Ordin nr.81 din 15.06.2023 cu privire la stabilirea indicelui modificării preţului curent pentru lucrările de elaborare a documentaţiei de proiect
MINISTERUL INFRASTRUCTURII
ŞI DEZVOLTĂRII REGIONALE
O R D I N
cu privire la stabilirea indicelui modificării preţului curent
pentru lucrările de elaborare a documentaţiei de proiect
nr. 81 din 15.06.2023
(în vigoare 21.06.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 204-207 art. 593 din 21.06.2023
* * *
În conformitate cu pct.8 subpct.12) şi pct.9 subpct.11 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.690/2017, în temeiul pct.4.2 din normativul NCM L.02.11:2013 "Preţuri de referinţă pentru lucrări de proiectare în construcţii. Instrucţiuni generale de utilizare a indicatoarelor de preţuri de referinţă pentru lucrări de proiectare în construcţii", aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi construcţiilor nr.57 din 24 aprilie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.115-119, art.603),
ORDON:
1. Se ia act de Procesul-verbal nr.01 din 31 martie 2022 al şedinţei Comitetului Tehnic CT-C L(01-02) "Economia construcţiilor".
2. Pentru determinarea preţului curent (Pc) pentru elaborarea documentaţiei de proiect se va utiliza un coeficient de actualizare (indice) (Ki), calculat ca raportul dintre salariul minim garantat în sectorul real/minim pe ţară, actual la data întocmirii devizului de cheltuieli pentru lucrările de proiectare, şi salariul minim garantat în sectorul real/minim pe ţară, în vigoare la data elaborării indicatoarelor de preţuri de referinţă la lucrările de proiectare conform documentului normativ NCM L.02.11:2013 (Indicatoarele 1-11):
Pc = Pr x Ki x KP
Ki = Smin actual / Smin 2013
La calcularea salariului minim garantat în sectorul real (Pr) pentru anii 2010-29 septembrie 2022 se va ţine cont de Hotărârea Guvernului nr.165/2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, cu modificările ulterioare, iar începând cu data de 30 septembrie 2022 de Hotărârea Guvernului nr.670/2022 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară.
3. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina secretarului de stat responsabil pe domeniul urbanism, construcţii şi locuinţe.
4. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRU | Lilia DABIJA |
| Nr.81. Chişinău, 15 iunie 2023. | |