţie, conform datelor contabilităţii financiare.

93. În rândul 03039 se reflectă suma cheltuielilor aferente eliminărilor supranormative de substanţe poluante în mediul înconjurător şi folosirea supralimită a resurselor naturale (art.24 alin.(12) din Codul fiscal).

94. În rândul 03040 se reflectă suma cheltuielilor aferente taxelor de aderare şi cotizaţiilor de membru destinate activităţii patronatelor, fundaţiilor şi altor asociaţii de reprezentare a activităţii de întreprinzător. În coloana 2 se reflectă suma cheltuielilor constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 cheltuielile în mărimea lor efectivă, dar nu mai mult de limita stabilită la art.24 alin.(15) din Codul fiscal.

[Pct.94 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

95. În rândul 03041 se reflectă ajustarea cheltuielilor din reevaluarea şi deprecierea mijloacelor fixe sau altor active, conform prevederilor art.24 alin.(18) din Codul fiscal.

[Pct.95 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

96. În rândul 03042 se reflectă ajustarea cheltuielilor pentru formarea provizioanelor de către organizaţiile de creditare nebancar. În coloana 2 – cheltuielile constatate în contabilitatea financiară, iar în coloana 3 – cheltuielile determinate conform prevederilor art.31 alin.(4) din Codul fiscal.

[Pct.96 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

97. Rîndul 03043 nu se completează.

[Pct.97 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

98. În col. 2 în rândul 03044 se reflectă ajustarea cheltuielilor rezultate din trecerea de la Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, iar în col.3 se indică 0 dat fiind faptul că conform prevederilor art.44 alin.(9) din Codul fiscal nu sunt permise la deducere.

[Pct.98 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

99. Rîndul 03045 nu se completează.

[Pct.99 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

100. În rândul 03046 se reflectă alte cheltuieli care nu sunt permise spre deducere la determinarea obligaţiei fiscale privind impozitul pe venit şi care nu sunt enumerate în poziţiile anterioare.

1001. În rândul 03047 se reflectă ajustarea cheltuielilor conform prevederilor art.22623 alin.(1) din Codul fiscal.

[Pct.1001 introdus prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.145 din 29.11.2024, în vigoare 05.12.2024]

101. Suma rândului 030 coloana 4 din anexa 2D este egală cu suma rândurilor 0301 – 03047 şi se transferă în rândul 030 din Declaraţie.

[Pct.101 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.145 din 29.11.2024, în vigoare 05.12.2024]

Completarea anexei 2.1D

Cheltuieli de reprezentanţă

102. Anexa 2.1D se completează cu scopul evaluării cheltuielilor de reprezentanţă care sunt permise la deducere în conformitate cu prevederile art.24 alin.(3) din Codul fiscal.

[Pct.102 modificat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1021. În coloana 3 din rândul 03043 se reflectă cota stabilită conform punctului 53 din Hotărârea Guvernului nr.693/2018. În coloana 4 se reflectă suma cheltuielilor de reprezentanţă permise spre deducere în limitele normelor stabilite de Guvern, care se determină prin produsul dintre indicatorul indicat în coloana 2 şi coeficientul indicat în coloana 3.

Rândurile 030431, 030432 şi 03044 din Anexa 2.1D nu se completează.

[Pct.1021 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

[Pct.1021 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.162 din 26.09.2018, în vigoare 01.10.2018]

1022. În rândul 03045 coloana 4 se reflectă suma efectivă a cheltuielilor de reprezentanţă suportate de către entitate, constatate în contabilitatea financiară. Indicatorul din rândul 03045 coloana 4 din anexa 2.1D se transferă în rândul 0304 coloana 2 din anexa 2D.

[Pct.1022 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1023. În rândul 03046 coloana 4 se va reflecta indicatorul din rândul 03045, dar nu mai mult decât indicatorul din rândul 03043. Indicatorul din rândul 03046 coloana 4 anexa 2.1D - în rândul 0304 coloana 3 din anexa 2D.

[Pct.1023 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 3D

Suma scutirilor

103. Anexa 3D se întocmeşte de către contribuabilii cu forma organizatorică cu statut de persoană fizică.

104. În coloana 1 se indică numărul curent.

105. În coloana 2 se indică codul fiscal aferent fondatorilor persoane fizice.

106. În coloana 3 se indică numele şi prenumele fondatorilor.

107. În coloana 4 se indică codul fiscal al persoanelor întreţinute.

108. În coloana 5 se indică codul fiscal al soţiei (soţului) în cazul în care fondatorul utilizează scutirea potrivit prevederilor art.34 alin.(2) din Codul fiscal.

[Pct.108 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

109. În coloana 6 se indică suma scutirii personale utilizate conform art.33 alin.(1) din Codul fiscal. Au dreptul la scutirea personală doar contribuabilii (persoane fizice rezidente) care au un venit anual impozabil mai mic de 360 000 de lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.901 din Codul fiscal.

[Pct.109 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

110. În coloana 7 se indică suma scutirii majore utilizate conform art.33 alin.(2) din Codul fiscal.

111. Începând cu perioada fiscală de raportare 2021 coloana 8 nu se completează.

[Pct.111 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

112. În coloana 9 se indică suma scutirii soţiei (soţului) utilizate conform art.34 alin.(2) din Codul fiscal.

113. În coloana 10 se indică suma scutirii pentru persoanele întreţinute, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi în urma unor afecţiuni congenitale, art.35 din Codul fiscal.

114. În coloana 11 se indică suma scutirii persoanelor întreţinute – persoane cu dizabilităţi în urma unor afecţiuni congenitale, conform art.35 din Codul fiscal.

115. În coloana 12 se indică suma totală a scutirilor care poate fi utilizată conform prevederilor Codului fiscal. Totodată, suma respectivă nu trebuie să depăşească rezultatul pozitiv al calculului (rândul 040 – rândul 050 – rândul 060). De asemenea, în cazul în care fondatorul contribuabilului cu forma organizatorică cu statut de persoană fizică a obţinut venit impozabil care urmează a fi declarat şi din care urmează a fi calculat impozitul pe venit aferent venitului respectiv, dar potrivit informaţiei la rândul 0701 din Declaraţie acesta nu a utilizat în întregime scutirile la care are dreptul potrivit prevederilor art.33– 35 din Codul fiscal, suma scutirii neutilizate poate fi folosită la determinarea obligaţiunii privind impozitul pe venit a persoanei fizice.

Completarea anexei 4D

Suma venitului scutit de impozitare

116. Anexa 4D se completează de către contribuabilii care beneficiază de facilităţi fiscale privind impozitul pe venit. Aceste facilităţi se acordă sub formă de scutire de impozitare a unei părţi a venitului sau a întregului venit (să nu depăşească indicatorul rândului 0901).

[Pct.116 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1161. La completarea coloanei 1 se indică codul corespunzător al facilităţii fiscale utilizate conform Nomenclatorului codurilor aferent facilităţilor fiscale la impozitul pe venit, aprobat prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1080 /2012.

[Pct.1161 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1162. În coloana 2 se indică numărul şi data legii care prevede facilitatea respectivă.

[Pct.1162 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1163. În coloana 3 se indică suma venitului scutit de impozit dar nu mai mult decât indicatorul din rândul 0901 al Declaraţiei. Totalul din coloana 3 se indică în rândul 0902 din Declaraţie.

[Pct.1163 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1164. În coloana 4 se reflectă suma facilităţilor fiscale acordate sub formă de scutire de impozit pe venitul reflectat în rândul 0902. Se determină conform calculului (coloana 3 × cota impozitului pe venit în modul general stabilit de legislaţia fiscală (12%)). Totalul din coloana 4 se indică în rândul 140 din Declaraţie.

Exemplu de completare a anexei 4D:

Instituţia de învăţământ obţine venit impozabil în mărime de 60000 lei, dintre care: 10000 lei venit obţinut din desfăşurarea procesului de învăţământ conform Codului educaţiei, şi 50000 lei venit din desfăşurarea altor activităţi, diferite de procesul de învăţămînt.

La finele perioadei fiscale instituţia de învăţământ va completa anexa 4D în modul următor:

În tabelul principal al Declaraţiei se va reflecta în felul următor:

- în rândul 0901 din declaraţie va fi indicată suma de 60000 lei (venit impozabil pînă la aplicarea facilităţilor);

- În rândul 0902 – 10000 lei;

- În rândul 140 - 1200 lei.

[Pct.1164 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 5D

Suma impozitului pe venit

calculat de contribuabilii cu statut de persoană fizică

117. Anexa 5D nu se completează.

[Pct.117 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 6D

Suma facilităţilor fiscale acordate  din suma calculată a impozitului pe venit

118. Anexa 6D se completează de către contribuabilii care beneficiază de facilităţi fiscale în cazul în care facilitatea se acordă nemijlocit din suma calculată a impozitului pe venit.

[Pct.118 în redacţia Ordinului Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1181. În coloana 1 se indică codul corespunzător al facilităţii fiscale utilizate conform Nomenclatorului codurilor aferent facilităţilor fiscale la impozitul pe venit, aprobat prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1080 /2012.

[Pct.1181 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1182. În coloana 2 – numărul şi data legii care prevede facilitatea respectivă.

[Pct.1182 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1183. În coloana 3 – suma impozitului pe venit de la care se determină facilitatea fiscală.

[Pct.1183 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1184. În coloana 4 se indică % facilităţii fiscale ce se acordă din impozitul pe venit (cota care nu se achită la buget) care se determină ca diferenţa dintre 100% şi % care se percepe la buget conform prevederii legii.

[Pct.1184 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

1185. În coloana 5 se indică suma impozitului pe venit care nu este achitată bugetului, se determină prin calculul (col.3 x col.4). Totalul coloana 5 se indică în rîndul 130 din Declaraţie.

Exemplu de completare a anexei 6D:

Rezidentul unei zone economice libere beneficiază de facilitatea prevăzută la art.49 lit.b) din Codul fiscal, care prevede că venitul de la activitatea în ZEL, cu excepţia celei stabilite la lit.a) art.49 CF, se percepe în proporţie de 75% din cota stabilită în RM.

Venitul impozabil aferent activităţii în ZEL obţinut de contribuabil constituie 100000 lei, impozitul pe venit în modul general stabilit de legislaţia fiscală (conform art.15 lit.b) din Codul fiscal - 12%) constituie 12000 lei (100000 x 12%).

La completarea anexei 6D contribuabilul va reflecta în modul următor:

Ţinând cont de faptul că conform prevederii legale impozitul se percepe în proporţie de 75% atunci celelalte 25% (100 – 75) reprezintă facilitatea care se reflectă în coloana 4.

Suma din coloana 5 (3 000 lei) se va indica în rîndul 130 din tabela principală a Declaraţiei.

[Pct.1185 introdus prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 7D

Impozitul pe venit achitat în străinătate

Anexa 7D este completată de către contribuabil în cazul în care pe parcursul perioadei fiscale a obţinut venit din surse aflate în afara Republicii Moldova şi trebuie să determine suma trecerii în cont a impozitului pe venit achitat în străinătate, în conformitate cu prevederile art.82 din Codul fiscal.

119. În rândul 16011 se indică codul ţării de unde a provenit venitul.

120. În rândul 16012 se indică suma venitului obţinut în străinătate.

121. În rândul 16013 se indică suma cheltuielilor legate de obţinerea venitului în străinătate.

122. În rândul 16014 se indică suma venitului impozabil aferent activităţii în străinătate (rândurile 16012– 16013).

123. În rândul 16015 se indică suma venitului impozabil (rândul 090 din Declaraţie).

124. În rândul 16016 se indică cota venitului impozabil aferent activităţii din străinătate în suma totală a venitului impozabil (rândul 16014 : rândul 16015 x 100)%.

125. În rândul 16017 se indică suma impozitului pe venit (rândul 150 din Declaraţie).

126. În rândul 16018 se indică suma impozitului pe venit achitat în străinătate.

127. În rândul 16019 se indică suma impozitului pe venit calculat conform cotelor stabilite în Codul fiscal (rândul 16016 x rândul 16017 : 100).

128. În rândul 16020 se indică suma impozitului pe venit care urmează a fi trecută în cont, care se determină ca suma minimă indicată în rândurile 16018 şi 16019. Se reflectă în rândul 1601 din Declaraţie

[Pct.128 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 8D

Suma impozitului pe venit care urmează a fi achitată în rate

 în perioada următoare perioadei de gestiune

129. În anexa 8D se reflectă suma impozitului pe venit care urmează a fi achitată în rate în perioada fiscală următoare celei, pentru care se prezintă Declaraţia, în baza metodelor stabilite la art.84 din Codul fiscal.

1) Prima metodă constă în prognozarea impozitului ce urmează a fi achitat în rate în perioada fiscală următoare celei pentru care se prezintă Declaraţia, ţinând cont de suma prognozată drept impozit ce urmează a fi plătit, pentru anul respectiv.

2) Iar cea de a doua metodă constă în prognozarea impozitului ce urmează a fi achitat în rate în perioada fiscală următoare celei, pentru care se prezintă Declaraţia, care constă în suma impozitul ce urma să fie plătit, în anul precedent (anul pentru care se prezintă Declaraţia).

[Pct.129 completat prin Ordinul Min.Fin. nr.99 din 25.10.2023, în vigoare 14.11.2023]

Completarea anexei 9D

Informaţia cu privire la contribuabil întreprinzător individual

130. Anexa 9D se întocmeşte de către întreprinzătorii individuali, în scopul repartizării obligaţiilor fiscale privind impozitul pe venit între fondatorii respectivi.

131. În coloanele 2 şi 3 se reflectă datele generale aferente persoanelor fizice – fondatori.

132. În coloana 4 se indică suma scutirilor acordate fondatorilor întreprinzătorului individual (rândul 0701 din Declaraţie), care în total nu trebuie să depăşească rezultatul pozitiv al calculului: rândul 040 – rândul 050 – rândul 060 din Declaraţie.

133. În coloanele 5– 7 la poziţia "Total" se reflectă indicatorii respectivi din rândurile 090, 120 şi 130 din Declaraţie, indicatorii fiind repartizaţi pe fiecare fondator egal.

134. În coloana 8 se reflectă indicatorul, care se determină prin înmulţirea indicatorului din coloana 5 la % facilităţii care se acordă din impozitul pe venit.

135. Indicatorul din coloana 9 se determină prin diferenţa dintre indicatorul reflectat la coloana 5 şi indicatorul reflectat la coloana 8.

136. Indicatorii din coloanele 9 şi 10 se utilizează de către fondatori la completarea Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, în cazul în care aceştia obţin venit impozabil şi sunt obligaţi să prezinte Declaraţia respectivă în baza art.83 alin.(2) din Codul fiscal.

Completarea anexei 10D

Impozitul pe venit repartizat pe subdiviziuni

137. Anexa 10D se întocmeşte de către contribuabilii care au filiale şi/sau subdiviziuni în afara unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul central.

138. La declararea şi evaluarea impozitului pe venit de către contribuabili urmează a se ţine cont de prevederile art.84 din Codul fiscal conform căruia repartizarea impozitului pe venit aferent fiecărei subdiviziuni se efectuează:

proporţional numărului mediu scriptic de salariaţi ai filialei şi/sau subdiviziunii pentru perioada precedentă; ori

proporţional venitului obţinut de filială şi/sau subdiviziune, conform datelor din contabilitatea financiară a acesteia pe perioada precedentă.

139. Anexa 10D se completează doar în cazurile completării rândului 170 din Declaraţie. Totalul coloanei 4 din anexa 10D trebuie să coincidă cu indicatorul reflectat în rândul 170 "Suma impozitului pe venit pasibil reflectării în SIA "Contul curent al contribuabilului"" din Declaraţie.

140. În cazul în care contribuabilul a constatat pierderi fiscale, completând rândul 100 "Suma pierderilor fiscale" din Declaraţie, nu apare necesitatea de a completa anexa 10D.

Totodată, în cazul în care contribuabilul pe parcursul perioadei fiscale deschide o subdiviziune, şi repartizarea impozitului se efectuează proporţional numărului mediu scriptic de salariaţi ai filialei şi/sau subdiviziunii pentru perioada precedentă, la completarea anexei 10D pentru subdiviziunea respectivă în rândul 4 se va indica zero, deoarece indicatorul de la care este necesar a calcula repartizarea impozitului pe venit lipseşte. De asemenea, în cazul în care contribuabilul pe parcursul perioadei fiscale lichidează o subdiviziune, acesta va indica la codul subdiviziunii respective suma impozitului pe venit aferent trimestrelor în care subdiviziunea a activat pe parcurs. Pentru trimestrul în care este lichidată subdiviziunea nu se va calcula impozitul pe venit şi respectiv nu se va transfera suma impozitului la bugetul unităţii administrativ-teritoriale respective.