BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.494-O din 19.11.2018 cu privire la clasificarea mărfurilor prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
19.11.2018

SERVICIUL VAMAL

O R D I N

cu privire la clasificarea mărfurilor prezentate în seturi

condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul

nr. 494-O  din  19.11.2018

 (în vigoare 30.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 441-447 art. 1706 din 30.11.2018

* * *

În scopul clasificării uniforme a mărfurilor de acelaşi gen, eficientizării controlului vamal al mărfurilor ce traversează frontiera Republicii Moldova, identificarea lor în corespundere cu Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25 iulie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.231-237/529), cât şi în temeiul articolului 1412 alineatul (3) din Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20 iulie 2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările şi completările ulterioare,

ORDON:

1. Se aprobă Normele metodologice privind clasificarea mărfurilor prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul (conform anexei).

2. Executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.

3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la Ordinul Serviciului Vamal

al Republicii Moldova

nr.494-O din 19 aprilie 2018

NORME METODOLOGICE

privind clasificarea mărfurilor prezentate în seturi

condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul

Prezentele Norme metodologice (în continuare - Norme) sunt elaborate în baza Nomenclaturii combinate a mărfurilor (în continuare - Nomenclatură), Notelor explicative la Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor (în continuare - Note explicative) elaborate de Organizaţia Mondială a Vămilor.

Clasificarea mărfurilor prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul se efectuează, de asemenea, potrivit prevederilor Regulii generale de interpretare (RGI) 3 (b) a Nomenclaturii.

În sensul acestei reguli, "mărfuri prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul" înseamnă mărfuri care îndeplinesc toate condiţiile de mai jos:

A. sunt compuse din cel puţin două articole diferite care, la prima vedere, sunt susceptibile a fi clasificate la poziţii tarifare diferite;

B. sunt compuse din produse sau articole prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei nevoi specifice sau la efectuarea unei activităţi determinate; şi

C. sunt condiţionate astfel încât să poată fi comercializate direct către utilizatori, fără reambalare (de exemplu, în cutii sau casete ori pe panouri) (a se vedea, de asemenea, Notele explicative aferente regulilor generale de interpretare 3 (b) şi 6)).

Toate aceste condiţii trebuie îndeplinite obligatoriu.

Regulile menţionate mai sus nu se aplică "seturilor" care se clasifică în conformitate cu RGI 1 şi 6, atunci când termenul "set" se regăseşte în textul unui cod al Nomenclaturii, de exemplu:

- 3006 50 000 "Truse şi cutii complete pentru prim ajutor";

- 6308 00 000 "Seturi compuse din bucăţi de ţesături şi din fire … condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul";

- 8205 90 " … seturi de articole de la cel puţin două dintre subpoziţiile de la această poziţie";

- 8206 00 000 "Unelte de la cel puţin două din poziţiile 8202-8205 condiţionate în seturi pentru vânzarea cu amănuntul;

- 8484 " …seturi sau sortimente de garnituri de etanşare şi similare de compoziţii diferite prezentate în pungi, plicuri sau ambalaje similare";

- 9503 00 700 "Alte jucării, prezentate în seturi sau serii complete;

- 9605 00 000 "Seturi personale de toaletă de voiaj, de croitorie, pentru curăţarea încălţămintei sau a hainelor";

- 9608 50 000 "Seturi de articole formate din două sau mai multe articole de la subpoziţiile precedente",

sau în baza unor dispoziţii specifice, de exemplu:

- nota 3 de la secţiunea VI;

- nota 4, lit.(g) de la capitolul 30;

- nota 1 de la secţiunea VII;

- nota 14 de la secţiunea XI;

- notele 3 şi 7 de la capitolul 61;

- notele 3 şi 6 de la capitolul 62;

- nota 3 de la capitolul 82;

- nota 4 de la capitolul 95.

PARTEA A

" … la prima vedere, sunt susceptibile a fi clasificate la poziţii diferite"

(1) În conformitate cu Notele explicative aferente RGI 3 (b), prima condiţie pentru ca două sau mai multe articole diferite să fie considerate "mărfuri prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul" este ca acestea să poată fi clasificate la poziţii diferite.

(2) Cu toate acestea, conform RGI 6 şi Notelor explicative aferente acesteia care prevăd că "Regulile 1-5 precedente reglementează, mutatis mutandis, clasificarea la nivelul de subpoziţii în cadrul aceleiaşi poziţii", două sau mai multe articole diferite care pot fi clasificate la aceeaşi poziţie, dar la subpoziţii diferite, pot fi considerate drept set în sensul RGI 3 (b), deoarece îndeplinesc condiţiile menţionate mai sus.

Exemplu: Mărfurile prezentate împreună pentru vânzarea cu amănuntul şi compuse dintr-un flacon de şampon (3305 10 000) şi un flacon de loţiune de păr (3305 90 000) care urmează să fie utilizate pentru tratarea părului sunt considerate a fi un set, codul tarifar 3305 10 000.

(3) Cu toate acestea, două sau mai multe produse diferite care pot fi clasificate la aceeaşi poziţie şi, de asemenea, la aceeaşi subpoziţie nu pot fi considerate drept set în sensul RGI 3 (b), deoarece nu îndeplinesc condiţiile menţionate mai sus.

Exemplu: Mărfurile prezentate împreună pentru vânzarea cu amănuntul şi compuse dintr-un demachiant, o loţiune tonică şi o cremă hidratantă. În acest caz, toate produsele se clasifică la subpoziţia 3304 99 000; prin urmare, articolele nu constituie un set în sensul Regulii 3 (b).

PARTEA B (I)

" … prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei

nevoi specifice sau la efectuarea unei activităţi determinate"

(1) În scopul clasificării seturilor, articolele individuale ale setului au legătură unul cu altul şi sunt destinate a fi utilizate împreună sau în combinaţie unul cu celălalt pentru a satisface o nevoie specifică sau a exercita o activitate determinată.

(2) Termenul "o nevoie specifică" poate fi interpretat în sens larg, deoarece, pentru a satisface o anumită nevoie, articolele pot fi utilizate fie într-o ordine precisă (de exemplu, un set de produse cosmetice de îngrijire a pielii compus din mai multe produse), fie în mod aleatoriu (de exemplu, o maşină de găurit şi dibluri [a se vedea, de asemenea, partea B(I)(5)(d)].

(3) Termenul "o activitate determinată" poate fi descris ca o acţiune realizată cu o ocazie anumită/specifică, când se utilizează în general articolele din set.

(4) Situaţii în care mărfurile sunt considerate/nu sunt considerate a fi prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei nevoi specifice sau la exercitarea unei activităţi determinate:

(a) faptul că articolele sunt prezentate împreună ca un cadou/într-un ambalaj de cadou (de exemplu, cu ocazia Crăciunului, de Ziua Mamei, de Sfântul Valentin etc.) nu înseamnă în mod automat că sunt prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei nevoi specifice sau la exercitarea unei activităţi determinate. Acest lucru trebuie examinat de la caz la caz. De asemenea, articolele prezentate împreună şi caracterizate de acelaşi stil/motiv decorativ (de exemplu, articole decorate cu flori roz) nu trebuie clasificate ca mărfuri prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, în afară de cazul în care sunt prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei nevoi specifice sau la exercitarea unei activităţi determinate.

Exemplu: Un ansamblu de articole compus dintr-un ceas de mână (9101), un calculator electronic de buzunar (8470) şi un pix cu bilă (9608), toate având aceleaşi motive decorative şi fiind prezentate împreună într-o singură cutie pentru vânzarea cu amănuntul, nu constituie un set în sensul RGI 3 (b), deoarece aceste articole nu sunt prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei nevoi specifice sau la exercitarea unei activităţi determinate.

(b) articolele utilizate în acelaşi loc/mediu nu sunt neapărat destinate să servească la satisfacerea unei nevoi specifice sau la exercitarea unei activităţi determinate.

Exemplu: Un "set de plajă" compus dintr-un sac de plajă (4202), un prosop de baie (6302) şi un frisbee (9506) nu constituie un set în sensul RGI 3 (b). Deşi articolele sunt utilizate la plajă, acestea vizează activităţi complet diferite (scăldat şi joacă) şi nu au legătură unul cu celălalt.

(c) faptul că articolele sunt utilizate de o anumită persoană sau de un grup de persoane (copii, persoane cu aceeaşi profesie sau acelaşi hobby etc.) nu înseamnă în mod automat că sunt considerate mărfuri prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul. Trebuie să se analizeze dacă acestea sunt prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei nevoi specifice sau la exercitarea unei activităţi determinate.

(d) combinarea produselor alimentare şi a băuturilor nu este permisă decât pentru prepararea unui singur fel de mâncare:

- "seturile" de produse alimentare/băuturi, ale căror componente sunt destinate să fie utilizate împreună pentru pregătirea unui fel de mâncare gata de consum sau a unei băuturi, se clasifică în conformitate cu RGI 3 (b);

- cu toate acestea, regula nu se aplică selecţiilor de produse prezentate împreună şi compuse din diverse produse alimentare, băuturi spirtoase sau alte băuturi care nu sunt destinate a fi utilizate împreună pentru a prepara un fel de mâncare gata de consum sau o băutură. Dacă articolele nu se combină unele cu altele pentru a forma un fel de mâncare gata de consum sau o băutură, acestea nu sunt considerate set şi fiecare articol se clasifică separat la propria sa poziţie.

Exemplu: Aşa-numitele "coşuri de Crăciun/coşuri-cadou" compuse din mărfuri diferite, de exemplu: brânză (0406), vin (2204), şampanie (2204) sau lichior (2208), ceai (0902), gem (2007), ulei de măsline (1509), miere (0409), pate (1602), mirodenii (0910), fructe (Capitolul 08) etc., se clasifică separat.

Cu toate acestea, o combinaţie de produse alimentare şi băuturi, destinate preparării unui fel de mâncare unic se clasifică drept set în conformitate cu RGI 3 (b).

Exemplu: Un "set Tiramisu" care conţine biscuiţi (1905), cremă (2106) şi vin Marsala (2204) pentru prepararea prăjiturii Tiramisu se clasifică împreună (1905).

Pe de altă parte, dacă o combinaţie este destinată concomitent consumului de "alimente şi băuturi", chiar dacă articolele sunt prezentate împreună pentru vânzarea cu amănuntul, acestea nu sunt considerate set în sensul RGI 3 (b), deoarece nu servesc la satisfacerea unei nevoi specifice sau la exercitarea unei activităţi determinate.

- diferite tipuri de băuturi/produse alimentare şi ustensilele de uz casnic trebuie clasificate separate.

Exemplu: Un "set de cafea" prezentat pentru vânzarea cu amănuntul în ambalaj din material plastic şi care cuprinde: cafea solubilă aromatizată de tip instant în recipient metalic cu capac (2101); batoane de scorţişoară (0906); o mică răzătoare metalică (8205); o ceaşcă din ceramică (6912), se clasifică separat.

Aceste produse nu pot fi considerate "mărfuri prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul" în sensul RGI 3 (b), deoarece articolele nu servesc la satisfacerea unei anumite nevoi sau la efectuarea unei activităţi specifice.

Cu toate acestea, un ansamblu compus dintr-un pahar din plastic de unică folosinţă (3924) de o valoare nesemnificativă [a se vedea, de asemenea, partea B(III) "seturi care includ un articol de mică importanţă/nesemnificativ"] prezentat împreună cu un săculeţ cu cafea (2101) şi un săculeţ cu zahăr (1701) şi destinat preparării unei ceşti de cafea se clasifică drept set (2101).

(5) Exemple de produse sau articole care pot fi clasificate drept set în baza RGI 3 (b):

Pentru exemplele de mai jos, clasificarea se face în funcţie de componentă sau de componente luate împreună, care pot fi considerate ca conferind întregului set caracterul său esenţial.

(a) seturi de baie/de creare a stării de bine compuse din diferite articole precum gel de duş (3401), spumă de baie (3307), săpun (3401), loţiune de corp (3304), cremă de faţă şi cremă de mâini (3304) şi, de asemenea, din articole folosite împreună cu acestea, precum un burete (3921) sau o mănuşă de baie (6302) – articolele trebuie să fie utilizate simultan, într-o ordine precisă sau în mod aleatoriu şi să fie complementare. Gelul de duş şi săpunul conferă întregului set caracterul său esenţial. Articolele se clasifică drept set la poziţia tarifară 3401.

[Cu toate acestea, partea B(I)(6)(a) de mai jos face referire la seturi compuse din articole de baie şi alte articole care trebuie clasificate separat. A se vedea, de asemenea, partea B(III) "seturi care includ un articol de mică importanţă/nesemnificativ", exemplul "set de baie"]

Dacă articolele de mai sus sunt prezentate împreună într-o pungă de plastic cu fermoar pentru vânzarea cu amănuntul, punga de plastic se clasifică în baza RGI 5 (b), deoarece aceasta este de tipul celor utilizate în mod obişnuit pentru ambalarea unor astfel de mărfuri;

(b) set de supravieţuire care conţine doar articole de valoare redusă, de exemplu: 2 ace de siguranţă din oţel (7319), 2 cârlige de pescuit din oţel (9507), 1 fir de pescuit din materiale textile sintetice 31 m (5404), 1 mică busolă (9014), 1 ac de cusut din oţel (7319), 1 sârmă de cupru 91 cm (7408), 4 chibrituri rezistente la apă (3605), 1 cutie de chibrituri (3605), 1 fluier din plastic (9208), 1 fâşie de bandă adezivă 30 cm (3919), 1 lamă de ras (8212), 2 plasturi autoadezivi (3005), o pungă din plastic resigilabilă (3923), 2 cuie din oţel (7317), 1 folie din aluminiu cu efect de oglindă şi o parte adezivă (7607), 1 creion (9609), 1 pachet de supă deshidratată (2104), 1 pachet de gumă de mestecat (1704). Toate componentele setului sunt aşezate într-o cutie de aluminiu cu o lungime de 11 cm, o lăţime de 7,7 cm şi o adâncime de 2,3 cm (7616) şi sunt vândute într-un blister imprimat. Componentele sunt destinate folosinţei unice în cazuri de urgenţă, de exemplu în cazul unei opriri neaşteptate într-o zonă izolată. Acestea servesc la satisfacerea unei anumite nevoi: supravieţuirea. Natura setului este determinată de valoarea recipientului de aluminiu. Articolele se clasifică drept set la codul 7616 99 900;

(c) truse pentru pacienţii spitalizaţi/truse de igienă pentru voiaj, care includ mai multe articole de valoare redusă, de exemplu şerveţele de curăţare (3401), un pix (9608), o periuţă de dinţi (9603), pastă de dinţi (3306), şampon (3305), şerveţele pentru faţă şi corp (4818), dezinfectant pentru mâini (3808), balsam de buze (3304), săpun (3401), o periuţă de unghii (9603) şi un pliant cu sfaturi de igienă (4911); sau seturi de igienă, compuse, de exemplu, dintr-un săpun solid (3401), un prosop din hârtie parfumată (3307), batiste de hârtie (4818), prezentate împreună într-un ambalaj din plastic pliabil (3923). Articolele se clasifică drept set la poziţia tarifară 3401.

Cu toate acestea, seturi similare – seturile de voiaj/avion care, pe lângă articolele de toaletă, includ şi papuci de casă, pijamale etc. – nu se clasifică drept seturi în baza RGI 3 (b), deoarece papucii de casă, pijamalele etc. nu sunt produse de toaletă personală.

Exemplu: Casete de toaletă distribuite de companiile de transport aerian pasagerilor (în timpul călătoriei sau la destinaţie, în cazul în care bagajele acestora nu sunt disponibile), constând într-un săculeţ dreptunghiular cu dimensiunile aproximative de 25 × 16 × 12 cm, din ţesătură căptuşită cu material plastic (4202 92 910), conţinând în cantităţi mici produse destinate folosirii de scurtă durată precum:

– 1 flacon (40 ml) de săpun lichid (3401 20 900);

– 1 flacon (40 ml) de loţiune de corp (3304 99 000);

– 1 flacon (40 ml) de apă de colonie (3303 00 900);

– 1 aparat de ras de unică folosinţă cu cream de ras şi cremă după ras, în acelaşi etui (9605 00 000);

– 1 periuţă de dinţi (9603 21 000);

– 1 tub de pastă de dinţi (3306 10 000);

– 1 burete pentru încălţăminte (3405 10 000);

– 1 trusă de croitorie (9605 00 000);

– 3 pile de unghii din carton (6805 20 000);

– 1 pieptene din material plastic (9615 11 000);

– 10 batiste din vată de celuloză (4818 20 100);

– 1 perie de haine (9603 90 910);

– 1 lingură pentru pantofi (3926 90 970);

– 1 pereche de şosete fără căpută din tricot, 100% bumbac (6115 95 000);

– 1 mănuşă de toaletă din material tip eponj, 100% bumbac (6302 60 000);

– 1 pijama unisex din tricot, alcătuită dintr-un tricou cu mâneci scurte, 50% poliamidă, 50% acril (6109 90 200) şi dintr-un pantalon scurt, 100% acril (6104 63 000)

Articolele nu alcătuiesc un set de voiaj pentru toaleta personală în sensul poziţiei 9605, nici un set în sensul regulii generale 3b, clasificare separată a fiecărui articol.

(d) set de unelte de găurit şi dibluri compus, de exemplu, din burghie pentru oţel, burghie pentru lemn, burghie cu cap vidia pentru lucrări de zidărie, capete de şurubelniţă cu suport magnetic şi dibluri. Toate componentele sunt aşezate într-o cutie din plastic împărţită în compartimente din plastic; chiar dacă, de obicei, articolele nu sunt utilizate împreună pentru exercitarea unei activităţi determinate, şi doar unele dintre ele pot fi utilizate într-o anumită ocazie, acestea pot fi considerate ca fiind prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei anumite nevoi, de exemplu, la renovarea, repararea sau reamenajarea casei. Articolele se clasifică drept set la poziţia tarifară 8207;

(e) set de renovare sau set de bricolaj, compus, de exemplu, din articole pentru îndepărtarea tapetului şi pentru zugrăvit/vopsit, cum ar fi pensule de vopsit, creioane de tâmplărie, trafaleţi, cuţite speciale, raclete, spatule, rolă de măsurat, aparat de măsurare a tensiunii, paletă cu culori etc. Produsele servesc la satisfacerea aceleiaşi nevoi: "renovarea pereţilor" (9603);

(f) un set compus dintr-o carte şi un CD cu conţinut conex aplicat pe coperta cărţii (de exemplu, un CD care conţine exerciţii lingvistice relevante pentru conţinutul cărţii) se clasifică în baza RGI 3 (b), întrucât articolele sunt prezentate împreună pentru a servi la satisfacerea unei nevoi specifice (de exemplu, studierea unei limbi străine) (4901).

(6) Exemple de produse sau articole care nu pot fi clasificate drept set în baza RGI 3 (b):

(a) seturi de baie/de creare a stării de bine compuse din articole de baie (precum gel de duş, săpun) şi articole suplimentare care se utilizează separat, precum papuci de casă, oglinzi de mână, perii de păr, lumânări decorative etc. Diferitele articole nu se utilizează împreună sau în combinaţie unul cu celălalt. Deşi pot fi utilizate în acelaşi loc (baia), acestea răspund unor nevoi diferite. Articolele de baie sunt destinate "toaletei/îngrijirii corpului", în vreme ce celelalte articole sunt folosite, de exemplu, pentru "îmbrăcat/înfrumuseţare/tratarea părului" [A se vedea, de asemenea, la partea B(I)(5)(a) exemplul unui set de baie clasificat drept set şi partea B(III) "seturi care includ un articol de mică importanţă/nesemnificativ", exemplul "set de baie"].

(b) trusă cu mai multe compartimente (sau "kituri starter"), compusă, de exemplu, din diverse cuie din oţel, diverse cârlige filetate şi capse din oţel parţial acoperit, diverse cârlige din oţel acoperit (inclusiv cârlige de prins tablouri), piuneze din oţel acoperit, benzi elastice din cauciuc, suporturi de etajeră din plastic cu cuie din oţel, inele din cauciuc, piuneze din oţel şi din plastic, portchei cu un inel din oţel şi pandantive din plastic, agrafe de birou din oţel, dibluri, diverse şuruburi din oţel, şaibe din cauciuc sau hârtie. Componentele setului sunt aşezate în cinci recipiente din plastic, care, la rândul lor, pot fi introduse într-un cadru din plastic portabil. În comparaţie, de exemplu, cu setul de renovare menţionat la partea B(I)(5)(e), trusa cu mai multe compartimente nu serveşte la satisfacerea unei nevoi specifice, ci are o varietate de aplicaţii, care includ mai mult decât renovarea, repararea sau reamenajarea casei. Aceasta conţine articole precum benzi elastice, portchei şi agrafe de birou etc. care servesc altor scopuri.

[Partea B (I) modificată prin Ordinul Serviciului Vamal nr.115-O din 02.03.2020, în vigoare 13.04.2020]

PARTEA B (II)

"… seturi false"

(1) Dacă unul sau mai multe dintre articolele unui "set" nu servesc la satisfacerea aceleiaşi nevoi specifice sau la exercitarea aceleiaşi activităţi determinate precum celelalte articole dintr-un "set" ambalate împreună pentru vânzarea cu amănuntul, FIECARE articol se clasifică separat. Nu este posibil să se compună un set pornind de la un "set fals" şi să se separe doar unele dintre articole [a se vedea, de asemenea, Notele explicative la Sistemul armonizat pentru RGI 3 (b), (X)].

(2) Articolele pot fi clasificate drept set doar dacă TOATE au legătură unul cu altul şi sunt utilizate împreună. În toate celelalte cazuri (adică doar anumite articole au legătură unul cu altul şi sunt utilizate împreună), FIECARE articol trebuie clasificat separat.

(3) De exemplu, în cazul unui set de baie [a se vedea partea B(I)(6)(a)] compus dintr-un gel de duş, un săpun, o loţiune de corp şi papuci de casă, FIECARE articol trebuie clasificat separat, deoarece papucii de casă nu servesc la satisfacerea aceleiaşi nevoi specifice.

Partea B (III)

"…seturi care includ un articol de mică importanţă/nesemnificativ"

(1) Mărfurile prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul pot fi combinate cu un articol de mică importanţă/nesemnificativ (în unele cazuri, chiar mai mult de un articol) de o valoare nesemnificativă, care nu are nici o legătură cu celelalte articole din set (adică nu vizează aceeaşi nevoie particulară sau activitate specifică) şi care ar fi în mod normal clasificat separat.

(2) Prezenţa unui articol de mică importanţă/nesemnificativ poate să nu fie luată în considerare atunci când se stabileşte dacă un grup de articole constituie un set ("regula de minimis") şi toate articolele se clasifică împreună cu condiţia să fie îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

(a) articolul este doar un element accesoriu/neesenţial din set, de exemplu un "articol-surpriză";

(b) acesta nu schimbă natura setului;

(c) valoarea articolului este nesemnificativă în raport cu valoarea totală a mărfurilor incluse în set; şi

(d) articolul luat singur are de obicei o utilitate practică minoră/nesemnificativă sau are o utilitate limitată (de exemplu, nu poate fi folosit în mod repetat sau durabilitatea acestuia este limitată).

Exemple:

- "set creativ", compus din diverse articole pentru desfăşurarea unei activităţi creative (un mic fular triunghiular din ţesătură denim, un galon brodat, strasuri şi adeziv pentru decorarea fularului) şi un mic cadou surpriză – o gumă, fără nicio legătură cu activitatea, condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul într-o cutie din carton. Aceste mărfuri se clasifică drept set, adică guma este clasificată împreună cu celelalte articole din set (6214);

- "set de baie" – conţinând diverse articole de toaletă (de exemplu, gel de duş, sare de baie şi loţiune de corp) şi o lumânare pastilă de o valoare nesemnificativă, condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul într-o cutie din hârtie. Lumânarea pastilă se clasifică împreună cu celelalte articole din set (3401). Cu toate acestea, articolele dintr-un "set de baie" similar conţinând o lumânare decorativă care nu este de o valoare nesemnificativă se clasifică separat, deoarece lumânarea creşte valoarea setului, durata sa de viaţă o poate depăşi pe cea a articolelor de toaletă, iar valoare sa este mai mare [a se vedea B (I)(6)(a)];

- o trusă de desen compusă dintr-o riglă (9017), un compas (9017), un creion (9609) şi o ascuţitoare (8214), prezentate împreună cu mici autocolante (4911); autocolantele se clasifică împreună cu setul, deoarece sunt elemente neesenţiale, de unică folosinţă şi cu o valoare nesemnificativă etc. (9017);

- un set de articole textile compus dintr-o eşarfă de la poziţia 6117 şi mănuşi asortate de la poziţia 6116, prezentate împreună cu cercei din metale comune de la poziţia 7117. Toate articolele se clasifică separat, deoarece cerceii nu sunt elemente neesenţiale, au o utilitate practică, iar valoarea lor nu este nesemnificativă.

3) Regula de mai sus poate fi, de asemenea, aplicată – de la caz de caz – atunci când un "articol principal" este prezentat împreună cu un articol de mica importanţă/nesemnificativ.

Exemplu: o cutie de cereale care conţine un mic articol surpriză de o valoare nesemnificativă, cum ar fi o figurină/jucărie din plastic sau autocolante, nu se clasifică separate (1904). Cu toate acestea, dacă cutia de cereale conţine un CD cu muzică, software sau jocuri de calculator (8523), articolele se clasifică separat, deoarece CD-ul nu este un element neesenţial de o valoare nesemnificativă, ci prezintă o utilitate reală distinctă.

PARTEA C

"…sunt condiţionate astfel încât să poată fi comercializate

 direct către utilizatori, fără reambalare…"

(1) Această notă prevede că, pentru a fi considerate drept "set", produsele trebuie să îndeplinească TOATE condiţiile următoare:

(a) toate articolele "setului" sunt prezentate în acelaşi timp şi în aceeaşi declaraţie;

(b) toate articolele sunt prezentate în acelaşi ambalaj, cum ar fi o geantă pentru transport, o pungă de plastic, o cutie, puse într-o plasă sau prinse împreună (fie că sunt sau nu ambalate), utilizând de exemplu o bandă ranforsată cu filamente etc.;

(c) toate articolele sunt condiţionate astfel încât să poată fi comercializate direct către utilizatori, fără reambalare.

(2) Cu toate acestea, prin derogare de la punctul 1) b), mărfurile prezentate în seturi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul pot fi prezentate în ambalaje separate, atunci când acest lucru este justificat, de exemplu de compoziţia articolelor (mărime, greutate, formă, compoziţie chimică), de motive legate de transport sau siguranţă, cu condiţia ca acestea să poată fi comercializate direct către utilizatori, fără reambalare.

Această situaţie poate fi acceptată doar dacă:

(a) Mărfurile sunt prezentate în "cantităţi proporţionale", de exemplu, 1 masă (dimensionată pentru 4 persoane) şi 4 scaune (9403), şi nu în "cantităţi neproporţionale", cum ar fi 3 mese (dimensionate pentru 4 persoane) şi 1 scaun şi

(b) mărfurile sunt prezentate într-o formă care indică în mod clar că formează un întreg, de exemplu:

- ambalajele trebuie să facă în mod clar referire unul la celălalt (prin numere, fotografii, denumiri comerciale etc.); sau

- documentele menţionează că mărfurile în cauză sunt prezentate în ambalaje diferite, însă formează un întreg.