BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.97 din 31.05.2022 pentru modificarea Ordinului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr.16 din 05.02.2010 cu privire la aprobarea Regulilor privind înregistrarea agenţilor economici în producţia agroalimentară ecologică

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
31.05.2022

MINISTERUL  AGRICULTURII
ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE

O R D I N

pentru modificarea Ordinului Ministerului Agriculturii şi Industriei

Alimentare nr.16 din 05.02.2010 cu privire la aprobarea Regulilor

privind înregistrarea agenţilor economici în producţia

agroalimentară ecologică

nr. 97  din  31.05.2022

 (în vigoare 15.07.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 208-216 art. 810 din 15.07.2022

* * *

În temeiul art.4 alin.(2) lit.c) şi art.7 din Legea nr.115/2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.95-97, art.446), cu modificările ulterioare,

ORDON:

1. Ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr.16 din 05.02.2010 cu privire la aprobarea Regulilor privind înregistrarea agenţilor economici în producţia agroalimentară ecologică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.120-127, art.450), se modifică după cum urmează:

1) în ordin:

a) în denumire, cuvîntul "Regulilor" se substituie cu cuvîntul "Regulamentului";

b) punctul 1 va avea următorul cuprins:

"1. Se aprobă Regulamentul privind înregistrarea agenţilor economici în producţia agroalimentară ecologică, conform anexei.";

c) la punctul 2, textul "Direcţia Agricultură Ecologică, Resurse Regenerabile şi Irigare" se substituie cu cuvintele "Serviciul producţie ecologică şi produse cu denumire de origine";

d) punctele 3, 4, 5, 6 şi 7 se abrogă;

e) la punctul 10, textul "dl Gheorghe Arpentin, viceministru" se substituie cu textul "secretarul de stat, responsabil de politicile în domeniul producţiei ecologice";

2) în Regulament:

a) pe tot parcursul textului, în cuvintele "fişa de înregistrare", la orice formă gramaticală, cuvîntul "înregistrare" se substituie cu cuvîntul "evidenţă";

b) la punctul 2, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) să-şi înregistreze activitatea, anual, pînă la 31 august, la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin depunerea fişelor de evidenţă, completate conform anexelor la Regulamentul cu privire la sistemul de inspecţie şi certificare a producţiei agroalimentare ecologice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.149/2006 pentru implementarea Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică.";

la litera b), textul "nr.149 din 10 februarie 2006 pentru implementarea Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică" se substituie cu textul "nr.149/2006.";

c) se completează cu punctul 21 cu următorul cuprins:

"21. Agentul economic poate depune documentele pe suport de hîrtie sau prin intermediul poştei electronice cu respectarea prevederilor Legii nr.91/2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic.";

d) punctul 3 va avea următorul cuprins:

"3. Fişele de evidenţă atestă înregistrarea agentului economic în sistemul de agricultură ecologică.";

e) se completează cu punctul 31 cu următorul cuprins:

"31. Organismul de inspecţie şi certificare eliberează, la cerere, următoarele acte:

a) notificare care atestă că nu a intervenit nicio cauză de încetare ori de desfiinţare a contractului încheiat între producător şi organismul de inspecţie şi certificare şi se află în continuare integrat în sistemul de control al organismului respectiv, conform modelului din anexa nr.6;

b) declaraţie privind confirmarea suprafeţei cultivate cu culturi fixatoare de azot, intercalate sau succesive, conform modelului din anexa nr.7.";

c) punctele 9 şi 10 vor avea următorul cuprins:

"9. În cazul în care agentul economic încetează activitatea cu organismul de inspecţie şi certificare sau se modifică datele menţionate în fişa de evidenţă, acesta va informa Ministerul Agriculturii şi Industrie Alimentare.

10. Pentru înregistrare în sistemul de agricultură ecologică, agentul economic prezintă următoarele documente:

a) copia de pe certificatul de înregistrare, cu anexarea declaraţiei de constituire, pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier);

b) contractul încheiat cu organismul de inspecţie şi certificare pentru agenţii economici care se înscriu în agricultura ecologică începînd cu anul II de conversie;

c) certificatul eliberat de organismul de inspecţie şi certificare pentru agenţii economici care se înscriu în agricultura ecologică începînd cu anul II de conversie;

d) planul asolamentelor şi rotaţia culturilor;

e) registrul suprafeţelor şi culturilor însămînţate, date cu privire la volumele de producţie şi suprafeţele de recoltare;

f) actele juridice care confirmă deţinerea în proprietate sau folosinţă a terenurilor.";

f) punctul 12 va avea următorul cuprins:

"12. Monitorizarea activităţii agenţilor economici înregistraţi în domeniul agriculturii ecologice se efectuează de către organismele de inspecţie şi certificare în conformitate cu Regulamentul cu privire la sistemul de inspecţie şi certificare a producţiei agroalimentare ecologice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.149/2006.";

g) punctele 13,14 şi 18 se abrogă;

h) anexele nr.1-5 se abrogă;

i) se completează cu anexele nr.6 şi 7 cu următorul cuprins:

2. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Serviciului producţie ecologică şi produse cu denumire de origine.

3. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.