Ordin nr.43 din 07.04.2026 comun cu privire la aprobarea Îndrumarului metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole, urmare a fenomenelor naturale periculoase
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE
ŞI MINISTERUL MEDIULUI
ORDIN COMUN
cu privire la aprobarea Îndrumarului metodic pentru evaluarea gradului de
afectare a culturilor agricole, urmare a fenomenelor naturale periculoase
nr. 43 din 07.04.2026
(în vigoare 24.04.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.180-182 art. 320 din 24.04.2026
* * *
În temeiul pct.10 din Regulamentul cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1076/2010, pct.9 subpct.11) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.695/2017, şi pct.9 subpct.11) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Mediului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.145/2021,
ORDONĂM:
1. Se aprobă Îndrumarul metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole urmare a fenomenelor naturale periculoase (se anexează).
2. Controlul asupra executării prezentului ordin se va asigura de către Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, de comun acord cu Ministerul Mediului.
3. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL AGRICULTURII ŞI | |
| INDUSTRIEI ALIMENTARE | Ludmila CATLABUGA |
| MINISTRUL MEDIULUI | Gheorghe HAJDER |
| Nr.43/64. Chişinău, 7 aprilie 2026. | |
Aprobat
prin Ordinul comun al Ministerului
Agriculturii şi Industriei Alimentare şi al
Ministerului Mediului nr.43/64
din 7 aprilie 2026
ÎNDRUMARUL METODIC
pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole
urmare a fenomenelor naturale periculoase
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Îndrumar metodic stabileşte metoda de evaluare a gradului de afectare a culturilor agricole urmare a fenomenelor naturale periculoase.
2. În sensul prezentului Îndrumar metodic se definesc următoarele noţiuni:
fenomene naturale periculoase – eveniment natural sau condiţia elementelor mediului natural, ca rezultat al activităţii proceselor naturale care după intensitatea lor, proporţiile de răspândire şi continuitate, pot cauza acţiuni distrugătoare oamenilor, obiectelor economiei şi mediului ambiant;
gradul de afectare – procentul estimat al pierderilor de producţie sau al deteriorării culturii agricole, determinat direct în teren de către comisia de evaluare, în urma manifestării unui fenomen natural periculos.
gradul de afectare ajustat - valoarea ajustată suplimentar a gradului de afectare, aplicabilă exclusiv culturilor de câmp, calculată în baza respectării bunelor practici agricole, care se determină în funcţie de indicatorii prevăzuţi în Tabelul nr.2 din anexa nr.2 şi se calculează conform metodologiei descrise la punctul 1.1 din anexa nr.3.
fermier – persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl deţin, a cărei/căror exploataţie este situată pe teritoriul Republicii Moldova şi care desfăşoară activităţi agricole;
3. Îndrumarul metodic are caracter de recomandare şi urmează a fi aplicat de către fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de fenomene naturale periculoase, precum şi de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice în comun cu subdiviziunile teritoriale ale acestora, precum şi de autorităţile administraţiei publice locale care vor evalua gradul de afectare a culturilor agricole.
4. Evidenţa statistică a fenomenelor naturale periculoase de către organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale, se realizează conform prevederilor pct.111 din Regulamentul cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1076/2010.
5. Fenomenele naturale periculoase sunt fenomenele enumerate la pct.2 din anexa nr.1 al Hotărârii Guvernului nr.1076/2010 cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale.
Capitolul II
METODOLOGIA DE EXAMINARE ŞI EVALUARE A GRADULUI
DE AFECTARE A CULTURILOR AGRICOLE
6. Fermierul, în decurs de 72 de ore de la producerea fenomenului natural periculos, înaintează către primăria, în raza căreia sunt amplasate terenurile agricole gestionate, un demers în scris, cu solicitarea privind crearea şi convocarea unei Comisii de evaluare a pagubelor urmare a fenomenelor naturale periculoase (în continuare – Comisia) în vederea constatării gradului de afectare, cu indicarea suprafeţelor, culturilor agricole afectate, valorii estimative a producţiei compromise.
7. Prin derogare de la pct.6, în cazul în care fenomenul natural periculos constă în secetă şi/sau arşiţă puternică, fermierul va înainta demersul către primărie, în vederea creării şi convocării Comisiei, până la începerea procesului de recoltare.
8. Prin derogare de la pct.6, în cazul în care fenomenul natural periculos constă în îngheţuri târzii de primăvară la plantaţiile pomicole, fermierul va depune demersul către primărie la momentul producerii fenomenului, însă crearea şi convocarea Comisiei se va efectua după căderea fiziologică a fructelor.
9. Instituirea Comisiei se face de către primarul localităţii, care exercită atribuţiile Preşedintelui Comisiei, fiind responsabil de evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole conform anexei nr.2 şi nr.3 a prezentului îndrumar cu ulterioară completare a datelor în Actul de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole de fenomenele naturale periculoase din anexa nr.1.
10. Pentru evaluarea şi constatarea pagubelor cauzate culturilor agricole de fenomenele naturale periculoase, Comisia, va antrena, în mod obligatoriu, reprezentanţi ai:
10.1. subdiviziunii raionale în domeniul agricol, responsabil de monitorizarea exerciţiului de evaluare şi constatare şi întocmirea Registrului consecinţelor calamităţilor naturale în sectorul agricol conform Anexei nr.4;
10.2. companiei de asigurări, în cazul asigurării culturilor agricole sau în caz contrar unul din consilierii locali;
10.3. organului teritorial al Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în cazul în care datele centralizate ale SHS privind producerea fenomenelor naturale periculoase nu sunt disponibile pe pagina web a SHS pentru localitatea sau raionul respectiv;
10.4. fermierul afectat de fenomenul natural periculos.
11. În termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la înregistrarea demersului din partea fermierului, primăria va transmite notificări oficiale către toate instituţiile menţionate la pct.10, în vederea delegării membrilor titulari în cadrul Comisiei. În cazul în care un membru titular nu poate participa, acesta este obligat să desemneze un membru supleant din cadrul instituţiei respective, care să îndeplinească atribuţiile necesare pentru evaluarea şi constatarea pagubelor.
12. Examinarea şi validarea se realizează pentru toate terenurile, culturile agricole afectate şi în dependenţă de fenomenul natural periculos în parte, conform prevederilor din anexa nr.3.
13. Pentru culturile de câmp, la Act, se anexează Tabelul de evaluare a respectării bunelor practici agricole pentru culturile de câmp, din anexa nr.2.
14. Dacă un lot de teren a fost afectat de mai multe fenomene naturale periculoase, într-un an agricol, fermierul poate solicita, până la începerea procesului de recoltare, o evaluare suplimentară a consecinţelor, urmând să se întocmească un Act separat pentru fiecare fenomen, fără ca gradul de afectare cumulat să depăşească 100%.
15. Actul se întocmeşte în 3 exemplare, care se validează prin semnarea de către toţi membrii Comisiei. Un exemplar se transmite fermierului care a depus demersul, unul subdiviziunii raionale responsabile de domeniul agricol, iar un exemplar se arhivează şi se păstrează la Primărie şi este înregistrat în Registrul certificatelor eliberate cetăţenilor.
16. Actul de constatare se transmite membrilor Comisiei, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data efectuării evaluării în teren.
17. În cazul în care unul sau mai mulţi membri ai Comisiei nu sunt de acord cu constatările consemnate, Comisia se reconvoacă o singură dată, până la începerea procesului de recoltare, pentru reevaluarea gradului de afectare a culturilor.
18. Actul reprezintă drept document pentru întemeierea acţiunilor ulterioare privind evidenţa afectărilor terenurilor şi culturilor agricole, şi înregistrarea pierderilor.
19. Actele se înregistrează de către subdiviziunile raionale responsabile de domeniul agricol în Registrul consecinţelor calamităţilor naturale în sectorul agricol, conform modelului din anexa nr.4.
20. Registrul consecinţelor calamităţilor naturale în sectorul agricol se întocmeşte în format electronic şi se transmite către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare până la 31 octombrie sau la solicitarea acestuia.
21. Fenomenele naturale periculoase constatate de către Comisie se consideră surse ale situaţiilor excepţionale, în sensul punctului 3 din Hotărârea Guvernului nr.1076/2010 cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale.
22. Tipul situaţiei excepţionale, în sensul punctului 4 din Hotărârea Guvernului nr.1076/2010, se determină în funcţie de valoarea estimativă a producţiei compromise, pentru culturile afectate, conform punctului 1.6 din anexa nr.3 a prezentului Îndrumar.
|
Anexă nr.1 la Îndrumarul metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole urmare a fenomenelor naturale periculoase Model APROBAT: Primarul localităţii ________________, n/p_____________________________ semnătura_______________________ l.ş. ______________________ data ”___” __________ 20___ Act de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole de fenomenele naturale periculoase Agentul economic _________________________________________________________________ Codul fiscal / IDNP _________________________________________________________________ Adresa juridică ____________________________________________________________________ Locaţia plantaţiei __________________________________________________________________ Suprafaţa totală gestionată, ha _______________________________________________________ Noi subsemnaţii, Preşedintele Comisiei, _______________________________________________, membrii comisiei, _________________________________________________________________ _______________________________________________________________________________ deplasându-ne la faţa locului şi studiind situaţia creată ca rezultat al fenomenului natural periculos _______________________________________________________________________________, (se indică fenomenul natural periculos, conform pct.5 din Îndrumar) care au fost înregistrate la data de “___” ____________ 20___, am constatat următoarele daune: Tabelul nr.1: |
|||||||
| Denumirea culturii / exploataţia | Anul însămânţării/ plantării; | Suprafaţa însămânţată/ plantată, ha/m²; | Suprafaţa afectată, ha/m²; | Gradul de afectare, % (GA sau GAT) |
Recolta medie în ultimii 3 ani, t/ha (RM) | Producţia estimativă compromisă, t (PEC) | Valoarea estimativă a producţiei compromise, lei |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
|
* Pentru fiecare teren afectat (lot însămânţat) se completează un singur rând în tabel. * În cazul constatării pagubelor cauzate de secetă şi arşiţă, suprafaţa afectată este echivalentă cu cea însămânţată sau plantată. * În cazul în care un teren afectat prezintă grade diferite de afectare pe parcele distincte, în act se înscrie gradul de afectare determinat prin media aritmetică ponderată. |
|||||||
|
* Contrasemnare: |
||||
| Nr/o | Nume/Prenume | Funcţia/Instituţia | Data | Semnătura |
| 1. | ||||
| 2. | ||||
| 3. | ||||
| 4. | ||||
|
Anexă nr.2 la Îndrumarul metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole urmare a fenomenelor naturale periculoase Tabelul de evaluare a respectării bunelor practici agricole pentru culturile de câmp Tabelul nr.2: |
||
| Nr. | Criteriu de evaluare | Coeficient de îndeplinire |
| 1. | Respectarea asolamentului | ☐ 0,2 (Bine) ☐ 0,15 (Satisfăcător) ☐ 0,1 (Nesatisfăcător) |
| 2. | Premergătorul | ☐ 0,2 (Bun) ☐ 0,15 (Satisfăcător) ☐ 0,1 (Nesatisfăcător) |
| 3. | Caracterul semănatului (plante la ha, distanţa între rânduri etc.) | ☐ 0,2 (Corectă) ☐ 0,15 (Parţial corectă) ☐ 0,1 (Incorectă) |
| 4. | Calitatea materialului semincier | ☐ 0,2 (Superioară) ☐ 0,15 (Medie) ☐ 0,1 (Bună) |
| 5. | Aplicarea măsurilor preventive (perdele forestiere, irigaţii, culturi de acoperire, tipul de tehnologie utilizat, aplicarea îngrăşămintelor etc.) |
☐ 0,2 (Da) ☐ 0,15 (Parţial) ☐ 0,1 (Nu) |
|
1. Pentru criteriul de evaluare nr.1 (CE1) “Respectarea asolamentului”, coeficientul de îndeplinire se atribuie astfel: Bine (0,2) – Asolamentul este realizat pe minimum 5 culturi. Satisfăcător (0,15) – Se respectă un asolament de 3-4 culturi. Nesatisfăcător (0,1) – Se practică un bi- sau mono-asolament. 2. Pentru criteriul de evaluare nr.2 (CE2) “Premergătorul”, coeficientul de îndeplinire se atribuie în funcţie de respectarea exemplelor prezentate în “Beneficiile asolamentului şi alegerea corectă a premergătorilor pentru rotaţia culturilor agricole”, disponibile în secţiunea “Informaţii utile” → “Documente utile” de pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. 3. Pentru criteriul de evaluare nr.3 (CE3) “Caracterul semănatului” (plante la ha, distanţa între rânduri etc.), coeficientul de îndeplinire se atribuie astfel: Corectă (0,2) – Densitatea plantelor pe hectar respectă recomandările agrotehnice pentru fiecare cultură, iar distanţa între rânduri este optimă pentru dezvoltarea normală a plantelor. Parţial corectă (0,15) – Densitatea plantelor sau distanţa între rânduri prezintă mici abateri faţă de cerinţele tehnologice, care nu afectează semnificativ producţia, dar pot influenţa în mică măsură creşterea culturii. Incorectă (0,1) – Densitatea plantelor şi distanţele între rânduri nu respectă cerinţele agrotehnice, având un impact negativ asupra dezvoltării culturii şi reducând semnificativ producţia. 4. Pentru criteriul de evaluare nr.4 (CE4) “Calitatea materialului semincier”, coeficientul de îndeplinire se atribuie astfel: Superioară (0,2) – Materialul semincer este înregistrat în Catalogul Soiurilor de Plante al R. Moldova şi/sau de valoare biologică de categoria C1 sau C2 şi sunt seminţe tratate. Medie (0,15) – Materialul semincer utilizat este categoria Standard şi/sau seminţe tratate. Acesta este adecvat pentru obţinerea unei recolte, însă pot apărea riscuri în ceea ce priveşte germinaţia, uniformitatea plantei şi sănătatea acesteia pe parcursul dezvoltării. Bună (0,1) – Materialul semincer utilizat nu are confirmare de valoare biologică. 5. Pentru criteriul de evaluare nr.5 (CE5) “Aplicarea măsurilor preventive (perdele forestiere, irigaţii, culturi de acoperire, tipul de tehnologie utilizată, aplicarea îngrăşămintelor etc.)”, coeficientul de îndeplinire se atribuie astfel: Da (0,2) – Măsurile preventive sunt aplicate corect şi complet, inclusiv utilizarea perdelelor forestiere, a sistemelor de irigaţii eficiente, a culturilor de acoperire, a tehnologiilor adecvate şi a aplicării corecte a îngrăşămintelor, contribuind la protecţia solului şi la creşterea sustenabilităţii culturilor. Parţial (0,15) – Măsurile preventive sunt aplicate parţial sau nu sunt implementate în mod optim, ceea ce poate reduce eficienţa protecţiei solului şi a culturilor, dar acestea încă aduc unele beneficii. Nu (0,1) – Măsurile preventive nu sunt aplicate corespunzător sau deloc, iar acest lucru poate duce la riscuri semnificative pentru sănătatea solului şi a plantelor, afectând în mod negativ producţia agricolă. |
||
|
Anexă nr.3 la Îndrumarul metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole urmare a fenomenelor naturale periculoase Constatarea şi calcularea pagubelor cauzate culturilor agricole de fenomenele naturale periculoase 1. Gradul de afectare, %: 1.1. Referinţă se face pentru culturile de câmp: 1.1.1. Gradul de afectare iniţială a culturilor agricole se stabileşte prin examinarea vizuală a stării generale a acestora, cu acordul tuturor membrilor. În cazul în care există dezacorduri, evaluarea va fi realizată prin tehnici experimentale şi metode specifice de evaluare, adaptate fiecărei culturi, ţinând cont de impactul fenomenului natural periculos asupra culturilor respective. 1.1.1.1. În cazul secetei şi arşiţei, care afectează uniform suprafaţa şi recolta, gradul de afectare iniţial (GAI) se determină utilizând formula: unde: GAI – gradul de afectare iniţial (%); PE – producţia efectivă estimată ca urmare a determinării (t/ha); PP – producţia potenţială, care se determină pe baza recoltei medii a ultimilor 5 ani, excluzând cel mai bun şi cel mai rău an, rămaşi (t/ha). 1.1.1.2. În celelalte cazuri a fenomenelor naturale periculoase, gradul de afectare iniţial se determină prin prelevarea de probe de pe 1 m² pentru culturile păioase şi de pe 10 metri liniari, la culturile prăşitoare, realizată prin traversarea câmpului pe diagonală, şi se calculează utilizând formula: unde: GAI – gradul de afectare iniţial, %; Pᴧ – numărul de plante afectate pe 1 m²/10 m liniari; Pᴛ – numărul total de plante pe 1 m²/10 m liniari. 1.1.2. Pentru culturile de câmp, gradul de afectare se ajustează în funcţie de respectarea bunelor practici agricole. Gradul de afectare ajustat (GAT) se calculează conform formulei: unde: GAT – grad de afectare ajustat, %; CE1...CE5 – criteriu de evaluare, coeficient stabilit conform tabelului de evaluare a gradului de afectare ajustat pentru culturile de câmp; GAI – grad de afectare iniţial, determinat conform pct.1.1.1.1 sau pct.1.1.1.2. 1.1.3. Metodologia detaliată de evaluare privind respectarea bunelor practici agricole pentru culturile de câmp (CE1...CE5), este prevăzută în anexa nr.2 şi se aplică diferenţiat în funcţie de cultura evaluată şi de condiţiile agroclimatice specifice. 1.2. Referinţă se face pentru culturile pomicole şi pomuşoare: 1.2.1. Nivelul de compromitere (afectare) a culturilor pomicole şi pomuşoarelor se determină prin examinarea vizuală a stării plantaţiei în general şi a plantelor, selectate aleatoriu şi va fi clasificată în 3 grade de afectare: I – afectare slabă – plantaţia este afectată în măsură de 30 – 50%; II – afectare medie – 51 – 70%; III – afectare puternică – 71 – 100%. În cazul culturilor aflate în primul an de rod, se consideră afectată 30% din producţia estimată în funcţie de specie, soi şi schema de plantare. Pentru căpşuni şi culturile legumicole în sol neprotejat va fi aplicată formula: unde: GA – gradul de afectare, exprimat în %; Pᴧ – numărul de plante afectate pe 1 m²; Pᴛ – numărul total de plante pe 1 m². 1.3. Referinţă se face pentru viţa de vie: 1.3.1. Gradul de afectare se face prin examinarea selectivă a butucilor viţei de vie prin metoda plasei. 1.3.2. Determinarea caracterului şi gradului de afectare: 1.3.2.1. Caractere de afectare: 1.3.2.1.1. Ruperea lăstarilor tineri cu 2-3 frunzuliţe sau ochilor dezmuguriţi; 1.3.2.1.2. Îngheţul vârfurilor lăstarilor tineri; 1.3.2.1.3. Îngheţul lăstarilor tineri sau ochilor dezmuguriţi; 1.3.2.1.4. Îngheţul ochilor îmbobociţi. 1.3.2.2. Gradele de afectare: 1.3.2.2.1. Slabă – sunt afectate doar vârfurile lăstarilor tineri (33%); 1.3.2.2.2. Medie – sunt afectaţi lăstarii tineri (67%); 1.3.2.2.3. Puternică – sunt afectaţi lăstarii tineri şi ochii de iarnă (100%). 1.4. Recolta medie în ultimii 3 ani din 5 ani – eliminând anul cel mai bun şi anul cel mai slab, t/ha Se va indica recolta medie conform informaţiei oferite de Biroul Naţional de Statistică pentru: 1.4.1. producătorii ce deţin suprafeţe de teren agricol mai mari sau egale cu 10 ha, drept bază de calcul va servi informaţia din rapoartele statistice (Forma nr.29-AGR), anual prezentate de Biroul Naţional de Statistică; 1.4.2. producătorii ce deţin suprafeţe de teren agricol mai mici de 10 ha, drept bază de calcul va servi informaţia de la Biroul Naţional de Statistică, pentru fiecare raion în caz. 1.5. Producţia estimativă compromisă, t Producţia estimativă compromisă se determină conform formulei de mai jos: unde: PEC - producţia estimativă compromisă, t; RM - recolta medie în ultimii 3 ani, t/ha; SA - suprafaţa afectată, ha; GA - gradul de afectare (în cazul culturilor legumicole, pomicole, pomuşoare şi viţei de vie, etc.), %; GAT - grad de afectare ajustat (în cazul culturilor de câmp), %. 1.6. Valoarea estimativă a producţiei compromise: Valoarea estimativă a producţiei compromise se determină prin produsul dintre producţia compromisă şi preţul producţiei din anul precedent, conform datelor Biroului Naţional de Statistică (Forma 24). |
|
Anexă nr.4 la Îndrumarul metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole urmare a fenomenelor naturale periculoase Model Registrul consecinţelor calamităţilor naturale în sectorul agricol Tabelul nr.3: |
|||||||||||||
| Registrul consecinţelor calamităţilor naturale în sectorul agricol | |||||||||||||
| Nr/do | Denumirea agentului economic/ persoanei fizice | Raionul | Localitatea | Data producerii calamităţii | Denumirea culturii afectate/ exploataţiei (sere, solarii) | Anul însămânţării/ plantării | Suprafaţa totală, ha | Suprafaţa afectată, ha | Tipul calamităţii (conform HG 1076/2010) | Gradul de afectare, % | Recolta medie în ultimii 3 ani, t/ha | Producţia compro-misă, t | Valoarea estimativă a producţiei compromise, lei |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 1. | |||||||||||||
| 2. | |||||||||||||
| 3. | |||||||||||||