BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.184 din 14.12.2023 cu privire la aprobarea Programului de facilităţi şi scutiri la achitarea taxelor pentru serviciile aeroportuare

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
14.12.2023

MINISTERUL INFRASTRUCTURII
ŞI DEZVOLTĂRII REGIONALE

O R D I N

cu privire la aprobarea Programului de facilităţi şi scutiri

la achitarea taxelor pentru serviciile aeroportuare

nr. 184  din  14.12.2023

 (în vigoare 14.12.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 477-479a art. 1189a din 14.12.2023

* * *

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei al RM

nr.1868 din 14 decembrie 2023

Ministru ______ Veronica MIHAILOV-MORARU

În temeiul punctului 2 al Hotărârii de Guvern nr.476/2016 cu privire la aprobarea Metodologiei privind baza de calcul şi aprobare a taxelor pentru serviciile aeroportuare şi de navigaţie aeriană (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.114 - 122, art.543),

ORDON:

1. Se aprobă Programul de facilităţi şi scutiri la achitarea taxelor pentru serviciile aeroportuare (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina secretarului de stat responsabil de domeniul transporturilor.

3. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Ordinul ministrului infrastructurii

şi dezvoltării regionale

nr.184 din 14.12.2023

Program de facilităţi şi scutiri

la achitarea tarifelor pentru serviciile aeroportuare

Aeroportul Internaţional Chişinău (în continuare - AIC), în scopul realizării misiunii sale în prestarea unor servicii publice de calitate, îşi propune să dezvolte traficul din şi spre AIC, pentru a oferi curse şi servicii noi, dezvoltând în acelaşi timp performanţa şi asigurarea profitabilităţii acestuia.

Programul de facilităţi şi scutiri pentru transportatorii aerieni este stabilit în cadrul serviciilor publice, tarifelor şi costurilor pentru serviciile AIC, având drept scop creşterea traficului pe Aeroport. Toate companiile aeriene, ce operează zboruri regulate din/pe AIC sunt egal eligibile pentru a beneficia de avantajele acestui program de facilităţi.

Facilităţile şi scutirile la achitarea taxelor pentru serviciile aeroportuare sunt oferite companiilor aeriene, fără niciun angajament de exclusivitate, cu respectarea principiilor echităţii, transparenţei şi nediscriminării, şi sunt bazate pe criteriile şi calculele de alocare definite de AIC şi ca parte a politicii de dezvoltare a serviciilor publice aeroportuare, având următoarele obiective:

- Creşterea traficului de pasageri: scutirile bazate pe volum au fost concepute pentru a încuraja o creştere pe termen lung a fluxului de pasageri deserviţi a tuturor companiilor aeriene, reprezintă o recompensă progresivă pentru rezultatele obţinute şi un instrument de motivare pentru creşterea în continuare pentru companiile aeriene, care operează servicii aeriene regulate către/de pe AIC.

- Dezvoltarea destinaţiilor noi: dezvoltarea destinaţiilor noi stimulează creşterea traficului de pasageri şi are un impact pozitiv asupra dezvoltării AIC.

- Atragerea noilor companii aeriene: scutirile pentru companiile aeriene noi au fost concepute pentru a încuraja companiile aeriene de a opera zboruri spre AIC.

1. Condiţiile generale ale politicii de stimulare

1) Programul de facilităţi şi scutiri bazat pe volum a fost elaborat pentru companiile aeriene care oferă transport aerian internaţional regulat de pasageri în anul calendaristic curent. Facilităţile şi scutirile bazate pe volum se acordă transportatorilor aerieni de către AIC cu reflectarea lor direct în factură;

2) Facilităţile şi scutirile pentru dezvoltarea destinaţiilor noi vor fi oferite cu condiţia ca zborurile să fi fost operate fără întreruperi şi anulări consecutive de cel mult o săptămână, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a situaţiilor excepţionale;

3) Destinaţii noi semnifică oricare zbor de pasageri transportaţi pe cale aeriană în unul din aeroporturi, zboruri regulate către care nu există în prezent şi nu au fost operate pe parcursul unui an întreg din AIC de nicio companie aeriană. Destinaţia îşi menţine statutul de destinaţie nouă timp de 3 luni de la primul zbor efectuat;

4) Companii aeriene noi presupune orice operator aerian certificat, care efectuează transport aerian comercial de pasageri pe curse regulate, nu mai rar de o dată pe săptămână şi care nu a operat zboruri comerciale de pasageri pe curse regulate pe AIC în ultimul sezon Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene (în continuare - AITA);

5) Pentru a beneficia de facilităţi şi scutirile pentru dezvoltarea destinaţiilor noi, companiile aeriene vor prezenta informaţia pentru Programul de facilităţi şi scutiri înainte de începerea zborurilor din/spre AIC, prin transmiterea unui mesaj scris la adresele de email: sbordisp@airport.md şi marketing@airport.md , cu următorul conţinut: originea şi destinaţia rutei, tip aeronavă, capacitatea, zilele şi ora de operare, perioada de operare AITA, autorizaţia de operare de la Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova;

6) Dacă apar modificări majore în programul de zbor, compania aeriană trebuie să trimită o nouă cerere cu rectificări;

7) Pentru a beneficia de facilităţi şi scutiri pentru creşterea traficului de pasageri, nu este nevoie de solicitare scrisă. Scutirile vor fi aplicate direct în factură, în luna în care a fost înregistrată creşterea, comparativ cu rezultatele anului calendaristic precedent. Perioada pentru comparaţie va începe de la 1 ianuarie a fiecărui an, după data aprobării Programului de facilităţi şi scutiri;

8) În cazul în care compania aeriană va fi eligibilă pentru mai multe scutiri pentru aceeaşi taxa, se va aplica scutirea cu valoare mai mare;

9) AIC îşi rezervă dreptul de a revoca scutiri în cazul în care compania aeriană nu respectă cerinţele prealabile, subiect pentru calificări relevante a scutirilor pentru întreaga perioadă de valabilitate a politicii de stimulare;

10) Pentru a beneficia de scutiri, compania aeriană este de acord să nu încalce Programul de facilităţi şi scutiri actual (sau orice alt acord încheiat cu AIC), nici o altă prevedere sau reglementare legală, orice instrucţiuni sau reguli de operare a aeroportului;

11) În cazul în care compania aeriană încalcă condiţiile de plată, adică întârzie plata tarifelor pentru serviciile aeroportuare, AIC poate suspenda acordarea facilităţilor şi scutirilor, fără notificare prealabilă, în cazul în care operatorul aerian nu achită prompt conturile înaintate şi datoria curentă a acestuia faţă de entitatea de administrare a aeroportului depăşeşte plata medie lunară. Excepţie reprezintă cazul de achitare a datoriilor în conformitate cu acordul de reeşalonare a datoriei încheiate între părţi;

12) Facilităţile şi scutirile prevăzute de program, nu pot depăşi 50% din suma totală indicată în facturile înaintate operatorilor aerieni în conformitate cu tarifele aeroportuare stabilite;

13) Condiţiile Programului pot fi modificate sau Programul poate fi anulat integral, până la expirarea termenelor stabilite în Program.

[Pct.1 modificat prin Ordinul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale nr.155 din 21.10.2024, în vigoare 01.11.2024]

2. Creşterea traficului de pasageri

1) Facilităţile şi scutirile pentru creşterea traficului de pasageri se oferă companiilor aeriene care au operat zboruri regulate de pasageri din/spre AIC pe parcursul unui an calendaristic.

2) Scutirea va fi aplicată pentru cuantumul de pasageri cu care compania aeriană a contribuit la creşterea traficului, după cum urmează:

3) Suma totală a scutirii oferită la taxa de pasageri în cadrul acestei scheme de stimulare este calculată din diferenţa numărului de pasageri transportaţi la plecare, plătitori ai taxei pentru pasageri (în volum deplin) în timpul anului calendaristic curent finalizat (Y0) şi a anului calendaristic anterior (Y-1), transportaţi pe cursele regulate operate din/spre AIC de compania aeriană în cursul anului calendaristic curent şi scutirea procentuală rezultată din taxa completă pentru taxa de pasageri prezentată mai sus.

Incentive = (PAXcarrier Y0 – PAXcarrier X−1) × % Discount × Charge

4) Suma totală a scutirii oferită la Taxa de aterizare în cadrul acestei scheme de stimulare este calculată din diferenţa MTOW (masa maximă certificată a aeronavei la decolare) la plecare, plătitori ai taxei de aterizare (în volum deplin) în timpul anului calendaristic curent finalizat (Y0) şi a anului calendaristic anterior (Y-1), înregistrat pe cursele regulate operate din/spre AIC de compania aeriană în cursul anului calendaristic curent şi scutirea procentuală rezultată din taxa completă pentru taxa de aterizare prezentat mai sus.

Incentive = (MTOWcarrier Y0 – MTOWcarrier X−1) × % Discount × Charge

5) Companiile aeriene pot beneficia de o scutire din taxa pentru parcare dacă aeronavele vor ocupa parcări, conform contractului semnat, după cum urmează:

3. Dezvoltarea destinaţiilor noi

1) Orice companie aeriană care lansează zboruri planificate nu mai rar de o dată pe săptămână, pe o destinaţie nouă, care nu a fost operată spre/din AIC pe parcursul a unui an, este eligibilă pentru a aplica la prezentul Program de facilităţi şi scutiri;

2) Oferta de scutire:

a) Începând cu data lansării, zborurile către noua destinaţie trebuie să fie operate de compania aeriană cel puţin o dată pe săptămână pe tot parcursul anului;

b) Ca parte a programului de facilităţi pentru dezvoltarea destinaţiilor noi, companiilor aeriene li se oferă următorul suport marketing:

- Participarea şi sprijinul AIC la inaugurarea primului zbor pe AIC;

- Oferirea spaţiului publicitar în zona de check-in pentru o perioadă de 3 luni (macheta tipărită va fi furnizată de compania aeriană);

- Suport în comunicarea cu publicul: comunicat de presă comun, postare despre lansare pe platformele sociale AIC.

[Pct.3 modificat prin Ordinul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale nr.155 din 21.10.2024, în vigoare 01.11.2024]

4. Atragerea companiilor noi

1) Companiile aeriene noi, care beneficiază în prezent de scutiri, vor beneficia şi în continuare de aceste scutiri pentru o perioadă de până la 31 decembrie 2026, după cum urmează:

2) Companiile aeriene noi, care urmează să iniţieze operaţiuni aeriene, vor beneficia de scutirile prevăzute în subpunctul 1) din pct.4 pentru o perioadă de până la 31 decembrie 2026.

3) În cazul preluării sau transferului rutelor aeriene între o companie aeriană nouă şi o companie care operează deja pe AIC aceleaşi rute şi fac parte din acelaşi grup sau este afiliată acestei companii conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova, acest fapt nu este conform cu condiţiile prezentului Program privind atragerea companiilor noi. În acest caz, compania aeriană nouă nu va beneficia de scutirile pentru atragerea companiilor noi pentru rutele preluate/transferate, dar va beneficia de aceste scutiri doar pentru destinaţiile suplimentare, faţă de cele operate în ultimele 12 luni de pe AIC de către compania aeriană care opera anterior aceste rute.

4) Companiile aeriene care, beneficiază de scutirile prevăzute în subpunctul 1) din punctul 4, nu vor beneficia şi de alte scutiri prevăzute de Program.

[Pct.4 în redacţia Ordinului Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale nr.155 din 21.10.2024, în vigoare 01.11.2024]

5. Dezvoltarea destinaţiilor către şi dinspre Uniunea Europeană (UE)

sau Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (UK) pentru

companiile care au bază operaţională pe AIC

1) Companiile aeriene pot beneficia de scutiri la taxele de pasageri şi aterizare pentru destinaţiile UE sau UK, dacă întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

a) Efectuează zboruri regulate operate pe destinaţiile UE sau UK, cu o frecvenţă de cel puţin 1 zbor pe săptămână;

b) Zborurile efectuate vor fi începute şi finisate pe AIC (ex. RMO-YYY-RMO);

c) Compania aeriană deţine bază operaţională şi staţionează permanent cel puţin 50 zile pe lună (cu 2 sau mai multe aeronave) pe AIC.

2) Companiile, care întrunesc toate condiţiile din subpunctul 1), vor beneficia de următoarele scutiri:

3) Scutirile se acordă lunar cu condiţia întrunirii în luna precedentă a tuturor condiţiilor stabilite la subpunctul 1) din punctul 5.

4) Companiile aeriene, care beneficiază de scutirile prevăzute în subpunctul 2) din punctul 5, nu vor beneficia de alte scutiri conform prezentului Program.

[Pct.5 introdus prin Ordinul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale nr.155 din 21.10.2024, în vigoare 01.11.2024]