BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.403 din 29.03.2019 cu privire la acordarea serviciilor de producere a produselor sanguine şi costul acestora

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
29.03.2019

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, MUNCII
ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

O R D I N

cu privire la acordarea serviciilor de producere

a produselor sanguine şi costul acestora

nr. 403  din  29.03.2019

 (în vigoare 29.03.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.139-147 art. 685 din 19.04.2019

* * *

Notă: Pe tot parcursul ordinului sintagma "01 aprilie 2025" se substituie cu sintagma "01 aprilie 2026" conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.250 din 01.04.2026, în vigoare 08.05.2026

Notă: Pe tot parcursul ordinului sintagma "01 aprilie 2024" se substituie cu sintagma "01 aprilie 2025" conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.274 din 20.03.2025, în vigoare 17.05.2025

Notă: Pe tot parcursul ordinului textul "01 aprilie 2023" se substituie cu textul "01 aprilie 2024" conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.317 din 26.03.2024, în vigoare 19.05.2024

Notă: Pe tot parcursul ordinului textul "01 aprilie 2022" se substituie cu textul "01 aprilie 2023" conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.261 din 29.03.2023, în vigoare 06.05.2023

Notă: Pe tot parcursul ordinului sintagma "01 aprilie 2021" se substituie cu sintagma" 01 aprilie 2022" conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.301 din 30.03.2022, în vigoare 08.05.2022

Notă: Pe tot parcursul ordinului sintagma "01 aprilie 2019" se substituie cu sintagma" 01 aprilie 2020" conform Ordinului MSMPS nr.324 din 27.03.2020, în vigoare 02.05.2020

În temeiul art.5 din Legea nr.241 din 20 noiembrie 2008 cu privire la donarea de sânge şi transfuzia sanguină, cu modificările şi completările ulterioare, întru executarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.928 din 13 august 2007 "Cu privire la modul de constituire şi de utilizare a mijloacelor speciale ale instituţiilor publice subordonate Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale", cu modificările şi completările ulterioare, în scopul asigurării asistenţei hemotransfuzionale pacienţilor din cadrul prestatorilor de servicii medicale publici şi privaţi, în temeiul Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.694 din 30 august 2017,

ORDON:

1. Se aprobă:

1) Regulamentul cu privire la acordarea serviciilor de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine prestatorilor de servicii medicale privaţi, conform anexei nr.1.

2) Nomenclatorul şi costurile serviciilor de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine acordate prestatorilor de servicii medicale publici şi privaţi pentru anul 2019, conform anexei nr.2.

3) Norma de consum a materialelor consumabile, reagenţilor/reactivelor de laborator, produselor diagnostice, veselei farmaceutice necesare pentru serviciile de recoltare şi procesare sânge/componente sanguine, cu producerea ulterioară a componentelor, derivatelor, preparatelor diagnostice şi biomedicale din sânge uman şi validarea acestora, conform anexei nr.3.

2. Directorul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui va organiza şi va asigura:

1) servicii de recoltare a sângelui şi de producere a componentelor sanguine prestatorilor de servicii medicale publici, precum şi celor privaţi în mod gratuit;

2) servicii de producere a preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine prestatorilor privaţi de servicii medicale contra plată, conform nomenclatorului şi costurilor aprobate prin prezentul ordin;

3) aplicarea, începînd cu 1 aprilie 2026, a costurilor pentru serviciile de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine prestate prestatorilor de servicii medicale publici şi privaţi, conform contractului-cadru încheiat şi prevederile Regulamentului aprobat prin prezentul ordin.

3. Conducătorii Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui şi prestatorilor publici de servicii medicale în componenţa cărora activează secţii de transfuzie a sângelui vor lua drept călăuză pentru executare necondiţionată în organizarea activităţii norma de consum a materialelor consumabile, reagenţilor/reactivelor de laborator, produselor diagnostice, veselei farmaceutice necesare pentru serviciile de recoltare şi procesare sânge/componente sanguine, cu producerea ulterioară a componentelor, derivatelor, preparatelor diagnostice şi biomedicale din sânge uman şi validarea acestora, aprobata prin prezentul ordin.

4. Conducătorii prestatorilor publici de servicii medicale vor organiza şi asigura, începând cu 1 aprilie 2026, recepţionarea serviciilor de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine gratuit de la Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, cu reflectarea acestora în evidenţa contabilă, conform costurilor aprobate prin prezentul ordin.

5. Conducătorii prestatorilor privaţi de servicii medicale vor organiza şi asigura, începând cu 1 aprilie 2026:

1) recepţionarea serviciilor de recoltare a sângelui, de producere a componentelor sanguine gratuit, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine contra plată, în corespundere cu Regulamentul aprobat prin prezentul ordin;

2) reflectarea în evidenţa contabilă a serviciilor recepţionate, conform costurilor aprobate prin prezentul ordin.

6. Secţia planificare asigurări sociale şi medicale şi Direcţia politici în domeniul asistenţei medicale spitaliceşti:

1) vor organiza anual revizuirea nomenclatorului şi costurilor serviciilor de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine prezentate de Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, cu aprobarea acestora până la 1 aprilie;

2) vor acorda asistenţa metodică prestatorilor de servicii medicale în realizarea prezentului ordin.

7. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

8. Se abrogă Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.459 din 15.04.2013 "Cu privire la acordarea serviciilor de producere a produselor sanguine şi costul acestora".

9. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina dnei Nelea Rusu, Secretar de stat.

Anexa nr.1

la ordinul MSMPS

nr.403 din 29 martie 2019

REGULAMENT

cu privire la acordarea serviciilor de recoltare a sângelui, de producere

a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine

prestatorilor privaţi de servicii medicale

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la acordarea serviciilor de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine prestatorilor privaţi de servicii medicale (in continuare Regulament) este elaborat în temeiul Legii nr.241-XVI din 20.11.2008 "Cu privire la donarea şi transfuzia sanguină", cu modificările şi completările ulterioare, prevederilor Hotărârii de Guvern nr.928 din 13.08.2007 "Cu privire la modul de constituire şi de utilizare a mijloacelor speciale ale instituţiilor publice subordonate Ministerului Sănătăţii", cu modificările şi completările ulterioare, şi altor acte normative.

2. Prezentul Regulament are scopul de a stabili criteriile şi modalităţile de acordare a serviciilor de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine prestatorilor privaţi de servicii medicale.

3. În sensul prezentului Regulament se definesc următoarele noţiuni:

Beneficiar de servicii – prestator privat de servicii medicale care are autorizaţie sanitară, certificat de acreditare şi regulamentul de activitate al instituţiei prevede utilizarea în scopuri terapeutice şi diagnostice a sângelui, componentelor şi preparatelor sanguine.

Furnizor de servicii – Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, prestator public de servicii medicale specializat în domeniu, care dispune de autorizaţie sanitară şi certificat de acreditare.

Servicii – servicii de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine.

II. ORGANIZAREA PROCESULUI DE ACORDARE A SERVICIILOR DE RECOLTARE

A SÂNGELUI, DE PRODUCERE A COMPONENTELOR, PREPARATELOR

BIOMEDICALE ŞI DIAGNOSTICE SANGUINE

4. Serviciile se vor acorda de Furnizorul de servicii, iar Beneficiarul de servicii va recepţiona serviciile în corespundere cu prevederile actelor normative în vigoare, regulamentele de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine, nomenclatorul produselor sanguine cu utilizare terapeutică şi diagnostică, inclusiv utilizarea eficientă a acestora.

5. Acordarea serviciilor de recoltare a sângelui şi de producere a componentelor sanguine se va efectua gratuit, iar a serviciilor de producere a preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine se va efectua contra plată, în conformitate costurile aprobate.

6. Condiţiile de realizare a procesului de acordare şi recepţionare a serviciilor se vor stipula în contractul de colaborare, contractul-cadru aprobat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

III. RESPONSABILITATEA FURNIZORULUI DE SERVICII ÎN RECOLTAREA

SÂNGELUI, DE PRODUCERE A COMPONENTELOR, PREPARATELOR

BIOMEDICALE ŞI DIAGNOSTICE SANGUINE

7. Furnizorul de servicii va organiza şi va asigura:

1) stabilirea echivalentului donări de sânge/componente sanguine voluntare şi neremunerate (echivalentul materiei prime)/unitate serviciu de recoltare a sângelui, de producere a preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine, condiţie obligatorie în mecanismul de acordare a serviciilor, conform anexei la Regulament;

2) recepţionarea de la Beneficiarul de servicii, în trimestrul I, a volumului de servicii necesare pentru următorul an gestionar, în baza cărora se va stabili, aproba şi organiza programul anual al donărilor de sânge;

3) deservirea donărilor de sânge/componente sanguine voluntare şi neremunerate, respectând criteriile de eligibilitate pentru donarea de sânge/componente sanguine şi actele normative ce reglementează recoltarea, procesarea, testarea sângelui/componentului sanguin donat şi producerea preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine;

4) eliberarea serviciilor în regim nonstop în baza comenzii, întocmită de Beneficiarul de servicii, în limita volumului contractat şi stocului existent la Furnizorul de servicii la momentul cererii;

5) evidenţa contului echivalentului donărilor de sânge şi/sau componente sanguine voluntare şi neremunerate, asigurate la serviciile de recoltare a sângelui, de producere a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine recepţionate;

6) eliberarea serviciilor prin intermediul personalului medical nominalizat responsabil de Beneficiarul de servicii, în corespundere cu legislaţia în vigoare;

7) transferarea mijloacelor financiare acumulate în urma realizării serviciilor în bugetul de stat;

8) evidenţa contabilă a serviciilor livrate, conform legislaţiei în vigoare.

IV. RESPONSABILITATEA BENEFICIARULUI DE SERVICII ÎN RECOLTAREA

 SÂNGELUI, DE PRODUCERE A COMPONENTELOR, PREPARATELOR

BIOMEDICALE ŞI DIAGNOSTICE SANGUINE

8. Beneficiarul de servicii va organiza şi va asigura:

1) donările de sânge/componente sanguine voluntare şi neremunerate, în conformitate cu criteriile de eligibilitate pentru donarea de sânge/componente sanguine, aprobate de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, cu crearea unei rezerve de donări de sânge/componente sanguine de cel puţin 5 la suta din numărul total de donări contractate;

2) înaintarea Furnizorului de servicii, anual în trimestrul I,a volumului de servicii necesar pentru următorul an de gestiune;

3) recepţionarea serviciilor, solicitate în baza comenzii înaintate Furnizorului de servicii, în limita volumului contractat, ţinând cont de echivalentul donări de sânge/componente sanguine voluntare şi neremunerate (conform anexei la Regulament) şi stocul existent la momentul cererii, prin intermediul personalului medical nominalizat responsabil de recepţionare;

4) restituirea echivalentului donărilor de sânge/componente sanguine voluntare şi neremunerate pentru serviciile utilizate la acordarea tratamentului transfuzional a stărilor de urgenţă majoră, în cazul lipsei rezervei acesteia în contul Furnizorului de servicii, în termen de 10 zile lucrătoare din momentul ridicării serviciilor;

5) efectuarea plăţii prin transfer, conform facturilor, pe contul Furnizorului de servicii, în termen de 20 zile lucrătoare din momentul recepţionării facturilor;

6) solicitarea Furnizorului de servicii, după caz, majorarea sau micşorarea volumului de servicii, reieşind din necesităţile reale ale instituţiei.

V. DISPOZIŢII FINALE

9. Prezentul Regulament intră în vigoare din data aprobării prin ordinul Ministrului sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

10. Modificarea şi completarea Regulamentului în cauză se efectuează în corespundere cu actele normative în vigoare.

Anexa nr.2

la ordinul MSMPS

nr.403 din 29 martie 2019

Nomenclatorul şi costurile serviciilor de recoltare a sîngelui, de producere

a componentelor, preparatelor biomedicale şi diagnostice sanguine

pentru anul 2026

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.250 din 01.04.2026, în vigoare 08.05.2026]

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.274 din 20.03.2025, în vigoare 17.05.2025]

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.317 din 26.03.2024, în vigoare 19.05.2024]

[Anexa nr.2 completată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.859 din 12.10.2023, în vigoare 20.11.2023]

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.261 din 29.03.2023, în vigoare 06.05.2023]

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.301 din 30.03.2022, în vigoare 08.05.2022]

[Anexa nr.2 în redacţia Ordinului MSMPS nr.324 din 27.03.2020, în vigoare 02.05.2020]

Anexa nr.3

la ordinul MSMPS

nr.403 din 29 martie 2019

Norma de consum

a materialelor consumabile, reagenţilor/reactivelor de laborator, produselor diagnostice

necesare pentru serviciile de recoltare şi procesare sânge/ componente sanguine,

cu producerea ulterioară a componentelor, derivatelor, preparatelor

diagnostice şi biomedicale din sânge uman şi validarea acestora

[Anexa nr.3 abrogată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.274 din 20.03.2025, în vigoare 17.05.2025]