Ordin nr.264 din 20.11.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind emiterea Avizului general la documentaţia de amenajare a teritoriului
MINISTERUL AGRICULTURII,
DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI MEDIULUI
O R D I N
cu privire la aprobarea Regulamentului privind emiterea Avizului
general la documentaţia de amenajare a teritoriului
nr. 264 din 20.11.2018
(în vigoare 22.12.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 504-511 art. 1827 din 22.12.2018
* * *
În temeiul art.16 alin.(1) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7-17, art.34), art.11 alin.(1) lit.k) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, art.25 alin.(1) şi art.78 din Legea nr.835/1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.1-2, art.2), cu modificările ulterioare, pct.8 alin.(12) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.695/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.322-328, art.797),
ORDON:
1. Se aprobă Regulamentul privind emiterea Avizului general la documentaţia de amenajare a teritoriului, conform anexei.
2. Direcţia planificare spaţială va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi va plasa pe pagina web oficială a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
3. Controlul privind executarea prezentului ordin se pune în sarcina dlui Dorin Andros, secretar de stat.
| MINISTRUL AGRICULTURII, | |
| DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI MEDIULUI | Nicolae CIUBUC |
| Nr.264. Chişinău, 20 noiembrie 2018. | |
Anexă
la Ordinul ministrului agriculturii,
dezvoltării regionale şi mediului
nr.264 din 20 noiembrie 2018
REGULAMENT
privind emiterea Avizului general la documentaţia
de amenajare a teritoriului
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament privind emiterea Avizului general pentru documentaţia de amenajare a teritoriului (în continuare - Regulament) are ca scop stabilirea modalităţii şi procedurii unice de avizare şi emitere a avizului general pentru proiectele documentaţiei de amenajare a teritoriului de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (în continuare – Ministerul), ca autoritate a administraţiei publice centrale cu funcţii de avizare a proiectelor documentaţiilor de amenajare a teritoriului stabilite prin Legea nr.835/1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.
2. Termenii utilizaţi în prezentul Regulament sunt definiţi în Legea nr.835/1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului şi de normativul NCM B.01.02:2016 "Instrucţiuni privind conţinutul, principiile metodologice de elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului".
Capitolul II
ACTELE NECESARE PENTRU EMITEREA AVIZULUI GENERAL
3. Avizul general se emite în baza cererii beneficiarului/investitorului sau a reprezentanţilor legali ai acestora, întocmită conform modelului din anexa 1 din prezentul Regulament, cu anexarea următoarelor documente:
1) tema-program, întocmită, avizată şi aprobată conform prevederilor legale şi a cerinţelor stabilite în Anexa A la NCM B.01.02:2016;
2) decizia, adoptată de Consiliile locale privind elaborarea sau modificarea documentaţiei de amenajare a teritoriului;
3) studiul de fundamentare şi concepţia proiectului (pentru planurile de amenajare a teritoriului regional şi zonal) conform pct.3.15 a normativului NCM B.01.02:2016;
4) datele iniţiale necesare pentru elaborarea documentaţiei de amenajare a teritoriului, inclusiv sarcina sanitară;
5) avizul de mediu la raportul privind evaluarea strategică de mediu sau avizul de evaluare prealabilă emise conform prevederilor Legii nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu;
6) avizul Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (pentru secţiunea "Monumente şi zone construite protejate", precum şi la proiectele documentaţiilor de amenajare a teritoriilor Rezervaţiilor cultural-naturale şi a zonelor lor de protecţie, constituite prin acte normative);
7) deciziile autorităţii publice privind organizarea audierilor, consultărilor şi dezbaterilor publice organizate în vederea asigurării participării populaţiei şi a altor părţi interesate în procesul de elaborare şi de adoptare a deciziilor, inclusiv:
a) ordinul autorităţii publice de desemnare a persoanei/persoanelor responsabile de organizarea şi coordonarea procesului de consultare publică;
b) adresa paginii web unde a fost plasată varianta electronică a proiectului documentaţiei de amenajare a teritoriului pentru consultarea publică;
c) procesele-verbale ale întrunirilor de consultare publică, dezbaterilor publice şi sinteza recomandărilor parvenite;
8) piesele scrise şi desenate în format pe hârtie şi pe suport electronic (pe DVD sau alt suport analogic, scanate color în format digital jpg sau pdf şi în format digital pdf şi dwg/dxf sau în format GIS (pentru piesele desenate) pentru arhivare şi actualizarea bazei de date), semnate şi ştampilate de către arhitectul-şef şi specialiştii executori atestaţi din cadrul organizaţiei de proiectare, care au elaborat proiectul documentaţiei de amenajare a teritoriului;
9) avizele necesare aprobării proiectului documentaţiei de amenajare a teritoriului emise de autorităţile administraţiilor publice centrale şi locale interesate şi a altor organisme emitente de avize, stabilite în art.25 alin.(1) şi în anexa din Legea nr.835/1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, normativul NCM B.01.02:2016 şi în tema-program aprobată.
4. Documentele se prezintă la sediul Ministerului, în original şi copii, de către investitor/beneficiar sau, în baza procurii autentificate notarial, de către reprezentanţii legali ai acestora. Originalele de documente se restituie din momentul preluării cererii.
5. Materialele în copii prezentate Ministerului, în vederea emiterii avizului general pentru proiectul documentaţiei de amenajare a teritoriului, rămân şi se păstrează în arhiva Direcţiei planificare spaţială.
Capitolul III
AVIZAREA DOCUMENTAŢIEI ŞI EMITEREA AVIZULUI GENERAL
6. Avizarea proiectului documentaţiei de amenajare a teritoriului se efectuează prin verificarea:
1) respectării actelor normative şi a temei-program aprobate;
2) introducerii în proiectul documentaţiei elaborate a observaţiilor şi recomandărilor din avizele obţinute conform cerinţelor legale şi a propunerilor populaţiei, în măsura în care ele nu contravin legislaţiei şi sunt acceptate de către beneficiarul/elaboratorul documentaţiei;
3) transpunerii exacte în proiectul documentaţiei de amenajare a teritoriului a strategiilor naţionale şi sectoriale de dezvoltare adoptate pentru întreg teritoriul ţării, regiunii, raionului, localităţii, corelarea programelor locale cu programele de nivel naţional şi regional;
4) adoptării unor decizii argumentate, care prevăd utilizarea echilibrată a resurselor socio-economice şi gestionarea responsabilă a resurselor naturale;
5) prevederii de măsuri pentru prevenirea sau minimalizarea unor eventuale impacte directe, indirecte sau cumulative al obiectelor şi activităţilor economice preconizate asupra mediului social, cultural, patrimoniului cultural construit şi natural, arheologic, asupra peisajului natural şi cultural;
6) prevederii de măsuri pentru asigurarea echilibrului social, economic, cultural şi ecologic, cu crearea condiţiilor optime de viaţă pentru populaţie, respectarea condiţiilor de accesibilitate şi a principiilor de design universal, precum şi dezvoltarea infrastructurii turismului şi a sportului;
7) corelării dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor şi utilizarea raţională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităţilor, conservarea terenurilor agricole fertile şi limitarea impactului dezastrelor naturale, precum a celor de ordin tehnogen;
8) respectării specificului şi a autenticităţii fiecărei zone teritoriale, protejării şi dezvoltării diversităţii culturale şi a biodiversităţii.
7. Avizarea proiectelor documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi emiterea Avizului general se face fără perceperea unor taxe.
8. Avizul general, în funcţie de rezultatele examinării proiectului documentaţiei de amenajare a teritoriului, va fi:
1) favorabil (fără obiecţii);
2) favorabil cu obiecţii sau propuneri;
3) nefavorabil (negativ).
9. Avizele favorabile cu obiecţii sau propuneri, precum şi cele nefavorabile se motivează şi pot fi insoţite de documentele sau de informaţiile pe care se sprijină.
10. În situaţia în care, pe parcursul examinării proiectului documentaţiei de amenajare a teritoriului recepţionate, a fost depistat modul incomplet de prezentare a acesteia, Ministerul va solicita în scris beneficiarului/investitorului prezentarea documentelor lipsă, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii şi depunerii documentaţiei. În acest caz, termenul de emitere a Avizului general se va calcula din data depunerii de către beneficiar/investitor a completărilor respective la proiectul documentaţiei prezentat pentru avizare.
11. Avizul general se elaborează, conform modelului din anexa 2, în două exemplare, dintre care un exemplar se eliberează beneficiarului/investitorului sau reprezentantului acestuia, iar altul rămâne la emitent.
12. Avizul general se emite în termen de 30 zile de la data înregistrării cererii şi depunerii proiectului documentaţiei de amenajare a teritoriului în volum deplin.
13. Depăşirea termenelor pentru avizare, prevăzute la pct.10 şi 12 şi în lipsa unei comunicări scrise din partea emitentului avizului, se consideră, în mod tacit, că există un aviz favorabil.
14. Avizul general emis se înregistrează în Registrul Avizelor generale emise de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru proiectele documentaţiilor de amenajare a teritoriului (în continuare – Registrul), întocmit conform modelului din anexa 3.
15. Proiectul documentaţiei de amenajare a teritoriului prezentat spre avizare, în varianta electronică, va fi plasat pe pagina web oficială a Ministerului.
16. Avizul general emis este valabil doar pentru proiectul documentaţiei de amenajare a teritoriului în baza căreia a fost emis avizul respectiv. În cazul operării unor modificări după emiterea avizului general favorabil, cu excepţia avizului general favorabil cu obiecţii sau propuneri, documentaţia va fi prezentată repetat pentru examinare şi avizare.
17. Ministerul, prin intermediul avizului general favorabil cu obiecţii sau propuneri, poate solicita beneficiarului/investitorului să modifice proiectul documentaţiei de amenajare a teritoriului prezentat pentru avizare, în vederea aplicării unor prevederi cuprinse în programele strategice sectoriale ale Guvernului aprobate la momentul avizării, precum şi pentru respectarea intereselor generale ale statului.
18. Nu va fi supus procedurii de avizare proiectul documentaţiei de amenajare a teritoriului, elaborată de specialişti neatestaţi, nesemnată şi neştampilată de către specialiştii atestaţi, neprezentată în volum deplin conform pct.3 al prezentului Regulament şi a prevederilor actelor normative.
19. Documentaţia de amenajare a teritoriului modificată şi adaptată noilor condiţii economice, sociale şi tehnice se consideră documentaţie nouă şi urmează să fie avizată şi aprobată în condiţiile stabilite de actele normative.
20. Avizul general emis, favorabil sau favorabil cu obiecţii sau propuneri, este un aviz tehnic şi poate fi folosit doar în scopul aprobării proiectului documentaţiei avizate de amenajare a teritoriului de către Minister.
Capitolul IV
CONTESTAREA REZULTATELOR AVIZELOR GENERALE EMISE
21. Rezultatele avizelor generale pot fi contestate în termen de 15 zile din data emiterii acestuia, la adresarea în scris şi în limba de stat a beneficiarilor/investitorilor şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
22. Contestaţiile, cu argumentele şi documentele relevante pentru contestarea rezultatelor avizului general, se depun către Minister cu menţiunea: "către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului".
23. Contestaţiile depuse se examinează de către Minister, prin intermediul Consiliului consultativ în domeniul planificării spaţiale sau a unei alte Comisii create prin ordinul ministrului, în termen de până la 30 zile, din data depunerii, cu informarea în scris asupra soluţiei luate şi a hotărârii adoptate, cel târziu a doua zi lucrătoare după adoptarea acesteia.
Capitolul V
ŢINEREA REGISTRULUI ŞI RESPONSABILITĂŢI
24. Registrul, întocmit conform anexei 3 al prezentului Regulament, se ţine în format electronic, în limba de stat şi este plasat pe pagina web oficială a Ministerului.
25. Înscrierile în Registru se fac în termen de până la 3 zile lucrătoare din data emiterii Avizului general.
26. Ţinerea Registrului este asigurată de Direcţia planificare spaţială.
Capitolul VI
DISPOZIŢII FINALE
27. Actul normativ intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
28. Direcţia planificare spaţială din cadrul Ministerului asigură păstrarea, arhivarea proiectelor documentaţiei de amenajare a teritoriului, publicarea proiectelor documentaţiei de amenajare a teritoriului şi a avizelor generale emise, pe pagina web oficială a Ministerului.
|
Anexa nr.1 Regulamentul privind emiterea Avizului general la documentaţia de amenajare a teritoriului Către: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului CERERE Subsemnatul (ta) ________________________________________________________________ (numele, prenumele reprezentantului legal şi denumirea organizaţiei Beneficiarului şi Investitorului) ______________________________________________________________________________________ Cu domiciliul/sediul în _______________, localitatea (sectorul) ________________, strada nr.___, bloc___, ap.___, tel._______________, email _______________________________ În conformitate cu Legea nr.835-XIII din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, cu modificările ulterioare, solicit emiterea AVIZULUI GENERAL pentru documentaţia de amenajare a teritoriului__________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ (numărul şi denumirea proiectului, regional, zonal, local, etc.) Proiectant: _____________________________________________________________________ (denumirea organizaţiei de proiectare, nr.tel., email) Arhitect-şef al proiectului __________________________________________________________ (numele, prenumele, nr.tel., email) La prezenta cerere sunt anexate, pe suport de hârtie şi în format electronic, următoarele piese scrise şi desenate: ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ _________________________________ _______________ (numele, prenumele, funcţia deţinută) (semnătura) Nr. de înregistrare la MADRM __________________ Data înregistrării la MADRM ___________________ ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Menţiunile MADRM despre primire Cererea este primită la MADRM, de specialistul: _____________________ _________ ___________ (numele, prenumele) (semnătura) (funcţia) Nr. de înregistrare la MADRM _________________ Data înregistrării la MADRM __________________ |
|
Anexa nr.2 Regulamentul privind emiterea Avizului general la documentaţia de amenajare a teritoriului Model-cadru AVIZ GENERAL nr.____ din ____________20___ la proiectul de amenajarea teritoriului _______________________, Obiect nr. ___________ (regional, zonal, local, etc.) ________________________________________________________________________________ (denumirea proiectului) Beneficiar: ________________________________________________________________ (denumirea şi adresa juridică, nr.tel.) Investitor: ________________________________________________________________ (denumirea şi adresa juridică, nr.tel.) Proiectant: _______________________________________________________________ (denumirea şi adresa juridică a organizaţiei de proiectare, nr.tel.) Arhitect-şef ______________________________________________________________ (numele, prenumele, numărul şi data certificatului de atestare, nr.tel.) Baza de proiectare:________________________________________________________ (tema-program aprobată, nr.de înregistrare şi data) 1. Obiectivele documentaţiei ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ 2. Scopurile lucrării examinate ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ 3. Cuprinsul documentaţiei prezentate pentru examinare ______________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ , conţinutul documentaţiei examinate este următorul: A. PIESE SCRISE: ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ B. PIESE DESENATE: ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ 4. Descrierea succintă a proiectului examinat ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ 5. Avizarea şi consultarea publică ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ (se prezentă informaţia şi rezultatele (procesele-verbale) consultării publice, privind asigurarea transparenţei, etc.) Lista organismelor emitente de avize la documentaţie: ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ (În listă se va prezenta denumirile autorităţilor publice la data emiterii avizelor. Numărul de ordine va corespunde consecutivităţii prezentării avizelor) 6. Conţinutul succint al avizelor de specialitate ______________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ (se expune succint concluziile, propunerile şi obiecţiile din avizele de specialitate şi menţiunea privind aplicarea sau neaplicarea modificărilor în proiect) 7. Concluzii Având în vedere că documentaţia examinată corespunde / nu corespunde prevederilor actelor normative şi reglementărilor tehnice în domeniul amenajării teritoriului, protecţiei patrimoniului natural şi istorico-cultural, se acordă Aviz favorabil / favorabil cu obiecţii sau propuneri / nefavorabil pentru obiectul: nr.____" ____________20__ "__________________________________________________________ (denumirea proiectului) _____________________________________________________________________________________", elaborat de _________________________________________________________________________. (denumirea organizaţiei de proiectare) Ministru _________________ ___________________________ (semnătura) (numele, prenumele) |
|
Anexa nr.3 Regulamentul privind emiterea Avizului general la documentaţia de amenajare a teritoriului REGISTRUL Avizelor generale emise de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului pentru documentaţia de amenajare a teritoriului |
|||||||
| Nr. | Nr. înreg. | Data | Numărul şi denumirea proiectului | Concluzia Avizului general,
(aviz favorabil, favorabil cu obiecţii sau propuneri, nefavorabil) |
Beneficiarul,
(denumirea, date de contact) |
Investitorul,
(denumirea, date de contact) |
Proiectantul,
(denumirea şi adresa juridică a organizaţiei de proiectare) Arhitectul-şef, (numele şi prenumele, numărul şi data certificatului de atestare) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 1. | |||||||
| 2. | |||||||
| 3. | |||||||