Ordin nr.359 din 26.09.2025 cu privire la aprobarea Metodologiei privind evaluarea bunurilor culturale mobile
MINISTERUL CULTURII
O R D I N
cu privire la aprobarea Metodologiei
privind evaluarea bunurilor culturale mobile
nr. 359 din 26.09.2025
(în vigoare 03.12.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 523-525 art. 914b din 09.10.2025
* * *
În temeiul art.22 alin.(4) şi art.23 alin.(2) lit.b) din Legea nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural mobil (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.82-84, art.270), cu modificările ulterioare, şi pct.8 alin.(12) din Hotărârea de Guvern nr.147/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului (publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.206-208, art.347), cu modificările ulterioare,
ORDON:
1. Se aprobă Metodologia privind evaluarea bunurilor culturale mobile (se anexează).
2. Direcţia patrimoniu cultural va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi va aduce la cunoştinţa autorităţilor de referinţă conţinutul prezentului ordin.
3. Prezentul ordin intră în vigoare la data de 03.12.2025.
4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina secretarului de stat responsabil de domeniul patrimoniu cultural.
| MINISTRU | Sergiu PRODAN |
| Nr.359. Chişinău, 26 septembrie 2025. | |
Aprobat
Ordinul ministrului culturii
nr.359/2025
Metodologia
privind evaluarea bunurilor culturale mobile
I. Dispoziţii generale
1. Metodologia cu privire la evaluarea bunurilor culturale mobile (în continuare –Metodologie)
este elaborată în baza prevederilor Legii contabilităţii nr.113/2007, Legii nr.989-XV/2002 cu privire la activitatea de evaluare, Legii nr.280/2011 cu privire la protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, Standardelor Internaţionale de Evaluare (IVS), Standardelor Europene de Evaluare (EVS), Standardelor internaţionale şi naţionale de contabilitate şi a Ordinului ministrului finanţelor nr.216/2015 “Cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar”.
2. Metodologia stabileşte modul de evaluare şi estimare a bunurilor culturale mobile, indiferent
de tipul acestora şi forma de proprietate asupra lor.
3. În sensul prezentei Metodologii se utilizează următoarele noţiuni:
analiza datelor de piaţă – studierea şi examinarea preţurilor de vânzare pe piaţa de artă;
capitalizare – procesul prin care venitul anual generat de un bun imobil/mobil este transformat în valoarea acestuia la data evaluării;
data evaluării – data la care este estimată valoarea bunurilor culturale mobile în cadrul unei
evaluări;
deprecierea acumulată – o pierdere de valoare faţă de valoarea de reconstituire sau de înlocuire
a bunurilor culturale ce poate apărea din diferite cauze;
evaluare masivă – proces de evaluare a unui grup de bunuri culturale mobile similare;
expert acreditat – persoană fizică certificată de Ministerul Culturii, care deţine competenţele necesare pentru a evalua profesionist, conform normelor în vigoare, bunurile ce fac parte din patrimoniul cultural mobil, în scopul stabilirii valorii istorice, artistice, ştiinţifice sau materiale a acestora;
proprietate comparabilă – proprietatea care întruneşte un set de caracteristici analogice, cât mai
apropiate obiectului evaluării;
valoare justă – preţul de pornire în estimarea valorii finale a bunurilor cultural mobile, prin
aplicarea metodelor de evaluare specifice;
valoare de piaţă – sumă estimată pentru care un obiect al evaluării poate fi schimbat, la data evaluării;
reconciliere – procesul de determinare a valorii finale a bunului cultural mobil evaluat;
raport de evaluare - act întocmit de expert acreditat, pe hârtie sau pe suport electronic, la finele procesului de determinare a valorii obiectului evaluării;
4. Lucrările de evaluare sunt executate de către experţi acreditaţi de către Ministerul Culturii în
baza Normelor de acreditare a experţilor de bunuri culturale mobile, aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr.09/2014 (publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.99-102, art.480).
5. Evaluarea bunurilor culturale mobile se realizează în mod individual sau pe colecţii, în
funcţie de specificul diverselor categorii de bunuri culturale mobile.
6. Valoarea finală a bunului cultural mobil se va evalua în lei (MDL). În cazul bunurilor culturale mobile care au ca referinţă valori de pe piaţa internaţională, exprimate în altă monedă decât cea naţională, la stabilirea valorii se va proceda la conversia acesteia în moneda naţională la rata de schimb valutar a Băncii Naţionale a Republicii Moldova.
7. Beneficiari ai serviciilor de evaluare pot fi persoane juridice şi fizice, indiferent de forma organizatorico-juridică, forma de proprietate şi de gestiune, deţin drepturi asupra bunului cultural mobil, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;
8. Reevaluarea patrimoniului cultural naţional mobil deţinut de către instituţiile publice se
face, de regulă, o dată la 10 ani sau, după caz, ori de câte ori este necesar.
9. Obiect al evaluării sunt bunurile culturale mobile cu valoare deosebită sau excepţională
istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică, epigrafică, estetică,
etnologică şi antropologică.
II. Procesul de evaluare
(Conform standardului EU – SEV 101)
10. Procesul de evaluare reprezintă o consecutivitate de proceduri care sunt utilizate de către
expert acreditat pentru a estima valoarea bunului cultural mobil.
11. Procesul de evaluare este constituit din următoarele etape:
11.1. definirea misiunii de evaluare;
11.2. colectarea şi analiza datelor necesare pentru evaluare;
11.2. aplicarea metodelor de evaluare;
11.3. reconcilierea valorilor şi estimarea valorii finale;
11.4. întocmirea raportului de evaluare.
12. Definirea misiunii de evaluare este efectuată de evaluator în scopul stabilirii condiţiilor şi
criteriilor de desfăşurare a lucrărilor de evaluare. Definirea misiunii de evaluare constă din următoarele elemente:
12.1. identificarea obiectului evaluării;
12.2. identificarea scopului evaluării;
12.2. identificarea drepturilor patrimoniale asupra obiectului evaluării;
12.3. identificarea domeniului de aplicare a rezultatelor evaluării;
13. Colectarea şi analiza datelor necesare pentru evaluare.
14. Datele necesare pentru a efectua evaluarea şi a formula concluziile asupra valorii obiectului
evaluării, sunt:
14.1. date despre categoria bunului cultural mobil;
14.2. date despre bunul cultural evaluat (autorul, şcoala sau atelierul, tehnica şi materialul, dimensiunile, vechimea, apartenenţa la o colecţie, clasarea în Patrimoniu cultural mobil, precum şi alte informaţii considerate a fi relevante pentru participanţii pe piaţă);
14.3. date despre alte bunuri culturale mobile comparabile cu obiectul evaluării, existente,
vândute pe piaţă.
14.4. date specifice pieţei de artă: preţurile de vânzare şi preţurile ofertei de vânzare similare.
15. Pentru bunurile culturale mobile din colecţiile muzeelor publice, expertul acreditat va utiliza în procesul de evaluare datele cuprinse în Fişa de evidenţă a bunului cultural mobil.
III. Metodele de evaluare specifice
16. Pentru determinarea valorii juste a obiectului evaluării, experţii acreditaţi aplică următoarele metode de evaluare specifice: Metoda analizei comparative, Metoda cheltuielilor, Metoda veniturilor. În cazul în care una dintre metodele menţionate nu este aplicabilă, expertul va argumenta în raportul de evaluare imposibilitatea aplicării acesteia.
17. Metoda analizei comparative presupune estimarea valorii de piaţă a bunului cultural mobil
în baza analizei comparative a bunurilor culturale mobile similare obiectului evaluării (prioritate comparabilă) existente pe piaţă şi ajustării preţurilor de vânzare pentru diferenţele între aceste bunuri şi obiectul evaluării.
Metoda respectivă se utilizează în cazurile în care există suficientă informaţie despre vânzările
bunurilor culturale mobile similare obiectului evaluării.
18. Etapele aplicării Metodei analizei comparative:
18.1. colectarea şi analiza datelor de piaţă în scopul selectării bunului de patrimoniu cultural
mobil comparabil;
18.2. identificarea unităţilor şi elementelor de comparaţie;
18.3. reconcilierea valorii obiectului evaluării.
19. La etapa colectării şi analizei datelor de piaţă expertul determină numărul vânzărilor
comparabile necesare pentru analiză. Cu cât mai mare este numărul vânzărilor analizate cu atât este mai exact rezultatul evaluării.
20. Bunurile culturale mobile comparabile trebuie să fie similare obiectului evaluării prin:
tipul bunului cultural, dimensiuni, notorietatea autorului, şcoala, epoca creării operei, stilul şi maniera de creaţie, materialul utilizat, gradul de integritate (prezenţa defectelor), valoarea culturală, istorică, ştiinţifică, starea de conservare etc.
21. Tehnicile de comparaţie uzuale folosite în cadrul metodei analizei comparative sunt:
21.1. tehnica identificării (potrivirii) directe;
21.2. tehnica asimilării.
22. În cadrul tehnicii asimilării, preţurile comparabilelor sunt ajustate pentru a reflecta
diferenţele dintre fiecare bun cultural comparabil şi bunul cultural subiect. Nu este permisă utilizarea unor ajustări fără prezentarea modului de estimare al acestora.
23. Valoarea justă a obiectului evaluării este indicată de comparabila care este cea mai apropiată de obiectul evaluării (conform caracteristicilor acestuia şi preţului de vânzare).
24. Metoda cheltuielilor se bazează pe estimarea cheltuielilor necesare pentru înlocuirea sau
reproducerea bunului evaluat.
25. Pentru înlocuirea bunului evaluat se va calcula costul total necesar pentru crearea bunului cultural mobil analogic obiectului evaluării, calculat în baza preţurilor de piaţă, existente la data evaluării, ţinând cont de deprecierea acumulată a obiectului evaluării.
26. Pentru reproducerea bunului evaluat se va calcula costul total necesar pentru crearea unei copii exacte a obiectului evaluării, calculat în baza preţurilor de piaţă, existente la data evaluării, cu aplicarea materialelor şi tehnologiilor identice celor utilizate pentru crearea bunului cultural evaluat, fără a se ţine cont de deprecierea acumulată (pierderea unicităţii, pierderea vechimii).
27. Procesul de determinare a valorii juste prin metoda cheltuielilor este constituit din următoarele etape:
27.1. estimarea costului de înlocuire sau a costului de reproducere, ţinând cont de deprecierea acumulată;
27.2. determinarea deprecierii acumulate, care prevede suma uzurii fizice (recuperabilă şi nerecuperabilă) şi deprecierii economice;
27.3. estimarea valorii juste a obiectului evaluării ca fiind suma costului de reproducere sau a costului de înlocuire a acestuia.
28. Metoda cheltuielilor nu poate fi folosită în cazul reevaluării bunurilor culturale clasate la
Patrimoniul Naţional Cultural Mobil.
29. Expertul acreditat trebuie să facă distincţia între cele două tipuri de costuri – costul de înlocuire şi costul de reproducere şi să utilizeze unul dintre aceste tipuri, în mod consecvent, pe întreaga durată a analizei.
30. În procesul de evaluare prin metoda cheltuielilor se recomandă utilizarea tipului costului de reproducere şi doar ocazional a tipului costului de înlocuire, cu argumentarea motivului aplicării acestuia.
31. Costul de reproducere trebuie să fie fundamentat pe date relevante/credibile care vor fi prezentate în raportul de evaluare.
32. La determinarea costului de reproducere sau costului de înlocuire a obiectului evaluării se va
lua în considerare mărimea deprecierii acumulate, ce se manifestă prin diminuarea valorii obiectului evaluării în urma acţiunii diferitor factori. Se disting următoarele forme ale deprecierii:
32.1. uzură fizică, care reprezintă o reducere a valorii bunului cultural mobil care se datorează deteriorării lui sub influenţa factorului natural şi de timp (factori fizici, chimici, exploatare incorectă, întreţinerea nesatisfăcătoare);
32.2. deprecierea economică, este determinată de influenţa unor factori externi asupra bunului cultural mobil, precum: schimbările în economia ţării, deprecierea valutei naţionale etc.
33. Uzura fizică a obiectului evaluării poate fi:
33.1. recuperabilă - cheltuielile pentru reabilitarea uzurii bunului cultural vor permite creşterea valorii bunului.
33.2. nerecuperabilă - cheltuielile pentru înlăturarea uzurii vor depăşi potenţialul de creşterea a valorii bunului cultural mobil.
34. Deprecierea acumulată reprezintă suma cheltuielilor totale necesare pentru restaurarea porţiunii depreciate a obiectului evaluării.
35. Formula generală de determinare a valorii juste a obiectului evaluării cu deprecieri acumulate, prin metoda cheltuielilor, este:
V=Cî+ (Cr – D),
unde:
V – valoarea justă a obiectului evaluării;
Cî – costul de înlocuire a obiectului evaluării;
Cr – costul de reproducere a obiectului evaluării;
D – deprecierea acumulată;
36. Metoda veniturilor presupune estimarea costului obiectului evaluării în baza venitului
operaţional net ce poate fi generat de acest bun în viitor.
37. Metoda veniturilor se utilizează în cazul evaluării bunurilor culturale mobile care sunt
capabile să genereze venituri comerciale.
38. Metoda veniturilor include două metode de evaluare:
38.1. metoda capitalizării venitului;
38.2. metoda fluxului de numerar actualizat (analiza DCF).
39. Metoda capitalizării venitului se poate aplica numai dacă se poate estima fluxul de numerar anual viitor, de natura unei anuităţi fixe şi dacă se poate estima o durata de viaţă utilă rămasă a bunului cultural mobil. În situaţia în care se preconizează că fluxul de numerar anual viitor va fi fluctuant, este adecvată aplicarea metodei fluxului de numerar actualizat (DCF)
40. Aplicarea metodei DCF impune ca fluxul de numerar previzionat să fie pozitiv dacă se previzionează fluxuri de numerar negative sau nule, atunci bunul cultural mobil trebuie evaluat prin altă abordare.
41. Estimarea veniturilor, cheltuielilor aferente beneficiarului/proprietarului, precum şi rata de
capitalizare /actualizare trebuie să fie argumentate în raportul de evaluare. Argumentarea trebuie să conţină sursele de informaţii folosite şi modul de calcul.
42. În estimarea valorii bunurilor culturale mobile se pot utiliza concomitent mai multe din metodele enunţate. Alegerea metodei depinde de tipul obiectului evaluării, de utilizarea desemnată a evaluării, de calitatea şi volumul datelor disponibile pentru analiză.
43. Expertul va determina valoarea justă a bunului cultural mobil în baza rezultatelor obţinute în
urma aplicării metodelor de evaluare specifice.
44. În cazul în care utilizarea uneia dintre metodele menţionate nu este posibilă, expertul acreditat va argumenta în raportul de evaluare imposibilitatea folosirii metodelor respective.
45. La estimarea valorii finale a obiectului evaluării se va lua în calcul şi valoarea culturală a
acestuia.
IV. Metoda de estimare a valorii culturale
46. Estimarea valorii culturale a obiectului supus evaluării presupune estimarea elementelor componente ale valorii culturale precum: valoarea estetică, valoarea spirituală, valoarea socială, valoarea istorică, valoarea simbolică şi valoarea de autenticitate.
47. Criteriile generale de estimare a valorii culturale a obiectului evaluării sunt următoarele:
47.1. vechimea – criteriul în baza căruia se determină perioada în care a fost realizat bunul
cultural mobil, analizând dacă bunul respectiv a fost realizat într-o perioadă cel puţin cu 50 de ani înainte de data efectuării evaluării;
47.2. raritatea – criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul cultural mobil aparţine unui număr mic de obiecte de acelaşi tip, sau unei serii de bunuri identice, sau unui lot de bunuri din aceeaşi tipologie, determinându-se prezenţa acestora pe teritoriul Republicii Moldova. Se analizează dacă bunurile culturale mobil se înscriu într-o tipologie determinată, care cuprinde lucrări cu tematica şi maniera de realizare relativ similare şi dacă asemenea lucrări sunt prezente în colecţiile publice sau private ori în circuitul civil;
47.3. starea de conservare - criteriul în baza căruia se analizează gradul de păstrare a integrităţii şi caracteristicilor iniţiale ale bunului.
48. Pentru fiecare dintre cele 3 criterii generale prevăzute la pct.47, procentajul valoric maxim
care se poate acorda este de 100 % din valoarea justă.
49. Criteriile specifice de estimare a valorii culturale a obiectului evaluării sunt următoarele:
49.1. valoarea istorică şi documentară – criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul respectiv este o mărturie a unor evenimente de o importanţă sau semnificaţie istorică majoră;
49.2. valoare memorială – criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul cultural mobil a aparţinut unei personalităţi de vază a istoriei şi culturii naţionale sau internaţionale, ori constituie o mărturie directă şi semnificativă privind viaţa şi activitatea acestei personalităţi;
49.3. autorul, atelierul sau şcoala – criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul cultural aparţine unui autor important sau a fost realizat în ateliere, manufacturi ori fabrici semnificative pentru o epocă istorică, un stil artistic, o cultură sau o civilizaţie;
49.4. autenticitatea – criteriul în baza căruia se analizează dacă bunul cultural este realizat, cu certitudine, de un autor identificat sau este fabricat într-un atelier, manufactură ori fabrică determinată cu precizie ca aparţinând unei epoci, unui anumit stil artistic, culturi sau civilizaţii;
49.5. calitatea formală – criteriul în baza căruia se analizează dacă un bun cultural mobil este o realizare artistică importantă, de o expresivitate plastică deosebită sau excepţională, ori reprezintă o piesă remarcabilă prin tehnica de execuţie, unicitatea sau raritatea conceptuală.
50. Pentru fiecare dintre cele 5 criterii specifice prevăzute la pct.49, procentajul valoric maxim
care se poate acorda este de 50 % din valoarea justă.
51. Procentajul valoric, care se poate acorda în urma expertizării în corespundere cu criteriile specifice de evaluare, este diferenţiat în funcţie de încadrarea bunului cultural mobil în domeniile: arheologic, istoric şi documentar, artistic, etnografic, ştiinţific, tehnic, după cum urmează:
| Domeniul în care se încadrează bunul cultural mobil conform prevederilor Legii nr.280 / 2011 | Procentajul valoric maxim acordat în baza criteriilor specifice | |||||
| Valoarea istorică şi documentară | Valoarea memorială | Autorul, atelierul sau şcoala | Autenticitatea | Calitatea formală | ||
| 1 | Bunuri arheologice, istorico-documentare | 50 | 50 | 25 | 50 | 25 |
| 2 | Bunuri cu semnificaţie artistică | 25 | 25 | 50 | 50 | 50 |
| 3 | Bunuri cu semnificaţie etnografică | 25 | 25 | 00 | 50 | 25 |
| 4 | Bunuri de importanţă ştiinţifică | 50 | 25 | 25 | 50 | 50 |
| 5 | Bunuri de importanţă tehnică | 25 | 25 | 50 | 50 | 50 |
52. Formula de calculare a valorii culturale:
Vc = V+R+ C +Vi+Vm+Au+A+Cf,
unde:
Vc - valoarea culturală a obiectului supus evaluării;
V - vechimea obiectului evaluării;
R - raritatea obiectului evaluării;
C - starea de conservare a obiectului evaluării;
Vi - Valoarea istorică a obiectului evaluării;
Vm - valoarea memorială a obiectului evaluării;
Au - autorul, atelierul sau şcoala obiectului evaluării;
A - autenticitatea obiectului evaluării;
Cf - calitatea formală a obiectului evaluării.
V. Reconcilierea valorilor şi estimarea valorii bunului cultural
53. La etapa reconcilierii expertul va determina valoarea bunului cultural mobil evaluat. Reconcilierea valorilor se va efectua în baza rezultatelor obţinute în urma aplicării metodelor de evaluare specifice şi metodei de evaluare a valorii culturale.
54. Valoarea bunului cultural va fi determinată astfel:
V = Vj + Vc,
unde:
V – valoarea bunurilor culturale;
Vj - valoarea justă a bunului cultural;
Vc - valoarea culturală a obiectului evaluării
55. La calcularea valorii bunului cultural mobil se va lua în considerare ca rezultatul final să fie consemnat printr-o cifră rotunjită.
VI. Elaborarea raportului de evaluare
56. Raportul de evaluare constituie etapa finală a procesului de evaluare. Raportul de evaluare
este întocmit de expert acreditat şi prezentat beneficiarului. Raportul de evaluare include referinţe la sursele de informaţii utilizate de către expert. Raportul va cuprinde:
56.1. data întocmirii raportului;
56.2. scopul evaluării;
56.3. date despre beneficiar: numele, prenumele (denumirea) şi adresa (sediul);
56.4. date despre expert: numele şi prenumele expertului, numărul şi data emiterii Certificatului de acreditare, locul de muncă şi forma de angajare;
56.5. date despre obiectul evaluat: indicarea metodelor şi criteriilor utilizate în procedura de evaluare, argumentarea procentajului acordat pentru fiecare criteriu;
56.6. data la care a fost estimată valoarea;
56.7. lista actelor normative, standardelor, abordărilor, datelor iniţiale utilizate pentru evaluare, precum şi ipotezele expertului, pe care se bazează evaluarea;
56.8. concluzia raportului de evaluare este valoarea estimată la data evaluării.
57. La raportul de evaluare se vor anexa:
57.1. copia certificatului de calificare a expertului acreditat care a efectuat evaluarea;
57.2. copiile actelor utilizate de evaluator, în baza cărora au fost determinate caracteristicile obiectului evaluării (după caz).
58. În raportul de evaluare poate fi inclusă şi altă informaţie care, în opinia expertului acreditat, a
influenţat esenţial valoarea bunului cultural mobil evaluat.
59. Raportul de evaluare va purta semnătura şi ştampila expertului acreditat.