Ordin nr.191 din 06.12.2011 cu privire la legalizarea documentelor normative în domeniul mărimi de debit
MINISTERUL ECONOMIEI
O R D I N
cu privire la legalizarea documentelor normative
în domeniul mărimi de debit
nr. 191 din 06.12.2011
(în vigoare 23.12.2011)
Monitorul Oficial nr.227-232 art.2029 din 23.12.2011
* * *
Abrogat: 01.12.2017
Ordinul Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.176 din 29.09.2017
Întru asigurarea uniformităţii, legalităţii şi exactităţii măsurărilor în domeniile de interes public şi siguranţei populaţiei, protejarea persoanelor împotriva efectelor nocive ale măsurărilor incorecte sau false, executării prevederilor art.3 a Legii metrologiei nr.647-XIII din 17.11.1995 (MO ediţie specială din 15.04.2008), luînd în consideraţie funcţiile Ministerului Economiei de reglementare a activităţii de metrologie la nivel naţional în calitate de Autoritate Centrală de Metrologi) art.2 alin.(1) al legii menţionate, precum şi în scopul armonizării cadrului normativ naţional în domeniul metrologie la aquis-ul european,
ORDON:
1. Pînă la elaborarea reglementărilor de metrologie legală, la introducerea pe piaţă sau punerea în funcţiune a contoarelor de apă, testările metrologice în scopul aprobării de model şi a verificării metrologice iniţiale a contoarelor de apă se efectuează în conformitate cu următoarele documente:
- SM SR EN 14154-1+A1:2010 "Contoare de apă. Partea 1: Condiţii generale"
- SM SR EN 14154-2+A1:2010 "Contoare de apă. Partea 2: Instalare şi condiţii generale"
- SM SR EN 14154-3+A1:2010 "Contoare de apă. Partea 3: Metode şi echipamente de încercare".
2. Verificările metrologice periodice a contoarelor de apă aflate în exploatare se efectuează în conformitate cu următoarele standarde:
- SM 213-1:2000 (SR ISO 4064-1:1996) "Măsurarea debitului de apă în conducte închise. Contoare de apă rece potabilă. Partea 1. Condiţii tehnice"
- SM 213-2:2000 (SR ISO 4064-2:1996) "Măsurarea debitului de apă în conducte închise. Contoare de apă rece potabilă. Partea 2. Condiţii de instalare".
- SM 213-3:2000 (SR ISO 4064-3:1996) "Măsurarea debitului de apă în conducte închise. Contoare de apă rece potabilă. Partea 3. Metode şi instalaţii de încercare".
3. Se pune în sarcina Direcţiei Metrologie din cadrul Ministerului Economiei prezentarea prezentului ordin spre plasare pe site-ul Ministerului Economiei şi spre publicare în ediţia specială a "Buletinului de standardizare" şi Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina viceministrului Octavian Calmîc.
5. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPRIM-MINISTRU, | |
| MINISTRUL ECONOMIEI | Valeriu LAZĂR |
Chişinău, 6 decembrie 2011. |
|
| Nr.191. |