Ordin nr.71 din 19.06.2024 cu privire la modificarea unor ordine ale ministrului finanţelor
MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
cu privire la modificarea unor ordine
ale ministrului finanţelor
nr. 71 din 19.06.2024
(în vigoare 25.06.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 268-270 art. 475 din 25.06.2024
* * *
În temeiul art.35 alin.(2) din Legea privind auditul situaţiilor financiare nr.271/2017 (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7-17, art.48) şi art.8 alin.(1) lit.b) din Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017 (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.1-6, art.22), cu modificările ulterioare,
ORDON:
1. În Indicaţiile metodice privind modul de asigurare a riscului de audit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.149/2010, la punctul 7 cuvântul "control" se substituie cu cuvântul "management".
2. În Anexa la Ordinul ministrului finanţelor nr.97/2022 cu privire la aprobarea componenţei nominale a Consiliului de contabilitate şi raportare financiară de pe lângă Ministerul Finanţelor şi abrogarea Ordinului nr.101/2019, poziţia "GOLBAN Olga – Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor, preşedintele Consiliului" se substituie cu poziţia: "IXARI Cristina - Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor, preşedintele Consiliului".
3. În Anexa 3 la Indicaţiile metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216/2018, punctele 10 şi 11 se exclud.
4. În Anexa 3 la Indicaţiile metodice privind contabilitatea în cabinetele individuale ale medicilor de familie, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.181/2019, punctele 10 şi 11 se exclud.
5. În Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.60/2012, punctul 2 va avea următorul conţinut: "Prezentul Regulament se extinde asupra tuturor persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, autorităţilor/instituţiilor, inclusiv bugetare, reprezentanţelor permanente şi filialelor entităţilor nerezidente, organizaţiilor necomerciale şi reprezentanţelor entităţilor nerezidente, persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia titularilor patentei de întreprinzător, persoanelor fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei şi birourilor înfiinţate de acestea, precum şi cabinetelor individuale ale medicilor de familie, care cad sub incidenţa Legii contabilităţii nr.113/2007 sau Legii contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017 şi sunt obligaţi să efectueze inventarierea generală a elementelor de active şi datorii."
6. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRU | Petru ROTARU |
| Nr.71. Chişinău, 19 iunie 2024. | |