Ordin nr.245 din 10.11.2006 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind interzicerea utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune hormonală sau tireostatică şi a celor betaagoniste
MINISTERUL AGRICULTURII
ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE
O R D I N
cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind interzicerea
utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune
hormonală sau tireostatică şi a celor betaagoniste
nr. 245 din 10.11.2006
(în vigoare 08.06.2007)
Monitorul Oficial nr.78-81 art.362 din 08.06.2007
* * *
Abrogat: 01.06.2018
Ordinul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului nr.132 din 25.05.2018
În temeiul prevederilor art.10 din Legea nr.1538-XII din 23.06.93 privind activitatea veterinară şi în scopul armonizării legislaţiei veterinare a Republicii Moldova cu cea a Comunităţii Europene,
ORDON:
1. Se aprobă Norma sanitară veterinară privind interzicerea utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune hormonală sau tireostatică şi a celor betaagoniste, armonizată cu prevederile Directivei Consiliului Europei 96/22 CEE din 29 aprilie 1996 (se anexează).
2. Direcţia Medicină Veterinară, Inspectoratul Veterinar de Stat, serviciile sanitare veterinare de stat raionale şi municipale, agenţii economici (persoane fizice şi juridice) se vor conduce în activitatea lor după prevederile prezentei Norme sanitare veterinare.
3. Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Controlul asupra executării prezentului ordin îl exercită Direcţia Medicină Veterinară, Inspectoratul Veterinar de Stat.
| MINISTRUL AGRICULTURII | |
| ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE | Anatolie GORODENCO |
Chişinău, 10 noiembrie 2006. |
|
| Nr.245. |
Anexă
la ordinul Ministerului Agriculturii
şi Industriei Alimentare
nr.245 din 10 noiembrie 2006
NORMA SANITARĂ VETERINARĂ
privind interzicerea utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe
cu acţiune hormonală sau tireostatică şi a celor betaagoniste
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. În prezenta Normă sanitară veterinară noţiunile de bază utilizate au următoarea semnificaţie:
a) autoritate veterinară competentă – autoritatea centrală, raională sau municipală şi locală reprezentată, respectiv, de Direcţia Medicină Veterinară, serviciile sanitare veterinare raionale sau municipale şi circumscripţiile veterinare, Serviciul Veterinar de Stat pentru Frontieră şi Transport cu posturile de inspecţie la frontieră, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar, ce au atribuţii în domeniile de competenţă ale serviciilor sanitare veterinare respective;
b) animale de fermă – animale domestice din speciile bovine, porcine, ovine şi caprine, solipede domestice, păsări şi iepuri, precum şi animalele sălbatice din aceste specii şi rumegătoarele sălbatice crescute într-o exploataţie;
c) carne – toate părţile proprii consumului uman provenite de la animalele domestice din speciile bovine, incluzînd speciile Bubalus bubalis şi Bison bison, porcine, ovine, caprine şi solipede;
d) carne proaspătă – carnea care nu a fost supusă nici unui alt tratament decît celui prin frig pentru a se asigura conservarea acesteia; în această categorie se include şi carnea ambalată prin vacuumare sau în atmosferă controlată;
e) produse de acvacultură – toate produsele din pescuit născute şi crescute în condiţii controlate pînă la comercializarea lor pe piaţă ca aliment. Peştele marin sau de apă dulce şi crustaceele prinse în mediul lor natural la vîrstă tînără şi de dimensiuni mici, care trebuie păstrate pînă la atingerea dimensiunilor permise pentru comercializare, destinate consumului uman, sînt considerate produse de acvacultură. Peştele şi crustaceele care au mărimea pentru comercializare, prinse în mediul lor natural, dar care sînt menţinute în viaţă fără scopul de a li se mări dimensiunea şi greutatea şi numai pentru a fi vîndute la o dată ulterioară nu sînt considerate produse de acvacultură;
f) produs medicinal veterinar – orice substanţă sau combinaţie de substanţe destinate tratării sau prevenirii bolilor la animale sau orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi utilizată sau administrată la animale pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor fiziologice, prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice sau pentru a stabili un diagnostic medical;
g) tratament terapeutic – administrarea, conform prevederilor pct.4 al prezentei Norme sanitare veterinare, unui singur animal de fermă, după examinarea acestuia de către un medic veterinar oficial, a unei substanţe autorizate pentru a trata o problemă de fertilitate, inclusiv întreruperea unei gestaţii nedorite, iar în cazul substanţelor betaagoniste – pentru a induce tocoliza la vaci în perioada de fătare, pentru tratarea problemelor respiratorii şi pentru a induce tocoliza la ecvideele crescute în alte scopuri decît producţia de carne;
h) tratament zootehnic – administrarea unei substanţe autorizate, în mod individual, unui animal de fermă, după examinarea acestuia de către un medic veterinar sau sub responsabilitatea acestuia, în conformitate cu prevederile pct.5 alin.(1) al prezentei Norme sanitare veterinare, în vederea sincronizării ciclului estral şi pregătirii donatoarelor şi receptoarelor pentru implantul de embrioni. În cazul animalelor de acvacultură, tratamentul zootehnic constă în administrarea unei substanţe autorizate unui grup de animale de reproducţie pentru inversarea sexului, după prescripţia unui medic veterinar şi sub responsabilitatea acestuia;
i) tratament ilegal – utilizarea unor substanţe sau produse neautorizate sau utilizarea unor substanţe sau produse autorizate în Republica Moldova, în alte condiţii şi scopuri decît cele stabilite de legislaţia în vigoare.
Capitolul II
CONDIŢII PRIVIND UTILIZAREA UNOR SUBSTANŢE CU ACŢIUNE
HORMONALĂ SAU TIREOSTATICĂ ŞI A CELOR BETAAGONISTE
ÎN CREŞTEREA ANIMALELOR DE FERMĂ
2. Este interzisă comercializarea substanţelor enumerate în lista A din anexa nr.1 la prezenta Normă sanitară veterinară pentru administrarea la toate speciile de animale de fermă, precum şi comercializarea substanţelor enumerate în lista B din anexa nr.1 la prezenta Normă sanitară veterinară pentru administrarea la animale a căror carne şi produse sînt destinate consumului uman sau în alte scopuri decît cele prevăzute la pct.4 alin.(2) şi la pct.6.
3. Substanţele enumerate în anexa nr.1 la prezenta Normă sanitară veterinară sînt interzise, iar substanţele enumerate în anexa nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară sînt interzise provizoriu pentru:
a) administrarea acestora la toate animalele de fermă sau acvacultură, indiferent prin ce mijloace;
b) deţinerea, cu excepţia cazurilor controlate oficial, comercializarea sau sacrificarea pentru consum uman a animalelor de fermă sau de acvacultură cărora le-au fost administrate substanţele prevăzute la anexele nr.1 şi 2 la prezenta Normă sanitară veterinară sau în care a fost decelată prezenţa unor astfel de substanţe, în afara cazului în care se face dovada faptului că animalele în cauză au fost tratate în conformitate cu prevederile pct.4, 5 sau 6;
c) comercializarea pentru consum uman a animalelor de acvacultură cărora le-au fost administrate substanţele menţionate anterior, precum şi a produselor procesate derivate de la astfel de animale;
d) comercializarea cărnii de la animalele menţionate la lit.b);
e) procesarea cărnii de la animalele menţionate la lit.b).
4. Prin derogare de la prevederile pct.2 şi ale pct.3 lit.a), Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare poate autoriza:
A. administrarea la animalele de fermă, în scopuri terapeutice, de testosteron şi progesteron, precum şi a derivaţilor acestora care eliberează foarte uşor prin hidroliză compusul iniţial după resorbţia la locul de aplicare. Produsele medicale veterinare folosite pentru tratament terapeutic trebuie să corespundă cerinţelor pentru comercializare stabilite de legislaţia în vigoare şi trebuie să fie administrate numai de către un medic veterinar, pe cale parenterală sau sub formă de bujiuri intravaginale pentru tratamentul disfuncţiei ovariene, nu prin implant, şi numai la animalele de fermă care au fost clar identificate. Medicul veterinar de stat trebuie să ţină evidenţa animalelor identificate şi tratate cu astfel de substanţe într-un registru care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele detalii:
a) tipul tratamentului;
b) tipul produselor autorizate;
c) data tratamentului;
d) identitatea animalelor tratate.
Registrul trebuie să fie pus la dispoziţia Direcţiei Medicină Veterinară la cererea acesteia.
B. administrarea în scopuri terapeutice a produselor medicinale veterinare autorizate ce conţin:
a) allyl trenbolone administrat pe cale orală sau substanţe betaagoniste care se folosesc la cabaline şi la animale de companie, în conformitate cu instrucţiunile de fabricaţie;
b) substanţe betaagoniste, administrate parenteral, pentru inducerea tocolizei la vacă pe durata fătării.
Astfel de substanţe trebuie să fie administrate de un medic veterinar sau, în cazul produselor medicinale veterinare prevăzute la lit.a) a lit.B, sub responsabilitatea directă a acestuia; tratamentul trebuie să facă obiectul unei înregistrări de către medicul veterinar responsabil, care trebuie să înregistreze cel puţin detaliile menţionate la lit.A.
Deţinerea de către proprietarii de animale a produselor medicinale veterinare ce conţin substanţe betaagoniste care pot fi utilizate în tratamentul inducerii tocolizei este interzisă. Fără a se aduce atingere prevederilor lit.B. b), tratamentul terapeutic al animalelor de interes economic, precum şi al animalelor de reproducţie la sfîrşitul vieţii reproductive a acestora este interzis.
5. Prin derogare de la prevederile pct.2 şi ale pct.3 lit.a), Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare poate autoriza administrarea la animalele de fermă, în scopul tratamentului zootehnic, a produselor medicinale veterinare ce au o acţiune estrogenă (altele decît 17β estradiol şi derivaţii esterici ai acestuia), androgenă sau gestagenă, autorizate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Aceste produse medicinale veterinare trebuie să fie administrate de către un medic veterinar, la animalele clar identificate; tratamentul trebuie să facă obiectul unei înregistrări de către medicul veterinar responsabil în conformitate cu prevederile pct.4, alin.(1).
Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare poate autoriza ca sincronizarea oestrului, precum şi pregătirea donatoarelor şi receptoarelor pentru implantul de embrioni să nu se efectueze de medicul veterinar în mod direct, ci sub responsabilitatea acestuia.
Referitor la animalele de acvacultură, puietul de peşte poate fi tratat în primele trei luni de viaţă, în scopul inversării sexului, cu produse medicinale veterinare care au o acţiune androgenă şi sînt autorizate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
În cazurile prevăzute de prezentul articol, medicul veterinar trebuie să elibereze o reţetă unică, specificînd tratamentul în cauză şi cantitatea produsului solicitat, şi trebuie să înregistreze produsele prescrise.
Tratamentul zootehnic în cazul animalelor de interes economic, inclusiv în timpul perioadei de îngrăşare pentru animalele de reproducţie aflate la sfîrşitul vieţii lor reproductive, este interzis.
6. Prin derogare de la pct.3, lit.a) şi fără a aduce atingere prevederilor pct.2 al prezentei Norme sanitare veterinare, Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare poate autoriza administrarea la animalele de fermă a produselor medicinale veterinare ce conţin 17β estradiol sau derivaţi esterici ai acestuia pentru:
a) tratamentul în cazul macerării şi mumificării fetuşilor la vaci;
b) tratamentul piometrului la vaci, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Prin derogare de la prevederile pct.3, lit.a) al prezentei Norme sanitare veterinare şi fără a se aduce atingere prevederilor pct.2, Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare poate autoriza administrarea la animalele de fermă de produse medicinale veterinare ce conţin 17β estradiol sau derivaţi esterici ai acestuia pentru inducerea estrului la bovine, ecvine, ovine şi caprine, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Tratamentul trebuie să fie efectuat de însuşi medicul veterinar, pe animale de fermă ce au fost identificate în mod clar. Acest tratament trebuie să fie înregistrat de medicul veterinar responsabil. Medicul veterinar responsabil trebuie să înregistreze cel puţin următoarele detalii, într-un registru conform celui prevăzut de legislaţia în vigoare:
a) tipul produsului administrat;
b) natura tratamentului;
c) identitatea animalelor tratate;
d) data expirării timpului de aşteptare.
Registrul trebuie să fie pus la dispoziţia Direcţiei Medicină Veterinară la cererea acesteia.
Deţinerea în ferme a produselor medicinale veterinare ce conţin 17β estradiol sau derivaţi esterici ai acestuia este interzisă.
7. Produsele hormonale şi betaagoniste a căror administrare la animalele de fermă este autorizată în conformitate cu prevederile pct.4, 5 sau 6 ale prezentei Norme sanitare veterinare trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de legislaţia în vigoare. Nu sînt autorizate pentru administrare la animalele de fermă următoarele produse hormonale:
a) produsele ce acţionează ca depozit;
b) produsele al căror timp de aşteptare este mai mare de 15 zile de la terminarea tratamentului;
c) produse ale căror condiţii de utilizare nu sînt cunoscute;
e) produse pentru care nu există reagenţi sau echipament pentru utilizarea în tehnicile analitice destinate decelării prezenţei reziduurilor ce depăşesc limitele permise;
f) produsele medicinale veterinare ce conţin substanţe betaagoniste al căror timp de aşteptare este mai mare de 28 de zile după terminarea tratamentului.
8. Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare poate autoriza comercializarea animalelor pentru reproducţie şi a animalelor de reproducţie la sfîrşitul vieţii lor reproductive, care pe durata vieţii lor reproductive au fost tratate conform prevederilor pct.4, 5 sau 6 ale prezentei Norme sanitare veterinare şi poate autoriza aplicarea ştampilei unităţii, al cărei model este stabilit în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, pe carnea provenită de la astfel de animale, atunci cînd sînt întrunite condiţiile stabilite de pct.4, 5 sau 6 ale prezentei Norme sanitare veterinare, iar perioadele de aşteptare prevăzute în autorizaţii corespund prevederilor prezentei Norme sanitare veterinare.
Comercializarea cailor de mare valoare şi în special a cailor de curse, cailor pentru competiţii, cailor de circ şi cailor destinaţi montei sau expoziţiilor, inclusiv a ecvideelor înregistrate cărora le-au fost administrate produse medicinale veterinare ce conţin allyl trenbolone sau substanţe betaagoniste, conform dispoziţiilor pct.5 al prezentei Norme sanitare veterinare, poate avea loc înainte de expirarea timpului de aşteptare, cu condiţia să fie îndeplinite condiţiile ce reglementează administrarea, iar tipul şi data tratamentului să fie menţionate pe certificatul sau paşaportul ce însoţesc aceste animale.
Carnea sau produsele provenite de la animale cărora le-au fost administrate substanţe ce au o acţiune estrogenă, androgenă sau gestagenă sau substanţe betaagoniste, în conformitate cu dispoziţiile de derogare ale prezentei Norme sanitare veterinare, nu pot fi comercializate pentru consum uman, în afara cazului în care animalele în cauză au fost tratate cu produse medicinale veterinare ce îndeplinesc prevederile pct.7 şi numai dacă timpul de aşteptare stabilit a fost respectat înainte ca animalele să fie sacrificate.
9. Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare trebuie să se asigure că la data importului, fabricării, depozitării, distribuirii, vînzării şi utilizării substanţelor prevăzute în pct.2 şi 3 ale prezentei Norme sanitare veterinare deţinerea acestora nu poate fi permisă decît persoanelor autorizate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare va efectua controale inopinate pentru a constata:
a) deţinerea sau prezenţa substanţelor interzise conform prevederilor pct.2 şi 3 ale prezentei Norme sanitare veterinare, care pot fi destinate administrării animalelor în scopul îngrăşării;
b) tratamentul ilegal al animalelor;
c) nerespectarea timpului de aşteptare prevăzut în pct.7 al prezentei Norme sanitare veterinare;
d) nerespectarea restricţiilor privind utilizarea anumitor substanţe sau produse prevăzute în pct.4, 5 sau 6 ale prezentei Norme sanitare veterinare. Direcţia Medicină Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare va dispune efectuarea de teste pentru depistarea:
e) prezenţei substanţelor prevăzute la lit.a) în organismul animalelor, în apa de băut şi în toate locurile în care animalele sînt crescute şi ţinute;
f) prezenţei reziduurilor din substanţele menţionate anterior în organismul animalelor vii, în excrementele şi lichidele biologice ale acestora, precum şi în ţesuturi şi produsele de origine animală sînt efectuate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Atunci cînd controalele prevăzute de lit.a)-f) relevă prezenţa substanţelor sau produselor a căror utilizare sau deţinere este interzisă sau prezenţa de reziduuri ale substanţelor a căror administrare cade sub incidenţa tratamentului ilegal, aceste substanţe sau produse se confiscă, iar animalele tratate sau carnea provenită de la acestea este supusă supravegherii oficiale, înainte să fie aplicate sancţiunile necesare. În cazul în care se descoperă nerespectarea prevederilor lit.b) şi c) ale prezentului punct, autoritatea competentă va dispune măsuri corespunzătoare în funcţie de gravitatea abaterii constatate.
10. Fără a se aduce atingere prevederilor legislaţiei în vigoare, persoanele care cumpără sau produc substanţe ce au o acţiune tireostatică, estrogenă, androgenă şi betaagonistă, persoanele autorizate să comercializeze în orice cantitate astfel de substanţe şi persoanele care cumpără sau produc produse medicinale veterinare din astfel de substanţe trebuie să ţină un registru detaliat în care să fie notate în ordine cronologică cantităţile produse sau achiziţionate şi cele livrate sau utilizate pentru fabricarea produselor medicinale veterinare şi numele persoanelor cărora le-au fost livrate astfel de cantităţi sau de la care au fost achiziţionate aceste cantităţi. Aceste informaţii vor fi puse la dispoziţia autorităţii competente atît în format de hîrtie, cît şi în format electronic.
11. Se interzice importul animalelor de fermă şi de acvacultură cărora:
a) le-au fost administrate prin orice mijloace produse sau substanţe prevăzute în lista A din anexa nr.1 la prezenta Normă sanitară veterinară;
b) le-au fost administrate substanţe prevăzute în lista B din anexa nr.1 şi în anexa nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară, în afara cazului în care această administrare respectă prevederile şi cerinţele stabilite de pct.4, 5, 6 şi 7 din prezenta Normă sanitară veterinară şi a fost respectat timpul de aşteptare permis de recomandările internaţionale;
c) carnea sau produsele obţinute de la animale al căror import este interzis în baza prevederilor lit.a) şi b).
12. Prin derogare de la prevederile pct.3 şi 6 ale prezentei Norme sanitare veterinare şi fără a se aduce atingere prevederilor pct.2, animalele de fermă pentru care se poate certifica faptul că le-au fost administrate 17β oestradiol sau derivaţii esterici ai acestuia pentru scopuri zootehnice şi terapeutice trebuie să fie supuse aceloraşi prevederi cu cele stabilite pentru substanţele autorizate în conformitate cu pct.4 şi 5 ale prezentei Norme sanitare veterinare.
Capitolul III
DISPOZIŢII FINALE
13. Anexele nr.1 şi nr.2 sînt parte integrantă a prezentei Norme sanitare veterinare.
|
Anexa nr.1 la Norma sanitară veterinară privind interzicerea utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune hormonală sau tireostatică şi a celor betaagoniste LISTA substanţelor interzise Lista A: a) substanţe tireostatice; b) stilbene, derivaţi de stilbene, sărurile acestora şi esteri. Lista B: a) 17β estradiol şi derivaţii esterici ai acestuia; b) substanţe betaagoniste. Anexa nr.2 la Norma sanitară veterinară privind interzicerea utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune hormonală sau tireostatică şi a celor betaagoniste LISTA substanţelor interzise provizoriu Substanţe ce au acţiune estrogenă (altele decît 17β şi derivaţii esterici ai acestuia), androgenă sau gestagenă. |