BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.238 din 26.11.2002 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la formarea şi utilizarea mijloacelor extrabugetare ale Inspecţiei de Stat în Construcţii

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
26.11.2002

MINISTERUL MEDIULUI

O R D I N

cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire

la formarea şi utilizarea mijloacelor extrabugetare

ale Inspecţiei de Stat în Construcţii

nr. 238  din  26.11.2002

 (în vigoare 11.03.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39 art.58 din 11.03.2003

* * *

Abrogat: 07.10.2005

Hotărîrea Guvernului nr.1030 din 03.10.2005

Notă: Vezi Legea nr.21-XVIII din 18.09.2009 pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (structura Guvernului în redacţie nouă - Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale devine Ministerul Mediului)

Notă: Vezi Legea nr.26-XV din 13.02.2004 privind modificarea şi completarea articolului 24 al Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (art.II - Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului se reorganizează prin separare în Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi Departamentul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului)

Întru îndeplinirea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.360 din 25.06.1996, pct.4 "Cu privire la controlul de stat al calităţii în construcţii",

ORDON:

1. A aproba Regulamentul cu privire la formarea şi utilizarea mijloacelor extrabugetare ale Inspecţiei de Stat în Construcţii.

2. Inspecţia de Stat în Construcţii în activitatea de prestări servicii să ia drept călăuză prevederile prezentului Regulament.

REGULAMENT

cu privire la formarea şi utilizarea mijloacelor

extrabugetare ale Inspecţiei de Stat în Construcţii

I. NOŢIUNI GENERALE

1. Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu pct.4 al Hotărîrii Guvernului nr.441 din 11 aprilie 2002 (Monitorul Oficial nr.53, 2002, art.529), prevederile Regulamentului cu privire la mijloacele extrabugetare ale instituţiilor publice, aprobat prin ordinul Ministrului Finanţelor nr.43 din 11 aprilie 2001 (Monitorul Oficial nr.52-54, 2001, art.149), şi stabileşte modul de constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor extrabugetare ale Inspecţiei de Stat în Construcţii, obţinute de la prestarea serviciilor contra plată, Hotărîrii Guvernului nr.360 din 25 iunie 1996.

2. Prestarea serviciilor contra plată se efectuează în baza contractelor cu întreprinderile şi organizaţiile de stat şi cele private, cu încasarea mijloacelor băneşti prin intermediul instituţiilor bancare care le deservesc, iar pentru persoanele particulare prin intermediul băncilor de economii, la contul extrabugetar al Inspecţiei deschis în Trezoreria Chişinău.

3. Devizul de venituri şi cheltuieli ale mijloacelor extrabugetare se întocmeşte de către Inspecţia de Stat în Construcţii concomitent cu devizul de cheltuieli al bugetului de stat pe anul viitor după formele stabilite de Ministerul Finanţelor, şi se aprobă de Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi Ministerul Finanţelor.

II. SURSELE DE FORMARE

4. Mijloacele extrabugetare ale Inspecţiei de Stat în Construcţii se formează din sumele încasate de la activităţi care nu ţin de funcţiile de bază ale Inspecţiei. Serviciile prestate contra plată în domeniul construcţiilor sînt specificate în anexa nr.1 la prezentul Regulament.

5. Serviciile se prestează la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice conform tarifelor specificate în anexa nr.2 la prezentul Regulament.

6. La baza elaborării tarifelor sînt luate cheltuielile reale ale Inspecţiei pentru întreţinerea unui specialist pe o zi conform datelor anului 2001 în sumă de 110 lei, inclusiv contribuţiile la asigurări sociale şi cheltuielile indirecte.

7. Costul serviciilor ce ţin de aprecierea stării tehnice a construcţiilor, reevaluarea imobilului şi fondurilor fixe se determină în baza Catalogului de preţuri la lucrările de măsurare-cercetare şi proiectare a construcţiilor, acceptat de Departamentul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii prin Ordinul nr.4 din 03.02.1992.

8. Costul serviciilor ce ţin de verificarea volumelor şi costului lucrărilor de construcţii – montaj este determinat în procente din costul total al construcţiei.

III. UTILIZAREA ŞI EVIDENŢA MIJLOACELOR EXTRABUGETARE

9. Mijloacele financiare acumulate pe contul extrabugetar al Inspecţiei de Stat în Construcţii vor fi utilizate prioritar pentru acoperirea cheltuielilor destinate pentru consolidarea bazei tehnico-materiale şi normative, deplasări, cheltuielile curente, cheltuieli de birou şi uz gospodăresc, reparaţii curente şi capitale ale mijloacelor fixe.

10. Contabilitatea Inspecţiei de Stat în Construcţii organizează evidenţa contabilă a mijloacelor extrabugetare în conformitate cu "Regulamentul cu privire la mijloacele extrabugetare ale instituţiilor publice", aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.43 din 11 aprilie 2001 şi Instrucţiunea Ministerului Finanţelor nr.85 din 9 octombrie 1996 "Cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice".

11. Soldul mijloacelor băneşti neutilizat la situaţia din 31 decembrie a fiecărui an la contul extrabugetar (cu excepţia mijloacelor care urmează a fi virate la buget) sînt tranzitorii şi rămîn accesibile pentru utilizare în anul bugetar următor.

IV. DISPOZIŢII FINALE

12. Inspecţia de Stat în Construcţii prezintă la Ministerul Finanţelor trimestrial şi anual dări de seamă privind utilizarea mijloacelor financiare de la contul extrabugetar.

13. Inspecţia de Stat în Construcţii poartă răspundere pentru utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor extrabugetare.

14. Prezentul Regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

Anexa nr.1

la Regulamentul cu privire la formarea

şi utilizarea mijloacelor extrabugetare

ale Inspecţiei de Stat în Construcţii

LISTA

serviciilor prestate de către Inspecţia de Stat în Construcţii contra plată

1. Servicii de consalting a prevederilor regulamentelor, instrucţiunilor, documentaţiei tehnice şi normative în construcţii la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice.

2. Revizuirea obiectelor după sistarea lucrărilor de construcţie, examinarea suplimentară a documentaţiei acestora în scopul reluării lucrărilor.

3. Examinarea construcţiilor prezentate spre recepţie şi eliberarea avizului privind calitatea lucrărilor, completarea cu documentaţia de execuţie, costul lucrărilor de construcţie-montaj (cu excepţia obiectivelor finanţate din bugetul de stat şi bugetele locale).

4. Examinarea stării tehnice a construcţiilor aflate în exploatare şi eliberarea Concluziei tehnice cu recomandări corespunzătoare, la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice.

5. Acordarea la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice a serviciilor de consalting şi marкeting privind starea tehnică a imobilului aflat în exploatare cu excepţia construcţiilor aflate la balanţa organelor administraţiei publice centrale şi locale.

6. Acordarea serviciilor de consalting agenţilor economici şi persoanelor fizice privind elaborarea cărţii tehnice a construcţiilor existente.

7. Organizarea seminarelor şi instruirea specialiştilor în domeniul construcţiilor.

8. Acordarea serviciilor de consalting agenţilor economici privind elaborarea Manualului Calităţii şi înregistrarea acestuia.

9. Determinarea pagubelor aduse agenţilor economici şi persoanelor fizice urmare a accidentelor tehnice, precum şi de la intervenţiile la construcţiile existente.

10. Examinarea documentaţiei de proiect şi deviz din punct de vedere a tehnologiei de executare şi asigurării calităţii la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice.

11. Verificarea volumelor şi costului lucrărilor de construcţie-montaj şi reparaţie capitală la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice cu excepţia obiectivelor finanţate din sursele bugetare de orice nivel.

12. Elaborarea devizului la reparaţia capitală şi curentă a construcţiilor la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice.

13. Expertiza pachetului de documente a laboratoarelor şi organismelor de certificare prezentate spre acreditare şi participarea în comisia de acreditare a laboratoarelor.

14. Expertiza (evaluarea) calităţii materialelor şi articolelor pentru construcţii, pentru utilizarea repetată la solicitarea agenţilor economici şi persoanelor fizice.

15. Elaborarea fişelor tehnologice şi acordarea serviciilor de consalting privind instalarea tehnologiilor moderne şi reutilarea întreprinderilor de producere a materialelor şi articolelor pentru construcţii.

16. Elaborarea documentelor normative (regulamentelor, instrucţiunilor,codurilor practice, îndrumărilor şi procedurilor) la solicitarea persoanelor juridice.

17. Verificarea pachetului de documente pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

18. Eliberarea avizelor de confirmare a calităţii şi lipsa accidentelor tehnice la solicitarea agenţilor economici-participanţi la licitaţiile de investiţii şi organelor de justiţie.

19. Elaborarea recomandărilor de consolidare a construcţiilor defectate aflate în exploatare la solicitarea proprietarilor în limita prevederilor normativelor.