Ordin nr.703 din 26.08.2024 cu privire la recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare obţinute în străinătate pentru accesul la specialitate şi exercitarea ei
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
O R D I N
cu privire la recunoaşterea şi echivalarea actelor
de studii postuniversitare obţinute în străinătate
pentru accesul la specialitate şi exercitarea ei
nr. 703 din 26.08.2024
(în vigoare 10.10.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 386-388 art. 709 din 10.09.2024
* * *
În scopul reglementări procesului de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii postuniversitare la profilurile "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie" obţinute în străinătate şi în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale şi farmaceutice pe teritoriul Republicii Moldova, conform Legii ocrotirii sănătăţii nr.411/1995, Legii nr.264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic, Legii nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică, precum şi în temeiul Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.148/2021,
ORDON:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare obţinute în străinătate pentru accesul la specialitate şi exercitarea ei (anexa nr.1).
2. Se aprobă componenţa nominală a Comisiilor specializate pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie" obţinute în străinătate (anexa nr.2).
3. Se aprobă modelul certificatului de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie" obţinute în străinătate (anexa nr.3).
4. Direcţia politici în domeniul managementului personalului medical va coordona procesul de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii postuniversitare obţinute în străinătate.
5. Se abrogă Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.603/2023 "Cu privire la recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare obţinute în străinătate".
6. Prezentul Ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
7. Controlul executării prevederilor prezentului Ordin se pune în sarcina dlui Alexandru Gasnaş, secretar de stat.
| MINISTRU | Ala NEMERENCO |
| Nr.703. Chişinău, 26 august 2024. | |
Anexa nr.1
la Ordinul Ministerului Sănătăţii
nr.703 din 26 august 2024
REGULAMENTUL
cu privire la recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare
obţinute în străinătate pentru accesul la specialitate şi exercitarea ei
I. Dispoziţii generale
1. Regulamentul cu privire la recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare la profilurile "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie" obţinute în străinătate pentru accesul la specialitate şi exercitarea ei (în continuare – Regulament) este elaborat în conformitate cu prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411/1995, Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic nr.264/2005 şi Legii cu privire la activitatea farmaceutică nr.1456/1993.
2. Prezentul Ordin stabileşte că:
a) normele privind procesul de echivalare a actelor de studii postuniversitare "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie" obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene (în continuare – UE) care condiţionează accesul sau exercitarea la o profesie reglementată pe teritoriul său, cât şi alte state membre (denumit "stat membru gazdă"), se aplică şi pe teritoriul Republicii Moldova prin procedura automată de recunoaştere;
b) normele privind recunoaşterea actelor de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie", eliberate de un stat terţ (care nu este stat membru UE), se aplică prin procedura generală de recunoaştere.
3. Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie" obţinute în străinătate echivalente specialităţilor medicale, stomatologice şi farmaceutice incluse în Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea postuniversitară prin studii de rezidenţiat aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii se aplică următoarelor categorii:
1) cetăţeni ai Republicii Moldova;
2) cetăţeni străini cu drept de reşedinţă care solicită angajarea în câmpul muncii.
4. Vor fi acceptate pentru recunoaştere şi echivalare doar actele de studii postuniversitare eliberate de o instituţie superioară de învăţământ medical/farmaceutic recunoscută/acreditată în statul de origine.
5. Ministerul Sănătăţii aplică procedura de recunoaştere automată pentru deţinătorii actelor de studii postuniversitare obţinute la instituţii superioare de învăţământ acreditate din orice stat al Uniunii Europene, Spaţiul Economic European (SEE) şi Confederaţia Elveţiană care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a) sunt cetăţeni ai Republicii Moldova;
b) sunt cetăţeni ai unui stat membru UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) au absolvit studiile postuniversitare în unul din statele membre ale Uniunii Europene, SEE şi Confederaţia Elveţiană.
6. Prin aplicarea procedurii automate, Ministerul Sănătăţii recunoaşte actele de studii postuniversitare, fără aplicarea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii conform nivelului diplomei.
7. Actele de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională "Medicină", "Stomatologie" şi "Farmacie" recunoscute automat de către Ministerul Sănătăţii, acordă dreptul de exercitare a practicii medicale/ stomatologice/ farmaceutice pe teritoriul Republicii Moldova a titularilor acestora, conform calificării şi legislaţiei în vigoare cu condiţia că titularul nu are o întrerupere în activitatea profesională mai mare de 3 ani.
8. În cazul în care titularul are întrerupere în activitatea profesională mai mare de 3 ani, se va aplica procedura de recunoaştere generală, prin avizarea dosarului în cadrul Comisiilor specializate.
9. Ministerul Sănătăţii aplică procedura de recunoaştere generală pentru deţinătorii actelor de studii postuniversitare eliberate de statele terţe, precum şi pentru specialităţile medicale, stomatologie şi farmaceutice, care nu sunt parte a anexei V din Directiva 2005/36/CE.
10. Recunoaşterea profesională a titlurilor, eliberate de statele terţe se face de către Ministerul Sănătăţii, prin Ordin al Ministrului, după avizarea de către Comisiile specializate a raportului comisiei şi se finalizează cu autorizarea titularului prin eliberarea certificatului de recunoaştere şi echivalare în vederea exercitării profesiei de medic/ medic stomatolog/ farmacist specialist pe teritoriul RM cu titlul de medic/ medic stomatolog/ farmacist specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor.
11. În caz de discrepanţă a titlurilor de calificare, Ministerul Sănătăţii decide recunoaşterea şi echivalarea diplomei cu acces la exercitarea profesiunii de medic.
12. Diplomele, certificatele de absolvire a internaturii şi secundariatului clinic eliberate de instituţiile de învăţământ medical din URSS până la 27 august 1991 sunt recunoscute şi acordă dreptul de exercitare a practicii medicale/ stomatologice/ farmaceutice pe teritoriul Republicii Moldovei, conform calificării/specialităţii.
13. Prezentarea dosarelor pentru procedura de recunoaştere se va depune la Cabinetul Instructiv Metodic din cadrul Ministerului Sănătăţii.
14. Dosarul se examinează doar dacă are completat toate actele solicitate conform cerinţelor Regulamentului.
II. Procedura de recunoaştere automată
şi echivalare a actelor de studii pentru accesul
la specialitate şi exercitarea ei
15. În vederea aplicării procedurii de recunoaştere automată titularii depun la Ministerul Sănătăţii următoarele documente:
1) Cererea către Ministerul Sănătăţii privind recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare, care va cuprinde şi datele de contact;
2) Buletinul de identitate/paşaportul aflat în termen de valabilitate, ce confirmă cetăţenia Republicii Moldova sau dreptul de reşedinţă în Republica Moldova (prezintă originalul şi copia);
3) Documentul care certifică schimbarea numelui, prenumelui dacă actele au fost eliberate anterior schimbării numelui (după caz). (prezintă originalul şi copia);
4) Diploma de licenţă/ studii integrate/ care atestă titlul/calificarea de medic/ medic stomatolog/ farmacist, cu traducere oficială în limba română a documentului respectiv recunoscută în Republica Moldova în conformitate cu legislaţia naţională (prezintă originalul şi copia);
5) Actul de studii postuniversitare care atestă calificarea/specialitatea Medic/ Medic stomatolog/ Farmacist specialist, cu traducerea oficială în limba română a documentului respectiv (prezintă originalul şi copia);
6) Programul de studii care rezultă durata studiilor postuniversitare de rezidenţiat, curriculumul pregătirii efectuate (ani, luni, ore de formare pe săptămâni etc.), competenţele atestate prin titlul respectiv de medic/ medic stomatolog/ farmacist specialist şi traducerea oficială în limba română a documentului respectiv;
7) Actul emis de autoritatea competentă din statul de origine care confirmă absenţa unei situaţii care suspendă sau interzice exercitarea profesiei (Certificat of Good Standing), cu valabilitate nu mai mare de 3 luni de la data emiterii, în caz că titularul a exercitat activitate profesională.
8) Certificatul ce confirmă activitate în domeniul respectiv/ status profesional curent, începând cu termenul de emitere a diplomei de studii postuniversitare;
9) Certificatul eliberat de către Comisia care evaluează gradul de cunoaştere a limbii române (după caz).
16. Actele originale vor fi verificate în prezenţa deţinătorului şi returnate imediat după verificare.
17. Procedura de recunoaştere automată a actelor de studii postuniversitare pentru diplomele obţinute la instituţii de învăţământ acreditate din orice stat al UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană se face de către Ministerul Sănătăţii, prin Ordin al Ministrului cu emiterea Certificatului de recunoaştere şi echivalare şi eliberarea în decurs de 5 zile lucrătoare.
III. Procedura de recunoaştere generală şi echivalare a
actelor de studii eliberate de statele terţe pentru
accesul la specialitate şi exercitarea ei
În vederea aplicării procedurii de recunoaştere generală titularii depun la Ministerul Sănătăţii următoarele documente:
1) Cererea către Ministerul Sănătăţii privind recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare, care va cuprinde datele de contact;
2) Buletinul de identitate/paşaportul aflat în termen de valabilitate, ce confirmă cetăţenia Republicii Moldova sau dreptul de reşedinţă în Republica Moldova (prezentarea originalului şi copia);
3) Documentul care certifică schimbarea numelui, prenumelui, dacă actele au fost eliberate anterior schimbării numelui (după caz). (prezentarea originalului şi copia);
4) Diploma de licenţă/ studii integrate/ care atestă titlul/calificarea de medic/ medic stomatolog/ farmacist, cu traducere oficială în limba română a documentului respectiv recunoscută în Republica Moldova în conformitate cu legislaţia naţională (prezentarea originalului şi copia);
5) Documentul actului de studii postuniversitare care atestă calificarea/specialitatea Medic/ Medic stomatolog/ Farmacist specialist şi traducerea oficială în limba română a documentului respectiv (prezentarea originalului şi copia);
6) Programul de studii ale statului terţ emitent din care rezultă durata studiilor postuniversitare de rezidenţiat, curriculumul pregătirii efectuate (ani, luni, ore de formare pe săptămâni etc.), competenţele atestate prin titlul respectiv de medic/ medic stomatolog/ farmacist specialist şi traducerea oficială în limba română a documentului respectiv (prezentarea originalului şi copia);
7) Actele privind educaţia medicală/ farmaceutică continuă, emise de autoritatea competentă a statului în care acesta a exercitat profesia (după caz), (prezentarea originalului şi copia);
8) Certificatul ce confirmă activitate în domeniul respectiv/ status profesional curent, începând cu termenul de emitere a diplomei de studii postuniversitare.
9) Actul emis de autoritatea competentă din statul de origine care confirmă absenţa unei situaţii care suspendă sau interzice exercitarea profesiei (Certificat Good Standing), cu valabilitate nu mai mare de 3 luni de la data emiterii, în cazul că titularul a exercitat activitate profesională.
10) Certificatul eliberat de către Comisia care evaluează gradul de cunoaştere a limbii române, după caz.
11) Actele originale vor fi verificate în prezenţa deţinătorului şi returnate imediat după verificare.
18. Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională eliberate de statele terţe se efectuează de Comisiile specializate în două etape:
1) etapa 1 – examinarea actelor prezentate;
2) etapa 2 – evaluarea cunoştinţelor în domeniu şi nivelului de calificare a solicitantului prin manopere practice, testare teoretică, examenul oral.
19. Termenul de examinare a dosarului este de minimum 30 de zile de la depunere.
20. Comisia analizează pregătirea în specialitate, precum şi alte documente confirmative, atestând formarea specializată, experienţa profesională şi stabileşte dacă formarea solicitantului întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1) s-a efectuat la una din specialităţile medicale incluse în Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea postuniversitară prin studii de rezidenţiat aprobat, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii;
2) condiţiile de organizare, realizare şi supraveghere a formării, durata şi curriculumul de pregătire teoretică şi practică în specialitate sunt similare/ echivalente condiţiilor de formare prevăzute în Republica Moldova;
3) competenţele profesionale de Medic/ Medic stomatolog/ Farmacist specialist sunt similare celor aprobate de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă.
21. Actele de studii nu se recunosc în următoarele condiţii:
1) actul de studii prezentat a fost eliberat de o instituţie de învăţământ neacreditată în statul de origine;
2) conţinutul instruirii nu îndeplineşte condiţiile privind exercitarea profesiunilor medicale/ stomatologice şi farmaceutice pe teritoriul Republicii Moldova a calificării respective;
3) actele prezentate, în urma verificării, se dovedesc a fi false.
IV. Examinarea dosarelor şi modalitatea
de recuperare a diferenţelor
22. Comisia analizează dosarul şi stabileşte dacă formarea solicitantului întruneşte cumulativ condiţiile conform punctului 20.
23. În cazul diferenţelor de până la 15% dintre programele de studii postuniversitare şi programele de formare profesională continuă/ perfecţionări pe specialitatea deţinută prezentate de către solicitant, în raport cu programul de studii de rezidenţiat realizat în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", Comisia va expedia solicitantului decizia privind admiterea la proba de evaluare a cunoştinţelor şi nivelului de calificare (etapa 2).
24. Toate programele de studii postuniversitare şi programele de formare profesională continuă/ perfecţionări în domeniu pe specialitatea deţinută, prezentate spre examinare se vor lua în considerare în şedinţa Comisie în concordanţa cu programul de studii prin rezidenţiat realizat în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu".
25. În cazul diferenţelor mai mari de 15%, Comisia specializată va prezenta Ministerului Sănătăţii decizia privind necesitatea recuperării diferenţelor dintre programele de studii. Ministerul Sănătăţii va informa în scris solicitantul la adresa indicată despre decizia adoptată, cu anexarea procesului-verbal al şedinţei.
26. Comisia specializată va propune modalitatea de recuperare a diferenţelor de program prin următoarele opţiuni:
1) în cazul diferenţei de până la 1000 de ore – prin realizarea cursurilor de educaţie medicală /farmaceutică continuă la specialitatea respectivă şi susţinerea probei de evaluare a cunoştinţelor şi nivelului de calificare;
2) în cazul diferenţei de peste 1000 de ore – prin realizarea studiilor de rezidenţiat la specialitatea deţinută în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu".
27. În cazul recuperării diferenţelor dintre programele de studii, prin cursuri de educaţie medicală /farmaceutică continuă la specialitatea respectivă, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" eliberează certificatul/adeverinţă de confirmare a recuperării diferenţelor dintre programe. Certificatul/adeverinţa este prezentată Comisiei specializate şi serveşte temei pentru luarea deciziei privind admiterea la proba de evaluare a cunoştinţelor şi nivelului de calificare. Proba de evaluare a cunoştinţelor şi nivelului de calificare se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obţine minimum media 6,00.
28. Dosarul titularilor care deţin studii postuniversitare Medic/ Medic stomatolog/ Farmacist specialist, similare condiţiilor de formare prevăzute în Republica Moldova şi activitate profesională continuă de minimum 5 ani (fără întrerupere), va fi examinat în cadrul comisiei Ministerului Sănătăţii, decizia adoptată privind accesul la activitatea medicală sau trecerea prin procedura generală va fi luată de către comisia instituită.
29. Medicul/ medicul stomatolog/ farmacistul specialist, cetăţean al Republicii Moldova care va avea o diferenţă > de 15% şi nu va accepta condiţiile de recuperare, va putea avea posibilitatea să aplice la concursul de admitere la studii postuniversitare şi realizarea studiilor postuniversitare de rezidenţiat, la specialitatea aleasă.
30. Proba de evaluare a cunoştinţelor şi nivelului de calificare a solicitantului la finalizarea studiilor postuniversitare de rezidenţiat se efectuează în conformitate cu programele de studii, planurile tematice şi programele la specialitatea concretă şi legislaţia în vigoare în limba română.
V. Adoptarea deciziei de recunoaştere
şi echivalare a actelor
31. Şedinţa Comisiei specializate se consideră deliberativă, în cazul când participă cel puţin 3/4 din membri.
32. Comisia specializată, după examinarea actelor, evaluarea cunoştinţelor şi nivelului de calificare şi în baza certificatului/adeverinţei de confirmare a recuperării diferenţelor de programe, prin majoritatea simplă a voturilor membrilor, adoptă prin vot deschis decizia privind recunoaşterea şi echivalarea actului de studii postuniversitare pe domeniile de formare profesională "Medicină", "Stomatologie" sau "Farmacie".
33. Comisia specializată pentru procedura de recunoaşterea generală prezintă Ministerului Sănătăţii procesul-verbal al şedinţei cu decizia respectivă, semnat de membrii prezenţi la şedinţă şi aprobat de rectorul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", care va servi temei pentru eliberarea Certificatului de recunoaştere şi echivalare.
VI. Dispoziţii finale
34. Componenţa Comisiilor se aprobă pentru o perioadă de 5 ani.
35. Activitatea Comisiilor specializate este monitorizată de Direcţia politici în domeniul managementului personalului medical.
36. Decizia privind refuzul echivalării actelor de studii poate fi contestată în conformitate cu legislaţia.
Anexa nr.2
la ordinul Ministerului Sănătăţii
nr.703 din 26.08.2024
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiilor specializate pentru recunoaşterea şi echivalarea
actelor de studii postuniversitare obţinute în străinătate
pentru accesul la specialitate şi exercitarea ei
| 1. MEDICINA DE FAMILIE | |||
| 1 | Curocichin Ghenadie | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Tomacinschi Angela | - | dr. şt. med, secretar |
| 3 | Şalaru Virginia | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Garabajiu Maria | - | asistent universitar |
|
2. MEDICINA INTERNĂ |
|||
| 1 | Istrati Valeriu | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de disciplină, preşedinte |
| 2 | Berliba Elina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Matcovschi Sergiu | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de Departament |
| 4 | Groppa Liliana | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de disciplină |
| 5 | Revenco Valeriu | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de disciplină |
| 6 | Botnaru Victor | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de disciplină |
| 7 | Grib Liviu | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 8 | Tcaciuc Eugen | - | dr.hab. şt. med, conferenţiar universitar, şef de disciplină |
| 9 | Vudu Lorina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră |
|
3. HEMATOLOGIE |
|||
| 1 | Robu Maria | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, preşedinte |
| 2 | Musteaţa Vasile | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar | |
| 3 | Buruiană Sanda | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, şef de disciplină |
| 4 | Sporîş Natalia | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Tomacinschi Victor | - | asistent universitar |
|
4. PSIHIATRIE |
|||
| 1 | Chihai Jana | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Coşciug Ion | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Nacu Anatol | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 4. | Nastas Igor | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5. | Deliv Inga | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
5. DERMATOVENEROLOGIE |
|||
| 1 | Beţiu Mircea | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Nedelciuc Boris | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Gogu Vladislav | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Gogulan Leonid | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Sturza Vasile | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
6. BOLI INFECŢIOASE |
|||
| 1 | Holban Tiberiu | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Iarovoi Liviu | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Cojocaru Stela | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Plăcintă Gheorghe | - | dr.hab. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră |
| 5 | Cojuhari Lilia | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 6 | Bîrca Ludmila | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar. |
|
7. NEUROLOGIE |
|||
| 1 | Groppa Stanislav | - | dr. hab. şt. med, prof. univ., şef de catedră, acad. AŞM, preşedinte |
| 2 | Manole Elena | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 4 | Gavriliuc Mihai | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră |
| 5 | Lisnic Vitalie | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 6 | Sangheli Marina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 7 | Zota Eremei | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 8 | Plotnicu Sorin | - | asistent universitar |
|
8. MEDICINĂ ALTERNATIVĂ, REABILITARE MEDICALĂ ŞI MEDICINĂ FIZICĂ |
|||
| 1 | Lacusta Victor | - | dr. hab. şt. med, prof. univ., şef de catedră, m. c. al AŞM, preşedinte |
| 2 | Şincarenco Irina | - | dr. şt. biol., conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Pascal Oleg | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar şef de catedră |
| 4 | Cereş Victoria | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Gîlea Angela | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 6 | Bolbocean Tatiana | - | asistent universitar |
| 7 | Vîzdoagă Anatol | - | asistent universitar |
| 8 | Fisher Lucia | - | master în medicină tradiţională chineză, Centrul Universitar de Reabilitare Medicală |
|
9. CHIRURGIE GENERALĂ |
|||
| 1 | Rojnoveanu Gheorghe | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Bortă Eduard | - | dr. şt. med, asistent universitar, secretar. |
| 3 | Guţu Eugen | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră |
| 4 | Anghelici Gheorghe | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 5 | Bour Alin | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră |
| 6 | Ungureanu Sergiu | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră |
| 7 | Casian Dumitru | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar |
|
10. CHIRURGIE PEDIATRICĂ |
|||
| 1 | Bernic Jana | - | dr. hab. şt. med, prof. univ., şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Gîncu Gheorghe | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Ciuntu Angela | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar |
| 4 | Jalbă Alexandru | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 5 | Sandrosean Argentina | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 6 | Roller Victor | - | dr. şt. med., asistent universitar |
|
11. OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE |
|||
| 1 | Cerneţchi Olga | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de Departament, preşedinte |
| 2 | Tabuică Uliana | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Friptu Valentin | - | dr. hab. şt. med., profesor universitar, şef de disciplină |
| 4 | Dondiuc Iurie | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar |
| 5 | Bologan Ion | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 6 | Ciobanu Victor | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
|
12. ANESTEZIOLOGIE, REANIMATOLOGIE |
|||
| 1 | Şandru Sergiu | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Plămădeală Svetlana | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Belîi Adrian | - | dr. hab. şt. med., profesor universitar |
| 4 | Cornogolub Alexandru | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 5 | Rusu Victoria | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 6 | Chesov Ion | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
|
13. ORTOPEDIE ŞI TRAUMATOLOGIE |
|||
| 1 | Caproş Nicolae | - | dr. hab. şt. med., profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Pulbere Oleg | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Croitor Gheorghe | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar |
| 4 | Verega Grigore | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar |
| 5 | Taran Anatolie | - | dr. hab. şt. med., profesor universitar |
| 6 | Vacarciuc Ion | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
|
14. NEUROCHIRURGIE |
|||
| 1 | Galearschi Vasile | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, preşedinte |
| 2 | Bajurea Ala | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Andronachi Victor | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 4 | Gherman Igor | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 5 | Timirgaz Valeriu | - | dr. hab. şt. med., profesor universitar |
| 6 | Evtodiev Eduard | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 7 | Dolghi Vladimir | - | director Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie "Diomid Gherman" |
|
15. UROLOGIE |
|||
| 1 | Tanase Adrian | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Oprea Andrei | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Dumbrăveanu Ion | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar, |
| 4 | Ghicavîi Vitalie | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Banov Pavel | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
16. ONCOLOGIE |
|||
| 1 | Popescu Constantin | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar, preşedinte |
| 2 | Cucieru Cristina | - | asistent universitar, secretar |
| 3 | Rotaru Tudor | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Popescu Constantin | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Martalog Valentin | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 6 | Bacalîm Lilia | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
17. OFTALMOLOGIE |
|||
| 1 | Bendelic Eugen | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Paduca Ala | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Cuşnir Valeriu | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, |
| 4 | Corduneanu Angela | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Jeru Ion | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 6 | Dumbrăveanu Lilia | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră |
|
18. OTORINOLARINGOLOGIE |
|||
| 1 | Danilov Lucian | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar, preşedinte |
| 2 | Cabac Vasile | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Vetricean Sergiu | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră |
| 4 | Maniuc Mihai | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 5 | Ababii Polina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 6 | Diacov Svetlana | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 7 | Chiaburu Angelina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
19. MEDICINA DE URGENŢĂ |
|||
| 1 | Rezneac Larisa | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, preşedinte |
| 2 | Rabovilă Ala | - | dr. şt. med, asistent universitar, secretar |
| 3 | Pascari Vasile | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Oglindă Ana | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Cebanu Mariana | - | dr. şt. med, asistent universitar |
|
20. PEDIATRIE |
|||
| 1 | Stasii Ecaterina | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, preşedinte |
| 2 | Bologa Ludmila | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Hadjiu Svetlana | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 4 | Palii Ina | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 5 | Ciuntu Angela | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar |
|
21. ENDOSCOPIE |
|||
| 1 | Ungureanu Sergiu | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Raşcov Victor | - | şef secţie Endoscopie IMC, secretar |
| 3 | Belev Nicodim | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 4 | Istrati Viorel | - | dr. şt. med, asistent universitar |
| 5 | Bodrug Roman | - | dr. şt. med, asistent universitar |
| 6 | Conţu Oleg | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
22. IMAGISTICA |
|||
| 1 | Malîga Oxana | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, şef catedră, preşedinte |
| 2 | Cealan Andrei | - | asistent universitar, secretar |
| 3 | Zagnat Vasile | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Nalivaico Nicolai | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
23. MORFOPATOLOGIE |
|||
| 1 | Melnic Eugen | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Cazacu Eugeniu | dr. şt. med, asistent universitar, secretar | |
| 3 | Niguleanu Radu | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Pretula Ruslan | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Foca Ecaterina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
24. DIAGNOSTIC DE LABORATOR |
|||
| 1 | Vişnevschi Anatol | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Feghiu Iuliana | - | asistent universitar, secretar |
| 3 | Tcaciuc Eugen | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de disciplină |
| 4 | Ferdohleb Alexandru | - | dr. hab. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Catrinici Rodica | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
25. MEDICINA LEGALĂ |
|||
| 1 | Pădure Andrei | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Bondarev Anatolii | - | asistent universitar, secretar |
| 4 | Tetercev Valeriu | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 5 | Niguleanu Radu | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 6 | Lungu Eduard | - | asistent universitar |
|
26. MEDICINĂ PREVENTIVĂ |
|||
| 1 | Cebanu Serghei | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, preşedinte |
| 2 | Cazacu-Stratu Angela | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Friptuleac Grigore | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 4 | Bahnarel Ion | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar |
| 5 | Spătaru Diana | - | dr. şt. med, asistent universitar |
| 6 | Balan Greta | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
|
27. FARMACOLOGIE CLINICĂ |
|||
| 1 | Bacinschi Nicolae | - | dr. hab. şt. med, prof. univ., şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Pogonea Inna | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Ţurcanu Lucia | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Scutari Corina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră |
| 5 | Stratu Ecaterina | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
| 6 | Coreţchi Ianoş | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar |
|
28. STOMATOLOGIE |
|||
| 1 | Solomon Oleg | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, decan, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Siminovici Vladimir | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, secretar |
| 3 | Ciobanu Sergiu | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar, şef de catedră |
| 4 | Chele Nicolae | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar, şef de catedră |
| 5 | Fala Valeriu | - | dr. hab. şt. med., profesor universitar, m.c. al AŞM, şef de catedră |
| 6 | Uncuţă Diana | - | dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar, şef de catedră |
| 7 | Trifan Valentina | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, şef de catedră |
|
30. FARMACIE |
|||
| 1 | Ciobanu Nicolae | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, decan, şef de catedră, preşedinte |
| 2 | Adauji Stela | - | dr. şt. med., conferenţiar universitar, şef de catedră, secretar |
| 4 | Valica Vladimir | - | dr. hab. şt. farm., profesor universitar, şef de catedră |
| 3 | Diug Eugen | - | dr. hab. şt. farm., profesor universitar |
| 5 | Brumărel Mihail | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 6 | Cojocaru-Toma Maria | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 7 | Scutari Corina | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, şef de catedră |
|
31. ALERGOLOGIE şi IMUNOLOGIE |
|||
| 1 | Stasii Ecaterina | - | dr. hab. şt. med, profesor universitar, preşedinte |
| 2 | Culeşina Tatiana | - | dr. şt. med, cercetător ştiinţific superior, secretar |
| 3 | Brocovschi Victoria | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar |
| 4 | Gorelco Tatiana | - | dr. şt. med, şef secţie |
| 5 | Toma Cristina | - | asistent universitar |
|
32. CHIRUGIE CARDIACĂ şi CARDIOLOGIE INTERVENŢIONALĂ |
|||
| 1 | Abraş Marcel | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, preşedinte |
| 2 | Grib Andrei | - | Şef Departament Cardiologie şi radiologie intervenţională, IMSP SCM "Sf. Treime", secretar |
| 4 | Moscalu Vitalie | - | dr. şt. med, conferenţiar universitar, director IMSP IC |
| 5 | Ungureanu Sergiu | - | dr. hab. şt. med., profesor universitar, şef de catedră |
Anexa nr.3
la ordinul Ministerului Sănătăţii
nr.703 din 26.08.2024
|
MODEL Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova CERTIFICAT DE NOSTRIFICARE ŞI ECHIVALARE nr._______ din _____________20__ Eliberat dlui (dnei) _____________________________________________________________ (Numele, Prenumele) calificarea ________________________ conferită de_________________________________ (titlu) ____________________________________________________________________________ (instituţia ) ____________________________________________________________________________ (ţara) Diploma nr.____________________eliberată la ______________________________________ (data, luna, anul) prin care se recunoaşte calificarea obţinută şi dreptul de a activa în Republica Moldova, nostrificată şi echivalată la _________________________________ (data, luna, anul) Ministru ________________________________ (Numele, Prenumele) L.Ş. |