BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.954/446 din 28.09.2012 cu privire la organizarea examenului medical al persoanelor care doresc să se căsătorească

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
28.09.2012

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

ŞI MINISTERUL JUSTIŢIEI

O R D I N

cu privire la organizarea examenului medical al

persoanelor care doresc să se căsătorească

nr. 954/446  din  28.09.2012

 (în vigoare 12.10.2012) 

Monitorul Oficial nr.212-215 art.1186 din 12.10.2012

* * *

În temeiul art.46 din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34, art.373) şi art.13 din Codul familiei nr.1316-XIV din 26 octombrie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.47-48, art.210),

ORDONĂM:

1. Funcţionarii responsabili ai oficiilor stare civilă, iar în cazurile stabilite de lege, ai primăriei satului (comunei) sau oraşului eliberează, la solicitare, persoanelor care doresc să se căsătorească îndreptare pentru efectuarea examenului medical, conform modelului stabilit în anexa nr.1.

2. Îndreptarea pentru efectuarea examenului medical se eliberează personal fiecărui solicitant şi este valabilă pînă la data încheierii căsătoriei.

3. Examenul medical al persoanelor care doresc să se căsătorească constă din pachetul minim de investigaţii clinice şi paraclinice. La indicaţiile medicale şi în baza acordului informat, persoanele care doresc să se căsătorească beneficiază de pachetul lărgit de investigaţii clinice şi paraclinice. Lista investigaţiilor clinice şi paraclinice în cadrul examenului medical al persoanelor care doresc să se căsătorească este stabilită în Anexa nr.2 la prezentul ordin.

4. Conducătorii instituţiilor medico-sanitare, încadrate în asigurări obligatorii de asistenţă medicală:

1) organizează efectuarea examenului medical al persoanelor care doresc să se căsătorească, în mod gratuit şi cu acordul informat al acestora, în baza îndreptării prevăzute la pct.1 şi conform Listei investigaţiilor clinice şi paraclinice aprobate;

2) documentează rezultatele investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate în Fişa medicală a bolnavului de ambulator (Formular nr.025/e);

3) informează persoanele examinate despre accesul gratuit la consiliere şi testare benevolă la marcherii HIV;

4) aduc la cunoştinţă persoanei examinate rezultatele investigaţiilor clinice şi paraclinice, în conformitate cu prevederile actelor normative privind protecţia datelor cu caracter personal.

5. Controlul executării prezentului ordin se asigură de către dl Gheorghe Ţurcanu – viceministru al sănătăţii şi dl Vladimir Grosu – viceministru al justiţiei.