Ordin nr.2323 din 29.12.2025 privind modificarea Regulamentului cu privire la examenele naţionale de absolvire a gimnaziului, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, culturii şi cercetării nr.48/2018
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
O R D I N
privind modificarea Regulamentului cu privire la examenele naţionale
de absolvire a gimnaziului, aprobat prin Ordinul ministrului
educaţiei, culturii şi cercetării nr.48/2018
nr. 2323 din 29.12.2025
(în vigoare 16.01.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 48-50 art. 42a din 16.01.2026
* * *
În temeiul art.29 alin.(6) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634), cu modificările ulterioare,
ORDON:
1. Regulamentul cu privire la examenele naţionale de absolvire a gimnaziului, aprobat prin Ordinul nr.48/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.68-76, art.326), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) pe tot parcursul textului Regulamentului şi al anexelor nr.7 şi 9, cuvintele "Comisia Şcolară de Examene", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Centrul de examene" la forma gramaticală corespunzătoare;
2) pe tot parcursul textului Regulamentului şi al anexelor nr.1, 2, 4 – 7 şi 10, cuvântul "candidat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "elev" la forma gramaticală corespunzătoare;
3) la punctul 3, textul "fiecare instituţie de învăţământ unde există elevi ai acestui nivel de învăţământ" se substituie cu textul "Centre de examene constituite prin decizia Comisiei Raionale/Municipale de Examene";
4) punctul 15, litera j) se abrogă;
5) punctul 18 se abrogă;
6) punctul 19, litera b) textul "Comisiile Republicane de Evaluare/Examinare a Contestaţiilor" se exclude;
7) punctul 19, litera c) se abrogă;
8) punctul 19, litera e) va avea următorul cuprins: "întocmeşte, un raport, conform modelului aprobat de Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare şi prezintă o copie a acestui raport preşedintelui Centrului de Examene, Comisiei Raionale/Municipale de Examene şi Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare în termen de două zile";
9) punctele 21 litera e), 26 litera c), 99, 121, 128 şi în Anexa nr.7 cuvintele "instituţiile de învăţământ" se substituie, în toate cazurile, cu cuvintele "Centrele de examene";
10) punctul 21 litera g) se completează cu cuvintele "a preşedinţilor şi secretarilor Centrelor de examene";
11) Punctul 21 se completează cu literele l) şi m) cu următorul cuprins:
"l) asigură constituirea şi gestionează baza de date privind datele elevilor care participă la susţinerea examenelor naţionale de absolvire a gimnaziului; este responsabilă de asigurarea, în baza de date, a securităţii şi corectitudinii informaţiei privind rezultatele examenelor";
"m) transmite informaţia privind rezultatele examenelor naţionale de absolvire a gimnaziului la instituţia care este responsabilă pentru tiparul centralizat al actelor de studii.";
12) punctele 23 şi 26 litera b) cuvintele "instituţiile de învăţământ din subordine" se substituie cu cuvintele "Centrele de examene";
13) se completează cu punctul 251 cu următorul cuprins: "251 Deciziile Comisiei Raionale/Municipale de Examene se consemnează în procese-verbale şi se pun în aplicare prin ordinul şefului organului local de specialitate în domeniul învăţământului;
14) punctul 26 se completează cu litera a1) cu următorul cuprins "a1) instituie Centrele de Examene în baza deciziei Comisiei Raionale/Municipale de Examene;
15) punctul 26 litera b1) va avea următorul cuprins "desemnează preşedinţii şi secretarii Centrelor de examene; Nu poate fi desemnat în calitate de preşedinte, secretar persoana care are persoane înrudite (copil, frate/soră, nepot/nepoată) printre elevii care susţin examenele în Centrul de examene";
16) punctul 26 litera c) textul "cumnat/cumnată, ginere/noră" se exclude;
17) punctul 26 litera h) cuvintele "instituţie de învăţământ" se substituie cu cuvintele "Centru de examene";
18) punctul 26 litera k) va avea următorul cuprins: "asigură furnizarea datelor, în conformitate cu prevederile sistemului informaţional, despre elevii la examenele naţionale de absolvire a gimnaziului şi expedierea acestor date, în termenele stabilite, către Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare, fiind responsabilă pentru corectitudinea informaţiei expediate";
19) punctul 26 litera l2) se completează cu textul "cu excepţia Comisiei Municipale de Examene Chişinău";
20) punctul 26 litera m) textul "din instituţiile de învăţământ şi de la Comisiile Republicane de Evaluare" se exclude;
21) punctul 27 litera d) subpunctul 1) cuvintele "instituţiile cu candidaţi respectivi" se substituie cu cuvintele "Centrele de examene";
22) punctul 27 litera d) subpunctul 2) se completează cu cuvintele "şi secretarilor" după cuvântul "preşedinţilor";
23) punctul 27 litera d) subpunctul 3) textul "ale cadrelor didactice din raion/municipiu, care vor realiza asistenţa în sălile de examen" se exclude după cuvântul "nominale"; cuvintele "instituţie de învăţământ" se substituie cu cuvintele "Centru de examene";
24) punctul 27 litera h) abrevierea "SAPD" se exclude şi se substituie cu cuvintele "sistemului informaţional";
25) punctul 27 litera l) textul "Preşedintelui Comisiei Şcolare de Examene" se substituie cu textul "directorului instituţiei de învăţământ";
26) punctul 27 se completează cu litera m) cu următorul cuprins "m) asigurarea transportării, în condiţii de securitate, a elevilor din alte localităţi către Centrele de examene în zilele în care se desfăşoară probele de examen.";
27) punctul 271 se completează cu textul "pentru monitorizarea organizării şi desfăşurării probelor de examen în" după cuvântul "reprezentanţi"; textul "pe lângă Comisia Şcolară de Examene" se substituie cu cuvintele "Centrul de examene";
28) punctul 272 litera c) se abrogă;
29) punctul 272 se completează cu litera e) cu următorul cuprins "e) întocmeşte, un raport, conform modelului aprobat de Comisia Raională/Municipală de Examene şi prezintă o copie a acestui raport preşedintelui Centrului de examene şi Comisiei Raionale/Municipale de Examene după desfăşurarea examenului.";
30) se introduce după punctul 272 litera e), secţiunea 42 cu următorul cuprins:
Directorul instituţiei de învăţământ
"273. Atribuţiile directorului instituţiei de învăţământ sunt:
a) aduce, contra semnătură, la cunoştinţa cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor prevederile prezentului regulament, explică tuturor persoanelor implicate modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale de absolvire a gimnaziului;
b) asigură înscrierea, elevilor la susţinerea examenelor naţionale de absolvire a gimnaziului în conformitate cu prevederile prezentului regulament;
c) preîntâmpină, sub orice pretext, formă, modalitate, acumulările de bani pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale de absolvire a gimnaziului;
d) predă, în variantă imprimată, documentată cu ştampila instituţiei de învăţământ, lista nominală a elevilor la examenele naţionale de absolvire a gimnaziului la Centrul de examene;
e) predă Preşedintelui Centrului de examene câte o copie, documentată cu ştampila şi semnătura directorului instituţiei de învăţământ, a diplomelor de gradul I, II şi III ce confirmă performanţele elevilor la olimpiadele republicane/internaţionale pe disciplinele şcolare;
f) acordă suport Comisiei Raionale/Municipale de Examene la transportarea în condiţii de securitate a elevilor la Centrul de examene.
274 Directorul instituţiei de învăţământ primeşte, sub semnătură, de la Preşedintele Centrului de examene:
1) extrasul din procesul-verbal al rezultatelor examenelor, documentat prin ştampila Centrului de examene şi semnătura Preşedintelui Centrului de examene;
2) testele scrise ale elevilor (originalul), maculatoarele şi o copie a borderourilor de notare pentru fiecare disciplină de examen, transmiţându-le, ulterior, prin proces-verbal, în arhiva instituţiei.
275 Directorul instituţiei de învăţământ semnează actele de studii (Certificatul de studii gimnaziale) şi aplică pe ele ştampila instituţiei de învăţământ.
276 Directorul instituţiei de învăţământ eliberează, sub semnătură, absolvenţilor instituţiei respective, care au promovat examenele naţionale de absolvire a gimnaziului în sesiunea curentă, certificatele de studii gimnaziale.
277 Directorul instituţiei de învăţământ sesizează, imediat, Preşedintele Comisiei Raionale/ Municipale de Examene despre eventualele erori comise la perfectarea actelor de studii.
278 Directorul instituţiei de învăţământ eliberează, sub semnătură, absolvenţilor de gimnaziu care nu au promovat examenele naţionale de absolvire a gimnaziului, dar care au realizat cursul gimnazial, un certificat academic privind situaţia şcolară încheiată pentru ciclul gimnazial, documentat prin ştampila instituţiei şi semnătura directorului."
31) punctul 28 va avea următorul cuprins "Pentru fiecare Centru de examene se desemnează:
a) Preşedinte – director/director adjunct al instituţiei de învăţământ, desemnat prin ordinul şefului organului local de specialitate în domeniul învăţământului. Nu poate fi desemnat în calitate de preşedinte al Centrului de examene persoana care are persoană înrudită (copil, frate/soră, nepot/nepoată) printre elevii care susţin examenele naţionale de absolvire a gimnaziului în centrul respectiv;
b) Secretar (1 secretar la fiecare 100 de elevi) – de regulă, cadru didactic cu abilităţi de operare pe calculator. Nu poate fi desemnat în calitate de secretar al Centrului de examene persoana care are persoană înrudită (copil, frate/soră, nepot/nepoată) printre elevii care susţin examenele naţionale de absolvire a gimnaziului în centrul respectiv;
c) Asistenţi – cadre didactice, desemnate de către Preşedintele Centrului de examene. Nu poate fi desemnat în calitate de asistent în Centrul de examene persoana care are persoană înrudită (copil, frate/soră, nepot/nepoată) printre elevii care susţin examenele naţionale de absolvire a gimnaziului în centrul respectiv."
32) Se completează cu punctul 281 cu următorul cuprins "Preşedintele, secretarul/ secretarii, asistenţii, lucrătorul medical se prezintă la Centrul de examene în intervalul orar 730 – 800, având cu ei buletinele de identitate. În zilele în care se desfăşoară, examenele preşedintele, secretarul/ secretarii, asistenţii, lucrătorul medical poartă ecusoane pe care este scris numele, prenumele, funcţia în cadrul examenului.";
33) punctul 29 se abrogă;
34) punctul 30 litera b) va avea următorul cuprins "b) este responsabil de organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale de absolvire a gimnaziului în centrul dat";
35) punctul 30 litera c) cuvântul "fax" se exclude;
36) punctul 30 litera e) cuvintele "pe instituţie" se exclud după cuvântul "gimnaziului" şi se substituie cu cuvintele "în centrul dat";
37) punctul 30 litera m) cuvintele "instituţiei de învăţământ" se exclud după cuvântul "sediul" şi se substituie cu cuvântul "centrului";
38) punctul 30 litera w) şi x) se abrogă;
39) punctul 31 litera b) cuvintele "pe instituţie" se exclud după cuvântul "gimnaziului" şi se substituie cu textul "în Centrul de examene";
40) punctul 31 litera d) se completează cu textul "cu excepţia Comisiei Municipale de Examene Chişinău";
41) punctul 31 litera j) va avea următorul cuprins: "transmite, printr-un proces-verbal, în arhiva instituţiei de învăţământ toate documentele referitoare la examenele de absolvire, iar instituţiilor de învăţământ de unde provin elevii – testele scrise (originalul), maculatoarele, o copie a borderourilor de notare pentru fiecare disciplină de examen şi un extras din procesul-verbal al sesiunii de examene";
42) punctul 38 cuvintele "Raional/Municipal" după cuvântul "Centrului" se substituie cu cuvântul "Republican";
43) punctele 43 litera a), 43 litera a1), 66 subpunctul 1) litera e), 66 subpunctul 3) litera f) cuvintele "cumnat/cumnată, ginere/noră" se exclud;
44) punctul 44 litera b) se completează cu cuvintele "le-au promovat şi au obţinut certificat" după cuvântul "evaluării";
45) punctele 45), 585, 586 cuvintele "Raional/Municipal" după cuvântul "Centrul" se substituie cu cuvântul "Republican";
46) punctul 46) cuvintele "Raionale/Municipale de Examene" după cuvântul "Comisiei" se substituie cu cuvintele "Republicane de Evaluare";
47) punctul 48 litera k) textul "scrie, în borderoul de notare, numele şi prenumele elevilor" se substituie cu textul "verifică, în borderoul de notare, prezenţa numelui şi prenumelui şi a notei "10" (zece) pentru elevii";
48) punctul 48 litera l) textul "Copiile borderourilor de notare, baremului de corectare şi schemei de convertire a punctajelor în note se păstrează în arhiva Centrului Raional/ Municipal de Evaluare şi în cea a organului local de specialitate în domeniul învăţământului" se exclude;
49) punctul 48 litera n) textul "acordă notele, conform schemei de convertire a punctelor în note, completează şi semnează borderourile de notare conform Anexei nr.5 la prezentul regulament" se exclude şi se substituie cu textul "decodifică, după scanarea şi înmagazinarea punctajelor, testele scrise, verifică toate datele incluse şi semnează borderourile de notare";
50) punctul 54 cuvintele "Raionale/Municipale de Examene" după cuvântul "Comisiei" se substituie cu cuvintele "Republicane de Examinare a Contestaţiilor";
51) punctul 582 cuvintele "Raionale/Municipale" după cuvântul "Comisiei" se substituie cu cuvântul "Naţionale";
52) punctul 72 cuvintele "instituţiile de învăţământ" după cuvântul "toate" se substituie cu cuvintele "Centrele de examene";
53) punctul 78 cuvintele "Comisiile Şcolare de Examene" se substituie cu cuvintele "preşedinţii Centrelor de examene";
54) punctul 91 cuvintele "subiectelor examenelor" se substituie cu cuvintele "materialelor de examene" şi se completează cu textul "inclusiv, până la publicarea lor pe pagina web oficială a Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare" înainte de cuvintele "este interzisă";
55) punctul 92 se completează cu textul "(certificat de naştere, buletin de identitate, cartea de identitate, buletin provizoriu, paşaport pentru cetăţenii Republicii Moldova)" după cuvintele "în baza actului de identitate"; cifra "15" se substituie cu cifra "30";
56) se completează cu punctul 921) care va avea următorul cuprins:
"921 Elevii care deţin certificat de naştere prezintă la Centrul de examene o copie autentificată a actului de identitate pe care este lipită fotografia elevului, de asemenea autentificată cu ştampila instituţiei de învăţământ de unde provin.";
57) punctul 112 se exclude textul "iar pe test datele personale solicitate pe pagina de titlu";
58) punctul 124 cuvintele "instituţia de învăţământ" se exclud după cuvintele "înregistrate la" şi se substituie cu cuvintele "Centrul de examene";
59) punctul 129 se abrogă;
60) punctul 151 va avea următorul cuprins:
"151. Comunicarea rezultatelor finale pentru toţi elevii se face la instituţia de unde provine elevul, după încheierea tuturor examenelor naţionale de absolvire şi după transmiterea tuturor testelor scrise verificate de la Centrul de examene la instituţia de învăţământ din care provin elevii.";
61) se completează cu punctul 1511) care va avea următorul cuprins:
"1511 Secretarul Centrului de examene întocmeşte procesul-verbal al sesiunii de examene. Procesul-verbal este semnat de către Preşedintele şi Secretarul Centrului de examene.";
62) se completează cu punctul 1512) care va avea următorul cuprins:
"1512 Un extras din procesul-verbal este transmis în instituţia de învăţământ din care provin elevii.";
63) se completează cu punctul 1513) care va avea următorul cuprins:
"1513 Absolvenţilor care au promovat examenele naţionale de absolvire a gimnaziului li se eliberează actul de studii (Certificatul de studii gimnaziale).";
64) se completează cu punctul 1514) care va avea următorul cuprins:
"1514 În certificatul de studii gimnaziale sunt indicate notele de la probele de examen şi nota medie generală a examenelor naţionale de absolvire a gimnaziului.";
65) se completează cu punctul 1515) care va avea următorul cuprins:
"1515 Certificatul de studii gimnaziale este însoţit de o anexă, în care sunt înscrise toate disciplinele din Planul-cadru de învăţământ pentru gimnaziu.";
66) se completează cu punctul 1516) care va avea următorul cuprins:
"1516 Directorul instituţiei de învăţământ consemnează absolvirea în Registrul de evidenţă, păstrare şi eliberare a actelor de studii.";
67) se completează cu punctul 1517) care va avea următorul cuprins:
"1517 Pentru elevii care au susţinut examenele în regim de externat, certificatul de studii gimnaziale şi anexa la acesta este eliberată de instituţia desemnată ca centru de susţinere a diferenţelor de programă.";
68) punctul 152 se abrogă;
69) punctul 159 va avea următorul cuprins:
"159. Testele scrise ale elevilor se păstrează în instituţia de învăţământ timp de 3 ani, cu transmiterea lor ulterioară în arhiva instituţiei. Maculatoarele se păstrează 1 an.";
70) se completează cu punctul 1591) care va avea următorul cuprins:
"1591 Borderourile de notare, schema de convertire a punctelor în note se păstrează în decurs de 3 ani, iar procesele-verbale – 5 ani în arhiva Centrului de examene."
71) Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRU | Dan PERCIUN |
| Nr.2323. Chişinău, 29 decembrie 2025. | |