Ordin nr.2 din 22.01.2002 cu privire la aprobarea modelului Legitimaţiei de serviciu a inspectorului de muncă
MINISTERUL MUNCII PROTECŢIEI
SOCIALE ŞI FAMILIEI
O R D I N
cu privire la aprobarea modelului Legitimaţiei
de serviciu a inspectorului de muncă
nr. 2 din 22.01.2002
(în vigoare 28.03.2003)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59 art.78 din 28.03.2003
* * *
Abrogat: 12.04.2021
Ordinul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale nr.159 din 01.03.2021
Abrogat: 07.10.2005
Hotărîrea Guvernului nr.1030 din 03.10.2005
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.597 din 21.10.2009 privind unele măsuri de executare a Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 (pct.1 - se transferă Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei competenţele ce ţin de domeniile dezvoltării resurselor umane, demografiei, muncii, politicii salariale şi migraţiei forţei de muncă, precum şi cele ce ţin de recepţionarea şi distribuirea ajutoarelor umanitare, exercitate anterior de Ministerul Economiei şi Comerţului şi, respectiv, de Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare)
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.357 din 23.04.2005 privind măsurile de reorganizare a unor ministere şi autorităţi administrative centrale ale Republicii Moldova (pct.1 - se reorganizează Ministerul Economiei, prin fuziune cu Departamentul Comerţului şi Departamentul Privatizării şi preluînd funcţiile ce ţin de domeniul muncii, în urma divizării Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în Ministerul Economiei şi Comerţului)
Avînd în vedere:
Legea privind Inspecţia Muncii;
Regulamentul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.127 din 16 februarie 2001 şi modificat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.527 din 26 iunie 2001, emit următorul
ORDIN
Se aprobă modelul Legitimaţiei de serviciu a inspectorului de muncă (conform anexei).
| MINISTRUL MUNCII | |
| ŞI PROTECŢIEI SOCIALE | Valerian REVENCO |
Chişinău, 22 ianuarie 2002. |
|
| Nr.2. |
Anexă
la Ordinul Ministerului
Muncii şi Protecţiei Sociale
nr.2 din 22.01.2002
Descrierea modelului
Legitimaţiei de serviciu a inspectorului de muncă
Legitimaţia de serviciu a inspectorului de muncă (în continuare Legitimaţia) reprezintă o fişă cu dimensiunile 100x75 mm care are avers şi revers.
Fundalul aversului Legitimaţiei este împărţit în trei segmente după cum urmează:
primul segment reprezintă un triunghi dreptunghic, străbătut de linii oblice de culoare roşie. Acesta este amplasat în colţul din stînga de sus astfel încît ipotenuza lui să fie paralelă cu diagonala Legitimaţiei dusă din colţul din stînga de jos spre colţul din dreapta de sus;
al doilea segment reprezintă un triunghi dreptunghic, străbătut de linii oblice de culoare albastră. Acesta este amplasat în colţul din dreapta de jos astfel încît ipotenuza lui să fie paralelă cu diagonala Legitimaţiei dusă din colţul din stînga de jos spre colţul din dreapta de sus;
al treilea segment reprezintă o panglică tricoloră cu lăţimea de 24 mm amplasată astfel încît axa longitudinală a acesteia să se suprapună pe diagonala Legitimaţiei dusă din colţul din stînga de jos spre colţul din dreapta de sus. Culorile au următoarea succesiune:
albastru acoperă partea de asupra a panglicii;
galben acoperă partea de mijloc a panglicii;
roşu acoperă partea de jos a panglicii.
Pe fundalul aversului Legitimaţiei este imprimată imaginea Stemei de Stat cu dimensiunile de 30x35 mm. Imaginea este imprimată pe panglica tricoloră cu deplasare spre colţul din dreapta de sus.
Fundalul reversului este identic cu fundalul aversului cu excepţia amplasării imaginii Stemei de Stat, care pe fundalul reversului este imprimată la intersecţia diagonalelor Legitimaţiei.
Pe avers sînt făcute înscrisuri după cum urmează:
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova
INSPECŢIA MUNCII
LEGITIMAŢIA NR. ___
NUMELE şi PRENUMELE deţinătorului
Funcţia deţinătorului
Valabilă pînă la __________
Pe avers, spre colţul din stînga de jos este rezervat loc pentru fotografia cu dimensiunile 30x40 mm a deţinătorului.
Pe revers este înscris extras din Regulamentul Inspecţiei Muncii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1481 din 27 decembrie 2001, cu următorul conţinut:
"Inspectorul de muncă în exerciţiul funcţiunii, la prezentarea legitimaţiei de serviciu, este în drept:
să pătrundă liber, în timpul orelor de lucru, fără informarea prealabilă a patronului, la locurile de muncă şi în încăperile de serviciu şi de producţie;
să solicite şi să primească de la patron toate înscrisurile, registrele şi documentele a căror ţinere este prevăzută de actele legislative şi alte acte normative referitoare la muncă, pentru a le verifica, copia sau scoate extrase a unor părţi separate;
să efectueze controale sau cercetări necesare pentru a se asigura că actele legislative şi alte acte normative referitoare la muncă sînt respectate;
să pună întrebări patronului şi salariaţilor, să ia de la aceştia declaraţii şi alte informaţii, în limita competenţei lui, singur sau în prezenţa martorilor;
să ceară remedierea imediată sau într-un timp limitat a abaterilor constatate de la actele legislative şi alte acte normative referitoare la muncă;
să ceară afişarea instrucţiunilor prevăzute de actele legislative şi alte acte normative referitoare la muncă;
să constate faptele care constituie contravenţii administrative în domeniul muncii."
Imaginea în alb-negru a Modelului Legitimaţiei de serviciu
a inspectorului de muncă
| REVERS | |
| AVERS |