Ordin nr.176 din 29.09.2017 cu privire la aprobarea normei de metrologie legală NML 3-08:2017 "Contoare de apă. Procedura de verificare metrologică"
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII
O R D I N
cu privire la aprobarea normei de metrologie
legală NML 3-08:2017 "Contoare de apă.
Procedura de verificare metrologică"
nr. 176 din 29.09.2017
(în vigoare 01.12.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 428 art. 2150 din 01.12.2017
* * *
În temeiul art.5 alin.(3), art.6 alin.(3), art.13 alin.(3) din Legea metrologiei nr.19 din 4 martie 2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.100-105, art.190), pentru asigurarea uniformităţii, legalităţii şi exactităţii măsurărilor în domeniile de interes public pe teritoriul Republicii Moldova,
ORDON:
1. Se aprobă norma de metrologie legală NML 3-08:2017 "Contoare de apă. Procedura de verificare metrologică", conform Anexei nr.1 la prezentul ordin.
2. Se abrogă:
1) Ordinul Ministerului Economiei nr.191 din 6 decembrie 2011 cu privire la legalizarea documentelor normative în domeniul mărimi de debit (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.227-232, art.2029);
2) Documentele normative, aprobate prin Hotărârea nr.815-M din 24.10.2000 a Departamentului Supraveghere Tehnică, Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova, conform Anexei nr.2 la prezentul ordin.
3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se plasează pe pagina web a Ministerului Economiei.
4. Se pune în sarcina Institutului Naţional de Metrologie plasarea pe pagina web a prezentului ordin şi publicarea acestuia în revista de specialitate "Metrologie".
| VICEPRIM-MINISTRU, | |
| MINISTRUL ECONOMIEI | |
| ŞI INFRASTRUCTURII | Octavian CALMÎC |
| Nr.176. Chişinău, 29 septembrie 2017. | |
Anexa nr.1
la Ordinul Ministerului Economiei
şi Infrastructurii nr.176 din 29.09.2017
NORMĂ DE METROLOGIE LEGALĂ NML 3-08:2017
"Contoare de apă. Procedura de verificare metrologică"
I. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE
1. Prezenta normă de metrologie legală (NML) stabileşte procedura de verificare metrologică iniţială, periodică şi după reparare a contoarelor de apă rece şi caldă (în continuare – contoare de apă), care corespund cerinţelor SM SR EN 14154-1+A1:2010, SM 213-1:2000, în condiţiile Hotărîrii Guvernului nr.1042 din 13 septembrie 2016 "Cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal". Se supun verificării metrologice contoarele de apă care au fost aprobate ca model în conformitate cu documentele normative în domeniul metrologiei legale aplicabile şi cele care au fost introduse pe piaţă şi/sau date în folosinţă în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.408 din 16 iunie 2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziţie pe piaţă a mijloacelor de măsurare.
II. REFERINŢE
Legea metrologiei nr.19 din 4 martie 2016;
RGML 12:2013 "Sistemul naţional de metrologie. Verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare legală. Organizarea şi modul de efectuare", aprobat prin Ordinul Ministerului Economiei nr.226 din 31 decembrie 2013;
SM SR Ghid ISO/CEI 99:2012 "Vocabular internaţional de metrologie. Concepte fundamentale şi generale şi termeni asociaţi (VIM)", aprobat prin Hotărârea Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie nr.823-ST din 12 martie 2012;
SM SR EN 61010-1:2013 "Reguli de securitate pentru echipamente electrice de măsurare, de control şi de laborator. Partea 1: Cerinţe generale", aprobat prin Hotărârea Institutului Naţional de Standardizare nr.59 din 1august 2013;
SM SR EN 14154-1+A1:2010 "Contoare de apă. Partea 1: Condiţii generale", aprobat prin Hotărârea Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie nr.469-ST din 27 decembrie 2010;
SM SR EN 14154-3+A1:2010 "Contoare de apă. Partea 3: Metode şi echipamente de încercare", aprobat prin Hotărârea Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie nr.469-ST din 27 decembrie 2010;
SM 213-1:2000 (SR ISO 4064-1:1996) "Măsurarea debitului de apă în conducte închise. Contoare de apă rece potabilă. Partea 1.Condiţii tehnice", aprobat prin Hotărârea Departamentului Standardizare şi Metrologie nr.808-ST din 12 octombrie 2000;
SM 213-2:2000 (SR ISO 4064-2:1996) "Măsurarea debitului de apă în conducte închise. Contoare de apă rece potabilă. Partea 2. Condiţii de instalare", aprobat prin Hotărârea Departamentului Standardizare şi Metrologie nr.808-ST din 12 octombrie 2000;
SM 213-3:2000 (SR ISO 4064-3:1996) "Măsurarea debitului de apă în conducte închise. Contoare de apă rece potabilă. Partea 3. Metode şi instalaţii de încercare", aprobat prin Hotărârea Departamentului Standardizare şi Metrologie nr.808-ST din 12 octombrie 2000.
III. TERMINOLOGIE
2. Pentru a interpreta corect prezenta normă de metrologie legală se aplică termenii conform Legii metrologiei nr.19 din 4 martie 2016, VIM, SM SR EN 14154-1+A1:2010, SM 213-1:2000.
IV. CARACTERISTICI TEHNICE ŞI METROLOGICE
3. Prezenta normă de metrologie legală se aplică la contoarele de apă cu caracteristicile tehnice şi metrologice conform SM SR EN 14154-1+A1:2010, SM 213-1:2000. Erorile maximal admisibile sunt prezentate în Tabelul 1.
|
Tabelul 1 |
|
| Caracteristica | Valoarea |
| Diametrul nominal (Dn) |
de la 15 pînă la 200 mm |
| Eroarea maximă admisibilă pentru debitele cuprinse în intervalul (în conformitate SM SR EN 14154-1+A1:2010 ): | |
| • de la Q1 pînă la Q2 (exclusiv) | ± 5 % pentru apă cu oricare temperatură |
| • de la debitul de tranziţie Q2 (inclusiv)
pînă la debitul de suprasarcină Q4 (inclusiv) |
± 2 % pentru apă cu temperatura ≤ 30 °C
± 3 % pentru apă cu temperatura > 30 °C |
| Erorile maximale admisibile pentru contoarele de apă cu clase metrologice A, B , C şi D pentru intervalele de debit (SM 213-1:2000): | |
| • de la Qmin pînă la Qt (exclusiv) |
± 5 % |
| • de la Qt (inclusiv) pînă la Qmax |
± 2 % |
V. OPERAŢII DE VERIFICARE METROLOGICĂ
4. Volumul şi consecutivitatea efectuării operaţiilor în cadrul verificărilor metrologice iniţiale, periodice şi după reparare trebuie să corespundă Tabelului 2.
|
Tabelul 2 |
|||||
| Denumirea operaţiei | Numărul punctului prezentei NML |
Modalităţi de control metrologic legal | |||
| Încercări metrologice în scopul aprobării de model |
Verificarea metrologică | ||||
| iniţială | periodică | după reparaţie |
|||
| Verificarea aspectului exterior | 16 | - | da | da | da |
| Verificarea etanşeităţii | 19 | - | da | da | da |
| Determinarea erorii relative | 20-22 | - | da | da | da |
[Pct.4 modificat prin Ordinul Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.386 din 02.08.2018, în vigoare 17.10.2018]
5. Verificarea metrologică a contoarelor de apă se efectuează de către laboratoarele acreditate şi desemnate conform Legii metrologiei nr.19 din 4 martie 2016 pentru domeniul respectiv, în cadrul Sistemului Naţional de Metrologie.
6. În cazul obţinerii rezultatului nesatisfăcător în timpul efectuării uneia din operaţii, verificarea metrologică se întrerupe şi rezultatul verificării se consideră negativ.
7. Perioada de verificare metrologică – în conformitate cu prevederile Listei Oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal.
VI. MIJLOACELE ŞI ECHIPAMENTELE AUXILIARE
DE VERIFICARE METROLOGICĂ
8. La efectuarea verificării metrologice a contoarelor de apă se utilizează instalaţii etalon pentru verificarea contoarelor de apă. Instalaţiile etalon trebuie să respecte cerinţele stipulate în SM SR EN 14154-3+A1:2010, SM 213-3:2000. Instalaţiile trebuie să deţină următoarele componente:
1) Dispozitiv de alimentare cu apă (rezervor la presiune atmosferică, rezervor sub presiune, pompă etc.);
2) Dispozitiv de referinţă etalon (rezervor volumetric etalon, sistem de cîntărire, contoare de referinţă etc.);
3) Conducte;
4) Mijloace de măsurare a presiunii apei;
5) Mijloace de măsurare a temperaturii apei.
9. Instalaţia trebuie să respecte cerinţele documentelor normative specificate la pct.8, inclusiv:
1) Debitul în timpul efectuării măsurărilor nu trebuie să varieze mai mult decît cu:
± 2,5 % - între debitele Q1 şi Q2 (exclusiv);
± 5 % - între debitele Q2 (inclusiv) şi Q4.
2) Presiunea nu trebuie să varieze mai mult decît cu:
± 5 % - între debitele Q1 şi Q2 (exclusiv);
± 10 % - între debitele Q2 (inclusiv) şi Q4.
Pentru clasele metrologice A, B, C şi D trebuie să fie respectate condiţiile:
1) Debitul nu trebuie să varieze mai mult decît cu:
± 2,5 % - între debitele Qmin şi Qt (exclusiv),
± 5 % - între debitele Qt (inclusiv) şi Qmax;
2) Presiunea nu trebuie să varieze mai mult decît cu:
± 5 % - între debitele Qmin şi Qt (exclusiv);
± 10 % - între debitele Qt (inclusiv) şi Qmax.
Incertitudinea extinsă a instalaţiei (a volumului real) nu trebuie să depăşească 1/5 din eroarea maximă admisibilă a contorului de apă supus verificării.
De asemenea laboratorul care efectuează verificarea metrologică a contoarelor de apă trebuie să fie dotat cu dispozitiv pentru măsurarea condiţiilor de mediu şi manometru pentru determinarea presiunii în contor.
VII. CERINŢE PRIVIND CALIFICAREA VERIFICATORLOR
10. La executarea lucrărilor de verificare metrologică a contoarelor de apă se admit persoane competente în domeniul dat, care corespund cerinţelor de calificare stabilite în RGML 01:2016 "Desemnarea în cadrul Sistemului Naţional de Metrologie".
VIII. CONDIŢII PRIVIND SECURITATEA
11. La executarea verificărilor metrologice se vor respecta cerinţele stipulate în:
1) SM SR EN 61010-1:2013;
2) Instrucţiunea de exploatare a instalaţiilor etalon pentru verificarea contoarelor de apă;
3) Instrucţiunea de lucru privind modul de exploatare a instalaţiilor etalon pentru verificarea contoarelor de apă în conformitate cu cerinţele tehnicii securităţii din laborator.
IX. CONDIŢIILE DE VERIFICARE METROLOGICĂ
12. Contoarele de apă trebuie să corespundă cerinţelor cu privire la caracteristicile tehnice şi metrologice, conform SM SR EN 14154-1+A1:2010 sau SM 213-1:2000.
13. Pentru efectuarea verificării metrologice ale contoarelor de apă trebuie să fie menţinute următoarele condiţii:
1) Condiţiile mediului ambiant:
a) Temperatura mediului ambiant – de la 15°C pînă la 25°C;
b) Presiunea atmosferică – de la 86 kPa pînă la 106 kPa (de la 0,86 bar pînă la 1,06 bar);
c) Umiditatea relativă – de la 45 % pînă la 75 %.
2) Condiţiile termice a fluidului utilizat la verificare:
a) Temperatura de lucru a apei la verificarea contoarelor trebuie să fie:
- pentru contoarele de apă verificate conform SM 213: 20 ± 5°C;
- pentru contoarele de apă cu clasa de temperatură T30 şi T50: orice temperatură cuprinsă între 0,1°C şi 30°C;
- pentru contoarele de apă cu clasa de temperatură T70 - T180: orice temperatură cuprinsă între 0,1°C şi 30°C şi 50 ± 5°C;
- pentru contoarele de apă cu clasa de temperatură combinată T30/70 - T30/180: 50 ± 5°C.
b) În timpul verificării variaţia absolută a temperaturii apei nu trebuie să depăşească 5°C.
X. PREGĂTIREA PENTRU EFECTUAREA VERIFICĂRII METROLOGICE
14. Înainte de a monta contorul pe instalaţie trebuie respectată direcţia de curgere a jetului de apă, indicată pe contor.
15. Contorul trebuie să fie pregătit pentru verificare, să fie curăţat de impurităţi, să fie integru.
XI. EFECTUAREA VERIFICĂRII METROLOGICE
16. Examinarea aspectului exterior se efectuează vizual. La verificarea iniţială, periodică şi după reparare contorul de apă trebuie să satisfacă următoarelor condiţii obligatorii:
1) Contorul trebuie să fie integru;
2) Indicaţiile mecanismului de afişare trebuie să fie lizibile şi uşor citabile;
3) Mecanismul de afişare a datelor trebuie să fie integru, fără deteriorări mecanice;
4) Carcasa contorului trebuie să fie fără deteriorări (defecţiuni) mecanice;
5) Marcarea contorului:
a) pentru contoarele care corespund cerinţelor SM SR EN 14154-1+A1:2010 şi au fost plasate pe piaţă în conformitate cu acest standard – trebuie să corespundă pct.6 al acestui standard.
b) pentru contoarele care corespund cerinţelor SM 213-1 şi au fost plasate pe piaţă în conformitate cu acest standard - trebuie să corespundă pct.4.11 al acestui standard.
17. Contorul se montează orizontal pe linia de verificare ţinând cont de direcţia de curgere a jetului de apă indicat pe contorul de apă.
18. Purjarea aerului prin intermediul unei pompe de vacuum sau prin examinare vizuală pînă nu se observă bule de aer în apa ce se scurge după contorul de apă.
19. Verificarea etanşeităţii. La verificarea iniţială în contor se creează o presiune egală cu 1,6xPMA (presiunea maximal admisibilă, indicată pe contor) timp de 1 minut, se verifică dacă nu sunt scurgeri de apă vizibile pe întreaga suprafaţă a contorului sau scurgeri, pierderi de presiuni pe linia de montare a acestuia.
La verificarea periodică şi după reparare în contor se creează o presiune egală cu 1xPMA timp de 1 minut, se verifică dacă nu sunt scurgeri de apă vizibile pe întreaga suprafaţă a contorului sau scurgeri, pierderi de presiuni pe linia de montare a acestuia.
[Pct.19 în redacţia Ordinului Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.386 din 02.08.2018, în vigoare 17.10.2018]
20. Contoarele trebuie să fie verificate la cel puţin 3 debite.
1) Pentru contoarele care corespund cerinţelor SM SR EN 14154-1+A1:2010 şi au fost plasate pe piaţă în conformitate cu acest standard, valorile debitelor pentru verificare se determină în conformitate cu acest standard şi sunt următoarele:
a) între Q1 şi 1,1Q1;
b) între Q2 şi 1,1Q2;
c) între 0,9Q3 şi Q3.
2) Pentru contoarele care corespund cerinţelor SM 213-1:2000 şi au fost plasate pe piaţă în conformitate cu acest standard, valorile debitelor pentru verificare se determină în conformitate cu acest standard şi sunt următoarele: Qmin, Qt şi Qn.
3) Pentru fiecare debit se efectuează cel puţin o măsurare, datele obţinute se înscriu în procesul verbal.
XII. PRELUCRAREA REZULTATELOR MĂSURĂRILOR
21. Eroarea relativă se calculează după formula de calcul:
| Vi - Va | |||
| ε = | –––––– | x 100% | (1) |
| Va |
în care
Vi – volumul indicat de contorul de apă:
Va – volumul setat (citit de pe etalon).
22. Eroarea relativă a contorului supus verificării metrologice nu trebuie să depăşească limitele tolerate ale erorii relative indicate în Tabelul 1.
XIII. ÎNTOCMIREA REZULTATELOR
23. După efectuarea verificării se întocmeşte proces verbal care conţine cel puţin următoarea informaţie:
1) Solicitantul;
2) Tipul contorului de apă;
3) Nr.de fabricaţie;
4) Data efectuării verificării metrologice;
5) Denumirea etalonului, tip, nr.de fabricaţie;
6) Data ultimei etalonări a acestuia;
7) Diametrul nominal ale contorului de apă;
8) Clasa de precizie;
9) Debitele la care s-a efectuat verificarea metrologică;
10) Raportul dintre debite conform SM SR EN 14154-1+A1:2010;
11) Condiţiile de mediu;
12) Rezultatele verificării metrologice (aspect exterior, etanşeitate, erori admisibile, erorile de măsurare a contoarelor în dependenţă de debit);
13) Numele verificatorului şi semnătura.
24. Dacă în baza rezultatelor verificării metrologice iniţiale, periodice sau după reparare, contorul de apă este recunoscut ca utilizabil, pe el se aplică marcajul de verificare metrologică, în conformitate cu schema de sigilare a contorului respectiv şi se eliberează un buletin de verificare metrologică (în conformitate cu RGML 12:2013) .
25. Dacă în baza rezultatelor verificării metrologice iniţiale, periodice sau după reparare mijlocul de măsurare legal este recunoscut ca inutilizabil, se eliberează un buletin de inutilizabilitate (în conformitate cu RGML 12:2013).
Anexa nr.2
la Ordinul Ministerului Economiei
şi Infrastructuri nr.176 din 29.09.2017
| Nr. d/o |
Indicativul documentului naţional |
Titlul documentului |
| 1. | МИ 1759-87 | Fluxul de apă pe râuri şi canale. Metoda de efectuare a măsurărilor prin metoda "viteză–suprafaţă" |
| 2. | МИ 515-84 | Instrucţiuni metodice. Instalaţii de verificare metrologică cu apă rece pentru contoare de apă de tip СТВ. Procedura de verificare metrologică |
| 3. | МИ 1845-88 | Consumul de apă. Procedura de măsurare |
| 4. | МИ 514-84 | Instrucţiuni metodice. Instalaţii pentru verificarea metrologică a contoarelor de apă de tip ВСКМ. Procedura de verificarea metrologică |
| 5. | МИ 539-84 | Instrucţiuni metodice. Instalaţia "proliv" pentru verificarea contoarelor MCKM DN20, 25 mm în locurile de funcţionarea acestora. Procedura de verificarea metrologică |