Ordin nr.72 din 24.05.2016 cu privire la aprobarea Documentaţiei standard pentru realizarea achiziţiilor publice de lucrări
MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
cu privire la aprobarea Documentaţiei standard
pentru realizarea achiziţiilor publice de lucrări
nr. 72 din 24.05.2016
(în vigoare 27.05.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 140-149 art. 926 din 27.05.2016
* * *
Abrogat: 12.10.2018
Ordinul Ministerului Finanţelor nr.176 din 05.10.2018
În scopul executării art.48 din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.197-205, art.402), precum şi pentru asigurarea aplicării unei metodologii unice privind procedurile de achiziţii publice de bunuri şi servicii,
ORDON:
1. Se aprobă Documentaţia standard pentru realizarea achiziţiilor publice de lucrări (conform anexei).
2. Autorităţile contractante, la iniţierea şi desfăşurarea procedurilor pentru achiziţionarea lucrărilor au obligaţia să întocmească documentele de atribuire conform Documentaţiei standard aprobate.
3. La completarea documentaţiei de atribuire, cu scopul de a iniţia o procedură de achiziţie publică de lucrări, autoritatea contractantă, la solicitarea Agenţiei Achiziţii Publice, este obligată să întocmească o Notă informativă în care va argumenta necesitatea includerii criteriilor de calificare şi factorilor de evaluare. Necesitatea argumentării factorilor de evaluare se impune doar în cazurile aplicării criteriului de evaluare “oferta cea mai avantajoasă economic”.
4. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL FINANŢELOR | Octavian ARMAŞU |
| Nr.72. Chişinău, 24 mai 2016. | |
Anexă
SECŢIUNEA 1
INSTRUCŢIUNI PENTRU OFERTANŢI
[Notă: nu va fi modificată de către Autoritatea Contractantă!]
A. DISPOZIŢII GENERALE
1. Scopul licitaţiei
1.1. Autoritatea contractantă, indicată în Fişa de date a achiziţiei (FDA1.1.), invită persoanele juridice interesate să depună oferte în scopul atribuirii contractului pentru executarea lucrărilor descrise în FDA1.2. şi în caietul de sarcini.
1.2. Numărul şi tipul procedurii aplicate pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări sînt specificate în FDA1.3.
1.3. Obiectul contractului de lucrări şi codul CPV sînt specificate în FDA1.2. şi 1.5.
1.4. Obiectul indicat în IPO1.2. se consideră indivizibil, iar contractul se încheie pentru un obiectiv aparte.
1.5. Detaliile privind volumele de lucrări, caracteristicile tehnice şi alcătuirea elementelor constructive sînt prezentate în caietul de sarcini.
2. Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie
2.1. Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică de lucrări sînt:
a. libera concurenţă;
b. selectarea ofertei celei mai avantajoase;
c. eficienţa utilizării fondurilor publice;
d. transparenţa;
e. tratamentul egal;
f. confidenţialitatea.
3. Sursa de finanţare
3.1. Autorităţii contractante i-au fost alocaţi bani publici, după cum este indicat în FDA1.7., pentru plăţi conform contractului pentru care acest document de licitaţie este emis.
4. Legislaţia aplicabilă
4.1. Atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări se realizează în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative în vigoare în Republica Moldova:
a. Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice;
b. Regulamentul privind achiziţiile publice de lucrări.
5. Cheltuielile de participare la licitaţie
5.1. Ofertantul suportă toate costurile legate de pregătirea şi înaintarea ofertei, iar autoritatea contractantă nu poartă nici o responsabilitate pentru aceste costuri, indiferent de desfăşurarea sau rezultatul procedurii de licitaţie.
6. Limba de comunicare în cadrul licitaţiei
6.1. Oferta, documentele legate de licitaţie şi toată corespondenţa dintre ofertant şi autoritatea contractantă vor fi întocmite în limba de stat. Documentele justificative şi literatura de specialitate tipărită, care fac parte din ofertă, pot fi în altă limbă, cu condiţia ca acestea să fie însoţite de o traducere exactă a fragmentelor relevante în limba de stat, cu excepţia cazurilor în care acest lucru este permis în FDA1.12.
7. Vizitarea amplasamentului
7.1. Autoritatea contractantă are obligaţia de a permite personalului sau agenţilor ofertantului să viziteze amplasamentul lucrării de construcţie.
7.2. Ofertantului i se recomandă să viziteze şi să examineze amplasamentul lucrării, inclusiv împrejurimile, şi să obţină toate informaţiile care pot fi necesare în vederea elaborării ofertei. În cadrul vizitei ofertantul îşi asumă riscul producerii unui eventual accident care s-ar putea solda cu moartea sau rănirea fizică a unei persoane şi/sau cu pierderea ori deteriorarea proprietăţii. Ofertantul va suporta orice eventuale cheltuieli, pierderi sau daune ca rezultat al vizitării amplasamentului lucrării.
8. Secţiunile Documentelor de licitaţie
8.1. Documentele de licitaţie includ toate secţiunile indicate mai jos şi trebuie citite în conjuncţie cu orice modificare conform articolului IPO19.
Secţiunea 1. Instrucţiuni pentru ofertanţi (IPO)
Secţiunea 2. Fişa de date a achiziţiei (FDA)
Secţiunea 3. Formulare pentru depunerea ofertei
Secţiunea 4. Caietul de sarcini.
Secţiunea 5. Formular de contract.
9. Clarificarea şi modificarea documentelor de licitaţie
9.1. Orice executant care a obţinut un exemplar al documentelor de licitaţie are dreptul de a solicita în scris clarificări despre elementele cuprinse în acestea, într-un termen util, astfel încît autoritatea contractantă să respecte termenele prevăzute la IPO9.2.
9.2. Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cît mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic. În cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziţii publice este egală cu sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3) al Legii nr.131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă va transmite răspunsurile nu mai tîrziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.
9.3. Conţinutul răspunsului privind clarificările va fi transmis tuturor executanţilor care au obţinut un exemplar al documentelor de licitaţie, fără a fi dezvăluită identitatea celui care a solicitat clarificările respective.
9.4. Pînă la termenul-limită de depunere a ofertelor autoritatea contractantă poate modifica documentele de licitaţie. Orice modificare, efectuată în scris, va constitui parte componentă a documentelor de licitaţie şi va fi comunicată imediat, în scris, tuturor participanţilor care au obţinut documentele de licitaţie direct de la autoritatea contractantă după aprobarea Agenţiei Achiziţii Publice. În acest caz, autoritatea contractantă va prelungi termenul de depunere a ofertelor pentru a permite potenţialilor ofertanţi să efectueze modificările necesare.
10. Practicile de corupere şi alte practici interzise
10.1. Guvernul solicită ca autorităţile contractante şi participanţii la licitaţiile publice să respecte cele mai înalte standarde ale eticii de conduită în desfăşurarea şi implementarea proceselor de achiziţii, precum şi în executarea contractelor finanţate din banii publici.
10.2. În conformitate cu prevederile punctului IPO10.1, în cazul în care Agenţia Achiziţii Publice sau autoritatea contractantă va depista că ofertantul a fost implicat în practicile descrise în punctul IPO10.3 în cadrul procesului de concurenţă pentru contractul de achiziţie publică sau pe parcursul executării contractului, aceasta:
a. va exclude ofertantul din procedura respectivă de achiziţie prin includerea lui în Lista de interdicţie; sau
b. va întreprinde orice alte măsuri prevăzute în articolul 40 al Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice.
10.3. În vederea aplicării prevederilor acestui punct, nu se permit următoarele acţiuni în cadrul procedurilor de achiziţie şi executării contractului:
a. promisiunea, oferirea sau darea unei persoane cu funcţie de răspundere, personal sau prin mijlocitor, de bunuri sau servicii, sau a oricărui alt lucru de valoare, pentru a influenţa acţiunile unei alte părţi;
b. orice acţiune sau omisiune, inclusiv interpretare eronată, care, conştient sau din neglijenţă, induce în eroare sau tinde să inducă în eroare o parte pentru obţinerea unui beneficiu financiar sau de altă natură ori pentru a evita o obligaţie;
c. înţelegerea interzisă de lege, între două sau mai multe părţi, realizată în scopul coordonării comportamentului lor la procedurile de achiziţii publice;
d. deteriorarea sau prejudicierea, direct sau indirect, a oricărei părţi sau a proprietăţii acestei părţi, pentru a influenţa în mod necorespunzător acţiunile acesteia;
e. distrugerea intenţionată, falsificarea, contrafacerea sau ascunderea materialelor de evidenţă ale investigării, sau darea unor informaţii false anchetatorilor, pentru a împiedica esenţial o anchetă condusă de către organele de resort în vederea identificării unor practici descrise mai sus; precum şi ameninţarea, hărţuirea sau intimidarea oricărei părţi pentru a o împiedica să divulge informaţia cu privire la chestiuni relevante anchetei sau să exercite ancheta.
10.4. Personalul autorităţii contractante va avea obligaţii egale cu privire la excluderea practicilor de constrîngere pentru obţinerea beneficiilor personale în legătură cu desfăşurarea achiziţiilor publice.
B. CALIFICAREA OFERTANŢILOR
11. Criterii generale
11.1. Pentru constatarea datelor de calificare în cadrul procedurilor de achiziţii publice, operatorul economic va prezenta documentele, eliberate de autorităţile competente stabilite de autoritatea contractantă în cadrul procedurilor de achiziţie publică. În funcţie de specificul achiziţiei şi procedura aleasă, autoritatea contractanta are obligaţia de a stabili pentru fiecare procedură în parte criteriile de calificare cît şi documentele suport necesare a fi prezentate de către operatorii economici.
11.2. Autoritatea contractantă va aplica criterii şi cerinţe de calificare numai referitoare la:
a) situaţia personală a ofertantului sau ofertantului;
b) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale;
c) situaţia economică şi financiară;
d) capacitatea tehnică şi/sau profesională;
e) standarde de asigurare a calităţii;
f) standarde de protecţie a mediului.
11.3. Fiecare ofertant trebuie să facă dovada că îndeplineşte cerinţele de calificare. Ofertanţii care nu îndeplinesc cerinţele de calificare vor fi descalificaţi.
12. Situaţia personală a ofertantului şi eligibilitatea
12.1. Orice antreprenor, rezident sau nerezident, are dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări.
12.2. Persoana fizică sau juridică care a participat la întocmirea documentaţiei de atribuire are dreptul, în calitate de operator economic, de a fi ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, dar numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentaţiei de atribuire nu este de natură să distorsioneze concurenţa. Persoana fizică sau juridică care participă direct în procesul de verificare şi evaluare a ofertelor nu are dreptul de a fi ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub sancţiunea excluderii din procedura de atribuire.
12.3. Mai multe persoane juridice au dreptul să se asocieze în scopul depunerii unei oferte comune. Asocierea trebuie prezentată în formă scrisă.
12.4. Filialele agenţilor economici, cu personalitate juridică şi înregistrate în conformitate cu prevederile IPO13, au dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări în nume propriu şi, în acest scop, trebuie să prezinte documente care dovedesc eligibilitatea, înregistrarea, capacitatea tehnică şi capacitatea economico-financiară, proprii filialei.
12.5. Sucursalele neînregistrate au dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări şi de a încheia contractul respectiv numai în numele societăţii-mamă, prin împuternicire. În acest caz documentele prezentate, care dovedesc eligibilitatea, înregistrarea, capacitatea tehnică şi capacitatea economico-financiară, trebuie să fie cele ale societăţii-mamă.
12.6. Autoritatea contractantă va exclude de la procedura pentru atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări orice ofertant despre care are cunoştinţă că, în ultimii 5 ani, a fost condamnat, prin hotărîrea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru participare la activităţi ale unei organizaţii sau grupări criminale, pentru corupţie, pentru fraudă sau pentru spălare de bani.
12.7. Autoritatea contractantă va exclude de la procedura pentru atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări, şi respectiv nu este eligibil, orice ofertant care se află în oricare dintre următoarele situaţii:
a) se află în proces de insolvabilitate ca urmare a hotărîrii judecătoreşti;
b) nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în Republica Moldova sau în ţara în care este stabilit;
c) a fost condamnat, în ultimii trei ani, prin hotărîrea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională;
d) prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţiile solicitate de către autoritatea contractantă, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie;
e) este inclus în Lista de interdicţie a operatorilor economici.
13. Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale
13.1. Ofertantul va prezenta dovada din care să rezulte o formă de înregistrare ca persoană juridică, precum şi dovada privind posesia licenţelor pentru activitate şi apartenenţă la organizaţii obşteşti profesionale, în conformitate cu prevederile din ţara în care ofertantul este stabilit.
14. Capacitatea economico-financiară
14.1. Ofertantul va dispune de un nivel minim de capacitate financiară pentru a se califica conform cerinţelor de îndeplinire a contractului:
a) realizarea unei cifre medii anuale de afaceri în ultimii 3 ani egală sau mai mare decît suma stabilită în FDA3;
b) lichiditate generală (active circulante/datorii curente) conform FDA3;
c) disponibilitate de bani lichizi sau de capital circulant, de resurse creditare de la o bancă sau alte mijloace financiare suficiente pentru a executa lucrările, reieşind din graficul de execuţie, conform FDA3.
14.2. Ofertantul va prezenta informaţii/documentele privind capacitatea economico-financiară:
a) informaţiilor cu privire la obligaţiile contractuale faţă de alţi beneficiari conform FDA3.
b) raportul financiar din anul precedent, avizat şi înregistrat de organele competente, şi/sau rapoartele anuale, scrisorile de bonitate din partea băncilor, precum şi orice alte documente legale edificatoare prin care ofertantul îşi poate dovedi capacitatea economico-financiară.
15. Capacitatea tehnică şi /sau profesională şi criterii de experienţă
15.1. Ofertantul va prezenta documente care demonstrează capacitatea tehnică şi/sau profesională pentru executarea viitorului contract:
a) o listă a lucrărilor similare executate în ultimii 5 ani, însoţită de certificări (recomandări) de bună execuţie pentru cele mai importante lucrări. Respectivele certificări indică beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, valoarea, perioada şi locul execuţiei lucrărilor şi precizează dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfîrşit;
b) informaţii privind deţinerea de laboratoare proprii autorizate şi acreditate în modul stabilit, sau a contractelor cu aceste laboratoare, pentru încercări beton şi a altor materiale şi elemente de construcţie care necesită încercări, incluse în ofertă;
c) informaţii referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru execuţia lucrărilor, inclusiv a dirigintelui de şantier, atestat conform legislaţiei în vigoare (confirmat prin certificat de atestare profesională) şi cu o experienţă similară în domeniul lucrării ce urmează să fie executată;
d) o declaraţie referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat şi al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani;
e) dacă este cazul, informaţii privind măsurile de protecţie a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul îndeplinirii contractului de lucrări;
f) o declaraţie referitoare la utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări;
g) informaţii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenţia să o subcontracteze conform. În cazul în care subcontractanţii vor avea o pondere de peste 10% în îndeplinirea contractului, ei vor prezenta şi formularul F3.8;
h) avizul pozitiv al Inspecţiei de Stat în Construcţii;
i) manualul calităţii privind sistemul propriu de conducere şi asigurare a calităţii.
16. Criterii de experienţă în cazul achiziţiei de lucrări
16.1. Ofertantul va dispune de un nivel minim de experienţă pentru a se califica cerinţelor de îndeplinire a contractului:
a) executarea în ultimii 5 ani cel puţin a unui contract cu o valoare nu mai mică de 75% din valoarea viitorului contract, confirmat prin prezentarea contractului de antrepriză sau subantrepriză, precum şi prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor;
sau
b) valoarea cumulată a tuturor contractelor executate în ultimul an de activitate să fie egală sau mai mare decît valoarea viitorului contract.
17. Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului
17.1. Ofertantul va prezenta documente care se atestă faptul că operatorul economic respectă anumite standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului.
18. Calificarea ofertanţilor în cazul asocierii
18.1. În cazul unei asocieri, cerinţele solicitate pentru îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale şi cele referitoare la situaţia personală trebuie îndeplinite de către fiecare asociat. Criteriile referitoare la situaţia economică şi financiară şi cele referitoare la capacitatea tehnică şi profesională pot fi îndeplinite prin cumul proporţional sarcinilor ce revin fiecărui asociat.
18.2. În ceea ce priveste criteriile privind cifra de afaceri, în cazul unei asocieri, cifra de afaceri medie anuală luată în considerare va fi valoarea generală, rezultată prin însumarea cifrelor de afaceri medii anuale corespunzătoare fiecărui membru al asocierii.
18.3. În ceea ce priveşte experienţa similară, pentru a se califica conform cerinţelor stabilite, unul din asociaţi urmează să întrunească cerinţa dată, iar ceilalţi asociaţi proporţional sarcinilor ce revin fiecărui asociat. Pentru calificarea operatorilor economici asociaţi, partenerul responsabil (liderul asociaţilor) urmează să întrunească cel puţin 40 % din cerinţele de calificare privind cifra medie de afaceri şi experienţa similară.
18.4. Liderul asociaţiei va executa cel puţin 40% din valoarea viitorului contract de achiziţii publice de lucrări.
C. ELABORAREA OFERTEI
19. Documentele ce constituie oferta
19.1. Oferta va cuprinde următoarele formulare:
a) Formularul ofertei (F3.3);
b) Garanţia pentru ofertă (F3.4) în original;
c) Oferta tehnică conform Caietului de sarcini;
d) Împuternicirea (F3.2);
e) Scrisoarea de înaintare (F3.1)
f) Orice alt document cerut în FDA3.
19.2. Toate documentele menţionate în IPO19.1 vor fi completate fără nici o modificare sau abatere de la original, spaţiile goale fiind completate cu informaţia solicitată. Completarea defectuoasă a formularelor poate atrage respingerea ofertei ca fiind necorespunzătoare.
19.3. Oferta elaborată de ofertant trebuie să cuprindă:
a) Oferta tehnică - ofertantul va elabora oferta tehnică, astfel încît aceasta să respecte în totalitate cerinţele de calificare, precum şi cerinţele prevăzute în caietul de sarcini.
b) Oferta financiară - ofertantul va elabora oferta financiară, astfel încît aceasta să furnizeze toate informaţiile solicitate cu privire la preţuri, tarife, precum şi la alte condiţii financiare şi comerciale legate de obiectul contractului de achiziţie publică de lucrări. Oferta financiară va fi însoţită de devizul-ofertă, elaborat în conformitate cu normativele în domeniu.
20. Oferte alternative
20.1. Ofertantul are dreptul de a depune, în plus faţă de oferta de bază, şi alte oferte, denumite oferte alternative, dacă astfel este prevăzut în FDA4.1. Ofertele alternative se pot abate într-o anumită măsură de la cerinţele prevăzute în caietul de sarcini pentru oferta de bază.
20.2. Ofertantul care intenţionează să depună oferta alternativă are obligaţia de a depune şi oferta de bază. Oferta alternativă trebuie să respecte, din punct de vedere al soluţiilor şi exigenţelor de calitate, cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini.
20.3. Grupul de lucru va lua decizia de acceptare a ofertelor alternative numai după consultare cu proiectantul lucrării, care îşi va exprima, în scris, punctul său de vedere referitor la fiecare ofertă alternativă. În cazul acceptării ofertei alternative responsabilitatea adaptării proiectului la caracteristicile ofertei alternative revine proiectantului iniţial.
20.4. Ofertele alternative care nu respectă prevederile IPO20.2. nu vor fi luate în considerare.
21. Perioada de valabilitate a ofertei
21.1. Ofertantul are obligaţia de a menţine oferta valabilă pe o perioada indicată în FDA 4.8. de la data deschiderii licitaţiei.
21.2. Orice ofertă valabilă pentru o perioadă mai mică decît cea prevăzută în prezentul punct va fi respinsă de grupul de lucru, ca fiind necorespunzătoare.
21.3. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanţilor, în circumstanţe excepţionale, înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, prelungirea acestei perioade cu cel mult 60 de zile.
21.4. În cazul extinderii perioadei de valabilitate a ofertei perioada de valabilitate a garanţiei pentru ofertă va fi prelungită în mod corespunzător.
21.5. Ofertantul are obligaţia de a comunica autorităţii contractante dacă este sau nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei.
21.6. Ofertantul care nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei nu va pierde garanţia pentru ofertă.
22. Perioada de executare
22.1. Autoritatea contractantă stabileşte perioada maximă de executare a lucrărilor pentru obiectul indicat în FDA1.2, reieşind din procesul de executare, în conformitate cu normativele în construcţii.
22.2. Perioada maximă de executare a lucrărilor este indicată în FDA 4.5.
23. Perioada de garanţie
23.1. Perioada minimă de garanţie asupra lucrărilor menţionate în FDA1.2 este indicată în FDA3.
23.2. Ofertele care conţin o perioadă de garanţie mai mică decît perioada minimă de garanţie prevăzută FDA3 se resping de către grupul de lucru.
23.3. În cazul în care este ofertată o perioadă de garanţie mai mare decît perioada maximă de garanţie prevăzută în FDA3, aceasta va acumula punctajul acordat pentru perioada maximă de garanţie.
24. Oferta tehnică
24.1. Ofertantul are obligaţia de a face dovada conformităţii propunerii de executare a lucrării cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini.. În acest scop oferta tehnică va conţine:
a) graficul de executare a lucrării;
b) documentaţia de deviz (formularele 3, 5, 7 conform CPL.01.01-2012) conform Caietului de sarcini.
25. Oferta financiară
25.1. Ofertantul trebuie să prezinte formularul F3.3 din Secţiunea 3 care reprezintă elementul principal al ofertei financiare. În cazul în care există discrepanţă între formularul F3.3 şi formularele 3, 5, 7, oferta se va respinge ca fiind neconformă.
26. Garanţia pentru ofertă
26.1. Ofertantul trebuie să constituie garanţia pentru ofertă. Cuantumul garanţiei pentru ofertă este prevăzut în FDA 4.3. Perioada de valabilitate a garanţiei pentru ofertă trebuie să fie egală cu perioada de valabilitate a ofertei (FDA 4.8), în caz contrar oferta se va respinge.
26.2. Garanţia pentru ofertă se exprimă în lei şi poate fi constituită în formele prevăzute în FDA 4.2.
26.3. Ofertele care nu sînt însoţite de dovada constituirii garanţiei pentru ofertă sau garanţia pentru ofertă este perfectată cu abateri de la formularul F3.4, vor fi respinse.
26.4. Autoritatea contractantă are dreptul de a vira garanţia pentru ofertă în bugetul propriu, ofertantul pierzînd suma constituită, atunci cînd acesta din urmă se află în oricare dintre următoarele situaţii:
a) îşi retrage sau modifică oferta în perioada de valabilitate a acesteia;
b) oferta sa fiind stabilită cîştigătoare nu constituie garanţia de bună executare în perioada de valabilitate a ofertei, în care urmează să se semneze contractul;
c) oferta sa fiind stabilită cîştigătoare, ofertantul refuză să semneze contractul de achiziţie publică în perioada de valabilitate a ofertei;
d) nu se execută vreo condiţie, specificată în documentele de licitaţie înainte de semnarea contractului de achiziţie publică de lucrări.
26.5. Garanţia pentru ofertă, constituită de ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind cîştigătoare, se returnează de către autoritatea contractantă în cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie publică şi constituirii garanţiei de bună executare.
26.6. Garanţia pentru ofertă, constituită de ofertanţii ale căror oferte nu au fost stabilite ca fiind cîştigătoare, se returnează de către autoritatea contractantă imediat după semnarea contractului.
27. Valuta ofertei
27.1. Preţurile pentru bunurile şi serviciile solicitate vor fi indicate în lei moldoveneşti, cu excepţia cazurilor în care FDA 4.9. prevede altfel.
28. Formatul şi semnarea ofertei
28.1. Ofertantul va pregăti originalul documentelor ce cuprind oferta, după cum este descris în punctul IPO19.
28.2. Oferta va fi tipărită sau scrisă cu cerneală care nu poate fi ştearsă şi va fi semnată de către persoana autorizată să semneze în numele ofertantului. Numele şi funcţia fiecărei persoane ce semnează scrisoarea de delegare/împuternicire se va tipări sub semnătura respectivă. Toate paginile ofertei, cu excepţia condiţiilor generale care rămîn neschimbate, vor fi numerotate succesiv şi semnate/notate cu iniţiale de către persoana ce semnează oferta cu ataşarea a borderoului documentelor conţinute în ofertă.
28.3. Orice înscrieri suplimentare, ştersături sau suprascrieri vor fi valabile doar dacă sînt semnate sau parafate de către persoana autorizată să semneze oferta.
D. DEPUNEREA ŞI DESCHIDEREA OFERTELOR
29. Data-limită şi modalităţi pentru depunerea ofertei
29.1. Ofertantul trebuie să ia toate măsurile, astfel încît oferta sa să fie primită şi înregistrată de către autoritatea contractantă pînă la data limită pentru depunerea ofertelor.
29.2. Adresa la care se depune oferta şi data-limită pentru depunerea ofertei este indicată în FDA 5.2.
29.3. Ofertele pot fi transmise prin poştă sau depuse direct de către ofertant la adresa indicată în invitaţia de participare. Indiferent de modalitatea de depunere/ transmitere ofertantul îşi asumă riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră.
29.4. Autoritatea contractantă are dreptul de a extinde data limită pentru depunerea ofertei, caz în care acesta va comunica noua dată limită, în scris, cu cel puţin 3 zile înainte de data-limită stabilită iniţial, tuturor executanţilor care au obţinut un exemplar al documentaţiei standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei. În cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziţii publice este egală cu sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3) al Legii nr.131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă va extinde data-limită pentru depunerea ofertei cu cel puţin 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.
30. Depunerea, sigilarea şi marcarea ofertelor
30.1. Ofertanţii pot să depună ofertele prin intermediul serviciilor poştale sau personal. Ofertanţii vor depune separat oferta financiară şi oferta tehnică, incluisv dacă se permite conform prevederilor FDA 4.1. ofertele alternative, în plicuri sigilate, marcîndu-le în mod corespunzător. Plicurile cu oferta financiară, tehnică şi, după caz, alternativă vor fi plasate într-un singur plic sigilat.
30.2. Plicul va conţine:
a) numele şi adresa ofertantului;
b) adresa autorităţii contractante în conformitate cu punctul FDA 5.2.;
c) numărul licitaţiei, conform punctului FDA1.3., şi orice semne adiţionale de identificare, dacă este specificat în FDA 5.1.;
d) o avertizare să nu fie deschise înainte de ora şi data deschiderii ofertelor, în conformitate cu punctul FDA 5.3.
30.3. Dacă plicurile nu sînt sigilate şi marcate conform cerinţelor de mai sus, autoritatea contractantă nu îşi va asuma responsabilitatea pentru plasarea lor incorectă sau deschiderea înainte de termen a ofertei.
31. Modificarea şi retragerea ofertei
31.1. Orice ofertant are dreptul să modifice sau să retragă oferta numai înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertei şi numai printr-o solicitare scrisă în acest sens.
31.2. În cazul în care ofertantul doreşte să opereze modificări în oferta deja depusă, acesta are obligaţia de a asigura primirea şi înregistrarea modificărilor respective de către autoritatea contractantă pînă la data-limită pentru depunerea ofertelor.
31.3. Pentru a fi considerate parte a ofertei modificările trebuie prezentate în conformitate cu prevederile IPO29-30, cu amendamentul că pe plicul exterior se va marca, în mod obligatoriu, inscripţia “MODIFICĂRI”.
31.4. Ofertantul nu are dreptul de a retrage sau de a modifica oferta după expirarea datei-limită stabilite pentru depunerea ofertelor în conformitate cu FDA5.3., sub sancţiunea excluderii acestuia de la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică şi a pierderii garanţiei pentru ofertă.
32. Oferte întîrziate
32.1. Oferta care este depusă/transmisă la o altă adresă decît cea stabilită în anunţul de participare şi în FDA5.2. ori care este primită de către autoritatea contractantă după expirarea datei-limită pentru depunere se returnează nedeschisă.
33. Oferta comună
33.1. Mai multe persoane juridice au dreptul de a se asocia şi de a depune o ofertă comună, fiind obligate să prezinte asocierea în formă scrisă.
33.2. Fiecare dintre aceştia îşi asumă obligaţia pentru oferta comună şi răspunde pentru orice consecinţe ale viitorului contract de achiziţie publică. Informaţia privind asocierea se prezintă completînd formularul F3.16 din secţiunea 3.
33.3. Autoritatea contractantă poate solicita ca asocierea să îmbrace o formă de organizare juridică înainte de semnarea contractului de achiziţie conform FDA7.4. Asociaţii vor desemna din rîndul lor pe cel care, în cazul atribuirii contractului de achiziţie publică, îi reprezintă în raporturile cu autoritatea contractantă, în calitate de lider de asociaţie.
34. Interdicţia de a depune mai multe oferte
34.1. Ofertantul nu are dreptul de a depune decît o singură oferta de bază. Ofertanţii asociaţi nu au dreptul de a depune alte oferte, în mod individual, pe lîngă oferta comună.
34.2. Persoanele juridice nominalizate ca subcontractanţi în cadrul uneia sau mai multor oferte nu au dreptul de a depune oferta în nume propriu sau în asociere.
34.3. Orice ofertă pentru care se constată nerespectarea prevederilor IPO34.1. sau IPO34.2. va fi respinsă.
35. Deschiderea ofertelor
35.1. Deschiderea ofertelor se va face de către grupul de lucru al autorităţii contractante la data şi în locul indicate în invitaţia de participare şi FDA5.3 sau la timpul specificat ca dată-limită a termenului prelungit, indiferent de numărul de ofertanţi, în conformitate cu procedurile stabilite în documentaţia de atribuire. Orice ofertant are dreptul de a fi prezent, prin reprezentanţii săi, la deschiderea ofertelor.
35.2. Nici o ofertă nu poate fi respinsă la deschidere, cu excepţia ofertelor care se returnează nedeschise, conform prevederilor IPO32.
35.3. Grupul de lucru va întocmi un proces-verbal de deschidere a ofertelor care urmează să fie semnat atît de către membrii grupului, cît şi de către reprezentanţii ofertanţilor care sînt prezenţi la deschiderea ofertelor, în cazul în care aceştia vor solicita aceasta.
35.4. Fiecare membru al grupului de lucru şi fiecare ofertant care a semnat procesul-verbal de deschidere a ofertelor au dreptul de a primi o copie de pe acesta.
E. EVALUAREA ŞI COMPARAREA OFERTELOR
36. Confidenţialitate
36.1. Autoritatea contractantă are obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra conţinutului ofertei, precum şi asupra oricărei informaţii privind ofertantul, a cărei dezvăluire ar putea afecta dreptul acestuia de a-şi proteja proprietatea intelectuală sau secretele comerciale.
36.2. Membrii grupului de lucru nu au dreptul de a dezvălui ofertanţilor sau altor persoane neimplicate oficial în procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică informaţii legate de propria activitate pînă cînd nu a fost comunicat rezultatul aplicării procedurii respective.
37. Examinarea documentelor care însoţesc oferta
37.1. Fiecare ofertant trebuie să îndeplinească condiţiile referitoare la eligibilitate şi înregistrare, precum şi cerinţele minime de calificare indicate în FDA3.
37.2. Orice ofertant care îndeplineşte în totalitate cerinţele minime corespunzătoare criteriilor de calificare este considerat ofertant calificat şi este admis la etapa de evaluare a ofertelor conform criteriului de evaluare a ofertelor aplicat pentru adjudecarea contractului indicat în FDA7.1.
38. Examinarea ofertelor
38.1. Ofertele vor fi examinate de către grupul de lucru creat de autoritatea contractantă.
38.2. Grupul de lucru are obligaţia de a stabili care sînt clarificările necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada acordată pentru transmiterea clarificărilor.
38.3. În cazul unei oferte care are un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu preţul estimat al achiziţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua controlul calculării elementelor preţului şi respectarea de către ofertant a cerinţelor tehnice indicate în caietul de sarcini şi de a solicita în scris şi înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii şi precizări pe care le consideră relevante cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv.
38.4. Grupul de lucru va respinge o ofertă în oricare dintre următoarele cazuri:
a) oferta nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta documentaţie standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertelor;
b) ofertantul nu transmite în perioada precizată de către grupul de lucru clarificările solicitate;
c) ofertantul modifică, prin clarificările pe care le prezintă, conţinutul ofertei tehnice şi/sau al ofertei financiare, cu excepţia situaţiei în care modificarea este determinată de corectarea erorilor aritmetice;
d) explicaţiile solicitate conform IPO38.3. nu sînt concludente şi/sau nu sînt susţinute de documentele justificative cerute de grupul de lucru.
38.5. Dacă oferta, inclusiv formularele care o însoţesc, nu corespunde cerinţelor prestabilite în invitaţia de participare sau aceasta nu este completată, semnată şi ştampilată în modul corespunzător, ea va fi respinsă de către autoritatea contractantă, şi nu poate fi rectificată cu scopul de a corespunde cerinţelor, prin corectarea sau extragerea devierilor sau rezervelor necorespunzătoare, excepţie constituind doar corectarea greşelilor aritmetice.
39. Corectarea erorilor
39.1. Singura modificare a conţinutului ofertei financiare care este permisă în ofertă, fără a atrage implicaţiile de la lit. c) IPO 38.4., este corectarea eventualelor erori aritmetice.
39.2. Erorile aritmetice se corectează după cum urmează: dacă există o discrepanţă între preţul pentru o unitate de măsură şi preţul total (care este obţinut prin multiplicarea preţului cu cantitatea totală), se va lua în considerare preţul pe unitate, iar preţul total va fi corectat în mod corespunzător;
39.3. Grupul de lucru are dreptul de a corecta erorile aritmetice numai cu acceptul ofertantului. Dacă ofertantul nu acceptă corectarea acestor erori, oferta sa va fi considerată necorespunzătoare şi, în consecinţă, va fi respinsă de către grupul de lucru.
40. Evaluarea ofertelor
40.1. Evaluarea ofertelor şi, în urma acestei evaluări, stabilirea ofertei cîştigătoare se realizează de către grupul de lucru, avîndu-se în vedere încadrarea în perioada de valabilitate a ofertelor, precum şi criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.
40.2. În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică se face în baza criteriului “cel mai mic preţ”, evaluarea ofertelor se realizează prin compararea preţurilor fiecărei oferte şi prin întocmirea, în ordinea descrescîndă a preţurilor respective, şi a clasamentului în baza căruia, se stabileşte oferta cîştigătoare.
40.3. În cazul în care atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări se face în baza criteriului “oferta cea mai avantajoasă economic”, evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea pentru fiecare ofertă a unui punctaj. Factorii de evaluarea în cazul aplicării criteriului de evaluare “oferta cea mai avantajoasă economic” şi ponderea fiecărui factor sînt indicaţi în FDA6.3.
40.4. Autoritatea contractantă trebuie să întocmească, în ordinea descrescîndă a punctajului acordat, clasamentul în baza căruia se stabileşte oferta cîştigătoare. Punctajul se înscrie într-un tabel al punctelor de calitate.
40.5. Preţurile care se compară, în scopul întocmirii clasamentului, sînt preţurile totale ofertate pentru executarea lucrării, exclusiv TVA.
40.6. În cazul în care preţurile ofertate sînt egale, autoritatea contractantă va atribui contractul de achiziţie publică de lucrări ofertantului care a oferit preţul cel mai scăzut şi are criteriile minime de calificare mai superioare.
F. ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE ACHIZIŢIE PUBLICĂ
41. Criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de lucrări
41.1. Criteriul în baza căruia se atribuie contractul de achiziţie publică de lucrări nu poate fi schimbat pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului respectiv.
41.2. Criteriul menţionat în IPO 41.1. este specificat în FDA7.1.
42. Comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii
42.1. Autoritatea contractantă va comunica tuturor ofertanţilor rezultatul aplicării procedurii în cel mult 3 zile de la data la care grupul de lucru a stabilit oferta cîştigătoare.
42.2. În cazul ofertanţilor a căror ofertă nu a fost declarată cîştigătoare comunicarea va preciza:
a) fiecărui ofertant respins – motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale;
b) pentru fiecare ofertă respinsă – motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini.
42.3. Autoritatea contractantă are dreptul de a nu furniza anumite informaţii referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică care ar putea fi cuprinse în ansamblul informaţiilor pe care autoritatea contractantă trebuie să le furnizeze în acord cu prevederile IPO 42.2., şi anume, în situaţia în care această furnizare:
a) ar conduce la neaplicarea unei prevederi legale şi, implicit, ar fi contrară interesului public; sau
b) ar prejudicia interesele comerciale ale ofertanţilor, inclusiv cele ale ofertantului a cărui ofertă a fost declarată cîştigătoare; sau
c) ar prejudicia concurenţa loială între ofertanţi.
42.4. În cazul ofertantului cîştigător comunicarea va preciza faptul că oferta sa a fost declarată cîştigătoare şi că acesta este invitat în vederea încheierii contractului.
43. Anularea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
43.1. Autoritatea contractantă va anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică numai dacă ia această decizie înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii respective şi numai în următoarele circumstanţe:
a) nu există cel puţin trei ofertanţi, care au întrunit condiţiile de calificare stabilite prevăzute la IPO12-18;
b) valoarea tuturor ofertelor este mai mare sau mai mică cu cel puţin 15% decît valoarea estimată a lucrărilor, calculată conform prevederilor legii privind achiziţiile publice nr.131 din 03.07.2015;
c) au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, respectiv oferte care:
- sînt depuse după data-limită de prezentare a ofertelor;
- nu au fost elaborate şi prezentate în conformitate cu cerinţele stabilite;
- conţin, în propunerea financiară, preţuri care par, în mod evident, a nu fi rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate temeinic;
- conţin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sînt, în mod evident, dezavantajoase pentru autoritatea contractantă;
- au o valoare ce depăşesc pragul prevăzut de lege pentru procedura de achiziţie publică desfăşurată;
d) s-a constatat comiterea unui act de corupere, confirmat prin hotărîrea definitivă a instanţei judecătoreşti;
e) ofertele depuse, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare;
f) existenţa unor abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau face imposibilă încheierea contractului. Prin abateri grave de la prevederile legislative se înţelege faptul că:
- nu au fost respectate principiile sau regulile privind transparenţa şi comunicarea, reglementate de prezenta lege; sau
- pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor de reglementare a relaţiilor privind achiziţiile publice;
g) ofertanţii clasaţi pe locul unu şi doi refuză încheierea contractului
43.2. Decizia de anulare nu creează vre-o obligaţie a autorităţii contractante faţă de ofertanţi, cu excepţia returnării garanţiei pentru ofertă.
43.3. În cazul în care anulează aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor la procedura de achiziţie publică, în cel mult 3 zile de la data anulării procedurii, atît încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea de oferte, cît şi motivul anulării.
44. Încheierea contractului de achiziţie publică de lucrări
44.1. Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contratul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind cîştigătoare de către grupul de lucru. Preţul global prevăzut în oferta care a fost stabilită ca fiind cîştigătoare este ferm, ofertantul neavînd posibilitatea de a modifica oferta care se va constitui ca parte integrantă a contractului de achiziţie publică.
44.2. Preţul ofertei este preţul contractual care va fi plătit integral operatorului economic în cazul respectării pe deplin a condiţiilor contractuale.
44.3. Autoritatea contractantă va accepta actualizarea preţului contractului, conform Regulamentului privind ajustarea periodică a valorii contractelor de achiziţii publice cu executare continuă, încheiate pe un termen mai mare de un an.
44.4. Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică în perioada de valabilitate a ofertelor.
44.5. În cazul în care autoritatea contractantă nu ajunge să încheie contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind cîştigătoare, aceasta are dreptul:
a) de a invita ofertantul clasat pe locul doi al clasamentului, în vederea încheierii contractului; sau
b) de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări.
44.6. Ofertantul invitat de către autoritatea contractantă să încheie contractul de achiziţie publică are obligaţia de a constitui garanţia de bună executare. Cuantumul garanţiei de bună executare este prevăzut în FDA7.2. şi se stabileşte procentual din valoarea contractului de lucrări adjudecat.
44.7. Forma de constituire a garanţiei de bună executare este prevăzută în FDA7.3.
44.8. Refuzul ofertantului cîştigător de a depune Garanţia de bună executare sau de a semna contractul va constitui motiv suficient pentru anularea adjudecării şi reţinerea Garanţiei pentru ofertă. În acest caz, autoritatea contractantă poate adjudeca contractul următorului ofertant cu oferta cea mai bine clasată, a cărui ofertă este conformă cerinţelor şi care este apreciat de către autoritatea contractantă a fi calificat în executarea Contractului. În acest caz, autoritatea contractantă va cere tuturor ofertanţilor rămaşi extinderea termenului de valabilitate a Garanţiei pentru ofertă. Totodată, autoritatea contractantă este în drept să respingă toate celelalte oferte.
44.9. Ofertantul cîştigător va semna contractul în modul corespunzător şi îl va restitui autorităţii contractante în termenul specificat în FDA7.5.
44.10. Încheierea contractului poate fi suspendată în cazurile prevăzute la punctul IPO43.
44.11. În termen de pînă la 3 zile după recepţionarea contractului semnat şi a Garanţiei de bună executare (F5.2), autoritatea contractantă va elibera şi va transmite Garanţia pentru ofertă ofertantului cîştigător.
44.12. Odată cu prezentarea de către ofertantul cîştigător a Formularului de contract (F5.1) semnat şi a Garanţiei de bună executare (F5.2), autoritatea contractantă va anunţa în timp de trei zile fiecare ofertant necîştigător privind motivele neacceptării ofertei acestora şi le va elibera Garanţia de ofertă, în conformitate cu punctul IPO26.6.
45. Dreptul de contestare
45.1. Orice operator economic care consideră că, în cadrul procedurilor de achiziţie, autoritatea contractantă, prin decizia emisă sau prin procedura de achiziţie aplicată cu încălcarea legii, a lezat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt el a suportat sau poate suporta prejudicii, are dreptul să conteste decizia sau procedura aplicată de autoritatea contractantă, în modul stabilit de Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice.
SECŢIUNEA 2
FIŞA DE DATE A ACHIZIŢIEI (FDA)
Următoarele date specifice referitoare la lucrările solicitate vor completa, suplimenta sau ajusta prevederile instrucţiunilor pentru ofertanţi (IPO). în cazul unei discrepanţe sau al unui conflict, prevederile de mai jos vor prevala asupra prevederilor din IPO. Instrucţiunile pentru completarea Fişei de Date a Achiziţiei sînt oferite cu litere cursive.
|
1. Dispoziţii generale |
||
| Nr. | Rubrica | Datele Autorităţii Contractante/ Organizatorului procedurii |
| 1.1. | Autoritatea contractantă/Organizatorul procedurii, IDNO: | [se indică denumirea completă a autorităţii contractante şi IDNO] |
| 1.2. | Obiectul achiziţiei: | [descrierea succintă a obiectului de achiziţie] |
| 1.3. | Numărul şi tipul procedurii de achiziţie: | Nr.:
Tipul procedurii de achiziţie: |
| 1.4. | Tipul obiectului de achiziţie: | [bunuri / servicii / lucrări] |
| 1.5. | Codul CPV: | [se indică codul CPV cel mai detaliat posibil potrivit obiectului de achiziţie] |
| 1.6. | Numărul şi Data Buletinului Achiziţiilor Publice: | Nr. din |
| 1.7. | Sursa alocaţiilor bugetare/banilor publici şi perioada bugetară: | [se indică sursa exactă a surselor finaciare] [se indică perioada bugetară] |
| 1.8. | Administratorul alocaţiilor bugetare: | [se indică denumirea completă a instituţiei] |
| 1.9. | Plăţi/mijloace financiare din partea partenerului de dezvoltare: | [se aplică sau nu se aplică] |
| 1.10. | Denumirea cumpărătorului: | [se indică denumirea completă a instituţiei] |
| 1.11. | Destinatarul bunurilor/serviciilor/ lucrărilor: | [se indică denumirea completă a instituţiei] |
| 1.12. | Limba de comunicare: | [limba de stat] |
| 1.13. | Pentru clarificarea documentelor de atribuire, adresa autorităţii contractante este: | Adresa: |
| Tel: | ||
| Fax: | ||
| E-mail: | ||
| Persoana de contact: | ||
| 1.14. | Contract de achiziţie rezervat atelierelor protejate | [se aplică sau nu se aplică] |
| 1.15. | Tipul contractului: | [indicaţi una din formele de mai jos]
a) Vînzare-cumpărare b) Vînzare-cumpărare in rate c) Leasing d) Locaţiune e) De antrepriză f) De prestare servicii g) Altele [indicaţi] ________________________ |
| 1.16. | Condiţii speciale de care depinde îndeplinirea contractului (neobligatoriu): | [indicaţi sau nu se aplică] |
|
2. Listă lucrărilor solicitate şi specificaţii tehnice: |
|||||
| Nr. d/o | Cod CPV | Denumire lucrări solicitate | Unitatea de măsură | Cantitatea | Specificarea tehnică deplină solicitată, Standarde de referinţă |
| [lucrările necesare] | |||||
|
3. Criterii şi cerinţe de calificare Ofertantul va include în ofertă următoarele documente/cerinţe: |
|||
| Nr. | Denumirea documentului/cerinţelor | Mod de demonstrare a îndeplinirii cerinţei: | Obl. Da /Nu |
| 3.1. | Neîncadrarea în situaţiile ce determină excluderea de la procedura de atribuire, ce vin în aplicarea art.18 din Legea nr.131 din 03.07.2015 | Declaraţie pe proprie răspundere conform Formularului F3.6 | Da |
| 3.2. | Neimplicarea în practici frauduloase şi de corupere | Declaraţie pe proprie răspundere conform Formularul F3.7 | Da |
| 3.3. | îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în RM sau în ţara în care este stabilit | Certificat de efectuare sistematică a plăţii impozitelor, contribuţiilor eliberat de Inspectoratul Fiscal - copie, confirmată prin aplicarea semnăturii şi ştampilei ofertantului | Da |
| 3.4. | Dovada înregistrării persoanei juridice, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care ofertantul este stabilit | Certificat/decizie de înregistrare a întreprinderii/extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice - copie, confirmată prin aplicarea semnăturii şi ştampilei ofertantului
Operatorul economic nerezident va prezenta documente din ţara de origine care dovedesc forma de înregistrare/ atestare ori apartenenţa din punct de vedere profesional |
Da |
| 3.5. | Licenţa de activitate | copie – confirmată prin semnătura şi ştampila ofertantului | Da |
| 3.6. | Informaţii generale despre ofertant | Formularul informativ despre ofertant conform Formularul F3.8 | Da |
| 3.7 | Informaţiilor cu privire la obligaţiile contractuale faţă de alţi beneficiari | Formularul F 3.9 | Da |
| 3.8 | Raportul financiar | copie – confirmată prin semnătura şi ştampila ofertantului | Da |
| 3.9. | Disponibilitate de bani lichizi sau capital circulant, de resurse creditare sau alte mijloace financiare conform IPO14 | [indicaţi suma sau indicaţi “Nu se cere” dacă nu este cazul. Cifra respectivă nu va depăşi suma necesară pentru finanţarea contractului pînă la momentul recepţionării primei plăţi de către ofertant conform contractului] | |
| 3.10. | Cifra medie anuală de afaceri în ultimii 3 ani conform IPO14 | [indicaţi suma, cifra respectivă va fi stabilit în proporţie de 0,3-0,6 din valoarea estimată fără TVA a contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit, cu respectarea principiului asigurării concurenţei şi combaterii concurenţei neloiale] | Da |
| 3.11. | Lichiditate generală conform IPO14 | [indicaţi valoarea care va fi minim 100 procente] | Da |
| 3.12. | Demonstrarea experienţei operatorului economic în domeniul de activitate aferent obiectului contractului ce urmează a fi atribuit.
Ofertantul (operator economic sau membrii asocierii împreună) trebuie să demonstreze că a finalizat în ultimii 5 ani (calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor): - un contract ce au avut ca obiect execuţia unor lucrări similare cu cele ce fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, cel puţin egal cu 75 % din valoarea viitorului contract sau - valoarea cumulată a tuturor contractelor executate în ultimul an de activitate să fie egală sau mai mare decît valoarea viitorului contract. |
Declaraţie privind experienţa similară conform Formularul F3.10
sau Declaraţie privind lista principalelor lucrări executate în ultimul an de activitate conform Formularul F3.11 Operatorul economic trebuie să nominalizeze contractul/ contractele în baza cărora se întrunesc cerinţele stabilite, pentru fiecare dintre acestea prezentându-se informaţii detaliate, conform următoarelor documente suport: - copii ale respectivului/ respectivelor contract/ contracte, astfel încât autoritatea contractantă să poată identifica natura lucrărilor executate, valoarea acestora şi preţul; - procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor care atestă executarea lucrărilor |
Da |
| 3.13. | Demonstrarea accesului la utilajele, instalaţiile şi/sau echipamentele tehnice indicate de autoritatea contractantă, pe care aceasta le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului ce urmează a fi atribuit | Declaraţie privind dotările specifice, utilajul şi echipamentul necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului conform Formularul F3.12
şi Documente care atestă faptul că operatorul economic se află în posesia utilajelor, instalaţiilor şi/sau echipamentelor indicate de autoritatea contractantă, acestea fiind fie în dotare proprie, fie închiriate, necesare îndeplinirii contractului |
Da |
| 3.14. | Demonstrarea accesului la personalul necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a obiectului contractului ce urmează a fi atribuit (personalul de specialitate care va avea un rol esenţial în îndeplinirea acestuia) | Declaraţie privind personalul de specialitate propus pentru implementarea contractului conform Formularul F 3.13 | Da |
| 3.15. | Certificatul de atestare tehnico-profesională a dirigintelui de şantier | copie – confirmată prin semnătura şi ştampila ofertantului | Da |
| 3.16. | Demonstrarea accesului la personal/ un organism tehnic de specialitate, care să garanteze asigurarea unui controlul al calităţii | Documente prin care se demonstrează că operatorul economic are acces la laboratoare de încercări şi teste a materialelor ce vor fi utilizate, în conformitate cu natura şi specificul lucrărilor ce fac obiectul viitorului contract | Da |
| 3.17. | Informaţii privind subcontractanţii | Formularul F3.14, acordul de subcontractare, precum şi după caz, Formularul informativ F3.8 | |
| 3.18. | Informaţii privind asocierea | Formularului F3.15, precum şi acordul de asociere în care vor preciza detaliat sarcinile ce revin fiecărui asociat | |
| 3.19. | Avizul Inspecţiei de Stat în Construcţii | copie – confirmată prin semnătura şi ştampila ofertantului | Da |
| 3.20. | Manualul Calităţii | copie – confirmată prin semnătura şi ştampila ofertantului | Da |
| 3.21. | Certificate de calitate a principalelor materiale utilizate _______
[indicaţi expres materialele] |
copie – confirmată prin semnătura şi ştampila ofertantului | |
| 3.22. | Perioada de garanţie a lucrărilor | Min. __________ani
Max. __________ani |
Da |
| 3.23. | Recomandări la contractele prezentate pentru demonstrarea lucrărilor similare executate în ultimii 5 ani | copie – confirmată prin semnătura şi ştampila ofertantului | |
|
4. Pregătirea ofertelor |
||||
| 4.1. | Oferte alternative: | [vor fi acceptate] /[nu vor fi acceptate] | ||
| 4.2. | Garanţia pentru ofertă: | [forma garanţiei a/b/c]
a) Oferta va fi însoţită de o Garanţie pentru ofertă (emisă de o bancă comercială) conform formularului F3.2 din secţiunea a 3-a – Formulare pentru depunerea ofertei sau b) Garanţia pentru ofertă prin transfer la contul autorităţii contractante, conform următoarelor date bancare: Beneficiarul plăţii: Denumirea Băncii: Codul fiscal: Contul de decontare: Contul trezorerial: Contul bancar: Trezoreria teritorială: cu nota “Pentru setul documentelor de licitaţie” sau “Pentru garanţia pentru ofertă la licitaţia publică nr.____ din _______” sau c) Alte forme ale garanţiei bancare acceptate de autoritatea contractantă. |
||
| 4.3. | Garanţia pentru ofertă va fi în valoare de: | ________% din valoarea ofertei fără TVA. | ||
| 4.4. | Ediţia aplicabilă a Incoterms şi termenii comerciali acceptaţi vor fi: | _______ [ediţia aplicabilă] | ||
| 4.5. | Termenul de executare (durata contractului): | [indicaţi numărul de luni] | ||
| 4.6. | Locul executării lucrărilor: | [indicaţi] | ||
| 4.7. | Metoda şi condiţiile de plată vor fi: | Achitarea va fi efectuată utilizînd sistemul de e-facturare.
[se indică condiţiile de plată către operatorul economic, plăţile prealabile, după caz, inclusiv termenul de achitare] |
||
| 4.8. | Perioada valabilităţii ofertei va fi de: | [de indicat] | ||
| 4.9. | Ofertele în valută străină: | [se accepta sau nu se acceptă] | ||
|
5. Depunerea şi deschiderea ofertelor |
||||
| 5.1. | Plicurile vor conţine următoarea informaţie suplimentară: | Licitaţia Publică nr.______
Pentru achiziţionarea de: Autoritatea contractantă: Adresa autorităţii contractante: A nu se deschide înainte de: |
||
| 5.2. | Pentru depunerea ofertelor, adresa autorităţii contractante/organizatorului procedurii este: | Adresa: | ||
| Tel: | ||||
| Fax: | ||||
| E-mail: | ||||
| Data-limită pentru depunerea ofertelor este: | ||||
| Data, Ora: | ||||
| 5.3. | Deschiderea ofertelor va avea loc la următoare adresă: | Adresa: | ||
| Tel: | ||||
| Data, Ora: | ||||
| 5.4. | Persoanele autorizate să asiste la deschiderea ofertelor: | Orice persoană este autorizată să asiste la deschiderea ofertelor. | ||
|
6. Evaluarea şi compararea ofertelor |
||||
| 6.1. | Preţurile ofertelor depuse în diferite valute vor fi convertite în: | [lei MD] | ||
| Sursa ratei de schimb în scopul convertirii: | [sursa ratei de schimb] | |||
| Data pentru rata de schimb aplicabilă va fi: | [data ratei de schimb] | |||
| 6.2. | Modalitatea de efectuare a evaluării: | [indicaţi: pe poziţii sau, în cazuri argumentate într-o notă de justificare, pe loturi sau pe lista întreagă, dacă o astfel de modalitate de evaluare este necesară pentru buna executare a viitorului contract]. | ||
| 6.3. | Factorii de evaluarea vor fi următorii: | [în cazul aplicării criteriului de evaluare Oferta cea mai avantajoasă economic, se indică factorii de evaluarea cu ponderea pentru fiecare factor (suma ponderilor pentru toţi factorii de evaluare nu trebuie să depăşească 100%) şi formula de calculare a punctajului pentru fiecare factor, în caz contrar indicaţi “nu se aplică”]
Tabelul punctelor de calitate (exemplu) |
||
| Nr. d/o |
Factorii de evaluare | Punctajul acordat | ||
| 1. | Preţul ofertei | nu mai puţin de 80 | ||
| 2. | … | … | ||
| Total: | 100 | |||
|
1. Punctajul pentru factorul de evaluare “preţul ofertei” se acordă astfel: a) pentru cel mai scăzut dintre preţurile ofertelor se acordă punctajul maxim alocat factorului de evaluare respectiv; b) pentru alt preţ decît cel prevăzut la lit.a) se acordă punctajul astfel: P(n) = (preţ minim/preţ (n) x punctajului maxim alocat). Preţurile care se compară în vederea acordării punctajului sînt preţurile totale ofertate pentru execuţia lucrărilor exclusiv TVA. |
||||
|
7. Adjudecarea contractului |
||||
| 7.1. | Criteriul de evaluare aplicat pentru adjudecarea contractului va fi: | Se va aplica criteriul de evaluare:
[Cel mai mic preţ sau Oferta cea mai avantajoasă economic] [pe poziţii sau pe loturi] |
||
| 7.2. | Suma Garanţiei de bună executare (se stabileşte procentual din preţul contractului adjudecat): | _____% | ||
| 7.3. | Garanţia de bună executare a contractului: | [forma garanţiei de bună executare a/b/c]
a) Garanţia de buna executare (emisă de o bancă comercială) conform formularului F5.2 din secţiunea a 5-a – Formularul de contract sau b) Garanţia de buna executare prin transfer la contul autorităţii contractante, conform următoarelor date bancare: Beneficiarul plăţii: Denumirea Băncii: Codul fiscal: Contul de decontare: Contul trezorerial: Contul bancar: Trezoreria teritorială: cu nota “Garanţia de bună executare” sau “Pentru garanţia de bună executare la licitaţia publică nr.______ din ___________” sau c) Alte forme ale garanţiei de bună executare acceptate de autoritatea contractantă. |
||
| 7.4 | Forma juridică de organizare pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul: | [indicaţi una din formele de mai jos] _____________
a) Nu se cere. b) Societate pe acţiuni c) Societate cu răspundere limitată d) Altele _________ |
||
| 7.5. | Numărul maxim de zile pentru semnarea şi prezentarea contractului către autoritatea contractantă: | [Indicaţi numărul de zile] | ||
Conţinutul prezentei Fişe de date a achiziţiei este identic cu datele procedurii din cadrul Sistemului Informaţional Automatizat “REGISTRUL DE STAT AL ACHIZIŢIILOR PUBLICE”. Grupul de lucru pentru achiziţii confirmă corectitudinea conţinutului Fişei de date a achiziţiei, fapt pentru care poartă răspundere conform prevederilor legale în vigoare.
Conducătorul grupului de lucru: ________________________________
SECŢIUNEA III
MODELE DE FORMULARE
1. Prezenta secţiune conţine formularele destinate, pe de o parte, să faciliteze elaborarea şi prezentarea ofertei şi a documentelor care o însoţesc şi, pe de altă parte, să permită grupului de lucru examinarea şi evaluarea rapidă şi corectă a tuturor ofertelor depuse.
2. Fiecare ofertant care participă, în mod individual sau ca asociat, la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări are obligaţia să prezinte formularele prevăzute în prezenta secţiune, completate în mod corespunzător şi semnate de persoanele autorizate.
| Formular | Denumirea |
| F3.1 | Scrisoare de înaintare |
| F3.2 | împuternicirea |
| F3.3 | Formularul ofertei |
| F3.4 | Garanţia pentru ofertă |
| F3.5 | Graficul de execuţie |
| F3.6 | Declaraţie de neîncadrare în situaţiile ce determină excluderea de la procedura de atribuire, ce vin în aplicarea art.18 din Legea nr.131 din 03.07.2015 |
| F3.7 | Declaraţia privind conduita etică şi neimplicarea în practici frauduloase şi de corupere |
| F3.8 | Formularul informativ despre ofertant |
| F3.9 | Declaraţie privind obligaţiile contractuale faţă de alţi beneficiari |
| F3.10 | Declaraţie privind experienţa similară |
| F3.11 | Declaraţie privind lista principalelor lucrări executate în ultimul an de activitate |
| F3.12 | Declaraţie privind dotările specifice, utilajul şi echipamentul necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului |
| F3.13 | Declaraţie privind personalul de specialitate şi/sau a experţilor propus/propuşi pentru implementarea contractului |
| F3.14 | Lista subcontractanţilor şi partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de către aceştia |
| F3.15 | Informaţie privind asocierea |
| F3.16 | Avizul Inspecţiei de Stat în Construcţii |
|
FORMULARUL F3.1 OFERTANT ______________________ (denumirea, numele, prenumele) SCRISOARE DE ÎNAINTARE Către__________________________________________________________________ (denumirea autorităţii contractante şi adresa completă) Ca urmare a anunţului de participare, apărut în Buletinul Achiziţiilor Publice nr._______ din ___________(ziua, luna, anul) privind organizarea procedurii pentru atribuirea contractului ____________________________________________________________________________ (denumirea contractului de achiziţie publică) subsemnaţii_________________________________________________________________ (denumirea, numele ofertantului) Vă transmitem alăturat următoarele: 1. Documentul___________________________________________________________ (tipul, seria/numărul, emitentul) privind garanţia pentru ofertă, în cuantumul şi în forma stabilite de dumneavoastră prin documentaţia standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei. 2. Coletul sigilat şi marcat în mod vizibil, conţinînd: a) oferta; b) documentele care însoţesc oferta. Avem speranţa că oferta noastră este corespunzătoare şi va satisface cerinţele. Data completării:_________________________ Semnat: _______________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: __________________ Denumirea firmei şi sigiliu: ________________ |
|
FORMULARUL F3.2 ÎMPUTERNICIRE [Oferta trebuie să fie însoţită de o împuternicire scrisă, prin care persoana care a semnat documentele depuse este autorizată să angajeze operatorul economic în procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică. împuternicirea trebuie să fie într-un format juridic, în conformitate cu formatul ţării în care ofertantul este înregistrat şi trebuie să poarte atât semnătura celui care împuterniceşte cât şi semnătura celui împuternicit. O traducere autorizată în limba moldovenească va însoţi orice împuternicire într-o alta limbă. In cazul unei asocieri, persoana care a semnat documentele din cadrul ofertei trebuie confirmată prin înaintarea împuternicirilor semnate de toţi reprezentanţii cu drept de semnătură ai partenerilor] împuternicirea (împuternicirile) se ataşează acestui formular. Numele în clar: ___________________________________________________ Semnătura: ______________________________________________________ în calitate de: ____________________________________________________ Legal autorizat să semnez documentele din cadrul ofertei pentru şi în numele __________________________ (denumire/nume operator economic) Data completării:______________________ |
|
FORMULARUL F3.3 OFERTĂ Către__________________________________________________________________ (denumirea autorităţii contractante şi adresa completă) Stimaţi domni, 1. Examinînd documentaţia standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei, subsemnaţii,_____________________________________________reprezentanţi ai ofertantului ___________________________________________________________________________ (denumirea, numele ofertantului) ne oferim ca, în conformitate cu prevederile şi cerinţele cuprinse în documentaţia mai sus menţionată, să executăm _______________________________________________________ (denumirea lucrării) pentru suma fără TVA de_____________________________________________________ lei, (suma în litere şi în cifre) la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată în cuantum de ________________________ lei. (suma în litere şi în cifre) 2. Ne angajăm ca, în cazul în care oferta noastră este stabilită cîştigătoare, să începem lucrările cît mai curînd posibil după primirea dispoziţiei de începere şi să terminăm lucrările în conformitate cu graficul de executare anexate în _____________________ luni calendaristice. (perioada în litere şi în cifre) 3. Ne angajăm să menţinem această ofertă valabilă pentru o durată de ______________ (durata în litere şi în cifre) zile, respectiv pînă la data de_____________________ , şi ea va rămîne obligatorie pentru noi (ziua/luna/anul) şi poate fi acceptată oricînd înainte de expirarea perioadei de valabilitate. 4. Pînă la încheierea, semnarea contractului de achiziţie publică această ofertă, împreună cu comunicarea transmisă de dumneavoastră, prin care oferta noastră este stabilită cîştigătoare, vor constitui un contract angajat între noi. 5. Alături de oferta de bază: [ ] depunem oferta alternativă, ale cărei detalii sînt prezentate într-un formular de ofertă separat, marcat în mod clar “alternativă”; [ ] nu depunem ofertă alternativă. (se bifează opţiunea corespunzătoare) 6. Am înţeles şi consimţim ca, în cazul în care oferta noastră este stabilită ca fiind cîştigătoare, să constituim garanţia de bună executare în conformitate cu prevederile din documentaţia standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei. 7. înţelegem că nu sînteţi obligaţi să acceptaţi oferta cu cel mai scăzut preţ sau orice altă ofertă pe care o puteţi primi. Data_____/______/_________ ____________________________, în calitate de ____________________________, legal autorizat să semnez oferta pentru şi în numele ________________________________________________________________________ (denumirea/numele ofertantului) ANEXĂ LA OFERTĂ 1. Valoarea maximă a lucrărilor executate de subantreprenor _________ (% din preţul total ofertat). 2. Garanţia de bună executare va fi constituită sub formă ________________________ în cuantum de ____ % (din preţul total ofertat) şi constituie _______________________mii lei. 3. Perioada de garanţie pentru lucrările executate ___________________________ luni calendaristice. 4. Perioada de mobilizare (durata de la data primirii dispoziţiei de începere a lucrărilor pînă la data începerii executării) ______________________________ zile calendaristice. 5. Termenul pentru emiterea dispoziţiei de începere a lucrărilor (de la data semnării contractului) _________________________________ zile calendaristice Ofertant, _________________ (semnătura autorizată) |
|
FORMULARUL F3.4 BANCA _____________ (denumirea) SCRISOARE DE GARANŢIE BANCARĂ pentru participare cu ofertă la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică Către___________________________________________________________ cu privire (denumirea autorităţii contractante şi adresa completă) la procedura de atribuire a contractului ____________________________________________, (denumirea contractului de achiziţie publică) subsemnaţii________________________________________________________, avînd sediul (denumirea băncii) înregistrat la__________________________________________________________________, (adresa băncii) ne obligăm faţă de ______________________________________________________ să plătim (denumirea autorităţii contractante) suma de___________________________________________, la prima sa cerere scrisă şi fără (suma în litere şi în cifre) ca acesta să aibă obligaţia de a-şi motiva cererea respectivă, cu condiţia ca în cererea sa autoritatea contractantă să specifice că suma cerută de ea şi datorată ei este din cauza existenţei uneia sau mai multora dintre situaţiile următoare: 1. Ofertantul ____________________________________________________________ (denumirea ofertantului) îşi retrage sau modifică oferta în perioada de valabilitate a acesteia; 2. Oferta sa fiind stabilită cîştigătoare, ofertantul _______________________________ (denumirea ofertantului) nu a constituit garanţia de bună executare; 3. Oferta sa fiind stabilită cîştigătoare, ofertantul _______________________________ (denumirea ofertantului) a refuzat să semneze contractul de achiziţie publică de lucrări; Nu se execută vreo condiţie, specificată în documentele de licitaţie înainte de semnarea contractului de achiziţie publică de lucrări. Prezenta garanţie este valabilă pănă la data de ___________________________ Parafată de Banca____________________________în ziua____luna_____anul______ (semnătura autorizată) |
|
FORMULARUL F3.5 GRAFIC DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR _________________________________________________________________ (denumirea lucrărilor) |
||||||
| Nr. d/o |
Grupa de obiecte/denumirea obiectului | Anul | … | Anul (n) | ||
| Luna | ||||||
| 1 | 2 | 3 | … | N | ||
| 1. | Organizare de şantier | |||||
| 2. | Obiect 01
Categoria de lucrări: __________________ __________________ |
|||||
| 3. | Obiect 02
Categoria de lucrări: __________________ __________________ |
|||||
| … | Obiect …
Categoria de lucrări: __________________ __________________ |
|||||
|
Semnat: ______________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ___________________ Denumirea firmei şi sigiliu: _________________ |
||||||
|
FORMULARUL F3.6 DECLARAŢIE de neîncadrare în situaţiile ce determină excluderea de la procedura de atribuire, ce vin în aplicarea art.18 din Legea nr.131 din 03.07.2015 Subsemnatul, ________________ reprezentant împuternicit al _____________ (denumirea operatorului economic) în calitate de ofertant/ofertant asociat, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea excluderii din procedura de achiziţie publică şi sub sancţiunile aplicabile faptei de fals în acte publice, că nu mă aflu în situaţia prevăzută la art.18 din Legea nr.131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice, respectiv în ultimii 5 ani nu am fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti pentru participarea la activităţi ale unei organizaţii sau grupări criminale, pentru corupţie, fraudă şi/sau spălare de bani. Subsemnatul declar că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înţeleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării declaraţiilor, orice documente doveditoare de care dispun. Subsemnatul, _____________ reprezentant împuternicit al _______________ (denumirea operatorului economic), în calitate de ofertant/ofertant asociat, la procedura ____________________ (se menţionează procedura) pentru atribuirea contractului de achiziţie publică avînd ca obiect _________________ (denumirea lucrării), codul CPV ___________________, la data de ________________ (zi/luna/an), organizată de ______________ (denumirea autorităţii contractante), declar pe propria răspundere că: a) nu am intrat în proces de insolvabilitate ca urmare a hotărârii judecătoreşti; b) mi-am îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în RM sau în ţara în care sunt stabilit pana la data solicitată; c) nu am fost condamnat, în ultimii 3 ani, prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională; d) nu sunt inclus în Lista de interdicţie a operatorilor economici. Subsemnatul declar că informaţiile furnizate în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înţeleg ca autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării declaraţiilor, orice documente doveditoare de care dispun. Data completării:______________________ Semnat: _____________________________ Nume/prenume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
|
FORMULARUL F3.7 DECLARAŢIE privind conduita etică şi neimplicarea în practici frauduloase şi de corupere Data: ________________ Numărul procedurii: ________________ Către: __________________ Subsemnatul, ________________ reprezentant împuternicit al _____________ (denumirea operatorului economic) în calitate de ofertant/ofertant asociat, confirm prin prezenta că: 1. Nici unul dintre angajaţii, companionii, agenţii, acţionarii, consultanţii, partenerii noştri sau rudele sau asociaţi ai lor nu este în relaţii care ar fi putut considerate ca un conflict de interese. 2. în cazul în care vom afla despre faptul unui conflict potenţial, vom raporta imediat informaţia respectivă către autoritatea contractantă. 3. Nici unul dintre angajaţii, companionii, agenţii, acţionarii, consultanţii, partenerii noştri sau rudele sau asociaţii ai lor nu a fost angajat în practici de corupere, escrocherie, complotare, constrîngere sau alte practici anticoncurenţiale în procesul pregătirii ofertei din cadrul prezentei licitaţii, conform prevederilor din documentele de atribuire, punctul IPO10. 4. în legătură cu procedura respectivă de achiziţie şi cu orice contract care, eventual, ne va fi adjudecat ca rezultat al acesteia, nu au fost, nici nu vor fi efectuate nici un fel de plăţi către angajaţii, companionii, agenţii, acţionarii, consultanţii, partenerii noştri sau rudele lor, care sînt implicaţi în achiziţia publică, implementarea contractului şi aprobarea plăţilor contractuale în numele autorităţii contractante. Data completării:______________________ Semnat: _____________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
|
FORMULARUL F3.8 FORMULAR INFORMATIV DESPRE OFERTANT 1. Denumirea/numele ______________________________________________________________ 2. Codul fiscal ____________________________________________________________________ 3. Adresa sediului central ___________________________________________________________ 4. Telefon _______________________________________________________________________ Fax ____________________________________________________________________________ E-mail __________________________________________________________________________ 5. Certificatul de înregistrare_________________________________________________________ (numărul, data înregistrării) ________________________________________________________________________________ (instituţia emitentă) 6. Obiectul de activitate, pe domenii:___________________________________________________ (în conformitate cu prevederile din statutul propriu) 7. Licenţa (certificat)________________________________________________________________ (numărul, data, instituţia emitentă, genurile de activitate) 8. Birourile filialelor/sucursalelor locale, dacă este cazul:___________________________________ (adresa completă, telefon/telex/fax, certificate de înregistrare) 9. Principala piaţă de afaceri: ________________________________________________________ 10. Cifra de afaceri pe ultimii 3 ani: |
|||
| Nr. d/o |
Anul | Cifra de afaceri anuală la 31 decembrie, mii lei |
Cifra de afaceri anuală la 31 decembrie, echivalent dolari SUA |
| 1. | |||
| 2 | |||
| 3 | |||
| Media anuală: | |||
|
Data completării:______________________ Semnat: _____________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
|||
|
FORMULARUL F3.9 DECLARAŢIE privind obligaţiile contractuale faţă de alţi beneficiari |
|||
| Nr. | Denumirea beneficiarului | Natura obligaţiilor contractuale | Suma obligaţiilor contractuale |
| 1. | |||
| 2. | |||
| 3. | |||
| 4. | |||
|
Semnat: _____________________________ Nume: _______________________________ Funcţia în cadrul firmei: __________________ Denumirea firmei şi sigiliu: ________________ |
|||
|
FORMULARUL F3.10 EXPERIENŢĂ SIMILARĂ 1. Denumirea şi obiectul contractului______________________________________________ 2. Numărul şi data contractului___________________________________________________ 3. Denumirea/numele beneficiarului_______________________________________________ 4. Adresa beneficiarului_________________________________________________________ 5. Ţara______________________________________________________________________ 6. Calitatea în care a participat la îndeplinirea contractului______________________________ (se notează opţiunea corespunzătoare) • antreprenorul sau antreprenorul general (lider de asociaţie) • antreprenor asociat • subantreprenor 7. Valoarea contractului exprimată în moneda exprimată în care s-a în echivalent încheiat contractul dolari SUA a) iniţială (la data semnării contractului ) __________________ ______________________ b) finală (la data finalizării contractului) __________________ ______________________ 8. Dacă au fost litigii privind îndeplinirea contractului, natura acestora şi modul lor de soluţionare:________________________________________________________________________ 9. Perioada de executare a lucrării (luni) a) contractată ________________________________________________________________ b) efectiv realizată ____________________________________________________________ c) motivul de decalare a termenului contractat (dacă este cazul), care va fi susţinut pe bază de acte adiţionale încheiate cu beneficiarul __________________________________________________ 10. Numărul şi data procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor _________________ 11. Principalele remedieri şi completări înscrise în procesul-verbal de recepţie_____________ ____________________________________________________________________________ 12. Alte aspecte relevante prin care ofertantul îşi susţine experienţa similară, cu referire în mod special la suprafeţe sau volume fizice ale principalelor capacităţi şi categorii de lucrări prevăzute în contracte __________________________________________________________________________ Data completării:______________________ Semnat: _____________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
|
FORMULARUL F3.11 DECLARAŢIE PRIVIND LISTA PRINCIPALELOR LUCRĂRI EXECUTATE ÎN ULTIMUL AN DE ACTIVITATE |
||||||
| Nr. crt. |
Obiect contract |
Denumirea/nume beneficiar/Adresa |
Calitatea antreprenorului*) |
Preţ contract/ valoarea lucrărilor executate |
Perioada de execuţie a lucrării (luni) |
Numărul şi data procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor |
| 1 | ||||||
| 2 | ||||||
| ... | ||||||
|
*) Se precizează calitatea în care a participat la îndeplinirea contractului, care poate fi de: contractant unic sau lider de asociaţie; contractant asociat; subcontractant. Semnat: _____________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
||||||
|
FORMULARUL F3.12 DECLARAŢIE privind dotările specifice, utilajul şi echipamentul necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului |
||||
| Nr. d/o | Denumirea principalelor utilaje, echipamente, mijloace de transport, baze de producţie (ateliere, depozite, spaţii de cazare) şi laboratoare propuse de ofertant ca necesare pentru executarea lucrării, rezultate în baza tehnologiilor pe care el urmează să le adopte | Unitatea de măsură (bucăţi şi seturi) |
Asigurate din dotare |
Asigurate de la terţi sau din alte surse |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| 1. | ||||
| 2. | ||||
| 3. | ||||
| . | ||||
| n | ||||
|
Semnat: _____________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
||||
|
FORMULARUL F3.13 DECLARAŢIE privind personalul de specialitate propus pentru implementarea contractului |
|||||
| Nr. d/o |
Funcţia | Studii de specialitate |
Vechimea în munca în specialitate (ani) |
Numărul şi denumirea lucrărilor similare executate în calitate de conducător |
Numărul certificatului de atestare Data eliberării |
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||
| Diriginţi de şantier | |||||
| Maiştri | |||||
| Specialişti
…………… …………… ……………. |
|||||
|
Semnat: _____________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
|||||
|
FORMULARUL F3.14 LISTA SUBCONTRACTORILOR ŞI PARTEA/PĂRŢILE DIN CONTRACT CARE SUNT ÎNDEPLINITE DE ACEŞTIA |
||||
| Nr. d/o |
Numele şi adresa subantreprenorilor | Activităţi din contract | Valoarea aproximativă | % din valoarea contractului |
| 1. | ||||
| 2. | ||||
| 3. | ||||
| 4. | ||||
|
Semnat: _____________________________ Nume: ________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
||||
|
FORMULARUL F3.15 INFORMAŢII PRIVIND ASOCIEREA în vederea participării la procedura de adjudecare a executării obiectivului de investiţie _______________________________________________________________________________ (denumirea) (forma de licitaţie____________________________________________) 1. Părţi contractante ( agenţi economici) a) ______________________________________________________________________________ b) ______________________________________________________________________________ c) ______________________________________________________________________________ 2. Adrese, telefon, telefax a oficiilor partenerilor (părţi contractante): a) ______________________________________________________________________________ b) ______________________________________________________________________________ c) ______________________________________________________________________________ 3. Informaţii privind modul de asociere: 3.1. Data încheierii contractului de asociere ______________________________________________ 3.2. Locul şi data înregistrării asociaţiei_________________________________________________ 3.3. Activităţi economice ce se vor realiza în comun _______________________________________ 3.4. Contribuţia fiecărei părţi la realizarea activităţilor economice comune convenite ________________________________________________________________________________ 3.5. Valoarea şi cota procentuală a lucrărilor executate de fiecare asociat ______________________ 3.6. Condiţii de administrare a asociaţiei_________________________________________________ 3.7. Modalitatea de împărţire a rezultatelor activităţii economice comune desfăşurate ________________________________________________________________________________ 3.8. Cauze de încetare a asociaţiei şi modul de împărţire a rezultatelor lichidării _________________ ________________________________________________________________________________ 3.9. Repartizarea fizică, valorică şi procentuală între fiecare asociat pentru executarea obiectivului supus licitaţiei ________________________________________________________________ 3.10.Alte cauze____________________________________________________________________ Data completării _____________________ Semnat Liderul Asociaţiei: __________________________ Nume: __________________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ Semnat Asociatul Secund: __________________________ Nume: __________________________________________ Funcţia în cadrul firmei: ____________________________ Denumirea firmei şi sigiliu: __________________________ |
|
FORMULARUL F3.16 INSPECŢIA DE STAT îN CONSTRUCŢII Nr.________ din ________ A V I Z Ca urmare a solicitării ___________________________________ (denumirea solicitantului), nr.____ din ____________ privind participarea la licitaţia publică organizată pentru executarea obiectivului de investiţie ________________________________ (denumirea obiectivului), în baza documentelor întocmite de noi în urma controalelor efectuate la operatorul economic menţionat mai sus, comunicăm următoarele: |
|||
| Nr. d/o | Informaţii rezultate din documentele întocmite cu ocazia controalelor efectuate de Inspecţia de Stat în Construcţii |
Da | Nu |
| 1 | 2 | 3 | 4 |
| Cu privire la lucrările generale şi similare executate şi în curs de executare din ultimii 3 ani au fost înregistrate din vina exclusivă a antreprenorului:
- cazuri de neconformitate sau defecte care au condus la refaceri parţiale sau totale ale lucrărilor; - cazuri în care neconformităţile au afectat lucrările de consolidare a terenului de fundaţie, a fundaţiilor şi a structurii de rezistenţă; - cazuri de accidente tehnice, prin încălcarea normelor tehnice şi a legislaţiei în vigoare privind calitatea lucrărilor; - cazuri de respingeri sau amînări de recepţii preliminare; …………………………………………………. …………………………………………………. |
|||
|
Şeful Inspecţiei de Stat în Construcţii_________________ NOTE: 1. Vor fi menţionate lucrările în cauza şi vor fi descrise sintetic defectele, accidentele, respingerile de recepţii preliminare etc., pentru informarea obiectivă a comisiei de licitaţie. 2. Nominalizarea abaterilor constatate de la calitate vor conţine descrieri sintetice pentru informarea cît mai obiectivă a comisiei de licitaţie. 3. Pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în mai multe raioane, avizul se va emite de către fiecare inspecţie teritorială a raionului în care ofertantul şi-a desfăşurat sau îşi desfăşoară activitatea în ultimii 3 ani. |
|||
SECŢIUNEA IV
CAIET DE SARCINI
|
Obiectul_________________________________________________________________________ (denumirea, adresa) Autoritatea contractantă____________________________________________________________ (denumirea, adresa) 1. Descriere generală Se precizează adresa (şantierul) lucrărilor, descrierea generală a obiectelor lucrării, detalii specifice de amplasare etc. 2. Informaţii şi proiectare Se precizează elementele constitutive şi conţinutul documentelor anexate la contract, modalitatea de elaborare a proiectului şi desenelor de execuţie, informaţiile despre antreprenor şi autoritatea contractantă. 3. Materiale, compatibilităţi, reglementări tehnice şi standarde utilizate Se precizează calitatea, conformitatea şi aplicabilitatea materialelor; legislaţia, reglementările tehnice şi standardele aplicate; recepţia materialelor şi a lucrărilor; durata de serviciu a lucrărilor şi responsabilitatea pentru termenele şi calitatea lucrărilor. 4. Mostre Se precizează modul de prezentare a mostrelor la toate produsele utilizate. 5. Furnizarea, păstrarea, protecţia materialelor şi a lucrărilor. Securitatea construcţiilor şi a terenurilor aferente Se precizează transportarea, manipularea şi depozitarea produselor şi materialelor utilizate; protecţia lucrărilor în funcţie de condiţiile atmosferice; protecţia construcţiilor şi teritoriilor aferente. 6. încercări, instrucţiuni, garanţii ale furnizorilor, desene şi scheme de execuţie Se precizează încercările necesare ale tuturor elementelor clădirilor şi instalaţiilor; instrucţiunile privind exploatarea, îndeosebi a instalaţiilor şi sistemelor de asigurare; modul de prezentare a desenelor, schemelor, documentelor de execuţie; completarea şi păstrarea cărţii tehnice a construcţiilor. 7. Remedierea viciilor ascunse şi a defectelor Se precizează modalitatea de constatare şi remediere a viciilor ascunse şi a defectelor, responsabilii de remediere. 8. Trasarea geodezică a lucrărilor, toleranţe de execuţie Se precizează modalităţile de trasare geodezică, bornele, reperele, picheţii, jaloanele, aliniamentele; toleranţele admise la executarea lucrărilor. 9. Parametrii de calcul ai elementelor constructive Se precizează sarcinile luate în calcul: seismicitatea, acţiunile, alţi parametri. 10. Criterii privind calculul sistemelor de încălzire, ventilare şi condiţionare a aerului Se precizează parametrii exteriori şi interiori ai aerului, temperaturile interioare. Pentru fiecare încăpere – rezistenţele la transfer termic a construcţiilor învelişului clădirii. 11. Nivelul admis al zgomotului şi al vibraţiilor Se precizează mărimea acestor niveluri pentru diferite spaţii; măsurile de reducere a zgomotului şi a vibraţiilor. 12. Cerinţe privind montarea utilajelor şi a instalaţiilor Se precizează amplasarea tuturor instalaţiilor interioare; modul şi locul de fixare; protecţia anticorozivă; mşi produsele utilizate. 13. Lucrări de construcţii aferente montării instalaţiilor Se precizează modalitatea şi tipurile lucrărilor de construcţii aferente montării instalaţiilor; tipurile de materiale; toleranţele admise; cerinţele privind executarea acestor lucrări. 14. Articole, produse şi piese necesare instalaţiilor Se precizează furnizorul articolelor, produselor şi pieselor necesare instalaţiilor; tipurile şi cantitatea. 15. Echipamentele, instalaţiile, utilajele, sculele, instrumentele, dispozitivele şi alte obiecte necesare pentru executarea lucrărilor Se precizează echipamentele, instalaţiile, utilajele, sculele, instrumentele, dispozitivele, mijloacele de transport, eşafodajele şi cofrajele necesare pentru executarea lucrărilor; forţa de muncă; utilităţile pentru organizarea de şantier (apă, electricitate, iluminare, încălzire, racorduri), telecomunicaţii, mijloace antiincendiare etc.; spaţii de lucru şi odihnă pe şantier, mobilier, telefon. 16. Definiţii Se precizează termenii şi definiţiile utilizate în caietul de sarcini şi unele caracteristici. 17. Cerinţe privind calculul costului Se precizează modalitatea de calculare a costului ofertei, prin trimitere la actele normative în domeniu. ___________________ Notă: Prezentul model al caietului de sarcini este orientativ şi poate fi completat, modificat, precizat de către autoritatea contractantă, în funcţie de tipul şi specificul serviciilor de proiectare. Autoritatea contractantă ___________ Data "____"__________________ CAIET DE SARCINI (model) Obiectul_______________________________________________________________ Autoritatea contractantă__________________________________________________ (denumirea, adresa) |
||||
| Nr. | Simbol, norme, cod resurse | Denumirea lucrărilor | Unitate de măsură | Cantitatea |
| 1. | ||||
| 2. | ||||
| 3. | ||||
| n. | ||||
| Total | ||||
|
Data "____"_______________ __________________ (semnătura autorizată) |
||||
SECŢIUNEA 5
FORMULARUL DE CONTRACT
| Formular | Denumirea |
| F5.1 | Contract-model |
| F5.2 | Garanţia de bună execuţie a contractului |
|
FORMULARUL F5.1 CONTRACT DE ANTREPRIZĂ Nr. _________ privind achiziţia prin Licitaţie Publică |
||
|
“___”_________20__ |
__________________________ (municipiu, oraş, judeţ) |
|
|
1. Părţile contractante Prezentul contract este încheiat în urma procedurii de Licitaţie Publică nr.____ din data __________, între__________________________________________________________________________________, (denumirea autorităţii contractante) cu sediul în ____________________________________________________________________________ (localitatea) str.______________, telefon: ______________, fax: _____________, e-mail: ______________, înregistrat la Camera înregistrării de Stat, cu nr. ____________________ din “__”______________20__, reprezentat prin _____________________________________________________________________________________, (numele, prenumele şi funcţia conducătorului) în calitate de Beneficiar, pe de o parte, şi ____________________________________________________, (denumirea operatorului economic) cu sediul în ____________________________________________________________________________, (localitatea) str._______________, telefon: _____________, fax: ____________, e-mail: _______________, înregistrat la Camera înregistrării de Stat, cu nr. _______ din “__”________20__, autorizat pentru activitatea în construcţii: autorizaţia nr. ________ din “__”______________20__, eliberată de_______________________________, pe un termen de _____ani, pentru genurile de activitate _________________________________________, reprezentat prin ________________________________________________________________, în calitate (numele şi funcţia conducătorului) de Antreprenor, pe de altă parte. 2. Obiectul contractului Antreprenorul se obligă să execute lucrările ___________________________________________ (descrierea succintă) Cod CPV: __________ în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de executare, precum şi a normativelor, standardelor şi prescripţiilor tehnice în vigoare. 3. Perioada de executare 3.1. Durata de executare a lucrărilor contractate este de______ luni de la semnarea contractului, primirea ordinului de începere a executării si asigurării lucrului ritmic de către beneficiar – ordonatorul de credite. 3.2. Perioada de executare poate fi prelungită dacă constrîngerea activităţii se datorează următoarelor cauze: a) generate de Beneficiar; b) datorită unor greve organizate de federaţia sindicatelor de ramură la nivel naţional şi recunoscute ca legale prin justiţie ale personalului Antreprenorului general sau ca urmare a unor evenimente similare desfăşurate la un operator economic care este un furnizor al Antreprenorului general; c) datorită forţei majore sau altei situaţii extreme neimputabile şi imprevizibile pentru Antreprenorul general; d) influenţei factorilor climatici, care împiedică respectarea în executare a normelor şi reglementărilor tehnice în vigoare a prevederilor caietelor de sarcini; e) calamităţilor naturale recunoscute de autoritatea legală. 3.3. Conform dispoziţiei scrise a Beneficiarului, Antreprenorul general va sista executarea lucrărilor sau a unor părţi ale acestora pe o durată şi în modul în care Beneficiarul consideră necesar. Pe timpul suspendării, Antreprenorul general va proteja şi conserva lucrările în mod corespunzător, aşa cum va dispune Beneficiarul. Cheltuielile suplimentare generate în urma sistării lucrărilor suportate de Antreprenorul general vor fi plătite de Beneficiar. 3.4. La terminarea lucrărilor, Antreprenorul general va notifica Beneficiarul că sînt îndeplinite condiţiile de recepţie, solicitînd convocarea comisiei. în baza acestei notificări, Beneficiarul va convoca comisia de recepţie. 3.5. în baza documentelor de confirmare a executării şi a constatărilor efectuate pe teren, Beneficiarul va aprecia dacă sînt întrunite condiţiile pentru anunţarea comisiei de recepţie. în cazul în care se constată că sînt lipsuri şi deficienţe acestea vor fi aduse la cunoştinţa Antreprenorului general, stabilindu-se termenele necesare pentru finalizare sau remediere. După constatarea lichidării tuturor lipsurilor şi deficienţelor, la o nouă solicitare a Antreprenorului general, Beneficiarul va convoca comisia de recepţie. Comisia de recepţie va constata realizarea lucrărilor în conformitate cu documentaţia de executare, cu reglementările în vigoare şi cu prevederile din contract. în funcţie de constatările făcute Beneficiarul va aproba sau va respinge recepţia. Recepţia poate fi făcută şi pentru părţi de construcţie distincte fizic şi funcţional. 4. Valoarea lucrărilor şi modalităţile de plată 4.1. Valoarea lucrărilor de construcţiei-montaj ce reprezintă obiectul prezentului contract este de _____________________________________ lei (inclusiv TVA). 4.2. Achitările vor fi efectuate în limitele alocărilor bugetare anuale. 4.3. Plata facturii finale se va face imediat după verificarea şi acceptarea situaţiei de plată definitive de către Beneficiar. Dacă verificarea se prelungeşte din diferite motive, dar în special datorită unor eventuale litigii, contravaloarea lucrărilor care nu sînt în litigiu va fi plătită imediat. 4.4. Contractul nu va fi considerat terminat pînă cînd procesul-verbal de recepţie finală nu va fi semnat de comisia de recepţie, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului. 4.5. Recepţia finală va fi efectuată conform prevederilor legale. Plata ultimelor sume datorate de Beneficiar Antreprenorului general pentru lucrările executate nu va fi condiţionată de semnarea procesului-verbal de recepţie finală. 5. Ajustarea valorii contractului 5.1. Pentru cazurile cînd urmează să fie făcute modificări la valoarea contractului privind majorarea sau reducerea acesteia, părţile se vor conforma prevederilor actelor normative cu incidenţă în domeniul achiziţiilor publice ce reglementează modalităţile de ajustare a valorii contractelor de achiziţii publice. 6. Antreprenorul general şi subantreprenorii de specialitate 6.1. Antreprenorul general este obligat să execute toate lucrările, prevăzute în contract, în termenele stabilite prin graficul general de realizare a lucrărilor şi graficul de executare şi de o calitate corespunzătoare prevederilor actelor normative în vigoare şi prezentului contract. 6.2. în cazul în care părţile din lucrarea ce se contractează se execută în subantrepriză, Antreprenorul general trebuie să prezinte beneficiarului, lista subantreprenorilor de specialitate şi lucrările pe care aceştia le vor executa. 6.3. Pe parcursul executării lucrărilor, Antreprenorul general este obligat să comunice, la cererea Beneficiarului, datele de recunoaştere ale subantreprenorilor de specialitate. 6.4. Angajarea forţei de muncă pe bază de acord nu este considerată ca făcînd obiectul unei subcontractări. 7. Drepturile şi obligaţiunile antreprenorului general şi ale beneficiarului 7.1. Întreaga documentaţie necesară pentru executarea lucrărilor contractate se pune de către Beneficiar la dispoziţia Antreprenorului general în trei exemplare, în termenele stabilite în contract, prin graficul general de realizare a lucrărilor publice. 7.2. Antreprenorul general are obligaţia să execute lucrarea, în termenele stabilite în contract, pe proprie răspundere. Pentru aceasta el este obligat să respecte proiectul, documentaţia de executare şi prevederile actelor normative în vigoare în construcţii. De asemenea, are obligaţia de a conduce executarea lucrării contractate şi de a veghea asupra menţinerii ordinii la locul unde se desfăşoară activitatea. 7.3. Documentaţia pusă la dispoziţia Antreprenorului general se repartizează astfel: a) un exemplar integral al documentaţiei se prevede pentru completarea cărţii tehnice; b) două exemplare rămîn la dispoziţia Antreprenorului general dintre care un exemplar se păstrează la şantier, iar c) altul va fi ţinut de către acesta la dispoziţie pentru consultare de către Inspecţia de Stat în Construcţii, precum şi de către alte persoane autorizate, inclusiv responsabilul tehnic atestat. 7.4. Desenele, calculele, verificările calculelor, caietele de măsurări (ataşamentele) şi alte documente, pe care Beneficiarul sau Antreprenorul general trebuie să le întocmească şi sînt cerute de subantreprenorul proiectant, vor fi puse la dispoziţia acestuia de către Beneficiar sau Antreprenorul general, după caz, la cererea şi în termenele precizate în anexele contractelor. Documentele respective nu pot fi publicate, multiplicate sau folosite în alte scopuri decît cele stabilite în contract şi trebuie să fie restituite la cerere, dacă nu s-a convenit altfel. 7.5. Oferta adjudecată face parte integrantă din contract. Ea trebuie să fie corectă şi completă. Preţurile stabilite vor acoperi toate obligaţiunile din contract şi toate operaţiunile pentru terminarea şi întreţinerea corespunzătoare a lucrărilor. După acceptarea ofertei sale, Antreprenorul general va prezenta Beneficiarului, spre aprobare, graficul de eşalonare valorică a mijloacelor financiare necesare executării lucrărilor, corelate cu graficul de executare a lucrărilor, conform ordinii tehnologice de executare. 7.6. Dacă Beneficiarul nu emite în timp util dispoziţii suplimentare care să conţină instrucţiuni sau aprobări, ordine, directive, sau detalii, Antreprenorul general va notifica Beneficiarul prin scrisori, de cîte ori este posibil, că acestea pot să provoace întîrzieri sau întreruperi în desfăşurarea lucrărilor. Notificarea va conţine detaliile sau dispoziţiile ce se cer şi va specifica data la care acestea au fost necesare, precum şi întîrzierile sau întreruperile ce survin datorită lipsei acestor documente. 7.7. Întreaga documentaţie necesară pentru executarea lucrărilor de subantrepriză va fi pusă la dispoziţia subantreprenorilor de către Antreprenorul general, fără plată, în două exemplare, în termenele din subcontracte (contracte de subantrepriză), stabilite prin graficul de executare. 7.8. Antreprenorul general va executa şi va întreţine toate lucrările, va asigura forţa de muncă, materialele, utilajele de construcţii şi obiectele cu caracter provizoriu pentru executarea lucrărilor. Acesta îşi asumă întreaga responsabilitate pentru toate operaţiunile executate pe şantier şi pentru procedeele de executare utilizate. 7.9. Forma de garanţie bancară agreată de Beneficiar este _______________________________ în cuantum de ___% din valoarea contractului atribuit. 7.10. Antreprenorul general, prin adjudecarea ofertei în favoarea sa, se angajează să obţină garanţia din partea unei bănci, pentru o sumă care reprezintă garanţia de bună executare a contractului, în cuantum de ___% din valoarea contractului atribuit, sau în cazul în care forma de garanţie bancară agreată de Beneficiar este reţinerea succesivă din facturile parţiale pentru situaţiile de lucrări, în cuantum de __% din valoarea lunară a acestora pînă la atingerea unui procent de ___% din valoarea contractului. Aceste reţineri vor fi efectuate pînă la completarea garanţiei de bună execuţie. Sumele astfel reţinute vor fi comunicate la o bancă, aleasă de ambele părţi – Antreprenor general şi Beneficiar – şi se vor depune pe un cont special. în acest scop transferul va fi efectuat în cel mult 10 zile lucrătoare de la efectuarea reţinerii. Beneficiarul trebuie să dispună ca banca să înştiinţeze Antreprenorul general de transferul efectuat, precum şi de destinaţia lui. 7.11. Garanţia de bună executare se va restitui Antreprenorului general în baza notificării Beneficiarului către agentul bancar. Notificarea se va face după semnarea procesului-verbal de recepţie finală. 7.12. Beneficiarul trebuie să restituie Antreprenorului general garanţia la termenul fixat, cel tîrziu la expirarea duratei de bună executare, dacă acesta nu a înaintat pînă la acea dată pretenţii asupra ei. Atîta timp însă cît pretenţiile înaintate în termen nu s-au rezolvat, Beneficiarul poate reţine o parte corespunzătoare din valoarea garanţiei, în limitele prejudiciului cauzat. 7.13. Antreprenorul general garantează că, la data recepţiei, lucrarea executată are calităţile stipulate în contract, corespunde reglementărilor tehnice în vigoare şi nu este afectată de vicii care ar diminua sau chiar anula valoarea sau posibilitatea de utilizare, conform condiţiilor normale de folosire sau a celor explicite în contract. 7.14. La lucrările la care se fac încercări, se consideră calitatea probei îndeplinită atîta timp cît rezultatele se înscriu în limitele admise prin reglementările tehnice în vigoare. 7.15. Beneficiarul are dreptul de a supraveghea desfăşurarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului, prin responsabilii tehnici atestaţi. Acestora li se va asigura accesul la locul de muncă, în ateliere, depozite şi oriunde se desfăşoară activităţi legate de realizarea obligaţiilor contractuale. La cerere, trebuie să i se pună la dispoziţie desenele şi documentaţia de executare pentru examinare şi să i se dea toate lămuririle, condiţia fiind ca prin aceasta să nu se divulge taine ale Antreprenorului general. Informaţiile secrete, precum şi documentaţiile secrete vor fi considerate de Beneficiar drept confidenţiale. 7.16. Beneficiarul este autorizat să emită dispoziţiile pe care le consideră necesare executării lucrărilor, cu respectarea drepturilor Antreprenorului general. Dispoziţiile se adresează în principiu numai Antreprenorului general şi dirigintelui de şantier, cu excepţia cazurilor în care trebuie de intervenit împotriva unui pericol iminent sau declarat. Beneficiarului trebuie să i se comunice numele dirigintelui de şantier atestat tehnico-profesional, care va dirija executarea lucrărilor şi va verifica calitatea lor din partea Antreprenorului general. 7.17. Dacă Antreprenorul general consideră că dispoziţiile Beneficiarului sînt nejustificate sau inoportune, el poate ridica obiecţii, dar acestea nu îl absolvă de a executa dispoziţiile primite, în afara cazului în care ele contravin prevederilor legale. Dacă prin executarea dispoziţiilor Beneficiarului se creează dificultăţi în executare, care generează cheltuieli suplimentare, acestea vor fi suportate de către Beneficiar. 7.18. Trasarea axelor principale, bornelor de referinţă, căilor de circulaţie şi limitelor terenului pus la dispoziţia Antreprenorului general, precum şi materializarea cotelor de nivel în imediata apropiere a terenului, sînt obligaţiuni ale Beneficiarului. 7.19. Pentru verificarea trasării de către Beneficiar sau proiectant, Antreprenorul general este obligat să protejeze şi să păstreze toate reperele, bornele sau alte obiecte folosite la trasarea lucrărilor. 7.20. Ridicările de teren, trasările şi cotele de nivel, precum şi alte documente puse la dispoziţia Antreprenorului general de către Beneficiar pentru executarea contractului sînt hotărîtoare. Antreprenorul general este obligat să verifice documentele primite şi să înştiinţeze Beneficiarul cu privire la erorile şi inexactităţile constatate sau presupuse. 7.21. Antreprenorul general are obligaţia să stabilească toate relaţiile care reglementează raporturile cu subantreprenorii de specialitate şi este răspunzător faţă de Beneficiar pentru respectarea de către subantreprenorii de specialitate a prevederilor şi obligaţiunilor legale şi profesionale. 7.22. Beneficiarul are obligaţia să-şi procure toate autorizaţiile şi avizele prevăzute de actele normative, precum şi regulamentele (documentele) care să-i permită executarea lucrărilor în cauză. 7.23. Pe parcursul executării lucrărilor, Beneficiarul are dreptul să dispună în scris: a) îndepărtarea de pe şantier a oricăror materiale care sînt calitativ necorespunzătoare; b) înlocuirea materialelor necorespunzătoare calitativ cu altele corespunzătoare; c) îndepărtarea sau refacerea oricărei lucrări sau părţi de lucrare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ. 7.24. în cazul neexecutării de către Antreprenor a dispoziţiilor din punctul 7.23., Beneficiarul poate opri lucrările, angaja şi plăti alţi antreprenori pentru executarea acestor lucrări, punînd în întîrziere în acest sens Antreprenorul, care va fi obligat, în condiţiile legii, să compenseze cheltuielile aferente suportate de beneficiar în legătură cu faptul neexecutării. 7.25. În cazul în care în timpul executării lucrărilor, pe amplasamente se descoperă valori istorice, artistice sau ştiinţifice, Antreprenorul general este obligat să oprească executarea lucrărilor în zona respectivă şi să comunice Beneficiarului, organelor de poliţie sau organelor competente acest fapt. 7.26. În timpul desfăşurării lucrărilor, Antreprenorul general are obligaţia să menţină căile de acces libere, să retragă utilajele, să îndepărteze surplusurile de materiale, deşeuri şi lucrări provizorii de orice fel, care nu sînt necesare, iar la terminarea lucrărilor, Antreprenorul general va evacua de pe şantier toate utilajele de construcţie, surplusurile de materiale, deşeurile şi lucrările provizorii. 7.27. Antreprenorul general trebuie să obţină, pe propria cheltuială, toate avizele şi aprobările şi să plătească toate taxele necesare legate de executarea lucrărilor, precum şi pentru bunuri sau drepturi afectate sau care pot fi afectate de executarea lucrărilor. Beneficiarul va restitui Antreprenorului general toate aceste sume în urma confirmării de către acesta. 8. Forţa de muncă 8.1 Antreprenorul general şi subantreprenorii vor îndeplini toate formalităţile necesare angajării întregii forţe de muncă pentru realizarea lucrărilor contractate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. 9. Materialele şi executarea lucrărilor propriu-zise 9.1. Materialele vor fi de calitatea prevăzută în documentaţia de executare, urmînd a fi supuse periodic la diverse testări de către proiectantul sau Beneficiarul ce le va solicita. Antreprenorul general va asigura, la cerere, forţa de muncă, instrumentele, utilajul şi materialele necesare pentru examinarea, măsurarea şi testarea lucrărilor. 9.2. Costul probelor şi încercărilor va fi suportat de Antreprenorul general, dacă acesta este prevăzut în documentaţie, în caz contrar cheltuielile vor fi suportate de Beneficiar. 9.3. Probele neprevăzute şi comandate de Beneficiar pentru verificarea unor lucrări sau materiale puse în operă vor fi suportate de Antreprenorul general, dacă se dovedeşte că materialele nu sînt corespunzător calitative sau manopera nu este în conformitate cu prevederile contractului. în caz contrar, Beneficiarul va suporta aceste cheltuieli. 9.4. Beneficiarul, proiectantul sau orice altă persoană autorizată de aceştia au acces tot timpul la lucrări pe şantier şi în locurile unde se pregăteşte lucrarea, în depozite de materiale prefabricate etc. 9.5. Lucrările care devin ascunse nu vor fi acoperite fără aprobarea responsabilului tehnic atestat şi, după caz, a proiectantului, Antreprenorul general asigurînd posibilitatea acestora să examineze şi să urmărească orice lucrare care urmează să fie ascunsă. Antreprenorul general va anunţa responsabilul tehnic atestat, proiectantul ori de cîte ori astfel de lucrări, inclusiv fundaţiile clădirii, sînt gata pentru a fi examinate. Responsabilul tehnic atestat şi proiectantul vor participa la examinarea şi măsurarea lucrărilor de mai sus. 9.6. Antreprenorul general va dezveli orice parte sau părţi de lucrare la dispoziţia Beneficiarului şi va reface această parte sau părţi de lucrare, dacă este cazul. Dacă se constată că lucrările au fost de calitate corespunzătoare şi realizate conform documentaţiei de executare, dezvelirea, refacerea şi/sau repararea vor fi suportate de Beneficiar, iar în caz contrar, de Antreprenorul general. 9.7. Beneficiarul trebuie să pună la dispoziţia Antreprenorului general, în cazul în care nu s-a convenit altfel, fără plată: a) suprafeţele de teren necesare pentru depozite şi locuri de muncă pe şantier; b) căile de acces rutier şi racordurile de cale ferată; c) racordurile pentru utilităţi (apă, gaz, energie, canalizare etc.) pînă la limita amplasamentului şantierului. 9.8. Costurile pentru consumul de utilităţi, precum şi cel al contoarelor sau al altor aparate de măsurat se suportă de către Antreprenorul general. în cazul mai multor antreprenori, costurile se suportă proporţional de către aceştia. 9.9. Lucrările executate de Antreprenorul general în afara celor prevăzute în contract sau fără dispoziţia Beneficiarului, precum şi cele care nu respectă prevederile contractului, fără a exista în acest sens o dispoziţie expresă a Beneficiarului, nu vor fi plătite Antreprenorului general. Antreprenorul general trebuie să înlăture aceste lucrări, în termenul stabilit cu Beneficiarul. De asemenea, el răspunde în faţa Beneficiarului de toate pagubele pe care le-a provocat acestuia. Lucrările respective vor fi plătite Antreprenorului general numai dacă se dovedesc a fi necesare şi se presupune că ele corespund voinţei Beneficiarului, în care caz vor fi notificate imediat. 9.10. Lucrările vor începe după 10 zile de la semnarea şi înregistrarea contractului în modul corespunzător şi primirea ordinului de executare. 10. Perioada de garanţie şi remedieri în perioada de garanţie 10.1. Perioada de garanţie pentru lucrările prevăzute la art.2 al prezentului contract-model este de _______ ani. 10.2. Perioada de garanţie curge de la data recepţiei finale şi pînă la expirarea termenului prevăzut la punctul 10.1 din prezentul articol. 10.3. Antreprenorul general are obligaţia ca în perioada de garanţie să înlăture toate defecţiunile ce ţin de nerespectarea clauzelor contractului, pe cheltuială proprie, în urma unei notificări transmise de către Beneficiar. 10.4. Dacă defecţiunile nu se datorează neglijenţei sau lipsurilor Antreprenorului general, lucrările fiind executate de către acesta, conform prevederilor contractului, costul remedierilor va fi evaluat şi plătit ca lucrări suplimentare. 11. Răspunderea părţilor 11.1. Părţile de contract răspund, fiecare, pentru greşelile proprii, precum şi pentru cele ale reprezentanţilor lor legali şi ale persoanelor fizice şi juridice pe care le utilizează pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin. 11.2. Dacă în legătură cu executarea lucrărilor de construcţii se produce o daună unui terţ, părţile contractante răspund solidar, conform prevederilor legale. Pentru stabilirea între părţi a cuantumului răspunderii pentru dauna provocată se va ţine seama de gradul de vinovăţie a fiecărui partener în producerea acesteia, dacă în clauzele contractuale nu s-a prevăzut altfel. Dacă prejudiciul cauzat terţei persoane este urmare a unei măsuri dispuse de beneficiar în forma în care a fost aplicată, atunci acesta poartă singur răspunderea, numai dacă Antreprenorul general l-a înştiinţat în prealabil de pericolul legat de executarea dispoziţiei. 11.3. Antreprenorul general este obligat, conform prevederilor legale, la plata daunelor pentru încălcarea sau deteriorarea drumurilor de acces sau a reţelelor de utilităţi, a terenurilor limitrofe prin depozitarea de pămînt, materiale sau alte obiecte, precum şi ca urmare a unor îngrădiri sau limitări din proprie vină. 11.4. în cazul în care Antreprenorul general are dubii cu privire la modul de executare a lucrării, la modul de asigurare împotriva accidentelor, la calitatea materialelor sau părţilor de construcţie, utilaje tehnologice etc., livrate de Beneficiar, precum şi cu privire la lucrările executate de alţi agenţi economici, atunci el trebuie să-i comunice obiecţiile, în scris, Beneficiarului, imediat şi pe cît posibil, înainte de începerea lucrărilor. Beneficiarul rămîne răspunzător pentru informaţiile, dispoziţiile şi livrările sale. 11.5. Antreprenorul general trebuie să asigure lucrările executate şi dotările pe care le are la dispoziţie împotriva degradării şi furturilor pînă la predarea lucrărilor către Beneficiar. El trebuie să ia măsuri de protecţie contra degradării lucrării datorită acţiunilor atmosferice şi a apei şi să îndepărteze zăpada şi gheaţa. 11.6. Dacă nerespectarea de către Antreprenorul general a prevederilor oricărui regulament sau hotărîri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau ale altor organe locale, legal constituite, şi care au caracter obligatoriu la executarea lucrărilor, provoacă pagube pentru Beneficiar, acesta va fi despăgubit de Antreprenorul general în mărimea sumei prejudiciului. 11.7. Dacă motivele constrîngerii sau ale întreruperii sînt imputabile uneia dintre părţile contractante, atunci cealaltă parte poate emite pretenţii privind despăgubirea pentru daunele intervenite şi care pot fi dovedite. 11.8. Pentru refuzul de a executa lucrările prevăzute în prezentul Contract, se va reţine garanţia de bună executare a contractului, în cazul în care ea a fost constituită în conformitate cu prevederile punctului 7.9, în caz contrar Antreprenorul suportă o penalitate în valoare de ___% [indicaţi procentajul] din suma totală a contractului. 11.9. Pentru executarea cu întîrziere a lucrărilor, Antreprenorul poartă răspundere materială în valoare de 0,1% din suma lucrărilor, pentru fiecare zi de întîrziere, dar nu mai mult de ___ % [indicaţi procentajul] din suma totală a prezentului Contract. în cazul în care întîrzierea depăşeşte ________ zile, se consideră ca fiind refuz de a executa lucrările prevăzute în prezentul Contract și Antreprenorul i se va reţine garanţia de bună executare a contractului, în cazul în care ea a fost constituită în conformitate cu prevederile punctului 7.9. 11.10. Pentru achitarea cu întîrziere, Beneficiarul poartă răspundere materială în valoare de ___% [indicaţi procentajul] din suma lucrărilor, pentru fiecare zi de întîrziere, dar nu mai mult de ___% [indicaţi procentajul] din suma totală a prezentului contract. 11.11. Beneficiarul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune – interese, compensaţii plătibile conform prevederilor legale, în privinţa sau ca urmare a unui accident sau prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de Antreprenorul general, cu excepţia unui accident sau prejudiciu rezultînd din vina Beneficiarului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora. 12. Soluţionarea litigiilor 12.1. în cazul litigiilor privind calitatea şi proprietăţile materialelor de construcţie, procedurile de verificare, corectitudinea efectuării probelor, a utilajelor de construcţie folosite, fiecare parte poate, după o înştiinţare prealabilă a celeilalte părţi, să ceară efectuarea unor cercetări de către o instituţie publică de cercetare. Costurile cercetărilor efectuate se suportă de partea a cărei culpă a fost dovedită. 13. Rezilierea contractului 13.1. Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă : a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 13.2. Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Antreprenorul general a fost declarat falit, intră în lichidare în vederea fuzionării sau are o ipotecă pe capital; b) Antreprenorul general a abandonat contractul; c) Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; d) Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract. 13.3. Cererea de reziliere a contractului pentru motivele menţionate la punctele 13.1. şi 13.2. din prezentul articol se va comunica în scris părţii contractante cu cel puţin 15 zile lucrătoare anterior dăţii solicitate de reziliere. 13.4. Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 13.5. În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 13.6. Plata garanţiei de bună executare se va efectua numai după expirarea perioadei de garanţie (după efectuarea recepţiei finale), iar în cazurile prevăzute la literele c) si d) punctul 13.2. din prezentul articol după rezilierea contractului. 13.7. După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua executarea lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 14. Dispoziţii finale 14.1. Următoarele documente (anexe la prezentul contract) vor fi citite şi vor fi interpretate ca fiind parte integrantă a prezentului contract: a. prezentul formular de contract completat şi semnat; b. oferta, formularul de ofertă şi anexa la formularul de ofertă; c. listele cu cantităţi de lucrări şi utilaje, devizele-ofertă şi listele cu consumurile de resurse anexate. 14.2. Documentele contractului vor fi întocmite în limba de stat , iar în caz de necesitate, în altă limbă de circulaţie internaţională. 14.3. în cazurile în care apar ambiguităţi sau discrepanţe în clauzele prezentului contract, acestea vor fi clarificate de Beneficiar, care va emite instrucţiuni în acest sens pentru Antreprenorul general. 14.4. În documentele contractului nu se pot face modificări fără acordul ambelor părţi. 14.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare după înregistrarea lui de către Agenţia Achiziţii Publice și, după caz , de către Trezoreria de Stat sau de către una din trezoreriile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, fiind valabil pînă la 31 decembrie 20______. 14.6. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al ambelor părţi şi este semnat astăzi, “___” ______________20______ . 14.7. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus. 15. Rechizitele juridice, poştale şi de plăţi ale părţilor |
||
| “ BENEFICIAR”: | “ ANTREPRENOR”: | |
| Adresa: | Adresa: | |
| Tel./Fax: | Tel./Fax: | |
| Denumirea Băncii: | Denumirea Băncii: | |
| Adresa Băncii: | Adresa Băncii: | |
| Cod Bancar: | Cod Bancar: | |
| Cont de decontare: | Cont de decontare: | |
| Cod fiscal: | Cod fiscal: | |
|
16. Semnăturile părţilor |
||
| “ BENEFICIAR”:
L.Ş. |
“ ANTREPRENOR”:
L.Ş. |
|
|
FORMULARUL F5.2 BANCA ______________ (denumirea) SCRISOARE DE GARANŢIE BANCARĂ DE BUNĂ EXECUŢIE Către___________________________________________________________________________ (denumirea autorităţii contractante şi adresa completă) Cu privire la contractul de achiziţie publică de lucrări______________________________________, (denumirea contractului) încheiat între__________________________,în calitate de Antreprenor, şi _________________________, în calitate de Autoritate contractantă, ne obligăm prin prezenta să plătim în favoarea autorităţii contractante, pînă la concurenţa sumei de __________________________, reprezentînd_______% din valoarea contractului respectiv, orice sumă cerută de acesta la prima sa cerere însoţită de o declaraţie cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor ce revin Antreprenorului, astfel cum sînt acestea prevăzute în contractul de achiziţie publică mai sus menţionat. Plata se va face în termenul menţionat în cerere, fără nici o altă formalitate suplimentară din partea Autorităţii contractante sau a Antreprenorului. Prezenta garanţie este valabilă pînă la data de ______________________ În cazul în care părţile contractante sînt de acord să prelungească perioada de valabilitate a garanţiei sau să modifice unele prevederi contractuale, care au efecte asupra angajamentului băncii, se va obţine acordul nostru prealabil, în caz contrar, prezenta scrisoare de garanţie îşi pierde valabilitatea. Parafată de Banca______________ în ziua_______luna____anul______ ________________ (semnătura autorizată) |