BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Ordine

Ordin nr.510-O din 13.12.2023 cu privire la aprobarea regulilor pentru acordarea, modificarea, suspendarea şi/sau revocarea autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
13.12.2023

SERVICIUL VAMAL

O R D I N

cu privire la aprobarea Regulilor pentru acordarea, modificarea,

suspendarea şi/sau revocarea autorizaţiei pentru exploatarea

 spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea

vamală a mărfurilor

nr. 510-O  din  13.12.2023

 (în vigoare 01.01.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 527-531 art.1307 din 30.12.2023

* * *

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

nr.1890 din 29.12.2023

Ministru _____ Veronica MIHAILOV-MORARU

În temeiul pct.353, 362 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.92/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.93-96, art.193),

ORDON:

1. Se aprobă Regulile pentru acordarea, modificarea, suspendarea şi/sau revocarea autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor (se anexează).

2. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.

3. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.

4. Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

Aprobate

prin Ordinul directorului Serviciului Vamal

nr.510-O/2023

REGULILE

PENTRU ACORDAREA, MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI/

SAU REVOCAREA AUTORIZAŢIEI PENTRU EXPLOATAREA

SPAŢIILOR DE DEPOZITARE PENTRU ANTREPOZITAREA

VAMALĂ A MĂRFURILOR

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulile pentru acordarea, modificarea, suspendarea şi revocarea Autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor (denumite în continuare - Reguli) stabilesc condiţiile privind depunerea, acceptarea şi modul de examinare a unei Cereri de autorizaţie a spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor de către Serviciul Vamal; condiţiile şi procedura eliberării Autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor, inclusiv condiţiile şi procedura modificării, suspendării şi revocării acesteia.

2. În sensul prezentelor Reguli, următoarele noţiuni semnifică:

1) SIDV - Sistemul Informaţional "Decizii vamale";

2) Cod vamal nr.95/2021 - Codul vamal aprobat prin Legea nr.95/2021;

3) Regulament - Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.92/2023;

4) Cerere - document electronic integrat în SIDV, a cărei formă este stabilită în anexa nr.27 la Regulament, care se completează, se semnează, se înregistrează şi se depune împreună cu documentele necesare prin SIDV pentru obţinerea Autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor;

5) Autorizaţie - Autorizaţia pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor, eliberată prin SIDV a cărei forma este prevăzută în anexă nr.29 la Regulament;

6) Antrepozit vamal - locul aprobat de Serviciul Vamal, utilizat pentru depozitarea mărfurilor sub supravegherea vamală.

7) Solicitant - persoană stabilită pe teritoriul vamal care a depus la Serviciul Vamal o Cerere pentru acordarea Autorizaţiei.

DEPUNEREA, ACCEPTAREA ŞI ÎNREGISTRAREA UNEI CERERI

3. Solicitantul, în conformitate cu art.11 alin.(1) şi art.16 din Codul vamal nr.95/2021, prin SIDV depune cererea completată şi documentele care confirmă informaţia menţionată în Cerere.

4. La Cerere se anexează următoarele documente şi/sau informaţii:

1) Justificarea necesităţii economice înfiinţării unui antrepozit vamal (informaţia despre tipul, cantitatea şi fluxul mărfurilor care urmează a fi depozitat în antrepozit vamal, necesităţile economice ale activităţii);

2) Schema antrepozitului vamal solicitat. În cazul în care urmează să fie depozitate lichide în vrac, trebuie furnizată o schemă a rezervoarelor şi a conductelor cu o descriere a procesului şi o listă a contoarelor aprobate;

3) Copiile actelor confirmative care dovedesc dreptul de proprietate asupra încăperilor sau terenului aferent, declarate în calitate de antrepozit vamal (extras de la Agenţia Servicii Publice) sau care confirmă dreptul de folosinţă asupra încăperilor sau terenului aferent declarate în calitate de antrepozit vamal (contract de locaţiune);

4) Copiile actelor permisive eliberate de autorităţile competente (de exemplu: Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, Agenţia de Mediu) pentru anumite categorii de mărfuri (de exemplu: produse alimentare, medicamente, produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi, arme şi materiale explozive) în cazul, dacă legislaţia stabileşte că acestea pot fi depozitate/păstrate în locuri special autorizate;

5) Copiile certificatelor de verificare a exactităţii instrumentelor de măsurare destinate a fi utilizate în antrepozitul vamal;

6) Informaţiile despre tipul sistemelor informaţionale care vor fi utilizate pentru evidenţa mărfurilor antrepozitate.

5. Solicitantul semnează Cererea cu semnătură electronică, eliberată conform prevederilor Legii nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere.

6. Cererea se acceptă în cazul respectării condiţiilor stabilite în art.16 din Codul vamal nr.95/2021.

7. În SIDV cererii acceptate i se atribuie număr de înregistrare care conţine tipul codului autorizaţiei după cum urmează:

1) CWP - autorizaţia pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor într-un antrepozit vamal privat;

2) CW1 - autorizaţia pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor într-un antrepozit vamal public de tip I;

3) CW2 - autorizaţia pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor într-un antrepozit vamal public de tip II.

71. La depunerea Cererii de autorizaţie pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor, operatorul economic poate solicita (elementul de date 3805000000 din SI "Decizii Vamale") autorizarea spaţiilor respective ca locuri de prezentare a mărfurilor în vamă şi de efectuare a formalităţilor vamale, care îndeplinesc condiţiile necesare pentru asigurarea supravegherii şi controlului vamal. În cazul aprobării solicitării operatorului economic, menţiunile corespunzătoare se înscriu la elementul de date 3603000009 din autorizaţia menţionată.

În cazul solicitării modificării autorizaţiilor deja eliberate prin SIA GEAP, solicitarea se indică în rubrica "Conţinutul modificării", iar funcţionarul vamal înscrie menţiunea corespunzătoare în rubrica 16 a autorizaţiei.

[Pct.71 introdus prin Ordinul Serviciului Vamal nr.366-O din 01.09.2026, în vigoare 22.09.2026]

72. Vămuirea mărfurilor în spaţiile aprobate conform pct.71, sau prezenţa funcţionarului vamal în afara programului de lucru al biroului vamal, al postului vamal sau în alte locuri decât birourile vamale sau posturile vamale se efectuează contra plată în conformitate cu tarifele stabilite în anexa nr.60 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal nr.95/2021 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.92/2023.

[Pct.72 introdus prin Ordinul Serviciului Vamal nr.366-O din 01.09.2026, în vigoare 22.09.2026]

73. Decizia de aprobare a spaţiilor de antrepozitare vamală ca locuri de prezentare a mărfurilor în vamă şi efectuarea formalităţilor vamale constituie o parte integrantă a autorizaţiei pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor şi se comunică operatorului economic la emiterea acesteia.

[Pct.73 introdus prin Ordinul Serviciului Vamal nr.366-O din 01.09.2026, în vigoare 22.09.2026]

EXAMINAREA CERERII, LUAREA DECIZIEI

8. Cererile se examinează de către funcţionarii vamali ai subdiviziunii competente a Serviciului Vamal prin intermediul SIDV.

9. În procesul examinării Cererii, funcţionarii vamali din cadrul subdiviziunii competente a Serviciului Vamal întreprind următoarele acţiuni:

1) Verifică datele din Cerere şi le contrapune cu datele din documentele de însoţire prezentate la Cerere. În cazul în care în urma verificării se stabileşte lipsa unor informaţii şi/sau documente sau acestea nu sunt conforme sau nu sunt valabile, sau în cazul dacă datele din Cerere nu corespund cu datele din documentele prezentate, funcţionarul vamal desemnat pentru examinarea Cererii, prin intermediul SIDV, solicită operatorului economic, într-un termen care nu depăşeşte 20 de zile de la data primirii notificării prin SIDV, să furnizeze informaţiile şi/sau documentele relevante sau să efectueze modificările/corectările/precizările necesare;

2) Verifică dacă Solicitantul este stabilit pe teritoriul vamal. Se verifică certificatul de înregistrare a operatorului economic;

3) Verifică informaţiile privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de bugetul public naţional ale Solicitantului şi dacă Solicitantul a comis vreo încălcare a legislaţiei fiscale care a cauzat prejudicii bugetului de stat. În acest scop, se solicită avizul Direcţiei Venituri Vamale sau Direcţiei Dezvoltarea şi Securitatea Informaţională;

4) Evaluează riscurile asociate cu activităţile Solicitantului care se preconizează a fi desfăşurate la primirea Autorizaţiei;

5) În comun cu funcţionarii vamali din cadrul biroului vamal în raza căruia se află antrepozitul vamal, evaluează dacă spaţiile şi teritoriul aferent, alese de Solicitant, sunt potrivite pentru funcţionarea antrepozitului vamal;

6) Evaluează justificarea necesităţii economice a înfiinţării unui antrepozit vamal;

7) Verifică dacă Solicitantul ţine o evidenţă corespunzătoare conform art.285 din Codul vamal nr.95/2021 care conţine informaţiile prevăzute la pct.377 din Regulament, sub o formă aprobată în prealabil de subdiviziunea competentă a Serviciul Vamal;

8) Solicită subdiviziunii competente a biroului vamal din raza de activitate a Solicitantului întocmirea schemei tehnologice de lucru în care se indică conformitatea antrepozitului vamal cu cerinţele Capitolului VI, care o încarcă prin SIDV şi o ataşează la Cererea în cauză;

9) Verifică dacă sistemul de supraveghere video corespunde cerinţelor stabilite de Serviciul Vamal şi este funcţional;

10) Dacă este aplicabil, solicită un aviz/raport din partea subdiviziunilor competente ale Serviciului Vamal.

10. În caz dacă urmare a efectuării verificărilor şi evaluărilor menţionate la pct.9 se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru luarea unei decizii favorabile, se emite Autorizaţia, Solicitantul fiind notificat prin intermediul SIDV.

11. Solicitantul, după ce a obţinut prin SIDV Autorizaţia, în termen de 10 zile marchează intrările şi ieşirile din antrepozitul vamal, cu inscripţia "Antrepozit vamal", în limba română, engleză şi rusă.

12. În caz că în urma verificării se stabileşte că nu este îndeplinită cel puţin o condiţie pentru luarea unei decizii favorabile, funcţionarul vamal în cel mult 20 de zile de la data acceptării cererii, prin intermediul SIDV notifică solicitantul cu privire la intenţia luării unei decizii nefavorabile pentru solicitant şi motivele acesteia. Termenul pentru eliberarea autorizaţiei se prelungeşte cu termenul-limită acordat pentru furnizarea informaţiilor şi/sau documentelor sau efectuarea acţiunilor necesare. Informaţiile se solicită şi se furnizează prin intermediul SIDV.

13. Solicitantul, după ce a primit notificarea specificată la pct.12, îşi poate realiza dreptul la replică într-un termen de cel mult 30 de zile de la data primirii notificării. După evaluarea motivelor invocate de Solicitant sau după expirarea termenului specificat, se ia decizia nefavorabilă care s-a intenţionat a fi luată sau motivele se recunosc ca întemeiate şi se emite Autorizaţia pentru utilizarea regimului vamal solicitat. În ambele cazuri, Solicitantul se notifică prin SIDV cu privire la decizia adoptată.

ÎNFIINŢAREA ANTREPOZITULUI VAMAL OPERAT DE SERVICIUL VAMAL

14. Un antrepozit vamal operat de Serviciul Vamal, prevăzut la art.279 alin.(1) lit.(b) din Codul vamal nr.95/2021 al cărui titular este Serviciul Vamal, se înfiinţează prin ordinul directorului Serviciului Vamal fără acordarea Autorizaţiei.

15. Nu se acordă nicio garanţie prevăzută de art.98 Codul vamal nr.95/2021 pentru înfiinţarea unui antrepozit vamal operat de Serviciul Vamal.

16. Data înfiinţării antrepozitului vamal operat de Serviciul Vamal se indică în Ordinul directorului Serviciului Vamal privind înfiinţarea unui antrepozit vamal operat de Serviciul Vamal.

17. În antrepozitul vamal operat de Serviciul Vamal se asigură evidenţa corespunzătoare a mărfurilor depozitate.

MODIFICAREA, SUSPENDAREA, REVOCAREA AUTORIZAŢIEI

18. În temeiul art.23 alin.(5) din Codul vamal nr.95/2021 Serviciul Vamal monitorizează condiţiile şi criteriile care trebuie îndeplinite de titularul unei decizii, precum şi respectarea obligaţiilor care decurg din decizia respectivă.

19. Serviciul Vamal suspendă Autorizaţia în cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza emiterii acestei Autorizaţii sau dacă titularul Autorizaţiei nu se conformează obligaţiilor care îi revin prin Autorizaţie.

20. Autorizaţia se suspendă:

1) La solicitarea motivată a titularului Autorizaţiei depusă prin SIDV. În acest caz, suspendarea Autorizaţiei poate fi acordată pentru o perioadă de maximum 6 luni şi stocul mărfurilor aflate în antrepozitul vamal sub supraveghere vamală urmează să fie zero;

2) La iniţiativa Serviciului Vamal în cazul în care:

a) în antrepozitul vamal sunt depozitate mărfurile nespecificate în Autorizaţie;

b) s-a stabilit că sistemul de evidenţă a mărfurilor nu conţine toată informaţia prevăzută la pct.377 din Regulament, forma nu a fost în prealabil aprobată de subdiviziunea competentă a Serviciului Vamal sau nu este funcţional;

c) măsurile aplicate de titularul antrepozitului vamal nu sunt suficiente pentru asigurarea supravegherii vamale;

d) mărfurile sunt amplasate în antrepozitul vamal în aşa fel încât nu pot fi controlate;

e) au expirat actele specificate la pct.4 subpct.3)-5) însă Serviciului Vamal nu au fost prezentate acte valabile în termen de 5 zile până la expirarea acestora;

f) titularul Autorizaţiei nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin prin respectiva Autorizaţie;

g) titularul Autorizaţiei nu poate asigura supravegherea vamală a mărfurilor astfel încât să nu fie posibilă sustragerea acestora de sub controlul vamal;

h) nu poate fi asigurată integritatea mărfurilor depozitate;

i) antrepozitul nu este amenajat astfel încât să permită accesul doar persoanelor care deţin acest drept;

j) lipsesc utilaje de descărcare-încărcare, mijloace de cântărire, echipamente de depozitare specializate care să asigure păstrarea adecvată a mărfurilor sau sunt nefuncţionale;

k) sistemul de supraveghere video nu corespunde cerinţelor stabilite de Serviciul Vamal şi/sau nu este funcţional;

l) spaţiile şi teritoriul aferent nu corespund condiţiilor stabilite la Capitolul VI;

m) în alte cazuri prevăzute de actele normative care stabilesc condiţiile eliberării Autorizaţiei.

21. În decizia de suspendare a Autorizaţiei adoptată la iniţiativa Serviciului Vamal se precizează motivele suspendării şi data până la care titularul Autorizaţiei urmează să înlăture cauzele suspendării.

22. Suspendarea Autorizaţiei poate fi încetată printr-o decizie a Serviciului Vamal în cazurile menţionate la art.27 din Codul vamal nr.95/2021.

23. La solicitarea titularului Autorizaţiei, perioada de suspendare menţionată la pct.20 subpct.1) poate fi prelungită nu mai mult de o dată şi pe un termen de maximum 6 luni.

24. În cazul în care titularul Autorizaţiei, în termenul prevăzut, nu a luat măsurile necesare pentru a îndeplini condiţiile stabilite pentru Autorizaţie sau pentru a respecta obligaţiile impuse prin Autorizaţia respectivă, Serviciul Vamal ia o decizie de revocare a Autorizaţiei.

25. Autorizaţia se revocă:

1) La solicitarea titularului Autorizaţiei;

2) La iniţiativa Serviciului Vamal în cazul în care:

a) autorizaţia de utilizare a garanţiei globale este revocată sau anulată;

b) titularul Autorizaţiei, în termenul specificat în decizia de suspendare a Autorizaţiei nu a luat măsurile necesare pentru a îndeplini condiţiile stabilite pentru Autorizaţie sau pentru a respecta obligaţiile impuse prin Autorizaţia respectivă;

c) titularul Autorizaţiei nu şi-a început activitatea în termen de 6 luni de la data eliberării Autorizaţiei sau în evidenţele titularului Antrepozitului nu au fost înregistrate operaţiunile în ultimele 6 luni.

26. În cazul în care Serviciul Vamal intenţionează să suspende sau să revoce Autorizaţia, acesta notifică titularul autorizaţiei despre acest fapt. În acest caz, titularul Autorizaţiei poate, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data notificării respective, să ofere explicaţii şi/sau informaţii suplimentare Serviciului Vamal sau să notifice ca informaţiile specificate nu vor fi furnizate.

27. În decizia de revocare a Autorizaţiei se menţionează:

1) obligaţia titularului Autorizaţiei de a prezenta un raport privind stocurile mărfurilor aflate în antrepozitul vamal;

2) termenul în care titularul Autorizaţiei urmează să plaseze mărfurile străine sub un alt regim vamal;

3) data de care Autorizaţia se consideră revocată, care nu trebuie să fie anterioară sfârşitului perioadei specificate la pct.27 subpct.2).

28. După adoptarea deciziei de suspendare sau revocare a Autorizaţiei este interzisă plasarea/introducerea mărfurilor în antrepozitul vamal.

29. În cazul în care în termenul stabilit la pct.27 subpct.2) regimul de antrepozit vamal nu a fost încheiat, Serviciul Vamal, în conformitate cu articolul 188 din Codul vamal nr.95/2021, poate solicita titularului Autorizaţiei distrugerea acestor mărfuri.

30. Antrepozitul vamal operat de Serviciul Vamal se lichidează prin ordinul directorului Serviciului Vamal.

31. Titularul Autorizaţiei are dreptul de a depune o cerere de modificare a datelor din Autorizaţie dacă intenţionează să efectueze în continuare operaţiunile specificate în Autorizaţia a cărei modificare se solicită.

32. În Cererea menţionată la pct.31 se face menţiunea "Modificare" în rubrica "Tipul cererii". La examinarea cererii de modificare a Autorizaţiei se respectă termenele stabilite la art.15 din Codul vamal nr.95/2021.

33. În caz dacă titularul Autorizaţiei doreşte să desfăşoare operaţiuni de antrepozitare în alte spaţii amplasate pe alte terenuri, fără încetarea activităţii în spaţiile autorizate, sau dacă aceste spaţii sunt în raza de activitate/supraveghere a altui birou vamal, aceste încăperi urmează a fi autorizate ca antrepozit vamal nou cu emiterea altei Autorizaţii.

34. Drepturile şi obligaţiile titularului Autorizaţiei pot fi transferate unei alte persoane în conformitate cu art.287 din Codul vamal nr.95/2021 în cazul în care:

1) Titularul Autorizaţiei care intenţionează să-şi transfere drepturile şi obligaţiile unei alte persoane a informat în scris biroul vamal de supraveghere cu privire la intenţia dată;

2) Persoana, care preia drepturile şi obligaţiile titularului Autorizaţiei, a depus prin SIDV Cererea corespunzătoare însoţită de documentele şi/sau informaţiile menţionate la pct.4.

3) După examinarea Cererii din pct.34 subpct.2) şi documentelor de însoţire, Serviciul Vamal revocă, prin decizie, Autorizaţia eliberată anterior. Persoana care preia toate drepturile şi obligaţiile asupra antrepozitului vamal preia toate drepturile şi obligaţiile aferente mărfurilor depozitate la momentul transferului antrepozitului vamal. Serviciul Vamal acordă o altă Autorizaţie persoanei care preia drepturile şi obligaţiile, menţionând în mod corespunzător acest lucru în Autorizaţie.

35. Lista antrepozitelor vamale aflate sub supraveghere vamală se publică pe site-ul Serviciului Vamal pe adresa: www.customs.gov.md.

EVALUAREA SPAŢIULUI ŞI TERITORIULUI AFERENT

36. Dacă în antrepozit vamal sunt depozitate mărfuri cu statut vamal diferit, spaţiile de depozitare necesită să fie:

1) separate clar între ele prin semne distinctive (despărţitoare staţionare/mobile sau linii clar trasate pe podea), cu excepţia cazurilor stabilite de legislaţie în care aceste mărfuri pot fi depozitate împreună;

2) potrivite pentru depozitarea, păstrarea, manipularea, încărcarea/descărcare şi întreţinerea mărfurilor.

37. Ţinând cont de tipul mărfurilor depozitate, antrepozit vamal urmează a fi dotat cu:

1) echipamente tehnice pentru control şi evidenţa mărfurilor;

2) măsuri de securitate care asigură o protecţie fiabilă a mărfurilor depozitate;

3) locul de prezentare a mărfurilor pentru control vamal.

38. În cazul în care se preconizează depozitarea mărfurilor periculoase, mărfurilor care pot afecta alte mărfuri, sau mărfurilor care necesită condiţii speciale de păstrare, teritoriul antrepozitului vamal trebuie să fie special amenajat pentru depozitarea unor astfel de mărfuri.

39. Spaţiile de depozitare şi teritoriul aferent, în funcţie de tipul mărfurilor care vor fi antrepozitate, urmează să îndeplinească următoarele cerinţe:

1) structura clădirii trebuie să fie fiabilă. Dacă există îndoieli cu privire la fiabilitatea construcţiei clădirii, Serviciul Vamal are dreptul de a cere prezentarea unui act sau declaraţie de finalizare a lucrărilor de construcţie sau reconstrucţie;

2) ferestrele, uşile, porţile sunt de construcţie fiabilă, după caz: se închid în aşa fel încât să nu fie posibilă intrarea în incintă fără a rupe sigiliul (sigiliile);

3) dacă este necesară sigilarea spaţiilor, sunt instalate locuri pentru aplicarea sigiliului;

4) după caz: instalate alarme de incendiu, alarme de securitate sau alte mijloace de protecţie a spaţiului de depozitare a mărfurilor;

5) după caz: teritoriul aferent spaţiilor de depozitare este îngrădit, porţile pot fi încuiate;

6) suprafaţa teritoriului aferent spaţiilor de depozitare este intactă în toate condiţiile meteorologice;

7) după caz: porţiunile spaţiilor de depozitare sunt delimitate cu marcaje distincte;

8) spaţiile de depozitare a mărfurilor trebuie să fie marcate cu panouri informative cu inscripţia "Antrepozit vamal ", în limba română, engleză şi rusă fiind instalate la fiecare intrare în spaţii de depozitare a mărfurilor. Panoul poate fi comun întregii clădiri, dar clar vizibil (de exemplu, un semn pe acoperişul sau peretele clădirii cu litere clar vizibile). Marcarea intrărilor şi ieşirilor din antrepozitul vamal cu inscripţia "Antrepozit vamal" se efectuează în termen de 10 zile de la emiterea Autorizaţiei. Respectarea acestei cerinţe nu se solicită la momentul depunerii şi examinării Cererii.

9) spaţiile de depozitare a mărfurilor şi căile de acces către acestea trebuie să fie menţinute în ordine şi iluminate pe timp de noapte;

10) sistemul de supraveghere video este permanent conectat la sistemul de supraveghere video al Serviciului Vamal, este funcţional şi corespunde următoarelor cerinţe:

a) numărul de camere video instalate trebuie să asigure supravegherea perimetrului antrepozitului vamal atât din exterior cât şi din interior (minimum 2 camere);

b) camerele video trebuie să reflecte imaginea din interior în special în locul unde sunt depozitate mărfurile, inclusiv la căile de acces în/din antrepozitul vamal;

c) parametrii tehnici ai camerelor video trebuie să fie compatibile cu softul "SMART PSS" sau "IVMS" (la decizia solicitantului);

d) stocarea imaginilor video este efectuată pe server sau pe registrator video al agentului economic;

e) termenul de păstrare a imaginilor video este de cel puţin 15 zile;

f) este posibil accesul de la distanţă în timp real la camerele ce supraveghează antrepozitul vamal, la vizualizare, precum şi extragerea datelor din arhivă.

40. Ţinând cont de natura mărfurilor care urmează a fi antrepozitate, Serviciul Vamal poate stabili măsuri suplimentare pentru asigurarea supravegherii vamale corespunzătoare.

41 Modul de delimitare, sigilare, închidere a spaţiilor de depozitare a mărfurilor depinde de tipul mărfurilor şi specificul spaţiului de depozitare a mărfurilor.

42. Inspectarea şi evaluarea spaţiilor de depozitare a mărfurilor şi teritoriului aferent se face în comun de către funcţionarul vamal care examinează Cererea cu funcţionarii vamali din cadrul biroului vamal în raza căruia se află antrepozitul vamal.

43. În termen de până la 7 zile de la data acceptării Cererii, funcţionarii vamali menţionaţi la pct.42 inspectează şi evaluează spaţiile de depozitare a mărfurilor şi teritoriul aferent şi întocmesc un proces-verbal privind evaluarea spaţiilor de depozitare şi a teritoriului aferent, precum şi corespunderea cerinţelor pentru antrepozit vamal.

44. În procesul-verbal să indică:

1) data şi locul întocmirii;

2) persoanele care au participat la examinare;

3) lista condiţiilor la care spaţiile de depozitare şi teritoriul aferent corespund şi la care nu corespund;

4) necesitatea aplicării măsurilor suplimentare pentru asigurarea supravegherii vamale.

5) dacă locul ales poate fi utilizat în calitate de antrepozit vamal.

45. Procesul-verbal se autentifică cu semnătura şi ştampila funcţionarilor vamali menţionaţi la pct.42 şi Solicitantul sau reprezentantul lui.

46. Dacă urmare a inspectării şi evaluării spaţiilor de depozitare a mărfurilor şi teritoriului aferent s-a constatat, că acestea coincid tuturor condiţiilor şi cerinţelor pentru funcţionarea antrepozitului vamal, funcţionarul vamal al biroului vamal din raza de amplasare a spaţiilor de depozitare, în termen de 5 zile de la data semnării procesului-verbal, menţionat la pct.43, întocmeşte o Schemă tehnologică de funcţionare a antrepozitului vamal, la care se anexează schema antrepozitului vamal cu indicarea spaţiilor de depozitare, uşilor, ferestrelor, camerelor de supraveghere video, locului unde mărfurile pot fi prezentate pentru control vamal, căilor de acces şi datele despre deţinătorul antrepozitului, adresa amplasării antrepozitului, suprafaţa totală şi părţile componente (m2).

47. În termen de 5 zile Schema tehnologică de funcţionare a antrepozitului vamal şi schema antrepozitului vamal se aprobă de conducerea biroului vamal, se scanează şi se transmite prin SIDV funcţionarului vamal care examinează Cererea.

48. Originalele schemelor tehnologice se păstrează la subdiviziunea competentă a biroului vamal care a emis această schemă tehnologică şi care asigură supravegherea activităţii antrepozitului vamal.

49. Dacă urmare a inspectării şi evaluării spaţiilor de depozitare a mărfurilor şi teritoriului aferent s-a constatat că nu este îndeplinită cel puţin o condiţie pentru luarea unei decizii favorabile, funcţionarul vamal care examinează cererea, în termen de 3 zile de la data semnării procesului-verbal menţionat la pct.43, prin intermediul SIDV, notifică Solicitantul ce condiţii şi/sau cerinţe nu sunt îndeplinite/respectate.

50. Solicitantul în termen de 10 zile de la notificare poate regulariza situaţia şi îndeplini condiţiile comunicate în notificare, cu informarea prin intermediul SIDV a funcţionarului vamal care examinează Cererea despre acest fapt.

51. Termenul de examinare a Cererii se prelungeşte cu termenul acordat pentru îndeplinirea condiţiilor/cerinţelor menţionate în notificare de la pct.49.

52. Lucrările de construcţie, reconstrucţie şi reparaţii capitale în spaţiile de depozitare a mărfurilor se coordonează în scris cu Serviciul Vamal.

53. Titularul antrepozitului se adresează la Serviciul Vamal cu solicitarea aprobării schemei de reorganizare a spaţiilor de depozitare (schema se anexează la cerere), indicând modalitatea de reorganizare a spaţiilor de depozitare a mărfurilor (extindere, reducere, schimbare a structurilor) şi motivele.

54. Schema menţionată la pct.53 trebuie să indice ce modificări vor fi aduse spaţiilor de depozitare a mărfurilor, care va fi suprafaţa (m2) acestui teritoriu după reamenajare, extindere sau reducere, şi alte informaţii necesare.

55. În cazul în care reorganizarea spaţiilor de depozitare a mărfurilor contravine Autorizaţiei, Serviciul Vamal poate să nu satisfacă cererea.

56. Spaţiile de depozitare a mărfurilor se consideră a fi reorganizate din ziua în care se aprobă schema spaţiilor de depozitare a mărfurilor sau de la o altă dată specificată în decizia vamală.

REGULILE DE EVIDENŢĂ A MĂRFURILOR

ÎN ANTREPOZITUL VAMAL

57. Evidenţa mărfurilor în antrepozitul vamal este asigurată de titularul Autorizaţiei în formă electronică.

58. Informaţia privind mărfurile se înscrie în evidenţele la plasarea fizică în antrepozit vamal, la încheierea regimului vamal antrepozit vamal şi în cazul aplicării art.288 alin.(4)-(6) din Codul vamal nr.95/2021.

59. În cazul în care pentru operaţiuni de antrepozitare sunt utilizate mai multe spaţii de depozitare a mărfurilor evidenţa urmează să reflecte toate datele separat.

60. La plasarea mărfurilor în antrepozit vamal, datele despre acestea urmează să coincidă cu datele indicate în declaraţiile vamale privind plasarea mărfurilor sub regim vamal antrepozit vamal sau din documentele conform cărora acestea sunt plasate în antrepozit vamal.

61. Datele privind încheierea regimului vamal de antrepozit vamal se includ în evidenţe dacă mărfurile sunt scoase din antrepozit vamal, după ce mărfurile au fost plasate sub alt regim vamal sau aplicată altă procedură aprobată de Serviciul Vamal. Evidenţele urmează să cuprindă datele despre mărfurile care nu fac obiectul regimului vamal antrepozit vamal.

62. La plasarea mărfurilor în antrepozit vamal în evidenţe se includ următoarele date:

1) Numărul după ordinea înscrierii în evidenţe;

2) Data înscrierii în evidenţe;

3) Datele despre operatorul economic:

a) denumirea operatorului economic care plasează mărfurile;

b) IDNO operatorului economic care plasează mărfurile;

4) Date din declaraţia vamală de plasare sub regim vamal antrepozit:

a) codul postului vamal;

b) numărul declaraţiei vamale;

c) data declaraţiei vamale;

d) codul procedurii din rubrica 37 a declaraţiei vamale;

5) Alte documente de plasare în antrepozit vamal:

a) denumirea documentului;

b) numărul documentului;

c) data documentului;

6) Identificarea mărfurilor:

a) codul NC;

b) descrierea mărfurilor;

c) greutatea;

d) cantitatea;

e) statutul mărfurilor.

63. La scoaterea mărfurilor din antrepozit vamal în evidenţe se includ următoarele date:

1) Numărul după ordinea înscrierii în evidenţe;

2) Data înscrierii în evidenţe;

3) Date din declaraţia vamală de încheiere a regimului vamal antrepozit:

a) codul postului vamal;

b) numărul declaraţiei vamale;

c) data declaraţiei vamale;

d) codul procedurii din rubrica 37 a declaraţiei vamale;

4) Alte documente de scoatere din antrepozit vamal:

a) denumirea documentului;

b) numărul documentului;

c) data documentului;

5) Identificarea mărfurilor:

a) codul NC;

b) descrierea mărfurilor;

c) greutatea;

d) cantitatea;

e) statutul mărfurilor;

6) Detalii privind forme uzuale de manipulare.

64. Informaţia despre distrugerea mărfurilor depozitate în antrepozitul vamal se înregistrează în evidenţe la fel ca scoaterea mărfurilor din antrepozit vamal.

65. Titularul Autorizaţiei, anual, urmează să prezinte raportul de inventariere biroului vamal de supraveghere.