Ordin nr.32 din 15.02.2022 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor de bonitare

MINISTERUL  AGRICULTURII
ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE

O R D I N

cu privire la aprobarea Instrucţiunilor de bonitare

nr. 32  din  15.02.2022

 (în vigoare 25.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 53-59 art.196 din 25.02.2022

* * *

În temeiul prevederilor Legii nr.371/1995 privind selecţia şi reproducţia în zootehnie (Monitorul Oficial nr.20, art.182 din 06.04.1995) şi pct.8 subpct.12) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.695/2017 (Monitorul Oficial nr.322-328, art.797 din 01.09.2017), cu modificările ulterioare, în conformitate cu hotărârile Comisiei Zooveterinare a Consiliului Tehnico-Ştiinţific, aprobate în cadrul şedinţei din 17 iunie 2021 cu menţiune în procesul-verbal nr.1 al şedinţei,

ORDON:

1. Se aprobă Instrucţiunile de bonitare cu principii de ameliorare genetică a ovinelor Karakul Moldovenesc, conform anexei.

2. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Controlul asupra executării prezentului ordin îl execut personal.

I N S T R U C Ţ I U N I

de bonitare cu principii de ameliorare genetică

a ovinelor Karakul Moldovenesc

NOTĂ INFORMATIVĂ

Instrucţiunile de bonitare a ovinelor Karakul Moldovenesc prezintă un act normativ ramural, elaborat în conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.371-XIII din 15.02.1995 privind selecţia şi reproducţia în zootehnie, şi art.6 din Legea zootehniei nr.412-XIII din 27.05.1999. În Instrucţiuni se conţin prevederi conceptuale tehnico-metodice de evaluare a performanţelor morfo-productive şi valorii complexe de prăsilă a ovinelor Karakul Moldovenesc, precum şi de efectuare a unor lucrări importante de selecţie, ce pot fi aplicate de către specialiştii zootehnici licenţiaţi, care posedă cunoştinţe profesionale metodologice speciale, descrise în literatura metodico-ştiinţifică de profil. Prevederile acestor Instrucţiuni sunt obligatorii de executare de către deţinătorii fermelor din categoria de prăsilă, atestate de stat în modul stabilit de lege. Pentru deţinătorii fermelor de ovine care nu sunt de prăsilă, prevederile acestor instrucţiuni sunt opţionale.

Prin supravegherea activităţii de selecţie şi reproducţie în zootehnie, atestarea fermelor zootehnice de prăsilă, aprobarea instrucţiunilor de bonitare, statul protejează drepturile consumatorilor (cumpărătorilor) resurselor genetice de prăsilă, asigură certitudinea datelor conţinute în certificatele de rasă ce confirmă valoarea de prăsilă a animalelor. Potrivit art.9 din Legea nr.371, deţinătorii resurselor de prăsilă sunt obligaţi să ţină evidenţa zootehnică în baza formularelor aprobate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), să efectueze un şir de lucrări de selecţie şi reproducţie a animalelor, care asigură creşterea productivităţii şi valorii lor de prăsilă.

În ţările membre ale UE, supravegherea activităţii de selecţie şi reproducţie în zootehnie este efectuată de către asociaţii sau agenţii de profil, acreditate de stat. Lucrările tehnice ale activităţii de selecţie şi reproducţie, cum sunt, individualizarea animalelor, bonitarea, controlul performanţelor productive (mulsul de control, cântărirea animalelor), evidenţa zootehnică în fermele de prăsilă, sunt efectuate sub responsabilitatea deţinătorului resurselor de prăsilă, pe bază de contract, de către specialişti (controlori ai performanţelor productive) ai asociaţiilor (instituţiilor) acreditate şi susţinute prin subvenţii de stat parţial în unele ţări (Belgia), sau integral în alte ţări (România).

În Republica Moldova, întreaga activitate de selecţie şi reproducţie (evidenţa zootehnică, evaluarea performanţelor productive - bonitarea animalelor, mulsul de control, cântărirea animalelor, împerecherea dirijată a animalelor, însămânţarea) la fermele zootehnice de prăsilă, este pusă în responsabilitatea deţinătorului resurselor de prăsilă, care o poate efectua personal (dacă este specialist licenţiat în domeniu) sau poate angaja specialişti profesionişti pe bază de contract. Funcţiile supravegherii de stat în domeniul selecţiei şi reproducţiei în zootehnie le îndeplinesc inspectorii zootehnici ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi ai Centrului Republican pentru Ameliorarea şi Reproducţia Animalelor. Prevederile prezentei Instrucţiuni de bonitare servesc drept bază normativă atât pentru specialiştii evaluatori ai performanţelor productive a animalelor, cât şi pentru inspectorii organelor de supraveghere.

Prezenta ediţie a Instrucţiunilor de bonitare a ovinelor Karakul Moldovenesc se deosebeşte de precedenta publicaţie, din anul 1996, prin următoarele:

- este ajustată la cerinţele UE, conform Deciziei Comisiei 90/254/CEE din 10 mai 1990 de stabilire a criteriilor de recunoaştere a organizaţiilor şi a asociaţiilor de crescători care ţin sau creează registre genealogice pentru ovine şi caprine reproducătoare de rasă pură, Deciziei Comisiei 90/255/ CEE din 10 mai 1990 privind stabilirea criteriilor de înscriere în registrele genealogice a animalelor din specia ovină şi caprină, reproducători de rasă pură, Deciziei Comisiei 90/256/CE din 10 mai 1990 privind stabilirea metodelor de control al performanţelor şi de apreciere a valorii genetice a ovinelor şi caprinelor reproducătoare de rasă pură, Deciziei Comisiei 90/257CE din 10 mai 1990 de stabilire a criteriilor de acceptare în scopul reproducţiei a ovinelor şi caprinilor de reproducţie de rasă pură şi de utilizare a spermei, ovulelor sau embrionilor acestora;

- protejează drepturile consumatorilor resurselor genetice de prăsilă prin stabilirea parametrilor minimali ai standardului rasei la performanţele productive ale ovinelor;

- simplifică pragmatic procedurile de evaluare a calităţilor de pielicică a mieilor prin optimizarea numărului caracterelor selecţionate, prin gruparea şi reducerea acestora de la 29 - în instrucţiunile vechi, la doar 7 caractere sintetice principale, ceea ce sporeşte eficienţa selecţiei şi uşurează activitatea specialistului zootehnic;

- asigură o evaluare complexă a valorii de prăsilă (clasei generale) a ovinelor după un set integru de caractere: calitatea pielicelei, masa corporală (începând de la naştere până la vârsta adultă) şi producţia de lapte;

- creează premize favorabile de iniţiere a Registrului Genealogic Naţional al ovinelor Karakul Moldovenesc în baza registrelor de evidenţă zootehnică din fermele de prăsilă.

1. EVALUAREA PERFORMANŢELOR PRODUCTIVE ALE OVINELOR

1.1. Aprecierea calităţii pielicelei la miei

Pielicica mielului Karakul reprezintă un caracter primordial şi specific pentru această rasă. Valoarea pielicelei depinde de calităţile acesteia, fiind determinate în mare măsură de ereditate.

Calităţile de pielicică a mieilor Karakul Moldovenesc se apreciază la bonitare, la vârsta de 1-3 zile după naştere pe măsura ce mieii s-au uscat definitiv şi stau bine pe picioare (de regulă, a doua zi după naştere). Bonitarea se efectuează de către specialiştii zootehnici, care posedă cunoştinţe profesionale speciale în domeniu. Fiecare miel este adus de către cioban la locul de bonitare şi pus în picioare pe o masă orizontală, astfel încât lumina dispersată să cadă pe miel în direcţia de la crupă spre cap.

La bonitare se apreciază 7 caractere sintetice principale, cum sunt: manifestarea de rasă, culoarea şi nuanţa, tipul şi calitatea buclajului, calitatea fibrelor piloase, calitatea pielii, dezvoltarea corporală, clasa de bonitare.

Manifestarea de rasă - cuprinde aprecierile de exterior a conformaţiei corporale şi formelor unor regiuni specifice, în special, profilul capului, forma urechilor şi cozii. Gradul de manifestare a acestei însuşiri poate fi: excelentă, potrivită, slabă sau insuficientă.

Pentru manifestarea excelentă, mielul trebuie să aibă un format corporal înalt, lung, uscăţiv, profilul capului convex-tipic, urechile lungi şi blegi (lăsate în jos), coada în formă de kurdiuc-tipic cu vârful cozii în formă de S. În Registrul de bonitare a mieilor Karakul (F3K), manifestarea excelentă de rasă se înscrie cu simbolul "exc" şi se notează după liniuţă cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte, la vederea bonitorului (de exemplu "exc.–9").

Pentru manifestarea potrivită, mielul trebuie să aibă cel puţin un format corporal potrivit de înalt şi lung, profilul capului potrivit de convex, urechile potrivit de lungi şi blegi, coada în formă de kurdiuc-potrivit, cu vârful cozii în formă de S. În registrul de bonitare aprecierea potrivită se înscrie cu simbolul "potr" şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte.

Pentru manifestarea slabă, mielul are înălţimea şi lungimea corpului reduse, profilul capului puţin-convex sau drept, urechile mijlociu de lungi sau scurte, semi-blegi sau îndreptate semi-înainte sau semi-lateral, coada în formă de kurdiuc slab sau triunghi gras cu vârful cozii puţin încovoiat. În registrul de bonitare aprecierea slabă se înscrie cu simbolul "sl" şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte.

Pentru manifestarea insuficientă, mielul are formatul mic şi lungimea scurtă a corpului, profilul capului drept, urechile scurte sau mijlociu de lungi, îndreptate înainte sau lateral, coada în formă de triunghi slab sau subţire cu vârful drept. În registrul de bonitare aprecierea insuficientă se înscrie cu simbolul "ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte.

Culoarea şi nuanţa – cuprinde aprecierea culorii, nuanţei, coloraţiei şi uniformităţii acestora. În registrul de bonitare această însuşire se înscrie cu câteva cuvinte prescurtate (simboluri), care indică denumirea culorii, denumirea coloraţiei, gradul de manifestare a acestora şi uniformitatea lor, exprimate prin cuvintele: excelentă, potrivită, redusă sau insuficientă.

Culoarea neagră.

Gradul excelent manifestat al culorii negre are învelişul pilos de nuanţă neagră-albăstrie-metalic, însoţită de un luciu intens, asemănător cu pana corbului. În registrul de bonitare, culoarea neagră intensă se înscrie cu simbolul "n.int." şi se notează cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte.

Gradul potrivit manifestat al culorii negre are o nuanţă cu pigmentaţie bună, asemănătoare de culoarea creionului negru cu griful moale (gras). În registrul de bonitare culoarea neagră potrivită se înscrie cu simbolul "n.potr" şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte.

Gradul redus manifestat al culorii negre are o nuanţă cu pigmentaţie redusă asemănătoare de culoarea creionului negru cu griful tare, având luciul slab sticlos sau opac. În registrul de bonitare, culoarea neagră redusă se înscrie cu simbolul "n.red" şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte.

Gradul insuficient manifestat al culorii negre are o nuanţă cu pigmentaţia slabă, asemănătoare cu culoarea cenuşie, sau cu un aspect slab-roşcat-ruginiu şi luciul mat-opac. În registrul de bonitare culoarea neagră insuficientă se înscrie cu simbolul "n.ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte.

Culoarea brumărie.

Culoarea brumărie la mieii Karakul este formată din amestecul fibrelor negre şi albe în diferit coraport numeric şi de lungime. În cadrul culorii brumării se deosebesc nuanţele închisă, mijlocie şi deschisă. În funcţie de coraportul numeric şi de lungime al fibrelor negre şi albe se deosebesc un şir de coloraţii solicitate (albăstrie, mărmurie, mărgăritară, argintie, căruntă) şi mai puţin sau nesolicitate (sidefie, plumburie, oţelie, lăptăşie, caciură). Fiecare coloraţie în parte are caracteristica ei specifică de coraport numeric şi de lungime al fibrelor negre şi albe, descrisă detaliat în literatura metodico-ştiinţifică de profil.

Gradul excelent de manifestare a culorii brumării trebuie să aibă învelişul pilos de nuanţe mijlocie sau închisă, cu coloraţiile albăstrie, mărmurie, mărgăritară, argintie, căruntă. Nuanţa şi coloraţia sunt excelent de uniforme. În registrul de bonitare culoarea brumărie cu gradul excelent de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "br.", coloraţia "albăst", "mărm", "mărg", "arg", "căr", gradul de exprimare "exc" şi se notează cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte (spre exemplu "br.mărm.exc.-9").

Gradul potrivit de manifestare a culorii brumării trebuie să aibă învelişul pilos de nuanţe mijlocie sau închisă, cu coloraţiile albăstrie, mărmurie, mărgăritară, argintie, căruntă. Nuanţa şi coloraţia sunt potrivit de uniforme. În registrul de bonitare culoarea brumărie cu gradul potrivit de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "br.", coloraţia "albăst", "mărm", "mărg", "arg", "căr", gradul de exprimare "potr" şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte (spre exemplu "br.albăst.potr.-6").

Gradul redus de manifestare a culorii brumării poate să aibă învelişul pilos de nuanţe mijlocie, închisă sau deschisă, cu coloraţiile albăstrie, mărmurie, mărgăritară, argintie, căruntă, sidefie, plumburie, oţelie, lăptăşie, caciură. Nuanţa şi coloraţia au uniformitatea redusă. În registrul de bonitare culoarea brumărie cu gradul redus de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "br.", coloraţia "albăst", "mărm", "mărg", "arg", "căr", "sidef", "plumb", "oţel", "lăpt", "caci", gradul de exprimare "red" şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte (spre exemplu "br.plumb.red.-4").

Gradul insuficient de manifestare a culorii brumării poate să aibă învelişul pilos de nuanţe mijlocie, închisă sau deschisă, cu coloraţiile sidefie, plumburie, oţelie, lăptăşie, caciură. Nuanţa şi coloraţia au uniformitatea insuficientă. În registrul de bonitare culoarea brumărie cu gradul insuficient de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "br.", coloraţia "sidef", "plumb", "oţel", "lăpt", "caci", gradul de exprimare "ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte (spre exemplu "br.caci.ins.-2").

Culoarea sur.

Culoarea sur la mieii Karakul este formată din fibre cu diversă pigmentaţie fragmentată (heterocromie) la baza şi vârful acestora. De regulă, fibrele la bază, pe segmentul de 2/3 (două treimi) sau 3/4 din lungime, au culoarea întunecată (cafenie, cenuşie, neagră), iar la vărf, pe segmentul de 1/3 sau 1/4 din lungime, au culoarea deschisă (galbenă, portocalie, argintie, albă), creând un contrast frumos de coloraţii. În cadrul rasei Karakul există trei tipuri intrarasiale de ovine Karakul sur: de Buhara, Surhandaria şi Karakalpak.

Ovinele Karakul sur de Buhara sunt de trei coloraţii principale:

aurie – baza fibrei este cafenie întunecată, vârful – auriu deschis;

argintie – baza fibrei este cenuşie întunecată sau neagră, vârful – argintiu;

diamantă – baza fibrei neagră, vârful de culoarea diamantului.

Ovinele Karakul sur de Surhandaria sunt de trei coloraţii principale:

bronzăvie – baza fibrei este cafenie de diferite nuanţe, vârful bronzat deschis sau portocaliu;

chihlimbară – baza fibrei este cafenie, vârful – chihlimbariu;

platinie – baza fibrei este cafenie întunecată sau aproape neagră, vârful – gălbui deschis sau alb;

Ovinele Karakul sur Karakalpak sunt de trei coloraţii principale:

oţelie – baza fibrei este neagră, vârful – oţeliu;

flacăra lumânării - baza fibrei este neagră, vârful – alb-slab gălbui;

floarea caiselor - baza fibrei este neagră sau cafenie întunecată, mijlocul – cafeniu bej, vârful alb sau portocaliu.

Culoarea sur excelent exprimată trebuie să aibă învelişul pilos de una din coloraţiile sus-menţionate cu contrastul foarte clar al culorii fibrelor la bază şi vârf. În registrul de bonitare culoarea sur cu gradul excelent de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "sur.", coloraţia "aur", "arg", "diam", "bronz", "chih", "plat", "oţel", "flac.lum", "fl.cais", gradul de exprimare "exc" şi se notează cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte (spre exemplu "sur.bronz.exc.-8").

Culoarea sur potrivit exprimată trebuie să aibă învelişul pilos de una din coloraţiile sus-menţionate cu contrastul potrivit de clar al culorii la baza şi vârful fibrelor. În registrul de bonitare culoarea sur cu gradul potrivit de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "sur.", coloraţia "aur", "arg", "diam", "bronz", "chih", "plat", "oţel", "flac.lum", "fl.cais", gradul de exprimare "potr" şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte (spre exemplu "sur.aur.potr.-7").

Culoarea sur redus exprimată are învelişul pilos de coloraţii neclare cu contrastul culorii la bază şi vârful fibrelor neclar. În registrul de bonitare culoarea sur cu gradul redus de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "sur.", gradul de exprimare "red" şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte (spre exemplu "sur.red.-4").

Culoarea sur insuficient exprimată are învelişul pilos de coloraţii neclare cu contrastul neclar (aproape lipsit) al culorii la bază şi vârful fibrelor. În registrul de bonitare culoarea sur cu gradul insuficient de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "sur.", gradul de exprimare "ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte (spre exemplu "sur.ins.-2").

Culoarea roz, maro şi albă.

Culoarea roz este formată dintr-un amestec de fibre cafenii şi albe. În funcţie de coraportul numeric şi lungimea fibrelor cafenii şi albe se deosebesc nuanţele: roz închis, roz mijlociu, roz deschis şi roz bălţat (cu pete de alte culori, uniformitatea insuficientă a culorii).

Culoarea maro este formată din fibre cafenii. În dependenţă de gradul de pigmentaţie a fibrelor se deosebesc nuanţele: maro închis, maro mijlociu, maro deschis şi maro bălţat (cu pete de alte culori, uniformitatea insuficientă a culorii).

Culoarea albă a mieilor Karakul este formată din fibre albe (nepigmentate). În funcţie de puritatea culorii fibrelor albe se deosebesc următoarele nuanţe: alb absolut (ca zăpada), alb gălbui, alb cu impurităţi (pe greabăn şi gât sunt unele fibre pigmentate negre sau cafenii), alb bălţat (pe suprafaţa corpului sunt pete pigmentate negre sau cafenii). La mieii albi, pigmentaţia fibrelor pe cap, urechi şi picioare mai jos de flanc şi jaret nu se consideră defect.

Gradul de manifestare a culorilor roz, maro şi alb este în funcţie de intensitatea pigmentaţiei, nuanţa şi uniformitatea acesteia.

Gradul excelent de exprimare a culorii trebuie să aibă învelişul pilos roz sau maro de nuanţă închisă, mijlocie sau deschisă, iar albul să fie absolut ca zăpada. În registrul de bonitare culoarea roz, maro şi alb excelent manifestat se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "roz.", "maro", "alb", nuanţa "în", "mij", "des", "abs", gradul de exprimare "exc" şi se notează cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte (spre exemplu "maro.mij.exc.-8" sau "alb.abs.exc.-9").

Gradul potrivit de exprimare a culorii trebuie să aibă învelişul pilos roz sau maro de nuanţă închisă, mijlocie sau deschisă, iar albul să fie cel puţin alb gălbui. În registrul de bonitare culoarea roz, maro şi alb cu gradul potrivit de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "roz.", "maro", "alb", nuanţa "în", "mij", "des", "gălb", gradul de exprimare "potr" şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte (spre exemplu "roz.des.potr.-6" sau "alb.gălb.potr.-5").

Gradul redus de exprimare a culorii are învelişul pilos roz, maro de nuanţe închise sau deschise, iar albul este cu impurităţi de fibre ale altor culori. În registrul de bonitare culoarea roz, maro sau alb cu gradul redus de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "roz", "maro", "alb", nuanţa "în", "des" sau " imp", gradul de exprimare "red" şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte (spre exemplu "maro.des.red.-4" sau "alb.imp.red.- 3").

Gradul insuficient de exprimare a culorii are învelişul pilos roz, maro, alb de nuanţe neclare, bălţate, cu impurităţi de fibre ale altor culori. În registrul de bonitare culoarea roz, maro sau alb cu gradul insuficient de manifestare se înscrie cu simbolurile ce indică în ordinea respectivă: culoarea "roz", "maro", "alb", gradul de exprimare "ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte (spre exemplu "roz.ins.-1" sau "alb.ins.- 2").

Tipul şi calitatea buclajului – cuprinde aprecierea ponderii buclelor de diferite tipuri şi forme pe suprafaţa corporală a mielului, tipului de buclaj, mărimii şi lungimii buclelor, rezistenţei şi elasticităţii buclelor, direcţiei şi gradului de înrulare a buclelor, extinderii şi modelării buclajului, tipului de modelare. În registrul de bonitare, această însuşire se înscrie prin simbolul cuvântului tipului de buclaj şi gradului de manifestare a însuşirilor înglobate, exprimat prin simbolul cuvintelor: excelent, potrivit, redus, insuficient şi însoţit de nota de punctaj respectivă.

Gradul excelent de calitate a buclajului prevede prezenţa predominantă a buclelor valoroase (valuri de diferite forme şi coame-brazde înguste, foarte lungi (>50 mm), lungi (30-50 mm) şi mijlocii (20-30 mm), ce formează tipuri solicitate de buclaj (jachet, costal, plat, moarat). Buclele sunt de mărime mijlocie (6-8 mm) şi mare (9-12 mm), rezistente şi elastice, înrulate cranial sau caudal până la 6-10 grade, excelent modelate în tipuri solicitate (paralel-concentric, paralel-scară, mixt), moderat extinse pe extremităţile corporale. În registrul de bonitare, gradul excelent de calitate a buclajului se înscrie prin simbolul tipului de buclaj (jac, cost, pl, moar), simbolul "exc" al calităţii buclajului şi se notează cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte (spre exemplu "jac.exc.-9", "cost.exc.-10", "pl.exc.-8").

Gradul potrivit de calitate a buclajului prevede prezenţa predominantă a buclelor valoroase (valuri de diferite forme şi coame-brazde înguste, lungi şi mijlocii) şi potrivit de valoroase (valuri scurte – 12-20 mm, bob, coame înguste), ce formează tipuri solicitate de buclaj (jachet, costal, plat, moarat). Buclele pot fi de mărime mică (4-5 mm), mijlocie şi mare, potrivit de rezistente şi elastice, înrulate cranial, caudal sau mixt până la 6-10 grade, potrivit de modelate în tipuri solicitate (paralel-concentric, paralel-scară, mixt), moderat extinse pe extremităţile corporale. În registrul de bonitare, gradul potrivit de calitate a buclajului se înscrie prin simbolul tipului de buclaj (jac, cost, pl, moar), simbolul "potr" al calităţii buclajului şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte (spre exemplu "jac.potr.-6", "cost.potr.-5", "pl.potr.-7").

Gradul redus de calitate a buclajului se caracterizează prin prezenţa predominantă a buclelor mai puţin valoroase (bob, coame) şi nevaloroase (inele, mazăre, coame înflorate), ce formează tipul nesolicitat de buclaj (kaukazian), costal sau plat. Buclele pot fi de mărime mică, mijlocie sau mare, slab rezistente, supraînrulate mixt sau indeterminabil până la 12-14 grade, prost modelate în tipuri nesolicitate (indeterminabil), supraextinse pe extremităţile corporale în formă de inele, mazăre, sau insuficient extinse în formă de linsături sau mustăţi drepte. În registrul de bonitare, gradul redus de calitate a buclajului se înscrie prin simbolul tipului de buclaj "kauk", "cost", "pl" simbolul "red" al calităţii buclajului şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte (spre exemplu "kauk.red.-3").

Gradul insuficient de calitate a buclajului se caracterizează prin prezenţa predominantă a buclelor nevaloroase (inele, mazăre, coame răsfirate, linsături cu mustăţi), ce formează tipul nesolicitat de buclaj (brac). Buclele pot fi de mărime foarte mică (<4 mm), mică, mijlocie, mare sau foarte mare (>12 mm), slab rezistente, supraînrulate până la 12-18 grade, nemodelate, supraextinse pe extremităţile corporale în formă de inele mici, mazăre măruntă, sau insuficient extinse în formă de linsături cu mustăţi drepte. În registrul de bonitare, gradul insuficient de calitate a buclajului se înscrie prin simbolurile "brac.ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte (spre exemplu "brac.ins.-2").

Calitatea fibrelor piloase - cuprinde aprecierea lungimii, desimii, grosimii, mătăsozităţii şi luciului fibrelor piloase, exprimate prin cuvintele: excelentă, potrivită, redusă sau insuficientă. În registrul de bonitare se înscriu simbolurile acestor cuvinte, însoţite de nota de punctaj respectivă cuprinsă în limitele de la 1 până la 10 puncte.

Calitatea excelentă a fibrelor prevede existenţa fibrelor scurte (< 9 mm) şi mijlociu de lungi (9-13 mm), foarte dese, groase şi mijlociu de groase, cu mătăsozitatea excelentă şi luciul intens. În registrul de bonitare acest grad de calitate a fibrelor se înscrie prin simbolul "exc" şi se notează cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte (spre exemplu "exc.- 9").

Calitatea potrivită a fibrelor prevede existenţa fibrelor scurte, mijlociu de lungi sau ceva mai lungi (14-15 mm), potrivit de dese, mijlociu de groase, cu mătăsozitatea şi luciul potrivit. În registrul de bonitare acest grad de calitate a fibrelor se înscrie prin simbolul "potr" şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte (spre exemplu "potr.- 7").

Calitatea redusă a fibrelor se caracterizează prin existenţa fibrelor lungi (14-18 mm), cu desimea potrivită sau redusă, prea groase sau prea subţiri, cu mătăsozitatea şi luciul redus. În registrul de bonitare acest grad de calitate a fibrelor se înscrie prin simbolul "red" şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte (spre exemplu "red.- 4").

Calitatea insuficientă a fibrelor se caracterizează prin existenţa fibrelor lungi şi foarte lungi (>18 mm), cu desimea redusă sau rară, prea groase sau prea subţiri, cu mătăsozitatea şi luciul insuficient. În registrul de bonitare acest grad de calitate a fibrelor se înscrie prin simbolul "ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte (spre exemplu "ins.- 2").

Calitatea pielii - cuprinde aprecierea grosimii, densităţii, rezervei şi supleţei pielii, exprimată în cuvintele: excelentă, potrivită, redusă sau insuficientă. În registrul de bonitare se înscriu simbolurile acestor cuvinte, însoţite de nota de punctaj respectivă, cuprinsă în limitele de la 1 până la 10 puncte.

Calitatea excelentă prevede ca pielea să fie foarte densă, subţire, suplă cu rezerva pliurită. În registrul de bonitare acest grad de calitate a pielii se înscrie prin simbolul "exc" şi se notează cu punctajul de 8, 9 sau 10 puncte (spre exemplu "exc.- 9").

Calitatea potrivită prevede ca pielea să fie, cel puţin, potrivit de densă, mijlociu de subţire şi de suplă cu rezerva liberă. În registrul de bonitare acest grad de calitate a pielii se înscrie prin simbolul "potr" şi se notează cu punctajul de 5, 6 sau 7 puncte (spre exemplu "potr.- 6").

Calitatea redusă a pielii se caracterizează prin densitatea redusă, cu grosimea îngroşată şi rezerva întinsă. În registrul de bonitare acest grad de calitate a pielii se înscrie prin simbolul "red" şi se notează cu punctajul de 3 sau 4 puncte (spre exemplu "red.- 3").

Calitatea insuficientă a pielii se caracterizează prin densitatea afânată, cu grosimea groasă şi rezerva insuficientă. În registrul de bonitare acest grad de calitate a pielii se înscrie prin simbolul "ins" şi se notează cu punctajul de 1 sau 2 puncte (spre exemplu "ins.- 1").

Dezvoltarea corporală – cuprinde aprecierile, în complex, a masei şi lungimii corporale, precum şi constituţiei mielului.

Masa corporală a mieilor la naştere se apreciază prin cântărirea mielului la bonitare cu cântarul de mână. Pentru cântărire, mielul se înfăşoară cu o sfoară dublă în jurul toracelui pe subţiori, capătul căreia în formă de laţ se agaţă de cârligul cântarului şi se atârnă liber, fixând vizual gradaţia de la cântar cu precizia de 0,1 kg. Lungimea corporală şi constituţia mielului se apreciază vizual.

Gradul de manifestare a dezvoltării corporale poate fi: excelent, potrivit, redus sau insuficient. În registrul de bonitare se înscrie cu simbolurile acestor cuvinte, însoţite de cifra masei corporale.

Gradul excelent de dezvoltare corporală prevede ca mielul să aibă masa corporală mare (>4,5 kg), lungimea corporală lungă şi constituţia robustă sau puţin grosolană. În registrul de bonitare acest grad de dezvoltare corporală a mielului se înscrie cu simbolul "exc" însoţit de cifra masei corporale (spre exemplu "exc=4,6kg").

Gradul potrivit de dezvoltare corporală prevede ca mielul să aibă, cel puţin, masa corporală mijlocie (4,0-4,5 kg), lungimea corporală potrivit de lungă şi constituţia robustă sau puţin grosolană. În registrul de bonitare acest grad de dezvoltare corporală a mielului se înscrie cu simbolul "potr" însoţit de cifra masei corporale (spre exemplu "potr.=4,1kg").

Gradul redus de dezvoltare corporală a mielului se caracterizează prin masa corporală redusă (3,5-3,9 kg), lungimea corpului redusă şi constituţia fină. În registrul de bonitare, acest grad de dezvoltare corporală a mielului se înscrie cu simbolul "red" însoţit de cifra masei corporale (spre exemplu "red=3,7kg").

Gradul insuficient de dezvoltare corporală a mielului se caracterizează prin masa corporală mică (<3,5 kg), lungimea corpului scurtă şi constituţia debilă. În registrul de bonitare, acest grad de dezvoltare corporală a mielului se înscrie cu simbolul "ins" însoţit de cifra masei corporale (spre exemplu "ins=3,4kg").

Clasa de bonitare a mielului - cuprinde în sumar o sinteză de apreciere completă a primelor 6 caractere, care includ manifestările tuturor însuşirilor de rasă, exterior, culoare, nuanţă, coloraţie, buclaj, fibre, piele şi conformaţie corporală. Clasa este conferită mielului la bonitare, ca urmare a tuturor aprecierilor, în ansamblu, şi se marchează pe viaţă la ureche prin crestături, conform schemelor din anexele 2 - 5.

Conform prezentei Instrucţiuni, mieii Karakul Moldovenesc pot fi repartizaţi în una din următoarele clase de bonitare: elita, clasa I, clasa II sau brac. Menţionăm, pentru specificare, că clasa mielului se marchează întotdeauna la urechea dreaptă. Clasa elita, la toate culorile şi tipurile de buclaj, se marchează prin două crestături la urechea dreaptă a mielului, una sus şi alta jos. Clasa I se marchează printr-o singură crestătură în partea de jos la urechea dreaptă. Clasa II se marchează prin două crestături - ambele jos la urechea dreaptă. Mieii brac se marchează prin tăierea vârfului urechii drepte cu ajutorul foarfecelor. Pe lângă clasă, la urechile mielului se marchează şi tipul de buclaj, mărimea buclei, nuanţa şi coloraţia, conform schemelor din anexele sus-menţionate. Crestăturile la urechi se aplică cu ajutorul unor cleşte (perforatoare) speciale.

Mieii de clasa elita, în registrul de bonitare, se înscriu prin simbolul "El" şi notaţi, la vederea bonitorului, cu 8 -10 puncte. De exemplu "El-9". Aprecierea cu 10 puncte se face în cazul în care toată suprafaţa corporală a mielului este acoperită cu bucle lungi şi foarte lungi, toate însuşirile de rasă, culoare, calităţile buclelor, fibrelor, pielii şi conformaţiei corporale sunt absolut excelente, perfecte. Cu 9 puncte sunt apreciaţi mieii care posedă, preponderent, însuşiri de calităţi excelente cu unele abateri de la perfecţie. Cu 8 puncte sunt apreciaţi mieii care posedă, în marea lor parte, însuşiri de calitate excelentă, cu unele excepţii, în limitele cerinţelor minimale pentru clasa elita. Mieii de clasa elita sunt cei mai preferaţi pentru selecţie şi reproducţie pentru crearea nucleelor de prăsilă, liniilor şi turmelor înalt productive de ovine de tip solicitat.

Mieii de clasa I, la bonitare, se caracterizează prin însuşiri potrivite (bune, moderate) ale calităţilor de pielicică, se înscriu în registrul de bonitare prin simbolul "Cl. I" şi sunt apreciaţi cu 5-7 puncte. De exemplu "Cl.I-6". Cu 7 puncte sunt apreciaţi mieii de clasa I în cazul în care calităţile lor de pielicică sunt foarte aproape de clasa elita cu unele abateri ce nu permit referirea lor la această clasă superioară. Cu 6 puncte sunt apreciaţi mieii, care, după caracteristicile calităţilor de pielicică, ocupă o poziţie medie pe rasă, cu caracterele potrivit de exprimate, ce reprezintă şi standardul minim al rasei în ansamblu. Cu 5 puncte sunt apreciaţi mieii, care, după calităţile lor de pielicică, se apropie în oarecare măsură de clasa II, dar încă nu s-au coborât după caracteristicile calităţilor în această clasă. Mieii de clasa I sunt, de asemenea, solicitaţi pentru selecţie şi reproducţie pentru crearea turmelor de prăsilă, liniilor de animale de tip solicitat.

Mieii de clasa II, la bonitare, se caracterizează prin însuşiri mediocre (slabe, reduse) ale calităţilor de pielicică, se înscriu în registru cu simbolul "Cl.II" şi pot fi apreciaţi cu 3 sau 4 puncte, la vederea bonitorului. De exemplu "Cl.II-4". Cu 4 puncte sunt apreciaţi mieii de clasa II, care, după multe însuşiri calitative, se apropie de calificativele clasei I, dar nu ating deplin acele niveluri. Cu 3 puncte sunt apreciaţi mieii, care, după însuşirile calitative, se apropie de limita minimală, după care se începe cea mai inferioară clasă. Mieii de clasa II nu sunt solicitaţi pentru selecţie şi reproducţie, dar mieluţele pot fi admise la creştere pentru exploatarea de producţie – marfă (pielicele, lapte, carne).

Mieii de clasa "brac" sunt consideraţi toţi acei indivizi, care nu se încadrează după calificativele calitative în clasa II, se înscriu în registrul de bonitare cu simbolul "Brac" şi sunt apreciaţi cu doar 1-2 puncte. De exemplu "Brac-2". Deoarece valoarea comercială (preţul) de pielicică al acestor miei este foarte joasă, ei sunt reformaţi la bonitare şi recomandaţi pentru creştere şi îngrăşare în scopul sacrificării la carne.

Fotografierea mieilor. Prezenţa fotografiei (pozei), alipite la Fişa genealogică a berbecului (F1K) şi a oii (F2K), face mai credibilă valoarea calităţii pielicelei mielului la bonitare. De aceea, se recomandă ca mieii Karakul la vârsta de bonitare (1-3 zile) să fie fotografiaţi din profil. Pentru aceasta, mielul este stabilizat în picioare pe o măsuţă specială (dispozitiv pliabil) care are doi pereţi: unul fix de fundal nepenetrabil şi altul - pliabil de zăbrele (Fig. 1).

Fig. 1. Schema dispozitivului pliabil – măsuţei speciale (construcţia Г.Н. Сîшальский)

pentru fotografierea mieilor Karakul: а – peretele de fundal; б – zăbrela pliabilă.

Peretele fix este vopsit în culoare sură de nuanţă verzuie, sau este acoperit cu o pânză opacă de aceste nuanţe. Peretele de fundal poate fi schiţat cu linii paralele verticale şi orizontale cu distanţa de 10 cm între ele, astfel încât să prezinte un grătar de pătrate după care pot fi apreciate dimensiunile corporale ale mielului. Măsuţa specială are înălţimea de 60 cm, lungimea de 70 cm şi lăţimea de 15 cm. Pe această măsuţă, mielul poate fi stabilizat în picioare într-o poziţie destul de naturală, în care reflectă exteriorul şi conformaţia lui corporală originală. Măsuţa de fotografiat este instalată într-un loc bine iluminat, dar fără razele solare puternice directe. Fotografierea poate fi înfăptuită şi într-o încăpere cu iluminaţia artificială.

Din punctul de vedere tehnic, asistentul fotografului stabilizează mielul între pereţii măsuţei şi instalează pe masă, sub abdomenul mielului, o placă-matricolă din carton sau placaj, pe care sunt înscrise succint: denumirea gospodăriei în care s-a născut mielul, numărul matricol şi anul naşterii mielului. La comanda fotografului-operator, asistentul repede (dar fără zgomot) lasă în jos zăbrela pliabilă, deschizând astfel vizorul de profil al mielului. În acest moment, fotograful apasă butonul aparatului de fotografiat şi mortalizează poza.

Fotografierea mieilor la bonitare poate fi înfăptuită şi pe o masă simplă de bucătărie cu dimensiuni mici (Fig. 2).

Fig. 2. Fotografierea mielului Karakul pe măsuţa simplă.

În acest caz, asistentul fotografului stabilizează cu mâinile mielul pe masă, astfel încât profilul mielului să fie în vizor perpendicular cu fotograful.

În toate variantele de fotografiere, mielul cu masa trebuie să fie aranjate astfel, încât razele de lumină să proiecteze pe suprafaţa mielului în concordanţă cu direcţia de înrulare a buclelor. Acest aranjament de iluminare va asigura o claritate distinctă a modelării buclajului şi reliefării ornamentului acestuia.

1.2. Aprecierea masei corporale a ovinelor

Masa corporală, la ovinele Karakul Moldovenesc, prezintă unul dintre cele mai importante caractere morfoproductive, dat fiind faptul că aceasta are un impact direct asupra producţiei de carne, care rezultă din carcasele obţinute de la mieii sacrificaţi pentru pielicică (la vârsta de 2-5 zile după naştere), din carcasele mieilor alăptaţi până la vârsta de 2 luni (la înţărcare) şi sacrificaţi pentru carne, în special la sărbătorile Sfintelui Paşti, din carcasele tineretului ovin, crescut şi îngrăşat pentru carne până la vârsta de 6 sau 18 luni, precum şi din carcasele ovinelor adulte, reformate şi scoase, pentru diferite motive, din circuitul reproductiv al turmei.

Deşi carcasele de 2,5-3,5 kg, obţinute de la mieii sacrificaţi pentru pielicică, au o carne fragedă, mult suculentă şi se consideră nematurizată, utilizarea acestora în hrana umană la noi în Republica Moldova este o tradiţie a populaţiei locale, mai ales la sărbătorile de Paşti.

La vârsta de 2 luni, de la mieii alăptaţi se obţin carcase de 5-10 kg raportate la categoriile A (5-7 kg) şi B (7,1-10 kg), conform grilei UE de clasificare. Carnea acestora este fragedă, suculentă, de culoare roşie (roz) cu diferite nuanţe, fiind solicitată atât la noi în Ţară, cât şi în unele ţări din Europa.

La vârsta de 6 luni, de la mieluţele cu masa corporală de 28 - 29 kg pot fi obţinute carcase cu greutatea de 13 - 14 kg, atribuite la categoria C, conform grilei UE de clasificare. Randamentul de abator al acestora constituie 44 - 45%. De la berbecuţii de 6 luni cu masa corporală de 33 - 35 kg pot fi obţinute carcase cu greutatea de 16 - 17 kg, atribuite la categoriile R şi U, bune şi foarte bune, mediu grase şi grase, conform grilei UE de clasificare. Randamentul de abator al acestor berbecuţi constituie 47 - 48%. Carcasele de tineret ovin din categoriile C, R şi U sunt printre cele mai solicitate la export, inclusiv în UE.

De la oile reformate şi îngrăşate intensiv cu masa corporală înainte de sacrificare de 50 - 65 kg, pot fi obţinute carcase masive de 25 – 35 kg, destul de bune, bune şi foarte bune, mediu grase, grase şi foarte grase, raportate la categoriile O, R şi U, conform grilei UE de clasificare. Randamentul de abator al acestor ovine constituie 50-55%. Carcasele de oi reformate din categoriile O, R şi U sunt solicitate la export, în special, în ţările arabe.

Totodată, masa corporală a ovinelor Karakul are importanţă mare şi la obţinerea pielicelelor de suprafaţă mare, deoarece, masa corporală a mielului la naştere este în corelaţie directă şi pozitivă cu suprafaţa pielicelei obţinute la sacrificare (r_xy = 0,64). Masa corporală a oilor are o influenţă pozitivă şi asupra producţiei de lapte. Coeficientul atitudinii corelaţiei (η_xy) nu este înalt (0,2 – 0,3), dar destul de semnificativ.

Reieşind din aceste considerente, masa corporală a ovinelor Karakul Moldovenesc a fost inclusă în procesul de ameliorare genetică a tipului ca unul din cele mai importante caractere de selecţie la toate etapele, începând de la bonitare (la 1–2 zile după naştere), la 2, 6 şi 18 luni, până la vârsta matură. De aceea, în fiecare an, pe lângă cântărirea mieilor la naştere şi la înţărcare, întreg efectivul de ovine, inclusiv tineretul de 6 şi 18 luni, precum şi ovinele adulte de toate grupele de sex şi vârstă, este supus cântăririi de toamnă, la sfârşitul lunii octombrie, după care, se începe campania de însămânţare a oilor, conform planului de împerechere elaborat.

Masa corporală a tineretului ovin se evaluează (se apreciază) la diferite vârste cu diferite cântare tehnice.

La naştere (la bonitare), mielul se cântăreşte cu cântarul de mână, prin metoda descrisă la pct.1.1., rubrica "Dezvoltarea corporală". Cântarul de mână este cel mai comod şi practicabil instrument pentru determinarea masei corporale a mieilor la bonitare în condiţiile de fermă.

Începând cu vârsta de 2 luni, tineretul ovin se cântăreşte individual la cântarele tehnice cu capacitatea de 50 - 100 kg, care au gradaţia de precizie de 0,1 kg.

La înţărcare, când mieii au în medie pe turmă vârsta de 2 luni, se cântăresc individual într-o singură zi toţi mieii din lot. În această zi, o parte din miei încă nu a atins vârsta de 60 zile, iar o altă parte a depăşit această vârstă. În acest caz, după cântărire, se efectuează recalcularea masei corporale din datele cântarului - în datele vârstei standarde (2 luni). În cazul în care mielul la ziua cântăririi nu a atins vârsta standarde, la masa corporală cântărită se însumează masa corporală recalculată şi, invers, în cazul în care mielul la ziua cântăririi a depăşit vârsta standarde, din masa corporală cântărită se scade masa corporală recalculată. Masa corporală recalculată se determină prin înmulţirea adaosului mediu zilnic al mielului în perioada de la naştere până la ziua cântăririi, la numărul de zile ce nu ajung la 60 zile, sau ce depăşesc această vârstă, conform Registrului de evidenţă a dezvoltării corporale a tineretului ovin Karakul Moldovenesc (F5K).

Pentru executarea cântăririi ovinelor adulte se foloseşte un cântar tehnic cu capacitatea de 150 kg şi precizia gradaţiei de 0,2 kg. Pe platoul cântarului se instalează şi se fixează o cuşcă (boxă) îngustă cu două uşiţe (de intrare şi de ieşire). Dimensiunile cuştii sunt astfel preconizate încât să încapă strâns închis un berbec fără coarne (berbecii cu coarne se cântăresc într-o cuşcă mai mare, sau într-o ladă aparte). În această cuşcă ovina intră benevol la deschiderea uşiţei, după ce uşiţa este închisă imediat. În cuşcă, ovina este, practic, fixată în stare liberă şi nu poate să se întoarcă în direcţia opusă, ceea ce permite citirea numărului matricol, examinarea exteriorului şi cântărirea acesteia. Pentru posibilitatea examinării exteriorului ovinei, pereţii laterali şi uşiţele cuştii trebuie să fie confecţionate din materiale transparente sau grătar. Întru asigurarea condiţiilor de intrare benevolă a ovinelor în cuşcă, într-o parte laterală a cântarului, dinspre uşiţa de intrare a cuştii, se instalează un culoar de intrare cu răscol şi un ţarc ce înglobează 30-50 ovine. La ieşirea din cuşcă se instalează un alt ţarc cu o capacitate de înglobare de 50-200 ovine. La deschiderea concomitentă a uşiţelor, ovina din culoarul de intrare, văzând prin cuşcă ovinele din ţarcul opus (de la ieşire), intră în cuşcă de sine stătător cu intenţia să treacă în partea cealaltă. În acest moment, responsabilii închid imediat şi concomitent ambele uşiţe pentru efectuarea cântăririi. După cântărire, la deschiderea uşiţei de ieşire, ovina iese liber din cuşcă.

La cântărirea ovinelor participă: specialistul-controlor, care înregistrează numărul matricol al fiecărei ovine şi indicele cântarului; asistentul acestuia, care citeşte numărul matricol al ovinei şi deschide/închide uşiţa de ieşire a ovinelor; ciobani, care mână oile în coluarul de intrare, asigură intrarea succesivă a acestora în cuşcă şi deschid/închid uşiţa de intrare. Această tehnică de cântărire permite specialistului zootehnic examinarea exteriorului şi constituţiei animalului, efectuarea lucrărilor de cântărire fără stresarea şi traumarea acestora, contribuie la uşurarea muncii personalului şi sporirea productivităţii lui. Datele cântăririi ovinelor şi notiţele identificării defectelor exteriorului şi constituţiei acestora se înscriu în Registrul de cântărire a ovinelor Karakul Moldovenesc (F4K).

Ovinele Karakul Moldovenesc, în funcţie de vârstă, trebuie să corespundă după masa corporală, următorilor parametri minimi ai standardului rasei (Tab. 1).

Potrivit rezultatelor cântăririi respective la vârstele stabilite, fiecărei ovine i se atribuie clasa particulară după masa corporală, care se înscrie anual în documentele centralizatoare de bonitare generală a ovinelor.

Monitorizarea dezvoltării corporale la diferite vârste a ovinelor Karakul Moldovenesc permite evidenţierea la vârsta timpurie a celor mai precoci indivizi din turmă, precum şi revelarea ovinelor cu repetabilitatea mai ridicată a masei corporale şi aptitudinile sporite ale producţiei de carne.

1.3. Aprecierea producţiei de lapte a oilor

Producţia de lapte la oi prezintă principalul caracter productiv, dat fiind faptul că valoarea economică a acestuia este predominantă şi ocupă circa 60% din venitul economic total obţinut de la o oaie pe an. Din aceste considerente, selecţia în turmă a celor mai bune oi după producţia de lapte are o importanţă majoră.

Producţia de lapte a oilor Karakul Moldovenesc se apreciază după fătare în fiecare lactaţie prin mulsul de control, efectuat sistematic, o dată la 30 de zile, pe durata întregii lactaţii.

Mulsul de control se efectuează după metoda lui T. Nica. Principiul tehnic al acestei metode, constă în mulgerea individuală a fiecărei oi o dată pe zi (dimineaţa) şi determinarea, în baza acesteia, a cantităţii de lapte produs de oaie în întreaga zi de control. Mulsul de control se efectuează atât la oile mânzări, cât şi la oile în alăptare.

Pentru efectuarea mulsului de control la oile cu miei alăptaţi, în ajunul zilei de control, după mulsul de seară a mânzărilor, oile în alăptare se separă de mieii lor, sau mieii sunt separaţi de mamele lor. Aceştia fiind închişi într-un ţarc aparte peste un zid inpenetrabil sau în alt grajd, pentru ca zbieratul lor să fie mai puţin auzit de către mamele acestora. Timp de o noapte oile separate acumulează laptele în glanda mamară pentru mulsul de control. Dimineaţa, în ziua de control, se mulg individual, în primul rând, oile aflate în alăptare, pentru ca apoi acestea să fie admise la mieii lor.

Pentru ziua de control, specialistul zootehnic sau controlorul tehnic, din timp, pregăteşte locul de lucru lângă strungă şi inventarul necesar (un scaun, o măsuţă de scris, cântarul electronic pentru cântărirea cupelor cu lapte, cupe de muls din calculul a 3 cupe la 2 mulgători, 5 cupe la 3 mulgători şi 6 cupe la 4 mulgători, crotalii pentru crotalierea oilor ce au pierdut numărul matricol, etc).

În ziua de control, înainte de a începe mulsul, când oaia este fixată în strungă, asistentul controlorului tehnic citeşte în glas numărul matricol al oii pentru ca acesta să fie auzit de controlor, care îl înscrie în Foaia de control al producţiei de lapte (F6K). Mulgătorul mulge oaia într-o cupă sau cană cu volumul de cel puţin 1 litru, amenajată în interiorul găleţii de muls, după care o transmite controlorului tehnic şi preia o altă cupă goală pentru mulgerea următoarei oi. Controlorul cântăreşte cupa cu lapte la cântarul electronic cu capacitatea de 1500-2000g, după ce laptele este turnat în bidonul de acumulare, iar cupa goală este pusă alături de mulgător.

Pentru determinarea cantităţii de lapte produs de oaie în întreaga zi, cantitatea de lapte muls în dimineaţa zilei de control se înmulţeşte cu coeficientul de control. Acest coeficient se determină prin formula:

unde:

K_c – coeficientul de control;

P_t – cantitatea totală de lapte muls de la oile mânzări în ziua de control;

P_d – cantitatea de lapte muls de la oile mânzări în dimineaţa zilei de control;

C_r – coeficientul de reţinere a laptelui:

    - pentru oile în alăptare cu miei sugari C_r=1,3;

    - pentru oile în primele două săptămâni după înţărcarea mieilor C_r=1,2;

    - pentru celelalte oi lactante C_r=1,0.

Ulterior, datele din Foaia de control privind cantitatea de lapte muls în ziua de control, potrivit numărului matricol al fiecărei oi în parte, se transcriu în Registrul de evidenţă a producţiei de lapte la oile Karakul Moldovenesc (F7K), în care este efectuat calculul individual al producţiei de lapte a oii pe fiecare perioadă de control şi pe întreaga lactaţie.

După cantitatea producţiei de lapte, oile, în funcţie de vârsta lor în lactaţia realizată, se repartizează în următoarele clase, conform parametrilor standardului minim al rasei (Tab. 2).

Toamna, după încetarea mulsului mânzărilor (octombrie-noiembrie), sunt efectuate totalurile producţiei de lapte la toate oile din întreaga turmă, pregătindu-se materialele necesare pentru bonitarea generală a oilor.

În cazul în care este necesar de prognozat (echivalat) producţia de lapte la vârsta matură, realizată de oile tinere în lactaţia I-a, sau a II-a, atunci se efectuează recalcularea acesteia prin intermediul coeficienţilor de corecţie stabiliţi. Pentru recalcularea producţiei de lapte din lactaţia I-a în cea matură, valoarea acesteia se înmulţeşte cu coeficientul 1,35. Pentru recalcularea producţiei de lapte realizate în lactaţia a II-a, valoarea acesteia se înmulţeşte cu coeficientul 1,11. Aceşti coeficienţi se folosesc la echivalarea lactaţiilor fiicelor pentru testarea genotipică a oilor după producţia de lapte a descendenţei.

1.4. Deducerea clasei generale a ovinelor

După finalizarea, pe parcursul anului, a procedurilor de bonitare a ovinelor după toate caracterele particulare, cum sunt, calitatea pielicelei, masa corporală şi producţia de lapte,

specialistul zootehnic purcede la aprecierea generală a performanţelor fenotipice a ovinelor.

Reieşind din performanţele atinse la bonitatea celor trei caractere particulare de bază, pentru fiecare ovină se deduce clasa generală, care se înscrie în Buletinul centralizator de bonitare generală a ovinelor Karakul Moldovenesc (F8K). Clasa generală se determină în funcţie de clasele atribuite după calitatea pielicelei, masa corporală şi producţia de lapte. Pentru tineretul ovin şi berbecii de orice vârstă, la deducerea clasei generale se ia în considerare clasa producţiei de lapte a mamelor. La oaie se ia în considerare producţia proprie de lapte obţinută în cea mai productivă lactaţie. Deducerea clasei generale se face în conformitate cu cerinţele de corespundere ale claselor obţinute pentru caracterele particulare, reflectate în tabelul 3.

Din tabelul 3 se vede că, sistemul de bonitare prevăzut în Instrucţiune permite bonitarea generală a ovinelor la orice vârstă, începând de la naştere până la vârsta adultă.

Pentru deducerea clasei generale a mieilor Karakul Moldovenesc la naştere, sunt de primă importanţă calitatea pielicelei şi dezvoltarea corporală proprie. Astfel, pentru a obţine clasa generală superioară Elita, melul trebuie să aibă calităţile de pielicică şi dezvoltarea corporală de clasa Elita şi producţia de lapte a mamei de cel puţin clasa I. Cei mai valoroşi miei sunt consideraţi acei indivizi, care au clasa Elita la toate cele trei caractere particulare (calitatea pielicelei, masa corporală şi producţia de lapte a mamei).

Pentru deducerea clasei generale a tineretului ovin la toate vârstele, prima importanţă o are dezvoltarea corporală proprie, apoi producţia de lapte a mamei şi calitatea propriei pielicele.

Astfel, pentru a obţine clasa generală superioară Elita, tineretul ovin (atât berbecuţii, cât şi mieluţele) trebuie să aibă obligatoriu dezvoltarea corporală de clasa Elita, iar calitatea propriei pielicice şi producţia de lapte a mamei poate fi de, cel puţin, clasa I. Pentru a obţine la bonitarea generală Clasa I, berbecuţii, începând cu vârsta de 6 luni, trebuie să aibă la toate cele trei caractere particulare, cel puţin Clasa I. Berbecuţii care nu au întrunit parametrii de bonitare de Clasa I, chiar şi la unul din caracterele particulare, nu sunt admişi la creşterea de prăsilă (pentru reproducere). La aceşti berbecuţi se taie vârful urechii drepte, fiind ulterior crescuţi şi îngrăşaţi pentru carne. Mieluţele, pentru a obţine Clasa I la bonitarea generală trebuie să întrunească, cel puţin, cerinţele pentru Clasa I la dezvoltarea corporală şi producţia de lapte a mamei, iar calitatea propriei pielicele poate fi chiar şi de clasa II. În cazul în care mieluţa a obţinut Clasa II la două din caracterele particulare de bonitare, având la doar unul din caractere clasa mai mare, obţin la bonitarea generală doar Clasa II.

Tineretul ovin şi ovinele adulte, care nu au întrunit cerinţele de bonitare generală a Clasei II, este/sunt considerat/considerate în afara clasei de bonitare, şi nu este/sunt admis/admise la creşterea de prăsilă (pentru reproducere).

Berbecii reproducători pot obţine clasa generală superioară Elita doar în cazul în care au clasa Elita pentru calitatea propriei pielicele, au clasa Elita pentru dezvoltarea (masa) corporală proprie şi, cel puţin Clasa I pentru producţia de lapte a mamei. Pentru a obţine la bonitarea generală Clasa I, berbecul reproducător trebuie să aibă cel puţin Clasa I la toate cele trei caractere particulare de bonitare (calitatea propriei pielicele, masa corporală şi producţia de lapte a mamei).

La deducerea clasei generale a oii, dintre caracterele particulare, are prima importanţă propria producţie de lapte. Din aceste considerente, oaia poate obţine clasa generală Elita doar în cazul în care a obţinut clasa superioară Elita la propria producţie de lapte, chiar dacă la celelalte două caractere particulare (calitatea propriei pielicele şi masa corporală) are doar Clasa I. Pentru a obţine la bonitarea generală Clasa I, oaia trebuie să aibă propria producţie de lapte şi masa corporală de cel puţin Clasa I, iar calitatea propriei pielicele poate fi de cel puţin Clasa II.

În cazul în care lipseşte informaţia despre producţia de lapte a mamei tineretului ovin şi berbecilor adulţi, precum şi despre propria producţie de lapte a oii, ovina la bonitarea generală nu poate fi atribuită mai sus decât clasa II, chiar dacă la calitatea pielicelei şi masa corporală are clase mai superioare.

La finalizarea fiecărui an calendaristic, în luna ianuarie a anului următor, deţinătorul (proprietarul) fermei de ovine Karakul de prăsilă prezintă către Serviciul raional de Stat pentru Activitatea de Selecţie şi Reproducţie a Centrului Republican pentru Ameliorarea şi Reproducţia Animalelor, Buletinul centralizator de bonitare generală a ovinelor Karakul Moldovenesc (F8K), semnat de specialistul zootehnic care a efectuat bonitarea şi deţinătorul (proprietarul) fermei, confirmat prin ştampila persoanei juridice.

2. LUCRĂRILE DE SELECŢIE ŞI REPRODUCŢIE ÎN FERMA DE PRĂSILĂ

Ameliorarea genetică a populaţiilor (efectivelor, turmelor) de ovine (selecţia în sensul larg al cuvântului) prevede un ansamblu integru de lucrări tehnice ce ţin de selectarea indivizilor (selecţia în sensul îngust al cuvântului) după performanţele proprii (selecţia fenotipică), precum şi după calităţile ascendenţilor şi descendenţilor (selecţia genotipică) pentru împerecherea dirijată a lor în scopul obţinerii descendenţei ameliorate de valoare mai ridicată.

2.1. Selecţia fenotipică a ovinelor după performanţele proprii

Selecţia fenotipică a ovinelor Karakul Moldovenesc după performanţele proprii (după propria productivitate) se efectuează în baza rezultatelor aprecierii (bonitării) acestora după cele trei caractere particulare de productivitate (calitatea pielicelei, masa corporală şi producţia de lapte). Drept reper pentru selectarea indivizelor la diferite etape de vârstă servesc diferenţele între rezultatele evaluării (bonitării) performanţelor caracterelor productive particulare şi parametrii standardului rasei (cerinţele minime de bonitare) pentru acordarea claselor particulare de bonitare la fiecare caracter productiv în parte şi clasei generale pentru complexul de caractere, menţionate în tabelele 1, 2 şi 3.

Ca rezultat al selecţiei, specialistul zootehnic repartizează ovinele din turma evaluată, pe fiecare grup de sex şi vârstă, în câteva loturi de ovine de diferită valoare: lotul de prăsilă pentru propria reproducţie, lotul pentru terţa reproducţie şi lotul de producţie.

1) Lotul de prăsilă pentru propria reproducţie este cel mai valoros lot de ovine din turmă, în care sunt incluse următoarele grupe de ovine:

a) berbecii reproducători în număr din calculul a 1 berbec la 50-70 de oi şi mioare în vârsta de 1,5 ani. Aceştia sunt folosiţi la monta dirijată sau însămânţarea artificială în perioada respectivă. De regulă, majoritatea acestor berbeci sunt de clasa generală Elita, testaţi după calităţile descendenţei. O parte din ei fiind de categoria amelioratori. Efectivul berbecilor reproducători constituie până la 2,0% din efectivul de oi-matcă;

b) oi producătoare de berbeci, în număr de circa 10-15% din turma oilor-matcă. Acestea prezintă cea mai valoroasă parte a oilor din turmă, având clasa generală Elita şi Clasa I. O parte din acestea au produs pe parcursul mai multor ani descendenţă Elita şi Clasa I. Din descendenţa acestor oi sunt selectaţi cei mai valoroşi berbecuţi şi mioare pentru completarea lotului de prăsilă pentru propria reproducţie;

c) berbeci de peste 1 an pentru propria reproducţie, în cantitate de circa 1 berbecuţ la 2 berbeci reproducători. Aceştia sunt cei mai valoroşi berbecuţi din efectivul lotului de vârsta lor. O parte din ei sunt incluşi în testare după calităţile descendenţei. Cei mai valoroşi din aceştia, amelioratori, cu clasa generală Elita, sunt selectaţi pentru repararea şi completarea lotului de berbeci reproducători. O altă parte, fiind folosiţi în calitate de încercători în perioada de montă;

d) mioare de peste 1 an pentru propria reproducţie. În această grupă sunt selectate mioarele care au clasa generală Elita şi Clasa I. De regulă, acestea constituie 60-70% din efectivul total al mioarelor de această vârstă. Cu aceste mioare se completează propria turmă a oilor;

e) berbecuţi de până la 1 an pentru propria reproducţie în cantitate de circa 1 la 1 faţă de berbecii reproducători. În acest grup sunt selectaţi după performanţele proprii cei mai valoroşi indivizi cu clasa generală Elita;

f) mieluţe de până la 1 an pentru propria reproducţie. În această grupă sunt selectate mioarele care au clasa generală Elita şi Clasa I. De regulă, acestea constituie 60-70% din efectivul total al mioarelor de această vârstă. Cu aceste mioare se completează propria turmă a mioarelor de peste 1 an;

Specialistul zootehnic efectuează selecţia fenotipică a ovinelor şi completarea lotului de prăsilă pentru propria reproducţie în fiecare grup de vârstă atât după clasele particulare obţinute la bonitarea caracterelor productive (calitatea pielicelei, masa corporală, producţia de lapte), cât şi după clasa generală a complexului de caractere. În acest caz, specialistul aplică metoda de selecţie după parametrii minimi ai standardului rasei.

La selecţia fenotipică a ovinelor, specialistul zootehnic poate manifesta şi creativitate, stabilind pe lângă aceasta, pentru fiecare caracter productiv în parte, o limită independentă, ceva mai ridicată, comparativ cu standardul rasei, după care va efectua selectarea indivizilor în lotul de prăsilă. În acest caz, specialistul aplică metoda de selecţie după limitele independente ale unor caractere. Spre exemplu, standardul minim al rasei prevede ca berbecul reproducător de clasa Elita, inclus în lotul de prăsilă, trebuie să aibă masa corporală nu mai puţin de 80 kg şi producţia de lapte a mamei nu mai puţin de 70 kg, însă, specialistul zootehnic poate ridica acest planşeu (nivel), stabilind la selecţia berbecilor, limita independentă pentru masa corporală de cel puţin 85 kg şi pentru producţia de lapte a mamei de cel puţin 75 kg. Potrivit acestui exemplu, pot fi stabilite limite independente de selecţie fenotipică după caracterele productive a ovinelor în fiecare grup de sex şi vârstă.

2) Lotul de ovine pentru terţa reproducţie include următoarele grupuri de ovine:

a) oile cu bonitarea generală Clasa I, care nu au fost selectate în Lotul de prăsilă pentru propria reproducţie, precum şi o parte din oile de Clasa II generală, care au produs descendenţă cu calitatea pielicelei de Clasa I şi au o masă corporală sau producţia de lapte de cel puţin Clasa I. Aceste oi sunt folosite la reproducţie pentru obţinerea descendenţei de prăsilă şi comercializarea acesteia către terţele ferme şi persoanele fizice;

b) berbecii de peste 1 an, care nu au fost selectaţi în Lotul de prăsilă pentru propria reproducţie şi au bonitarea generală cel puţin Clasa I. Aceşti berbeci sunt destinaţi creşterii pentru comercializarea de prăsilă către terţele ferme şi persoanele fizice;

c) mioarele de peste 1 an, care nu au fost selectate în Lotul de prăsilă pentru propria reproducţie şi au bonitarea generală cel puţin Clasa II. Acestea sunt destinate creşterii pentru comercializarea de prăsilă către terţele ferme şi persoanele fizice;

d) berbecuţii de până la 1 an, care nu au fost selectaţi în Lotul de prăsilă pentru propria reproducţie şi au bonitarea generală cel puţin Clasa I. Aceşti berbecuţi sunt destinaţi creşterii pentru comercializarea de prăsilă către terţele ferme şi persoanele fizice;

e) mieluţele de până la 1 an, care nu au fost selectate în Lotul de prăsilă pentru propria reproducţie şi au bonitarea generală cel puţin Clasa II. Acestea sunt destinate creşterii pentru comercializarea de prăsilă către terţele ferme şi persoanele fizice;

3) Lotul de ovine pentru producţie cuprinde toate celelalte ovine care nu corespund cerinţelor minime pentru primele două loturi, ovinele reformate din diferite motive la diferite etape de vârstă din Lotul de ovine pentru terţa reproducţie şi scoase din circuitul turmei, precum şi mieii destinaţi sacrificării pentru obţinerea pielicelei. În principal, ovinele acestui lot sunt destinate îngrăşării şi sacrificării ulterioare pentru carne, precum şi pentru obţinerea unor pielicele-marfă pentru comercializare.

Pentru fiecare lot de ovine în profil pe sexe şi vârstă, specialistul zootehnic întocmeşte Buletinul centralizator de bonitare generală a ovinelor Karakul (F8K), ce cuprinde datele bonitării celor trei caractere particulare (calitatea pielicelei, masa corporală, producţia de lapte) şi rezultatele bonitării generale, conform registrelor zootehnice respective.

2.2. Selecţia genotipică a ovinelor după calităţile descendenţei

Selecţia genotipică a ovinelor Karakul Moldovenesc se realizează, mai întâi, prin selecţia după ascendenţi, apoi după calităţile descendenţei. La deducerea clasei generale a tineretului ovin, începând de la aprecierea calităţilor de pielicică la vârsta de 1-2 zile după naştere, până la vârsta de 2 ani la mioare şi continuând cu vârsta adultă la berbeci, se ia în considerare producţia de lapte a mamei (ascendent). Analizând acest caracter din registrele evidenţei zootehice, specialistul zootehnic efectuează prima selecţie genotipică a indivizilor după ascendenţi, deduce clasa generală a tineretului ovin până când, ulterior este posibilă testarea genotipică a ovinelor adulte după calităţile descendenţei. În final, selecţia ovinelor după calităţile descendenţei este cea mai sigură metodă de selecţie genotipică a acestora.

La ovinele Karakul Moldovenesc, selecţia genotipică după calităţile descendenţei se aplică, în primul rând, la berbecii reproducători şi oile din lotul de prăsilă pentru propria reproducţie.

2.2.1. Testarea berbecilor reproducători după calităţile descendenţei

Pentru selecţia genotipică a berbecilor, pe lângă aprecierea după ascendenţii din fişele genealogice, se efectuează testarea acestora după calităţile descendenţei. În rezultatul testării se determină categoria şi gradul de ameliorare a reproducătorilor, precum şi destinaţia lor. Testarea se efectuează prin metoda comparării performanţelor productive ale descendenţilor cu media contemporanelor pe întreaga turmă.

Testării după calităţile descendenţei se supun berbecii reproducători şi berbecii tineri la vârsta de 1,5 ani. Pentru testarea după descendenţă este necesar de avut la un berbec cel puţin 10-15 descendenţi. Luând în considerare faptul că, la însămânţarea artificială se obţin 50-70%, iar la monta dirijată – 70-90% de fătări din prima însămânţare, atunci cu un berbec trebuie de însămânţat cel puţin 20-30 de oi.

La descendenţii obţinuţi pe fiecare berbec în parte, precum şi la descendenţii-contemporani obţinuţi pe întreaga turmă, se efectuează aprecierea caracterelor productive (calitatea pielicelei, masa corporală, producţia de lapte a fiicelor), conform metodologiei descrise mai sus (pct. 1.1., 1.2., 1.3.). Datele performanţelor productive ale descendenţilor berbecilor şi ale contemporanilor din turmă se prelucrează prin metodele statisticii biometrice variaţionale, calculând principalii parametri genetici ai populaţiilor, cum sunt:

∑V – suma datelor caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

M – media aritmetică a datelor caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

∑V² – suma pătratelor datelor caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

C – dispersia datelor, sau suma abaterilor pătrate de la media caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

σ – media abaterilor pătrate (variabilitatea absolută) a caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

m – eroarea mediei aritmetice a caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

d – diferenţa între media aritmetică a caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi media caracterului productiv al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

t_d – criteriul de certitudine a diferenţei între mediile aritmetice ale caracterului productiv al descendenţilor fiecărui berbec în parte şi media caracterului productiv al descendenţilor-contemporani pe întreaga turmă;

Aceşti parametri genetici se calculează prin metodele statisticii biometrice variaţionale, însuşite de zootehniştii licenţiaţi la lecţiile practice ale cursului "Genetica şi ameliorarea animalelor". Calcularea poate fi efectuată manual, cu ajutorul unui calculator simplu de tip "CITIZEN", sau automatizat, cu ajutorul unui calculator electronic, în care este instalat programul computerizat "Statistica".

Pentru amintirea metodelor de calcul prin metoda manuală, aducem exemplul determinării parametrilor genetici ai calităţii pielicelelor pe lotul de 12 descendenţi ai berbecului cu nr.3372 (Tab. 4). În acest tabel sunt arătate formulele de calcul al mediei (M) caracterului productiv pe acest lot de miei, dispersiei (C) datelor caracterului productiv, care este necesară pentru calcularea mediei abaterilor pătrate (σ). Reieşind din acest parametru (sigma), ulterior se calculează eroarea mediei artimetrice (m).

După acest exemplu pot fi calculaţi parametrii genetici şi pentru masa corporală, sau producţia de lapte a fiicelor berbecului, precum şi pe descendenţii-contemporani ai întregii turme, înlocuind datele exprimate în punctaj (la calitatea pielicelei) prin kg la masa corporală şi producţia de lapte.

Parametrii genetici obţinuţi se introduc într-un tabel special (Tab. 5), care permite compararea acestora între berbecii testaţi şi întreaga turmă, calculând diferenţa între media caracterului productiv pe descendenţii fiecărui berbec în parte şi media contemporanilor pe întreaga turmă.

Având diferenţa (d) între media pe descendenţii berbecului (M_d) şi media pe turmă (M_t), se calculează criteriul de certitudine (t_d) al acestei diferenţe, după formula:

În exemplul sus-menţionat la berbecul nr.3372, criteriul de certitudine a diferenţei va constitui:

După valoarea criteriului de certitudine a diferenţei mediilor între descendenţii berbecului şi contemporanii turmei (M_d – M_t) se determină pragul certitudinii probabilităţii prognozelor fără eroare după Student, în care se încadrează acesta. Cu cât criteriul de certitudine (t_d) este mai mare, cu atât categoria şi gradul de ameliorare al berbecului este mai înalt.

În funcţie de încadrarea valorii acestui criteriu în limitele pragurilor de certitudine, berbecii Karakul Moldovenesc sunt clasificaţi după valoarea de ameliorare în următoarele categorii. Ameliorator de gradul I – ai căror descendenţi depăşesc, după media caracterului productiv, nivelul turmei cu cel mai înalt prag de certitudine al prognozelor fără eroare (t_d ≥ 3,7; B ≥ 0,999). Ameliorator de gradul II – ai căror descendenţi depăşesc, după media caracterului productiv, nivelul turmei cu pragul doi de certitudine al prognozelor fără eroare (t_d = 2,7–3,6; B ≥ 0,99). Ameliorator ordinar – ai căror descendenţi depăşesc, după media caracterului productiv, nivelul turmei cu pragul unu de certitudine al prognozelor fără eroare (t_d = 2,0–2,6; B ≥ 0,95). Ameliorator relativ – ai căror descendenţi au o tendinţă de depăşire, după media caracterului productiv, a nivelului turmei cu certitudinea de pragul zero al prognozelor fără eroare (t_d =1,7–1,9; B ≥ 0,90). Categoria neutră – a căror diferenţă dintre media caracterului productiv al descendenţei şi nivelul turmei este pozitivă, dar nesemnificativă (t_d = 0,0–1,6). Astfel de berbeci nu prezintă o valoare de ameliorare, de aceea, sunt folosiţi doar în calitate de încercători. Categoria de reducător – a căror descendenţă cedează, după media caracterului productiv, nivelului turmei, indiferent de valoarea criteriului de certitudine al diferenţei.

În cazul în care se utilizează calculatorul electronic, spre exemplu în programul "Statistica-12", după introducerea datelor caracterului productiv pe toţi descendenţii fiecărui berbec în parte şi pe întreaga turmă, se întreprind următorii paşi de tastare: înserăm coloanele cu datele care trebuie prelucrate statistic → Statistice → Basic statistic and Tables → Discriptiv statistic → OK → Advanced → Marcăm parametrii care îi dorim sâ-i calculăm (Valid- N, numărul de date; Mean – M, media aritmetică a caracterului productiv; Standard deviation – σ, abaterea medie a pătratelor; Standard eror – m, eroarea mediei) → Summary → apar parametrii genetici ai caracterului productiv, calculaţi pe fiecare berbec (coloană înserată) şi turma întreagă.

Pentru comoditatea efectuării testării berbecilor după calitatea descendenţilor, toate datele primare ale descendenţilor pe fiecare berbec în parte se înscriu într-o listă, iar datele descendenţilor contemporani pe turmă se înscriu în altă listă. Având aceste date în formă de coloniţe ale listelor, ulterior este uşor de introdus aceste date în calculatorul electronic pentru prelucrarea biometrică şi obţinerea rezultatelor finale.

2.2.2. Testarea oilor după calităţile descendenţei

În virtutea faptului că într-un an oaia produce doar 1-2 miei, testarea genotipică a acesteia după calităţile descendenţei în baza rezultatelor unui singur an este doar relativă şi mai puţin sigură. De aceea, testarea genotipică a oilor după descendenţă se recomandă a fi efectuată în baza rezultatelor obţinute pe parcursul a mai multor ani, de la toate fătările produse pe întreaga viaţă.

În acest context, valoarea genotipică a oilor după calităţile descendenţei se determinată prin calcularea mediei datelor valorice ale caracterului productiv al tuturor descendenţilor obţinuţi pe întreaga viaţă şi al caracterului productiv propriu. Aceasta se exprimă în unităţile de măsură respective, după cum sunt: puctaj – la calitatea pielicelei şi kg – la masa corporală şi producţia de lapte. Valoarea genotipică a oilor se calculează după următoarea formulă.

în care:

V_g – valoarea genotipului oii după caracterul productiv particular, exprimată în unitatea de măsură a acestuia;

F_p – fenotipul propriu al caracterului productiv al oii;

F₁ – fenotipul caracterului productiv al primului descendent;

F₂ – fenotipul caracterului productiv al descendentului doi;

F_n – fenotipurile caracterelor productive ale celorlalţi descendenţi;

n – efectivul de descendenţi ai oii supuse testării.

Ca rezultat al determinării valorii genotipice a oilor după calităţile descendenţei, acestea se diferenţiază în următoarele categorii: oi amelioratoare grad I - cu valoarea genotipică a caracterului productiv de cel puţin a cerinţelor de clasa Elita (M = sau > Elita); oi amelioratoare grad II - cu valoarea genotipică a caracterului productiv de cel puţin a cerinţelor de Clasa I (M = sau > Clasa I); oi neutre - cu valoarea genotipică a caracterului productiv de cel puţin a cerinţelor de Clasa II (M = sau > Clasa II); oi reducătoare - cu valoarea genotipică a caracterului productiv mai mică de Clasa II (M < Clasa II). Oile amelioratoare sunt utilizate pentru completarea lotului de prăsilă pentru propria reproducţie, cele neutre sunt destinate pentru terţa reproducţie a turmei, iar cele reducătoare – pentru producţia-marfă propriu-zisă.

La testarea genotipică a oilor se ia în considerare cel mai performant rezultat al propriului caracter productiv din toţi anii existenţi în evidenţă.

Pentru exerciţiu, efectuăm testarea genotipică a oii nr.7124 după producţia de lapte, care în lactaţia a V-a a avut cea mai mare productivitate proprie de lapte egală cu 78 kg. Fiica cu nr.matricol 0078 a realizat în lactaţia a III-a o producţie de lapte de 77 kg. O altă fiică nr.1105 a avut în lactaţia a II-a 63 kg de lapte şi a treia fiică nr.2126 a produs în lactaţia I-a 52 kg de lapte. Prin urmare, pentru fiicele nr.1105 şi 2126, producţiile de lapte realizate în lactaţiile tinere necesită recalculare la vârsta matură, prin înmulţirea la coeficienţii stabiliţi în pct.1.3., respectivi, de 1,11 – pentru lactaţia a II-a şi 1,35 – pentru lactaţia I-a.

Astfel, nivelul fenotipului productiv al producţiei de lapte proprii, precum şi al descendenţilor luaţi în evidenţa zootehnică va constitui:

F_p = 78 kg;

F₁ = 77 kg;

F₂ = 63 kg • 1,11 = 69,93 kg;

F₃ = 52 kg • 1,35 = 70,2 kg.

Reieşind din aceste date, valoarea genotipului oii nr.7124 după producţia de lapte va fi:

Dat fiind faptul că, valoarea genotipului după producţia de lapte este mai mare decât cerinţele minime pentru clasa Elita (70 kg) şi depăşeşte aceste cerinţe cu 3,78 kg de lapte, acestei oi i se atribuie categoria de amelioratoare grad I. De menţionat că, la testarea genotipică a oilor după calităţile descendenţilor, datele valorilor caracterelor productive nu se prelucrează prin metodele statisticii biometrice, deoarece numărul descendenţilor la oi este foarte mic constituind doar 3-7 indivizi, comparativ cu cel al berbecilor care poate constitui câteva zeci sau sute de capete. Pentru deducerea categoriei de ameliorare a oii se face doar simpla comparare a rezultatelor testării cu cerinţele minime ale standardului rasei pe fiecare caracter productiv în parte. După modelul acestui exemplu, poate fi determinat valoarea genotipului oii şi după calitatea pielicelei, precum şi masa corporală a descendenţilor la o anumită vârstă. În aceste cazuri, fenotipul propriu şi al descendenţilor, în loc de lapte va constitui calitatea pielicelei în punctaj şi masa corporală a descendenţilor la o anumită vârstă, exprimată în kg.

Rezultatele testării oilor după descendenţă se sistematizează şi se înscriu într-o listă aparte.

2.3. Organizarea reproducerii ovinelor, potrivirea perechilor

În ferma de prăsilă, procesul de reproducere a ovinelor se efectuează în mod dirijat, conform unui plan de potrivire a perechilor (împerechere) bine chibzuit, elaborat de specialistul zootehnic licenţiat.

Planul de împerechere. Acesta prezintă, în principal, un tabel în care se prevede caracteristica individuală a berbecilor reproducători (în coloniţele din partea stângă a tabelului) şi, vizavi de fiecare berbec – caracteristica grupei de oi, sau a oilor nominalizate, care vor fi împerecheate cu acesta. La planul de împerechere sunt anexate câteva liste de oi nominalizate, care precizează individual necesitatea sau inadmisibilitatea împerecherii acestora cu berbecul reproducător concret.

Planul de împerechere se elaborează cu cel puţin 3-5 zile înainte de începerea campaniei de montă, de regulă, după finalizarea bonitării generale a ovinelor. La elaborarea Planului de împerechere se iau în considerare câteva principii de ameliorare, menite să sporească eficienţa selecţiei în sensul creşterii continue a valorii de prăsilă a descendenţei obţinute. Aceste principii constau în următoarele.

a) Neadmiterea consangvinizării foarte strânse (incest). Pentru aceasta, specialistul zootehnic întocmeşte, pentru fiecare berbec planificat pentru utilizare la împerechere, listele mamelor - pentru a evita împerecherea mamă-fiu (I-II), fiicelor - pentru a evita împerecherea tată-fiică (II-I) şi surorilor - pentru a evita împerecherea frate-soră (II-II), care au cel mai înalt grad de consangvinizare (F_x = 25%) şi coeficient de înrudire (R = 50%). Consangvinizările de acest tip pot fi utilizate doar în scopuri ştiinţifice la crearea unor linii (rase) specializate, dar nu sunt admise în ferma de prăsilă fără scop ştiinţific, deoarece pot conduce la depresia consangvină, exprimată prin scăderea robusteţei constituţiei şi rezistenţei organismului la factorii de mediu şi la boli.

b) Repetarea împerecherilor reuşite în anii precedenţi (împerecheri nominalizate). Pentru aceasta se întocmesc listele împerecherilor reuşite pe fiecare berbec în parte. Prin împerechere reuşită se subînţelege faptul unei împerecheri din care au rezultat urmaşi cu calitatea superioară a pielicelei, masa corporală mare şi producţia de lapte sporită.

c) Obţinerea descendenţei de anumită culoare a învelişului pilos. Pentru aceasta se practică împerecherile omogene sau eterogene după culoarea învelişului pilos al partenerilor, ţinând cont de caracterul dominant sau recesiv al acesteia la ovinele Karakul.

d) Evitarea obţinerii în descendenţă a mieilor brumării albinoizi-letali. Pentru aceasta se va practica împerecherea eterogenă a oilor negre cu berbeci brumării şi a oilor brumării cu berbeci negri, sau în cazul în care specialistul zootehnic posedă cunoştinţe speciale şi poate aplica metoda ITV de identificare timpurie a albinoizilor, poate fi practicată şi împerecherea omogenă a ambilor parteneri brumării. Mieii albinoizi identificaţi la bonitare sunt sacrificaţi pentru pielicică.

e) Clasa berbecului la împerechere să fie mai mare, sau cel puţin egală (în cazul oilor Elita) cu cea a oii. Aceasta înseamnă că cu berbecul de Clasa I pot fi însămânţate doar oile de Clasa II. Pentru oile de Clasa I trebuie de avut berbeci de clasa Elita, sau în cazul în care berbecul de Clasa I este ameliorator după calităţile descendenţei, cu acesta pot fi însămânţate oi de Clasa I.

f) Oile Lotului de prăsilă pentru propria reproducţie se împerechează cu berbecii amelioratori. Acest principiu se aplică opţional de specialiştii care practică metodele de testare a reproducătorilor după calităţile descendenţei.

Pe lângă aceste principii, specialistul zootehnic poate include în Planul de împerechere şi alte principii, care contribuie la eficientizarea selecţiei şi creşterea valorii de prăsilă a descendenţei în turmă.

Pregătirea ovinelor. Pentru organizarea campaniei de reproducere a ovinelor, cu 1-2 luni înainte de început, se întreprind măsuri de nutriţie avansată a acestora pentru aducerea berbecilor şi oilor în condiţii optime de îngrăşare, astfel încât, activitatea glandelor sexuale a lor să atingă un nivel cât mai ridicat. Pentru aceasta, oile în perioada august-octombrie sunt păşunate raţional pe miriştile agricole după recoltarea spicoaselor, mazărei, florii-soarelui, porumbului, sfeclei de zahăr etc. Berbecii reproducători sunt separaţi într-un grup aparte şi, pe lângă păşunatul cu plimbare activă, sunt suplimentar hrăniţi la stână cu fân de calitate superioară, morcov, urluială din amestec de ovăz, orz, porumb şi şrot de soia, sau floarea-soarelui, conform normelor zootehnice din literatura de profil.

Termenul de începere a campaniei de montă. Termenul optimal de începere a însămânţării oilor Karakul Moldovenesc, în zonele tradiţionale de creştere a acestei rase, este sfârşitul lunii octombrie, de regulă, la sărbătoarea Simedrului. La această dată, activitatea glandelor sexuale, atât la berbeci, cât şi la oi, este destul de ridicată. Ovarele la oi sunt destul de activizate şi produc mai mulţi foliculi maturizaţi, care asigură o prolificitate sporită a acestora. Din foliculii maturizaţi ovulează ovule mari. Din acestea rezultă zigoţi şi fetuşi bine dezvoltaţi. Mieii la naştere sunt robuşti, au masa şi lungimea corporală mare.

Amenajarea ţarcurilor. Până la ziua începerii însămânţărilor propriu-zise a oilor, la fermă (stână) se construiesc un set de ţarcuri necesare pentru organizarea acestei campanii (Fig. 1).

Fig. 1. Schema amenajării ţarcurilor la ferma de ovine (cu capacitatea de 400-500 oi)

pentru organizarea campaniei de însămânţare a oilor

Remarcă:

1. Ţarc pentru berbecii reproducători (8-10 berbeci).

2. Ţarc pentru berbecii încercători (8-10 berbeci).

3. Ţarc pentru alegerea oilor în călduri, fiecare pentru 200-250 de oi.

4. Culoarul comun de circulaţie dirijată a ovinelor.

5. Boxe pentru împerechere şi monta dirijată a oilor în călduri, fiecare pentru 5-6 oi.

În funcţie de mărimea efectivului de oi şi mioare de 1,5 ani se construiesc (din porţi de lemn, lungi de 3 m) ţarcuri pentru alegerea oilor în călduri, din calculul 1 ţarc la 200-250 de oi. Astfel, pentru turma de 500 oi sunt necesare 2 ţarcuri pentru alegerea oilor în căllduri. Aceste ţarcuri trebuie să asigure o suprafaţă de cel puţin 1,5-2,0 m² la o oaie, astfel încât în acest ţarc, printre oi, să aibă acces liber cel puţin 4-5 berbeci încercători. Fiecare din aceste ţarcuri trebuie să aibă portiţe cu ieşire într-un culoar comun, în care sunt direcţionate oile alese în călduri. Alături de acest culoar, sub un şopron (acoperiş deschis) se amenajează ţarcuri mici (boxe) pentru 5-10 oi fiecare, din calculul – o boxă la 80-100 oi din turmă. Fiecare boxă are portiţă care se deschide în culoarul comun. Acest culoar trebuie să aibă porţi-despărţitoare, care la necesitate, izolează spaţiul vizavi de fiecare boxă. Culoarul comun continuă până la punctul de însămânţare artificială, lângă care se află sub acoperiş ţarcul amenajat pentru berbecii reproducători şi berbecii încercători.

Alegerea oilor în călduri. Disdedimineaţă, ciobanii mână câte 200-250 oi în ţarcurile pentru alegerea acestora în călduri. În fiecare ţarc se întroduc câte 4-5 berbeci încercători cu şorţuri legate prealabil la zona abdomenală la prepuţiu. În fiecare ţarc stau de vege câte 2 ciobani, care urmăresc şi prind oile în călduri (acestea stau nemişcate la saltul berbecului-încercător). Oaia în călduri este direcţionată de către cioban în culoarul comun.

Împerecherea. Se înfăptuieşte în culoarul comun prin repartizarea oilor în călduri în diferite boxe cu numărul matricol al berbecilor reproducători preconizaţi pentru însămânţarea acestor oi. Ciobanul prinde oaia din culoar, citeşte numărul matricol, iar specialistul zootehnic verifică listele din Planul de împerechere şi decide în care boxă să fie repartizată aceasta. Repartizarea oilor în boxe se efectuează în conformitate cu principiile Planului de împerechere elaborat. Numerele matricole ale oilor repartizate în boxă pentru împerechere, precum şi numărul berbecului cu care acestea sunt împerecheate, se înscriu în Registrul de evidenţă a însămânţărilor la oile Karakul (F9K).

Însămânţarea. Se efectuează în corespundere cu Planul de împerechere şi poate fi înfăptuită atât în mod artificial, cât şi în cel natural, prin monta dirijată. În ambele cazuri, însămânţarea oilor se efectuează de două ori în acelaşi estru, dimineaţa la orele 7-8 şi seara la orele 18-19.

Însămânţarea artificială a oilor prevede prelevarea materialului seminal de la berbecii reproducători şi întroducerea instrumentală a acestuia în organele genitale ale oii aflate în călduri sexuale. Toate procedurile de prelevare şi prelucrare a spermei (diluare, conservare), precum şi tehnica de însămânţare instrumentală a oii, se înfăptuiesc în conformitate cu prevederile instrucţiunilor (recomandărilor) oficiale actuale de profil.

Monta dirijată. Este o metodă de însămânţare naturală a oii, dirijată nemijlocit de om. Monta dirijată se efectuează în două etape: prima – monta oilor în boxe separate şi, a doua – monta oilor în turmă cu utilizarea unui singur berbec.

La prima etapă, oile alese în călduri, din culoarul comun sunt repartizate în boxele cu numerele matricole ale berbecilor reproducători, destinaţi pentru montă. În fiecare boxă se repartizează câte 4-6 oi la un berbec reproducător. În boxă se întroduce berbecul respectiv, prevăzut pentru monta acestor oi. Ciobanul urmăreşte monta şi, îndată după ce berbecul a efectuat saltul ejaculator pe una dintre oi, scoate din boxă această oaie, amplasând-o în secţia separată vizavi de boxă în culoarul comun. Pe măsură ce berbecul monteză alte oi, acestea sunt pe rând scoase din boxă. După ce toate oile din boxă au fost montate, ciobanul reîntroduce oile în boxă, iar berbecul este scos de picior şi condus în ţarcul berbecilor reproducători. Oile montate dimineaţa rămân în boxa de montă până seara. Aici, ele sunt adăpate şi hrănite cu fân, uruială etc. Seara, în fiecare boxă este întrodus acelaşi berbec respectiv (care a fost dimineaţa) pentru monta repetată a aceloraşi oi. Ciobanul repetă aceleaşi acţiuni, scoţând din boxă oile, una câte una, după monta ejaculatoare. De fapt, ultima oaie nu se scoate din boxă, ci dimpotrivă, este scos berbecul şi condus în ţarcul reproducătorilor, iar oile sunt reîntroduse în boxă, unde sunt hrănite şi lăsate aici peste noapte. A doua zi dimineaţa, oile din toate boxele sunt scoase şi unite într-un lot aparte, care nu participă în această dimineaţă în ţarcul unde se aleg oile în călduri. Oile montate se amestecă în turma totală, doar după ce au fost scoşi din turmă berbecii încercători şi turma pleacă la păşunat. Însămânţarea naturală dirijată a fieărei oi de două ori în acelaşi estru (dimineaţa şi seara) asigură o fecunditate sporită (de peste 90-95%) şi, totodată, nu istoveşte capacităţile sexuale ale berbecilor reproducători. Monta dirijată în boxele separate continuă, de regulă, 30 de zile sau poate şi mai puţin, până când dimineaţa apar în călduri mai puţin de 5-6 oi.

La a doua etapă, când în turmă sunt puţine oi în călduri (până la 5-6 oi), se începe - monta oilor în turmă cu utilizarea unui singur berbec. Din această zi, se începe etapa de finalizare a campaniei de montă. Dat fiind faptul că majoritatea predominantă a oilor din turmă sunt deja însămânţate fertil (fecundate), în turmă apar zilnic în călduri tot mai puţine oi (câte 5 oi în prima săptămână, 4 oi în a doua săptămână, 3 – în a treia, etc, în număr descrescând), de regulă - cele care nu s-au fecundat în primul ciclu sexual. În acest caz este suficient de utilizat pentru montă doar un singur berbec pe parcursul întregii etape de finalizare a campaniei de montă. Pentru aceasta se alege un berbec reproducător valoros cu temperament sexual sporit. Acest berbec se întroduce în turmă, în fiecare dimineaţă şi seară pentru o singură oră. Berbecul depisteză oile în călduri şi efectuează saltul ejaculator, după care ciobanul prinde oaia montată şi o scoate din turmă, direcţionând-o într-o boxă aparte, pentru ca berbecul să nu facă salturi repetate pe una şi aceeaşi oaie. Ciobanul repetă aceeaşi procedură dimineaţa şi seara pentru fiecare oaie montată. Specialistul zootehnic înregistrează oile montate din boxă. După ce berbecul nu mai găseşte oi în călduri, acesta este scos şi condus în ţarcul berbecilor reproducători, unde este hrănit şi se odihneşte până seara când soseşte turma. Seara, cu acelaşi berbec se efectuează iarăşi monta dirijată a oilor, după care berbecul este scos din turmă şi condus la ţarcul pentru berbeci. Această procedură de montă cu un singur berbec continuă pînă când în turmă nu se mai depistează zilnic oi în călduri. După această zi, berbecul valoros este lăsat permanent (zi şi noapte) în turmă pentru orice eventualitate de apariţie a unei oi în călduri.

Astfel, înregistrând oile montate atât în boxe, cât şi în turma cu un singur berbec, se asigură proveniența genealogică absolută la toţi descendenţii din turmă.

3. EVIDENŢA ZOOTEHNICĂ

Evidenţa zootehnică reprezintă un sistem integru de înregistrări şi stocare în registrele zootehnice (formulare tipizate) a datelor (bază de date) acumulate în rezultatul bonitării ovinelor la toate etapele prevăzute în Instrucţiuni, precum şi a generalizării acestora pentru efectuarea tuturor lucrărilor de selecţie şi reproducţie a ovinelor în ferma de prăsilă. Pentru asigurarea evidenţei zootehnice a provenienţei genealogice a ovinelor şi înregistrarea performanţelor productive individuale ale acestora este absolut necesar, ca toate ovinele din ferma de prăsilă, indiferent de vărstă şi sex, să fie înmatriculate prin una din metodele cunoscute (crotaliere, tatuaj, transponder electronic, etc.), conform Legii privind identificarea şi înregistrarea animalelor nr.231-XVI din 2006.

3.1. Evidenţa zootehnică primară

Evidenţa zootehnică primară la ferma de prăsilă include toate înscrierile (înregistrările) efectuate nemijlocit pe teren în fermă, care se fac de fiecare dată la înregistrarea însămânţărilor, înregistrarea fătărilor, bonitarea mieilor, mulsul de control şi cântărirea animalelor. Fără evidenţa zootehnică primară nu este posibil de efectuat careva lucrări ulterioare de selecţie şi reproducţie cu ovinele de prăsilă.

La ferma de prăsilă de ovine Karakul Moldovenesc este obligator să se ţină următoarele formulare (registre) de evidenţă zootehnică primară.

• Registru de evidenţă a însămînţărilor (de montă) la oile Karakul Moldovenesc (F9K).

• Registru de bonitare a mieilor Karakul Moldovenesc (F3K).

• Foaia de control al producţiei de lapte la oile Karakul Moldovenesc (F6K).

• Registru de cântărire a ovinelor Karakul Moldovenesc (F4K).

Evidenţa zootehnică primară se începe cu înregistrarea însămânţărilor la oile Karakul, conform Registrului F9K. În acest Registru, toamna, în perioada respectivă de însămânţare a oilor se înregistrează numerele matricole ale acestora în ordinea cronologică de venire a lor în călduri sexuale. În coloniţele speciale ale acestui Registru se înscrie, de asemenea, data calendaristică a însămânţării şi numărul matricol al berbecului cu care a fost însămânţată (montată) oaia. Registrul de evidenţă a însămînţărilor la oile Karakul prezintă principalul document de evidenţă zootehnică, în baza căruia este dedusă provenienţa genealogică a ovinei.

În perioada de fătări a oilor Karakul se efectuează aprecierea calităţilor de pielicică a mieilor nou-născuţi. Astfel, toate datele acestei proceduri se înscriu în Registru de bonitare a mieilor Karakul Moldovenesc (F3K). În acest formular sunt înregistrate atât fătările oilor, cât şi datele primare de evaluare a calităţilor de pielicică a mieilor. Alături de fiecare oaie fătată, se transcrie şi numărul matricol al berbecului care a efectuat însămânţarea fertilă a acesteia, devenind tată al mielului nou-născut. În funcţie de mărimea efectivului de oi-matcă la ferma de prăsilă, într-un registru pot fi înscrise rezultatele bonitării mieilor pe parcursul a mai multor ani.

După fătările oilor se începe lactaţia acestora şi producerea producţiei de lapte, care este sistematic evaluată la fiecare 30 de zile. Datele primare ale mulsului de control se înregistrează în Foaia de control al producţiei de lapte (F-6K). Acestea includ numărul matricol al oii, greutatea laptelui muls dimineaţa la control şi greutatea laptelui recalculată pe întreaga zi cu considerenţa coeficientului de control, descris mai sus la pct.1.3. Foaia de control al producţiei de lapte este formularul de bază care confirmă efectuarea mulsului de control al oilor, iar datele primare din aceasta servesc reper pentru deducerea producţiei de lapte produs de oaie în perioada dintre două mulsori de control. Toate foile de control al producţiei de lapte, întocmite pe parcursul unui an, sunt cusute cu acurateţe de către specialistul controlor într-o mapă aparte.

Registru de cântărire a ovinelor Karakul Moldovenesc (F4K) este un formular de evidenţă primară în care sunt înregistrate rezultatele cântăririi ovinelor de toate grupele de sex şi vârstă, cu excepţia mieilor Karakul la naştere, la care masa corporală este determinată cu cântarul de mână şi înscrisă în Registrul de bonitare a mieilor Karakul Moldovenesc (F3K). Înainte de a începe cântăritul ovinelor, în Registru se înscrie cu titlu de rubrică data calendaristică şi denumirea grupei de sex şi vârstă a ovinelor ce urmează a fi cântăritre. Apoi, urmează înregistrarea numerelor matricole ale ovinelor cântărite şi datelor de greutate corporală a acestora, obţinute la cântar.

3.2. Evidenţa zootehnică generalizatoare

După înfăptuirea lucrărilor de evaluare pe teren (în fermă) a performanţelor morfo-productive a ovinelor, datele evidenţei zootehnice primare urmează a fi sistematizate şi transcrise pentru totalizare în registrele generalizatoare de evidenţă zootehnică. Dintre formularele evidenţei zootehnice generalizatoare, obligatorii pentru fermele de prăsilă, fac parte:

- Registru de evidenţă a dezvoltării corporale a tineretului ovin Karakul Moldovenesc (F5K).

- Registru de evidenţă a producţiei de lapte la oile Karakul Moldovenesc (F7K).

- Buletin centralizator de bonitare generală a ovinelor Karakul Moldovenesc (F8K).

- Fişa genealogică berbec Karakul Moldovenesc (F1K);

- Fişa genealogică oaie Karakul Moldovenesc (F2K);

- Certificat de rasă pentru ovine Karakul Moldovenesc (F10К).

Registru de evidenţă a dezvoltării corporale a tineretului ovin Karakul este un formular al evidenţei zootehnice în care se transcriu datele cântăririi tineretului la diferite perioade de vârstă, se efectuează recalcularea masei corporale a mieilor de la cântărirea de înţărcare - la vârsta standardă de 2 luni, se face bonitarea particulară a tineretului după masa corporală în funcţie de vârsta acestuia. Reieşind din datele acestui formular, specialistul zootehnic face concluzii despre evoluţia dezvoltării corporale a tineretului ovin, revelând cei mai precoci indivizi pentru selecţie.

Registru de evidenţă a producţiei de lapte a oilor Karakul include informaţia totală a producţiei de lapte a oilor pe întreaga lactaţie. În acest formular se transcriu sistematic datele mulsului de control al oilor, efectuat sistematic la fiecare 30 de zile, se efectuează calcularea producţiei de lapte pe fiecare perioadă în parte, cuprinsă între zilele de control, precum şi pe întreaga perioadă a lactaţiei. Potrivit datelor obţinute, în acest formular se efectuează bonitarea particulară a oilor după producţia de lapte pentru întreaga lactaţie.

Buletinul centralizator de bonitare generală a ovinelor Karakul cuprinde întreaga informaţie generalizată despre valoarea de prăsilă a ovinei în ansamblu, în profil pe toate grupele de sex şi vârstă. În acest formular sunt transcrise datele primare de bonitare particulară a ovinelor după calitatea pielicelei, masa corporală şi producţia de lapte. În baza acestor date, în Buletinul centralizator se efectuează bonitarea generală propriu-zisă a ovinelor de toate grupele de sex şi vârstă. După bonitarea generală a ovinelor, specialistul zootehnic efectuează selecţia propriu-zisă a celor mai valoroşi indivizi în grupele de prăsilă pentru propria şi terţa reproducţie, rebutează animalele care nu satisfac cerinţelor standardului rasei.

Fişa genealogică berbec Karakul Moldovenesc (numită popular "paşaport") cuprinde toată informaţia posibilă despre provenienţa genealogică, performanţele productive proprii, despre calităţile ascendenţilor şi celor mai valoroşi descendenţi (în cazul în care berbecul are deja descendenţi în producţie). Valoarea berbecului este cu atât mai credibilă, cu cât la fişă genealogică este alipită fotografia acestuia la vîrsta de bonitare (1-3 zile).

Fişa genealogică oaie Karakul Moldovenesc, include informaţia generalizată a evidenţei de prăsilă, inclusiv genealogice, caracteristica productivităţii ascendenţilor şi descendenţilor (dacă aceştia au vârsta productivă, în special, este importantă informaţia despre producţia de lapte a fiicelor. În acest formular se găsesc performanţele proprii de pielicică, producţia proprie de lapte pe lactaţiile finalizate, masă corporală la toate vîrstele prevăzute în instrucţiuni. În fişă, de asemenea, este prevăzut locul pentru fotografia proprie la vîrsta de bonitare.

Certificatul de rasă pentru ovine Karakul Moldovenesc este documentul oficial de recunoaştere a ovinelor de prăsilă vândute/cumpărate. Acest formular este eliberat, de către Serviciul zootehnic al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), vânzătorului care dispune de Atestat al fermei zootehnice de prăsilă. Atestarea fermelor zootehnice de prăsilă se efectuează de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. În baza ordinului emis, Ministerul eliberează atestate fermelor zootehnice care au susţinut această atestare, cu dreptul de a creşte şi a comercializa animale de prăsilă. Toate animalele de prăsilă, care sunt comercializate din fermele de prăsilă cu destinaţie pentru creştere şi reproducţie, trebuie să fie însoţite de Certificatul de rasă. În acest formular este provenienţa genealogică a ovinei, productivitatea proprie, clasa generală, precum şi a celor mai apropiaţi ascendenţi.

Anexele 1-14