Ordin nr.957 din 28.09.2012 cu privire la modificarea şi completarea Ordinului nr.404 din 30 octombrie 2007 "Cu privire la delimitarea juridică a asistenţei medicale primare la nivel raional"
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
O R D I N
cu privire la modificarea şi completarea Ordinului nr.404 din 30 octombrie 2007
"Cu privire la delimitarea juridică a asistenţei medicale primare la nivel raional"
nr. 957 din 28.09.2012
(în vigoare 16.11.2012)
Monitorul Oficial nr.237-241 art.1389 din 16.11.2012
* * *
În conformitate cu prevederile art.69-72, 181-191 din Codul civil, aprobat prin Legea nr.1107-XV din 6 iunie 2002, Hotărîrii Guvernului nr.1471 din 24 decembrie 2007 "Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017", în scopul perfectării managementului, optimizării şi eficientizării activităţii instituţiilor de asistenţă medicală primară, în vederea ameliorării calităţii asistenţei medicale primare prestate populaţiei pe principiul medicinii de familie şi îmbunătăţirii indicatorilor de sănătate a populaţiei, în temeiul pct.9 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31 mai 2011,
ORDON:
[Pct.1 abrogat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.1086 din 30.12.2016, în vigoare 24.03.2017]
[Pct.1 în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.95 din 01.02.2013, în vigoare 25.04.2014]
2.Ordinul nr.404 din 30 octombrie 2007 "Cu privire la delimitarea juridică a asistenţei medicale primare la nivel raional" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.78-79/222) se modifică şi se completează după cum urmează:
1) punctul 6 se exclude;
2) la punctul 8, subpunctul 8.3., sintagma "şi şefi ai Centrelor de Sănătate" se exclude;
3) punctul 8 se completează cu subpunctele 8.5. şi 8.6. în următoarea redacţie:
"8.5. Să adopte decizii de schimbare a denumirii Instituţiilor Medico-Sanitare Publice Centre ale Medicilor de Familie în Instituţii Medico-Sanitare Publice Centre de Sănătate la momentul separării tuturor Centrelor de Sănătate din localităţile rurale, cu aprobarea Regulamentelor şi înregistrarea lor în modul stabilit de legislaţia în vigoare;
8.6. Să desemneze în funcţii directorii Instituţiilor Medico-Sanitare Publice Centre de Sănătate, inclusiv nou-fondate, în conformitate cu prevederile Codului muncii."
3. La momentul separării tuturor Centrelor de Sănătate din localităţile rurale Ordinul nr.404 din 30 octombrie 2007 "Cu privire la delimitarea juridică a asistenţei medicale primare la nivel raional" se consideră caduc.
4. Direcţia asistenţă medicală primară (dna Tatiana Zatîc) va organiza publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
5. Controlul îndeplinirii prezentului ordin mi-l asum personal.
| MINISTRUL SĂNĂTĂŢII | Andrei USATÎI |
Chişinău, 28 septembrie 2012. |
|
| Nr.957. |
[Regulamentul abrogat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.1086 din 30.12.2016, în vigoare 24.03.2017]
[Regulamentul în redacţia Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.95 din 01.02.2013, în vigoare 25.04.2014]