Ordonanţă nr.37/2-O din 19.08.2011 cu privire la efectuarea controlului documentar tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "DĂNCENI"
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
O R D O N A N Ţ Ă
cu privire la efectuarea controlului documentar tematic privind
respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii
şi împrumut de către A.E.Î. "DĂNCENI"
nr. 37/2-O din 19.08.2011
(în vigoare 19.08.2011)
Monitorul Oficial nr.148-151 art.1195 din 09.09.2011
* * *
În temeiul sesizărilor Direcţiei investigare a fraudelor a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova nr.3/31-2299 din 04.08.2011 şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova nr.24-195/11-1647 din 05.08.2011, în scopul protejării drepturilor şi intereselor membrilor A.E.Î. "DĂNCENI" (r-nul Ialoveni, s.Dănceni), în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.f), art.20 alin.(1), art.21 alin.(2), art.22 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
DECIDE:
1. Să se efectueze controlul documentar tematic la A.E.Î. "DĂNCENI" pentru perioada de activitate 01.01.2007 – 31.07.2011, în scopul verificării aspectelor expuse în sesizările Direcţiei investigare a fraudelor a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova, în limita competenţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
2. Controlul va fi efectuat de către angajaţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, numiţi prin ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
3. A.E.Î. "DĂNCENI" va asigura accesul membrilor grupului de control la toate documentele şi la alte surse de informaţie necesare controlului.
4. Prezenta ordonanţă intră în vigoare din data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Mihail CIBOTARU |
Chişinău, 19 august 2011. |
|
| Nr.37/2-O. |