BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.337/54-A din 26.04.2011 cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
26.04.2011

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI COMPANIA

NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ

O R D I N

cu privire la medicamentele compensate din fondurile

asigurării obligatorii de asistenţă medicală

nr. 337/54-A  din  26.04.2011

 (în vigoare 07.06.2011) 

Monitorul Oficial nr.95 art.623 din 07.06.2011

* * *

Abrogat: 17.05.2013

Ordinul MS şi CNAM 492/139A din 22.04.2013

În temeiul articolelor 5 şi 12 din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.38-39, art.280), cu completările şi modificările ulterioare, Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2011 nr.55 din 31 martie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.63-64, art.155), Codului fiscal al Republicii Moldova nr.1163 din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.26-27, art.176),

ORDONĂM:

1. Se aprobă:

1) Lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform anexei nr.1.

2) Formularul reţetei-model pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform anexei nr.2.

3) Instrucţiunea de completare a reţetei pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform anexei nr.3.

2. Directorilor instituţiilor medico-sanitare publice raionale, inclusiv Centrelor de Sănătate autonome, directorului Direcţiei Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău, directorului Direcţiei Sănătăţii şi Protecţiei Sociale UTA Găgăuzia, şefului Secţiei Sănătate a Primăriei mun.Bălţi, conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice republicane, departamentale şi private care au încheiate contracte în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, directorilor Agenţiilor Teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, directorului Agenţiei Medicamentului:

1) a asigura informarea tuturor lucrătorilor medicali, farmaciştilor şi a populaţiei despre modul de compensare a medicamentelor din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;

2) a numi prin ordin persoana responsabilă de păstrarea, distribuirea şi evidenţa formularelor de reţete pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală;

3) a organiza distribuirea Listei medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fiecărui medic de familie şi afişarea acesteia la loc vizibil în fiecare instituţie medico-sanitară, inclusiv plasarea acesteia pe pagina WEB a instituţiei;

4) a organiza prescrierea şi eliberarea medicamentelor, incluse în Lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în strictă conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1372 din 23 decembrie 2005 "Cu privire la modul de compensare a medicamentelor în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", după cum urmează:

a) medicamentele incluse în listă se prescriu persoanelor asigurate, conform indicaţiilor medicale;

b) medicamentele incluse în listă la capitolele 5, 6, 7 se prescriu şi persoanelor neasigurate conform indicaţiilor medicale;

c) prescrierea medicamentelor psihotrope şi anticonvulsivante, incluse în listă, se efectuează de către medicul psihiatru şi/sau medicul de familie, după caz, conform principiului teritorial.

5) a evalua lunar mersul prescrierii şi livrării medicamentelor compensate, cu întreprinderea măsurilor ce se impun în vederea asigurării managementului eficient de prescriere a medicamentelor compensate şi respectarea clauzelor contractuale cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

3. Ministerul Sănătăţii de comun cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină:

1) va asigura anual, în I semestru al anului în curs, evaluarea propunerilor privind includerea medicamentelor eligibile pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, prezentate în conformitate cu actele normative în vigoare;

2) va evalua lunar/trimestrial livrarea medicamentelor compensate şi accesibilitatea populaţiei la ele, modificînd pe parcursul anului Lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în funcţie de sursele financiare disponibile.

4. Compania Naţională de Asigurări în Medicină:

1) va utiliza pentru compensare sumele fixe compensate (inclusiv TVA) în cazul farmaciilor plătitoare de TVA şi sumele fixe compensate (fără TVA) în cazul farmaciilor neplătitoare de TVA;

2) va efectua modificările respective în programul informaţional "Medicamente Compensate" destinat CNAM şi instituţiilor farmaceutice contractate, precum şi va distribui gratuit farmaciilor versiunea actualizată a programului;

3) va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5. Se abrogă:

Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.545/215-A din 30 decembrie 2009 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală";

Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.459/117-A din 1 iulie 2010 "Despre completarea Ordinului nr.545/215-A din 30 decembrie 2009 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală";

Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.687/186-A din 12 octombrie 2010 "Despre completarea Ordinului nr.545/215-A din 30 decembrie 2009 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală".

6. Controlul asupra executării prezentului ordin se atribuie dlui Viorel Soltan, viceministru şi dlui Iurie Osoianu, vicedirector.

[Anexa nr.1 în redacţia Ordinului nr.496/81-A din 16.06.2011 , în vigoare 24.06.2011]

Anexa nr.3

la Ordinul MS şi CNAM

nr.337/54-A din 26 aprilie 2011

INSTRUCŢIUNE

de completare a reţetei pentru medicamente compensate

din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală

I. COMPARTIMENTUL MEDICULUI

1. Medicul de familie sau medicul psihiatru (pentru medicamentele psihotrope), inclus în lista medicilor coordonată cu CNAM, va completa în mod obligator citeţ şi fără corectări toată informaţia solicitată la pct.1-11 din formularul reţetei pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (formular nr.3/C):

1) la p.1 se va aplica ştampila de antet a instituţiei prestatoare de servicii medicale primare, care va conţine denumirea instituţiei;

2) la p.2 se va înscrie codul (cod din 4 cifre) atribuit instituţiei medicale – persoană juridică, care are contract încheiat cu CNAM;

3) la p.3 se indică ziua, luna şi anul prescrierii reţetei;

4) la p.4 se introduce numele de familie al pacientului;

5) la p.5 se introduce prenumele pacientului;

6) la p.6 se înscrie vîrsta pacientului (ani împliniţi);

7) la p.7 se completează seria (3 cifre) şi numărul (6 cifre) poliţei de asigurare valabile a pacientului. Pentru copiii în vîrstă de pînă la 18 ani, la seria (3 cifre) se introduc 3 zerouri iar numărul (pînă la 10 cifre) se introduce numărul certificatului de naştere. La persoanele neasigurate la serie se introduce seria "011" iar la numărul poliţei "000000";

8) la p.8 se face citeţ prescrierea unui singur medicament din Lista medicamentelor compensate, în conformitate cu regulile de prescriere stabilite, denumirile şi numărul de comprimate în ambalaj indicate în Listă;

9) la p.9 se notează numele şi prenumele medicului;

10) la p.10 se completează codul personal al medicului (IDNP) (13 cifre);

11) la p.11 medicul semnează şi aplică parafa personală. Semnătura şi parafa se aplică pe fiecare exemplar de reţetă separat.

II. COMPARTIMENTUL FARMACISTULUI

2. Farmacistul va completa în mod obligator citeţ şi fără corectări toată informaţia solicitată la pct.12-18 din formularul nr.3/C:

1) la p.12 se înscrie codul medicamentului compensat prescris de medic şi eliberat pacientului, conform Listei medicamentelor compensate;

2) la p.13 se indică numărul de comprimate eliberate pacientului, corespunzător prescrierii medicului şi divizării în ambalaje stabilite în Lista medicamentelor compensate;

3) la p.14 se indică preţul cu amănuntul al medicamentului în farmacie;

4) la p.15 farmacistul indică suma compensată care urmează a fi achitată de Companie. Suma compensată se calculează după formula:

Sc = Scompr × Ncompr ,

unde:

Sc – reprezintă suma compensată;

Scompr – suma fixă compensată pentru un comprimat de doza respectivă, indicată în Lista medicamentelor compensate;

Ncompr – numărul de comprimate prescrise de medic şi eliberate de farmacie (=p.13).

Pentru farmaciile plătitoare de TVA va fi utilizată suma fixă compensată (inclusiv TVA), iar pentru farmaciile neplătitoare de TVA – suma fixă compensată (fără TVA).

Dacă suma compensată calculată de farmacist conform formulei menţionate este mai mare decît preţul cu amănuntul al medicamentului (p.14), atunci la p.15 farmacistul va indica obligatoriu o sumă egală cu preţul cu amănuntul.

În cazul medicamentelor compensate 100%, incluse la rubricile respective din Listă, suma compensată va fi egală cu preţul cu amănuntul al medicamentului;

5) la p.16 se indică suma achitată de pacient, reprezentînd diferenţa dintre preţul cu amănuntul (p.14) şi suma compensată de CNAM înscrisă la p.15;

6) la p.17 se notează data eliberării medicamentului, care trebuie să se încadreze în termenul de 15 zile de valabilitate al reţetei din data prescrierii ei;

7) la p.18 se înscrie numărul contractului încheiat de prestatorul de servicii farmaceutice care eliberează medicamentul şi agenţia teritorială a CNAM.

În partea de jos al fiecărui exemplar de reţetă se va semna pacientul, confirmînd primirea medicamentului compensat şi achitarea, după caz, a contribuţiei personale, şi farmacistul care a eliberat medicamentul, aplicînd parafa farmaciei cu denumirea ei şi codul fiscal.