Ordin nr.81-T-05 din 29.05.2019 cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
O R D I N
cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale
nr. 81-T-05 din 29.05.2019
(în vigoare 14.06.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.193-202 art.1004 din 14.06.2019
* * *
În conformitate cu prevederile art.30 alin.(1) din Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24–26, art.137), cu modificările şi completările ulterioare, se emite prezentul
ORDIN:
1. A aduce la cunoştinţa publică următoarele:
a) La 17 aprilie 2019 a intrat în vigoare Acordul cu privire la oferirea privilegiilor şi imunităţilor Fondului Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, semnat de Republica Moldova la Geneva la 13 septembrie 2010, ratificat prin Legea nr.207 din 21.10.2011 (textul Acordului se anexează);
b) La 7 mai 2019 a intrat în vigoare Protocolul între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Ministerul Afacerilor Interne al României, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, privind constituirea şi activităţile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună, semnat la Bucureşti, la 22 noiembrie 2018, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1273 din 26.12.2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.526-528, art.1370);
c) La 21 mai 2019 a intrat în vigoare Acordul de cooperare în domeniul tineretului şi sportului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia, semnat la Chişinău la 17 octombrie 2018, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1133 din 21.11.2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.430-439, art.1202);
d) La 1 iulie 2019 va intra în vigoare Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Franceze privind angajarea în cîmpul muncii a soţilor/soţiilor agenţilor misiunilor oficiale ale fiecărui stat în celălalt stat, semnat la Paris la 27 mai 2016, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.933 din 29.07.2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.247-255, art.1012);
e) La 1 septembrie 2019 va intra în vigoare Convenţia Consiliului Europei privind manipularea în competiţiile sportive, adoptată la Macolin la 18 septembrie 2014, semnată de Republica Moldova la 29 aprilie 2016, ratificată prin Legea nr.285 din 29.11.2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.513-525, art.843).
2. A publica prezentul ordin, însoţit de textul tratatului indicat la punctul 1 lit.a), în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE | |
| ŞI INTEGRĂRII EUROPENE | Tudor ULIANOVSCHI |
| Nr.81-T-05. Chişinău, 29 mai 2019. | |