BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.464 din 04.06.2014 cu privire la modul de organizare al accesului la medicamente compensate pentru tratamentul pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
04.06.2014

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

O R D I N

cu privire la modul de organizare al accesului la medicamente compensate

pentru tratamentul pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză

biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu

sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii

genetic determinate

nr. 464  din  04.06.2014

 (în vigoare 10.06.2014) 

Monitorul Oficial nr.152 art.806 din 10.06.2014

* * *

În temeiul prevederilor Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995, Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, Legii nr.263-XV din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, Hotărîrii Guvernului nr.1372 din 23 decembrie 2005 "Cu privire la modul de compensare a medicamentelor în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", cu modificările şi completările ulterioare, efectuate prin Ordinul nr.377/200A din 6 mai 2014 "Despre modificarea şi completarea Anexei nr.1 la Ordinul nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", în scopul asigurării accesului pacienţilor la medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru tratamentul mucoviscidozei, sclerozei multiple, cirozei biliare primitive, colangitei sclerozante primare, hepatitei şi cirozei cu sindrom colestatic, angioplastiilor coronariene, lipidemiilor genetic determinate, în vederea reducerii morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii populaţiei, precum şi în temeiul punctului 9 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31 mai 2011,

ORDON:

1. Se aprobă Regulamentul privind modul de prescriere a medicamentelor compensate pentru tratamentul pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate, conform anexei.

2. Directorul Direcţiei sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău, şeful Secţiei sănătate a Primăriei mun.Bălţi, directorul Direcţiei sănătăţii şi protecţiei sociale UTA Găgăuzia, conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice: Institutul Mamei şi Copilului, Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă, Institutul de Cardiologie, Spitalul Clinic Republican, Spitale raionale, conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice de asistenţă medicală primară:

1) vor întreprinde măsurile de rigoare în vederea monitorizării şi asigurării accesului la medicamente compensate predestinate tratamentului pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate;

2) vor institui, conform competenţei şi condiţiilor prevăzute în Regulamentul aprobat în pct.1 din prezentul ordin, Comisii de profil instituţionale cu aprobarea Regulamentelor de funcţionare, asigurînd informarea tuturor persoanelor interesate privind modalitatea de activitate a acestora, inclusiv plasarea pe panoul informaţional, precum şi pe pagina web a instituţiei;

3) vor facilita accesul pacienţilor vizînd obţinerea consultaţiilor necesare şi a deciziilor Comisiilor de profil privind prescrierea medicamentelor compensate predestinate tratamentului pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate.

3. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice, în comun cu Asociaţiile medicilor de familie şi ale medicilor de profil vor organiza instruirea specialiştilor, inclusiv la locul de muncă, privind conduita de tratament în mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate.

4. Conducătorii farmaciilor contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină vor asigura prezenţa în farmacii a medicamentelor compensate predestinate tratamentului pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate.

5. Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, la solicitare, vor furniza informaţia privind numărul pacienţilor în teritoriul administrativ, care necesită tratamentul de rigoare.

6. Direcţia asistenţă medicală primară şi Direcţia asistenţă medicală spitalicească şi urgentă vor acorda suportul consultativ-metodic necesar instituţiilor medico-sanitare în vederea realizării prevederilor ordinului dat.

7. Prezentul ordin se va publica pe pagina web a Ministerului Sănătăţii şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

8. Controlul asupra executării prezentului ordin se atribuie dlui Mihai Ciocanu, viceministrul sănătăţii.

Aprobat

prin Ordinul Ministerului Sănătăţii

nr.464 din 4 iunie 2014

REGULAMENT

privind modul de prescriere a medicamentelor compensate pentru tratamentul

pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă,

colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic,

angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate

Secţiunea 1

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind modul de prescriere a medicamentelor compensate pentru tratamentul pacienţilor cu mucoviscidoză, scleroză multiplă, ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic, angioplastie coronariană, lipidemii genetic determinate (în continuare Regulament) este elaborat în corespundere cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1372 din 23 decembrie 2005 "Cu privire la modul de compensare a medicamentelor în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală".

2. Prevederile prezentului Regulament se aplică de către instituţiile medico-sanitare publice republicane, municipale, raionale, inclusiv Centre de sănătate autonome, precum şi de instituţiile medico-sanitare, contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

3. Regulamentul este elaborat în scopul stabilirii modului de prescriere a medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală marcate cu asterisc* în Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", cu modificările şi completările ulterioare, efectuate prin Ordinul nr.377/200A din 6 mai 2014 "Despre modificarea şi completarea Anexei nr.1 la Ordinul nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală".

Secţiunea 2

MODUL DE PRESCRIERE A MEDICAMENTELOR COMPENSATE

4. Medicamentele marcate cu asterisc* în Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", cu modificările şi completările ulterioare, efectuate prin Ordinul nr.377/200A din 6 mai 2014 "Despre modificarea şi completarea Anexei nr.1 la Ordinul nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", se prescriu pacienţilor, inclusiv copiilor, de către medicul de familie, în limitele mijloacelor financiare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală destinate în acest scop, după cum urmează:

1) pentru pacienţii cu mucoviscidoză – conform deciziei Comisiei de profil a Centrului de fibroză cistică din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului;

2) pentru pacienţii cu scleroză multiplă – conform deciziei Comisiei de profil din cadrul IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie;

3) pentru pacienţii cu ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic – conform recomandărilor medicului gastroenterolog;

4) pentru pacienţii cu angioplastie coronariană – conform recomandărilor medicului cardiochirurg;

5) pentru pacienţii cu lipidemii genetic determinate – conform recomandărilor medicului cardiolog din instituţia teritorială potrivit Protocolului clinic naţional: Dislipidemiile. La necesitate, diagnosticul se confirmă într-o instituţie specializată republicană.

5. Documentele ce confirmă includerea pacienţilor în tratamentul cu medicamente compensate, marcate cu asterisc* în Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", cu modificările şi completările ulterioare, efectuate prin Ordinul nr.377/200A din 6 mai 2014 "Despre modificarea şi completarea Anexei nr.1 la Ordinul nr.492/139 A din 22 aprilie 2013 "Cu privire la medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală", se păstrează în fişa medicală a bolnavului de ambulator 025/e.

6. Medicul de familie asigură supravegherea pacienţilor în conformitate cu prevederile protocoalelor clinice naţionale.

Cazurile complicate în plan de conduită şi tratament sînt consultate în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, cu Comisia de profil din cadrul instituţiilor medico-sanitare publice după cum urmează:

1) pentru pacienţii cu mucoviscidoză – Centrul de fibroză cistică din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului;

2) pentru pacienţii cu scleroză multiplă – Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie;

3) pentru pacienţii cu ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită şi ciroză cu sindrom colestatic – Spitalul Clinic Republican;

4) pentru pacienţii cu angioplastie coronariană – Spitalul Clinic Republican;

5) pentru pacienţii cu lipidemii genetic determinate – Institutul de Cardiologie.

7. În cazurile cînd evoluţia maladiei este stabilă şi nu necesită careva corecţii a conduitei de tratament, medicul de familie efectuează prescrierea medicamentelor fără a consulta de fiecare dată medicul specialist de profil asigurînd, totodată, organizarea consultaţiei specialistului respectiv în termenii stabiliţi de protocoalele clinice naţionale.

8. Componenţa Comisiilor medicale de profil se aprobă prin ordinul intern al conducătorului instituţiei şi este formată din cel puţin 3 persoane – medici de profil şi şeful subdiviziunii/responsabilul de domeniul dat.

9. După luarea deciziei de către Comisiile de profil de rigoare privind includerea pacientului în tratament cu medicamente compensate, prescrierea medicamentelor compensate respective de către medicul de familie se efectuează fără solicitarea repetată a consultaţiilor specialiştilor din instituţiile medicale teritoriale.

Despre pacienţii primar incluşi în tratament cu medicamente compensate, conform prevederilor pct.4 subpunctele 1), 2) şi 4) din prezentul Regulament, medicul de familie informează specialistul de profil din instituţia medicală teritorială.

Secţiunea 3

DISPOZIŢII FINALE

10. Conducătorii instituţiilor medico-sanitare asigură gestionarea eficientă a cazurilor şi surselor financiare destinate în acest scop, evidenţa cantitativă şi calitativă a medicamentelor prescrise şi eliberate nominal, pentru fiecare persoană.

11. Conducătorii instituţiilor medico-sanitare poartă responsabilitate personală de organizarea accesului adulţilor şi al copiilor la medicamente, asigurarea ritmică a tratamentului acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.