Ordin nr.79 din 16.07.2024 privind aprobarea Regulamentului cu privire la plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
privind aprobarea Regulamentului cu privire la plasarea,
vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat
destinate persoanelor fizice din Republica Moldova
nr. 79 din 16.07.2024
(în vigoare 08.09.2024, cu excepţia Capitolelor
V, VII şi VIII din Regulament - 01.01.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 344-346 art. 631 din 08.08.2024
* * *
În temeiul Hotărârii Guvernului nr.192/2021 cu privire la aprobarea Conceptului Programului de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.249-253, art.483), a Hotărârii Guvernului nr.69/2022 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" şi modificarea unei hotărâri de Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.45-52, art.108), şi pct.9, subpct.11) din Hotărârea Guvernului nr.696/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor,
ORDON:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova (se anexează).
2. Prezentul ordin intră în vigoare la expirarea unei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia Capitolelor V, VII şi VIII din Regulamentul cu privire la plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova, care se pun în aplicare la data de 1 ianuarie 2026.
| MINISTRU | Petru ROTARU |
| Nr.79. Chişinău, 16 iulie 2024. | |
Anexă
la Ordinul
ministrului finanţelor
nr.79 din 16 iulie 2024
REGULAMENT
cu privire la plasarea, vânzarea şi răscumpărarea
valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor
fizice din Republica Moldova
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova (în continuare - Regulament) stabileşte regulile şi procedurile privind plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat (în continuare – VMS) destinate persoanelor fizice din Republica Moldova, prin intermediul "Sistemului Informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova", care reprezintă o platformă online Sistemul informaţional "Platforma electronică pentru vânzarea VMS" (în continuare – platformă electronică).
2. Prezentul Regulament nu se aplică tranzacţiilor cu VMS, altele decât cele efectuate prin intermediul platformei electronice.
3. Prevederile prezentului regulament se aplică Ministerului Finanţelor în calitate de emitent al VMS, Depozitarului central unic al valorilor mobiliare (în continuare - DCU) în calitate de operator al Sistemului DCU şi responsabil de înregistrarea, evidenţa şi decontarea VMS, persoanelor fizice eligibile în calitate de investitori retail, dealerilor primari la efectuarea tranzacţiilor de cumpărare a VMS deţinute de către investitorii retail şi IP Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe în calitate de administrator tehnic al platformei electronice în vederea implementării tehnice ale cerinţelor stabilite în prezentul regulament.
4. Ministerul Finanţelor acţionează în calitate de emitent al VMS şi gestionar al operaţiunilor cu VMS în temeiul Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, precum şi în calitate de posesor al platformei electronice, în temeiul Hotărârii Guvernului nr.192/2021 cu privire la aprobarea Conceptului Programului de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova şi a Hotărârii Guvernului nr.69/2022 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" şi modificarea unei hotărâri de Guvern .
5. În prezentul regulament se aplică noţiunile prevăzute în Legea nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, Conceptul "Programului de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.192/2021, Conceptul Sistemului informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.69/2022, Regulile Depozitarului central unic al valorilor mobiliare, aprobate prin Hotărârea Consiliului de supraveghere al Depozitarului central nr.14/2019.
6. În sensul prezentului regulament se utilizează, suplimentar la cele prevăzute în pct.5, următoarele noţiuni:
1) Contul utilizatorului - contul înregistrat pe platforma electronică, la solicitarea investitorului retail, urmare prezentării informaţiilor necesare şi acceptării termenilor şi condiţiilor aplicabile;
2) CSB/CFT - acte normative emise în condiţiile Legii nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi actele normative conexe, aplicabile domeniului cunoaşterii clientului, prevenirii spălării banilor, combaterii finanţării terorismului şi proliferării armelor;
3) Utilizator - persoana fizică, care în condiţiile prezentului regulament este eligibilă pentru crearea contului pe platforma electronică;
4) Data decontării – data transferării în contul deschis în Sistemul automatizat de plăţi interne (în continuare SAPI) a mijloacelor băneşti din contul de decontare al cumpărătorului în contul de decontare al vânzătorului de VMS şi a transferării în sistemul DCU al valorilor mobiliare din contul de valori mobiliare al vânzătorului în contul de valori mobiliare al cumpărătorului acestora;
5) Dealer primar – banca care a fost acceptată de Ministerul Finanţelor să deruleze operaţiuni cu VMS pe piaţa VMS ca urmare a îndeplinirii criteriilor de selectare şi care poate desfăşura operaţiuni în nume şi în cont propriu sau în nume propriu şi în contul clienţilor săi, persoane fizice şi/sau juridice, rezidente sau nerezidente, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la plasarea, tranzacţionarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscriere în cont, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.170/2018 şi Ordinul ministrului finanţelor nr.129/2018;
6) Dobânda acumulată – cota-parte din valoarea cuponului curent, corespunzătoare zilelor scurse din perioada cuponului curent, începând cu data emiterii (data decontării VMS pe platforma electronică) sau data plăţii cuponului precedent, până la data decontării tranzacţiei;
7) Răscumpărare anticipată – răscumpărare totală sau parţială a unei emisiuni de VMS înainte de data scadenţei;
8) Perioadă de subscriere – interval de timp variabil, stabilit de către Ministerul Finanţelor, în interiorul căruia investitorul retail este în drept să plaseze ordine de achiziţionare a VMS, prin intermediul platformei electronice şi să efectueze plăţi în acest sens;
9) Prestatorul de servicii de plată – prestatorul de servicii de plată al plătitorului sau beneficiarului din Republica Moldova, participant la sistemul de remitere de bani;
10) Cont bancar şi/sau cont de plăţi – cont deschis în una din băncile (sucursala acesteia) din Republica Moldova în modul stabilit;
11) Cont omnibus – cont de valori mobiliare deschis pe numele participantului, în care se ţine evidenţa valorilor mobiliare deţinute de clienţii participantului, fără identificarea acestor clienţi în cadrul Sistemului DCU (segregare de tip omnibus a clienţilor).
Capitolul II
PLATFORMA ELECTRONICĂ
Secţiunea 1.
Reguli generale de funcţionare a platformei electronice
7. Platforma electronică este creată conform Conceptului "Programului de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.192/2021, Conceptului Sistemului informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.69/2022 şi funcţionează în conformitate cu Regulamentul resursei informaţionale formată de Sistemul Informaţional " Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" aprobat prin Hotărârea Guvernului 329/2022, şi corespunde cerinţelor stabilite în prezentul regulament.
8. Platforma electronică este funcţională şi accesibilă 24 ore pe zi, fără zile de repaus, inclusiv pentru efectuarea plăţilor de către investitorii retail.
9. Operaţiunile cu VMS prin intermediul platformei electronice vor fi efectuate după cum urmează:
1) vânzarea VMS către investitorii retail precum şi plata de către aceştia se efectuează în interiorul perioadei de subscriere;
2) după efectuarea cu succes a plăţii, investitorul, va primi un raport/ invoice ce confirmă efectuarea cu succes a plăţii. Raportul cu privire la "procurarea VMS" va fi disponibil în contul investitorului după emiterea acestora şi înscrierea instrumentelor în contul său;
3) decontarea VMS se efectuează la data decontării, care va fi stabilită, de regulă, pentru ziua lucrătoare următoare după încheierea perioadei de subscriere;
4) ziua încheierii perioadei de subscriere nu poate fi modificată;
5) ordinul de achiziţionare pentru VMS înregistrat după orele 17-00, într-o zi liberă sau de sărbătoare, se examinează în ziua lucrătoare imediat următoare.
10. Activitatea platformei electronice poate fi temporar suspendată:
1) în vederea efectuării operaţiunilor de întreţinere a platformei electronice;
2) în cazul declarării stării de urgenţă, stării de asediu sau stării de război, potrivit legii;
3) în situaţii neprevăzute, când s-a produs un eveniment extern, imprevizibil şi inevitabil, care afectează activitatea platformei şi care este în afara controlului autorităţilor implicate în mod obiectiv.
11. Activitatea platformei electronice poate fi suspendată doar pentru a remedia situaţia creată şi a repune în funcţiune platforma electronica, iar subiecţii responsabili au obligaţia să reia serviciile şi operarea platformei electronice imediat după înlăturarea cauzei suspendării.
12. Suspendarea activităţii platformei electronice, nu poate fi iniţiată, anterior:
1) informării investitorilor prin plasarea anunţului pe platforma electronică;
2) finalizării decontării VMS care se află în perioada de subscriere, precum şi anterior datei scadenţei VMS sau plăţii dobânzilor aferente, dacă suspendarea activităţii platformei va afecta executarea plăţilor în cauză.
13. În cazul apariţiei circumstanţelor stabilite la pct.10:
1) operaţiunile de plată se consideră efectuate odată cu intrarea în cont a mijloacelor financiare;
2) decontarea VMS pe conturile utilizatorilor pe platforma electronică se efectuează imediat ce platforma electronică a devenit funcţională şi Ministerul Finanţelor este în posibilitate să efectueze operaţiunea dată;
3) calculele corespunzătoare aferente dobânzii se aplică din data decontării VMS, indicată în comunicatul privind plasarea VMS.
Secţiunea 2.
Accesul utilizatorilor pe platforma electronică
14. Accesul investitorului retail pe platforma electronică, şi la operaţiunile disponibile pe aceasta, se efectuează în baza contului de utilizator.
15. Contul de utilizator se creează şi se utilizează în baza autentificării investitorului retail prin intermediul serviciului guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass).
16. Autentificarea prin MPass se face în baza semnăturii electronice a investitorului retail.
17. Este eligibil pentru crearea contului pe platforma electronică, accesul şi utilizarea serviciilor persoana fizică care:
1) este cetăţean al Republicii Moldova;
2) are un act de identitate valabil la momentul creării contului de utilizator;
3) are vârsta minimă de 18 ani împliniţi la momentul procurării VMS;
4) are un cont bancar/cont de plăţi valid deschis în lei moldoveneşti la unul din prestatorii locali de servicii de plăţi;
5) dispune de semnătură electronică avansată;
6) completează formularul destinat identificării clientului conform Legii nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului;
7) acceptă termenii şi condiţiile plasate pe platforma electronică.
18. Persoana fizică nu este considerată eligibilă dacă:
1) nu corespunde oricărei din cerinţele stabilite în prezentul Regulament;
2) nu corespunde cerinţelor de stabilire a unei relaţii în conformitate cu actele normative emise în condiţiile Legii nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi actele conexe, aplicabile domeniului cunoaşterii clientului, prevenirii spălării banilor, combaterii finanţării terorismului şi proliferării armelor ( în continuare CSB/CFT);
3) este lipsită de dreptul practicării activităţilor stabilite în prezentul regulament printr-o decizie definitivă a instanţei de judecată;
4) pierde calitatea de a fi eligibilă prin încălcarea termenilor şi condiţiilor prevăzute în prezentul Regulament.
19. Odată cu înregistrarea contului de utilizator, persoana fizică este considerată investitor retail.
20. Investitorul retail are obligaţia să reînnoiască datele sale de contact aferente contului utilizatorului dacă acestea au suferit modificări.
21. Emitentul VMS nu este responsabil pentru nerespectarea condiţiilor stabilite la pct.20 de către investitor.
22. Accesul la contul de utilizator poate fi suspendat în cazul survenirii unei din situaţiile:
1) stabilite la pct.10;
2) stabilite la pct.18.
23. Limitarea sau suspendarea accesului la contul de utilizator nu afectează dreptul de proprietate şi dreptul la dobândă şi suma principală investitorului retail.
Secţiunea 3.
Tipuri de operaţiuni permise pe platforma electronică
24. Prin accesarea contului de utilizator, investitorul retail poate efectua următoarele acţiuni şi operaţiuni:
1) gestionarea contului său şi vizualizarea tuturor informaţiilor disponibile aferente achiziţionării şi vânzării VMS, inclusiv statul operaţiunilor efectuate, cantitatea de VMS deţinute în contul său şi dobânda aferentă acumulată pe parcursul perioadei de deţinere;
2) actualizarea datelor sale aferente identificării clientului în conformitate cu măsurile CSB/CFT;
3) comunicarea cu centrul de suport, primirea mesajelor şi informaţiilor relevante, inclusiv cele plasate pe platforma electronică;
4) achiziţionarea VMS;
5) vânzarea VMS.
25. Gestionarea contului se efectuează conform prevederilor stabilite în Secţiunea 2. şi Regulamentul resursei informaţionale formată de Sistemul Informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" aprobat prin Hotărârea Guvernului 329/2022.
26. Actualizarea datelor investitorului retail se efectuează din contul său în condiţiile stabilite la pct.20.
27. Comunicarea cu centrul de suport se efectuează în condiţiile stabilite şi descrise pe platforma electronică.
28. Achiziţionarea şi vânzarea VMS se efectuează conform prevederilor stabilite în prezentul regulament şi Regulamentul resursei informaţionale formată de Sistemul Informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" aprobat prin Hotărârea Guvernului 329/2022.
Secţiunea 4.
Informaţiile plasate pe platforma electronică
29. Pe platforma electronică sunt plasate documentele şi/sau informaţiile privind drepturile şi obligaţiile investitorilor, după cum urmează:
1) Termeni de utilizare;
2) Politica de confidenţialitate;
3) Termenii şi condiţiile de plată;
4) Politica privind adresa IP şi fişierele cookie;
5) Politica de prevenire a spălării banilor şi combatere a finanţării terorismului;
6) Declaraţie de dezvăluire a riscurilor;
7) Politica de comunicare electronică şi consimţământul;
8) Clauza de renunţare la răspundere juridică;
9) Informaţie juridică;
10) Anunţurile şi comunicatele.
30. Caracteristicile VMS, modalitatea de plasare, de plată a dobânzilor aferente şi de răscumpărare a acestora, precum şi elementele de identificare ale emisiunilor sunt stabilite de Ministerul Finanţelor prin comunicatele privind plasarea VMS, în conformitate cu prevederile prezentului regulament (Anexa nr.1/Anexa nr.2).
31. Termeni de utilizare a platformei electronice reprezintă un act juridic, acceptat benevol de către investitorul retail, şi care reglementează condiţiile de accesare şi utilizare a platformei electronice.
32. Politica de confidenţialitate stabileşte temeiul de recepţionare, utilizare, prelucrare şi asigurarea măsurilor şi condiţiilor de păstrare/stocare a datelor cu caracter personal al investitorilor retail în corespundere cu prevederile Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, la utilizarea acesteia şi efectuarea operaţiunilor permise.
33. Termenii şi condiţiile de plată reglementează utilizarea de către investitori a procesului de plată prin intermediul serviciilor de plată de Internet Banking şi al portalului guvernamental de plăţi electronice MPay.
34. Politica privind adresa IP şi fişierele cookie stabileşte mecanismele şi modul de monitorizare al activităţilor on-line ale consumatorului în scopuri de marketing.
35. Politica privind prevenire a spălării banilor şi combatere a finanţării terorismului cuprinde măsurile de identificare a clienţilor – investitori retail, la accesarea şi utilizarea platformei electronice, conform prevederilor Legii nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
36. Declaraţia de dezvăluire a riscurilor cuprinde informaţiile aferente potenţialelor riscuri care derivă din operaţiunile cu VMS şi cele efectuate online în reţeaua globală Internet.
37. Politica de comunicare electronică şi consimţământul descrie modul în care Ministerul Finanţelor transmite comunicările în format electronic sau le plasează pe platforma electronică.
38. Clauza de renunţare la răspunderea juridică reprezintă un act juridic benevol acceptat de către investitorul retail, prin care absolveşte de responsabilitate juridică Ministerul Fineţelor şi reprezentanţii acestuia.
39. Informaţie juridică prevede actele normative care reglementează raportul juridic de vânzare/răscumpărare a VMS prin intermediul platformei electronice, precum şi dreptul de proprietate asupra acesteia.
40. Anunţurile şi comunicatele reprezintă informaţiile plasate pe platformă electronică.
41. La documentele expuse pe platforma electronică pot fi efectuate modificări de către Ministerul Finanţelor, care sunt aduse la cunoştinţa investitorilor retail prin intermediul anunţurilor şi comunicatelor.
Capitolul III
CONTUL INVESTITORULUI RETAIL
Secţiunea 1.
Termenii şi condiţiile platformei electronice
42. Crearea contului de utilizator conform cerinţelor stabilite se efectuează sub condiţia acceptării termenilor şi condiţiilor de utilizare a platformei electronice de către persoana fizică eligibilă.
43. Suplimentar, investitorul retail declară şi recunoaşte veridicitatea informaţiilor şi documentelor transmise prin intermediul platformei electronice în vederea creării contului de utilizator, inclusiv:
1) că a citit, a înţeles şi este de acord cu termenii şi condiţiile de utilizare a platformei electronice;
2) în măsura permisă de lege, este autorizat să utilizeze platforma electronică şi nu are nici o interdicţie în acest sens;
3) nu este inclus în nici o listă de sancţiuni şi/sau restricţii economice naţionale şi/sau internaţionale;
4) declară că înţelege funcţionarea şi utilizarea mijloacelor de comunicare prin Internet şi, specificul achiziţionării, deţinerii şi vânzării VMS şi îşi asumă riscurile care derivă din acestea.
Secţiunea 2.
Contul şi operaţiuni disponibile
44. Investitorul retail are dreptul să efectueze acţiunile şi operaţiunile reglementate de prezentul regulament şi de Regulamentul resursei informaţionale formată de Sistemul Informaţional "Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" aprobat prin Hotărârea Guvernului 329/2022.
45. După setarea contului pe platformă, utilizatorul îşi va putea administra contul online, 24 ore pe zi, 7 zile din săptămână, prin:
1) actualizarea informaţiilor personale din cont, cu excepţia datelor privind numele, codul fiscal şi data naşterii;
2) iniţierea unei operaţiuni de cumpărare sau vânzare a VMS;
3) iniţierea unei solicitări de furnizare a cotaţiilor se va efectua în intervalul de timp stabilit de prezentul Regulament;
4) vizualizarea soldurilor contului;
5) vizualizarea istoricului privind achiziţiile, tranzacţiile efectuate şi tranzacţiile în aşteptare/modificarea sau ştergerea tranzacţiilor în aşteptare; şi
6) actualizarea informaţiilor privind contul de plăţi.
46. Investitorul retail poate utiliza un singur cont de plăţi pentru plăţile efectuate cu scopul achiziţionării VMS, recepţionării dobânzilor aferente VMS şi a sumei principale.
47. Contul de utilizator dispune de o secţiune în care sunt recepţionate şi afişate anunţurile, comunicatele şi alte informaţii relevante privind operaţiunile efectuate şi cele aferente activităţii platformei electronice.
Secţiunea 3.
Conduita investitorului retail
48. Utilizatorul în activitatea sa este obligat să nu încalce nicio procedură, politică sau regulament aferent platformei electronice, inclusiv să nu:
1) pretindă că este altă persoană în timp ce foloseşte platforma electronică;
2) obţină sau încerce să obţină acces neautorizat la serviciile, serverele, reţeaua sau datele platformei electronice;
3) folosească platforma electronică în scopuri ilegale sau prin încălcarea cadrul normativ;
4) facă disponibil orice conţinut pentru care nu are permisiunea respectivă sau care afectează orice marcă, secret comercial, drept de autor sau alt tip de proprietate intelectuală a oricărei persoane;
5) încarce, posteze, trimită e-mail sau orice alt material ce conţine viruşi sau alte coduri de computer, fişiere sau programe menite să întrerupă, distrugă sau să limiteze funcţionalitatea platformei electronice sau a oricărui alt software sau hardware sau echipament de telecomunicaţie asociat platformei electronice;
6) utilizeze serviciile asociate platformei electronice în scopul obţinerii unor avantaje financiare sau similare celor financiare, altele decât cele permise de prezentul regulament.
Capitolul IV
PLASAREA VMS
Secţiunea 1.
Caracteristicile VMS plasate prin intermediul platformei electronice
49. Ministerul Finanţelor plasează prin intermediul platformei electronice VMS sub formă de bonuri de trezorerie (în continuare BT) şi obligaţiuni de stat (în continuare OS) în moneda naţională, cu valoarea nominală a unei VMS de 100 lei. Termenul de circulaţie al VMS plasate prin intermediul platformei electronice va fi anunţat în Comunicatul de plasare a VMS.
50. Plasarea VMS pe platformă se realizează prin subscriere, conform condiţiilor aprobate de către Ministerul Finanţelor în calitate de emitent.
51. VMS se emit în formă de înscriere în cont. Emisiunea de VMS se înregistrează de către DCU la solicitarea Ministerului Finanţelor, în modul stabilit de Regulile DCU şi Regulamentul privind alocarea codului ISIN de către DCU, aprobat prin Hotărârea Consiliului de supraveghere al DCU nr.7/2020.
52. Evidenţa şi confirmarea dreptului de proprietate aferent VMS deţinute de investitorii retail, precum şi calculele aferente sumei principale la maturitate şi a dobânzilor (cupoanelor) aferente VMS se efectuează de către Ministerul Finanţelor prin intermediul platformei electronice. Plăţile aferente sumei principale la maturitate şi a dobânzilor (cupoanelor) aferente VMS se efectuează de către Trezoreria de Stat la contul de plăţi indicat în contul de utilizator al investitorului retail.
53. Caracteristicile VMS destinate plasării directe către investitorii retail, termenii şi durata perioadei de subscriere, termenii de plată a dobânzilor aferente şi de răscumpărare a acestora, posibilitatea de vânzare înainte de scadenţă a VMS către dealerii primari, precum şi elementele de identificare ale emisiunilor sunt stabilite de Ministerul Finanţelor prin comunicatele privind plasarea VMS, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
Secţiunea 2.
Proceduri de desfăşurare a sesiunilor de plasare a VMS
54. Sesiunile de plasare a VMS se desfăşoară, conform Calendarului de desfăşurare a sesiunilor de plasare a VMS prin intermediul platformei electronice, aprobat de către Ministerul Finanţelor trimestrial. În funcţie de evoluţia şi situaţia pe piaţa VMS, Ministerul Finanţelor îşi rezervă dreptul să ajusteze volumele indicative ale emisiunii şi termenele de circulaţie a VMS anunţate iniţial în Calendar.
55. Calendarul desfăşurării sesiunilor de plasare a VMS se publică pe pagina web oficială a Ministerului Finanţelor şi pe pagina platformei electronice cu 5 zile lucrătoarea până la începutul trimestrului următor celui gestionar.
56. Comunicatul privind anunţul de plasare a VMS va fi plasat pe pagina web oficială a Ministerului Finanţelor şi pe pagina platformei electronice şi va include următoarele elemente:
a) perioada subscrierii;
b) tipul VMS oferit spre subscriere;
c) numărul internaţional de identificare a valorilor mobiliare (International Securities Identification Number), alocat în conformitate cu standardul internaţional ISO 6166 (în continuare codul ISIN);
d) valoarea nominală a unei VMS;
e) volumul indicativ al emisiunii;
f) termenul de circulaţie al VMS;
g) condiţiile de vânzare a VMS: cu scont sau la valoarea nominală;
h) data decontării;
i) data scadenţei VMS;
j) limitele minimă şi maximă a ordinului de procurare acceptat, în cazul în care este stabilită;
k) rata anuală fixă a dobânzii;
l) termenele de plată a dobânzii pentru OS;
m) posibilitatea de vânzare înainte de scadenţă a VMS către dealerii primari;
n) condiţiile de redeschidere a emisiunii / de răscumpărare anticipată;
o) preţul de vânzare a VMS.
57. Sesiunile de plasare a VMS se desfăşoară separat pe fiecare cod ISIN, prin subscriere.
58. Perioada de subscriere pentru fiecare sesiune de plasare a VMS se stabileşte de către Ministerul Finanţelor în comunicatul privind plasarea VMS.
[Pct.58 în redacţia Ordinului Ministerului Finanţelor nr.57 din 29.04.2026, în vigoare 01.05.2026]
59. În cazul în care volumul anunţat al emisiunii de VMS nu a fost subscris integral, Ministerul Finanţelor poate anunţa ulterior o nouă perioadă de subscriere pentru VMS respective.
60. În cazul în care volumul anunţat al emisiunii a fost integral subscris până la închiderea perioadei de subscriere, Ministerul Finanţelor poate închide subscrierea cu notificarea corespunzătoare a investitorilor retail şi plasarea anunţului pe pagina platformei electronice, data decontării VMS însă rămânând cea anunţată în comunicatul privind plasarea VMS.
61. În cazul în care volumul anunţat al emisiunii a fost integral subscris până la închiderea perioadei de subscriere, Ministerul Finanţelor poate accepta un volum mai mare decât cel anunţat.
62. Perioada de subscriere se desfăşoară în intervalul stabilit de către Ministerul Finanţelor în comunicatul privind plasarea VMS. În afara acestui interval de timp, platforma electronică nu va permite transmiterea ordinelor de procurare a VMS de către investitorii retail.
[Pct.62 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.57 din 29.04.2026, în vigoare 01.05.2026]
63. Ministerul Finanţelor poate institui limite minime şi maxime de procurare a VMS cu acelaşi cod ISIN, de către un investitor retail. Limitele de procurare a VMS vor fi anunţate de către Ministerul Finanţelor în comunicatul privind plasarea VMS.
64. La data închiderii perioadei de subscriere Ministerul Finanţelor va transmite către DCU comunicatul privind rezultatele subscrierii, cu solicitarea introducerii în Sistemul DCU a ordinului de transfer de tip FoP a VMS din contul de emitent al Ministerului Finanţelor în contul omnibus al Ministerului Finanţelor în calitate de participant la DCU.
La data decontării VMS, după decontarea ordinului FoP şi transferul VMS în contul omnibus al Ministerului Finanţelor în Sistemul DCU, Ministerul Finanţelor va înregistra în conturile investitorilor retail VMS procurate în cadrul sesiunii de subscriere a VMS.
Secţiunea 3.
Transmiterea directă a cererilor de procurare a VMS
65. Investitorul retail poate depune una sau mai multe cereri de procurare, separat pentru fiecare tip de VMS, doar în nume şi în cont propriu, indicând în cerere numărul solicitat de VMS.
66. Pe întreg parcursul perioadei de subscriere, investitorul retail poate accesa listele de VMS disponibile pentru vânzare, şi depune cereri de procurare a VMS selectate, în limitele volumului disponibil şi la preţul de vânzare indicat pe platforma electronică.
67. După confirmarea transmiterii cererii de procurare a VMS, investitorul retail va asigura efectuarea plăţii aferente volumului de VMS procurat în intervalul limită de timp indicat pe platforma electronică.
68. În cazul neefectuării plăţii în intervalul de timp indicat, cererea de procurare a VMS transmisă de către investitorul retail se va considera nulă.
69. În cazul efectuării cu succes a plăţii aferente cererii de procurare transmise, investitorul retail va primi un raport de confirmare privind procurarea VMS, care va putea fi accesat din contul său de utilizator al platformei electronice.
70. VMS procurate şi plătite de către investitorul retail devin disponibile în contul de pe platformă electronică al acestuia la data decontării VMS, după decontarea acestora în Sistemul DCU.
Secţiunea 4.
Formule de calcul utilizate
71. La calcularea ratelor dobânzilor/preţurilor la VMS se va utiliza convenţia Actual/365.
72. Rata nominală anuală a dobânzii la BT se determină după următoarea formulă:
unde:
r – rata nominală anuală a dobânzii (%);
N – valoarea nominală a BT (lei);
P – preţul BT (lei);
t – numărul de zile până la scadenţă;
Z – 365 (zile).
73. Rata efectivă anuală a dobânzii la BT se determină după următoarea formulă:
unde:
y – rata efectivă anuală a dobânzii (%);
N – valoarea nominală a BT (lei);
P – preţul BT (lei);
t – numărul de zile până la scadenţă;
Z – 365 (zile).
74. Rata efectivă anuală a dobânzii la OS se determină din următoarea formulă:
unde:
P – preţul brut a OS (include cuponul acumulat), (lei);
n – numărul de cupoane spre plată;
Cn – mărimea cuponului "n" (lei);
N – valoarea nominală a OS (lei);
i – rata dobânzii la OS (%);
tn – numărul de zile până la plata cuponului "n";
Z – 365 (zile).
75. Cuponul la OS se calculează în modul următor:
unde:
C – mărimea cuponului (lei);
N – valoarea nominală a OS (lei);
r – rata dobânzii (cuponului) la OS (%);
t – perioada cuponului;
Z – 365 (zile).
76. Dobânda acumulată se calculează în modul următor:
unde:
D – dobândă acumulată;
C – mărimea cuponului (lei);
n – numărul de zile pentru care se calculează dobânda acumulată;
t – perioada cuponului.
77. Platforma va afişa zilnic valoarea estimativă curentă a BT în circulaţie, calculată după cum urmează:
unde:
Vt – valoarea curentă a BT (lei);
Pi – preţul iniţial a BT (lei);
N – valoarea nominală a BT (lei);
T – scadenţa iniţială (zile);
t – numărul de zile de la data emiterii până la curentă.
78. Platforma va afişa zilnic valoarea estimativă curentă a OS în circulaţie, calculată după cum urmează:
unde:
Pm – preţul curent a OS (lei);
N – valoarea nominală a OS (lei);
C – mărimea cuponului (lei);
n – numărul de zile pentru care se calculează dobânda acumulată;
t – perioada cuponului.
Capitolul V
RĂSCUMPĂRAREA ANTICIPATĂ A VMS
79. Ministerul Finanţelor poate răscumpăra anticipat VMS plasate prin intermediul platformei electronice aflate în circulaţie.
80. Răscumpărările anticipate de VMS se efectuează prin răscumpărarea anticipată necondiţionată a întregii emisiuni de VMS la decizia Ministerului Finanţelor sau prin anunţarea perioadelor de răscumpărare anticipată în cadrul cărora vor fi satisfăcute cererile de răscumpărare înaintate de investitorii retail.
81. Elementele de identificare a VMS ce urmează a fi răscumpărate, condiţiile de răscumpărare, data răscumpărării anticipate sau perioada de recepţionare a cerilor de răscumpărare, valoarea dobânzii acumulate şi alte elemente ale răscumpărării anticipate sunt stabilite de Ministerul Finanţelor prin comunicatele privind răscumpărarea anticipată a VMS, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
82. Comunicatul privind răscumpărarea anticipată a VMS se publică pe pagina platformei electronice cu 10 zile înainte de începerea perioadei de răscumpărare. Concomitent, investitorul retail este notificat prin email cu privire la disponibilitatea comunicatului pe pagina platformei electronice.
83. Perioada de recepţionare a cererilor de răscumpărare anticipată se stabileşte pentru 5 zile.
84. Pe parcursul perioadei de recepţionare a cererilor de răscumpărare anticipată, investitorul retail va putea una sau mai multe cereri de răscumpărare anticipată a VMS din contul său, separat pe fiecare ISIN eligibil.
85. La data închiderii perioadei de recepţionare a cererilor de răscumpărare anticipată, Ministerul Finanţelor va transmite către DCU solicitarea introducerii în Sistemul DCU a ordinului de transfer de tip FoP a VMS din contul omnibus al Ministerului Finanţelor în calitate de participant la DCU în contul de emitent al Ministerului Finanţelor.
86. La data răscumpărării anticipate a VMS, după decontarea ordinului FoP în Sistemul DCU, VMS care fac obiectul răscumpărării anticipate se răscumpără pe platforma electronică, fiind anulate din conturile investitorilor retail. Volumul în circulaţie al VMS respective se diminuează în mod corespunzător cu valoarea nominală aferentă VMS răscumpărate.
87. Plata sumelor aferente răscumpărării VMS deţinute de investitorii retail va fi efectuată de către Trezoreria de Stat la conturile de plăţi ale investitorilor retail în ziua răscumpărării anticipate necondiţionate a întregii emisiuni sau în ziua următoare zilei de închidere a perioadelor de răscumpărare anticipată.
Capitolul VI
RĂSCUMPĂRAREA VMS ŞI PLATA DOBÎNZILOR AFERENTE
88. Răscumpărarea VMS şi/sau plata dobânzilor (cupoanelor) la OS se efectuează de către Ministerul Finanţelor la data scadenţei şi/sau, respectiv, a plăţii dobânzilor, indicate în comunicatul de plasare a VMS pe platforma electronică, prin intermediul DCU conform modelului de decontare DvP2 şi a Trezoreriei de Stat.
89. Sumele totale spre răscumpărarea VMS şi/sau plata dobânzilor (cupoanelor) la OS deţinute de investitorii retail, sunt calculate de către DCU şi se prezintă Ministerului Finanţelor cu 1 zi lucrătoare înainte de data plăţii acestora. În baza sumelor totale, pe platforma electronică se calculează sumele spre plată în diviziune pe investitorii retail, iar plata acestora la conturile de plăţi ale investitorilor retail este efectuată de către Trezoreria de Stat, la data răscumpărării şi/sau plăţii dobânzilor, după efectuarea decontării plăţilor respective în Sistemul DCU.
90. Sumele spre răscumpărarea VMS şi/sau plata dobânzilor (cupoanelor) la OS, iniţial plasate pe platforma electronică, deţinute de dealeri primari, sunt calculate de DCU şi se prezintă Ministerului Finanţelor cu 1 zi lucrătoare înainte de data plăţii. Plata acestor sume la conturile dealerilor primari este efectuată de către DCU.
91. La răscumpărarea la scadenţă a VMS, în perioada cuprinsă între momentul stabilirii deţinătorilor şi momentul finalizării decontării evenimentului de plată, VMS care fac obiectul răscumpărării sunt suspendate de la tranzacţionare.
92. În cazul în care data la care urmează să se efectueze una din plăţile aferente VMS este o zi nelucrătoare, plata se va efectua în prima zi lucrătoare imediat următoare, fără plata dobânzii suplimentare.
Capitolul VII
VÂNZAREA VMS CĂTRE DEALERII PRIMARI
93. VMS plasate prin intermediul platformei electronice, nu pot fi grevate cu obligaţii şi nu sunt supuse unor restricţii de tranzacţionare, decît în cazurile expres stabilite de lege.
94. Intenţia investitorilor retail de a vinde VMS procurate pe platforma electronică se va exprima prin transmiterea unei cereri către dealerii primari, care va conţine cantitatea şi caracteristicile VMS pe care intenţionează să le vândă.
95. Platforma va transmite cererea de ofertă de preţ către dealerii primari cu caracteristicile VMS pe care investitorul intenţionează să le vândă.
96. Oferirea cotaţiilor de către dealerii primar, acceptarea cotaţiilor de către investitori şi decontarea tranzacţiilor în Sistemul DCU trebuie să aibă loc pe parcursul aceleiaşi zile lucrătoare, după cum urmează:
97. Investitorii retail pot solicita o ofertă de preţ per ISIN, în intervalul de timp dintre orele 16:00 a zilei lucrătoare curente şi ora 11:00 a zilei lucrătoare următoare (ora locală). Dealerii primari pot răspunde cu cotaţii între orele 8:00 şi 12:00 a acelei zile lucrătoare următoare.. În intervalul de timp situat dintre orele 11:00 şi 16:00 a zilei următoare" pot fi încheiate tranzacţiile de vânzare a VMS în baza cotaţiilor transmise de dealerii primari, iar opţiunea de a solicita o cotaţie este dezactivată. Perioada de încheiere a tranzacţiilor de vânzare a VMS pe piaţa secundară este redeschisă în următoarea zi lucrătoare.
98. Cotaţiile transmise de dealerii primari sunt ferme, dealerul primar având obligaţia să încheie tranzacţia la preţul cotat şi în limita volumului oferit în cazul în care acestea au fost acceptate de către investitorii retail.
99. În cazul în care mai mulţi dealeri primari au oferit cotaţii la solicitarea transmisă de către un investitor retail, platforma electronică automat va indica cotaţia cea mai avantajoasă pentru investitorul retail.
100. Cotaţia oferită de dealerul primar este valabilă până la ora 16:00 a zilei în care a fost oferită. În cazul în care cotaţia nu a fost acceptată de către investitorul retail care a solicitat-o până la această ora, cotaţia se anulează automat.
101. În cazul în care cotaţia a fost acceptată de către investitorul retail, tranzacţia se consideră încheiată şi instrucţiunile de decontare a tranzacţiei sunt transmise DCU, iar după recepţionarea confirmării decontării tranzacţiei în Sistemul DCU platforma electronică expediază ambelor contrapărţi confirmarea electronică care va include următoarele elemente:
1) descrierea VMS şi codul ISIN;
2) data şi ora tranzacţiei;
3) data decontării tranzacţiei;
4) preţul/rata dobânzii;
5) volumul la preţul de vânzare-cumpărare (în cazul OS se va indica preţul net, dobânda acumulată şi preţul brut);
6) volumul tranzacţiei la valoarea nominală;
7) denumirea contrapărţii.
102. Ministerul Finanţelor va monitoriza prin intermediul platformei electronice activitatea dealerilor primari, în vederea îndeplinirii de către aceştia a obligaţiunilor de cotare a VMS.
103. Ministerul Finanţelor va publica trimestrial pe pagina web rezultatele cu privire la subscrierile încheiate, precum şi volumele subscrise, preţul aferent, etc.
Capitolul VIII
DECONTAREA OPERAŢIUNILOR DE VÂNZARE A VMS
104. Decontarea tranzacţiilor de vânzare a VMS înainte de scadenţă către dealerii primari se efectuează de către DCU, în conformitate cu regulile acestuia.
105. În acest scop, dealerul primar urmează să asigure în contul de decontare în SAPI disponibilitatea de mijloace băneşti în volum suficient, iar în contul cu segregare de tip omnibus al platformei electronice Ministerul Finanţelor va asigura disponibilitatea de VMS în volum suficient pentru decontarea acestora.
106. Mijloacele băneşti destinate investitorului retail sunt transferate de către DCU la contul de decontare în SAPI al Ministerului Finanţelor, destinat decontării operaţiunilor cu VMS. Plata finală a mijloacelor băneşti către contul de plăţi a investitorului retail este efectuată de către Trezoreria de Stat.
107. DCU va aplica în numele Ministerului Finanţelor o penalitate unică în mărime de 1% din suma VMS pentru care nu a fost asigurată disponibilitatea în conturi pentru decontare. Penalităţile aplicate vor fi transferate în prima zi lucrătoare imediat următoare în contul Ministerului Finanţelor destinat decontărilor cu VMS.
Capitolul IX
PROTECŢIA INVESTITORULUI
108. Operaţiunile de achiziţionare şi vânzare a VMS nu reprezintă activitate antreprenorială.
109. Ordinele de plată şi ordinele de transfer prin intermediul platformei electronice sunt irevocabile, în condiţiile stabilite de art.8 al Legea nr.183/2016 cu privire la caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a instrumentelor financiare.
110. Comunicarea prin mijloace electronice, anunţurile, comunicatele şi oricare alt tip de informaţii între investitorul retail şi platforma electronică cade sub incidenţa regimului juridic stabilit de Capitolul IV al Legii nr.284/2004 privind serviciile societăţii informaţionale.
111. Acţiunile investitorului retail cad sub incidenţa cadrului normativ aferent măsurilor de protecţiei stabilite în Legea nr.284/2004 privind serviciile societăţii informaţionale, Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor, Codul Civil nr.1107/2002 şi a prezentului regulament şi alte altor acte normative aplicabile după caz.
112. Ministerul Finanţelor este autoritatea care asigură drepturile de protecţie a investitorilor retail şi tratamentul nediscriminatoriu al participanţilor la piaţa VMS.
113. Impozitarea aferentă VMS prin intermediul platformei electronice se aplică la sursă conform prevederilor Codului Fiscal.
|
Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova MINISTERUL FINANŢELOR COMUNICAT privind plasarea valorilor mobiliare de stat Ministerul Finanţelor propune spre plasare valori mobiliare de stat în sumă de _______________ lei. (în cifre) Valorile mobiliare de stat vor fi plasate prin intermediul platformei electronice " Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" în perioada de subscriere "___" – "___"_________20__. Ofertele de cumpărare a valorilor mobiliare de stat vor fi plasate direct pe platforma electronică " Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova". Limita de înaintare a ofertelor la subscriere al unui investitor pentru valorile mobiliare de stat cu acelaşi cod ISIN constituie __________________________________. (se indică în cazul în care este stabilită) ELEMENTELE EMISIUNII VALORILOR MOBILIARE DE STAT |
||||||||||
| Tipul VMS | Termenul de circulaţie al VMS | Codul ISIN | Valoarea nominală a unei VMS (lei) | Volumul indicativ al emisiunii (mil. lei) | Condiţiile de vânzare (scont) | Posibilitatea de a fi înstrăinate înainte de scadenţă | Posibilitatea de a fi răscumpărate înainte de scadenţă | Perioada de subscriere | Data decontării (emiterii) | Data scadenţei |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
|
Persoana responsabilă a Ministerului Finanţelor _____________________________________ (funcţia, numele, prenumele) |
||||||||||
|
Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la plasarea, vânzarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova MINISTERUL FINANŢELOR COMUNICAT privind plasarea valorilor mobiliare de stat Ministerul Finanţelor propune spre plasare valori mobiliare de stat în sumă de _______________ lei. (în cifre) Valorile mobiliare de stat vor fi plasate prin intermediul platformei electronice " Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova" în perioada de subscriere "___" – "___"_________20__. Ofertele de cumpărare a valorilor mobiliare de stat vor fi plasate direct pe platforma electronică " Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova". Limita de înaintare a ofertelor la subscriere al unui investitor pentru valorile mobiliare de stat cu acelaşi cod ISIN constituie __________________________________. (se indică în cazul în care este stabilită) ELEMENTELE EMISIUNII VALORILOR MOBILIARE DE STAT |
||||||||||||
| Tipul VMS | Termenul de circulaţie al VMS | Codul ISIN | Valoarea nominală a unei VMS (lei) | Volumul indicativ al emisiunii (mil. lei) | Condiţiile de vânzare (la valoarea nominală) | Rata anuală a dobânzii pentru OS cu dobânda fixă | Posibi- litatea de a fi înstrăinate înainte de scadenţă |
Posibi- litatea de a fi răs- cumpărate înainte de scadenţă |
Perioada de sub- scriere |
Data decontării (data emiterii) | Data scadenţei | Termenele de achitare a dobânzii |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
|
Persoana responsabilă a Ministerului Finanţelor _____________________________________ (funcţia, numele, prenumele) |
||||||||||||