Ordin nr.283-A din 13.07.2018 cu privire la modificarea Ordinului CNAM nr.368-A din 19.08.2015 "Despre aprobarea formularelor listelor de evidenţă nominală a persoanelor asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală"
COMPANIA NAŢIONALĂ DE
ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ
O R D I N
cu privire la modificarea Ordinului CNAM nr.368-A din 19.08.2015
"Despre aprobarea formularelor listelor de evidenţă nominală
a persoanelor asigurate în sistemul asigurării
obligatorii de asistenţă medicală"
nr. 283-A din 13.07.2018
(în vigoare 03.09.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 285-294 art. 1194 din 03.08.2018
* * *
Întru executarea prevederilor art.XXXIII din Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în temeiul pct.29 lit.(e) din Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.156 din 11 februarie 2002, şi întru asigurarea activităţii uniforme a subdiviziunilor de relaţii cu beneficiarii,
ORDON:
1. Ordinul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.368-A din 19.08.2015 "Despre aprobarea formularelor listelor de evidenţă nominală a persoanelor asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală", cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) titlul Ordinului va avea următorul cuprins:
"Despre aprobarea formularelor de prezentare a informaţiei privind persoanele asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală";
2) la punctul 1, subpct.1) şi subpct.2) vor avea următorul cuprins:
"1) Informaţia privind iniţierea raporturilor de muncă, conform anexei nr.1;
2) Instrucţiunea de completare şi prezentare a informaţiei privind iniţierea raporturilor de muncă, conform anexei nr.2;";
3) Anexa nr.1 şi Anexa nr.2 se expun în redacţie nouă, conform anexei nr.1 şi nr.2 la prezentul Ordin.
2. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin mi-l asum.
| DIRECTORUL GENERAL AL CNAM | Dmitrii PARFENTIEV |
| Nr.283-A. Chişinău, 13 iulie 2018. | |
Anexa nr.1
la Ordinul Companiei Naţionale
de Asigurări în Medicină
nr.283-A din 13 iulie 2018
|
"Anexa nr.1 la Ordinul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.368-A din 19august 2015 INFORMAŢIA privind iniţierea raporturilor de muncă ______________________________________________________ denumirea angajatorului - unităţii IDNO/cod fiscal ______________________________________________ |
|||||
| Nr. d/o | Numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) sau seria şi numărul actului de identitate provizoriu | Numele, prenumele şi patronimicul persoanei | Data, luna, anul naşterii | Statutul persoanei (1 – angajat, 4 - anularea suspendării CIM) | Data atribuirii la categoria indicată în coloana 5 |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
|
Data prezentării ___ ___________ 20__ ASIGURAT _____________________________________ _____________________________________ _____________________________________ L.Ş. ASIGURĂTORUL Compania Naţională de Asigurări în Medicină Agenţia teritorială ______________________ _____________________________________ _____________________________________ L.Ş." |
|||||
Anexa nr.2
la Ordinul Companiei Naţionale
de Asigurări în Medicină
nr.283-A din 13 iulie 2018
"Anexa nr.2
la Ordinul Companiei Naţionale
de Asigurări în Medicină
nr.368-A din 19 august 2015
INSTRUCŢIUNE
de completare şi prezentare a informaţiei privind
iniţierea raporturilor de muncă
1. Prezenta instrucţiune stabileşte modul de completare şi prezentare a informaţiei cu privire la iniţierea raporturilor de muncă, care se întocmeşte în formatul aprobat conform anexei nr.1 la prezentul ordin.
2. Informaţia cu privire la iniţierea raporturilor de muncă se prezintă de către angajator, la necesitate, în cazul survenirii evenimentului asigurat (maladie sau afecţiune) până la data prezentării dării de seamă privind impozitul pe venit, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate.
3. În informaţia prezentată vor fi incluse numai persoanele salariate încadrate de angajator prin contract individual de muncă, conform Codului muncii.
4. Informaţia cu privire la iniţierea raporturilor de muncă se prezintă Serviciului Fiscal de Stat prin canale electronice de raportare în regim on-line şi cu aplicarea semnăturii digitale sau Agenţiilor teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, pe suport de hârtie, în două exemplare, cu aplicarea semnăturii olografe, autentificată cu ştampila Angajatorului.
5. Pentru raportarea prin canale electronice, drept confirmare de recepţionare este recipisa electronică. Pentru raportarea pe suport de hârtie, exemplarul nr.2 restituit angajatorului cu menţiunea agenţiei despre primire constituie confirmare a recepţionării.
6. Informaţia cu privire la iniţierea raporturilor de muncă se completează în limba de stat. Cerinţele de bază la completarea inforaţiei sunt plenitudinea şi veridicitatea datelor înscrise. La prezentarea informaţiei pe suport de hârtie nu se admit modificări şi corectări.
7. În cazul iniţierii raporturilor de muncă cu persoanele ce nu deţin IDNP, Informaţia cu privire la iniţierea raporturilor de muncă se va prezenta doar pe suport de hârtie.
8. Agenţiile teritoriale, în baza Informaţiei cu privire la iniţierea raporturilor de muncă prezentate de către Angajator:
1) activează statutul de persoană asigurată;
2) completează, semnează şi parafează exemplarele recepţionate;
3) restituie un exemplar semnat şi parafat Angajatorului.
9. La completarea Informaţiei cu privire la iniţierea raporturilor de muncă se vor respecta următoarele condiţii:
denumirea angajatorului – unităţii – se indică denumirea Angajatorului conform actelor de fondare;
IDNO/cod fiscal – se indică codul de identificare/codul fiscal al Angajatorului;
coloana 1 – se indică numărul de ordine al înscrierii din Informaţia cu privire la iniţierea raporturilor de muncă;
coloana 2 – se înscrie numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP - 13 cifre) înscris în actul de identitate. În cazul persoanelor care renunţă la numărul de identificare de stat şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei se va indica seria şi numărul actului de identitate provizoriu;
coloana 3 – se introduce numele şi prenumele deplin al persoanei fizice, conform actelor ei de identitate;
coloana 4 – se indică data, luna şi anul naşterii ale persoanei fizice în format ZZ.LL.AAAA;
coloana 5 – se indică categoria statutului conform următoarelor condiţii:
1) cifra 1 se indică în cazul angajării la serviciu;
2) cifra 4 se indică în cazul anulării situaţiilor de suspendare în temei legal a activităţii Angajatorului, încorporarea în serviciul militar în termen, acordarea concediului neplătit cu o durată mai mare de 60 de zile calendaristice pe parcursul unui an calendaristic, suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului cu excepţiile prevăzute la lit.f) alin.(5), art.6 din Legea nr.1585-XIII din 27.02.1998;
coloana 6 – se indică data, luna, anul atribuirii la categoria specificată în coloana 5 în format ZZ.LL.AAAA, care coincide cu data din documentaţia de evidenţă a Angajatorului."