Ordin nr.275 din 31.12.2020 cu privire la notificarea Organismului de Inspecţie şi Certificare "CERTIFICAT-ECO" S.R.L.
MINISTERUL AGRICULTURII,
DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI MEDIULUI
O R D I N
cu privire la notificarea Organismului de Inspecţie
şi Certificare "CERTIFICAT-ECO" S.R.L.
nr. 275 din 31.12.2020
(în vigoare 08.02.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-8 art. 7 din 08.01.2021
* * *
În conformitate cu pct.20 din Regulamentul cu privire la sistemul de inspecţie şi certificare a producţiei agroalimentare ecologice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.149 din 10 februarie 2006 pentru implementarea Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.31-34, art.199), cu modificările ulterioare,
Avînd în vedere Decizia Centrului Naţional de Acreditare (MOLDAC) nr.189 din 04.12.2020 cu privire la confirmarea îndeplinirii în mod continuu a cerinţelor de acreditare a S.R.L. "CERTIFICAT-ECO" şi Decizia Comisiei de autorizare a organismelor de inspecţie şi certificare, consemnată în procesul-verbal nr.1 din 17.12.2019,
ORDON:
1. Se notifică Organismul de Inspecţie şi Certificare "CERTIFICAT-ECO" S.R.L., adresa juridică: MD-2009, mun. Chişinău, str. Dîmbului nr.24, înregistrat la Camera Înregistrării de Stat cu nr.447959 din 24.08.2020, certificat de acreditare nr.OCprec-001 din 04.12.2020, privind acordarea autorizării în domeniul de certificare a producţiei ecologice pentru categoria de produse:
1) A – produse primare vegetale;
2) D – produse agricole procesate pentru uz alimentar.
2. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina dlui Mihail Machidon, secretar de stat.
| MINISTRU | Ion PERJU |
| Nr.275. Chişinău, 31 decembrie 2020. | |