Ordin nr.94 din 22.08.2023 cu privire la lansarea apelului I de depunere a cererilor pentru forma de subvenţionare în avans
MINISTERUL AGRICULTURII
ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE
O R D I N
cu privire la lansarea apelului I de depunere a cererilor
pentru forma de subvenţionare în avans
nr. 94 din 22.08.2023
(în vigoare 25.08.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 328-331 art. 812 din 25.08.2023
* * *
În temeiul art.25 aliniatele (1) - (3) din Legea nr.71/2023 cu privire la subvenţionarea în agricultură şi mediul rural (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.134-137, art.209), Hotărârii Guvernului nr.465/2023 cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de subvenţionare în avans şi condiţiile specifice de eligibilitate pentru subvenţionarea în avans din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural şi la abrogarea unor acte normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.291-295, art.693),
ORDON:
1. Se lansează, în perioada 18.09.2023 - 16.11.2023, apelul I de depunere a cererilor de subvenţionare pentru forma de subvenţionare în avans pentru următoarele măsuri de subvenţionare:
1) SA_1.1 Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii economice rurale;
2) SA_1.2 Dezvoltarea infrastructurii exploataţiei agricole;
3) SA_1.3 Diversificarea activităţilor economice rurale;
4) SA_1.4 Stimularea producerii pe teren protejat;
5) SA_1.5 Înfiinţarea plantaţiilor de arbuşti fructiferi, aromatice, medicinale şi condimentare;
6) SA_1.6 Modernizarea exploataţiilor zootehnice;
7) SA_1.7 Transferul de cunoştinţe, inovare şi formare.
2. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării.
3. Controlul asupra executării prezentului ordin îl exercit personal.
| VICEPRIM-MINISTRU, | |
| MINISTRU | Vladimir BOLEA |
| Nr.94. Chişinău, 22 august 2023. | |