Ordin nr.525-O din 30.11.2018 cu privire la modificarea şi completarea anexei nr.12 la Ordinul nr.346-O din 24.12.2009 "Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu", cu modificările şi completările ulterioare
SERVICIUL VAMAL
O R D I N
cu privire la modificarea şi completarea anexei nr. 12 la Ordinul
nr.346-O din 24.12.2009 "Referitor la aprobarea Normelor tehnice
privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale
în detaliu", cu modificările şi completările ulterioare
nr. 525-O din 30.11.2018
(în vigoare 11.02.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 6-12 art. 65 din 11.01.2019
* * *
În scopul implementării prevederilor pct.5 şi 51 din Regulamentul cu privire la regimul comercial şi reglementarea utilizării hidrocarburilor halogene care distrug stratul de ozon, aprobat prin Legea nr.852 din 14.02.2002 (Monitorul Oficial, 2002, nr.54-55); ale Hotărîrii Guvernului nr.856 din 13.07.2016 privind aprobarea Programului de suprimare eşalonată a hidroclorofluorocarburilor halogenate pentru anii 2016-2040 (Monitorul Oficial, 2016, nr.217-229), precum şi în temeiul prevederilor art.12 din Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20 iulie 2000 (Monitorul Oficial, ediţie specială din 01.01.2007) şi al pct.8 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Vamal, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.4 din 2 ianuarie 2007 (Monitorul Oficial, 2007, nr.3-5),
ORDON:
1. Anexa nr.12 "Lista codurilor contingentelor în vigoare" la Normele tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu, aprobate prin Ordinul Serviciului Vamal nr.346-O din 24 decembrie 2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.197-200, art.876), se completează cu următorul cod:
- codul HAQT - Contingent import al hidroclorofluorocarburilor halogenate în limita volumului cantitativ anual, distribuit prin decizia Comisiei de repartizare a contingentelor anuale pentru importul hidroclorofluorocarburilor halogenate.
2. Direcţia dezvoltare şi securitate informaţională şi Instituţia publică "Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe" vor opera completările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "Asycuda World".
3. Şefii birourilor vamale vor asigura aducerea la cunoştinţa funcţionarilor vamali, brokerilor vamali şi declaranţilor în nume propriu a prevederilor prezentului ordin.
4. Executarea prezentului ordin se pune în sarcina birourilor vamale.
5. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal (Direcţia venituri vamale) şi al Direcţiei dezvoltare şi securitate informaţională.
6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTORUL SERVICIULUI VAMAL | Vitalie VRABIE |
| Nr.525-O. Chişinău, 30 noiembrie 2018. | |