BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.42 din 20.02.2012 cu privire la aprobarea Instrucţiunii provizorii privind eliberarea, completarea şi controlul utilizării Carnetului Foii de Parcurs (CFP) pentru transporturile internaţionale de călători

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
20.02.2012

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR

O R D I N

cu privire la aprobarea Instrucţiunii provizorii privind eliberarea,

completarea şi controlul utilizării Carnetului Foii de Parcurs (CFP)

pentru transporturile internaţionale de călători

nr. 42  din  20.02.2012

 (în vigoare 07.03.2012) 

Monitorul Oficial nr.46-47 art.273 din 07.03.2012

* * *

Abrogat: 22.12.2017

Ordinul Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.344 din 01.12.2017

Abrogat: 25.04.2014

Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.45 din 27.03.2014

În scopul stabilirii unui cadru normativ privind modalitatea de eliberare, completare şi controlul utilizării Carnetului Foii de Parcurs (CFP) pentru transporturile internaţionale de călători, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.695 din 18.11.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor,

ORDON:

1. Se aprobă Instrucţiunea provizorie privind eliberarea, completarea şi controlul utilizării Carnetului Foii de Parcurs (CFP) pentru transporturile internaţionale de călători, conform anexei nr.1.

2. Î.S. "Gările şi Staţiile Auto" va asigura traducerea în limba rusă a prezentului Ordin şi Instrucţiunii provizorii privind eliberarea, completarea şi controlul utilizării Carnetului Foii de Parcurs (CFP) pentru transporturile internaţionale de călători, cu ulterioara publicare a acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Controlul asupra realizării prezentului ordin se pune în sarcina dlui Iulian Postică, şef al Direcţiei transport terestru.

Anexa nr.1

la Ordinul Ministerului Transporturilor

şi Infrastructurii Drumurilor

nr.42 din 20 februarie 2012

INSTRUCŢIUNE PROVIZORIE

privind eliberarea, completarea şi controlul utilizării

Carnetului Foii de Parcurs (CFP) pentru transporturile

internaţionale de călători

I. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE

1.1 Prezenta Instrucţiune este elaborată în scopul stabilirii modalităţii de eliberare, completare şi control al utilizării Carnetului Foii de Parcurs (CFP) pentru transporturile internaţionale ocazionale de călători.

1.2 Carnetul Foii de Parcurs (în continuare CFP) se eliberează operatorilor de transport în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi conform condiţiilor expuse în prezenta Instrucţiune.

CFP se eliberează persoanelor fizice deţinătoare a mijloacelor de transport cu capacitatea de 6-9 locuri, în cazul în care eliberarea acestora este prevăzută de Acorduri bilaterale şi/sau în protocoalele şedinţelor Comisiilor mixte în domeniul transporturilor.

1.3 În sensul prezentei Instrucţiuni se utilizează următoarele noţiuni de bază:

organ competent – organ central de specialitate a administraţiei publice, competent în domeniul transporturilor;

organul abilitat – serviciu competent, abilitat de organul competent de a supraveghea respectarea cerinţelor indicate în prezenta Instrucţiune;

operator de transport rutier – orice agent economic care deţine certificat de înregistrare, avînd ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, titular al unei licenţe de transport, după caz, şi care efectuează operaţiuni de transporturi rutiere;

autobuz – mijloc de transport destinat prin construcţie, transportării a mai mult de 9 persoane pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi a bagajelor acestora. Poate avea unul sau două niveluri;

autocar – autobuz special amenajat, care permite transportul de persoane, inclusiv în scopuri turistice, în condiţii de siguranţă şi confort;

autorizaţie de activitate – document eliberat în conformitate cu acordurile interguvernamentale în domeniul transportului auto pentru executarea rutelor internaţionale ocazionale;

autoturism – autovehicul care prin construcţie şi echipare este destinat transportului de persoane, de bagaje şi/sau bunuri ale acestora şi nu are mai mult de 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;

carnetul foii de parcurs (CFP) – document în care se înscriu numele persoanelor transportate şi care permite agenţilor transportatori să efectueze transporturi internaţionale ocazionale de pasageri pe baza acordurilor internaţionale la care Republica Moldova a aderat sau este parte (documentul de control prevăzut în Acordul INTERBUS);

transporturi în folos public – activitate de transport efectuată contra plată de către un agent transportator, cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare;

transporturi la comandă – activitate de transport ocazional al pasagerilor în folos public, efectuată de agentul transportator pe bază de contract (cerere), încheiat în fiecare caz concret pentru un anumit grup de pasageri anterior constituit, nominalizat în lista de control (transporturi naţionale) ori în documentul de control prevăzut de Acordul INTERBUS (transporturi internaţionale);

transporturi transfrontaliere – operaţiuni de transport efectuate din orice localitate a ţării pînă la o localitate din teritoriul unui stat vecin, situată la o distanţă de cel mult 50 km de frontieră, dacă acordurile bilaterale nu prevăd altfel;

transporturi turistice – operaţiuni de transport în folos public care asigură deplasarea ocazională în scop turistic a unui grup de pasageri prin intermediul unei agenţii de turism;

cursă internaţională – comunicaţie între punctele de încărcare şi descărcare situate pe teritoriile a două state, cu sau fără tranzitarea unui sau mai multor state-membre sau nu ale Acordului INTERBUS;

mijloc de transport auto (autovehicul) – sistem mecanic cu autopropulsie, cu excepţia celui care circulă pe şine, pentru transportul de călători, bagaje şi mărfuri sau care execută orice alte lucrări şi servicii aferente transporturilor, înmatriculat în unul din statele-membre ale Acordului INTERBUS;

tranzit – traversarea teritoriului unui stat de către mijlocul de transport.

II. DISPOZIŢII GENERALE

2.1 Carnetul Foii de Parcurs (CFP) permite operatorilor de transport efectuarea transporturilor internaţionale ocazionale de călători în conformitate cu cerinţele acordurilor bilaterale dacă acestea prevăd utilizarea lor.

2.2 Transporturile internaţionale ocazionale de călători cu autobuze îndeplinite în baza CFP se efectuează (după caz) cu obţinerea autorizaţiilor pentru intrarea, ieşirea şi tranzitul ţărilor care nu au aderat la Acordul INTERBUS.

2.3 Transporturile se efectuează cu mijloace de transport înmatriculate pe teritoriul Republicii Moldova.

2.4 Transporturile ocazionale efectuate în baza CFP sînt următoarele:

A – transportarea unui şi aceluiaşi grup de călători cu unul şi acelaşi autobuz pe întreaga rută cu readucerea la punctul de plecare (principiul "uşilor închise"). Punctul de plecare se află pe teritoriul ţării membre a CEMT unde este stabilit transportatorul.

B – transporturile, cînd călătorii au debarcat în locul de destinaţie, iar autobuzul se întoarce fără călători;

C – transporturile, cînd autobuzul pleacă fără călători şi toţi călătorii sînt îmbarcaţi din acelaşi punct, pentru a fi transportaţi pe teritoriul ţării de înmatriculare a autobuzului cu respectarea următoarelor condiţii:

C1 – călătorii sînt formaţi în grupuri pe teritoriul unei ţări non-membră a CEMT, fie o ţară membră, alta, decît cea de înmatriculare a autobuzului şi alta decît cea de îmbarcare a călătorilor prin contracte de transportare, încheiate pînă la sosirea lor pe teritoriul ultimei ţări membră a CEMT;

C2 – călătorii au fost anterior transportaţi în corespundere cu punctul B, pe teritoriul ţării membră a CEMT, de unde sînt reluaţi şi transportaţi de acelaşi operator de transport;

C3 – călătorii au fost invitaţi pe teritoriul ţării membră a CEMT, unde este stabilit operatorul de transport, cheltuielile pentru transportare fiind din contul persoanei ce invită. Călătorii trebuie să formeze un grup omogen, care poate fi constituit în alt scop decît cel al prezentei călătorii.

2.5 Transporturile ocazionale, care nu sînt incluse în punctul 2.4, sînt supuse autorizării pe teritoriul ţării de primire şi de tranzit.

2.6 În afară de excepţiile autorizate de autorităţile competente, în cadrul transportărilor de călători ocazionale, nici un călător nu poate fi îmbarcat, sau debarcat pe tot parcursul rutei, iar autorizaţia se anexează la CFP.

2.7 Operatorii de transport care încalcă condiţiile stabilite de prezentul Regulament poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.

III. ELIBERAREA ŞI RESTITUIREA CFP

3.1 CFP, completat cu două foi de parcurs, se eliberează contra plată de către organul abilitat. Plata este stabilită conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

3.2 CFP se eliberează pentru o cursă "Tur-Retur".

3.3 Se permite concomitent eliberarea a cel mult 5 bucăţi CFP pentru o unitate de transport operatorilor de transport şi cîte 2 CFP persoanelor fizice deţinătoare a unităţilor de transport cu capacitatea de 6-9 locuri.

3.4 Blanchetele CFP sînt valabile pe tot parcursul anului în care au fost eliberate. Blanchetele CFP neutilizate pe parcursul anului sînt valabile pentru anul viitor, cu condiţia reînregistrării lor la organul abilitat.

3.5 Operatorul de transport (persoana fizică) este obligat să restituie CFP la organul abilitat în decurs de 30 de zile calendaristice de la utilizarea lor.

IV. ÎNDEPLINIREA CFP

4.1 Îndeplinirea CFP şi a foilor de parcurs se efectuează de către operatorul de transport (persoana fizică) în prealabil, pînă la efectuarea cursei.

4.2 Operatorul de transport (persoana fizică) înscrie în CFP denumirea şi adresa sa, în conformitate cu datele, indicate în documentele sale de înregistrare.

4.3 Toate foile numerotate ale CFP (MD1, MD2) trebuie să fie completate în mod deplin, absolut identic şi fără corectări.

4.4 În cazul îndeplinirii incorecte (îndreptărilor), operatorul de transport (persona fizică) este obligat să completeze un alt CFP, iar cel completat incorect să-l restituie organului abilitat.

4.5 În foile numerotate ale CFP se indică următoarea informaţie:

Rubrica 1:

- numărul de înregistrare a autobuzului – în partea stîngă a rubricii;

- numărul de locuri pentru călători – în partea dreaptă a rubricii.

Rubrica 2:

- denumirea operatorului de transport (persoana fizică), adresa juridică (persoana fizică – adresa de la domiciliu) – în partea dreaptă a rubricii pe trei rînduri.

Rubrica 3:

- numele şi prenumele conducătorului/conducătorilor auto – în partea dreaptă a rubricii pe trei rînduri.

Rubrica 4:

- se taie în cruce – (X) unul din cele cinci pătrate, situate sub literele: A, B, C1, C2, C3. Fiecare dintre acestea, reprezintă un anumit mod de efectuare a transportării indicate în punctul 2.4, pentru care nu este nevoie de autorizaţie.

Pentru transporturile ce ţin de călătoria dus fără călători în punctele C1, C2 şi C3, în scopul legitimităţii transportării operatorul de transport trebuie să anexeze la CFP:

- în cazurile vizate în punctul C1: copia contractului de transportare sau oricare alt document echivalent, ce ar evidenţia elementele esenţiale ale acestui contract (locul, ţara concluderii, ţara şi data primirii la bord, locul şi ţara de destinaţie), în măsura în care este solicitat de organele competente ale unor ţări;

- în cazurile vizate în punctul C2: foaia de parcurs în baza căreia călătorii au fost transportaţi anterior în corespundere cu punctul B;

- în cazul vizat în punctul C3: scrisoarea-invitaţie sau copia acesteia.

După evidenţierea pătratului gol sub literele C1, C2, C3, operatorul de transport indică în rubrica C denumirea punctului de îmbarcare a călătorilor şi semnul distinctiv al ţării, precum şi denumirea punctului de debarcare şi semnul distinctiv al Republicii Moldova – MD.

Rubrica 5:

- se indică în rubricile corespunzătoare următoarea informaţie:

a) denumirea rutei, adică punctul iniţial şi punctul de destinaţie;

b) data începerii şi data finalizării cursei;

c) data şi denumirea punctului de trecere a frontierei, cu indicarea semnelor distinctive ale fiecărei ţări, indicarea punctelor semnificative de trecere prin ţările corespunzătoare, ce împart cursa în porţiuni de drum şi lungimea fiecărei dintre ele, cu sau fără călători. În rezultat se calculează distanţa parcursă cu călători şi fără călători şi distanţa totală, parcursă în timpul întregii rute.

Rubrica 6 (partea verso):

- se indică cu litere de tipar şi în limba de stat numele şi prenumele tuturor călătorilor transportaţi.

Rubrica 7:

- se indică data completării, semnătura conducătorului auto, operatorii de transport suplimentar vor aplică ştampila.

Rubrica 8:

- se indică modificările neprevăzute.

Rubrica 9:

- se indică vizele eventuale.

4.6 Operatorul de transport (persoana fizică) poartă răspundere de completarea CFP.

V. CONDIŢII IMPUSE

5.1 Se interzice transmiterea CFP de la persoana căreia ia fost eliberat la altă persoană.

5.2 Se interzice utilizarea a mai multor CFP la aceeaşi cursă, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta Instrucţiune.

5.3 Se interzice utilizarea CFP cu deteriorări, ştersături astfel încît elementele de identificare sînt nevizibile, precum şi înscrierile să fie efectuate cu pix care ulterior poate fi şters.

5.4 Se interzice completarea CFP cu derogări de la prevederile cap.IV a prezentei Instrucţiuni.

5.5 Se interzice operatorilor de transport şi/sau persoanelor fizice în situaţia utilizării CFP declarate anterior pierdute, furate, distruse sau falsificate.

5.6 În caz de depistare a încălcărilor stipulate în pct.pct.5.1-5.5, operatorilor de transport (persoana fizică) nu îi vor fi eliberate CFP pe o perioadă de 90 de zile.

5.7 În caz de pierdere a CFP, operatorul de transport şi/sau persoana fizică prezintă organului abilitat anunţul din Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5.8 În caz de furt al CFP, operatorul de transport şi/sau persoana fizică prezintă organului abilitat confirmarea de la organele de poliţie unde a fost declarat furtul CFP şi anunţul din Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

VI. CONTROLUL UTILIZĂRII CFP

6.1 Controlul utilizării CFP este efectuat de către organele competente, precum şi de către inspectorii vamali la intrare/ieşire în/din ţară, care verifică:

a) prezenţa CFP şi valabilitatea lui;

b) numărul de călători indicat în CFP, care trebuie să corespundă numărului de facto al călătorilor din salonul autobuzului;

c) corectitudinea şi veridicitatea completării CFP.

6.2 Dacă CFP este îndeplinit la toate rubricile conform cerinţelor stabilite şi datele indicate în carnet corespund datelor de facto, inspectorul vamal confirmă verificarea CFP în rubrica IX, prin aplicarea ştampilei, cu indicarea datei, denumirii postului, semnăturii pe CFP şi pe toate foile numerotate (MD1, MD2) a CFP, efectuează însemnările corespunzătoare în registru după care permite trecerea autobuzului pentru efectuarea de mai departe a cursei.

6.3 La depistarea încălcărilor, inspectorul vamal ridică CFP, face însemnările respective în registru şi în rubrica IX din CFP, întocmind actul sau procesul-verbal respectiv. Toate documentele ridicate se remit conform procedurii legale, în termenele stabilite de legislaţia în vigoare organului abilitat.

6.4 În cazul depistării încălcărilor la intrare în Republica Moldova inspectorul vamal ridică CFP, întocmeşte actul sau procesul-verbal respectiv, efectuează însemnările corespunzătoare în registru şi în rubrica IX din CFP. Toate documentele ridicate se prezintă în termenele stabilite de legislaţia în vigoare organului abilitat.

VII. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

7.1 Prezenta Instrucţiune intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.