Ordin nr.747 din 20.05.2025 cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.60/2025 cu privire la aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de învăţământ extraşcolar
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
O R D I N
cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării
nr.60/2025 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare
şi funcţionare a instituţiilor de învăţământ extraşcolar
nr. 747 din 20.05.2025
(în vigoare 23.06.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 249-252 art. 350 din 23.05.2025
* * *
În baza modificărilor şi completărilor operate la art.139 lit.f) şi art.143 alin.(5) din Codul educaţiei, în conformitate cu pct.9 subpct. 11) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.146/2021, emit prezentul
ORDIN:
1. Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.60/2025 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de învăţământ extraşcolar se modifică după cum urmează:
1) Se completează cu punctul 31 cu următorul cuprins:
"31. Guvernul decide asupra propunerilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor publice de învăţământ extraşcolar din subordine."
2) punctul 92 va avea următorul cuprins:
"92. Instituţiile publice de învăţământ extraşcolar se finanţează din contul:
a) transferurilor cu destinaţie specială alocate de la bugetul de stat către bugetele locale, precum şi din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi al doilea, şi ale UTA Găgăuzia;
b) alocaţiilor de la bugetul de stat pentru instituţiile de învăţământ extraşcolar subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
c) taxelor de studii, sponsorizărilor, donaţiilor şi din alte surse legale."
3) Se completează cu punctul 921 cu următorul cuprins:
"921. Instituţiile de învăţământ extraşcolar private se finanţează din sursele fondatorilor şi din taxele de şcolarizare."
2. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina dnei Olaru Valentina, secretar de stat.
| MINISTRU | Dan PERCIUN |
| Nr.747. Chişinău, 20 mai 2025. | |