BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.44/GEN din 28.02.2007 privind modificarea Ordinului nr.21/GEN din 29 ianuarie 2007 "Cu privire la operarea aeronavelor de către operatorii aerieni a Republicii Moldova care au dreptul să efectueze transportul internaţional comercial"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
28.02.2007

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR

O R D I N

privind modificarea Ordinului nr. 21/GEN din 29 ianuarie 2007 "Cu privire la operarea

aeronavelor de către operatorii aerieni ai Republicii Moldova care au dreptul

să efectueze transportul internaţional comercial"

nr. 44/GEN  din  28.02.2007

 (în vigoare 09.03.2007) 

Monitorul Oficial nr.32-35 art.143 din 09.03.2007

* * *

Notă: Vezi Hot.Guv. nr.597 din 21.10.2009 privind unele măsuri de executare a Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 (pct.1 - se transferă Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor competenţele ce ţin de domeniul transporturilor şi cele ce ţin de domeniul infrastructurii drumurilor, exercitate anterior de Agenţia Transporturi şi, respectiv, de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului)

Notă: Vezi Hot.Guv. nr.1084 din 24.09.2008 cu privire la reorganizarea unor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (pct.1 - se instituie Agenţia Transporturi prin reorganizarea Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile)

În temeiul prevederilor Legii aviaţiei civile nr.1237-XIII din 09.07.1997, Regulamentului Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1057 din 19.10.1998, luînd în consideraţie introducerea amendamentelor la Reglementările aeronautice civile RAC-47 Înmatricularea aeronavelor, aprobate prin Ordinul nr.29/GEN din 5 februarie 2007,

ORDON:

1. Ordinul nr.21/GEN din 29 ianuarie 2007 "Cu privire la operarea aeronavelor de către operatorii aerieni ai Republicii Moldova care au dreptul să efectueze transportul internaţional comercial" se modifică după cum urmează:

a) punctul 1 se expune în următoarea redacţie:

"1. Se interzice operarea de către Operatorii aerieni ai Republicii Moldova a avioanelor ce nu corespund cerinţelor stipulate în JAR-OPS 1 1.665, 1.668, 1.820 (Part K).";

b) punctul 4 se exclude;

c) punctul 5 devine respectiv punctul 4.

2. Prezentul Ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.