Ordin nr.261 din 13.06.2019 privind modificarea Ordinului IFPS nr.284 din 19 aprilie 2012
SERVICIUL FISCAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
privind modificarea Ordinului IFPS
nr.284 din 19 aprilie 2012
nr. 261 din 13.06.2019
(în vigoare 28.06.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 209-216 art. 1138 din 28.06.2019
* * *
În temeiul art.1323 alin.(10) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial, 2007, ediţie specială), cu modificările ulterioare,
ORDON:
1. Ordinul IFPS nr.284 din 19 aprilie 2012 cu privire la expedierea şi recepţionarea documentelor electronice prin sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat, bănci şi prestatorii de servicii de plată se modifică după cum urmează:
1) La pct.1 şi pct.5 din Ordin textul “sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat şi bănci, Trezoreria/ prestatorii de servicii de plată” se substituie cu textul “sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat, bănci şi prestatorii de servicii de plată”;
2) În Instrucţiunea cu privire la modul de expediere şi recepţionare a documentelor electronice prin sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat, bănci şi prestatorii de servicii de plată (Anexa la Ordin):
a) la pct.1 şi pct.3 textul “Serviciul Fiscal de Stat şi bănci, prestatorii de servicii de plată” se substituie cu textul “Serviciul Fiscal de Stat, bănci şi prestatorii de servicii de plată”;
b) pct.11) va avea următorul cuprins:
“11) “SIA CCDE oferă posibilitatea înregistrării informaţiilor parvenite de la bănci şi prestatorii de servicii de plată despre deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor bancare/de plăţi ale persoanelor fizice şi juridice străine care nu dispun de obiecte impozabile, nu au obligaţii fiscale şi lipsesc în SISFS, inclusiv pentru persoanele fizice rezidente care deţin act de identitate provizoriu (Formularul nr.9), precum şi înregistrarea informaţiei despre conturile bancare/de plăţi altele decât cele ce se iau conform art.167 alin.(1) din Codul fiscal. Băncile şi prestatorii de servicii de plată participante la sistem, în aceeaşi zi sau în ziua următoare lucrătoare din momentul săvîrşirii acţiunii, vor expedia documentele electronice prin SIA CCDE”.
c) se completează Instrucţiunea cu pct.13) şi pct.14) cu următorul cuprins:
“13) Documentul electronic privind deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor bancare/de plăţi persoanelor indicate la pct.11) din Instrucţiune va primi automat statutul “Recepţionat”, iar ulterior va trece în statutul “Acceptat” şi nu va fi necesară procedura de confirmare din partea Serviciului Fiscal de Stat;
14) Pentru persoanele indicate la pct.11) din Instrucţiune, documentele pot fi create prin intermediul a 2 modalităţi:
crearea manuală a documentelor la nivel de interfaţă;
încărcarea documentelor prin intermediul fişierului XML”;
d) la pct.4:
textul “bancare pentru nerezidenţi” se substituie cu textul “de plăţi bancare persoanelor străine şi persoanelor rezidente care deţin act de identitate provizoriu”;
se completează cu textul “Informaţia privind conturile bancare valabile/active deschise” şi “Informaţia privind conturile bancare valabile/active modificate/închise”;
e) la pct.44 lit.b) cuvîntul “Principal” se exclude.
2. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTORUL | |
| SERVICIULUI FISCAL DE STAT | Serghei PUŞCUŢA |
| Nr.261. Chişinău, 13 iunie 2019. | |