BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Ordonanţă nr.60/1-O din 06.12.2016 cu privire la aplicarea unor măsuri provizorii în activitatea Societăţii de registru "Registru Garant" S.A.

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
06.12.2016

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

ORDONANŢĂ

cu privire la aplicarea unor măsuri provizorii în activitatea

 Societăţii de registru "Registru Garant" S.A.

nr. 60/1-O  din  06.12.2016

 (în vigoare 06.12.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 441-451 art. 2120 din 16.12.2016

* * *

În vederea asigurării executării Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.59/4 din 02.12.2016 "Cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul pieţei de capital de către Societatea de registru "Registru Garant" S.A., precum şi întru asigurarea securităţii şi integrităţii datelor aferente registrelor deţinătorilor de valori mobiliare, ţinerea cărora este efectuată de Societatea de registru "Registru Garant" S.A., în temeiul art.1 alin.(1), art.3, art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.c), lit.h) şi lit.r), art.20 alin.(1), art.21 alin.(2), art.22 alin.(3), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.1, art.5, art.87 alin.(2) lit.b), art.140 alin.(15) lit.a) din Legea nr.171 din 11.07.2012 "Privind piaţa de capital" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193-197/665), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

DECIDE:

1. Se suspendă operaţiunile la conturile de depozit ale Societăţii de registru "Registru Garant" S.A., cu excepţia operaţiunilor de alimentare a conturilor nominalizate, pînă la examinarea de către Centrul Naţional Anticorupţie, conform competenţei, a materialelor aferente rezultatelor controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul pieţei de capital de către Societatea de registru "Registru Garant" S.A.

2. Operaţiunile de extragere a mijloacelor băneşti din conturile nominalizate, de achitare a dividendelor, de preluare sau transmitere a registrelor deţinătorilor de valori mobiliare emise de societăţile pe acţiuni cu care Societatea de registru "Registru Garant" S.A. are încheiate contracte de ţinere a registrelor, precum şi înregistrarea modificărilor în registrele respective, se vor efectua doar cu acordul prealabil al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

3. Solicitările privind eliberarea acordurilor prealabile ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare se vor prezenta în termen de o zi de la data recepţionării documentelor aferente înregistrării.

4. Controlul asupra executării prezentei ordonanţe se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere valori mobiliare.

5. Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (www.cnpf.md) şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.